I. IDEI PRINCIPALE
Analiza unor percepţii pe timpul călătoriei astrale, la începuturile conştientizărilor noastre:
– imaginea de horn sau canal: în cazul unei deplasări plină de reţineri, nesigure, plină de frică;
– imaginile aparent terifiante în timpul ieşirii (creaturi monstruoase, balauri, etc.): care sunt de fapt amprente din câmpul corpurilor sau a canalelor din partea superioară a sistemului corporal cu activitate redusă, care nu întreţin o circulaţie energetică vie, din diverse motive;
– percepţia deformată a sunetelor fundamentale ale corpurilor proprii, şi din activitatea structurilor străbătute în deplasarea corpului astral prin sistemul corporal cu câmpurile aferente: datorită vitezei modificate din cauza reţinerilor, fricilor proprii, precum şi obişnuinţelor diferite de percepere a sunetelor cu vibraţie mai joasă din viaţa fizică.
II. DETALII, DISCUŢII
Din copilărie auzeam despre lucruri pe care atunci nu le înţelegeam dar, adunându-le, la un moment dat le-am putut pune cap la cap, apoi le-am putut analiza şi chiar discuta despre ele şi cu oamenii care le trăiseră, dar şi cu oameni noi, care treceau (şi trec mereu fiecare la timpul său, generaţie după generaţie) prin astfel de situaţii spontane.
Câteva exemple ne vor edifica mai bine, cred eu. Voi să aduceţi alte exemple, când auziţi de ele sau vă confruntaţi cu ele.
Cineva spunea că nu poate adormi repede, şi de multe ori în astfel de nopţi insomniace se pomenea că intra direct în acelaşi tip de coşmar: intra pe un horn care îi absorbea fiinţa şi apoi apărea un balaur în acelaşi timp cu un sunet ca un dangăt de clopot “într-o dungă” (adică aşa cum bate clopotul când se vesteşte înmormântarea cuiva). Fusese la doctori, o îndopaseră cu tranchilizante, dar nimic nu trecea - doar nu-i mai era aşa de frică, atunci când totul revenea, din când în când. Internată, i se aplicase şocuri electrice până ce a abandonat sub semnătură şi nu a mai discutat decât în familie şi cu prieteni apropiaţi.
Este o experienţă pe care o relatează cam în acelaşi fel şi azi oameni pe grupuri sau forumuri (doar că azi nu se mai folosesc şocuri electrice, după câte ştiu eu); am studiat aceste aspecte încă din anii ’90 şi am mai liniştit pe câte cineva (dar ştiţi că până ce omului care nu a cunoscut literatură ezoterică nu-i spune un medic, rareori crede asemenea explicaţii). Am mai scris şi pe blog în ultimii ani, este însă nevoie de reluare cu unele accente în plus.
Am mai discutat despre acest aspect care apare datorită fricii, nesiguranţei omului care nu a mai trecut conştient printr-un asemenea eveniment. Nu ieşim printr-un adevărat “horn” sau “coş” (coş de sobă), ci corpul nostru astral străbate sistemul corporal, mai precis interiorul bogat stratificat al plexului coroanei (sahasrarei). Ar trebui să fac şi o descriere a acestui fenomen ca să se înţeleagă în linii mari măcar cum are loc desprinderea parţială a corpului astral şi ieşirea de-a lungul canalului central şi sahasrarei (moalele capului, fontanele), prin alungirea cordonului matriceal care protejează corpul astral. Este un proces care se desfăşoară la fel ca şi alungirea canalului de universalizare : principiul este acelaşi, la fel ca şi principiul de funcţionare a canalului de împământare. Doar sunt evenimente diferite, cu structuri diferite ale sistemului nostru corporal.
Străbătând totul în acest fel, plini de frici şi necunoaşteri, putem avea şi multe alte imagini în acelaşi timp – unele ciudate, de speriat, asociate cu balauri, demoni – într-o atmosferă sumbră, ele înseşi fiind de culori terne spre negru. Dar nu ne confruntăm cu astfel de creaturi malefice, ci ele pot provin din:
– amprentele lăsate în câmpurile corpurilor noastre de diverse gânduri proprii, sau activităţi proprii, sau gânduri şi activităţi ale celor din jurul nostru, sau amprente ale evenimentelor care se desfăşoară în jurul nostru, indipendent de voinţa şi implicarea noastră;
– percepţii deformate de mişcare a unor canale corporale blocate, din aproprierea plexului coroanei (sahasrarei). De multe ori am auzit bioterapeuţi care au dezvoltată şi vederea mentală, şi astfel percep canalele, capilarele blocate din cauza vibraţiilor joase ale corpurilor fluidice ale pacientului, pe care văd mental ca nişte râme sau alte formaţiuni sinistre (forme necunoscute din viaţa fizică) şi le asociază unor “demoni”, pe care îi scoate din capul omului. Da, mulţi oameni au vedere mentală, dar nu cunosc decât explicaţii învechite, mai ales de natură religioasă. La rândul lui, orice om neinformat va crede şi se va speria, mai ales că în situaţiile călătoriilor astrale percepţiile devin acute, mult mai puternice emoţional – la fel ca şi în viaţa curentă, când în situaţii deosebite căscăm ochii mari din varii motive: frică, neplăcere, etc.
De regulă amprentele sunt mai mari decât canalele corporale, căci amprente de dimensiuni destul de reduse se împânzesc în câmpul care nu are structuri să le oprească infiltrarea în pătura de fluxuri compactizate, dar neuniform. Dar câmpul astfel amprentat, pătura care înconjoară fiecare corp este în permanentă mişcare, întrucât din el plexurile atrag şi preiau fluxuri pentru hrana corpului, în timp ce însuşi corpul prin magnetismul său natural atrage alte fluxuri noi. Şi, toate percepute în deplasare lentă din cauza fricilor noastre, astfel de amprente devin încă şi mai mari, mişcându-se permanent, odată cu noi (de unde senzaţia de urmărire implacabilă a “balaurului”): se lăţesc, se măresc şi se mişcă după cum are loc – de fapt – şi mişcarea câmpului în care ele staţionează.
Să detaliem această mişcare din câmpuri: acest câmp (pătură) protector şi hrănitor al corpului de care aparţine se mişcă continuu, cu mişcări turbionare inerente, imprimate de:
– consumurile de fluxuri energo-materiale din componenţa câmpului (păturii ) compact dar nestructurat din jurul corpului, preluate de plexurile, subplexurile şi canalele corpului; prin atragerea fluxurilor de către canalele interioare ale plexurilor se formează inerent o mişcare turbionară în câmpul înconjurător;
– aprovizionarea câmpului cu noi fluxuri din aerul înconjurător, prin atragerea (prin magnetismul corporal natural) de fluxuri energo-materiale din aerul înconjurător, din circulaţia înconjurătoare de fluxuri de filamente energo-materiale care hrănesc corpurile. În acest fel se completează câmpul pe măsura consumului corporal. Variaţia de mişcare provine tocmai de la vitezele de aprovizionare/consumare de către toate aceste structuri ale corpurilor – fiecare plex, subplex sau canal fiind format dintr-un număr diferit de canale interioare şi astfel funcţionând cu viteze diferite: plexurile cu viteze mai mari, subplexurile şi canalele simple cu viteze mai mici, dar proporţionale cu atribuţiile lor.
Toate acestea, în combinaţie cu deplasarea panicată a omului şi cu asocierile cu “balaurii” din basmele copilăriei sau “demonii” din religie, rezultă ceva foarte greu de îndurat pentru bietul om: dar este în acelaşi timp şi o experienţă care, trecută cu curaj şi înţelegere, ne va ajuta în continuare să ne rezolvăm foarte multe frici, înţelegând că totul are o explicaţie care ne va echilibra mereu.
Cineva îmi povestea cândva despre acelaşi fel de percepţii care o speriau tare. Mai ales faptul că nu ajungea niciodată să înţeleagă de unde vine, cum a ajuns acolo şi unde trebuie să ajungă mai departe. Cel care este obişnuit şi cu călătoriile astrale, cu diverse feluri de cunoaşteri, de asemenea şi cu situaţii de a oferi sfaturi altora din experienţa proprie şi a altora, este bine să stea şi să simtă fiecare persoană în parte, ca şi cum nu ar şti nimic: ca să simtă OMUL, mai presus de situaţie – pe urmă va lăsa să-i vină cunoaşterea ca să dea sfaturile obişnuite. Pentru că, în această situaţie, am simţit că mai înainte de a-i spune cele pe care vi le-am descris şi vouă aici, trebuie să-i spun personal: “Nu-ţi fie teamă, uită-te în sus şi vei vedea cerul liber!” A stat o clipă să-şi amintească şi, cu faţa deodată luminată de o mare bucurie, a spus: “Aşa este, de-asupra este cerul albastru-violet!” Restul discuţiei a fost o cunoaştere care a făcut-o nespus de bucuroasă: totul a venit pe fondul faptului că a scăpat de frică şi neînţelegere!...
PERCEPŢII ALE SUNETELOR FUNDAMENTALE ŞI DE ACTIVITATE ALE STRUCTURILOR STRĂBĂTUTE
Tot unor astfel de confuzii se datorează şi sunetele care ne “îngheaţă” sufletul! De fapt nu este nici un dangăt de clopot mortuar, nu sunt vaiete ale unor suflete damnate, etc. Vă atrag atenţia asupra a două feluri de fenomene:
– percepţii ale unor sunete deformate din cauza modificărilor de viteză în deplasare: de exemplu – când suntem pe o stradă pe unde trec maşini, sunetul produs de o maşină care se apropie de noi este într-un fel, ajunsă în faţa noastră – de un alt fel, iar când se depărtează de noi este diferită de oricare dintre percepţiile anterioare (se numeşte efectul Doppler). La fel se petrec lucrurile dacă suntem noi înşine în deplasare, dar exemplul cu deplasarea maşinii este mult mai evident şi îl puteţi sesiza imediat, ieşind în stradă şi stând liniştiţi pe marginea trotuarului, ascultând – şi vom înţelege imediat. La fel ca şi în cazul deplasărilor astrale, sunetul fundamental al corpurilor (sunetul natural emis de orice structură de orice fel, din compactizarea fluxurilor în corpul emitent) pe care îl străbate corpul nostru astral în deplasare, determină distorsiuni la fel ca şi sunetul fundamental al amprentelor dense, de joasă vibraţie, care se percepe ca un vaiet, de la un moment la altul în permanentă şi neînţeleasă schimbare;
– un alt exemplu, tot cu o maşină: când trece pe lângă noi o maşină în interiorul căreia cineva ascultă muzică, în exterior noi auzim doar un ...bubuit ca de tobă! Sau ca de clopot într-o dungă. De fapt în interior este o muzică frumoasă, dar în exterior străbat doar sunetele de joasă frecvenţă, căci numai ele trec de caroseria maşinii.
Percepem aşadar o serie redusă de sunete, totul depinde de vibraţia corpurilor noastre, de vibraţiile pe care noi le putem percepe în funcţie de vibraţia proprie (se ştie acum că mulţi oameni nu merg la operă pentru că nu suportă sunetele foarte înalte şi foarte prelungi). Amprentele din câmpuri şi blocajele canalelor, subplexurilor şi plexurilor au o vibraţie joasă – altfel mulţi dintre noi nici nu le-am putea percepe detaşate de restul celor ce ne înconjoară, formând un sunet alb, un fond ca un fâşâit, ca un bâzâit nederanjant, ca în preajma turnurilor de înaltă tensiune.
Este de remarcat însă faptul că segmentul de frecvenţe ale vibraţiilor pe care le pot avea amprentările şi blocajele este însă mult mai larg decât sunetele cu care noi suntem obişnuiţi să le percepem în mediul fizic; şi asta pe de o parte ne creează frică, pe de altă parte creierul nostru decodifică cele obişnuite ale sale, din care omul percepe un set încă şi mai redus din cauza superficialităţii cu care este obişnuit să primească în general percepţiile sale. De aceea este bine să înţelegem că o astfel de activitate ne creşte mult atenţia la detaliile de orice fel, ne ascute atenţia astfel şi în viaţa curentă, nu numai cea astrală. De aceea să lăsăm frica deoparte, ştiind acum că nimeni şi nimic nu ne agresează, şi astfel să studiem orice formă de imagine şi de sunet cu care ne putem confrunta în oricare situaţie. Atenţia cu care începem să primim viaţa curentă ne va conduce către atenţii sporite în călătoriile astrale, şi astfel împletirea tuturor ne va ajuta la înaintarea atentă, echilibrată, cuminte în orice situaţie de viaţă.
Dar ceea ce mi se pare cel mai important lucru, care ne doboară de multe ori în viaţă, este frica de noutate, iar aceasta este o simţire pe care trebuie să ne obişnuim să o gestionăm, căci ne va rezolva majoritatea greutăţilor din viaţă.
Să ne oprim deocamdată aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu