Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 5 iunie 2009

IUBIREA DE SINE – RESPECTUL DE SINE


Eu scriu despre spiritualitate. Un fel de ştiinţă spirituală. Nu religie – dar fac referiri, ca orice creştin, la cele scrise în Biblie. Faptul că totul face atingere cu religia – este foarte normal. Şi dacă aş scrie o carte tehnică, aş putea să punctez şi elemente de spiritualitate care se află în relaţie cu funcţionarea descrisă în cartea tehnică a utilajului. Primesc uneori discutii legate de faptul ca religia noastră spune să îl iubim pe Dumnezeu, pe ceilalţi oameni, dar şi că iubirea de sine este ceva păgân, anticreştin, pentru că noi trebuie să ne sacrificăm pentru altul... Daca am curaj (si am!!) – spun că iubirea de sine nu este iubire egoistă, nu este egocentrism, nu este narcisism. Biblia atrage atenţia asupra faptului că omul trebuie să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Acolo unde omul nu se iubeşte pe sine – va avea sentimente asemănătoare şi pentru restul lumii. Se va sacrifica de dragul sacrificiului, nu de dragul omului. Sacrificiul va fi înălţător de dragul înălţării – nu de dragul omului.
Dar şi acesta este un început. Evoluţiile îl vor ajuta să înţeleagă extinderi deosebite ale acestui fel de trăire omenească.
Însă discuţiile referitoare la acest subiect sunt deocamdată interminabile, fără concluzii.
Oameni mai curajoşi - zic eu - îmi spun că ei aşa fac: încearcă,
şi reuşesc să se iubească pe ei înşişi, cu o iubire blândă şi înţelegătoare, doar să nu ştie unii oameni - chiar preoţi; consideră că nici ei nu ştiu prea bine cum vine asta sau că sunt încă prozonieri într-un fel de dogmă – aşa cum sunt şi destui oameni de ştiinţă dogmatici… aşa cum fiecare dintre noi poate fi dogmatic, adică inflexibil în încredinţările pe care ni le-am stabilit într-un moment al vieţii noastre… Trăim însă cu toate până ce avem curaj să ne mlădiem către deschideri pe care, la acel moment zis “cândva” nici nu le-am bănuit măcar…
Lumea ştie, dar are mare frica de religie, de Dumnezeu. Se zice ca iubirea este implicită, dar poate avem mai mult de reflectat modul în care trăim cu un sentiment ce are la bază frică – sau cu unul care are la bază iubirea.
Dar nu o astfel de retorică am vrut să fac. Românul este deştept si se poartă cu grijă faţă de el insuşi, cu respect. În astfel de condiţii, el nu mai numeşte acest termen “iubire de sine”, ci RESPECT DE SINE. Ceea ce este, cred eu, si mai mult decât ceea ce se scrie prin cărţi. Orice fel de cărţi, deocamdată în mare parte străine, pentru că la noi nu prea este curaj pentru un astfel de subiect.
Este extraordinar acest lucru... i-auziţi cum sună... respect de sine.... Dacă omul se respectă pe sine, nu mai impune altuia să îl respecte... Şi se îndeamnă să spună aşa: cine cerşeşte respect – este demn de tot dispreţul...
Sigur ca va veni si vremea să depăşim si dispreţul.. Toate pe rând...

10 comentarii:

Daquinus spunea...

Frumoasa si foarte interesanta postarea. Felicitari. Sunt de acord mai ales cu ultimele randuri.

Cu mult respect, Cosmin.

Cristiana spunea...

Multumesc, Cosmin, multumesc pentru fiecare incurajare pe care o primesc din partea ta, caci in scurt timp am ajuns sa te consider unul dintre oamenii cu totul speciali pe care ii cunosc, chiar si numai in acest virtual fel.
Si cred ca multi oameni - nu numai cei care comentează direct pe blogul tau, simt la fel.

Cu acelasi respect si din partea mea, Cristiana

Anonim spunea...

Respectul de sine si iubirea de sine se invata din cea mai frageda copilarie,chiar din perioada de viata intrauterina.O sarcina nedorita atrage dupa sine un copil,si apoi un adult care nu se iubeste pe sine.Daca parintii nu te/au vrut ,inseamna ca nu esti demn de iubire,ca esti defect pe undeva.Sunt tare emotionale care il urmaresc toata viata pe cel neiubit si nedorit de chiar parintii lui.Poate trai cu convingerea ca parintii l/au vrut,dar informatia inscrisa in sufletul lui nu ii va da pace.Nici nu va sti de unde i se trage neincrederea in sine,incapacitatea de a se accepta asa cum este,si nici parintii nu vor sti de ce copilul lor ,mic sau mare,sufera.E greu pentru un adult,dar nu imposibil,sa invete sa se accepte asa cum este,si sa se simta cu adevarat valoros.Un nedorit va cauta toata viata ,pe orice cale ,sa primeasca acceptare si afectiune de la cei din jur,intrebandu/se adesea daca merita ceea ce primeste.Golul pe care il are suflet nu/il va umple nimeni,pana intr/o zi in care ii pica fisa,si inceteaza sa mai caute la altii ceea ce isi poate darui singur.Daca ar sti viitorii parinti ce responsabilitati au chiar dinaintea conceptiei,probabil ca alta ar fi situatia iubirii de sine in lume.Gabriela.

Cristiana spunea...

Gabriela, cu mult respect iti scriu ca sunt de acord cu tine - cu o singura exceptie.
Tu ai scris in comentariu asa: "Daca parintii nu te-au vrut ,inseamna ca nu esti demn de iubire,ca esti defect pe undeva."
Se poate sa fi dorit cumva sa scrii: "Daca parintii nu te-au vrut , NU inseamna ca nu esti demn de iubire,ca esti defect pe undeva."
In caz ca ai dorit chiar sa scrii acest lucru (sunt carti care se folosesc de o astfel de formulare, mai ales in domeniul astrologiei), parerea mea este ca un parinte poate sa nu-si doreasca copilul din varii motive, iar motivatia profunda, de evolutie, ar putea fi faptul ca acel copil ii aduce cu singuranta (aici chiar scriu clar: cu siguranta) ultimele corectii din partea ajutatorilor evolutiilor comune ale omenirii pe Pamant. Si este greu sa primesti asemenea corectii din partea unui copil, pe care multi oameni inca cred ca este un copil facut de parinti, asupra caruia doar parintii au drepturi, care are fata de parinti doar obligatii... Si caruia parintii ii pot spune inca cu dezinvoltura: "Eu te-am facut - eu te omor! Cu mainile mele!!!" Sau "un mucos ca tine sa ma invete pe mine?!"
Sunt copii care pot veni pe lume cu handicap de diferite feluri, acum cunoscuta inca din timpul petrecut intrauterin. Din nefericire povestile cu karme spun multe lucruri neadevarate: nu se tine cont de sarcinile sacrificiale ale spiritelor intrupate - in care copiii sunt spirite care vin sa se sacrifice pentru parinti indrumati de societate prin mediocritate. De care ei trebuie sa se detaseze, si numai astfel de copii cu diverse forme de handicap ii pot atrage din plasa madiocritatii, a vietii dezordonate, superficiale. Ei numai de mediocritate, de superficial nu au nevoie in aceasta viata.
Pentru cazurile cunoascute inainte de nastere prin aparatura moderna parintii pot alege dinainte sa primeasca sau nu sarcina. Si sunt medici care indica chiuretajul chiar inainte de a urmari cat de cat evolutia sarcinii...
Si altele.
Asadar ar fi multe tare pe care fiecare dintre noi si le descopera pe masura ce se confrunta cu viata... Parinti, medici, societate in ansamblul ei...
Stiu ca exista carti care explica pe larg lucruri care nu au fost intrutotul valabile, dar au fost bune totusi pentru un inceput de drum. Au zguduit constiinte. Dar si ele sunt bune pana la un moment dat. Nici cele pe care le intelegem azi nu vor mai fi maine bune, complete, dar sunt caramizi pe care se fac constructiile viitorului - prin fortele lui DA sau fortele lui NU. De aceea trebuie sa avem respect fata de inaintasi, indiferent de ceea ce au facut, scris, gandit. Caci totul este inantare.
Oricum am scris pentru situatii diverse.

Anonim spunea...

Cred ca am gresit in exprimare:omul este demn de iubire chiar daca nu-l iubesc parintii proprii.Am vrut sa arat ca asa se simte un nedorit,ca nu merita sa fie iubit si apreciat,daca cele mai apropiate fiinte nu raspund nevoilor lui afective.Mamele si bunicile pe cale materna au o influienta foarte mare asupra pruncului nenascut inca.Respingerea din partea lor va marca copilul mult mai tare decat faptul ca nu-l vrea tatal.Dupa ce se naste urmeaza alte portii de acceptare sau respingere servite copilului.Si cand ai inghitit mai multa respingere si conditionare decat iubire si acceptare e greu sa-ti gasesti iubirea de sine.Si daca nu este iubire de sine este frustrare ,agresivitate ,complex de inferioritate,dependente de tot felul,adica tabloul general al unei societati moderne.Sper ca acum am lamurit mesajul .multumesc pentru raspuns,Gabriela.

Cristiana spunea...

Asa am simtit si eu la inceput - am revenit apoi si am citit cu mai multa atentie! Dar am scris pt. ca m-am confruntat cu astfel de idei sau asemanatoare, cum am scris de fapt.
In rest, Gabriela, intrutotul de acord cu tine. Multumesc si eu pentru toate comentariile tale, pentru care iti port un respect deosebit.

Adrian spunea...

Nu cred ca acum mai avewm nevoie de religie,dar avem mare nevoie de credinta,sau incredere,incredintare cum spui tu.Si aceasta,permanent modificabila si cu deschidere.Cit despre spiritualitate in general,noi nu ne ocupam cu spiritualitatea,noi chiar suntem spirite,si din acest punct de vedere tot cea ce facem este eminamente spiritual,chiar si cea ce pare formal.Deci nu e nevoie de justificari,si este chestia aia care suna ciudat,Scuza ma ca exist,si de aici,Totul...totul,totul.

Cristiana spunea...

De acord, cu cateva precizari: eu fac diferenta intre
- credinta: care este universala si se refera la credinta in evolutii libere, dar ajutate de Creatorii tuturor celor care exista in partea perceptibila si imperceptibila a momentului pe care il traim,
- si incredintari: care tin de perceptiile momentului, care formeaza fondul permanent imbogatit al experientei noastre de viata. Prin prisma acestor incredintari ne ajutam si ne intelegem intre noi, ne impartasim cunoasterile, nu ne limitam la ceea ce intelegem noi, si nu pastram pentru noi.
Cred ca aici se afla tema la care noi nu ne intelegem un pic: eu am ales sa ofer - indiferent de consecintele uneori foarte greu de suportat (dar le suport, nu dau inapoi, am curaj sa merg mai departe, ma simt incurajata si de oameni, si de ajutatorii mei astrali). Trebuie sa ofer totul in limbaj comun.
Si eu am inceput acest blog prin a crede ca citesc numai prietenii mei cu care am un limbaj comun, experiente comune, dar m-am trezit, inainte de a face site-ul pentru restul lumii, ca mai vor si altii sa citeasca.
Si imi adaptez mereu scrisul, in functie de felul in care imi cer oamenii, desi sunt si altii care imi spun ca, daca omul vrea sa ma inteleaga, sa se documenteze si pe urma or sa inteleaga.
Nu pot face eu asa, dar inteleg bine pe cei care o fac asa. Fiecare are un rost in lume. Vorba lui Oblio!!!
Mai sunt altii care spun ca, oricum as scrie - doar sa scriu, vor intelege ei ceva-ceva... Nu - nu pot sa fac doar ceva "oricum ar fi", mai ales cand vad atat dorinta de a sti, atat bunavointa de a primi!!!!! Este fantastic!! Auzi ce cuvant folosesc, nu e de loc "fantastic" - cred ca este OMENESC... Adevaratul sens omenesc !!!!!

Eu nu am incredintari pe care altii le au. Pot sa dovedesc aceste incredintari, pentru cei care ar primi sa le asculte.
Nu cred ca atlantii au fost rai si din cauza lor am "cazut" noi: cred ca noi judecam pe oricine dupa modul in care vedem lucrurile azi, asa cum am facut si eu, cum m-am zguduit puternic si am inteles ca lucrurile nu stau de loc asa.
Nu cred ca varza este un produs tahionic, pentru simplul fapt ca tahionii sunt particule care strabat materia si nu sunt "prinsi" in ea. Dar cred ca oamenii simt o foame pentru a folosi cuvinte noi - si eu o simt! - dar toate trebuie folosite cu atentie, cu informare clara in prealabil (am cumparat carticica, o s-o studiez si va spun parerea mea). Nici Pamantul nu poate sa ajunga vreodata o "pitica alba" pentru simplul motiv ca este o simpla planeta - nu o stea , care oricum nu poate ajunge in alta stare doar pentru ca Dumnezeu ar dori sa ne dezorienteze total, intr-o clipa... Lasandu-ne lati de mirare ca ce poate face El si de la care mister noi, bieti oameni, suntem din start exclusi!!!
Si asa sunt lucruri care se deruleaza repede, mai trebuie sa alergam un pic dupa ele... dar nici chiar asa!!
Toate trebuie. Toate curg, toate ne invata. Invatam si ii invatam si pe altii, invatam de la altii. Numai daca avem un mod comun, acum si aici, de comunicare.
Si... comunicam, nu-i asa??!! Este o bucurie, nu-i asa??!!

Dan Ioanitescu spunea...

Corect si adevarat.

Cristiana spunea...

Multumesc Dan, sunt multe aspecte de discutat, este doar o deschidere, pe parcurs mai punem cate ceva...