Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 31 octombrie 2009

CEŞCUŢA...(povestioara) -Pr. Arsenie Boca

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandorura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos !
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: Nu face asta!Nu-mi place!Lasa-ma in pace !, dar el a zambit doar si a spus cu blandete:Inca nu!
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. Opreste! Ametesc! O sa-mi fie rau! am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:Inca nu! M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. Ajutor! Scoate-ma de aici! Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:Inca nu! Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! Ei, asa este mult mai bine, m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot, mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: Inca nu!
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma: Oare ce are de gand sa-mi mai faca??
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:Uita-te la tine!

Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.

Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

"Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri ? desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain."

Pr.Arsenie Boca

24 de comentarii:

heramariana spunea...

Superba povestioara! Nu am stiut-o, multumesc pentru ca ai scris-o si pentru unii ca mine, mai putin dusi la biserica.
Te pup.M.H.

Cristiana spunea...

Mariana... nici eu nu sunt tot timpul dusa la biserica, dar iubesc unii oamenii ai bisericii... de mor de dragul lor, indiferent daca sunt in lumea noastra, la marginea lumii noastre (moşii popoarelor si trimişii lor) sau cei care ne privesc din alte ceruri...
Nu pot suferi acum din cauza ca a decedat par. Teofil Paraianu de la man. Brancoveanu (Sambata de Sus) pt. ca stiu bine ca tot ceea e este mai bun traieste viguros si bucuros mai departe si, plin de toate puterile dumnezeiesti acum, ne ajuta, alaturi de ceilalti mari Înălţaţi ai lumilor. Chiar daca dansul mi-a luminat tineretea, nu pot decat sa ma bucur, si ii inteleg bine de tot pe strabunii nostri, pentru o asemenea atitudine in fata mortii..
Te pup si eu, Mariana, iti doresc toate cele bune !!

Şerban Tomşa spunea...

Emoţionantă povestire. Totul are un sens adânc. Mă gândesc deseori dacă suferinţa are totdeauna o semnificaţie profundă... O idee care mă sâcâie şi pe care o alung este dacă Marelui Olar nu i-a scăpat niciodată din mână o ceaşcă chiar înainte de a o desăvârşi... Sunt sigur că aşa ceva nu s-ar întâmpla : cioburile nu mai sunt nici humă vie, nici ceşcuţă care îi încântă pe cei care o ţin în mână...
Una dntre marile mele lipsuri este că nu cunosc aproape deloc viaţa şi faptele părintelui Arsenie Boca. Am auzit însă despre el lucruri care m-au uluit... Îmi dai o sugestie în legătură cu felul în care aş putea înnobila ignoranţa mea ?

Nicolle spunea...

Într-adevăr, foarte frumoasă povestea...Ca şi spiritul tău.
Eu cred că tatăl meu şi-a dat seama că Marele Olar are atât de multă iubire faţă de tot ce creează, încât ar putea oricând să refacă din cioburi ceşcuţa minunată.

Îţi mulţumesc pt. poveste şi te îmbrăţişez cu mult drag, Chris!

heramariana spunea...

Draga Cristiana,
am vazut la stiri, mai bine-zis, am auzit, o fraza (cred ca dintr-o predica) a Pr. Arsenie Boca, care mi se potriveste si mie si m-a impresionat f.f. mult:
"nimic nu-i mai greu si mai frumos in lume, decit sa cresti copii buni si sa rabzi orice durere ti-e data". Poate nu am memorat exact fraza, dar asta este esenta, cred, chiar esenta vietii.
Te imbratisez, cu drag.

Anonim spunea...

Despre viata si despre lucrarea Parintelui Arsenie Boca puteti citi aici:
http://www.parintelearsenie.bloggerul.ro/

Dan Ioanitescu spunea...

Foarte frumos.

Acum inteleg eu de ce iadul e organizat pe mai multe munci culminand cu focul Gheenei.
Cred ca e plin de cescute!

Stii ce-a zis Dumnezeu cand l-a facut pe-al doilea negru?
Pfuiiii!!! L-am ars si p-asta!

Am stat asta vara la usa parintelui Paraianu. Dadea binecuvantari. N-am intrat.

Cristiana spunea...

Da, si eu cu niste prieteni am stat la usa dansului si nu am putut intra, cu 2 veri in urma, iar prietenii mei m-au intrebat daca nu cumva nu a vrut dansul sa-i primeasca pe ei, nu pe mine...
Nici pomeneala... Sunt oameni carora le trebuie si oameni carora nu le trebuie. I-am spus candva unei prietene foarte credinciosa ca locul ei nu este in casa, ci in lume, sa nu se retraga din serviciu, ramanand acasa, chiar daca au o situatie materiala deosebit de buna. Nici nu ma asteptam sa revina. Parintele i-a spus fara inconjur: IN LUME!! IN LUME!! LOCUL TAU ESTE IN LUME!! Si apoi nimic altceva, chiar daca s-a mai dus inca...
Unii sunt dezamagiti de atitudinea de a spune 1 cuvant sau nimic, in schimb par ca au de spus toate cuvintele din lume altora... Ne-am dat seama ca asa si este bine. O alta prietena nu a primit nici un cuvant de la alt preot clarvazator si facuse un drum lung ca sa ajunga in fata dansului... dar NU!! Facea ce facea si ea ramanea fara un cuvant. Dar ce a maniat-o mai tare a fost faptul ca a spus cuiva asa: "Du-te la femeia aceea (si a numit-o pe prietena mea!!) caci este este bioterapeuta, ca ea o sa te vindece precis !!!"
De ce a procedat asa?? pentru ca nu avea nevoie de cuvantul lui, ci de atitudinea lui, sa vada ca se manie pentru lucruri subtile. FIECARE AVEM SUBTILITATILE LATURII BUNE SI UMBRELOR NOASTRE!!!
Eu, cat am stat in fata usii parintelui, atunci, cand ne intorceam de la Sarmisegetuza, am primit comunicari stand pe marginea iezerului sau pe bordura langa florile acelea splendide care curgeau in valuri de jur imprejur sirului de chilii. Cu picioarele pe pamantul reavan si bun, asteptand fiecare cuvant cu bucurie si recunostinta. Am beneficiat acolo cu totii de sfaturi. Nu de la dansul, dar subtilitatea era ca dansul era acolo pentru cei ce nu stiu ca orice om poate fi in comunicare si pana ce vor invata - el, si altii, sunt cu ei, sa le spuna...
Cei care fac ce trebuie si cei care trebuie singuri sa constientizeze drumul lor (ajutati discret de astrali si dimensionali) nu ajungeau la dansul. Si la altii. Si fiecare are drumul sau, menirea sa, fie preoti, fie mireni...
SPLENDIDE SI HRANITOARE VREMURI TRAIM, DAN...

Cristiana spunea...

Multumesc mult, Anonim!
Aveam si eu aceasta adresa a blogului despre si cu indrumarile parintelui Arsenie Boca, de la Dan indrumare, de pe blogul sau, Rodul Pamantului.
Inca o data, multumesc!!

George Adam spunea...

Ce bucurie nesfarsita in certitudinea ca un semen al nostru merge spre Rai! Ca ne va veghia de acolo si va mijloci pentru noi asa cum a facut-o si in viata de aici. De fapt nu mai era un semen al nostru, statea de mult in preajma Ingerilor!

Printre altele, va amintiti ce simt al umorului, ori mai bine zis acea bucurie tasnind din interior de care ne simtim saraciti uneori noi cei afectati de lovirile de zi cu zi, a avut pana in ultimele momente! Dumnezeu sa-l odihnesca!

Cristiana spunea...

Dragii mei Nicolle si Serban!!

O sa scriu mult despre felul in care au trait, si au suferit, si au invatat, si multi s-au distrus efectiv pana cand Făuritorii, adică cei care il formeaza pe cel numit generic Dumnezeu, au ajuns sa cladeasca uriasa constructie vie, si mereu crescătoare, in care noi traim acum... In care traim beneficiind de tot ceea ce au reusit sa salveze si sa creasca Făuritorii noştri in valurile de eternitati care le-au imbogatit, si ne-au imbogatit fiinţările...
Contrar unor afirmatii care tineau cont, la momentul inscrierii lor in inscrisurile religioase, de interese cu adevarat barbare, Dumnezeu nu distruge nici un spirit, oricat ar fi el de crud, de abraziv... de distrugator si increzător în necesitatea unei astfel de opere..
Ne va trebui mult sa intelegem aceste lucruri... Oamenii sunt inchistati in tot felul de intelegeri care au la baza interese obscure, ne aliniem lor fara sa stim ce influente vin din spatele lor. dar este si aceasta o invatatura, o calire...
Da, o Călire....

