CUNOAŞTEREA VIEŢILOR ANTERIOARE - PARTE A CONŞTIINŢEI UMANE EXTINSE

Se poate înţelege azi că a accepta existenţa vieţilor consecutive face parte din ceea ce numim extinderea conştiinţei umane.
De regulă se discută despre conştiinţă extinsă ca având o dimensiune de percepţie, de simţire a spaţiului, de conştientizare a simţirii umane în spaţiul universic contemporan.
După părerea mea, acceptarea existenţei, şi accesarea vieţilor anterioare, pentru studiu şi înţelegerea evoluţiilor noastre, face parte din conştiinţa umană extinsă către lumea, şi timpul care ne aparţin. Căci toate sunt create pentru noi, toate sunt ale noastre. Toate fiinţează prin noi - noi trăim numai datorită lor.

NORMALITATEA CĂUTĂRILOR. MARELE ŞI MICUL ADEVĂR
Căutăm să înţelegem ce sunt dimensiunile paralele - fie ele sufleteşti, fie structurale, să înţelegem câmpurile cu dubla lor formă de existenţă: ca fiind structuri universice diferite prin compunerea lor, şi totuşi împletite în funcţionarea lor ca stări vibraţionale diferite, ajutând în manifestarea spiritelor. Căutăm adevăruri în diverse fiinţări şi funcţionări ale macrostructurilor universului nostru (galaxiile cu stelele şi planetele lor) şi ale altor universuri, căutăm să înţelegem ce înseamnă stările de iluminare, sau călătoriile astrale. Sau vieţile anterioare.
Cei care caută doar câte puţin din fiecare acuză pe cei care doresc mai mult, iar ceilalţi acuză de suficienţă pe acuzatorii lor.
Cei care nu caută de loc acuză pe cei care caută, şi se trezesc "loviţi" prin apărare de către acuzaţii lor.
Şi înţelegerea acestor manifestări umane face parte din stările de conştiinţă extinsă, dincolo de acuze - către înţelegerea limitelor umane şi a căilor de depăşire a lor.
Fiecare are dreptate în felul său, cred eu, mai rămâne să depăşim cu toţii, cu răbdare, etapa acuzelor. Care are şi ea destule subetape şi, cerându-ne dintr-o dată totul - aşa cum procedăm de obicei - nu facem decât să ne împingem reciproc către săritul peste etape, obicei total nesănătos, cred eu.
Şi eu am conştientizat diverse straturi ale profunzimii acestui sfat în ultimele săptămâni. Şi mie îmi este greu să cedez întâietate acestui sfat în faţa celor care îmi impun să sar şi eu, la rândul meu peste etape sau, dimpotrivă, să mi le anulez cu neîncredere pe cele câştigate. Departe de a desconsidera cele care se petrec cu semenii mei, le acord tot respectul - dar merg mai departe.

Alţii acuză că se caută totul în exterior - şi nu în interior…
Aici m-aş opri să discut mai multe.
Am înţeles că, atunci când căutăm în exterior, să cunoaştem cât putem înţelege în fiecare moment al dezvoltărilor noastre, ne cuprindem pe noi înşine în interiorul lumii înconjurătoare. Care lume le cuprinde pe toate cele de mai sus… Care de fapt formează doar o mică parte din cele perceptibile din postura noastră de oameni, pe Pământ. Nu mai vorbim despre orice punct din univers, din toate dimensiunile structurale ale acestui univers, din perspectiva trăitorilor de pretutindeni: din alte universuri.
Suntem o bucăţică din toate. Fiecare dintre acestea ne sunt legate de fiinţa noastră universală. Ar trebui să învăţăm să ne cuprindem în TOT.
Unii dintre noi simt acut dorinţa aceasta, alţii mai puţin sau chiar de loc - însă toţi suntem pe acelaşi drum. Căutăm, cercetăm, înţelegem, TRĂIM. Pur şi simplu trăim viaţa exact aşa cum o percepem. Luând drept folositoare toate cele întâlnite: ca informaţii că există încă multe de aflat.
Mulţi fac aşa. Mulţi nu fac aşa.
Sunt de fapt diverse dimensiuni ale sufletului uman.
Căutăm adevărul unic - adevărul MARE, ADEVĂRUL ABSOLUT. Mie foamea de absolut îmi spune că omul într-adevăr este mult mai mult decât o maimuţă coborâtoare din raiul vegetal. O respect, această foame, chiar şi la cel care acuză că nu i se oferă totul gratis, total, dintr-o dată, şi vai de acela care nu i-l oferă astfel, care nu are voinţa sau puterea să îşi transforme semenii pe dată în Dumnezei.
Dar dacă ne-am mulţumi cu faptul că adevărul cel MARE este format din adevăruri mărunte, pe care nu le luăm în considerare doar pentru că sunt prea mici?… Sau care ne par aberante… doar pentru că nu le înţelegem noi, personal, rostul?…
Cum ar fi vieţile anterioare…
Unii cred că există. Alţii nu cred. Pentru că nu cred pur şi simplu, pentru că au crescut necrezând, pentru că nu au nici o motivaţie să creadă. Unii nu spun că ar crede, nefiind împăcaţi cu ei înşişi din cauze religioase. Viaţa aceasta de acum, privită între convolutul vieţilor anterioare şi moartea din perspectivă, provoacă frică. În faţă necunoscut, în spate necunoscut. Ne trebuie mult curaj pentru învingerea fricii, chiar pentru a recunoaşte în sinea noastră.

Eu cred. Simplu. Şi pentru că am crezut şi cred, tot ceea ce descopăr ofer, pentru că vreau să întăresc încrederea în existenţa lor: acolo unde există această încredere.
Am studiat trecutul omenirii şi am descoperit multe aspecte noi, unele neconcordante cu puţinele cărţi de profil pe care am avut timp să le citesc. Au fost şi aspecte concordante cu cele citite. Multe erau - dar însemnau altceva decât cele expuse în cărţi. Nu acuz nici o clipă de neseriozitate, superficialitate: este o scară. Pe care m-am sprijinit şi eu, pentru a înţelege multe alte lucruri. Port respect tuturor celor care încearcă să exprime ceva, să ofere ceva. Nu sunt de acord cu denigratorii cu orice preţ, deşi le înţeleg dezorientarea, mai ales durerea pentru cultura pe care s-au străduit să şi-o realizeze, iar azi discuţiile lumii merg în direcţii diferite.
Să reţinem din cele scrise în articolul trecut: că nimic nu este degeaba, că totul ne creează o deschidere pe care elasticitatea sufletului şi minţii noastre se va sprijini etern.
Vieţi anterioare… societăţi de mult apuse… Am descoperit, spre marea, uriaşa, luminoasa mea mirare, că lumea antediluviană nu s-a schimbat din cauza păcătoşeniei omenirii, continentele nu s-au rupt din aceleaşi cauze (deşi a fost chiar o cauză comună şi ruperii/scufundării Lemuriei insulare, şi aceluiaşi dublu fenomen în cauza Atlantidei vestice). Ruperea continentelor, scufundarea lor - la fel ca şi frigul+întunericul sunt fenomene naturale. Şi încă câte şi mai câte… Am aflat secretul caselor "de aur" şi a celor de "cristale", am aflat secretul materializării şi dematerializării, creaţiei circulare "de jur-împrejurul creatorului" şi al creaţiei eşantionare - spre cercetare şi având aplicaţii nebănuite azi de noi. Rădăcinile celor pe care le facem azi se regăsesc simplu şi frumos în experienţa anterioară a omenirii. Sunt rădăcini care numai parţial s-au format pe Pământ, căci zestrea spirituală, de experienţă a omenirii, este infinit mai mare şi mai veche.
Cercetătorul care îşi scrie etapele şi concluziile aprofundează el însuşi cunoaşterea, treptat. Căci nimic nu este înţeles total din prima clipă ci, studiind multe alte evenimente, structuri, desfăşurări de lucrări omeneşti străvechi sau contemporane, ajutaţi de către entităţile noastre astrale ajutătoare, pătrundem treptat MARELE ADEVĂR.
Ne doare că astfel de entităţi nu elimină dintr-o dată răul de pe Pământ. Nu înţelegem că liber arbitru au şi cei "răi" - care doresc să fie eliminaţi "cei buni"… Şi, de fapt, nu conştientizăm că însuşi marele şi complexul efort al reîntrupărilor este cel mai mare BINE, fundamental şi etern, pe care ni l-au oferit spre învăţătura înţelegerii propriilor noastre forţe cei ce sunt Coordonatorii, Creatorii evoluţiilor noastre.
A cere ceva în plus ne vom da seama că este cea mai mare "impertinenţă" a începătorului. Pe care ei ne-o înţeleg şi ne ajută să ne trăim vieţile cu forţele proprii, ajustând doar influenţele negative ale activităţilor noastre inconştiente asupra planetei, planetelor ei surori, stelei şi sistemului stelar care ne cuprinde şi ne aşează în galaxia noastră călătoare prin univers…
Şi ei nu elimină complet astfel de influeneţe, ci doar estompează. Căci, de fapt, ei aşteaptă ca, prin jocul înţelegerilor noastre, NOI ÎNŞINE să înţelegem rostul celor constructive şi celor distructive din manifestările noastre, arătându-ne efectele parţiale ale faptelor noastre asupra lumii. Dacă ne-ar fi lăsat să le vedem pe cele totale chiar în timpul vieţii noastre, planeta nu ar mai fi existat de mult.
Iată, căci a venit vorba! parte din Adevăr este şi acela că nu trăim o lume "reală", şi cei care ne atrag atenţia asupra acestui fapt consideră că acesta este CEL MAI MARE ADEVĂR. Şi dintre ei, unii chiar ne îndeamnă să nu ne implicăm prea mult în această lume de "doar-trupuri" şi nu de spirite, căci cu cât ne-am implica mai superficial sau …mai elitist, cu atât am fi mai solari, mai stelari, mai dimensionali. Şi asta - chiar dacă aflăm că în alte părţi ale universului tot nu suntem spirite faţă-în-faţă, comparativ cu trupurile noastre "dure" şi "urâte" de aici, corpurile din alte părţi ar fi cu adevărat de lumină. Şi acest lucru ar fi cel mai important. Cu cât vom fi mai nepăsători faţă de greutăţile semenilor noştri, atât ne-am croi mai repede şi mai complet drumul către alte locuri, acolo unde de fapt suntem "noi".
Azi ei stau pe margine şi distribuie acuze sau aplauze. Mâine, acel tip de "mâine" care înseamnă în viitorul ciclu de vieţi în care vom mai poposi pe aceste meleaguri universice, după multe şi alte mari întăriri spirituale, îşi vor trăi şi ei simţirile, şi înţelegerile în alte moduri - comparativ cu cel de azi.

Fiecare e liber - şi ar trebui să înţelegem asta, să folosim cele pe care ni le oferă coordonatorii evoluţiilor noastre pentru a ne trăi vieţile exact aşa cum sunt ele, fără să acuzăm sau aplaudăm deopotrivă de fanatic cele din jur.
Să înţelegem că trebuie să fim echilibraţi în manifestrăile noastre - pe care mai întâi ar trebui să ni le moderăm.

Vom discuta în continuare, pe scurt, despre condiţiile actuale, favorizante, de extindere a conştiinţei şi puterilor spirituale ale omenirii în pătrunderea spaţio-temporală.