Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI:

Din comunicările ajutătorilor noştri astrali:
Scrierile cu referire la metafizică au o importanţă deosebită în gândirea umană până ce gândirea prin citire va redeveni trăire de amintire...

joi, 16 august 2018

15. EDUCAŢIA GETICĂ STRĂVECHE DE OM ŞI AJUTĂTOR (2)


Geţii înţelegeau bine complexitatea noţiunii de om ajutător. Dar şi de înger-ajutător…

Azi, noi am pierdut mare parte din sfera cuprinzătoare a acestei noţiuni. Confundăm de multe ori noţiunea de interes cu noţiunea de ajutor: şi ajutorul oferit, şi ajutorul primit. Suntem bănuitori şi nu mai credem în altruism, dar altruismul există, şi încă nu numai la Dumnezeu şi la îngerii lui. Ştim că ajutorul de la îngeri este ceva pur copilăresc – îi percepem ca pe nişte copii dumnezeieşti care doar uneori ne salvează de la greutăţi sau ne oferă un gând pur, care să înlocuiască un gând pervers, rău, sau poate doar unul distant…
Dar lucrurile nu stau de loc aşa…
Strămoşii noştri nu-i ştiau însă de copii, de îngeri-copii… Încă mai avem, pe zidurile mănăstirilor vechi, picturi cu îngeri-maturi, în toate ipostazele lor de ajutători maturi, lucizi, puternici, sobrii – deşi blânzi, arătându-ne în fel şi chip cum să privim viaţa şi ajutorul pe care îl necesităm. Mai ales cu seriozitatea celui care ajută – dar nu bagă şi în traistă. Ajută în cunoaştere, în aplicaţia ei, în susţinerea emoţională când se vădeşte spre echilibru, susţinere mentală în cercetarea corectă a realităţii tuturor celor văzute şi nevăzute cu ochii trupului nostru. În funcţie de sarcina fiecăruia şi de necesitatea vremurilor, ei ne îndrumă către munca trupului, către simţirile lui şi trăirea alături de ceilalţi oameni şi celelalte vieţuitoare ale pământului: trăire după trup. Sau, ei îndrumă către folosirea minţii, către simţiri cu alte corpuri, pe care le intuim dar le trecem cu vederea, către lucrări făcute cu mintea, în echilibrul emoţional veghetor şi sub bagheta aurie a corpului nostru cauzal – dirijorul vibraţiilor, legătorul firelor nevăzute între spirit şi corpurile lui frumoase!!
Tot ei ajută legăturilor omului cu stelele, cu cerurile, cu lumile cu care omul trebuie să-şi ţină legături stabile, permanente. Geţii ştiau foarte bine toate lumile cu care omul trăia, căci Moşii nu-i lăsau să le uite: lumile ajutătorilor – îi numeau şi veghetori, şi îi mai numeau judecători, după cum îşi aveau rolul lor în viaţa comunităţilor umane. Ştiau bine că de-asupra lor erau Făuritorii Dintâi ai tuturor celor care puteau fi văzute de oameni cu ochii trupului şi cu ochii minţii deopotrivă. Şi cele de aici, şi cele din alte părţi despre care ştiau – dar despre care mai ştiau că nu pot fi văzute de aici...
Geţii ştiau, de asemenea, că lumea avea, de puţin timp însă – însă timpul acesta avea încet să crească – noţiunea impunerii ajutorului: ca termen distorsionat, răsucit, pervertit, venind de la oameni care nu iubeau munca, o dispreţuiau şi ascundeau acest lucru semenilor lor. Dar le impuneau, pe căi nedrepte, şi folosind neadevăruri înşirate unele după altele, ticluite aşa încât să răspundă totuşi mereu intuiţiilor cugetului curat al oricăror oameni, neadevăruri pe care nimeni nu le credea a fi cumva, oricum, folosite. Şi totuşi asta făceau, până când toate încredinţările mergeau curgând unele din altele, fără ca cineva să dibuiască falsitatea lor: nimeni nu mai avea scăpare din minţile ascuţite ale unor astfel de oameni perverşi, şi mândrii că sunt aşa, cu care acaparau încrederea popoarelor lor, făcându-se conducători deasupra lor. Minţi ascuţite pe care nu numai că nu le puneau în slujba unei munci frumoase, corecte, cinstite, dar gândeau mereu cum să se facă lucrurile mai uşoare pentru ei şi mai grele pentru supuşii lor. Pentru ca nici o clipă din viaţa lor sărmanii oameni să nu aibă timp să se încline către înţelegere, care ar fi condus la revoltă şi nesupunere. Asta era munca cea „grea” a stăpânilor lor… Grea, dar se perfecţionau mereu şi, chiar dacă cineva avea ceva de încontrat, ucideau, ori îndrumau şi creau cale de ucidere altor semeni, tot pentru ucidere, într-o luptă “care pe care”. Supuşii ajutau, cu sau fără voie proprie, cu sau fără înţelegerea dedesubturilor lumii lor. Aceştia din urmă se numeau în faţa conducătorilor lor, şi între ei, servitori. Căci era o servire, o muncă depusă doar pentru conducători, pe care însă ei, conducătorii, ne-lucrătorii, o considerau demnă de dispreţuit în viaţa unui om care nu se putea opune impunerilor lor – ceea ce era un alt fel de perversitate. Cu timpul toţi oamenii poporului lor au fost numiţi servitori şi cu toţii dispreţuiţi în mod asemănător…
Doar „munca” lor şi-o preţuiau, ca pe o lucrare de foarte mare putere, de mare „curaj” omenesc. Altfel de curaj nu apreciau, dar îl foloseau. Doar că nu ştiau – şi aflau abia după ce se termina destinul lor omenesc, când plecau dintre cei vii în lumea celor fără trup: aflau că fuseseră dispreţuitori ai celui mai mare şi demn de respect curaj omenesc – acela de a crea cu mâinile trupului, orientându-şi cunoaşterile prin mintea proprie şi comparând rezultatele cu tot sufletul. Sufletul care ne spune nouă, tuturor oamenilor, întotdeauna, dacă lucrul nostru este frumos şi bine făcut… 
Milioane şi milioane de spirite umane s-au pus astfel, de-a lungul vremurilor, în umbra semenilor încă neputincioşi astfel, numiţi cum le plăceau lor: stăpâni – numai pentru a le oferi un exemplu de proprie strunire a spiritului, prin a se pune în slujba lor, pentru ca prin toate cele trăite să-şi dea seama de toate liniile greşelilor lor, şi să şi le îndrepte, corecteze singuri cândva. Căci durerile lor din cealaltă lume – lumea astrală – erau mari, neînchipuit de mari, şi nu mai puteau decât să accepte că au fost în stare de aşa ceva, chiar dacă au avut în faţa lor exemplul fără de prihană al celor care îi slujiseră cândva, în lumea pe care nu o conduseseră după dreptate şi adevăr. Dar cugetul lor avea să fie adânc mişcat, în mijlocul luminii Învăţătorilor lumii, înţelegerea lor avea să fie curată şi înălţarea sufletului lor avea să pornească de la această simţire a lor, cea mai curată, cu care aveau să-şi îndrepte mereu câte ceva, în eternitatea spiritului lor, din toate răutăţile pe care le impuseseră, ca lege, oamenilor din puterea răutăţii lor… Şi aveau să descopere că mai aveau şi altele, ascunse adânc şi inconştient în suflet...
Aceasta era desfăşurarea lumilor, cea de sub soare şi cea de dincolo de soare, pe care geţii o cunoşteau foarte bine.

Geţii ştiau că ajutătorii luminoşi preţuiau mult efortul sufletelor pentru dreptate, de aceea nu urau pe cei nedrepţi. Ştiau că va veni vremea când aveau să-şi dea şi ei proba de suflet: să fie, fiecare în revenirile sale, ori bun, ori rău – cu bunii şi cu răii lumii deopotrivă.

Moşii îi învăţau că vremurile aveau să fie după cum şi nevoile oamenilor sunt, pe rând: de apărare sau de conlucrare. 
Îi învăţau că au dreptul să se apere, dar nu au dreptul să şi urască. 
Au dreptul să lupte pentru apărare – dar nu au dreptul să supună popoare. Au dreptul să înveţe să creeze şi ei, apoi şi ei la rândul lor să-i înveţe pe alţii – dar nu au dreptul să înveţe să distrugă, şi să-i înveţe şi pe alţii să distrugă…
Îi învăţau să fie drepţi, chiar dacă viaţa îi va pune servitori. Ei să ştie întotdeauna să muncească, căci întotdeauna cel care munceşte învaţă pe stăpânul său, chiar şi fără să ştie: cum să muncească şi el, la rândul său.
Şi să lupte, dar să nu urască – iar astfel îşi va învăţa duşmanii să facă şi ei la fel.
Să lupte – dar să nu jefuiască.
Să-şi dea viaţa – dar nu pentru a ajuta pe altul să lovească.
Să fie drept şi ferm ca om, să dea învăţătură oricui în lume de viaţă dreaptă, de viaţă cu adevărat de OM.

(Fotografie luată de pe Pinterest)

Un comentariu:

Unknown spunea...

Deci am vrut sau nu ,a trebuit sa fim cand oameni buni, cand oameni rai.Cand scriem e frumos ,e aspirant ,dar cand trebuie sa le traim devin ca pietrele de moara .Sa nu urasti ,dar neputinta de-a schimba ceva a dus si inca duce la ura ,atata durere in jur ,atata sfidare si doar ”pt ca pot ,pt ca eu am puterea ” .Candva credeam ca tehnologia o sa ne ajute sa crestem si noi odata cu ea si o sa avem timp sa ne aplecam si asupra noastra si a nevoilor omenirii .Si iata-ma in secolul 21 en si ghici ce tehnologia e toata a lor ,primesti cu bucatica ,iar tot ce tine cu adevarat de ajutor costa ,unele au preturi astronomice desii sunt sigura ca nu costa nici 10 centi sa le produci (vorbim de anumite metode de tratament pt boli infernale cum ar fi cancerul ).Ani de zile m-am simtit incoltita de lumea in care traiesc ,nedreptatea ,ignoranta si nesimtirea e la ea acasa si nu doar pt persoana mea ,ci pt ce se intampla in jurul meu .Si din pacate toate astea s-au transformat in neputintele mele ,toate au dus la o ura acerba fata de cei care conduc destinele lumii si guvernele noastre din zi in zi mai ignorante ,mai rapace .Si cum era de asteptat a venit reversul medaliei de 10 ani am dureri de cap ,pe care incet ,incet a trebuit sa invat sa le indepartez .Lumea nu s-a schimbat si nu se va schimba caci saracul nu vrea decat sa ia locul bogatului ,cel fara putere nu vrea decat sa fie el in locul celui care o detine azi .Crede-ma ca am trait toate astea de-a lungul anilor si am vazut cum noi plebea ne degradam pe zi ce trece ,cum si bruma de bun simt ,de fericire ,de puritate ,onestitate , etc ne-au fost luate .Si am vazut atata lasitate in jurul meu ,ca pana la urma am impresia ca de fapt cu totii suntem rai dar pe diferite scari valorice (hai sa le zicem asa).Pamantul e scoala la care din cate vad eu toti suntem corigenti la sfarsit .Ma rog creatorului sa am puterea de-a nu ramane repetenta.
In lumea mea armele au tacut demult ,in lumea mea guverne ,regi ,imparati,guvernatori si aparate de stat au disparut si odata cu ei a disparut si zeul ban .In lumea mea muncim cu totii pt OM si Omul munceste pt oameni .In lumea mea nu strangem averi si nu ridicam palate .Aici tehnologia-i la indemana oricui ,aici avem timpul necesar invatarii adevarate .Acum nu mai ducem razboaie ,avem in schimb atat de mult de lucru la a repara ce-am facut gresit in ultimii 5000 de ani ,aici simtim cum florile ne imbratiseaza cu campurile lor eterice ,simtim schimbul de iubire neconditionata .In lumea mea intelegem nevoile animalelor si suntem constienti de ajutorul pe care trebuie sa-l dam pt a evolua si ele .Lumea mea a regasit din nou calea spre Mosii nostri ,si-nvatam cu drag sa fim din nou oameni .
Si din nou te trezesti din visare si sincer nu am decat un mare gol si-o intrebare:”Ce caut eu aici”?