Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

joi, 18 iunie 2009

ALTĂ FAŢĂ A RESPECTULUI DE SINE

Pentru început:
Către cititorii mei străini.

Veţi citi uneori, în blogurile mele sau comentariile mele pe alte site-uri, despre faptul că mă revolt pentru folosirea în exces a experienţei străine în diferite texte care abordează teme de dezvoltare spirituală personală (unde prin „spiritual” nu înţeleg religios, ci tot ceea ce ţine de dezvoltarea spiritului: a experienţei sale totale şi în continuare – de universalizare prin conştientul momentan-uman). Vreau să ştiţi bine că nu am nimic împotriva culturii altor popoare, dar vreau să atrag atenţia ROMÂNILOR asupra faptului că se poate folosi ŞI experienţa românească alături de cea străină, indiferent despre ce este vorba. Sau măcar să se pomenească... În focul politicii oficiale de denigrare a valorilor noastre, am “implementat” o experienţă străină cu orice preţ – în loc să fie folosită exact acolo unde trebuie, unde este locul şi dreptul ei de a fi, între valorile pe care le putem folosi cu nădejde.

Şi acum să intrăm în subiectul nostru.
Am pornit iniţial să scriu despre aceste lucruri într-una din nopţile trecute, de la un articol citit pe net despre ce citesc copiii, adolescenţii … Harry Potter… altceva – doar pe sărite din programa şcolară care nu-i satisface niciodată. De fapt cred că doar nu-i atrage faptul că sunt obligaţi să înveţe despre autori pe care nu-i prea pot înţelege la vârsta lor. Nici pe noi, cei de vârsta mea, nu ne-au atras în mod special, iar poezia nu prea ne-a atras în mod particular, căci eram prea aproape de momentele în care bunicuţe şi mămici se făleau cu câte strofe de poezie ştia „pe de rost” copilu’ !!!
I-auziţi cum sună... pe de rost.. adică acolo unde părinţii şi bunicii noştri vedeau un rost!! Nu??!! Şi câte rosturi erau astfel pierdute... căci copilul nici nu înţelegea măcar ce spune.. Recita cu aceeaşi aplecare Luceafărul ca şi mai târziu, în clasa I – „Partidu’e-n toate..”...
Cât de mult poate să spună acest lucru, căci rostul copilului nu este să facă totuşi aşa ceva.. Dar aceasta este cu totul altă poveste...
Şi astfel învăţăm, generaţie după generaţie, papagaliceşte, despre oameni mari la vârsta noastră mică, căci la o vârstă mai mare aceiaşi părinţi ne vor cere să facem bani, pentru care cultura aceea nu mai devine câtuşi de puţin importantă. Până când ne sufocăm din nou, ca părinţi, când trebuie ne să ajutăm copiii s-o ia şi ei de la capăt cu tabla înmulţirii şi cu Somnoroase păsărele...
Care invariabil atrag şi copiilor, şi părinţilor lor căscaturi prelungi şi închideri plictisite de cărţi şi universuri pierdute...
Şi oamenii aceia MARI rămân cu mâna întinsă „...ca a regelui Lear...” undeva, pe la „colţurile” mândriei-noastre-de-români-şi-cam-atâta-tot...
Dar şi asta este o altă poveste.
În majoritatea cazurilor, Cultura este Şcoala şi atât. Părinţii nu prea au timp să înveţe copiii să discute despre părerile lor şi chiar ale părinţilor lor, şi despre părerile scrise de oameni în cărţi… Oferind exemple diferite, de autori diferiţi, proprii culturii poporului lor şi culturii altora. Cât de puţin se pune accent pe ... literatura comparată... Chiar apar unde cu gândul nu gândeşti texte de genul „nu ne-am propus să facem literatură comparată!” De ce nu?!.. Poate pentru că nu suntem învăţaţi să vrem să cunoaştem ceea ce a vrut să spună cineva faţă de altcineva… Nu ne valorizează mai nimeni ideile, de aceea nu punem preţ pe ideile proprii... Şi de aici – nici pe ale altora. Dacă cineva îşi spune părerea – o mototolim, o rupem, măcar s-o zgâriem un pic… Şi dacă ne spunem părerea, se va găsi cineva care să spună că de fapt, oricât de frumos ai spune ceva, intenţia ascunsă a fost măcar să zgâriem şi noi lumea un pic, măcar un pic… Ci nimeni de fapt nu pictează, ci zgârie lumea şi pe urmă se mândreşte cu ceea ce a zgâriat...
Alte, şi mereu alte... poveşti... Şi unele chiar nu sunt de adormit Miţura lui Arghezi.. Chiar ne trezesc în mod dureros.. dar nu din somnul raţiunii în care naştem gândăcei şi broscuţe, căci monştrii nu ne mai sperie de mult cu atâţia Allienşi de jur împrejurul nostru...
Dar scriam parcă despre altceva... Pentru mulţi oameni (cu delicateţe spus) contează numai învingătorii. Facem ca ei – cred eu – pentru că, în momentul în care au învins undeva, nemaicontând cum şi unde – avem calea exemplului lor. Şi, ca să deschid o discuţie de pe alt blog, pe care o voi dezvolta şi eu mult, în perioada următoare, ei au în toată fiinţa lor „independenţa şi biciul”. Iar noi nu aşteptăm să fim biciuiţi, ne biciuim noi singuri înainte, nu aşteptăm să ne prostească alţii – ne prostim ca deştepţi ce suntem, înaintea lor...
Dar dacă analizăm ceva mai profund decât suntem obişnuiţi s-o facem, am putea spune că acest fenomen poate fi înţeles drept menţinerea îndelungată în interzicere de contacte. După ce am tot respirat ruseşte, trecerea în extrema cealaltă a condus la preaplinul de românism din epoca anilor ’80, care ne-a aruncat în anii ’90 în exteriorul lui. Astăzi, unora dintre noi ne este teamă că ne vom pierde definitiv printre americanizaţii sau vest-europenizaţii timpurilor. Sau mai general spus – le este teamă de înstrăinarea noastră, a românilor.
Şi eu am privit cu frică spre acest aspect. Până acum. Mi-am dat seama că fiecare popor care a trăit închistat a trecut prin aceleaşi etape, iar la un moment dat le-a depaşit – mai devreme sau mai târziu. Cu ajutorul vocilor din propriul popor, care le-au amintit permanent cine sunt şi de unde vin.
Cred că va trece epoca cărţilor exclusiv americane, respiraţiei exclusiv yoga, gimnasticii energetice tai chi.. Poate după ce vom scoate experienţa energetică românească din contextul obligatoriu religios. Să rămânem credincioşi în demersul nostru către univers şi ajutătorii noştri reali, vii, puternici. universalizaţi, să privim si să primim toate exact aşa cum sunt, să nu mărginim nimic cu paradigme imuabile.
Cândva (he!heee! zic unii: după 2012!!) o să studieze cineva în mod oficial – şi poate o să se înveţe aşa cum învaţă generaţia tânără acum după autori – americani, în special – despre Mihail Eminescu. Aşadar despre acel Eminescu – matematician, fizician, astronom, astrolog, economist, statistician, demograf, istoric, geograf, lingvist (adica studiul limbii, nu doar poet), organizator cu viziune amplă asupra capacitatilor umane... vizionar: a scris clar că cineva, în viitor, va descoperi ruinele Sarmisegetuzei şi multe alte urme ale dacilor, pe care el şi generaţia sa doar au bănuit că ar trebui să existe undeva... Şi a crezut în ceea ce a spus...
Va veni cu siguranţă un moment în care nu-l vom compara pe Mihail Eminescu cu Leonardo da Vinci (aşa cum am făcut eu timp de 3 zile), ci pe Leonardo cu Mihail...
Un moment când vom scrie o carte intitulată „Mihail”, ca să fie cu mândrie luminoasă (nu cu orgoliu mărunt) pusă alături de „Leonardo”..........
Chiar cred că acest lucru se va petrece curând. Că vom rămâne bogaţi cu cunoaşterea celor din lume – dar şi cu înţelegerea faptului că ŞI NOI avem experienţa noastră, şi noi putem scrie, şi noi putem vorbi frumos. Poate că ne pierdem prea repede încrederea în noi şi în cei din jurul nostru, la prima altă părere care nu rezonează cu a noastră...
Cred că vom învăţa să ascultăm, să respectăm, să înţelegem.
Cred că VOM VREA să facem asta.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Citind postarea dvs mi-a venit in minte cand cautam cu disperare sa citesc Robert Monroe -calatorii in afara corpului ,nestiind la vremea respectiva ca avem si noi un roman ,un scriitor care a tratat si el cu maxima seriozitate acelasi subiect .L-am gasit cu surprindere si mirare in toamna anului trecut si mi-a placut enorm il recomand cu caldura tuturor celor preocupati de acest subiect ,se numeste Ilie Cioara si are o srie de vreo 7 carti care trateaza tema .atunci am realizat ca avem si noi oameni importanti in orice domeniu inclusiv in calatorii extrasenzoriale dar neavand logistica si aparatul de publicitate al americanilor ne prabusim in uitare sau intr-un con de umbra nemeritat .Mirey

Cristiana spunea...

Asa este, Mirey, si eu vad aici ceva ce poate va fi studiat in viitor: romanul este foarte modest, chiar daca are valorile sale proprii. El lasa lucrurile sa circule... din gura in gura, si cred ca nu e de loc rau... Americanii sunt, prin conducerea lor - si au influentat mult lumea in acest fel - cei care spuneau in anii formarii societatii contemporane, ca lumea este a americanilor, este un glob pus intr-o cutie de ambalaj pe care scrie: Made in USA, pornind de la felul cum un american spunea prin anii '70 cu ciuda ca globul nu este intr-o cutie pe care scrie Made in West Germany... Si de aceea aparatul de cucerit lumea a functionat pe stilul Daca nu poti cuceri, atunci cumpara... Si au dezvoltat aparatul de cumparat pe care il numim cu totii acum Marketing (mai pe romaneste... pieţărie, târguire.. nu??!!) Si au importat toate creierele deosebite din lume. Inclusiv de la noi. Si pt ca romanul dispretuieste pe cel plecat, in loc sa l atraga inapoi, asa s-a scris istoria dupa '89.
Cam tot asa cum a fost scrisa si inainte de '89, cand ne-am ucis si denigrat toti intelectualii.
Ce voiam acum sa avem decat rezultatele unei asemenea politici? Parintii si-au dorit copiii intelectuali, caci prosti nu suntem, dar nici nu avem calitatea in sange, daca am speculat intelectualitatea si am acceptat mediocritatea... Si o acceptam mai departe, zicand ca ea este de vina ca exista... Poate ca am sa fac un articol despre scrisoarea lui Mihai Bendeac adresata.. cocalarilor.. Este politica verbala familiala in care parintii cresc micuti monstri si pe urma se vaita ca monstruletii ii dau afara din casa, din viata.. Chiar mi-e mila de toti.. Dar am hotarat sa fac ceva, indiferent daca ma confrunt - si cu aplauze, si cu oua stricate...
Mai vorbim!
Acum cercetez si scriu despre subiectul nostru de pe forum, Protectie si fragmentare, stiu ca sunt in intarziere, dar am avut destule saptamana asta si reintru in ritm treptat.
Ne reintalnim, Mirey, pe ici, pe colo!! Ma bucur mult de corespondenta noastra!!

Madda spunea...

Am gasit blogul dvs. de doua zile, cautand de fapt alinare in convalescenta unei boli. Mi-a revenit iar si iar in preumblarea mea virtuala si am gasit noi postari, noi idei, un om complex si foarte interesant.
Ca si dvs. impartasesc aceleasi preocupari spirituale si mai ales iubesc aceasta tara, acesti oameni, am un graunte de speranta ca suntem alesii din "gradina Maicii Domnului" cum a spus Papa Ioan Paul al II lea.
Poate or sa invete si cei din afara de la urmasii dacilor. Sau..poate o sa fim pilonul de adevar si verticailtate spirituala de unde binele se regaseste.
Ma inclin si va multumesc pentru ce ati construit!
Magda

Cristiana spunea...

