Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 3 decembrie 2018

19. ÎNTRE TRECUT ŞI VIITOR: TURISMUL DE AZI, PRIVIT ALTFEL...


I. IDEI PRINCIPALE
1. Turismul de azi se bazează pe obişnuinţa desfăşurării în deplină libertate a călătoriilor realizate pe orice cale: industrială (cu mijloace de transport create pe cale industrială şi folosind impuls obţinut pe cale tehnologică), şi spirituală (prin voinţă asociată cu forţele proprii ale spiritului). În plus, se bazează pe dorinţa omului de a cunoaşte orice, pe orice cale. 
2. Astfel de călătorii trezesc în inimile călătorilor relaxaţi dorinţa de a cunoaşte încă mult mai mult, iar în timp trezesc intuiţii privind vizitarea unor vestigii în plus în lume şi în propria ţară. Toate conduc la trezirea spirituală, la intuiţii, la clar-intuiţii, apoi la fleşuri (imagini mentale care se derulează rapid) din trăiri proprii din străvechimi şi din vremurile mai apropiate de contemporan. 

II. DETALII, DISCUŢII
Având în vedere toate cele discutate în ultimele articole, să pornim acum de la ideea că toate spiritele umane – rezidenţi, blocuri spirituale piramidale, ajutători ai tuturor acestora – au trecut prin această perioadă de după ultima glaciaţiune având întrupări de acest fel, extrem de conştient trăite: o etapă-punct evolutiv deosebit de importantă pentru toate evoluţiile viitoare: şi pe Pământ, şi “dincolo” de Pământ, în înaintarea spiritelor pe calea evoluţiilor lor personale. 
Toate au fost lăsate moştenire, urmărind:
– păstrarea cunoaşterii, directă sau indirectă, a profunzimilor lumii în care trăim;
– protejarea oamenilor de chiar abaterile lor abrupte proprii, fără de care “decăderile” de azi ar fi fost mult mai puternice, agresive şi perverse;
– creşterea şi întărirea exerienţei totale a manifestărilor fizice, cu creaţie materială, percepţii, comunicare (inclusiv relaţionare), deplasare, hrănire, perpetuarea speciei. Iar pe aceste baze, mai departe: creşteri ale puterii spirituale radiante a tuturor spiritelor întrupate ca oameni pe Pământ. 
Ceea ce avea de făcut omenirea în viitorul astfel pregătit era:
1. Să menţină mereu legătura cu divinitatea, în orice timp, în orice condiţii;
2. Să apere, să protejeze mereu întreaga natură, viaţă planetară şi planeta însăşi. 
Lumea ştia bine totul despre vremurile ce aveau să vină: că astfel de vremuri vor aduce muncă brută, trăiri agresive, percepţii superficiale, necunoaştere, inconştienţă în luarea hotărârilor. Dar mai ştia că totul avea să fie spre binele întregii omeniri, pentru obişnuirea fiecărui om cu orientarea chiar şi în asemenea condiţii, să se adapteze şi să-şi folosească măcar intuitiv ceea ce avea să regăsească din cunoaştere şi percepţii, intuiţie care să ajute omul să scurteze în viitor timpul revenirii la ceea ce cuprinsese viaţa lor cândva, la ceea ce ştiuseră cândva, la reamintirea treptată, dar rapidă, a cunoaşterii lor străvechi. Pentru toate acestea, oamenii acelor timpuri lucrau, toţi, fără deosebire, profund conştienţi, la formarea unor obiceiuri care să le susţină în viitor viaţa fizică şi să le ţină subconştientul activ de-a lungul viitoarei perioade în care tot ceea ce trăiau atunci avea să se restrângă drastic. Viaţa mental-astrală, din trecutul lor, dăduse omului o cunoaştere uriaşă comparativ cu ceea ce putea oferi viaţa fizică, în mod natural, în condiţiile spiritual-sociale care aveau să vină. Întăririle la care lucrau urmau să păstreze un fond emoţional măcar echilibrat, care să conducă omul spre înălţare spirituală imediat ce avea să conştientizeze tot ceea ce putea să facă în viaţa lui. 
Viaţa era frumoasă în acele vremuri, calmă, prin însăşi căldura spiritului fiecărui om, oferită fără limite semenilor, vieţii întregii planete cu natura, cu “bogăţiile” ei de viaţă de pretutindeni. Pe toate omul le privea cu un imens respect, cu iubire fără limite, protejând-o, trăind cu grijă protectoare şi total necondiţionată în fiecare respiraţie, în toate zilele vieţii lui...
Adică tot ceea ce ne dorim azi fiecare dintre noi, cei care începem să ne simţim sufletele vibrând la toate profunzimile trăirilor noastre. 
Azi suntem atraşi de turism – dar nu numai pentru că ne-ar relaxa sau ostoi curiozitatea. Dimpotrivă, ne-o sporeşte, şi mulţi simt reverberând în sufletul lor şi altceva decât ceea ce văd cu ochii...
Munţii Bucegi atrag şi prin frumuseţea locurilor, dar şi prin alte aspecte foarte profunde – chiar dacă nu apar la prima vedere. Sunt uşor de accesat, uşor de parcurs, dar odată ce omul ajunge pe aceste locuri se simte atras de lucruri inefabile, ce par a izvorâ chiar din sufletul său, unindu-se parcă cu sufletul locurilor.
Megaliţii amintesc de creaţii umane din vremuri de mult uitate... Astfel de creaţii arată ceva ce este legat de esenţa lucrurilor şi lumii întregi: de la discrete plexuri energetice sculptate pe megaliţii care reprezintă capete umane – la tăria corpului uman acoperit cu îmbrăcămintea tradiţională, specifică locurilor, poporului trăitor cândva pe aceste meleaguri... 
Creaţi prin inteligenţa şi puterea Moşilor şi iniţiaţilor lor (Călătorii Moşilor), ca purtători ai cunoaşterilor de la Moşi la popor, ei sunt încă suport pentru amprentele lăsate de aceşti creatori pentru generaţiile viitoare, dar amprentele au fost lăsate chiar prin prezenţa lor pe aceste locuri, în energia fundamentală a locurilor. Şi dacă vorbim de amprentare, să nu uităm drumurile bătute, câteva mii de ani, de drumeţii vremurilor pe care alte popoare le numeau Epoca de Aur a omenirii – a întregii omeniri, căci absolut toate spiritele umane au realizat întrupări cel puţin o dată până la începutul retragerii Moşilor din primele popoare, acele popoare cu sarcini timpurii de trăire pe cont propriu, fără îndrumarea Moşilor lor. 
Toate trezesc turistului de azi fel de fel de amintiri, mai mult sau mai puţin conştientizate, dar oricum urcând spre limita dintre subconştient şi conştient; iar dacă asemenea excursii se fac azi în perioada solstiţiilor, nu puţini sunt cei care au intuiţii, clar-intuiţii, vise sau chiar fleşuri (străfulgerări) de clar-vedere, uneori şi de clar-auz, amintind de propriile vieţi trăite ori pe aceste meleaguri, ori în locuri asemănătoare de oriunde din lume. Şi nu de puţine ori, de asemenea, apar fleşuri cu trăiri proprii din vieţi de mult uitate, din perioadele anterioare, dinainte de ultima glaciaţiune (sau Potop, în regiunile calde ale Pământului): în Raiul pământean biblic, în vremea Paznicilor descrisă în multe scrieri. În treacăt putem aminti Epoca următoare – Epoca de Argint – în care, în deplină conştienţă şi înaltă conştiinţă, s-au creat acele obişnuinţe de care discutam mai sus, de manifestare fizică de înaltă calitate şi moralitate, artă şi precizie, având drept fundament o cunoaştere deosebit de profundă şi complexă. Azi le numim tradiţii. Toate spiritele umane au participat la formarea lor, începând cu acele vremuri despre care discutăm aici, la formarea tradiţiilor în manifestările fizice ale omenirii (adică manifestări cu corpul fizic din sistemul corporal de întrupare). 
Nu contează unde am trăit fiecare dintre noi, această perioadă a omenirii a fost trăită de toate spiritele umane sub îndrumarea Moşilor, în toate popoarele, pe toate continentele. Toate au fost trăite de noi, cu diferenţe relativ mici, datorate specificului obiceiurilor conform locului pe planetă, locului pe continent şi raselor umane. Sarcinile tuturor se aseamănă în principiu, astfel încât fiecare spirit întrupat azi are amintiri cam de aceeaşi natură. De aceea chiar natura specific-uman–spirituală se relevă în faţa unor imagini, sunete, miresme (parfumuri), vibraţii nu-contează-de-unde. Nu puţini sunt aceia care, văzând vestigiile dintr-un loc din lume, simt nevoia să le viziteze şi pe altele, din propria ţară sau din alte ţări din lume. Unii o numesc curiozitate – alţii: spiritualitate. Profundă, străveche, cu reverberaţii pe care le descoperă fiecare “turist”, rând pe rând, în sufletul propriu...

Hotărârea locurilor pentru stabilirea megaliţilor cu mesaje spirituale s-a realizat conform energeticii fiecărui loc în parte: special pentru armonizarea omului cu natura, în locuri care pot porni din nou azi izvorul unei asemenea armonizări. Şi omul o poate continua singur, conştient fiind de frumuseţea ei, uitând de grijile curente în liniştea drumurilor înălţătoare. Să nu uităm că asemenea creatori ai megaliţilor cu mesaje spirituale aveau viziunea perfectă a viitorului: şi cunoaşterea planificărilor pentru planeta Pământ, dar şi experienţe asemănătoare nenumărate în situaţii de acelaşi fel în valuri de timpuri trăite în această subzonă a universului sau în subzone asemănătoare, apropiate ca vibraţie de aceasta în care suntem noi acum. Toate erau în cunoaşterea profundă a conducătorilor spirituali ai popoarelor, cu experienţa lor uriaşă de creatori, de ajutători pentru valuri nenumărate de popoare de spirite în evoluţii asemănătoare cu aceasta pe care o avem noi azi: popoare care au trecut, şi trec chiar acum prin evoluţii asemănătoare pe care le ajută în acelaşi timp, şi la fel cum ne ajută pe noi... 
Tocmai de aceea credem că unele locuri au fost străbătute chiar de Zalmoxis – dar de fapt nu numai dânsul a lăsat amprente energetice asupra locurilor, ci toţi Moşii, de pretutindeni. Este drept că unele locuri au rămas discret nestrăbătute de războaie şi oameni fără dragoste de ţară şi de semeni, şi tocmai de aceea poartă aproape neschimbată vibraţia celor mai înalţi reprezentanţi ai omenirii. 
Să vedem la noi în ţară, câteva locuri asemănătoare:
1. Muntele Ceahlău, cu vârf de lucrare, în condiţiile în care toţi Carpaţii Orientali până la munţii de la întorsura Buzăului au o energetică echilibrată;
2. Dealurile Bucovinei, în întregime;
3. În Carpaţii Meridionali: munţii Piatra Craiului, în plus faţă de Bucegii binecunoscuţi acum de noi. Făgăraşii au fost numiţi “de trecere” pentru Călătorii Moşilor spre Podişul Transilvaniei, iar oamenii din Podiş au trăit evenimente speciale de la mijlocul înălţimii munţilor spre poale, în vremurile trecutelor migraţii. Vom detalia pe larg în studiile următoare;
4. Munţii Orăştiei: şi ştim că au fost folosiţi intens până după retragerea Moşilor;
5. Toate dealurile subcarpatice din Sud;
6. Drumurile din Podiş spre Munţii Apuseni;
7. Carpaţii Păduroşi au fost folosiţi de geţi, dar sfaturile rămase în Peştera Ialomicioarei arată să ne retragem din aceşti munţi în epoca cea mai dură a omenirii – altfel o vom face forţaţi de cei mai agresivi orientali-nordici migratori. Nu este astfel o impunere – ci o protecţie pentru popor. 
Noi am ţinut cont şi am rămas în limitele nordice ale spaţiului poporului nostru. 
Deocamdată vom studia în continuare Platoul Munţilor Bucegi, apoi ne vom ocupa şi de celelalte locuri, atât de îmbucurătoare sufletului nostru.

Niciun comentariu: