CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE ENTITĂŢILE AJUTĂTOARE

UN CUVÂNT-ÎNAINTE:

Să nu confundăm realitatea şi obiectivitatea cu sinceritatea, cu gândirea de bună credinţă. Să nu credem că atât cât putem să gândim şi să simţim este tot ce poate fi mai adevărat pentru întreaga lume în care trăim.

Am numit cândva lumea în care trăim: Regatul-celor-deocamdată-prea-puţin-văzute… 

(adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/07/zane-duhuri-spiridusi-si-entitati.html - la punctul 2)

Voiam de mult să reiau tema, adăugând ceva în plus, după numeroase discuţii referitoare la acest subiect, printre care şi cele desfăşurate în ultimele subiecte postate.

De fapt este o temă foarte veche, pe care am dezbătut-o cu colegii de serviciu încă din 1994 – 1995. Un coleg fusese anunţat de către una dintre entităţile sale ajutătoare că plecase de lângă el. Atunci încă nu ştiam că ajutătorii noştri (îngeri cum îi numeam, popular, atunci) ne lasă o perioadă scurtă – dar foarte utilă – să conştientizăm singuri influenţele informaţiilor asupra noastră, modul în care le gestionăm (cum ne „descurcăm” cu ele – tot popular spus) şi ce efect au asupra emoţiilor noastre, asupra comportamentului, gestionării relaţiilor cu semenii noştri.

Ajutătorii nu ne examinează, “încearcă”, „testează”, nu urmăresc modul în care decurg relaţiile noastre cu ei, ci ne creează condiţii şi, după destinul fiecăruia în parte, ne sprijină să primim şi folosim orice fel de învăţături, informaţii în relaţiile dintre noi şi alţi semeni. 

Noi suntem, de fapt, aceia care lucrăm cu noi înşine, trăind cu toţii împreună. Noi suntem aceia care dorim să cunoaştem: ceea ce putem face şi ceea ce nu putem face, pentru a învăţa în mod conştient, mai departe, tot ceea ce putem valorifica din forţele proprii şi din forţele locurilor, conjuncturilor în care trăim. Noi suntem aceia care vom vedea şi vom înţelege cât am învăţat, ce am creat (în orice plan al trăirilor noastre), noi ne vom aprecia felul în care am învăţat şi noi, la rândul nostru, să-i ajutăm pe alţii. Este o învăţătură de viaţă, în primul rând. Cine nu înţelege acest lucru deocamdată – va înţelege cândva, mai devreme sau mai târziu.

PRIMIM SAU PIERDEM ÎNGERI OCROTITORI, AJUTĂTORI?!

Înţelegerea celor care pe le trăim vine negreşit, mai devreme sau mai târziu. De ce nu imediat? Da, există vremuri îndelungate în care toate vin simultan: înţelegerea necesităţii de a face ceva, înţelegerea celor pe care le ştim şi nu le ştim, înţelegerea faptului că avem imediat la îndemână ajutători puternici şi atotştiutori pentru toate cele care se petrec în acest punct al universului. Căci toţi învăţăm şi consolidăm prim practică permanentă tot ceea ce învăţăm: o mare parte dintre entităţile noastre ajutătoare nu au aplicat în sferele Creatorilor-coordonatori de evoluţii, şi sunt şi ele pe drumul învăţăturilor care conduc acolo, ca şi noi, de altfel. Orice monadă se află pe acest drum. Pe drumul cunoaşterilor, înţelegerilor, pe drumul paşilor mărunţi, pentru că învăţăm să fim proprii noştri dezvoltatori şi în acelaşi timp învăţători şi ajutători, la rândul nostru, pentru evoluanţii care aşteaptă ajutorul nostru. 

Ca şi noi, de altfel, atunci, în 1995: ne aflam pe drumul înţelegerilor mult mai profunde decât cele de până atunci. Căci din ceea ce aflasem nu ne puteam imagina că poate fi ceva de bine. Să fii părăsit de îngerul propriu… de ce?!... Nu primise nici un răspuns mulţumitor. Suna ca un răspuns banal, din partea unui om care nu are răbdare prea multă cu interlocutorul său. 

Sau cel puţin aşa crezuse colegul nostru în primul moment, pe urmă venise şi gândul că, totuşi, era îngerul lui păzitor… Un învăţător de fapt, ştia bine, şi aveam să cunoaştem şi noi acest lucru, la rândul nostru.

Acceptăm de multe ori ceva care ne sună rău, pedepsitor, crezând că înţelegem de ce, că merităm – indiferent dacă ştim concret sau nu despre ce ar fi vorba. Pentru că ni se spune cu încrâncenare că suntem păcătoşi, iar despre unele păcate numai Dumnezeu ştie. Ne resemnăm, ne pierdem şi bruma de cunoaştere pe care am acumulat-o, punând mai presus de toate ideea că da, poate chiar Dumnezeu a spus, şi nu Inchiziţia: „Crede şi nu cerceta!”. 

Şi totuşi, lucrurile nu stau de loc aşa. 

Numai din fapte concrete învăţăm. Frica, neîncrederea… înţelegem până la urmă că tocmai pe ele trebuie să le părăsim.

Lucrurile nu stau de loc aşa cum ne dictează necunoaşterea, neînţelegerea lumii în care trăim. Şi, revenind la povestioara mea, m-am lămurit pe deplin, atunci când nu mi s-a mai permis să pendulez şi nici eu nu am pus întrebări, mulţumindu-mă să mă cred pedepsită, la fel ca şi colegii dinaintea mea. Însă, în curând, noi – cei câţiva care eram pe acest drum, ne-am dat seama că, în loc să folosim pendulul, ansa, forţele noastre spirituale se concentraseră pe comunicare directă, pe călătorie astrală şi pe cercetare mentală. Revenirea în contact direct cu ajutătorii noştri, după câteva luni, ne-a demonstrat că întreruperea folosirii unor instrumente fusese benefică. Nu vreau să generalizez, de aceea spun: în cazul nostru. Nu fusese nicidecum o experienţă rea sau pedepsitoare. 

Şi am înţeles perfect că activitatea entităţilor noastre ajutătoare se modelează întotdeauna înţelegerilor noastre. În cazul nostru – dacă ne-ar fi spus frumos că nu mai comunicăm prin pendul sau ansă, ci direct, efortul nostru de a intra pe un anume fel de comunicare sau încercând, dorind, sperând la toate deodată, ne-ar fi omorât din faşă intrările. Căci aşa suntem noi – le vrem pe toate deodată şi încă în plus ce-ar mai fi chiar dacă nu ştim bine despre ce e vorba!!!

Emoţiile, bucuria de a avea cel mai mic efect pozitiv al căutărilor noastre (reale sau aparente, căci nu avem experienţă de la început să despărţim efectul căutat de alte efecte colaterale ale căutărilor) ne-ar fi luat şi ultima brumă de putere de lucru (ca să nu mai spun de viaţa curentă pe a cărei concentrare am fi lăsat-o baltă..) 

Iar pe de altă parte eşecul sau reuşita unuia sau altuia – înaintea celorlalţi ar fi dezorientat, descurajat. Căci mai mult ne descurajăm decât să ne încurajăm, deocamdată.

În exemplul meu, toată lumea a ajuns acolo unde a putut şi în curând fiecare s-a bucurat după ce a înţeles înţelepciunea cu care am fost ajutaţi. Am înţeles cu toţii că fiecare are puterea şi forma sa proprie de manifestare şi am mers cu toţii mai departe, ajutându-ne reciproc. 

Dar mulţi oameni nu consideră că trăim conform unei înţelepte desfăşurări de evoluţii, care presupune totuşi faptul că ni se lasă liberul arbitru, libera comunicare, propria cale de înţelepţire. Iar dacă credem – le vrem pe toate deodată, drept recompensă că doar credem! Unii se cred chiar „aleşi” şi se dezorientează la cea mai mică neplăcere a vieţii, ori informaţie că acelaşi lucru li se petrece multora în viaţă. 

Alţii disperă că numai lor nu li se permite. De aceea am încercat să scriu că totul este ceva foarte normal, iar de călătorie astrală, clar-vedere sau clar-auz nu scapă nimeni! Doar puţină răbdare în desfăşurarea vieţilor noastre să avem. Fiecare clipă trăită este importantă pentru noi şi pentru toată lumea din jurul nostru. Iar ajutătorii noştri sunt în preajmă, pentru a ne ajuta. 

Să nu uităm că evoluţiile sunt subtil modelate în timpurile inconştienţei noastre şi masiv, direct, conlucrativ în orice moment al conştientizărilor, oriunde în universurile create pentru ajutorarea noastră.

Întotdeauna activităţile entităţilor ajutătoare este îndreptată către ajutor, echilibrare, moderaţie: calea optimă a înaintărilor spirituale. Întotdeauna ajutătorii pornesc din cele cunoscute de noi, personal (nu la modul general în societate) sau care pot fi înţelese şi acceptate personal, şi ne îndreaptă treptat – dar cu siguranţă – către cunoaşterea aprofundată a realităţii trăirilor noastre, a locurilor noastre de trăire, a etapei sociale, a conjuncturii universice. 

Discutăm despre subtilităţi, căci omul poate să le înţeleagă pe cele care i se adresează. 

SCHIMBĂRI ÎN FORMELE DE AJUTOR: SCHIMBAREA ENTITĂŢILOR SAU A FORMELOR DE AJUTOR DIN PARTEA LOR

Aşadar, de mult timp am auzit de modificări survenite în tabloul concret al ajutătorilor personali ai oamenilor. Nu cred că este corect să generalizăm ceea ce aflăm despre noi înşine – către alţi oameni: multe scrieri cuprind asemenea generalizări, de cele mai multe ori inconştiente. Spre exemplu, nu cred că este adevărat faptul că schimbăm îngerii din 7 în 7 ani sau când învăţăm procedee noi de tratament, energizare. Nici măcar atunci când trecem de la o religie la alta. Cu atât mai mult nu cred că este corect să credem că am fi părăsiţi dacă nu mai practicăm nici o religie, ci rămânem credincioşi şi practicanţi ai iubirii pentru tot ceea ce ne înconjoară. 

Ajutătorii noştri, îngerii noştri, nu ne părăsesc propriu zis, ca urmare a unor greşeli mai mult sau mai puţin conştientizate de noi. Sarcinile noastre se derulează însă permanent, prinzând amploare, se diversifică şi intrăm mereu în contact cu grupuri noi de oameni, cu sarcini mai mult sau mai puţin comune, făcând parte din grupuri spirituale diferite. Nu trebuie neapărat să schimbăm locul de munca, familia, tipul de activitate pe care îl facem. Se spune că primim la botez un înger, sau la căsătorie: este adevărat, dar noi conştientizăm evenimentul monden sau cauze pur personale, familiale – nu şi cauza profundă a primirii unui înger către ajutor. Căci sunt oameni care nu se botează, alţii care nu se căsătoresc şi totuşi ei schimbă sau primesc în plus ajutători speciali la un moment sau altul din viaţa lor. Cu toţii trăim de fapt aceleaşi feluri de evenimente spirituale pe Pământ, indiferent dacă ele au sau nu acelaşi corespondent în viaţa noastră socială. 

Botezul, spre exemplu, este momentul care, în primele zile de viaţă sau după derularea câtorva ani (între 6 şi 8 ani, de regulă) presupune intrarea noastră în anumite căi spirituale, în sarcinile spirituale ale comunităţii din care facem parte. Iar de acest lucru au parte absolut toţi oamenii, indiferent dacă sunt botezaţi sau nu. Marcarea evenimentului are la bază chiar cunoaşterea străveche a acestui eveniment – preluarea de către copil a corpurilor spirituale create de către participanţi (copil, părinţi) şi ajutătorii tuturor: constituire corporală deasupra corpurilor fluidice ale mamei. Ne-a rămas numai semnificaţia simplă a evenimentului legat de o povestire reală biblică cu rădăcini mult mai adânci. Acest lucru este foarte bun, cu timpul le vom cunoaşte pe toate. Şi toate sunt bune în viaţa noastră.

Divorţul nu presupune plecarea îngerului „primit” la cununie: nu se întrerup liniile de apartenenţă sau de împletire a lucrărilor cu oamenii – ca spirite întrupate. Orice legătură de prietenie, de conlucrare presupune o legătură spirituală durabilă dincolo de limitele aparente ale convieţuirilor noastre întrerupte. Şi cu oamenii, şi cu entităţile care ne ajută.

Schimbarea gradului de înţelegere a realităţii înconjurătoare – fie ea socială sau spirituală – conduce la modificarea înţelegerii unor segmente de societate pe care omul nu le-a acceptat înainte: iar aceasta este o schimbare majoră în spiritualitatea întregului grup de întrupare, fie întreaga omenire, fie doar o parte, un grup spiritual cu care fiecare dintre noi a venit pe această planetă. 

Este un lucru deosebit de important: căci atunci când cineva primeşte o comunicare – fie că o conştientizează direct sau nu – în acelaşi timp o primesc şi ceilalţi membri ai grupuri, chiar dacă primirea rămâne în subconştient până când se va cristaliza, până când va căpăta concretul său aplicabil. 

Dacă schimbăm sau efectuăm activităţi în plus, ele sunt comune cu activităţile altor grupuri spirituale, coordonate de alte entităţi. De aceea coordonatori noi voi guverna activităţile comune, astfel încât să se păstreze armonia de trăire în continuare pentru toţi întrupaţii. Nu întotdeauna este necesar acest lucru, dar sunt astfel de momente, de împletire a activităţilor care cer coordonări la nivele mult mai înalte. Sunt momente în care trebuie să oferim ajutor unor spirite mai puţin experimentate, iar ajutătorii lor nu sunt nicidecum spirite cu evoluţie mai puţină, care nu se pricep să-i coordoneze şi de aceea întrupaţii protejaţi şi învăţaţi de ei nu se ridică la standardele înalte – sau măcar medii ale societăţii. 

Suntem spirite în evoluţii diferite şi acest lucru nu este nici ruşinos – nici merituos pentru unii sau pentru alţii. Învăţăm cu toţii, împreună, iar acest este un lucru deosebit de valoros.

Doar ne modificăm încredinţările, după cum merg învăţăturile, sub îndrumarea ajutătorilor noştri: o populaţie aflată şi ea mereu în schimbare – în lucrare, de fapt. De cele mai multe ori nu suntem conştienţi de schimbare, în vremurile pe care le trăim acum; alteori – pentru cei care sunt în comunicare conştientă cu ajutătorii lor – anunţarea expresă a schimbărilor de coordonare se face pentru obişnuirea omului cu schimbarea în sine: necesară în planul social, profesional, iar mai profund: la nivelul grupurilor spirituale.

Este una dintre multiplele forme cu care ne întâlnim aici, pe Pământ, privind universalizarea noastră. Prieteniile şi despărţirile se derulează pe parcursul vieţii, dar ele nu sunt decât prilejuri de a cunoaşte spirite noi, de a consolida prietenii spirituale anterioare, de a consolida înţelegerea unor particularităţi de manifestare a unor grupuri de spirite care au evoluat şi au schimbat în timp multe din înclinaţiile lor. Cunoaştem, ca spirite libere, o infinitate, practic, de alte spirite, evoluăm împreună, ne separăm, iar ne întâlnim – însă între timp evoluţiile noastre îşi spun cuvântul: progresăm pe anumite laturi spirituale, întărim concomitent altele. Într-un cuvânt: ne schimbăm permanent. Şi avem nevoie de sprijinul entităţilor ajutătoare pentru a ne mlădia întâlnirile, a ne facilita înţelegerile reciproce, a ne despărţi pentru o altă perioadă de timp – în care avem alte sarcini de efectuat. Învăţăm să nu ne ataşam bolnăvicios de cei cu care ne potrivim foarte mult, căci reunirea spiritelor înseamnă de fapt efectuarea cu bucurie, în comun, a multor sarcini necesare tuturor. Cărările eternităţii vieţii spiritului necesită conlucrare şi, oriunde ne-am afla, în orice situaţii ne-am derula vieţile, ceea ce trebuie să facem în primul rând este să ne consolidăm prieteniile spirituale. 

Sunt numai câteva cuvinte pe care le pot strânge acum pentru a aborda, doar, acest subiect. Ajutătorii noştri ne modelează vibraţia, ne învaţă comportamente, ne cer participarea efectivă la preluarea învăţăturilor, aplicarea, străduinţa permanentă pentru a ne menţine în dorinţa de a ne depăşi mereu limitele. 

Cu cât avem mai mulţi, cu atât mai bine. Dar nu multitudinea face totul câteodată. Depinde în primul rând de etapa de evoluţie a fiecărui grup spiritual în parte, depinde modul în care fiecare grup efectuează evoluţii pe o planetă: nu degeaba am insistat atât de mult asupra existenţei blocurilor spirituale piramidale. Şi mai ales asupra laturii de învăţătură atât de complexă în cuprinsul călătoriilor inter-zonale – căci da! este deosebit de complexă, iar acest lucru trebuie să-l înţelegem noi: că suntem spirite care trăim şi conlucrăm într-o complexitate deosebită a lumii înconjurătoare. 

Oricum, avem timp să înţelegem acest lucru, iar ajutătorii noştri ne aşteaptă paşii cu drag, cu înţelegere, cu bucurie.

CEI RĂI MAI SUNT OARE AJUTAŢI??

Cum ajută entităţile pe cei răi? Pe lângă gândul bun, altruist, uman-înălţat în sensul profund al cuvântului, care ajunge chiar şi numai în subconştientul lor, ei sunt realmente ajutaţi abătându-li-se atenţia de la subiectul răutăţii lor. Să reţinem şi acest aspect. Chiar sunt ajutaţi, cu toţii suntem în acest fel ajutaţi şi, la sfârşitul destinului nostru vom vedea dacă am putut să ne abatem atenţia de la răutăţi (căci toţi le avem, mai mult sau mai puţin conştientizate) sau am făcut tot ceea ce ştiam noi, ce putem, după încredinţările personale cu care am pedalat mai departe. Iar corectarea – pentru că discutăm în condiţiile în care credem că viaţa spiritului chiar este eternă – nu se face prin pedeapsă, ci prin consolidarea binelui, a comportamentului echilibrat sub îndrumarea ajutătorilor care ne aşteaptă pretutindeni pentru a ne învăţa. Şi, mai ales, prin a înţelege că a fi bun, drept, echilibrat nu este plictiseală nicidecum.

Şi voi reveni asupra acestui aspect, al plictiselii în trăirea de bine, căci am auzit deseori această formă de gândire: dacă pe Pământ în viitor toată lumea va fi bună, dreaptă, corectă, cinstită… va fi cu siguranţă o mare plictiseală…

Pentru o primă imagină, vom vedea cum era în Lemuria şi Atlantida, şi pe urmă discutăm… 

Să revenim. Discutăm despre faptul că ajutătorii încearcă să ne abată atenţia de la răutăţi – voluntare sau involuntare. Căci, dacă ne-am concentra atenţia în continuare doar la persoana pe care o gândim/vorbim/ tratăm de, şi cu rău, am distruge-o cu siguranţă. Dacă ne îndreptăm atenţia asupra unor noi subiecte, forţele distructive ale gândului, vorbei sau faptei noastre se împrăştie pe mai multe direcţii până când oboseala ne cuprinde cu totul şi împrăştie puterea de a menţine răutatea, încrâncenarea. Este valabil în orice fel de încrâncenare, chiar şi aceea de a crede că putem face un bine cu orice preţ, doar-doar să putem determina omul, prin „picătura chinezească” a insistenţei noastre de bună credinţă, să facă ce vrem noi: oricum o victorie de puţine puncte, căci oboseala lui îl va aduce repede înapoi, la propriile sale limite. Povestea poporului lui Moise este reală şi foarte dureroasă pentru cel ce încearcă să schimbe cu forţa lumea. Dictatura binelui este amăgitoare în aceeaşi măsură ca şi dictatura răului. 

Ar fi incorect dacă ni s-ar impune părerea altora, a ajutătorilor noştri, a oricărui coordonator, mare creator – a lui Dumnezeu. Doar ni se sugerează ceva echilibrat, moderat, bun, frumos, înălţător din partea celor care ştiu care este binele, echilibrul, moderaţia. De fapt, ni se aduce aminte, emoţional (astral) că ele există şi le putem folosi. Dacă ni s-ar împlini dorinţele de ni se lua toate greutăţile din faţa noastră, aşa cum cerem uneori dumnezeirii să procedeze: fie cu noi înşine fie cu alţii, fie de bine fie de rău, atunci alţii ar trăi viaţa pentru noi, nu am învăţa decât foarte superficial, nu ne-am cunoaşte adevăratele limite, adevăratele puteri, nu am şti cum să ne căutăm înaintările. Şi nu ar mai fi înaintare, ci doar o gestionare a unei realităţi care s-ar devora pe ea însăşi. 

Iar acest lucru este înţeles bine, până la urmă, de fiecare spirit în parte.

Activităţile ajutătorilor noştri sunt subtile, iar acest lucru nu îl înţelegem deocamdată, în vremurile pe care le trăim, decât după cum ne duc interesele. Astfel de acţiuni merg în egală măsură către toţi participanţii la viaţa, la evenimentele care se derulează – însă derularea o percepem doar unilateral. Ne rugăm dumnezeirii pentru ceva, fără să înţelegem că abia aici se manifestă real egoismul nostru, nicidecum dacă ne bucurăm că am realizat ceva. Ne impunem punctul de vedere, impunem imaginea pe care ne-am făcut-o faţă de cineva sau ceva, pe care o credem realitate obiectivă – dar ea nu este decât sinceră: şi confundăm la infinit obiectivitatea, realitatea cu sinceritatea, gândirea proprie limitată cu derularea simultană a lucrurilor pe toate planurile: perceptibile şi imperceptibile omului. Îi oferim valoare şi acuzăm pe cei care nu se încadrează în limitele imaginii noastre. 

Şi aşa am ajuns din nou la cuvântul de început…

Şi aşa mai departe, voi veţi găsi şi multe alte exemple din experienţa personală.