CONCRET: AJUTOR DE TIP NUMIT ANGELIC

Ultima temă din acest set de întrebări, pentru noi însă nu şi ultimul subiect pe această temă:

„In ce fel de demersuri te ajuta ajutatorii? Pragmatice, filozofice, stiintifice, artistice, de sanatate fizica si mentala, de noroc, de dragoste, de performanta sociala, de morala? Spiritualiceste vorbind, si aceste domenii fac parte din spiritualitate. Eu inteleg notiunea de ajutator, ca un fel de "inger, ingerasul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu..,":). 

Concret! Ce fac ajutatorii mei nevazuti pentru mine? 

Ce fel de ajutor imi dau si cum pot decela ajutorul lor de propriul meu efort sau de ajutorul altora? 

Teoretic pricep ca exista si tot teoretic pricep ca ajuta, dar practic nu inteleg in ce gen de trebusoare se amesteca, cu ajutorarea lor. Uite acum te intreb pe tine, caci ajutatorii mei nu m-ajuta defel. Ma vor prost.

7 octombrie 2010”

Mă bucur de o asemenea întrebare. 

Şi pentru că mi se pare de o complexitate cu totul deosebită, voi deschide un capitol închinat în mod special ajutorului pe care pământeanul îl numeşte – cuprinzând întreaga lui complexitate: ajutorul îngerilor. Ajutorul angelic. 

În text sunt de fapt două orientări pe care le putem studia, pentru început, separat: dar ele nu sunt separate de fapt. După studiu, este necesară privirea de ansamblu. Ceea ce numim conştiinţă extinsă exact asta ar trebui să urmărească: în trăirea curentă, concentrarea momentană pe câte un element de trăire, spre înţelegerea tuturor particularităţilor sale, apoi reunirea lor, perceperea ansamblului lor, conştientizând existenţa ansamblului. Folosind în mod conştient ansamblul. Apoi, pornind de la acest ansamblu, folosindu-l efectiv, conştientizând că este doar o sferă restrânsă a percepţiilor momentului, să ne extindem câmpul percepţiei către alte elemente noi, pe care le vom integra treptat sferei înţelese anterior. 

DESPRE AJUTĂTORII TUTUROR VIEŢUITOARELOR – NUMAI DE BINE !!!

Clasificarea (entităţilor ajutătoare): oricât ar suna de pragmatic o asemenea exprimare, ea poate fi considerată folositoare, pentru sistematizarea şi sintetizarea cunoaşterilor, care astfel ne permit să mergem mai departe, cu toate împreună.

Am clasificat, aşadar, la modul general, entităţile noastre ajutătoare, după apropierea întrupării, şi trăirii lor – faţă de întruparea şi de trăirea noastră, a oamenilor: 

– astrale: entităţi care trăiesc întrupate în sistem corporal cu corp de manifestare astral (pe scurt: astralii); este un sistem corporal asemănător cu al oamenilor, faţă de care noi oamenii avem în plus corpul dublu-eteric (sau vital) şi corpul fizic; după terminarea destinului uman, fiecare om trece în manifestare prin corp astral, lăsând în urmă (spre descompunere) cele două corpuri în plus, menţionate;

– dimensionale: entităţi care trăiesc întrupate în dimensiunile structurale paralele cu stratul universic în care trăim noi, oamenii şi entităţile astrale deopotrivă;

Este necesar de amintit frecvent faptul că asemenea entităţi au corpuri constituite tot din materie, structurate interior, şi nu din energie, sau din lumină: corpul lor de manifestare este solid pe nivelul propriu de vibraţie, dar segmentul de vibraţie al mediului şi al corpurilor lor este superior celor proprii ale oamenilor. Segmentul mediului, şi corpurilor lor de vibraţie ridicată le conferă o luminozitate deosebită, un sunet general foarte înalt şi melodios (în exprimarea noastră), oferit de o vehiculare rapidă de fluxuri energo-materiale care nu întâlnesc nici un fel de blocaje. 

Şi, de asemenea, este de ţinut cont de faptul că vibraţia lor este mult mai înaltă decât cel mai înalt segment de vibraţie din orice punct al dimensiunii noastre: incluzând toate cele trei zone universice de evoluţie a spiritelor primare şi ale ajutătorilor înaintaţi, întrupaţi alături de ele, folosind corpurile lor de manifestare, din puterea cărora le oferă învăţături. 

Particularităţile de fiinţare ale corpurilor entităţilor ajutătoare le permit modelări ale corpului lor fără o deformare definitivă – lucru care nouă, oamenilor, pe Pământ, nu ne este posibil, din motive care ţin de propria noastră evoluţie desfăşurată aici.

Cu toţii suntem coordonaţi de entităţi înaintate în evoluţii: şi astralii, şi dimensionalii, şi noi – oamenii. Suntem coordonaţi de către o întreagă verticală de învăţătură, ajutor şi coordonare spirituală. În cadrul acestor studii nu vom intra deocamdată în clasificări mai detaliate, pentru a aborda tematica din alte puncte de vedere. 

Însă vă pot oferi un link către o lucrare pusă în discuţie de Dan, pe unul din blogurile sale. Lucrarea are adresa de bază:

http://plerion.blogspot.com/2010/10/ingeri-angeloizi-demoni-demonoizi.html 

Despre ajutătorii noştri: îi numim entităţi ca să-i separăm de întrupaţii pe care îi numim indivizi. Indivizii – mă refer la cei umani, deocamdată – se manifestă curent prin corpuri fizice (numai conjunctural prin corpuri astrale). Corpurile fizice sunt corpuri de vibraţie mai joasă decât vibraţia corpurilor entităţilor ajutătoare şi coordonatorilor noştri. Şi nu pentru că am fi “îngeri căzuţi”, ci pentru că evoluţiile merg treptat, de la mic la mare, pe măsura acumulării de energie interioară a spiritelor, pe măsura întăririi experienţei în domeniile utilizărilor ei în manifestare, pe măsura creşterii preciziei de direcţionare mereu recalibrată a radiaţiei: pe multiple planuri, care formează astfel experienţa de creator, de ajutător şi de organizator-coordonator al evoluţiilor fraţilor spirituali mai mici, care evoluează şi ei, în urma lor. 

Sunt numiţi de majoritatea oamenilor: îngeri. În categoria lor se cuprind o diversitate întreagă de entităţi pe care oamenii le-au diferenţiat în timp, înţelegându-le sarcinile. Dar oamenii au inclus aici o serie întreagă de alte forme existenţiale, a căror prezenţă au perceput-o sau numai au intuit-o la modul general în spaţiile proprii de trai: 

– fluxuri compacte de filamente energo-materiale, cu vibraţii foarte variate, circulante în spaţiile cunoscute;

– mini-spaţii compacte ale propriilor lor gânduri, circulante şi ele în spaţiile planetare; având şi ele vibraţii variate, după intensitatea sentimentelor şi mentalizărilor umane; 

– entităţi manifeste concret în mediul comun: şi al omului, şi al restului biosistemului local, entităţi care nu au direct de-a face cu evoluţia omului; pe care omul le-a crezut chiar vrăşmaşe sieşi: le-a numit rele, malefice, demonice. Dar ele nu sunt decât protectoare ale unor locuri sau specii de vietăţi pe care oamenii le-ar fi distrus repede, incomplet-cunoscători, fricoşi în supravieţuire – şi de aceea prea puţin respectuoşi faţă de o natură pe care de multe ori a crezut-o doar pusă fără limite la dispoziţia sa. De aceea, a ucide sau a distruge nu a făcut până acum parte din reţinerile sale şi doar periclitarea condiţiilor optime de trai planetar l-a determinat să-şi îndrepte atenţia către protejarea mediului natural. A fost bine şi aşa, a fost (şi mai este, pentru mulţi oameni) o treaptă pe care iubirea de natură se poate aşeza azi confortabil, creând creşteri rapide de înţelegere a dimensiunii cu adevărat umane a acelei fiinţe care, încet-încet, se descoperă pe ea însăşi: ajutătoare a fraţilor săi mai micuţi, de pretutindeni. 

Astfel de entităţi nu sunt însă nicidecum rele sau malefice; însă mediul pe care l-au protejat, şi îl protejează în continuare, sau protecţia manifestării vietăţilor pe care astfel de medii planetare le avantajează în trăirile lor începătoare, oferă entităţilor de acest fel în simţirile oamenilor un loc de distanţare. Pe care îl vor înţelege cu siguranţă în evoluţiile lor, înţelegere pe care astfel de entităţi se bazează în acest moment planetar – pentru cel viitor. 

Începem să conştientizăm că toţi avem loc sub soare. Începem să înţelegem că fiecare ecosistem are ajutătorii săi astrali, dimensionali, fără protecţia cărora multe vieţuitoare nu ar putea supravieţui în mediul pe care omul însuşi li-l limitează, pentru consumul său bazat pe teama de viitor. Cu gândul la viitor, el însuşi distruge viitorul biosistemului planetar, creator de condiţii pentru optimul propriei sale trăiri. Dacă astfel de entităţi, ajutătoare pentru fiinţele mici ale planetei, nu l-ar speria pe om, fără intenţie rea, ci doar de îndepărtare momentană (până la propria înţelegere a lumii în care trăieşte astfel), viaţa însăşi ar fiinţa la dimensiuni nebănuit de sărace, aride. Şi ele ştiu bine că felul în care trăieşte azi omenirea este doar o scurtă etapă, trecătoare, dar plină de foloase chiar pentru viaţa pe care azi o sperie. 

Toţi – indiferent unde şi cum fiinţăm – suntem învăţaţi, ajutaţi şi coordonaţi de către aceiaşi uriaşi Creatori ai tuturor lumilor create de ei. 

Începem să înţelegem că avem de cunoscut, fiecare dintre noi în parte, diferite şi variate aspecte ale lumii în care trăim: sub îndrumarea ajutătorilor noştri. Dar ea este o îndrumare care presupune cerinţa studiului nostru, propriilor cercetări ale Creaţiei, ale devenirilor noastre ajutate de chiar Creaţia preexistentă, şi întreţinută cu drag de către Creatori, pentru noi. Ca să-i înţelegem funcţionările, şi astfel utilizările, este absolut necesar să încercăm să studiem cu puterile pe care le avem în fiecare moment al conştientizărilor noastre: tot ceea ce percepem, tot ceea ce primim prin informaţie, chiar de la entităţile ajutătoare. 

Căci lumea în care ne căutăm înţelegerile este croită pe măsura percepţiilor locale: fiecare loc din universul care ne înconjoară are un specific care trebuie cercetat cu mijloacele pe care le avem la îndemână în fiecare moment al existenţei noastre. Toate sunt detaliate prin construcţie, perceptibilă prin senzorii corpurilor noastre, adaptate perfect etapei de evoluţie în care se află fiecare spirit în parte. Astfel de detalieri se doresc a fi percepute, apoi studiate, apoi folosite în diverse feluri

Este necesar ca fiecare evoluant să se obişnuiască cu existenţa tuturor celor care îl înconjoară, aflându-se cel puţin într-una din fazele următoare:

– să se obişnuiască cu existenţa elementelor înconjurătoare de creaţie, treptat: de la un detaliu mic, perceptibil în limita senzorilor unui corp mic (pe Pământ: de la virus la mamifer). Treptat creşte aria de cuprindere, de percepţie a unui spaţiu mic de trăire proprie – spre un areal din ce în ce mai cuprinzător, din vecinătatea locului de trăire curentă: de la trăirea simbiotică – până la cârdul, stolul care măreşte arealul de vieţuire, în trecere sau concret, căutând condiţii optime de trai. Mamiferele se obişnuiesc să perceapă în mod grupal (turmă, familie) mediul în care trăiesc, consolidând în acelaşi timp percepţiile etapelor anterioare de evoluţie, prin corpuri complexe, cu care pot înţelege deja elemente aflate în variaţie, ale unei vieţi sociale în formare;

– să înţeleagă necesităţile celor create special pentru evoluanţi: conştientizând în acelaşi timp creaţia ca atare, după ce s-au obişnuit să-i folosească fiinţările, atributele, să le deosebească de constituirile corporale prin puterea radiaţiei spirituale proprii. Toate fac parte din tabloul existenţei tuturor, însă treptat dezvoltarea conștiinței spiritului conduce la separarea percepţiilor: spre studiu, spre înţelegerea fiecărei categorii de elemente din mediul de trai. 

Am specificat acest lucru: doar pentru înţelegerea modului de constituire, de funcţionare, a rolului fiecărei structuri în parte, şi nu pentru a rămâne în continuare privind disociat realitatea înconjurătoare. 

Se pregăteşte astfel terenul pentru trecere la creaţie conştientă, la comunicare şi relaţionare în viaţa care devine astfel din ce în ce mai complexă. Tot treptat, spiritul se integrează, şi le integrează pe toate într-o sferă care cuprinde simultan întreg peisajul cunoaşterilor sale;

– dezvoltarea conştiinţei, înţelegerii vieţii ca atare conduce la un moment dat la înţelegerea propriei puteri spirituale privind actul creaţiei prin care i s-a constituit mereu teren propice propriei sale evoluţii. Înţelege astfel că poate ajunge în postura de creator, convieţuind cu marii Creatori înaintaţi. Înţelege că viitorul  evoluţiilor proprii cuprinde învăţături privind o creaţie din ce în ce mai laborioasă, şi în acelaşi timp subtilă. Realizările devin concrete în planul propriilor sale folosiri, utilizări, precum şi în planul ajutorului pe care generaţiile care urmează această cale evoluează ca şi el însuşi. Şi care necesită toate formele de creaţie de care a beneficiat şi el însuşi. Val după val vor fi astfel ajutaţi, în timp ce creşte însăşi experienţa ajutătorului. 

Iată doar câteva linii de desfăşurare a evoluţiilor pe linia de creator conştient. Înaintarea în evoluţii presupune luarea în considerare a întregii creaţii – fie ea măruntă sau grandioasă, grosieră sau subtilă. Toate aşteaptă să fie descoperite treptat, studiate, folosite: şi pentru înţelegerea utilităţii lor, pentru continuarea şi dezvoltarea, diversificarea aplicaţiilor, şi ca exemplu de oferit altor grupuri spirituale. 

Înţelegerea existenţei şi desfăşurării lucrărilor ajutătorilor noştri contribuie la înţelegerea modului concret de ajutor pe care ni-l oferă. În plus, vom vedea concret felul în care se desfăşoară ajutorul lor, şi de ce acest ajutor este atât de subtil.

Şi iar precizăm, pentru a răspunde celor care întorc spatele sau sunt nesiguri încă de necesitatea aprofundării unor structuri ale evoluţiilor, ale Creaţiei, ale relaţiilor în care cu toţii ne aflăm unii cu alţii, unii faţă de alţii. Conştientizarea treptată a propriilor necesităţi de evoluţie, precum şi a necesităţilor fiecărei fiinţe din universurile care ne înconjoară, ne conduce la un adânc respect în faţa marii, şi măruntei creaţii a spiritelor. Ne va conduce, în continuare, la necesitatea studiului separat al fiecărei componente a universurilor, al fiecărei fiinţe, sau grupări de fiinţe: pe scurt – atât a creatorilor şi a utilizatorilor (spirite în evoluţii), cât şi a creaţiei lor, pe fiecare treaptă a creşterii puterilor lor spirituale. O astfel de separare rămâne doar un scurt moment trăit de spirite, doar pentru cercetare, studiu; după care şi cercetările, studiile, şi aplicaţiile – adică adâncirea cunoaşterii de sine şi cunoaşterii celor ce se pot realiza prin asemenea cunoaşteri proprii, se vor constitui din nou în sfera, întregul de la care a pornit cercetarea. Momentele şi spaţiile se combină, realizând mai departe o sferă a cunoaşterii din ce în ce mai cuprinzătoare: planetară, stelară, zonală, universică, multiplu-universică. 

Fiecare moment al trăirii noastre are în vedere cunoaşterea de sine, înţelegerea rolului creatorilor universici pe drumul cărora ne aflăm şi noi. înţelegem creaţia sub toate aspectele sale, a creaţiei proprii ca parte a creaţiei universale, înţelegem contextul uniunii pe care Creatorii universurilor o realizează în primul rând pentru micii creatori. Căci drumul este folosit de cei mici şi de cei mari deopotrivă, este un drum protejat, îndrumat cu toată iubirea lor: un drum al înălţării celor pe care îi ţin în propria lor Suflare de Viaţă. 

Acum, revenind la tema de gândire propusă de Dan.

Toate, dar absolut toate cele specificate de el – fiinţează. Şi încă mai sunt multe altele la care nici nu ne gândim deseori. Uneori ni le amintim, dar trec ca o boare … pe de-asupra conştiinţei noastre vii !!!! Le pierdem… dar ele revin din nou, sub aceeaşi formă, sau poate sub altă formă, croindu-ne înţelegeri asupra unor lucruri pe care cândva le-am spus în ricanare, poate chiar cu despreţ uneori, sau în joacă… Aşa începe totul… chiar de la frustrări… şi sunt conştientizate mai devreme sau mai târziu, cu sau fără consecinţe pe care le vedem în planul trăirilor noastre concrete, curente. Mâine, sau în oricare zi, se pot descoperi lucruri noi, legături între lucruri care păreau cândva fără înţeles, fără rezolvare. 

Întotdeauna lângă noi se află o entitate care, doar prin prezenţa sa ne linişteşte, şi noi ajungem astfel la o nouă înţelegere, la o nouă viziune asupra vieţii sau a unei minuscule părţi din ea. Vibraţia planetară este realmente în creştere şi ne ajută şi ea în feluri nebănuite. Blocajele noastre sunt moştenite din corpurile părinţilor noştri nu din păcate nelămurite, pe care trebuie să le credem orbeşte, ci din greutăţile prin care generaţiile anterioare au trecut în frig, mizerie, foamete, războaie fratricide, fără relaţiile umane normale, fără comunicare cu bucurie între oameni. Nu mai continui. Blocajele însă se estompează – azi se poate observa acest lucru şi ar trebui să încurajăm oamenii să se străduiască prin forţe proprii: să-şi creeze condiţii de liniştire, să nu şi le mai refuze nimeni din varii motive. Liniştea noastră sufletească face minuni, şi prea puţini sunt în jurul nostru să ne-o spună. Palmele noastre fac minuni cu razele lor puternice, hrănitoare, reparatoare, dar nu ni le credem în stare. Încă. 

Concret ce fac ajutătorii pentru tine… pentru mine… Nu vreau să particularizez acum, aici. În ceea ce mă priveşte, pot să spun că tot ceea ce este bogăţie de cercetare, de înţelegere, de coerenţa cunoaşterilor trecutului, prezentului şi viitorului, cărora le dau drumul în lume pe această cale, nu aveau şanse să se cristalizeze fără îndrumarea multor, foarte multor entităţi care mă ajută. Şi nu pentru că cei care mi-au însoţit viaţa nu ar putea-o face, ci pentru că se perindă prin viaţa noastră, rând pe rând sau simultan, după necesităţile cunoscute, sau poate doar bănuite, sau chiar necunoscute: ajutătorii, conducătorii, coordonatorii multor alte grupuri spirituale care ne ajută, pe care le ajutăm, cărora le facem loc pe lângă noi, care ne primesc – la rândul lor… 

Cu toţii primim, simultan cu ceea ce oferim. 

AŞADAR, CONCRET….

Fiecare om îşi poate pune o asemenea întrebare: cum mă ajută îngerii mei, ajutătorii mei, entităţile care sunt în jurul meu? 

Unii ştiu, pentru că sunt în legătură directă cu ei, sub o formă sau alta şi-au dat seama de prezenţa lor. Alţii nu au o asemenea percepţie, dar au auzit şi ei de existenţa lor, cred în ei, intuiesc ajutorul lor, fără să-l înţeleagă concret. Alţii nu au simţit prea mult, iar ceea ce au simţit au negat din frică să nu fie judecaţi de societate. 

Cei care nu cred – li se pare foarte normal să nu creadă; cei care cred – li se pare tot atât de normal să creadă. 

Important este ca fiecare om poate să fie de acord cu acest lucru: discreţia lor este totală.

Şi aşa şi trebuie să fie, căci fiecare om trebuie să se orienteze singur în viaţa pe care şi-o construieşte, având la dispoziţie condiţiile sale de naştere, de societate în care se naşte, condiţii completate apoi doar de experienţa sa. 

Dacă destinul poate fi înţeles ca un drum care pătrunde în societatea de naştere şi efectuează o modificare – fie ea chiar insesizabilă de multe ori – în profunzimea acesteia, omul nu pătrunde el însuşi, conştient, în societate: o societate complexă pentru oameni, pe Pământ. Nu poate deocamdată să înţeleagă complexitatea întreagă a rostului vieţii sale, căci s-ar chinui prea mult să lucreze asupra ei, neglijându-se pe sine însuşi. Dar îşi poate lărgi treptat sfera cunoaşterii acestei complexităţi, pe măsura creşterii vibraţiei planetare.

Tocmai de aceea chiar ajutătorii pe care i-am numit „moşi”, deşi au o arie de cuprindere mentală deosebit de largă, stau în marginea societăţii şi rareori conducătorii lor intră în lume pentru a vedea, a simţi cu simţurile lor ascuţite, modul în care acţionează efectele activităţii lor în mediul planetar. Vom discuta pe larg, treptat, în studiile viitoare. 

Verticala dimensională şi cea universică spirituală a coordonatorilor chiar este încă şi mai puţin simţită, tot pentru ca omul să se concentreze numai asupra celor pe care el le are de făcut – nu asupra celor pe care îi au alţii de făcut pentru el sau pentru alţi întrupaţi. Iar scopul trebuie să fie foarte bine înţeles: ei creează, cu toţii, condiţiile materiale, energetice şi spirituale pentru desfăşurarea destinelor tuturor vieţuitoarelor, de pretutindeni, nu numai ale omului:

– vieţuitoarele planetare: şi cele în corp fizic, şi în corp astral, şi în corp spiritual (la venirea în preajma planetei, la începutul derulării ciclului lor de vieţi: se poate studia câte ceva din complexitatea noţiunii de ciclu de vieţi la adresa: 

http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/cicluri-de-vieti-intrupari/ )

– vieţuitoarele altor planete din sistemul stelar local şi din galaxie;

– entităţile care desfăşoară activităţi între planetele şi stelele galaxiei locale;

– entităţile care întreţin structurile subzonei şi zonei universice, şi încă multe altele pe care le vom putea percepe şi studia treptat, pe măsura creşterii vibraţiei planetei noastre.

Dacă omul, omul de pe Pământ, s-ar concentra asupra tuturor celor care se creează, ajută şi coordonează permanent în sfera celor măcar galactice – ca să nu mai vorbim despre întreaga viaţă a subzonei în care se află galaxia noastră – nu ar mai putea face ceva concret în viaţa sa. Află şi îşi întreţine cunoaşterea – dar nu este permanent atras de multitudinea celor care se desfăşoară în sfera nevăzutelor pentru senzorii corpurilor sale. Omul are libertatea să-şi desfăşoare activităţile pe care el le face, cu ajutorul tuturor condiţiilor pe care le are în viaţă. Restul le poate cunoaşte treptat, chiar şi numai la modul general, şi le poate avea implicit în vedere, aşa cum implicit ştim că există multe alte lucruri în viaţa noastră socială, şi cea naturală, a lumii, cu toate cele pe care le cunoaştem despre ea. Dar ne preocupăm de cele pe care le putem face noi. Înţelegem cum este această lume, înţelegem spre ce tindem. Despre lucrurile pe care le vom întâlni mult mai departe – nu ştim. Ştim doar contextul în care se desfăşoară toate şi că avem libertatea de a face orice ştim. Chiar şi libertatea unora de a îngrădi libertatea altora – semeni sau alte vieţuitoare – de a-i perverti, de a-i devia de la cursul cunoaşterilor lor momentane, de a-i înşela şi chiar a-i omorî. Pentru că numai aşa omul îşi poate da seama de tot ceea ce poate fi capabil. Este posibil acest lucru, căci ni se creează condiţii să nu ne distrugem de tot, direct, spirit cu spirit, monadă cu monadă (cu ajutorul manifestării prin corpurile noastre de întrupaţi); dar învăţăm din tot ceea ce trăim, manifestăm: fie fiind distrugători, fie suportând distrugeri. 

Fiecare lucru are un rost în lume, iar acesta este un lucru binecunoscut de noi, chiar dacă acceptăm cu greu ideea, fără a putea schimba pe loc ceva. Tot ceea ce învăţăm astfel ne ajută însă să ne modelăm la infinit – practic – modul de a trăi în lumea în care destinul nostru pătrunde – tot aşa cum lumina pătrunde în necunoscut. Putem să vedem ce luminează acest fir de lumină şi astfel vedem propriul destin de forma unui canal larg, elastic în anumite limite – pentru a nu le deranja pe altele. Toate canalele de destin se întrepătrund, dar nu se amestecă şi nu se deformează propriu-zis niciodată: se pot influenţa, şi sunt lăsate să se influenţeze în anumite limite, iar ajutătorii noştri au grijă să ne ajute în acest sens. Nici un destin nu poate fi deviat propriu zis: dincolo de limitele naturale, de condiţiile despre care discutam la început. Dar efectele sunt vizibile în planul înţelegerilor şi aplicaţiilor sale, care se modifică în faţa, în viitorul fiecărui om, modificându-l pe el însuşi: în profunzime – nu în spaţiul 3D (tridimensional), căci este un spaţiu pe care omul nu-l poate depăşi. O asemenea profunzime arată cât de mult din experienţa sa totală, veche sau nouă, consolidată mai mult sau mai puţin, a fost folosită. Chiar faptul de a fi sau nu de acord cu lumea în care trăim o demonstrează deseori, prin modificarea încredinţărilor de moment – către acceptări noi. 

Şi vom înţelege cu toţii că nu minte nimeni când afirmă că, de fapt, suntem de acord cu fiecare destin în parte, atunci când se hotărăşte drumul nostru de parcurs. 

Canalul destinic în cuprinsul ciclului de vieţi.

EXPLICAŢII:

– linia punctată de la mijlocul canalului este linia de echilibru: ea reprezintă faptul că spiritul este perfect conştient de totalitatea posibilităţilor de răspuns la impulsurile mediului: pozitive şi negative deopotrivă, dar alege ceea ce ştie bine că este necesar în acelaşi timp sieşi şi tuturor celor din jurul său. Este caracteristic entităţilor ajutătoare din întreaga verticală spirituală de coordonare şi ajutor spiritual, linie de care se apropie pe Pământ doar moşii = protectorii întrupaţi ai popoarelor lumii noastre;

– săgeata din partea stângă: venind din trecut;

– săgeata din partea dreaptă: mergând către viitor;

– buclele situate deasupra liniei de echilibru (porţiunea marcată cu semnul + ) reprezintă manifestări umane pozitive: creativitate, conlucrare, înţelegere; manifestări morale, ajutătoare, protective echilibrate (adică altruiste şi fără impunere), etc.;

– buclele situate sub linia de echilibru (porţiunea marcată cu semnul - ): manifestări negative vechi, de supravieţuire animalică, din evoluţiile dinaintea celor de creator conştient; războinice, distructive fără să se înlocuiască cu constructivul-superior; perverse, imorale, refuzând participarea la conlucrare, ajutor şi protecţie altruistă (manifestări născute în perioada de trecere de la creator inconştient la creator conştient, precum şi din obişnuinţa de a primi ajutor, mai curând decât de a-l oferi), etc. ;

– schimbările bruşte reprezintă înţelegerea propriilor impulsuri pe care cel puţin intuitiv omul nu şi le crede bune pentru a le pune în practică; schimbarea sensului prin proprie voinţă. Inerţia îl poate conduce o vreme chiar mai jos în manifestare (de obicei cu gândul sau cu vorba – nu şi cu fapta). Nu este necesară deocamdată, acum – pe Pământ – lipsa ajutorului angelic, şi nu este bună nici dezolarea omului că nu s-a putut manifesta pozitiv fără ajutorul entităţilor; este important doar răspunsul omului la impulsul de vibraţie superioară al entităţii ajutătoare, este conştientizarea aspectului înălţat, alegerea şi adoptarea imediată. Pe de altă parte, refuzul inconştient al ajutorului entităţii nu înseamnă „păcat”, ci doar necesitatea continuării drumului prin consolidarea părţii pozitive, care să se imprime puternic în conştiinţa spiritului. Toate însă – cu trăirea efectivă a spiritului prin întrupare periodică în condiţii care îi relevă neputinţa momentană a rezistenţei în faţa influenţelor de vibraţie mai joasă, provenind de la biosistemul planetar. 

Pe acest drum, simpla prezenţă a ajutătorilor în jurul omului îi schimbă câmpul, vibraţia şi compoziţia sa, devenind la rândul său protector sau prevenitor al unor ieşiri necontrolate pe care ne pregătim să le facem, fără să ne fi căutat singuri cel mai elevat nivel pe care putem astfel să-l consolidăm local şi momentan. Se consolidează astfel manifestarea de cea mai puternică creativitate, moralitate – ceea ce numim în mod particular spiritualitate adâncă. Şi avem mereu nevoie de această consolidare, întărire, pentru noi, personal, şi pentru exemplul pe care îl putem oferi altora, mereu. 

Iar acest lucru nu este de loc ceva artificial, ci efectiv un ajutor, după cum vom vedea. 

Spiritul trebuie să meargă mai departe către ceva de mult mai înaltă spiritualitate, iar paşii de înălţare îi face treptat, pe măsura înaintării în evoluţii, pe măsura creşterii puterii sale interioare. 

Căci numai aşa poate conştientiza profund toată zestrea memoriilor sale şi poate să corecteze rapid şi eficient ceea ce moşteneşte din evoluţiile de simplă supravieţuire, din trecutul din care vine.

Iar pentru acest lucru suntem azi aici, pe Pământ.

Căci nu trebuie să pierdem din vedere faptul că omul este influenţat nu numai de semenii săi, ci şi de mediul său de trai, de un biosistem de o bogăţie cu totul specială. Am mai discutat de multe ori că un astfel de biosistem scoate din memoriile spiritului uman manifestări de acelaşi fel, bazate doar pe supravieţuire, pe care treptat trebuie să se obişnuiască să le înlocuiască cu manifestări orientate către înţelegerea vieţii, către protecţie, către creaţie, exemplu şi ajutor oferit celor care îl necesită. 

Iar ajutorul primit în aceste condiţii, din partea entităţilor ajutătoare, este al II-lea lucru deosebit de important pe care trebuie să-l ştim. Dacă biosistemul – ca totalitate a unor spirite de vibraţie mai mică, fără a avea pentru asta vreo vină, ci doar datorită evoluţiilor naturale – influenţează puternic mediul lor de trai, în care se include şi omul, el are însă şi un sprijin de înaltă vibraţie, care îi menţine mereu conştientul în echilibru. Astfel, omul alege – între un înger şi un drac, aşa cum se spune în popor. Deşi eu cred că este mult prea dur spus astfel. Iată de ce, în plus, nici influenţa entităţilor, nici influenţa biosistemului nu o conştientizează omul complet: totul este doar fundalul pe care omul face mereu ALEGEREA. Întrupat ca om, pe Pământ, spiritul este deja obişnuit de mult, evolutiv vorbind, să se preocupe mai curând de alegerea sa – decât de influenţele din jurul său. Ştie bine că alegerea nu o face altul pentru el. 

Şi este bine să ne gândim la acest lucru, atunci când cerem să ni se spună ce ar trebui să facem pentru a trăi, când cerem socoteală că nu suntem ajutaţi după cum ne-am dori, în loc să ne orientăm, concentraţi, pentru a face tot ceea ce ţine de doar propria noastră voinţă. 

Viaţa ne este orientarea noastră, strict a noastră, din fiecare moment.