Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)



miercuri, 6 iunie 2018

6. MOŞII DE IERI ŞI MOŞII DE AZI (1)

Niciodată lumea nu au încetat să fie sprijinită de cei străvechi - Moşii, Bătrânii, Vracii, Patriarhii şi alte numiri după vorbirea fiecărui popor: chiar şi după ce ei s-au retras din mijlocul popoarelor pe care le-au ajutat, milenii de-a rândul. 
Istoria nu i-a putut menţiona decât numai pe câţiva, care au circulat deschis prin lume. Aşa a fost la noi Zalmoxis: Zal, Zeu – Moşul din Carpaţi, Moşul geţilor. Este de atenţionat asupra faptului că pentru Zalmoxis codul său de destin a fost păstrat întotdeauna în secret, pentru a nu fi deranjat de către cei care nu i-au înţeles misiunea, din popoarele străine – fie migratori, fie cuceritori. La fel s-au petrecut lucrurile şi cu ceilalţi Moşi, care au avut un nume de lume, pentru lume – care nu a fost codul personal de intrare în destin şi de lucrare: sunetul (succesiunea de sunete) fundamental oferit de monada întrupată, de sistemul său corporal, de câmpurile corpurilor şi de vibraţia generală a destinului său. A fost obligat să apară şi să lucreze în lume, căci numele lui a fost un sunet, un cod care a chemat, din străfundurile istoriei, spiritele care trebuiau să ajungă pe acest teritoriu: nu numai din inima, şi din apropierea Carpaţilor, ci dintr-un teritoriu mult mai larg de care dânsul a avut grijă – între munţii Alpi şi munţii Urali. Nu este vorba aici neapărat despre popoarele migratoare, deşi ele au făcut parte integrantă din istoria acestor locuri: avem în vedere mai ales populaţiile autohtone, care nu au migrat niciodată, cu rădăcini în străvechimi, din populaţiile transcedentale din aceste locuri şi din restul Europei. Grupurile migratoare au desigur aceeaşi transcendenţă, dar ei s-au depărtat mult de locuri creării lor şi nu au mai trăit în ultimele milenii în vibraţiile pământurilor din care li s-a născut neamul. Fără luminiscenţa acelor locuri, fără sunetul fundamental şi vibraţia fundamentală a locurilor de naştere a poporului lor, şi-au pierdut mare parte din puterile spirituale, din cunoaşterea lor străveche – obligaţi fiind de cele mai multe ori să preia tradiţiile popoarelor în mijlocul cărora au trăit. De aceea frica de necunoscut şi greutatea de adaptare permanentă a corpurilor de o anumită vibraţie cu locurile care aveau (au) o total altă vibraţie, au condus la naşterea unei agresivităţi (de protecţie, de apărare) greu de acceptat chiar de ei înşişi, dar căreia nu li s-au putut împotrivi milenii de-a rândul. Moşii locurilor împrumutate astfel i-au ajutat, înţelegându-i profund, dar populaţiile locale nu i-au acceptat şi s-au războit tot timpul, frământarea vremurilor contribuind şi ea la greutăţile de trăire ale tuturora. 
Zalmoxis însuşi era venit în aceste pământuri din alte părţi, dar corpurile sale, ca şi ale celorlalţi Moşi, croite înainte de ultima glaciaţiune, cu structuri puternice şi cu vibraţie înaltă, au făcut întotdeauna posibilă o împletire optimă a forţelor corporale şi cele ale monadei întrupate, putând astfel să desfăşoare sarcini de o înaltă forţă spirituală – morală, mentală şi fizică de înaltă calitate şi profunzime. Zalmoxis, la fel ca şi ceilalţi Moşi din Europa şi Tibet – toţi fiind de rasă ariană, atlantă – venea din insulele Atlanticului (pe care azi le numim Canare), acolo unde au trăit o perioadă de timp mulţi atlanţi, Moşi sau lucrători alături de Moşi, după reinstalarea unei stabilităţi înaintate a pământurilor şi liniştirea câmpului vibraţional, după ultima glaciaţiune. 
Fiecare străvechi avea, şi îşi ştia bine, sarcinile personale. Cei care au venit în Europa au plecat cei dintâi din Insule şi s-au însoţit cu alţii, asemănători lor, care veneau dinspre Asia. Treptat – dar repede – şi-au întemeiat familii şi s-au născut următoarele generaţii de Moşi – cunoscuţi de către populaţiile pe care azi le numim: celţi, daci, tibetani, tolteci.
În acelaşi fel s-au răspândit şi împământenit toţi străvechii care au trecut de glaciaţiune şi de topirile zăpezilor: adică marile inundaţii de după glaciaţiune (numite la un loc: Potop). Dar să avem în vedere că nu toţi Moşii din lume s-au născut în A’Tlan (Atlantida, cum o numim azi); fiecare continent a avut un loc optim pentru retragerea Moşilor: pentru naşterea lor, trăirile lor în societatea mentală şi apoi trăirile lor în societatea fizică, până în jurul anului 500 î.H., când s-au retras în majoritatea lor din acest strat dimensional, într-un strat interdimensional, de lucru pentru toate cele necesare ajutorului pe care au continuat să-l ofere mai departe. Până atunci au trăit în acele enclave populaţionale, restrânse iniţial, care au format la rândul lor, prin plecarea copiilor lor în spaţiile continentale înconjurătoare, nuclee de populaţie care s-au dezvoltat şi au creat treptat popoarele cunoscute de noi din întreaga istorie de după ultima glaciaţiune. Dintre vechii Moşi, dintre cei născuţi înainte de ultima glaciaţiune, puţini au rămas în lume în continuare, chiar şi azi, şi vor rămâne alături de popoarele lumii chiar dacă ele nu le ştiu prezenţa, până la schimbarea majoritară a condiţiilor vibraţionale ale Pământului şi revenirea + reintegrarea în lumea noastră a Moşilor retraşi cândva din stratul nostru dimensional. 
Dar încă din începutul ultimei glaciaţiuni, Moşii au început să creeze fizic în locuri special alese,, retrase pentru a nu influenţa restul populaţiilor mentale, punând în mediul fizic bazele artei creaţiei materiale umane, pentru care toţi oamenii se pregătiseră cu mult timp înainte de schimbarea vremurilor. De la bun început, corpurile Moşilor s-au întărit, lucrând fizic, folosind hrană fizică în mod curent (apă şi fructe), vorbirea, gândirea, deplasarea cu picioarele pe pământ, în acelaşi timp provocând prin propria voinţă, adică: întărirea puternică a radiaţiei monadice prin propria voinţă, activarea tuturor seturilor de raze fizice pentru modelarea rapidă a corpurilor proprii, pentru a şi le modifica la optimul curent înainte de a avea proprii copii – bazele omenirii de azi. Aşadar a fost o accelerare a întăririi întregii lor corporalităţi, în vederea adaptării rapide la ultimele condiţii ale glaciaţiunii şi ale vremurilor ce aveau să vină. În acest fel – la fel ca şi în vremurile transcedentalilor de la începutul creării speciei umane, ei au pus bazele noii omeniri, care avea să folosească preponderent trăirile fizice, şi doar în completare pe cele mentale şi astrale. 
Iar pe de altă parte, ei au pus în acelaşi timp şi bazele creaţiei materiale fizice, creând toate formele de transpunere a creaţiei materiale mentale în forme fizice curente – tot înainte de venirea pe lume a primilor lor copii: folosirea materialelor planetare fizice (pământuri – şi pietre, metale, lemn şi alte fibre vegetale) pentru a realiza baza materială de creaţie, cu folosirea unor procese tehnologice de la cele mai simple la cele mai complexe pentru realizarea uneltelor, pregătirea proceselor şi subproceselor necesare creaţiei materiale fizice: pentru obţinerea minereurilor, prelucrarea metalelor, pregătirea pământurilor pentru obţinerea plantelor tehnice şi pentru hrănire, etc. Prelucrarea lemnului şi pregătirea terenurilor pentru cultivarea plantelor nu a fost singura activitate a Moşilor care nu-şi mai foloseau capacităţile mentale şi spirituale decât în proporţie extrem de mică: oamenii, copiii lor, trebuiau să se dezobişnuiască de trăirile mentale şi astrale, folosindu-le la rândul lor predominant pe cele fizice. Corpurile fluidice ale oamenilor au mai rămas o vreme active doar pe domeniile multisenzoriale – nicidecum şi de creaţie mentală, dar spiritele umane care intrau la întrupare val după val aveau experienţă bogată de folosire a muncii fizice: copiii Moşilor au fost ajutători secundari, cei ce fuseseră în trecut marii ajutători pădureni, munteni şi insulari de pe întreg Pământul. Conlucrarea lor cu Moşii a condus la recuperarea rapidă a experienţei lor şi punerea în practică a tuturor celor pe care le primeau ca îndrumări de la Moşi. 
Astfel primele generaţii au stat în enclavele Moşilor, situate în munţi, la înălţimi mari, până retragerea completă a apelor şi uscarea pământurilor, după care s-au răspândit în spaţiile continentale creând primele aşezări exclusiv fizice şi dezvoltând la rândul lor populaţiile lor, generaţie după generaţie.

Avem nevoie de cunoaşterea vremurilor trecute pentru a ne înţelege şi rădăcinile adevărate, şi necesităţile spirituale în viaţa curentă, în această perioadă de trecere la o altă dimensiune spirituală a evoluţiilor noastre pământene. Vom discuta foarte mult despre acest subiect analizând relicvele, ruinele, frescele, bazoreliefurile din drumurile spirituale pe care le vom face de-a lungul şi de-a latul lumii. Deocamdată să adâncim cunoaşterea propriului nostru popor.
Dacă studiem istoria poporului român – deşi este bine să discutăm şi la modul general, istoria omenirii în ansamblul ei – atunci discutăm despre populaţiile de atlanţi din care au coborât europenii dintâi: după glaciaţiune pământurile lagunare dintre Europa şi America de Nord au fost acoperite de apele Oceanului Atlantic, nou apărut, şi astfel discutăm despre Europa, ca parte din vechiul continent A’Tlan (care cuprindea actuala Americă de Nord împreună cu Europa şi Tibetul: aceste pământuri având o vibraţie apropiată). Din rândurile populaţiilor noi europene (de fapt: atlante la origine) s-au desprins, după liniştirea pământurilor şi apelor, două ramuri de populaţie umană, având sarcini diferite:
– cei care aveau să întemeieze familii chiar din timpul trăirii lor în enclavele Moşilor, iar copiii lor aveau să plece în lume, populând treptat pământurile;
– cei care aveau ca sarcină de învăţătură, pentru cei dintâi şi pentru copiii lor, privind creaţia materială manuală şi toate celelalte manifestări de tip uman, cunoscute în linii mari de noi, azi. Aceştia au fost cei dintâi învăţători direcţi ai omenirii de după glaciaţiune, şi specializarea lor aşa avea să fie numită în viitor de către Moşii care însă nu ieşiseră încă în lume la acel moment.
Nici Moşii nu-şi permiteau să lucreze mental, deşi au putut întotdeauna foarte clar, şi nu numai din cauză că ar fi impulsionat puternic oamenii să facă acelaşi lucru. Rostul cel dintâi al străvechilor, după glaciune, era ca prin puterea lor mentală deosebită - care nu-şi pierduse, şi nu avea să-şi piardă din tărie - să păstreze o vibraţie înaltă pe pământurile locuite treptat de oamenii cei noi, aptă printre multe altele, pentru menţinerea în funcţiune cât mai mult timp posibil a amintirilor oamenilor din vremurile de dinaintea glaciaţiunii. 
În paranteză fie spus, este foarte important să înţelegem că scufundarea Atlantidei a fost un fenomen cât se poate de natural, normal, cunoscut de oamenii de pretutindeni cu mult timp înainte, pentru care s-au pregătit cu mult timp înainte. Nu era nicidecum prima glaciaţiune din viaţa omenirii, experienţa spiritelor umane era mare, dar acea glaciaţiune (noi o numim ultima pentru că de atunci nu a mai fost vreuna, dar vor mai fi multe în continuare) era pentru oameni vestitorul schimbării vremurilor pe această planetă şi în general pentru spiritele umane. Vibraţia planetară (stelară şi galactică) scăzuse mult şi era în permanentă scădere în continuare, fără ca cineva să fie cu ceva de vină şi fără ca cineva să aibă puterea să schimbe cu ceva o astfel de derulare. Avea să se modifice întreaga formă de trăire şi creaţie a spiritelor umane întrupate şi, ştiind toate acestea, toate s-au pregătit intens pentru cele care aveau să vină. Acea perioadă de pregătire am putea s-o numim „desfăşurarea programelor atlante”: programe de adaptare intensivă a oamenilor la schimbarea corpurilor lor, care aveau să faciliteze folosirea preponderentă a corpului fizic în loc de corpul mental – în creaţia lor materială, în deplasare, în comunicare şi întreţinerea relaţiilor dintre indivizi, dintre grupuri de indivizi – aşadar între comunităţi umane. 
Ceea ce omenirea a adoptat repede de la moşi, atunci când a devenit necesară intrarea tuturor spiritelor umane în lumea astfel regenerată, ştia în amănunt însă dinainte de schimbare, dinainte de venirea pe Pământ. În general au loc mai multe trepte de pregătire înainte de începerea unui ciclu de vieţi pe o planetă, şi între epoci, între etape, de asemenea alte trepte de pregătire, de reamintire, de orientare cu toată experienţa adunată până în momentul începutului efectiv al fiecărei perioade. 
Folosirea efectivă muncii manuale, după glaciaţiune, cu corpurile întărite, pregătite şi ele pentru noul fel de viaţă, a virat puterea spiritului către efortul de muncă fizică, la fel şi efortul de mişcare şi de comunicare prin structurile corpului fizic. Puterea mentală a rămas treptat mai mult la nivelul percepţiilor vizuale şi auditive, dar treptat eforturile de trăire fizică, din ce în ce mai grea, mai obositoare, au diminuat chiar şi aceste percepţii, împărţindu-le cu efortul de a face faţă emoţiilor, luptei pentru supravieţuire din viaţa curentă care se schimba astfel treptat.
Emoţiile umane s-au multiplicat rapid prin trăirile umane legate de modificările planetare aflate în curs, mult mai puternice şi mult mai variate decât cele dinainte, când omul era perfect echilibrat datorită puterilor complexe pe care le putea desfăşura prin simpla sa voinţă, datorită cunoaşterii absolut tuturor celor existente în totalitatea câmpurilor stelare: ale Pământului şi ale tuturor stelelor şi planetelor din jur. Vibraţia planetară, în scădere continuă, determina modificări climaterice, modificări de biosistem, şi chiar dacă omul se adapta la un set de condiţii, în perioada imediat următoare era obligat de împrejurări să se adapteze la un nou set de modificări. 
Unii oameni s-au dovedit mult mai inerţiali decât alţii; şi ei ştiau că toate se vor adânci, deşi o astfel de cunoaştere se pierdea şi ea: că diferenţele de evoluţie între diferite grupuri spirituale umane abia începeau să-şi facă simţită puterea. 
Aşadar, după glaciaţiune, lumea s-a desfăşurat în alt mod decât ne imaginăm azi. Venind dintr-o epocă a liniştii, a curăţeniei, a unei creaţii deosebit de îngrijit realizate, de o calitate de neimaginat azi de noi, omenirea a continuat să trăiască tot în acest fel, după glaciaţiune, chiar dacă nu mai folosea preponderent forţele mentale şi astrale. Căci nu ştia să facă o viaţă altfel. Iar astfel, în primele milenii după glaciaţiune se poate spune – şi o voi spune de câte ori va fi nevoie – că omenirea a trăit cele mai profunde, frumoase, calitative, morale perioade ale vieţii sale fizice până acum, şi toate vor fi reluate şi dezvoltate în viitor pe trepte încă mult mai elevate decât cele trecute; va avea nemijlocit experienţa celor grele, rele, urâte, murdare, criminale, din ultimele milenii, dorind să facă şi pace, şi ordine, şi curăţenie materială şi morală în viaţa sa. 
Dacă ne imaginăm că societăţile erau zgomotoase, ne înşelăm, căci omenirea nu era obişnuită cu vorbirea, cu zgomotul – aşa cum suntem azi. Dacă credem că erau religioşi, cu sărbători, cu procesiuni sau alte feluri de evenimente de anvergură – iarăşi ne înşelăm. Oamenii erau cunoscători, liniştiţi, curaţi, trăind cuminţi şi lucrând atent şi concentrat, puternic interiorizaţi în fiecare clipă a vieţii. 
Multă vreme toate populaţiile Pământului au beneficiat de prezenţa permanentă a Moşilor; nu a fost niciodată un privilegiu pentru populaţii mai mult spiritualizate decât altele, sau mai mult şi mai bine creatoare, sau mai „nepăcătoase” în trecutul sau prezentul lor. A fost o epocă – pe care o vom discuta în studiile viitoare – de intensă muncă de orientare, cunoaştere, lucru intensiv. Treptat, începând cu mileniul IV î.H., din unele părţi Moşii s-au retras, lăsând oamenii să se descurce singuri, cu toată experienţa, învăţătura şi consolidarea de până atunci. În alte părţi, Moşii au rămas în continuare, evoluţiile acelor popoare cerând în continuare prezenţa lor: dar sarcinile oamenilor în acele locuri erau de mare anvergură, aşa cum vedea că au fost şi sarcinile geţilor, în mijlocul cărora Moşii au rămas până în jurul anului 500 î.H. 
Înafară de acestea, după mileniul III î.H., când au început primele migraţii ale unor grupuri de întrupaţi din popoarele lor, au mai rămas în lume societăţi închise, adică retrase din circuitul comercial, politic, de cunoaştere reciprocă, al societăţilor umane. Ele au rămas astfel necunoscute mult timp de către cele deschise (adică cele care activau, fiind cunoscute tuturor), funcţionând perfect în sistemul lor doar relativ închis: adică având relaţii între comunităţi apropiate de acelaşi fel, sau folosind – mai cu seamă la începuturi – comunicare de tip mental, comunicare specială coordonată de Moşi, prin conducătorii direcţi ai societăţilor de acest fel. Foarte rar s-au implicat în conducerile de popoare, căci Moşii au fost, şi au rămas ajutători ai lumii pe care au ajutat-o indiferent de naţiune, popor, învăţând oamenii să se aprecieze reciproc, sădind prietenia în sufletele oamenilor, respectul, conlucrarea, înţelegerea. 
Geţii au beneficiat de ajutorul lor şi în calitate de coordonatori spirituali, şi în calitate de conducători de popor, în cea mai grea perioadă a vieţii oamenilor din Europa – venirea migratorilor în mileniul I d.H. 
Din acele vremuri şi până în zilele noastre, au existat întotdeauna grupuri restrânse de oameni care au rămas în relaţie cu trimişii Moşilor, păstrând însă o tăcere totală asupra acestor relaţii, aducând în lume îndrumări şi efectuând pregătiri ale oamenilor pentru vremurile ce aveau să vină. Tot aceşti trimişi ai Moşilor s-au preocupat, în funcţie de curgerea vremurilor, de menţinerea unei participări a oamenilor – în plus pe lângă Moşi – la echilibrări vibraţionale ale mediului pământean: prin sunet fizic şi mental, prin păstrarea unei forme mereu înălţate de sensibilitate umană cu privire la protecţia vieţii de pretutindeni şi de toate felurile – vegetale, animale, oameni. 
Oameni şi grupuri foarte restrânse au desfăşurat întotdeauna asemenea activităţi, în câteva locuri de pe toate continentele, în toate timpurile, mai ales pe timpul războaielor şi marilor epidemii. Toate s-au desfăşurat la valori vibraţionale medii, care să nu forţeze, să nu obosească mentalul şi emoţionalul uman, dar şi cel vegetal şi cel animal, ci doar să echilibreze pentru a se evita distrugerea la nivele încă mult mai mari decât dacă asemenea lucrări nu ar fi fost realizate. Întotdeauna toate au fost coordonate de Moşi, şi dânşii, la rândul lor, coordonaţi şi ajutaţi de întreaga verticală universală spirituală – pe care azi o numim simplu: Dumnezeu. 
Astfel, subconştientul uman a fost mereu ajutat, impulsionat către înălţare spirituală, chiar dacă conştientul uman a traversat epoci grele, în lupta permanentă a populaţiilor de pretutindeni, între ele.

Niciun comentariu: