VIBRAŢII (3)

DETALII PRIVIND LUMEA VIBRAŢIILOR

1. CÂTEVA CUVINTE DESPRE PROPAGAREA VIBRAŢIILOR ŞI PERCEPŢIA LOR

Ne este binecunoscut faptul că vibraţiile se propagă în mediile de emisie, în mediile înconjurătoare. Suntem învăţaţi azi că mediul cosmic este un vid cosmic, deşi în ultima vreme se admite faptul că acest vid nu este chiar lipsit de orice element, ci doar lipsit de elementele de susţinere a vieţii – aşa cum ştim noi viaţa pe Pământ. Şi că în anumite locuri cosmosul este plin doar de praf cosmic. El este peste tot, doar că este mai dens în anumite locuri şi foarte rar în altele.
Însă sub aspectul elementelor care nu sunt detectate azi prin intermediul aparaturii (cel puţin cea oficială: adaptată modului de percepţie umană prin structurile oculare, structurile corpului fizic), mediul nu este nici gol, nici rarefiat. El are doar o altă compoziţie în preajma galaxiilor, comparativ cu spaţiile dintre galaxii. Compoziţia spaţiilor este foarte bogat reprezentată; chiar dacă auzim că rareori câte o particulă mai stranie (adică necunoscută) ne traversează aparatura, asemenea particule fac parte dintr-o formă intermediară între formele câmpurilor a căror existenţă o cunoaştem: fizic şi alte câmpuri simultane şi co-spaţiale. Credem, de regulă, că ele traversează uriaşe spaţii goale, dar nu este chiar aşa. În preajma galaxiilor sunt concentrări ale câmpului fizic, dar şi ale câmpurilor din întreaga componenţă locală, bogat reprezentate şi ele. Şi care laolaltă susţin atât viaţa fizică locală, cât şi pe aceea astrală (a entităţilor astrale), care au nevoie de câmpuri simultane de diferite frecvenţe, pentru a exista şi pentru a desfăşura o activitate inteligentă, creatoare, acolo unde este cazul. Cum entităţile astrale (şi, de asemenea, vom vedea, entităţile spirituale - adică cele întrupate în corp spiritual) circulă şi lucrează în moduri extrem de complexe peste tot în univers, este necesar ca aceste câmpuri să existe în mod egal peste tot, cu desfăşurări simultane şi în acelaşi spaţiu. Căci există şi desfăşurări simultane - dar în spaţii diferite, şi desfăşurări în acelaşi spaţiu, dar având decalaje între ele chiar şi de o fracţiune infimă de timp, dar suficientă pentru a permite desfăşurările lor specifice.
Iată aşadar că există multe feluri de "bogăţii" ale universului - până să discutăm despre... alte universuri!!
În astfel de condiţii, să recapitulăm ceea ce ştim în linii mari acum, adăugând elemente care ţin de subiectul pe care îl dezbatem.
Aşadar, pe temelia unei energii fundamentale necreate, care scaldă tot universul, se află în circulaţie permanentă fluxuri de elemente de energii şi materii, create de către coordonatorii de evoluţii (cele mai evoluate spirite), remodelate mereu şi adăugate volume noi. La un loc se formează fondul energo-material al susţinerii vieţii, al manifestării spiritelor în acest univers.
La prima vedere, este un fond care se caracterizează prin mişcare, prin circulaţie permanentă. Mergând mai departe cu percepţiile, se poate constata o densitate a acestui mediu universic, cu specific local, care oferă:
– o luminozitate specifică, care se schimbă - deşi nu cu diferenţe mari, de nerecunoscut - în preajma galaxiilor, în diverse locuri din interiorul galaxiilor, în funcţie de forma lor (lenticulară, spiralată, sub formă neregulată - de "nor", am crede dezordonată, însă există un anume fel de ordine, un rost în toate);
– un sunet de fond, sunetul fundamental al concentrărilor de fluxuri şi al mişcării lor. Ceva din acest sunet fundamental se surprinde azi, crezându-se o radiaţie remanentă de la acel Big Bang - teorie pe care personal o consider ca având o parte de adevăr şi o parte de confuzie. Obsesia omului suspicios, de a proba orice, este o rămăşiţă a vremurilor unui Ev Mediu punitiv chiar şi pentru intuiţiile profunde ale unor grupuri întregi de oameni; o supraevaluare unilaterală a minţii raţionale, lăsând sufletul şi intuiţia să dispere în hăul neîncrederii şi terorii în faţa propriilor semeni...
Şi care nu de puţine ori a condus la falsuri, la căutări în mod special unidirecţionate, pentru a demonstra ceva care să se potrivească cu interesele obscure ale falşilor hăruiţi ai rangului social deţinut prin forţă…
Cu certitudine că viitorul nu va avea nevoie de probare – căci totul va deveni încredinţare în vremurile care vor veni, prin trăirea şi percepţia asemănătoare a fiecărui om în parte.
Revenind la propagarea vibraţiilor, să punctăm faptul că însuşi mediul energetic fundamental este un bun transmiţător al vibraţiilor. Cu atât mai mult componentele sale, ele înseşi purtătoare de vibraţie: emiţând şi receptând deopotrivă.
Vibraţiile se propagă în spaţii şi sunt purtate de fluxuri către alte şi alte structuri universice, după ce au influenţat chiar vibraţia fluxurilor. Sunt un fel de amprentări, superficiale, care fac ca vibraţia per flux sa fie fluctuantă, dar cu valori mici, care nu schimbă aspectul fundamental al filamentelor din flux. De aceea filamentele pierd vibraţia stratului lor superficial în timp, conducând la diminuarea vibraţiei zonale. Unda vibraţiei trece mai departe, dar nu lasă modificări substanţiale în spaţii. Astfel, undele vibraţiilor marilor corpuri cosmice nu influenţează starea fundamentală a mediului, dar traversând spaţiile şi ajungând la alte corpuri cosmice, le influenţează pe moment starea de vibraţie proprie, fără ca s-o modifice substanţial. Filamentele nu sunt, astfel, purtătoare puternice de informaţie pe distanţele lungi ale universului. În percepţia spaţială a universului doar radiaţia spirituală este cuprinzătoare pe mari distanţe, dacă spaţiile sunt recunoscute din călătorii anterioare. Se poate percepe astfel modificarea locală a mediului, a componentelor filamentare, comparând cele percepute direct cu cele existente în memoriile personale ale întrupatului care cercetează. Cercetătorul trebuie să ştie că cercetarea în perioade scurte de timp trebuie să ţină cont de momente asemănătoare de ritmuri planetare şi cosmice, în acelaşi punct universic. Spre exemplu compari o noapte cu alta, nu o noapte cu o zi.
Doar spiritele centrale (pe care noi le numim Fii de Dumnezeu) au o percepţie directă, nemijlocită, asupra unui întreg univers, în fiecare moment, apoi asupra mai multor universuri şi în final asupra întregului Centru de evoluţie.
Nu numai elementele spaţiale, cosmice, sunt purtătoare de vibraţie. Cu atât mai mult, mulţimea vieţuitoarelor – cu sistemele lor corporale dense, puternice, cu voinţa=radiaţia lor spirituală deosebit de puternică şi bine direcţionată către satisfacerea necesităţilor lor vitale, desfăşoară imagine generală, sunet general, având o ţesătură de corpuri cu vibraţie proprie. Să reţinem că rădăcina unei asemenea desfăşurări universice se particularizează prin vibraţie, dar nu vibraţia crează lumea. Vibraţia este deocamdată pentru noi acel ceva care diferenţiază luminile şi umbrele, mişcarea şi poziţionarea tuturor elementelor lumii în care trăim într-un şir neîntrerupt, nesfârşit de înţelegeri personale şi de grup. Înţelegând acest lucru, vom putea înţelege uşor felul în care corpul nostru cauzal gestionează vibraţiile.
Deocamdată să rămânem în lumea vibraţiilor. Abia după ce vom înţelege lumea generală a vibraţiilor, vom merge mai departe cu căutările, către câmpul şi corpul nostru cauzal, al unui anumit fel de desfăşurare a vibraţiilor lumii în care trăim.
Putem raporta, aşadar, fiecare element al lumii în care trăim la vibraţia care se poate descrie ca pe o simţire. Rămâne cam singurul element general de discuţie, deocamdată, atâta timp cât vederea luminiscenţei proprii şi percepţia sunetului fundamental nu fac încă parte din patrimoniul uman unanim recunoscut. Rămâne simţirea generală a omului faţă de desfăşurările universice, urmărindu-le cu atenţie, din locul în care ne aflăm. La fel şi urmărirea evoluţiei spiritelor de pretutindeni, din orice loc al universului.
