Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI: A cunoaşte asemenea lucruri, cum sunt cele scrise pe acest blog, nu este doar un exerciţiu de imaginaţie. Chiar şi numai dacă ar fi aşa – tot ar fi un lucru bun pentru noi: pentru dezvoltarea gândirii, structurarea şi ordonarea ei. Dar să înţelegem că fiecare fel de pătrundere de acest fel în cunoaşterile universale ne ajută să înţelegem mare parte din fenomenologia cu care ne confruntăm chiar azi pe planetă – care ne pregăteşte să înţelegem corect o serie întreagă de fenomene cu care ne vom confrunta într-un viitor apropiat. A şti câte ceva chiar şi numai informativ primind intuitiv totul, ne ajută să ne orientăm şi să ne adaptăm rapid în lumea noastră aflată într-o permanentă schimbare.

Şi mai ales corporalitatea noastră este acum în schimbare, dezvoltare, iar azi din ce în ce mai mulţi oameni ştiu bine asta. Cunoaşterile de acest fel nu sunt decât daruri care ne vor ajuta pe toţi, cei din prezent şi cei ai viitorului, să ne orientăm rapid în percepţiile multisenzoriale care ni se dezvoltă permanent.

vineri, 8 iunie 2018

7. ALTE CÂTEVA CUVINTE DESPRE MOŞII DE IERI ŞI DE AZI

Trecând în revistă succint probleme legate de viaţa populaţiilor străvechi, trebuie să avem în vedere mai multe elemente care se regăsesc, sau nu, în viaţa oamenilor după retragerea Moşilor din contactele directe cu populaţiile în mijlocul cărora au trăit milenii de-a rândul. Multe din cele pe care populaţiile de pretutindeni le-au trăit până în mileniul III î.H., s-au modificat cu timpul, căci pe de o parte populaţiile societăţilor deschise s-au reorganizat pe sisteme de război, în timp ce societăţile retrase s-au pregătit să facă faţă unor evenimente asemănătoare pe două fronturi:
– prin retragere din faţa popoarelor migratoare, al căror prim val s-a produs spre sfârşitul mileniului III – începutul mileniului II î.H. în Europa (în principal să ne axăm deocamdată pe acest teritoriu);
– prin asimilarea migratorilor, treptat, chiar pe teritoriile unde populaţiile autohtone le-au făcut loc la început, apoi lăsându-i să se împânzească în teritorii, treptat; localnicii au fost conştienţi de necesitatea faptului că veneau atraşi de destinele lor spirituale pe locuri unde trăiseră în străvechimi. Să reţinem că aceste prime grupuri migratoare nu au fost agresive şi şi-au împletit destinele cu localnici, despre care ştiau că erau populaţii coborâtoare din “zei”, din cei străvechi, care nu părăsiseră niciodată pământurile natale spre a se stabili în alte părţi. 

Desfăşurările evenimentelor populaţiilor autohtone, locale, au urmat astfel un curs relativ liniştit până în mileniul I î.Ch., chiar dacă în sudul Europei s-au desfăşurat permanent războaie locale. 
Despre viaţa poporului nostru mulţi istorici antici sau contemporani nu au ştiut multe lucruri sau au crezut că pe aceste teritorii erau triburi sălbatice asemănătoare întrucâtva cu migratorii. Totuşi e bine să ştim încă de pe acum – căci viitorul va rescrie cu certitudine istoria noastră şi a tuturor populaţiilor din vechime – că geţii (sau dacii) erau cunoscuţi ca fiind un popor cu rădăcini străvechi, cult, cu învăţături profunde şi vaste. Despre Moşi ştiau în mileniul I doar puţini oameni, dar nu numai despre Moşii geţi, ci şi Moşii elinilor, etruscilor, celţilor şi cei ai vikingilor – toate acestea fiind populaţii autohtone şi nicidecum migratoare. Nouă nu ne vine să credem, dar multe dintre personalităţile din legendele popoarelor au fost (sunt !) Moşi: Prometeu-titanul, Asclepios-medicul, Merlin şi Alfred-nemuritorul, numit astfel nu ca renume, ci concret, după starea sa nativă bine-cunoscută în acele timpuri şi chiar după retragerea sa din lume. Majoritatea celor numiţi Zei au fost de fapt Moşii popoarelor, iar retragerea lor a dus cu sine şi renunţarea îndrumată chiar de dânşii la păstrarea în înscrisuri a menţionării lor. Totuşi popoarele au păstrat, în tradiţia lor orală, amintirea multora, oferind copiilor învăţăturile străvechi din cele cunoscute de noi ca legende, mituri, poveşti...
Numai activarea memoriilor străvechi ale oamenilor va umple cândva treptat asemenea goluri şi totul va deveni credibil prin amintirea ca atare, oamenii renunţând fără probleme la cererea de mărturii concrete, materiale, pentru a cunoaşte fiecare amănunt al istoriei străvechi în Lemuria, în Atlantida, în Cian sau Aztlan; sau de istorie veche – dar apropiată de zilele noastre. 
Trăim vremuri în care se dezvoltă, printre altele, plexul (chakra) retrocognoscibilităţii (situat ceva mai jos de plexul frunţii = ajna în lb. sanscrită), care va activa revenirea la puterea de rememorare a tuturor trăirilor, vieţilor anterioare: perioade de manifestare cu corp fizic şi cu corp astral deopotrivă. Despre asemenea dezvoltări vom continua în curând discuţiile începute pe site.
Înţelegerea vieţii omenirii, desfăşurată astfel, ne va ajuta să detaliem obiceiuri ale populaţiilor pe care le regăsim în arte, în portul popular, în cântecele tradiţionale (vechi, moştenite din generaţie în generaţie), în obiceiurile populare care au cele mai obişnuite elemente ale lor comune cu ale unor populaţii de pe teritorii întinse; dar care au şi particularităţile care s-au detaşat la un moment dat, aparţinând unor populaţii spirituale distincte, cu evoluţii diferite. A crede că celţii au fost popoare migratoare care au venit din Asia, la fel ca şi etruscii, elinii, geţii şi alte popoare crezute a se fi format exclusiv prin venirea grupurilor migratoare în mileniul I î.Ch. şi I d.Ch. – ar fi o mare eroare. Chiar este o mare nedreptate faptul că mulţi istorici cred încă acest lucru. Europa a fost întotdeauna locuită, la fel ca şi toate celelalte continente, şi înainte şi după glaciaţiune. Populaţiile autohtone însă au avut un fel discret de trai, liniştit şi echilibrat. Au conştientizat şi au învăţat de la Moşi tot ceea ce le deosebea profund de populaţiile noi (venite prin migraţie) şi au acceptat instinctiv, şi intuitiv, faptul că erau adevăraţi învăţători ai migratorilor care veneau, şi aveau să vină în continuare pe meleagurile lor liniştite. S-au pregătit, după cum erau vremurile, cu o mulţime de strategii de menţinere în viaţă a obiceiurilor şi activităţilor lor, a cunoaşterilor lor: care aveau să-i ajute să-şi rezolve problemele, iar Moşii i-au învăţat să activeze pe două căi:
– pentru supravieţuire cu orice preţ, unde retragerea şi fuga din faţa migratorilor era o necesitate de supravieţuire a neamului lor, a bogăţiei spirituale pe cre o aveau în acel moment;
– pentru a face faţă luptei deschise, atunci când nu neapărat migratorii, ci urmaşii celor tuturor, localnici sau migratori aveau să-şi piardă şi ultima fărâmă de intuiţie a spiritualităţii lor profunde, luptând cu disperare să cucerească loc şi timp pentru susţinerea propriei lor vieţi.
Moşii nu au dat spre învăţătură strategii de luptă, dar oamenii au avut pe de o parte dorinţă de luptă pentru apărarea vieţii lor şi a valorilor lor spirituale, iar pe de altă parte au putut adapta cunoaşterile lor anterioare, dedicate constructţiei şi întreţinerii caselor, lucrurilor lor obişnuite, vieţii lor obişnuite: o adaptare la noile vremuri, mult mai tulburi, pe care le trăiau.
Principiile călăuzitoare, aşadar, ale Moşilor, urmau o linie de înţelegere a tuturor populaţiilor lumii. De aceea, ei nu au dat niciodată îndrumări de război, dar au lăsat oamenii să se orienteze. Principalul lucru pe care ei l-au oferit drept învăţătură oamenilor aflaţi în contact cu ei a fost crearea unei linii de acţiune prin care omul să se orienteze cu cele cunoscute de el în orice situaţie a vieţii, indiferent dacă era timp de pace sau timp de război. Omul astfel învăţat aborda cu curaj şi seriozitate orice aspect al vieţii sale, aprofunda orice cunoaştere şi orice muncă până când simţea el că a ajuns acolo unde trebuie să se oprească. Dacă din acel loc, după un timp de aplicaţie, simţea că poate merge mai departe, avea învăţători, maeştrii (măiaştrii), şi apoi loc şi timp special pentru a face tot ceea ce simţea nevoie să facă. Oricui îi erau deschise drumuri şi, cu seriozitatea cu care fiecare om intra în viaţă şi păşea pe drumurile ei, mergea oriunde şi se oprea exact acolo unde simţea nevoia. Mai departe aveau să meargă alţii, avea să privească la munca lor, să simtă dacă poate face acelaşi lucru mai departe, ajutat de cei care îi depăşiseră; sau să se oprească definitiv din acea cale, dar să lucreze mai departe tot ceea ce avea în destinul său. 
Fiecare om îşi simţea astfel destinul, iar Moşul cel mai apropiat ştia bine la ce trebuie să se aştepte din partea fiecărui localnic. Fiecare om trebuia să ajungă prin propria sa încredinţare la dezlegarea firelor destinului său. Fiecare om avea puterea să simtă, şi era încurajat să simtă tot ceea ce putea, de-a lungul vieţii sale. Familia sa îl ajuta, şi el însuşi ajuta pe cei din jurul său să ajungă fiecare în parte la asemenea înţelegeri ca şi el. Indiferent dacă era bărbat sau femeie, fiecare om în parte susţinea, cu forţele pe care astfel şi le conştientiza mereu, dezvoltarea tuturor cosocietarilor săi, dezvoltarea armonioasă a aşezării şi îngrijirea tuturor teritoriilor din jurul aşezării sale.
Fiecare aşezare avea conştiinţa existenţei de sine şi conştiinţa că face parte dintr-o societate fără de care lumea ei nu putea trăi singură. Spre deosebire de lumea societăţilor deschise, în care cunoaşterea apartenenţei la lumea universală se sfârşise după numai câteva generaţii absorbite de muncă fizică în medii mereu mai noi, necunoscute bine, în societăţile retrase lumea era conştientă de existenţa şi evoluţia întregii societăţi umane planetare. Toţi Moşii, Învăţătorii şi Măiaştrii discutau despre felul în care alte societăţi făceau în mod curent cele pe care le făceau şi ei – cu deosebiri marcate de specificul local. Învăţau astfel şi ce greşeli făcuseră, şi fac în continuare oamenii, ce ar fi trebuit să facă şi ce nu trebuia să facă ei pentru a-şi lăsa semenii să-şi dea seama şi singuri de greşelile lor. Din asemenea experienţe, ei lucrau asupra înclinaţiilor formate în subconştient, din vieţi anterioare sau din conştienţa influenţelor de la distanţă, prin care orice populaţie participa inconştient asupra mediului înconjurător – fie el uman sau vegetal-animal. Oamenii învăţau că sunt purtătorii unor obiceiuri care nu se dezvăluiau decât când erau într-un mediu asemănător; astfel se pregăteau să facă faţă pe de o parte mediului animal (mult mai instinctual decât omul gânditor) şi pe de altă parte mediului social care le bătea la uşă: călătorii comerciali sau doar oameni curioşi care circulau mult mai deschis în regiunile de miazănoapte (în Europa) decât în regiunile din miazăzi (de exemplu Egipt sau Arabia). Ştiau că lumea este încă mult mai mare, dar că deocamdată din această lume nu aveau să se confrunte decât cu populaţiile din jur, fie ei apusenii locurilor sau orientalii lor.
Dar la început, pe spaţii largi din Europa, Africa, Americe de Sud, Asia nu învăţau să lupte şi să cucerească. Ceea ce aveau de cucerit avea să fie echilibrul format din supravieţuire şi apărare.
Dintre toate învăţăturile pe care oamenii le primeau de la Moşii pământurilor pe care trăiau, câteva reliefau o învăţătură de bază, pe care se clădeau toate celelalte: în primul rând egalitatea perfectă între toţi membrii societăţilor, încredinţarea mai presus de toate că toţi oamenii erau egali prin naştere, având drepturi egale şi obligaţii în egală măsură. Că fiecare avea putere să înţeleagă lucrurile mai uşor sau mai greu, după un timp mai scurt sau mai lung de aplicaţie, că oamenii aveau forţă fizică diferită şi de aceea era necesar să desfăşoare o activitate în comun cu alţii – acestea erau lucrurile pe care oamenii le învăţau de copii. Prin respectul pe care Moşii îl inspirau celor din jur, nici o învăţătură nu era refuzată şi niciodată oamenii nu contestau ceea ce învăţau. Căci orice învăţătură se dovedea corectă şi bună pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga comunitate.
Astfel, femeile şi bărbaţii, copii, adulţii şi bătrânii aveau drepturi şi participări egale în comunitate. De asemenea, oamenii aveau cunoaşterea celor care aveau să formeze pasul viitorului şi participau după puterea fiecăruia la pregătirile care aveau loc. Este necesar să se înţeleagă şi faptul că – chiar dacă acest lucru aparent nu semăna a egalitate recunoscută – cel care avea mai multă pricepere, experienţă, avea sarcină mult mai mare de lucru în comunitate, decât ceilalţi. De altfel, asemenea cunoaşteri erau unanim recunoscute şi acceptate de cei în cauză, care doreau mai presus de orice să-şi ofere priceperea, experienţa, puterea de lucru, înţelegerile profunde – celor din jurul lor. Cu atât mai mult: Măiaştrii, Învăţătorii şi Moşii.
Şi dacă discutăm despre asemenea înţelegeri, este necesar să precizăm faptul că printre aceşti oameni-ajutători cu experienţă, putere de muncă şi înţelegere, răbdare în a oferi totul celor din jurul lor, se numărau în egală măsură femei şi bărbaţi. Dacă discutăm folosind numirea de „Moşi”, asta nu înseamnă că în rândul lor erau numai bărbaţi. Vom vedea cu alte prilejuri femei care iniţiau bărbaţii-călători-învăţători în cele mai complexe cunoaşteri umane – nu numai ale timpului, ci şi ale tuturor timpurilor omenirii. Asemenea lucruri erau realizate de femei străvechi, cu forţe uriaşe faţă de ceea ce credem azi: mentale şi emoţionale deopotrivă. Realizarea lucrărilor de importanţă locală şi teritorial-extinsă presupunea unirea energiilor de tip femeiesc cu cele de tip bărbătesc în egală măsură pentru puterile specifice moşilor, dar şi învăţături de folosire specifică a energiilor proprii femeilor şi bărbaţilor din comunităţile pe care le coordonau. Toate lucrările cuprindeau în egală măsură învăţături realizate în domeniul energiilor feminine şi ale celor masculine, iar Învăţătorii şi Măiaştrii aşezărilor aveau cuprindere în egală măsură pentru aplicaţii care foloseau în mod echilibrat ambele feluri de energii.
Este important de înţeles faptul că, chiar după retragerile Moşilor din comunităţile umane, ei au rămas în aceeaşi structură: nu neapărat pentru perpetuarea lor, căci majoritatea nu au avut nevoie de mărirea comunităţilor pe această cale, şi nici pentru că trebuiau să ofere cunoaştere în continuare oamenilor – bărbaţi şi femei, ca şi înainte. Lucrările de echilibrare vibraţională, care au constituit cele mai importante lucrări ale lor – şi constituie în egală măsură şi azi – au avut şi au mereu nevoie de vehicularea unor energii şi transmisiuni vibraţionale specifice celor două sexe. De aceea, chiar dacă comunităţile Moşilor sunt azi foarte restrânse, ele cuprind în mod egal femei şi bărbaţi, fără ca activităţile lor să cuprindă şi echilibrări proprii sexuale. Echilibrările lor se fac prin emisii-recepţii de energii la nivelul tuturor corpurilor fluidice, prin activităţi echilibrate şi prin reechilibrări la nevoie, în funcţie de vechimea corpurilor – prin somn, puţină hrană fizică dar bine aleasă, prin mişcare, prin comunicare şi prin activitate intelectuală intensă.

Niciun comentariu: