Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 20 iunie 2009

SĂ REZOLVĂM O RESTANŢĂ ...

Am descoperit că uitasem să răspund cuiva, care mi-a adresat zilele trecute câteva întrebări referitoare la felul în care ne putem da seama care ne sunt sarcinile de destin, căror aspecte să acordăm atenţie, pentru a cunoaşte concret cele pe care le avem de îndeplinit astfel. Şi mulţumesc celui / celei care mi-a adresat alte întrebări azi, datorită cărora am observat uitarea mea. Aşadar, să fiu iertată că am uitat, să fiu iertată că nu voi răspunde astă seară – aşa cum am promis – la problemele legate de evoluţii (buclele de evoluţie în locuri din univers cu vibraţii joase). Voi face mâine şi acest articol.
DEDICAŢIE
Dedic acest articol tuturor cititorilor mei, care au trecut pe aici şi nu s-au mai întors, celor care au trecut cu o treabă cu care articolele mele nu au avut legătură şi, grăbiţi, s-au întors către zările care îi aşteptau cu răbdare... Celor care s-au oprit în Google, din căutarea unor alte lucruri şi, atraşi de un cuvânt, de un titlu, de ceva... de altceva... de destin... sau pur şi simplu din curiozitate, au rămas pe aici...
Dedic acest articol celor care au căutat ceva, au găsit ceva, au învins greutatea de a se acomoda cu tot ceea ce eu nu pot exprima în 3 cuvinte, s-au străduit şi au rămas cu mine, în continuare.
Toţi au urmărit, mai mult sau mai puţin conştient, sarcini de destin, toţi se dedică – fiecare în felul său, unei anumite forme de căutare care îi va conduce negreşit, exact acolo unde le trebuie..
Toţi urmăm o cale, toţi suntem aici pentru a face lucruri importante. Nu ştim, dar aflăm. Nu neapărat de aici. Se pare că şi Moise ar fi întrebat pe Dumnezeu cam aşa: „Dacă nu-mi ajut eu poporul, cine s-o facă, Doamne?!”... iar Dumnezeu i-ar fi răspuns cam aşa: „Mai am 7000 în urma ta!!”
Primim de peste tot. Nu este important neapărat de unde. Am citit de-a lungul vieţii şi poezia „Învaţă de la toate”, şi „Dacă..” şi am citit cărţi, şi presă, am ascultat povestiri şi am gândit noi înşine o mulţime de lucruri despre viaţă: viaţa noastră, a altora, a noastră lângă alţii – a altora pe lângă noi..
Toate sunt învăţături, de la oameni buni şi de la oameni nebuni, de la oameni agresivi şi de la oameni blânzi... Uneori am râs de felul agresiv al unora şi unoeri am privit indiferenţi la bândeţea altora.. Am privit la inconştienţa unora şi ne-a durut, am primit modul conştient – dar nefolositor pentru noi (credem..) al altora. Am înţeles că intuiţia este de folos, dar am mai înţeles că multe dintre cele pe care le-am crezut a ne duce intuitiv la ceva bun – adică plăcut, urmărit cu drag de noi – a nimerit alături...
Şi am învăţat că intuiţia ne poate conduce la o învăţătură, chiar dacă nu rezolvă lucrurile în modul crezut de noi. Am crezut o cale să ducă la ceva dorit, dorit de orice om, comun, omeneşte, modest, realist de lumesc... Şi am ajuns la concluzia că acea cale era o fundătură la un moment dat, şi ne-am oprit cu ochi mari, uimiţi, înceţoşaţi, de uşa care ni s-a închis într-o secundă, la un pas de pieptul nostru tresărind îndurerat..
Am învăţat să luam din toate partea cea frumoasă şi am respirat îndelung, căutând să ne liniştim şi s-o luăm de la capăt. Nu ne-au venit cuvinte frumoase, măreţe, deosebite, extraordinare în cap, aşa cum stau scrise în pps-uri... ne-ar fi venit să înjurăm, sau chiar am izbucnit în plâns, ne-am simţit puşi la zid şi nu întotdeauna s-a găsit lângă noi cineva care să ne spună: „Întoarce-te, ce stai cu nasu’acolo?! Daca eşti cu faţa la zid, întoarce-te cu spatele la el... în faţa ta e infinitul!!..”
Te întorci şi porneşti. Nu ştii de fapt ce să faci. CUI SĂ I TE DEDICI...
Total, chiar cu sacrificiu, chiar dacă nu se ştie ce fel de sacrificiu s-ar putea face, pentru cine şi pentru ce s-ar putea face un astfel de sacrificiu...
Ai simţi asta şi la 20 de ani... şi la 30.. şi la 50.. la 68...
Frământarea echilibrată este bună, cred eu, încrederea că undeva, ceva, am de făcut. Cei care nu se întreabă nu fac decât ceea ce trebuie să facă, chiar dacă stau la TV sau la o bere, sau la un meci, sau pe baltă, la „peşte”. Au dreptul să facă asta, chiar şi numai dacă ne gândim câţi oameni au căzut, de-a lungul dureroasei noastre istorii, rupţi de muncă, de foame, de dor după o clipă de odihnă... Eu cred că au dreptul...
Vorbesc cu cei care se întreabă, care îşi doresc să ştie, să cunoască, să pornească, SĂ SE DEDICE. Care au învăţat că nu trebuie să se dedice numai unei sarcini de a spăla ciorapii unor copii întârziaţi în starea de copilărie, care ar dori să li se dea şi în gură la 40 de ani, sau unor părinţi care cer copiilor orice, şi bani, casă, masă, maşină, băi şi doctori – dar se plâng în egală măsură că nu stă nimeni de vorbă cu ei şi se supără dacă cineva le atrage atenţia frumos că nu se poate şi bani, şi lene decât cu compromisuri spirituale prea mari pentru un om atât de mic...
Da, percepţiile noastre ne conduc, mai devreme sau mai târziu exact acolo unde trebuie. Daca avem sarcini mari, ele apar, la orice vârstă, doar că până atunci ceva ne trage să citim, să ne informăm, să ne FORMĂM într-o direcţie sau alta. Cunosc oameni care, la 40 sau la 60 de ani fac o facultate (sunt în examene acum!! Le iau unul după altul sau îşi planifică o restanţă pentru a salva pe altul!!).. Alţii citesc într-o sâmbătă după amiază – aceasta – chiar pe blogul meu, încercând să descifreze hieroglifele evoluţiilor umane din universuri...
Uluitor, oameni buni... uluitor!!!
(apropos! Aţi trecut azi prin parc?! Vă rog frumos, zău! Nu uitaţi mâine!!)
Ne îmbogăţim mereu, ne orientăm mereu. Lucrăm. Aş recomanda celor interesaţi să citească articolele mele de evoluţii cu creionul în mână, iar eu va promit să fac scheme – am învăţat să fac scanări şi să le introduc în postări pe blog.
Orientările apar. Dar de regulă doar mai clare acolo unde omul se concentrează la câte ceva, când se obişnuieşte bine să se înţeleagă pe sine. Dacă totul se face repede, încercând să ieşim „la rampă” pentru a câtiga bani, faimă, putere, s-ar putea să reuşim, dacă e destinul aşa croit. Cu sau fără sacrificiile numite „compromisuri”: morale, sociale, profesionale. Familiale. Dacă înţelegem că familia trebuie privită în echilibru, s-ar putea să avem momentul vieţii noastre atunci când ne mai cresc copiii, ne mai înţelepţesc valurile vieţii... Şi poate că mulţumirea, satisfacţia poate veni dintr-o mână de oameni care ne vor citi, cu care vom vorbi, cu care ne vom întâlni pe drumuri de munte sau cu care vom încerca să facem o mică expoziţie de pictură în holul blocului !!! Sau recunoştinţă pentru că am plivit şi udat florile din faţa blocului!
Da, vecinul meu de 70 de ani, posesor al unui carnet de sănătate cu un infarct, cultivă în faţa blocului o grădină uluitoare, val după val (voi fotografia şi vă voi arăta! Păcat că am pierdut magnolia, irişii.. dar au rămas crinii.. trandafirii...) ... omul acesta şi-a găsit vocaţia de cultivator într-o grădină neîngrădită, pentru care puţini oameni îi mulţumesc şi îi adresează chiar un cuvânt.. Cineva spunea că.. a crezut că este angajat! Ce rost are să i se spună ceva, doar e plătit, nu?!..
Nu, doamnă, o face din bucuria sufletului lui, cu drag şi tocmai de aceea cu atâta spor...
Şi doamna îşi muşcă buzele – chiar ruşinată – şi pleacă mai departe la cumpărături..
Mă gândesc... dânsului cine i le-o face, căci nu se dezlipeşte de grădină cât îi ziulica de mare...
Munţii ne aşteaptă să ne facem din ei o misiune nobilă de viaţă... istoria ne aşteaptă să povestim oamenilor ce aflăm, ce am citit, ce am mai înţeles... O carte veche ne deschide orizonturi nebănuite... Şi astfel avem cui să ne dedicăm.
Credeţi că eu o să ajung „mare”?? vă asigur că nu. Nu-mi permit eu. Eu m-am dedicat unui pumn de oameni. Ei or să ducă totul mai departe, sau nu, pentru că – poate, sau cu siguranţă – fiecare om va descoperi cândva aceleaşi lucruri ca şi mine, azi. Dar vor fi încredinţaţi că, dacă a mai văzut, simţit şi altul la fel ca şi el... nu-i nici nebun, nici bolnav, nici încrezut. Şi poate va avea pe cine să întărească, să încurajeze şi el mai departe.
Aşa să faceţi, în primul rând, dragii mei, vă rog din suflet. Pe urmă veţi vedea ce veţi mai găsi, pe acest drum... eu cred că veţi găsi multe, foarte multe: satisfacţii...
SĂ VĂ DEDICAŢI AJUTORULUI, ÎNCURAJĂRILOR PE CARE LE PUTEŢI OFERI ORICUI. SĂ ÎNCURAJAŢI MEREU FIECARE OM SĂ CREADĂ ÎN DESTINULUI LUI DE OM CUMINTE.

16 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

vă citesc rândurile cu sentimentul că mă plimb, în răcoarea serii, prin grădina Edenului. În rătăcirile mele prin viaţă, am mai găsit un far după care să mă orientez. De acum înainte vă voi însoţi tot timpul. Numai Dumnezeu să mă mai crediteze cu câteva decenii ! Vă mulţumesc că existaţi.

Cristiana spunea...

Inca o data, multumesc !! Am curajul sa ma bucur sincer, de fiecare cuvant frumos, din partea fiecarui om in parte! Stiu ca datorez totul, TOTUL ajutatorilor mei din infinit... ai mei, ai dvs., ai tuturor!! Ei ne indruma, ne arata cai, ne plivesc gradinile.. Tot ei ne dau racoare sufletelor noastre uneori prea infierbantate sau ne incalzesc atunci cand sufletele ne sunt de piatra... de gheata..
Gataaa!!! Acum la munca!! M-ati impresionat si pe blogul de Incercari... multumesc tanarului nostru prieten Iulius pentru indrazneala de a trece peste atentionarea mea, care era postata acolo, pe Incercari, de mult timp, de a nu se intra acolo!! El a intrat si ... mi-a topit gheta hotararii!! Am deschis blogul si acum chiar vreau sa-l aranjez cumva, sa nu fie doar asa, de incercarile mele!! Ca niste ciorne!!!
Vedem!!
Sa ma trageti de urechi si cand gresesc, va rog frumos!! Asa se pastreaza omul cuminte!!
Va doresc zile frumoase si pline de bucurie, la fel si tuturor celor care ne citesc!! Sa auzim numai de bine!!

Dan Ioanitescu spunea...

Sunt atent.

Cristiana spunea...

Pai sa ma tragi de urechi afara, cand oi cadea in butoiul de'nganfare... acum as avea doar doua drumuri: sa ma afund in el, fara ajutorul vostru, sau sa ma ridic cu munca, sa merg fara oprire pe drumul de pe care aflam, intelegem, comunicam, legam prietenii trainice, de viata si impreuna ne indreptam spre infinituri.

Dar drumul in infinit se face cu pasii marunti! Asa ca ma indrept acum catre serviciu, unde am de facut o inchidere contabila!! Cei care sunteti contabili stiti ce frumoasa este aceasta lucrare! Cei care, in ingrijorari existentiale, nu ati descoperit inca si frumusetea asta.. ea va asteapta!

Multumesc, Dane! Ma sprijin pe atentia ta!

Dan Ioanitescu spunea...

Atunci cand vei fi gata sa faci marea trecere, vei avea una dintre cele mai frumoase si mai maiestre inchideri contabile.

Dan Ioanitescu spunea...

si cel mai mai spectaculos bilant

ady spunea...

Efort,sacrificiu,credinta,cunoastere,prietenie,adevar,colaborare,atentie,incredere
toatea astea sunt,si multe altele pe linga,si ce maI URMEAZA?dincolo de cochetarie si impresii,senaztii si instincte?observ zimbete sincere si nimic nu este pierdut.In toata drama,cu acei malefici,cu cipuri si iluzia iluziilor,atunci cind ne trezim,sper sa avem curajul sa schimbam totul,pentru ca suntem Totul,dincolo de aparente.Si ma rog Sinelui meu,nu sa fim la fel,sa Zimbim la fel.

Cristiana spunea...

Imi pare sincer rau daca plutirea mea in minunat este luata drept o cochetarie... Adica... as cocheta cu voi...
Cred ca intentia mea este sa las la suprafata ceva frumos si odihnitor, in compensatie cu articolele grele, care privesc evolutiile spirituale mai de loc studiate, dupa cum mi-am dat seama pana acum. Si s-ar putea sa ma insel, normal. Dar in cochetarie eu vad ceva fals, iar daca cineva crede ca sunt falsa - nu ar fi chiar de loc prima data, chiar prin apropiere - este dreptul lui sa perceapa lucrurile exact asa cum doreste, cum poate.
Eu raman bucuroasa si cautatoare, fara margele, inele si fara cercei, cu o floare poate, cu o ramura de tei inflorit sau o creanga de brad. In adidasi sau sandale fara tocuri. Adica, fara speculatii, fara artificii si false inaltari. Doar eu, cu bucuria mea. Cu cautarile si cu cadourile pe care le ofer celor care doresc sa le primeasca.
De fapt, vreau sa arat ca ar trebui sa NU ne rusinam de primirea unui cuvant bun, caci si noi dorim sa il oferim, si poate ca, daca nu l-ar primi nimeni, am ramane cu mana si cu sufletul in vant... Si ar ramane pe Pamant doar lucrurile grele, rele, agresive...
Acesta este felul meu de a trai pe un Pamant in care celor distructive mentionate de tine nu am puterea sa ma opun altfel decat cu ceea ce am si incerc sa pastrez in sufletul meu. Si, cand totul devine mult, sa las inafara mea un strigat de bucurie, cu entuziamul pe care nu vreau sa-l las ferit'ar Sfantu' sa ma paraseasca!!
Si.. sa raspund concret, la obiect, ca.... urmeaza pe blogurile mele:
- articole grele, cu referire la probleme dezbatute minutios in studii lungi, de-a lungul multor ani; cu subiecte puternice, caci a venit vremea sa cam lasam laptele sugacilor si sa ne hranim cu radacini groase si tari (sunt vegetariana si nu vorbesc de carne si de oase!!);
- articole mai scurte, mai accesibile, cu prezentare generala asupra realitatii, asa cum o percep eu, in felul meu, invitand oamenii care doresc sa-mi cunoasca parerea asupra problemelor abordate. Adica abordari cu viziuni asupra realitatii dupa cum este felul meu sensibil, de care nu ma rusinez nici o clipa. Felul meu literar, de care - la fel - nu ma rusinez nici o clipa. Mangaind la propriu obrazul din fotografiile de pe net, de copil amarat plin de lacrimi, care nu a cunoscut niciodata rotunjimea de falcutza... Altceva nu pot face, la varsta mea, cu inima mea anginoasa, care nu se potoleste decat atunci cand ii dau elan de bucurie si frumusete uluita, admirata cu un strigat in plina zi sau sub stelele noptii...
Asta fac eu, concret.
Asa se spiraleaza intotdeauna elanul meu, descifrand tainele universului si recitandu-i frumusetea la lumina stelelor sau a Soarelui, prin valurile marilor sau de pe varful muntilor... din istorii stravechi si din clipele marunte din fata tastaturii!! In sandale fugind pe un buceag sau strabatand ploile toamnei si zapezile iernilor infofolita pana peste cap, mereu cu un mar in mana sau o sticluta cu apa !!!
Eu asta fac.
Dar tu?

Cristiana spunea...

Dan, nu cred ca cineva are un bilant mai spectaculos decat altcineva. Pentru ca nu ne vine sa credem ca viata noastra se desfasoara normal, ca nu exista nici rau si nici bine, decat experienta si analiza experientei avute. Intelegerea. Ne-ar place sa stim ca un calau da mana cu victima lui? Multora nu. Altora - da, macar se termina ura. In exemple mai echilibrate, fiecare om invata de la toata lumea. Da, ne este placut sau neplacut, dar de fapt totul este echilibru si asta invatam, legile echilibrului. Avem un liber arbitru total: sa facem si bine, si rau, intr-o lume dreapta si intr-o lume nedreapta. Daca nu am avea acest liber arbitru, totul ar fi degeaba. Sau nu ar mai fi de loc.
Si suntem egali cu totii in drepturi, dar nu suntem egali in experienta, de aceea invatam, fiecare dupa puterile lui. Doar ca, la maturitate, le intelegem pe toate si ne intelegem intre noi. Pana la aceasta maturitate, invatam.
Intelegem oarecum, la nivelul de pamantean, lucrurile, daca cunoastem trecutul omenirii si la ce ne asteptam pentru viitor. Prezentul ramane un moment de echilibru, doar ca, in diferite timpuri, momentul de echilibru este undeva jos, sau undeva sus, sau pe la mijloc, sau intre..
Dar totul ramane invatatura.
Asta cred eu. Normal ca ma bazez pe fapte, pe intelegeri, ma bazez pe aprofundarea permanenta a celor pe care le cunosc acum. De aceea detaliez TOT ceea ce stiu, poate este mult, dar nu ascund nimic.
Suntem exact asa cum am postat desenul acela pe Incercari, cu omega & alfa din infinit. Cand se scurteaza omega se lungeste alfa. Dar dintr-un omega se poate obtine un omega urias fata de primul, care determina un alfa pe masura. Sfarsitul intotdeauna se intoarce sa ajute inceputul. Fiii de Dumnezeu (entitatile centrale, coordonatoare) se intorc intotdeauna sa sustina evolutiile incepatorilor. Ei ne ajuta si noi chiar vrem!! Vrem sa fim ajutati si vrem sa invatam sa ajutam.. Si toata experienta lor (pe care tot noi o folosim) sporeste inimaginabil, pe masura ce munca lor capata volum in creatie, organizare si ajutor: oferit tuturor micutilor pe care ei ii cresc din ce in ce mai mari.
Adica pe noi.
Ma opresc docamdata aici. In anii viitori vom putea intelege foarte, foarte multe si, astfel, deschidem cai uluitoare intelegerilor care vor veni!!

ady spunea...

Nu ma refeream la tine,daca e vorba de cochetarie.A fost o expozitie in Sibiu,cu paranormali,radiestezisti si astrologi,multi vinzatori de cristale si citiva mesia pasageri,si asta este,intelectualisme si bani ,mereu bani,fiecare vrea bani pentru cea ce face.Si daca e vorba de fapte,da,la fel ca tine,am urcat ptr prima data in Fagaras anul acesta si este...bine

Cristiana spunea...

Mmmm... eu nu am ajuns in Fagaeas si nimeni dintre ai mei nu au fac drumuri intr-acolo.. Nu "spune" nimanui ceva deosebit Fagarasul si imi pare rau, eu ma simt excelent doar cand ma gandesc la locurile lor...
Cat despre "paranormali".. toti suntem oameni, nu este de loc corect sa se inteleaga ca paranormalii ar fi oameni "alesi"... Toti oamenii sunt asa cum sunt, nu prea intelege lumea acest lucru. Paranormalii sunt oameni care se ocupa mai mult de ceea ce altii ori privesc cu neincredere, ori cu lipsa de incredere la adresa propriilor lor puteri. Daca pun un om obisnuit sa imi povesteasca ceva paranormal din viata sa, incepe sa povesteasca si nu-l mai opresti de drag, a prins curaj si spune... Daca povestesc ceva din viata mea, cel din fata mea prinde curaj si incepe sa povesteasca... Fiecare om are povestea sa. Multora le e frica insa sa spune. Eu inteleg si incerc sa ajut cu mult drag.
Fiecare de fapt mai avem restante de trait. De... paranormal suntem plini 3/4 din infinita noastra viata spirituala!! Asta inseamna de fapt folosirea directa a fortelor spirituale. O sa discutam foarte pe larg despre astfel de lucruri.
Sunt oameni care muncesc din greu si oameni care citesc, retin cu usurinta, isi folosesc putinul pe care sunt de acord sa-l foloseasaca... ca si mintea. Ne folosim mintea la lucruri constructive sau nu. Simplu. Gogoritele au fost facute tot de oameni!! Minciunele!! Exagerari... care (zice lumea asta) nu-i nici o crima!!
Cam este.. nu de alta, dar se ucide ceva si mai important: INCREDEREA...
Dar mai sunt si seriosii!! Nu?!
Uneori sunt prea seriosi, alteori se bucura ca niste prostuti!! Ca sunt si ei oameni!! Nu?!
Asadar, sa ne vedem de treburile noastre, toate sunt ale noastre, toate sunt de facut!!
Eu mai am 3 sau 4 articole de scris!! Asa ca fug!!...
Sa auzim numai de bine!!

ady spunea...

iar ne legam de cuvinte,nu e vorba de nimic paranormal la acesti paranormali,cit un alt fel de spectacol.Si nimeni nu ii judeca,decit faptelor lor si aceasi idee,de a profita.Mi a trebuit o viata sa invat lectia in care,daca vrei sa primesti trebuie sa dai in primul rind,la greu.Iar ca sa dai trebuie sa faci cumva sa ai ce da.Iar daca nu ai nimc de dat si totusi ai impresia ca cea ce ai este de dat,insa ceilalti nu apreciaza asta,este pentru ca tu nu apreciezi cea ce ai.Si multe,multe alte infoenergii care se plimba.Eu spun ceva despre ceva,tu spui altceva despre altceva,si fiecare intelege ce vrea,dar e bine si asa,iaca,poezia i gata.Cit despre fagaras,cea ce nu stii nu inseamna ca nu exista,or fii ei mai tineri,insa decit haosul vibrational din bucegi,cu toate "fitele' de acolo,si cu toate calitatile naturale ianbusite de armata de primitivi care ii ia cu asalt,prefer salbaticia fagarasilor,chiar asa tineri si lipsiti de locuri sacre cum sunt,ii sacralizez Eu.Si venind vorba de sacru,in fiecare seara am pictat un alt apus,si mi au iesit in poze sferele prietenoase imaculate pe care le port cu mine de ceva vreme,deja prea concrete ca sa fie reflexii sau fire de praf,sau orice altceva vor sa ma convinga ca sunt,cei axati numai pe simturi fizice.Daca fagarasul nu le spune nimic,sigur le spune Viata ceva,si mai ales propriul Sine,care le stie pe toate,mai ales ca nu este ceva particular sau individual,axat si-sau pe gindire,ce o mai fi si aia?Cei care inca mai gindesc si se confunda cu asta,sunt prizonierii propriei creatii,si pe orice munte ii duci,gasesc limite si separatii,locuri si lucruri de analizat,si e greu sa i inveti contemplarea,mentalizarea,gindul reflexiv care construieste,in loc de a se confunda,ceva de genul,eu sunt aici,muntele este acolo si eu urc pe el,cea ce este iluzia iluziei,cel mai simplu,eu si muntele,si natura,si universul,UNA SUNTEM.Ia asta ca pe un sfat anticipat pentru iesirile de vara asta,si nu e nimic personal aici,nu e Ady si Cristiana,e Eu si Eu.Vad ca nu mai am adresa ta pe mess si nu stiu de ce,dar astea sunt amanunte,esentialul suntem tot.....Noi

Cristiana spunea...

Adrian, eu nu fac decat sa raspund cu multa bunavointa, cred eu, la fiecare comentariu pe care il primesc din partea cititorilor mai. Raspund cu intelegere, cu atentie, luand ca repere fiecare cuvant pe care il citesc cu multa atentie. Ti-am mai scris parerea mea ca este dezorientant sa spui ca ne legam de cuvinte, atata timp cat prin cuvinte comunicam in aceasta scurta perioada a evolutiilor noastre. Am ales calea de comunicare prin cuvant, ne infratim prin cuvinte, dar tot ele ne exprima diversitatea de idei, de conceptii, de cercetari si intelegerea lumii din punctul de vedere al fiecaruia.
Astfel incat, cred ca este necesar sa-ti recitesti comentariile inainte de a spune ca eu iti raspund altceva decat imi spui tu.
Este datoria mea sa fac acest lucru.
Nu este prima data cand iti raspund si primesc la randul meu raspuns din partea ta ca si cum eu nu inteleg ca nu ar trebui s-o fac. Ti-as recomanda sa citesti cu atentie comentariile tale (chiar si numai din acesta postare) si sa le compari cu ale mele, pentru a observa acest lucru.
Ori nu mai faci comentariu de dragul comentariului, ori nu mai raspund eu la comentariile tale, caci am simtamantul clar ca pierd timpul straduindu-ma sa fiu de folos acolo unde se dovedeste ca nu e nici un folos.
Si asa ma stradui sa nu comentez fiecare lucru cu care nu sunt de acord in cele pe care mi le scrii, dar ma si stradui sa am multa intelegere fata de cele cunoscute de oameni din cele purtate ici colo de unii autori, ca intr-un telefon fara fir fara constienta deformarilor inerente. Incerc sa scriu parerile mele in textele pe care le scriu, fara sa te corectez pentru fiecare idee care nu mi se pare de loc corecta.
Apreciez straduinta de a merge pe un drum, dar poate am si eu nevoie sa mi se inteleaga straduinta proprie.
Fiind la repetarea acestui fel de explicatii, te anunt ca, in functie de timpul pe care il voi avea, ori nu voi mai raspunde la solicitarile tale (pentru mine fiecare comentariu este solicitant si ma stradui sa raspund cu intelegere) ori voi porni din nou la comentarea pe loc, pe larg a celor expuse de tine, fapt care in trecut te-a deranjat.
Sunt deschisa oricarui fel de subiect, dar nu si oricarui fel de comentariu, Adrian, tine cont de acest lucru, te rog cuminte si frumos.

ady spunea...

In primul rind,comentez pe fondul celor scrise de tine,insa nu neaparat pentru- si intre noi doi,dovada ultimul meu comentariu in care specific clar acest lucru.In alta ordine de idei,cea ce noi facem nu este un joc intelectual intre doua personaje sthinghere,si stii foarte bine la ce ma refer.Nu am incercat sa provoc nimic si nu sunt deloc nemultumit de felul in care imi raspunzi,mie,noua,sau tie,dimpotriva,am in fata toata seria de scrieri si comentarii,si pot spune ca se impletesc armonios,insa la un nivel dincolo de cuvinte si nu cu scop,cu sens,cu miez.Chestia cu scrisul oarecum paralel a fost o gluma,care sa potrivit cumva la rime,pentru ca paralelism nu exista,doua linii se intilnesc odata si odata,si de fapt se intersecteaza destul de des,mai ales ca ele se cred linii,dar sunt de fapt,sfere.Totusi,ca sa nu dau impresia ca ma justific,de fapt singurul element care il simt cumva nepotrivit,si care l am sesizat si la mihaela,si la tine,ceva de genul:eu stiu mai bine decit voi,poate nu chiar exprimat direct si in mod constient,insa fiecare incerca sa isi promoveze elucidarile,descoperirile,creatia,ca
si cind ar fii juste si radicale,si chiar au dreptate,insa fiecare pentru el si in el.Insa nu am incercat sa generez un cimp de bataie al conceptelor,si daca asta lasa sa se inteleaga,imi cer din nou iertare,nu imi e greu sa recunosc greselile cu voie sau fara de voie,am crezut si cred in continuare in armonie,in prietenie si in colaborare,pornind de la ideea ca fiecare avem cite ceva de invatat de la celalalt,si intr un final,acesta este de fapt sensul.Articolul de fond pe care au pornit comentariile acestea este minunat,se potriveste manusa la multe trairi aflate la cota 0 si este de a dreptul reconfortant o confirmare la starea prezenta in care sunt.Faptul ca am deviat,este subiectiv,si aici este greseala mea,si te asigur ca imi recitesc comentariile,insa vezi tu,atunci cind scriu sunt spontan,mai mult intuitiv,nu stau sa ma gindesc la cea ce scriu,insa uit mereu ca orice faci este interpretat si interpretabil,si de aici acesat neintelegere,ca si cind doi oameni aflati in dialog,ar fii de fapt doua entitati distincte,nu una singura cu acelasi sens.Cuantic asta se explica prin diferenta de cimp si de potential,aflati pe aceasi lungime de unda cuvintele dispar,si ramine doar acel zimbet minunat care ne leaga,insa asa cum am observat si repet,cuvintele genereaza imagini iar imaginile genereaza stari,daca ne oprim la cuvinte si imagini,pierdem esentialul,confundam forma cu fondul.Nu trebuie neaparat sa imi raspunzi,decit daca simti ca este necesar,eu ramin acelasi prieten neschimbat si aproape de tine,inca de cind am citit prima data cu placuta surpriza cea ce ai scris pe forum la for you,si acea parte din mine care te deranjeaza uneori,e doar o parte din mine,nu sunt eu,cel care iti sta alaturi.

Brandusa spunea...

restante, am zeci, sute, mii de sufet , cateva zeci materiale .... dar eu stau si te citesc, si multumesc, tie, lui, ei...celor care scriu, fara plata, randuri asemanatoare.
Cu drag,

Cristiana spunea...

Brandusa, multumesc frumos!!
Toti avem restante, si spirituale, si materiale, dar toti invatam: de peste tot, asa este, ai spus frumos acest lucru!
Da.. as fi putut sa scriu vreo 50 de carti pana acum, dar prefer ca oamenii care doresc sa citeasca ce iese din mana mea sa nu plateasca nimic in plus pe langa abonamentul de internet. Iar pentru persoanele din preajma mea, care nu au internet, fac acum un volum cu postarile de aici, la imprimanta.
Si dupa ce voi pune toate aceste pe net, vor veni altele, caci si eu fac, daca ar fi sa compar.. vreo 3 facultati in acelasi timp, cercetand lumea din multe puncte de vedere, pentru a intelege de ce Dumnezeu iubeste aceasta lume, in loc sa spuna asa cum multi parinti uneori spun: eu te-am facut - eu te omor, cu mainile mele!!
Si am descoperit ca Dumnezeu nu ne ascunde creatia sa, ne-o dezvaluie cu drag, abia asteapta ca omul sa deschide ochii mari, cat farfurioarele si sa primeasca frumos totul!!
Asa ca dam si noi, cum putem, mai departe!
Pe drumuri ne mai sfatuim, mai intelegem, mai nu! O luam de la capat sau de la ultima ramura! Mai aflam ceva, ne intoarcem, schimbam unghiul de vedere!
Si mergem mai departe!!
Sa auzim numai de bine!!
Tot cu drag,
Cristiana