De aceea vorbim atât de mult despre vibraţii, de aceea ne raportăm la ele, chiar dacă nu înţelegem – doar intuim despre ce este vorba: prin simţirile noastre.
Şi dacă tot discutăm despre percepţii, să mai avem în vedere încă un aspect. Când vibraţia este înaltă, valoarea ei nu determină în mod automat capacităţi de percepţie la profunzimi aflate înafara experienţei întrupaţilor, înafara treptei lor de evoluţie. Dar la vibraţie înaltă, spiritul se manifestă cu cea mai înaltă formă de cunoaştere a sa: bună, frumoasă, rafinată în sensul minunat al cuvântului, creator, altruist. Când vibraţia scade până la valori minim-posibile pe plan local, întrupaţii pot însă folosi, în funcţie de experienţa lor şi de sarcinile de evoluţie, majoritatea manifestărilor pe care le cunosc, bineînţeles în limitele de folosire a corpurilor lor: omul ar putea să zboare ca o pasăre, dacă corpul său i-ar permite. Dar felul în care se formează corpul său de manifestare îl determină să aibă un set momentan de sarcini cu ajutorul acestui corp, şi nu altele. Îşi foloseşte puterea sa pentru a se manifesta prin corpul pe care îl are.
Pentru creatorii conştienţi, în general, nu numai forma corpului de manifestare, ci şi vibraţia planetară le modelează manifestarea. Valoarea mică a vibraţiei planetare scoate manifestare din tot segmentul anterior de evoluţie desfăşurat însă doar la punctul de întrupare, în funcţie de vibraţia medie a acestuia (adică vibraţia planetei pe care se întrupează). Sunt scoase la iveală din memoriile spiritului cele mai joase forme de manifestare, cunoscute din evoluţiile anterioare, în care lupta principală a spiritelor era de rupere din animalitate, din neputinţele creatorilor inconştienţi şi din manifestările animalice de supravieţuire cu orice preţ, chiar cu preţul omorului semenilor.
Aşadar, nu vibraţia universică ne face atot-cunoscători, şi nici nu suntem atot-cunoscători la orice nivel al vibraţiei, fie ea înaltă sau joasă. Numai primarii şi secundarii se află în această situaţie, pe care au depăşit-o doar centralii – coordonatorii de evoluţii, Fiii de Dumnezeu.
De asemenea, nu vibraţia medie planetară crează corpurile pe măsura ei, ci corpurile se crează după necesităţile de evoluţie ale spiritelor, după sarcinile lor de destin. Este ocazia, însă nu cauza pentru care se desfăşoară astfel de sarcini.
Ritmurile de vibraţie pe care le simţim în universul nostru nu se datorează doar elementelor constitutive ale dimensiunii structurale a universului, în care trăim. Adică, dacă mergem în profunzimea formării macrostructurilor cosmice: planetoizi, planete, stele, galaxii, şi cercetăm formarea şi întreţinerea vieţii lor se observă, şi se poate studia în amănunt, felul în care dimensiunile structurale, paralele cu dimensiunea noastră se implică direct în acest proces de existenţă şi trăire a galaxiilor. Prin vibraţia lor ele susţin propria noastră vibraţie, pe lângă ajutorul direct oferit de entităţile dimensionale, echilibrând-o permanent, pentru ca noi să ne putem susţine viaţa şi sarcinile noastre de învăţătură.

2. SUNTEM AJUTAŢI PERMANENT ŞI PE LINIA ECHILIBRĂRII, STABILIZĂRII VIBRAŢIONALE. ŞI NU NUMAI...

Când spunem cât ne poate ajuta Dumnezeu, poate că nici nu conştientizăm cât de adevărat poate fi acest lucru... De la lucrurile cele mai mărunte, la cele care sunt atât de cuprinzătoare, încât nici nu le conştientizăm. Deocamdată. Sper să nu uit niciodată să precizez acest lucru, alături de faptul că neştiinţa de acum a spiritelor umane este trecătoare – un scurt pasaj de trecere lucrătoare între perioade extrem de lungi de conştientizare totală, la nivelul fiecărui spirit în parte. Dar oricât ar fi de personală această conştientizare, ea nu este totală nicidecum la nivelele de cunoaştere actuală, chiar pentru cei mai perceptivi oameni de pe Pământ (exceptând moşii trăitori discret în marginea societăţilor umane). Şi mai ales, totul fiind valabil pentru orice om, chiar şi cele mai dispreţuite segmente ale societăţii umane de azi. La nivele mai înalte, să înţelegem că toţi suntem aproape la fel de elevaţi, în viaţa noastră pământeană. Priceperea şi puterea de adaptare este diferită însă de la om la om.
Unul dintre subiectele cele mai puţin înţelese azi, când am ajuns totuşi la un nivel oarecum mai înalt de înţelegere, este ajutorul – de o complexitate cu totul deosebită – pe care îl primim permanent, din partea dimensiunilor paralele.
Vom discuta pe larg într-un studiu viitor despre dimensiunile structurale ale Universului Fizic, diferite de ceea ce numim: dimensiuni ale trăirilor noastre, ale simţirilor noastre – lucru care aduce mari confuzii actualmente celor interesaţi de aspectul schimbării vremurilor pe care le trăim.
Deocamdată să amintim numai că ele sunt structuri ale Universului Fizic, mai precis ale zonei I , structuri care se diferenţiază între ele prin starea lor mediu-vibraţională. Toate cele 3 zone ale universului formează o structură de bază a universului, în care evoluează spiritele primare, cunoscându-şi posibilităţile de manifestare şi viitoarele evoluţii, convieţuind cu ajutătorii lor secundari şi centrali, învăţând, luând exemplu de la ei.
Din toate cele 7 dimensiuni structurale, prima (considerată prima prin respectul şi aplecarea secundarilor şi centralilor asupra ajutorului oferit primarilor) este aceea de evoluţie a spiritelor primare. Datorită dificultăţilor pe care spiritele primare le întâmpină până la conştientizarea deplină a evoluţiilor lor, în orice condiţii de trai pe o planetă, ele au nevoie în primul rând de mult, foarte mult ajutor. În special un anumit fel de ajutor, acela prin care se echilibrează permanent vibraţia locală, datorită lipsei de experienţă a tuturor spiritelor întrupate aici: fie că este vorba despre stele şi planete, fie că este vorba despre evoluanţii individuali pe ele sau în preajma lor. Să vedem şi în ce direcţii – ce puţin cele pe care le cunosc şi eu până în acest moment:
– susţine vibraţia generală a întregului univers, oferit ajutor spiritelor primare, dar şi ajutătorilor implicaţi direct în viaţa lor: secundari şi centrali deopotrivă. Ajutorul oferit celor care se află pe primele trepte de evoluţie este mai minuţios, căci şi lipsa de experienţă a spiritelor necesită un ajutor pe măsură. În zona I – zona începuturilor evoluţiilor individuale, dar şi începutului marilor trepte de evoluţie primară prin corp comun (stele, planete) se necesită un ajutor mai bogat reprezentat. Trecerea în evoluţiile zonelor II şi III, cu specific diferit fiecare în parte, formează spiritelor o experienţă bogată, care particularizează nevoile de ajutor către subtilitate, şi mai puţin către cantitate.
– crează puncte de stabilizare vibraţională a locurilor de desfăşurare a galaxiilor, cu stelele şi planetele lor, puncte de mare vibraţie, în care se crează miezul galaxiilor. Mai departe, puterea de susţinere oferită astfel crează o permanentă stabilizare vibraţională o fiecărui loc în parte, în fiecare zonă a universului, după necesităţile din fiecare loc în parte. Vom detalia în studiile următoare acest fel de ajutor pe care dimensiunile paralele îl oferă în mod concret dimensiunii de evoluţie a spiritelor primare: dimensiunea structurală a universului în care evoluăm şi noi, acum.
– ajutor direct al entităţilor dimensionale în crearea corpurilor tuturor speciilor planetare. Este un proces îndelungat şi de foarte mare atenţie, cu efort din partea lor, dar şi cu bucuria de a crea condiţii optime de manifestare a tuturor celor astfel ajutaţi.
Toate speciile însă se împletesc între ele, prin secvenţe genetice comune cu speciile inferioare şi speciile superioare (superioare ca complexitate a structurilor interioare).
Urmează partea a IV-a, ultima – deşi tema este departe de a fi epuizată.