Noi, Nicolle, ne simtim cioburi la un moment dat, si vedem in momentul urmator ca nu suntem de loc sparti, ca doar trupul ne e spart, dar spiritul se inalta triumfator peste tot si toate, invatand sa o faca mereu, si sa invete si pe altii, care ii calca pe urme, sa faca si ei acelasi lucru.
Toate ne formeaza pentru eternitate...

Cristiana spunea...

Da, George, omul care vede soarta râzând la ferestrele-i larg deschise are simtul fericirii in el!! Si debordează de umor!! Tumultos, si totusi maiestuos in felul lor...
Chiar ironia care se vrea o forma subtila de corectie prin umor, daca nu miroase a dispret... imbucurator ca exista si poate fi folosita in loc de agresivitate..
Cred eu...
Si este o fericire sa-i stim pe Înălţaţii tuturor neamurilor Pamantului undeva de unde ne veghează trecerile către acelaşi loc de unde ne primesc si ei gândurile pline de iubire si respect...

Şerban Tomşa spunea...

Anonim,
mulţumesc pentru sursa indicată. Vă sunt mult îndatorat.

Anonim spunea...

Doar dau mai departe ceea ce am primit.
Si astept sa primesc in continuare pentru am atata nevoie...
Lipsurile mele sunt atat de mari...
Oare voi reusi in viata asta sa umplu "vasul" cunosterii macar pana la nivelul care sa-mi transforme in certitudine speranta ca nu timpul meu nu s-a scurs fara rost ?

astharte spunea...

Ai scris povestioara la momentul nimerit pentru mine, intre drumuri, cel de ieri si cel de azi, ca un inceput al viitorului meu de maine, ma confrunt cu intrebari de genul celor pe care si le-a pus si cescuta. De fapt, nu mi le mai pun, accept deja ca totul are un scop chiar daca nu-l inteleg pe moment dar imi este greu cateodata sa nu-mi mai las mintea sa judece ea totul, ci sa lase inima sa simta Viata. Si asa ajung uneori sa reactionez intr-un mod care stiu ca nu e cel potrivit...cel mai greu e cand incepi sa constientizezi dar nu reusesti sa faci pasul corect, desi stii care ar fi acela!Dar sunt optimista pentru doar gresind invatam...
Imi permiti sa fac o trimitere la postul tau de pe blogul meu?
Si inca ceva, poti sa-mi spui pe nume, m-ai intrebat candva dar nu ti-am raspuns atunci!
Numai bine si astept cuvintele tale de intelepciune!

Cristiana spunea...

Nu te necaji, Ruxi, sunt - atata cat stiu si eu, normal - cel putin 2 motive pentru care nu facem ceea ce stim ca trebuie sa facem... de parca ne impiedicam in maini si in picioare... nu ne mai asculta nimic in noi, parca...
In primul rand, mai avem de invatat ceva, dar ni se contureaza, sau prefigureaza viitorul, pasul care sa ne duca acolo unde trebuie. Daca am face pasul cel bun de la inceput, nu ni s-ar pare de loc bun, cumva nu am fi total pregatiti. Nu am intelege, am lasa poate totul in drum pentru ca ceva nu s-ar potrivi cu ceva...
Nu s-a umplut, cu alte cuvinte, o... cescuta!!
In al doilea rand, daca noi suntem pregatiti - lumea din jurul nostru nu e pregatita macar sa deschida ochii asupra noastra, daca nu sa primeasca ceea ce am putea face corect. Subconstietul nostru simte avantajele si dezavantajele (dar tare nu-l intelegem noi), prefigurarea de care vorbeam este de fapt aceasta cantarire... Cand vine timpul, inseamna ca se umple si cescuta noastra , si a celor din jur.
Experientele negative contureaza de fapt ca vremea a venit sa schimbam.. dar subconstietul stie bine de mult acel lucru. Apar vise sau stari premonitorii, care ne fac adaptarea la tendintele viitorului.. adica subcontientul monitorizeaza aspectele pe care le ale in plan: cand vin vremurile de pregatire, cand sunem pregatiti sa facem pasul, unde sa-l facem... Greseala este intarzierea dincolo de pragul momentului oportun, pe care, in astfel de vremuri, il intuim mai greu. Totul se deplaseaza in functie de inertiile noastre, cu viteze diferite. Iar subtilitatile sunt de fapt acordajele fine ale tuturor cu realitatea. Si ale noatre, si ale celorlalti. In functie de cat suntem de obisnuiti sa ne lasam acoperiti de vointa celorlalti, inertiile sunt mai lungi sau mai scurte. Ori noi nu ne lasam, ori altii nu ne lasa.. Dureros este pentru toata lumea, dar mai ales pentru cei care leaga.. Dureros, foarte dureros.. Si ca sa nu sufere ei, facem ce ni se cere..
Ar fi multe de spus, eu sunt mai analitica, pentru ca imi pun multe intrebari si raspunsurile vin in seturi atat de subtile, incat acest sens al capatarii raspunsului devine briza bataii aripilor de fluture..
De fapt nu gresim, fiecare om are nevoie de ceva, de o consolidare, care tine mai mult sau mai putin. De ce nu a lasat Iisus sa fie pedepsita femeia adultera? pentru ca femeia avea nevoie de ceva ce lumea ei nu intelegea, dar pana la o limita, dupa care cineva, de undeva, ceva ne opreste, daca nu putem noi sa ne oprim...
De multe ori suntem deviati chiar de catre cei care ne pedepsesc.. de catre cei care ne invinuiesc ca am gresit.. Eheeeei!! multe de spus aici.. ma opresc totusi, caci esenta este ca Dumnezeu nu ne numara greselile, parerea noastra de rau numeste lucrurile, timpurile, facerile in fel si chip..

Draga mea, te rog sa preiei povestioara, si mie mi-a trimis-o cineva... de fapt a venit din toate partile!! chiar si dupa ce am pus-o pe blog!! Vezi, m-am oprit din postari pentru ca nu pot face cercetare si sistematizare de studii acum, am mutat mobila din camera mea pt ca venea de la peretele de afara un frig atroce.. sau, ma rog, imbatranesc eu si ma sensibilizez.. Am pus deoparte cateva articole ca sa nu las blogul de izbeliste, printre care si povestioara aceasta.
Abia de maine voi incepe maine sa lucrez abia.. Am un subiect si vast, si delicat acesta cu vibratiile, nu pot scrie oricum.. A fost binevenit totul, exact in acest moment!!
Fug la lucrusoare!! Ma bucur ca m-ai vizitat!! Am dat din nou o raita pe la tine (nu ma pot abtine!!), sa-mi amintesc de Haga din fotografiile tale si din amintirile lui tati al meu!! Râuri de laleluţe.. mori colorate in fel si chip.. Madurodam.. gata, Cristiana, fugi la muncaaaaa!! :))!!

Cristiana spunea...

Anonim.. emotionant demersul tau pentru cunoastere... sincer, emotionant..
Ar trebui sa va faceti un cod... AnonimBlue, AnonimCelCredincios!! Va pierd printre randuri!!
Timpul nostru, draga AnonimEmotionant, nu se scurge fara rost... Am invatat temeinic asta de cand am vazut prima data Oblio si Sageata, cu multi, multi ani in urma.. Totul are un rot. Un rost temeinic. O sa vorbim despre asta mult, la profile spirituale...
Insa stiu, cu cat suntem mai constienti, cu cat ne intelegem responsabilitatile mai profund - este cu atat mai bine. Si eu functionez pe aceleasi principii.
Trebuie sa intelegem insa foarte bine un lucru.. cel putin eu am inteles ceva pana acum: eforturile pe care le putem face acum fac un inceput. Vremurile se vor schimba si vom fi ajutati clar, direct, fara indoiala, sa mergem mai departe. Sa intelegem ca facem un efort acum pentru a ne incepe sau consolida puterea de a cauta - caci din punct de vedere al cunoasterii vorbim, care include multe alte sfere ale creatiei si comunicarii, si ajutorului pe care invatam sa-l oferim azi - mai departe. Stim deja multe lucruri, invatam sa le cautam in orice conditii de trai.
Lipsurile tuturor sunt foarte mari. Stii cum e asta?? Niciodata mai mult decat acum nu se dovedeste mai reala vorba "Stiu ca nu stiu nimic". Orice pas facut dovedeste inca 1000, 10000 de pasi in fata.. Si este atat de mult, incat, daca vreau sa le pun in forma.. uite si tu cat de greu este.. Si inca nu e nimic..
Mereu insa invatam sa umplem, sa rafinam si sa continuam. De aceea lupt sa inteleaga lumea ca NU EXISTA CĂDERE.. mai nou aud ca americanii imprastie idei cum ca Arhanghelul Mihail este un inger căzut, sunt campanii de subminare a credintei in tot ceea ce este mai luminos in viata noastra...
Doamne, trebuie sa invatam ca nu exista cadere, ci doar intarire, cautare, invăţătură. Constientizarea greselilor, inertiilor, ale noastre, ale tuturor, nu sunt cadere... sunt pentru echilibru.. Trebuie sa ne straduim sa intelegem asta, pe cat putem noi, acum..
Sunt multe de discutat.. de trait.. De trait cuminte.. E ca sarea in bucate... Macar un pic, si se schimba gustul vietii..

Cristiana spunea...

Mi-atrimis cineva acum o alta povestioara, a mai circulat de ani pe net, "Stridia, perla si tu!" Este cam tot asa. Nu stiu cum sa pun aici un pps, este plina de miez si aceasta povestioara...

Anonim spunea...

Atatea fatete ale aceluiasi Anonim...Si eu ma pierd uneori intre atatea variante, dar toate exista in mine.
De aceea prefer sa fiu Anonim. Ca sa pot iesi din tiparul creat de imaginea numelui meu, al personalitatii cunoscuta prin prisma identitatii.

Cristiana spunea...

Lasa ca ne descurcam noi !!!

Andrei S. spunea...

O poveste foarte frumoasă şi plină de tîlc.

Mulţumesc.

Cristiana spunea...

Si mie mi-a placut foarte mult, Andrei!! Nu sunt superstitioasa si nici nu am acel fel de credinciosie care sa umble dupa relicve, moaste si fetisuri... dar de multe ori am o pietrica de la mormantului parintelui, pe biroul de lucru... si parca simt o liniste, o pace interioara... cu totul deosebita... Parca tot zbuciumul Oborului in faţa căruia locuiesc se topeste... Nu stiu daca este numai o parere. Am aratat unui preot, la care tin foarte mult, pietricelele pe care le-am luat de la Prislop si... dânsul a scos din propriul sau buzunar o mână de pietricele la fel cu ale mele!! I-am spus ca fusesem anul acela in septembrie acolo... si dansul mi-a spus ca in septembrie fusese si dânsul !! Foarte seriosi eram amandoi... Diferenta de cateva zile... Ne-am simtit de parca parintele ne-a chemat la un fel de ajutor, intarire... asa am simtit si eu, si dânsul...
Foarte frumos !!

Anonim spunea...

..frumoasa povestioara,talcul ei ne da de gandit.

Ghenadie spunea...

Suntem un grup de tineri care mergem adesea la parintele Arsenie Boca la M-rea Prislop. Am vazut cu ochii nostri minuni petrecute la mormantul parintelui Arsenie. Dorim cu ajutorul Bunului Dumnezeu si cu binecuvantarea parintelui Arsenie sa ajungem din nou la sfintia sa. Cu adevarat, daca ajungi o singura data la parintele Arsenie mereu vei simti chemarea de a mai reveni. Intalnirea cu o persoana draga nu se uita niciodata! Cine doreste sa vina cu noi in acest pelerinaj din data de 31 august - 1 septembrie 2013 ne poate contacta la acest nr de telefon 0748145015 sau pe mail io_konstant@yahoo.com.

Daca doriti sa primiti informatii privitoare la viitoare alte proiecte de pelerinaje si iesiri, imi puteti da un add pe messenger sau trimite un sms cu textul: “PELERINAJE si numele dumneavoastra”