Buna, Magda!
Multumesc pentru incurajare, sper sa nu dezamagesc, am invatat ca este foarte usor, mult mai usor oricum decat sa construiesc un blog!!
Iti doresc insanatosire grabnica, bucurie pentru viata care, oricum ne este ea, tot putem sa gasim momente bune in fiecare zi pentru a ne bucura de ea: eu va ofer flori, peisaje frumoase, multe dintre ele fotografiate chiar in excursiile mele. Sper sa te incante si pe tine!!
Pentru ca, pe langa lucrurile foarte serioase, avem nevoie multa de bucurie. Cred ca fiecare popor este ales de Dumnezeu pentru ceva in lumea asta, si fiecare alesatura in parte este egala cu alta. Cred intr-un Dumnezeu care nu face deosebire intre felul in care isi repartizeaza increderile intre copiii lui, dar ne invata cum sa ne ajutam intre noi, dupa cum are fiecare experienta sa. La fel ca si fiecare om - si fiecare popor.
As vrea tare mult sa nu dezamagim increderea pe care o investeste Dumnezeu in noi, si tocmai de aceea trebuie sa contribuim si noi, dupa puterile noastre, la sarcina spirituala a romanilor in aceasta lume.
Zic Doamne ajuta - caci nu suntem lasati fara ajutor, nu e un concurs, nu este un examen. Este o invatatura si pentru cel ce ofera - si pentru cel ce primeste.
Asadar.. cu bucurie mai departe!!! Sub soare, sub stele, printre flori de Sanziene si de Mana Maicii Domnului!!
Multumesc inca o data, Magda! Si eu ma inclin in fata oamenilor, caci invat si eu odata cu tot ceea ce ce ofer.

Anonim spunea...

Buna! In primul rand, felicitari pentru ceea ce esti, faci si scri. Ma numesc Alexandra si am 21 de ani.Cum sunt in cursul formarii personalitatii, ma bucur ca pot avea asa modele de urmat. Si eu am devenit vegetariana de curand(aspir catre ital food, dar e drum lung), sunt fericita si gandesc mai pozitiv ca niciodata. Dar nu mancarea este singurul lucru care ma face sa ma bucur de fiecare clipa, ci un gand care ma obsedeaza, mai exact o planta. Dar nu e orice planta, e cea mai sacra planta de pe pamantul asta,si anume CANEPA. Planta asta poate salva planeta!! Poate ti se pare ciudat ca iti povestesc despre asta, dar m-am hotarat de curand sa ii impartasesc si mamei mele despre beneficile acestei plante si greu cred ca ii va fi sa treaca peste incarcatura negativa pe care o poarta numele aceastei planta miraculoase. Vroiam sa iti recomand un documentar "Run from the cure" despre Rick Simpson, link: http://video.google.com/videoplay?docid=-7331006790306000271# despre cum canepa vindeca cancerul si aproape orice boala de pe aceasta planeta. Te rog, daca se poate, sa ii acorzi timp candva si sa imi scri cum ti s-a parut. Chiar am nevoie de parerea unui om cuMinte, cum esti tu, sa imi dea un raspuns. Eu vreau sa cresc si sa produc acest miraculos leac!!! Am cunostintele necesare si energia si motivarea si tot. Sti sigur ca odata ce dobandesti o anumita cunoastere, trebuie sa iti asumi si o anumita responsabilitate. Asa ca trebuia sa iti impartasesc descoperirea mea, pt ca asa simt. Chiar sunt super curioasa de parerea ta, pentru ca imi plac oamenii corecti, constienti si cu initiativa si stiu ca voi primi un raspuns (imprevizibil pt mine) dar sigur de care am nevoie. Acum, ca sunt la commenturi pt Eminescu sa zic si de el ceva :)). Lumea il stie ca poetul natiunii cand de fapt preocuparile lui principale au fost cu totul altele. Educatia din scoli este de fapt o instruire spre o viata supusa bazata pe valori materiale. Oricum, mult respect si astept un raspuns pe undeva pe blog. Multa sanatate, fericire si drum drept spre lumina!! ,Ale (daca tot te-am "tutuit") Nu ma pot abtine pt ca simt ca stau de vorba cu o prietena veche :) Pe curand