Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

joi, 21 iunie 2018

SÂNZIENELE – TRADIŢIE GETICĂ


I. IDEI PRINCIPALE
1. Sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie veche care are la bază cunoaşteri directe ale omului despre lumea observată prin percepţii multisenzoriale: adică percepţii şi ale corpului fizic, şi ale corpurilor fluidice astral, mental şi cauzal.
2. Cunoaşterile bazate pe multisenzorial s-au transformat în obişnuinţe şi au rămas în lume generaţie după generaţie sub formă de tradiţii, care au păstrat cunoaşterea despre existenţa lumii entităţilor astrale, dimensionale, spirituale, ale altor universuri, ale tuturor câmpurilor cu vibraţie mai înaltă decât vibraţia materiilor şi energiilor fizice cu care s-au obişnuit în vibraţiile joase ale planetei. Ele pregătesc acum lumea pentru momentul revenirii capacităţilor multisenzoriale, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. 
3. Azi avem astfel de capacităţi multisenzoriale reduse atât pentru ca corpurile noastre să nu vehiculeze fluxurile de vibraţie foarte joasă, dar şi pentru a ne obişnui să ne folosim preponderent corpul fizic. Astfel de capacităţi apar accentuate în perioada cu vibraţie înaltă în preajma echinocţiilor, solstiţiilor, determinându-ne să nu le uităm, să ne obişnuim treptat din nou cu ele. 

II. DETALII, DISCUŢII
Ştiu că genul acesta de articole, mai abstracte, nu sunt prea căutate azi, dar eu scriu pentru cei puţini de azi şi cei mulţi de mâine, astfel încât nu am de spus decât un singur lucru înainte de a începe articolul: avem nevoie şi de căutări, şi răspunsuri profunde...

Mai întâi, ca urmare a primei părţi “Câteva înţelegeri în plus despre sărbătoarea Sânzienelor” unele discuţii m-au determinat să pun câteva accente şi să mai adaug câteva precizări.
Percepţiile noastre sunt crescute în această perioadă şi în cele asemănătoare acesteia, chiar dacă sunt diminuate înainte de vârful perioadei (fiind în creştere dar fără să atingă încă un maxim) şi se află în diminuare după punctul de maximă intensitate. Ele se datorează sensibilităţii crescute pe fondul deschiderii mai puternice a plexurilor, subplexurilor şi canalelor corpurilor noastre fluidice. Se fluidizează circulaţia energetică normală a corpurilor, care în mod normal este mai puţin fluidă şi care se mai fluidizează în momentul cu vibraţie crescută în mod natural (prin fenomenologia naturală a galaxiei); canalele de evacuare se mai deblochează, iar omul ajunge la o percepţie superioară perioadelor obişnuite, mai ales din perspectiva omului care trăieşte moderat şi cât de cât echilibrat, fără excese în viaţa curentă: deci nu foarte obosit, atent la cele din interiorul şi din exteriorul său. Cunoscând tradiţiile, poveştile care ajung la noi din generaţie în generaţie, nu ne mai îngrozeşte apariţia – chiar şi rapid-trecătoare – a unor percepţii care îi dovedesc omului existenţa zânelor, ielelor, sânzienelor. 
Aşadar să reţinem faptul că plexurile malaxor (link, fig. nr. 2) nu se deschid în asemenea perioade pentru ca apoi să se închidă la loc până la viitoarea perioadă asemănătoare. Plexurile malaxor ale majorităţii corpurilor fluidice, se închid treptat până la la sfârşitul adolescenţei (rămân deschise doar la ultimul corp spiritual al fiecărui om în parte) şi rămân astfel pe parcursul întregii vieţi. Ne naştem cu ele deschise, rămân deschise pe toată perioada de creştere corporală. Închiderea majorităţii lor este necesară pe de o parte pentru a nu vehicula în continuare volume mari de fluxuri energo-materiale cu vibraţie încă joasă, iar pe de altă parte să ne obişnuim singuri să ne menţinem prin conştienţă proprie, prin acţiuni proprii, în manifestări de căutare a celor mai bune metode de trăire umană: pe care societatea noastră, în ansamblul ei, le cunoaşte, dar nu sunt impuse decât prin bun-simţ. Nu avem toate puterile noastre spirituale, dar avem experienţa de a căuta moderaţia în toate, astfel încât să ne-o folosim pentru a face faţă oricăror condiţii de trai, biologice, energetice, vibraţionale şi social-spirituale. 
Aceste condiţii generate de evenimente galactice naturale şi schimbări corporale planetare ne ajută astfel corpurile să se cureţe, purifice, să se dezamprenteze şi să lucreze spre potenţialul lor maxim al momentului, ajutând spiritele să se orienteze apoi singure spre căile de trăire şi de manifestare optime pentru puterile lor. Menţinerea interstiţiilor curate, dând posibilitate plexurilor, subplexurilor şi canalelor să funcţioneze relaxat, nemaifiind “strânse” de durificările înconjurătoare ale membranelor exterioare ale interstiţiilor blocate, conduce la aplicări – deci: conştientizări şi luare de măsuri – pe care omul le cunoştea de fapt, dar trăind după cum dictează inerţiile societăţii, ajunge la asemenea blocaje. Blocajele sunt favorizate de însăşi vibraţia planetară încă joasă, de deteriorări moştenite de la generaţiile anterioare datorită vremurilor grele, de poluarea planetei din cauza industrializării excesive. Cum situaţia se schimbă frecvent, pornind de la însăşi vibraţia în permanentă creştere, noi înşine trebuie treptat, dar repede, să ne schimbăm manifestările care nu se mai pot sprijini pe agresivitate, duritate, rapiditate în răspunsuri la impulsuri grele din mediul de trai. Avem cunoaşterea necesară ameliorării unor asemenea situaţii, dar ori nu rezistăm la ispitele care se deschid în faţa noastră la tot pasul, ori nu rezistăm impunerilor societăţii cu toate inerţiile ei. 
Cunoaşterile care au ajuns până la noi prin prin tradiţiile străvechi ne ajută din plin – doar noi să deschidem larg “ochii”, sufletul şi să ne orientăm spre a ne înţelege pe noi înşine, semenii noştri, vremurile, universul din jurul nostru. Ceea ce avem de înţeles nu este ceva foarte simplu de acceptat pentru mulţi dintre noi, după ultimele milenii de obligare agresivă, de folosire intensă, exclusivă, a corpului fizic. Pentru a înţelege sensul profund al tradiţiilor, trebuie să acceptăm cele două direcţii de formare ale lor: 
1. Formarea conştientă, planificată, apoi aplicată până la obişnuire, a liniilor fiecărui fel de activitate;
2. Faptul că prin realizarea acestor deziderate s-a urmărit punerea în formă fizică, în creaţie materială pentru simţurile corpului fizic, a tuturor celor care în trecut erau percepţii ale corpurilor: mental, astral şi cauzal. 
Astfel de manifestări prin corpul fizic aveau scopul de a păstra idei legate de multitudinea simţurilor prin toate corpurile care au structuri de emisie şi recepţie de informaţii privind o realitate pe care omul o cunoştea bine şi profund în trecut. Şi despre care ştia bine atunci că se vor diminua până la dispariţie la un moment dat, dar care sub formă de informaţie sau manifestare la nivel de corp fizic pot determina o rapidă revenire la formele de percepţie dinainte, atunci când vor fi condiţii optime în mediul de trai şi corporal al omului. Omenirea a trăit astfel cu :
– muzica instrumentală şi vocală: imită simfoniile de sunete fundamentale ale întregului univers, ale corporalităţii de întrupare a tuturor spiritelor aflate în evoluţii: individuale, pe grupuri şi totul la un loc. Rolul ei, pe lângă cel aflat în discuţie, a fost în etapele aflate la sfârşitul perioadei cu vibraţie joasă, şi este încă, legat de accentuarea vibraţiilor care scutură câmpurile şi corpurile noastre determinând astfel dezamprentarea câmpurilor amprentate (ale corpurilor, ale spaţiilor interioare mai ales), şi cu inerţii de evacuare crescute pe măsura diminuării vibraţiei planetare dar şi prin oboseala cotidiană a omului; variaţia puternică şi rapidă a vibraţiei sub impulsul schimbării acesteia ajută mult, dar muzica, sub orice formă, adaugă un plus de ajutor întotdeauna;
– legat de muzică: dansurile au fost la începuturi pe de o parte mişcări realizate de om în armoniile simfoniilor cosmice şi planetare, arătând cum el îşi poate sincroniza mişcările cu ritmurile de acelaşi fel, cosmice şi planetare. Aşa erau mişcările omului – ca un dans, ca un vals în puterea muzicilor cosmice. Pe de altă parte, pe măsura derulării generaţiilor şi adâncirii deteriorării corpurilor omenirii, ştiindu-se bine efectele accelerării ritmurilor în anumite sensuri şi perioade ale vieţii omului, s-au creat muzici şi dansuri cu rol pe care azi îl numim terapeutic: pentru activarea plexurilor corpurilor fluidice şi, la fel ca şi la cele discutate despre muzică, pentru a învinge inerţiile amprentărilor corpurilor – mai ales fizic şi dublu-eteric care au vibraţia cea mai joasă; rolul dansurilor vine să accentueze impulsurile locale ale variaţiei vibraţiei planetare, aşa cum am discutat mai sus;
– artele plastice: pictura şi sculptura, arătând nu numai realitatea fizică prin creaţii frumoase, care odihnesc şi înalţă sufletul omenesc obişnuit de milioane de ani cu frumosul complexităţilor deosebite, aşa cum era totul perceput în trecut, ci şi realitatea percepţiilor vizuale prin toate corpurile care au astfel de senzori: astral, mental şi cauzal, care arată lumea eterică, astrală, dimensională şi interdimensională, care a rămas imperceptibilă, sau rar-perceptibilă în viaţa omului. 
– arhitectura cu arcadele sale care reprezintă celule de stabilizare vibraţională ale marilor canale eterice matriceale ale planetei;
– scrieri şi descifrarea scrierilor (citiri) pentru accelerarea circulaţiei informaţiilor şi din trecut spre viitor, şi între societăţi şi indivizi, pe măsura obişnuirii cu ele;
– decoraţiuni interioare şi exterioare, ale obiectelor uzuale în viaţa omului şi comunităţii.
Şi multe, multe alte aspecte despre care putem discuta pe parcursul unor studii viitoare.
Vom discuta îndelungat despre tradiţii, vom lua multe exemple legate de rolul lor, de înţelegeri ale aspectelor lor pe care începem să le descifrăm azi, în puterea dezvoltărilor pe care le luăm din ce în ce mai des în considerare. 

SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR ÎN TRADIŢIILE PE CARE LE MOŞTENIM DE LA STRĂBUNI...

Într-adevăr, sărbătoarea Sânzienelor este o tradiţie străveche, getică, adică cu o vechime de cel puţin 8000 de ani de funcţionare. Am mai discutat despre faptul că tradiţiile originale ale fiecărui popor (nu cele împrumutate de la alte popoare) au fost concepute şi puse în aplicare începând cu cca. 10.000 de ani în urmă. Au fost practicate şi consolidate în condiţiile în care oamenii – absolut întreg poporul şi, la fel ca în poporul nostru, la fel în toate popoarele lumii – au avut condiţii optime de trai şi de creaţie pentru a forma tradiţiile proprii poporului lor: înainte de prima retragere a Moşilor, retragere care a avut loc la mijlocul mileniului III î.H., mai precis: înainte de primele migraţii. Până atunci, toţi oamenii, timp de câteva generaţii, au participat la crearea, conştientă, a fiecărei forme de transpunere în creaţie fizică şi folosire fizică a obiectelor astfel create. De fapt, prin călătorii spirituale ale oamenilor de pretutindeni, aşa cum aveau de făcut toţi oamenii sub îndrumarea Moşilor (se poate consulta eticheta “Platoul munţilor Bucegi”), realizate de fiecare om treptat, pe toate continentele Pământului, fiecare spirit uman a contribuit cu câte ceva la realizarea tradiţiilor tuturor popoarelor. Ceea ce nu înseamnă că de undeva anume a pornit “ideea” – este ca şi cum am spune că pe toate continentele şi insulele oamenii văd copacii pentru că ei au fost “aduşi” ca idee de un singur popor, dintr-un singur loc de pe Pământ. Desigur există vieţuitoare care nu sunt originare decât din câte un singur loc de pe Pământ (cum ar fi, de exemplu, animalele endemice din Madagascar, girafele africane, cobrele asiatice, etc), dar văzul este un simţ pe care îl au toţi oamenii, oriunde ar fi ei – iar percepţiile multisenzoriale au fost ale tuturor oamenilor, aşa cum sunt sporadic şi acum, dar cu certitudine revenind în conştienţa personală a oamenilor treptat, dar repede. Toţi am avut, şi vom avea asemenea percepţii, majoritatea oamenilor le-au avut tot timpul, dar şi le-au ascuns, nefiind în cea mai mare parte a lumii acceptate de conducătorii din ultimele milenii, fricoşi în faţa eliberării omenirii de flagelul impus de ei: sclavia. 
E bine să ştim, dar să şi iertăm, însă este necesar să rămânem puternic ancoraţi în adevăr şi putere interioară de rezistenţă a încrederii în forţele spirituale ale întregii lumi. 
Tradiţiile au fost, de la bun început, transpunerea în formă fizică a tuturor celor cunoscute de oameni prin percepţiile lor naturale multisenzoriale: percepţii prin senzorii corpului astral, mental şi cauzal. Corpul dublu-eteric nu are senzori de percepţie, de recepţie a unor desfăşurări de evenimente, structuri ale macro-, şi micro-universului – dar creează condiţii, în această epocă a vibraţiilor joase, de întreţinere a structurilor senzoriale ale corpului fizic şi de transmitere a informaţiilor astfel primite de cele trei corpuri superioare lui: de la fiecare corp – la corpul fizic. În vremurile trecute, cu vibraţie planetară foarte înaltă, omul avea posibilitatea de a percepe sincron informaţii de la fiecare corp, analizându-le rezultanta pe loc, dar descifrând rapid şi fiecare tip de informaţii în parte. Aşadar percepţiile oamenilor în epoca dinainte de ultima glaciaţiune, dar şi imediat după glaciaţiune, împleteau pe cele fizice cu cele ale corpurilor fluidice, ştiind însă clar că cele ale corpurilor fluidice se vor diminua cu timpul, datorită vibraţiei planetare din ce în ce mai joasă, dar ştiau în mod egal şi faptul că vor reveni la normalitatea dinainte, din momentul în care vibraţia planetară va începe să crească.
Chiar dacă această epocă a fost scurtă, şi chiar dacă mai este încă o scurtă perioadă de timp în desfăşurare, omenirea a avut sprijin puternic pentru a nu uita de propriile sale puteri. În mod normal toată lumea ar fi trebuit să beneficieze de tradiţii, de analiza lor pentru fiecare generaţie care ar fi descoperit noi sensuri, semnificaţii – şi chiar au existat, şi există şi azi: doar că de cele mai multe ori totul a fost furat, sechestrat, îndepărtat de popor, iar cele rămase în lume au fost obscurizate până la neînţelegerea totală a sensurilor lor, ajungând la anulare totală în Evul Mediu. Şi chiar dacă pedeapsa capitală pentru “vrăjitorie” a fost anulată în timpurile noi, totul a fost înlocuit cu sensuri multiple de “boli” de toate felurile. Ultimele decenii au beneficiat însă de multe modificări care au echilibrat multe din aceste situaţii, deşi nu peste tot, căci tradiţiile proprii de popor au fost deseori înlocuite cu ale altora ca fond religios, din care au fost scoase multe pasaje lămuritoare, iar accentul a căzut pe ascultarea fără crâcnire a reprezentanţilor religiilor, complet nedoritori de pierderea controlului asupra maselor lipsite de cunoaştere. Popoarele străvechi care nu au fost distruse aproape total au mai păstrat câte ceva din tradiţiile lor, pe care le-au răspândit treptat, având o oarecare libertate de manifestare. Popoarele care au rămas oarecum întregi dar obosite de viaţa grea din ultimele milenii, amorţite de religii înrobitoare şi nicidecum eliberatoare, au păstrat multe dintre liniile iniţiale, chiar dacă nu le mai cunosc bine nici rădăcinile, nici rostul, nici efectele benefice profunde. Dar treptat începem să revenim în puterea spirituală pe care ne-o dezvoltă chiar Dumnezeul furat cândva, în lungul timpului, acel Dumnezeu care schimbă cerurile, şi pământurile, şi tot ceea ce este nedemn a rămâne în conştienţa umană. 

Tradiţiile, în perioada lor de formare, au urmărit:
1. Crearea fizică (din materiale planetare fizice) a unor mijloace de redare a celor percepute de fiecare om până în acele perioade – până în acel moment şi încă o perioadă relativ scurtă de timp după terminarea implementărilor. 
2. Transmiterea informaţiilor privind cele ce pot fi percepute cu ajutorul simţurilor corpurilor înzestrate cu senzori speciali – asemănători cel puţin cu cele cunoscute de noi azi, ale corpului fizic: văz, auz, gust, miros şi pipăit. Azi mulţi le numesc “suprasimţuri”, căci ele sunt valabile şi de la distanţe scurte – de pe întreaga planetă – la care se adăugau acelaşi feluri de simţuri cu care se percepea realitatea curentă de la mare distanţă, de regulă dincolo de stea (Soarele) şi nu de puţine ori dincolo de toate stelele ce se pot vedea de pe Pământ. 
Dar astfel de simţuri nu erau singurele: un anumit aspect al simţului tactil determina cunoaşterea vibraţiilor fundamentale ale lumii, care departaja timpurile: şi ale zilelor, şi ale anilor, după cum curgeau schimbările vibraţionale de pretutindeni. Omul avea cunoaşterea perfectă a timpurilor de la segmente mult mai mici decât secunda noastră – până la schimbările perioadelor pe care azi le socotim cu milioane de ani. Cunoştea planificările timpurilor până la finalul şederii pe Pământ şi toate trăirile care aveau să ajute omul să-şi cunoască puterile în toate condiţiile de aici: şi în timpuri optime, şi în cele mai grele situaţii ale acestei lumi. 
La fel ca şi rotaţia timpurilor, ştiau bine că tot aşa aveau să plece şi să revină toate cunoaşterile oamenilor de pretutindeni.
Funcţiunile corpului astral erau binecunoscute şi din călătoriile astrale fiecare om culegea informaţii precise, împletindu-le cu cele culese de familia sa, de aşezarea întreagă, având astfel o încredinţare corectă asupra celor existente în timpul său, dar şi în toate întrupările pe Pământ, cu intuiţii şi clar-intuiţii precise privind locurile de unde venea fiecare grup de spirite pe Pământ. 
Fiecare popor şi-a creat cele necesare pentru a nu fi uitate cele mai frumoase şi sensibile trăiri ale sale. Şi, aşa cum am mai scris, toţi oamenii realizau călătorii în locurile cu care rezonau în anumite perioade ale vieţii lor, pe diferite continente ale lumii, sub îndrumarea Moşilor sau a trimişilor lor. În astfel de călătorii luau parte la activităţile curente ale popoarelor pe care le vizitau. Dar să reţinem: călătorii au participat la crearea mijloacelor de redare, aducând experienţa lor pentru creaţia ca atare, precum şi a instrumentelor cu care era necesar a fi realizat procesul de creaţie, la fel ca şi pregătirea materialelor şi mediului ambiant de desfăşurare şi utilizare. Dar călătorii nu au luat parte la realizarea modului de transmitere concretă a informaţiilor, întrucât această etapă a fost specifică fiecărei rase umane, vibraţiei continentului corespunzător şi modului de trăire a poporului. 
Aşadar, oamenii au creat tradiţiile, cu coordonarea şi ajutorul direct al celor la care azi majoritatea oamenilor nu ar dori (încă) să se gândească: Moşii popoarelor – care sunt azi, în majoritate, entităţi ajutătoare inter-dimensionale, apoi entităţile astrale, dimensionale, întreaga verticală spirituală coordonatoare de evoluţii. Oamenii creatori de tradiţii au ştiut bine cât de mult se va depărta omenirea de cunoaşterea profundă de atunci, în pofida intuiţiilor şi clar-intuiţiilor sale în care nu va mai avea puterea să creadă, chiar dacă ar ajunge la manifestare. Au ştiut cauzele acestor schimbări – care însă nu trebuiau să ajungă la excesele cumplite pe care le ştim acum, ele fiind deja trăite de omenire. Au ştiut însă şi că vom fi ajutaţi prin schimbarea mai rapidă a vremurilor decât ar fi fost în mod natural, iar la revenirea capacităţilor noastre multisenzoriale – şi ea rapidă, chiar dacă şi obositoare – tradiţiile aveau să contribuie din plin, luminând omenirea şi dându-i astfel puterea de a-şi depăşi oboselile şi neîncrederile. 
Azi se dezvoltă toate simţurile noastre: se accentuează simţurile fizice, apoi apar imagini fulgerătoare din câmpurile cu vibraţii înalte, apar sunete, valuri de sunete, joase sau înalte, mai mult sau mai puţin armonioase – dar oricum deosebite. Când ajungem să ne obişnuim cu ele, ne întărim reciproc în toate percepţiile noi care ne stabilizează într-o lume mult mai complexă, mai profundă. O lume despre care ne vorbesc tradiţiile noastre, o descoperim descrisă în cărţi vechi ascunse sau neînţelese până acum decât sub alte forme, superficiale, descoperim palate cu sculpturi, picturi, scrieri vechi despre lucruri mereu noi, pe care le descoperim şi noi, acum; descoperim piramide, temple şi multe alte vestigii ale lumii anticilor conducători în spatele porţilor palatelor şi templelor întotdeauna închise. Acum însă ele sunt deschise cunoaşterilor noastre, unde chiar turismul de azi îşi trage puterea din călătoriile spirituale ale fiecărui spirit întrupat în vremuri de mult apuse, dar rămase în subconştientul din ce în ce mai activ, înainte de a deveni amintiri reale, clare, cu mirarea de a le fi uitat undeva pe drumul greutăţilor trecute...
Ne întăresc curajul acolo unde întotdeauna a existat frică...
Ne atrag atenţia asupra ajutătorilor noştri astrali, care ne-au mângâiat întotdeauna clipele grele...
Ne vorbesc despre călătorii astrale – tot în lumea noastră, dar văzută cu alţi ochi, aşteptând răbdătoare să o cunoaştem... să o recunoaştem aşa, ca altădată !!!...
Ne dau îndrumări discrete – dar concrete, asupra structurilor cosmice şi planetare, asupra unor elemente de corporalitate despre care chiar dacă am auzit – nu le-am crezut; ne vorbesc despre lumi şi timpuri speciale, minunate, despre tinereţe fără bătrâneţe: căci bătrâneţea este specifică doar perioadelor cu vibraţie foarte joasă, dar nu şi celor în străvechimilor, când omul nu avea nevoie de bătrâneţe, şi care vremuri revin repejor, umplându-ne de bucurie şi bună-speranţă... Ne vorbesc tot aşa despre viaţa fără de moarte, viaţa spiritului nemuritor, care doar schimbă hainele trupeşti, schimbă planete, stele, galaxii... 
Scrieri sau literatură orală – toate vin să ne îmbrăţişeze cu mult-mult-mult drag... 

ŞI REVENIND LA SÂNZIENE...
Percepţiile vizuale sunt cele mai obişnuite în această perioadă: 
– vedem entităţile astrale care ne şi ajută să le vedem, desfăşurându-se în spaţiul atmosferic sub formă umană învăluite cu energii compacte asemănătoare rochiilor lungi şi voalurilor feminine: de fapt entităţile astrale, aşa cum am mai discutat, nu au sex, dar asemenea voaluri ne determină să le asemănăm femeilor; iar vitalitatea lor ne determină să le credem fete tinere – chiar dacă ele au la întrupare sute de ani !!!
– vedem energiile cum curg ca nişte ploi (pentru unii dintre noi, cu percepţii mai slabe) sau ca nişte ninsori ori căderi de bulgări ca de zăpadă. Ele nu cresc propriu zis, le putem percepe de cele mai multe ori în linişte, fără tulburări, în zone nepoluate şi liniştite, fără trafic. Nu energiile cresc venind din cosmos, volumic, ci percepţiile noastre cresc – este bine să reţinem asta. Recunosc că aşa credeam şi eu, şi nu m-am dezobişnuit să mă exprim greşit “energiile sunt mari, crescute”... Vibraţiile sunt înalte, iar energiile nu vin ... din soare, fluxurile energo-materiale sunt circulante peste tot, menţinute în circulaţie egală de-a lungul timpului mai ales de existenţa corzilor stelare şi planetare. 
Vedem cu privirea periferică voaluri mai ales în jurul ferestrelor deschise, în preajma arborilor singuratici, vedem canalele matriceale eterice ale planetei, vedem curgerea fluxurilor cu vibraţie apropiată de vibraţiile fizice. De fapt fluxurile aflate în circulaţie au toate vibraţiile pe care le gestionează Pământul – noi le vedem pe cele cu vibraţia cea mai apropiată de vibraţiile materiilor fizice cu care suntem obişnuiţi: cu toate acestea vibraţiile lor sunt mult mai înalte decât cele ale materiilor fizice. Percepţiile vizuale le avem în special cu privirea periferică (popular: cu coada ochilor) întrucât senzorii fizici ai retinei sunt concentraţi în mijlocul ei, iar cei eterici şi astrali sunt mai concentraţi pe marginea retinei. Dar senzori de acest fel sunt peste tot, şi se reîmprospătează de la un an la altul crescând infim, dar suficient pentru ca în asemenea perioade să începem rând pe rând să le conştientizăm – din ce în ce mai mult, şi din ce în ce mai mulţi oameni (chiar dacă nu vor să discute despre un asemenea subiect şi este de înţeles acest lucru, societatea noastră necceptând asemenea “neseriozităţi”). Începem să percepem parfumuri florale acolo de unde nu au cum să fie... începem să auzim sunete parcă îndepărtate sau apropiate ca de clopoţei... Nu puţini dintre noi observăm că intuiţiile şi chiar clar-intuiţiile se accentuează, mărindu-ne încrederea în noi înşine şi a celor care ne aduc la cunoştinţă lucruri reale, manifestând curaj şi întărindu-şi curajul prin încrederea celor din jur. Începem să nu mai credem că suntem bolnavi, nebuni, etc., şi tot mai mulţi medici, chiar psihiatri, ajung să susţină cu curaj pe cei care denotă asemenea capacităţi. 
Dacă ne informăm cu privire la toate acestea, dacă noi înşine suntem din ce în ce mai atenţi la cele din jur, nu facem decât să ne ajutăm pe noi înşine pe drumul revenirilor, recuperării rapide a capacităţilor noastre multisenzoriale... 

7 comentarii:

Anonim spunea...

Ca de obicei de cate ori te citesc simt o legatura cu convingerile tale .Imi pare rau ca ne despart 500 de km .Azi am citit tot ce-ai afisat din martie si pana acum .Se vede treaba ca perioada noiembrie -iunie si cine stie pana cand ,e timpul meu de plata ,dar oricat ar fi de grea perioada asta pt mine ,ceva tot ma atrage spre tine ,spre scrierile ezoterice ,spre tot ce inseamna fizica cuantica ,etc .Avem ceva puncte in comun ,unul ar fi cum privim istoria omenirii ,si chiar sunt intru totul de acord cu tine ca prima migratie a avut loc in 3000 ien,intrebarea ar fi care au fost cauzele ,ceva imi spune ca nu schimbarea climei .Ceva sau cineva a dislocat o masa imensa de oameni ,i-a impins inspre Europa :ce a pus in locul lor ?Sau mai bine zis pe cine?Migrarea asta a durat o perioada destul de mare de timp ,nu s-a intamplat peste noapte ,dintr-o data .Si sunt foarte sigura ca intre aceasta migrare si cea de la incepututul mileniului 1 en a existat o alta .
Citeam zilele trecute despre faptul ca dacii au foarte putine scrieri ,eu zic ca nu stim unde sa le cautam .Dacii si-au transmis informatiile de pret pe efigia banilor ,in anii 80 era o doamna Ana (din pacate nu mai stiu numele) care se ocupa cu numismatica, o descriere a muncii sale se face intr-unul din almanahurile vremii si anume ea spune ca rotind banul intr-un sens poti vedea cum coada calului e un C ,ca egreta devine F si dupa cum stim pe banii dacilor apar litere atat latine cat si grecesti dar care nu-ti dau informatie ,dar acestea impreuna cu literele pe care le formeaza desenele de pe banul proprizis daca rotesti in sensul acelor de cerc primesti o informatie si in sens invers alta informatie .Ex :eu fiul lui Gebelesis am coborat in mormant (in lumea mortilor )pt a primii cheia (si aici apar pe efigie trei capete negre ele reprezentand oamenii pamantului ,ai Geei si unul din ei are o cheita in cap).Tot rotind faci un adevarat text .Deci e ca un cifru .Cumva aceste date nu trebuiau stiute de catre profani .Banii denumiti ort ,cei care se dadeau mortului erau diferiti ceva imi spune ca nu numai ca stiau ca moartea e doar o trecere spre altceva dar stiau si ca or sa se intoarca inapoi ,in alta viata si-si faceau monede cu desene diferite pt a nu uita ce au facut in viata pe care au parasit-o ,mai ales ca daca intorci banul invers ai informatia :eu fiul lui ...muncitor al pamantului ,informatii despre rutina .Ortii sunt de obicei diferiti ,chiar daca uneori calul sta in patru picioare ai sa vezi ca pozitia lor e diferita de la o moneda la alta si picioarele formeaza litere diferite ,nu mai zic de pozitia calaretului a mainilor lui ,a capului ,prin ceva schimbare a pozitiei aceiasi reprezentare poate aduce o cu totul alta informatie .
Draga mea nu stiu cum simti tu schimbarile acestei lumi ,care se petrece acum ,eu nu inteleg de ce se face fortat .De ce sa duci razboaie ,sa aduci tarile in ultimul hal pt a face populatia sa plece .Si acum am o intrebare pt tine :ce crezi ca vor pune in locul asiaticilor din vest (tarilor arabice)cand vor termina busculada asta ?(eu cred ca rasa galbena se va extinde aici).

Cristiana spunea...

Doamne, îmi pare aşa de rău că abia acum am văzut comentariul tău...
Revin cu răspuns cât de repede pot, aşa pe scurt, pentru că deja scriu pentru eticheta Platoul munţilor Bucegi şi Peştera Ialomicioarei pe larg, foarte detaliat, ceea ce a fost în acea perioadă.
Cel târziu mâine pun răspunsul pe scurt. Toate sunt extrem de interesante, mulţumesc din suflet pentru expunerea ta şi întrebare.

Cristiana spunea...

1. Tematica migraţiilor este deosebit de complexă şi, într-adevăr, nu ţine de loc de condiţiile de viaţă (de climă, de sărăcirea pământurilor, de dorinţele de cucerire, etc.) Fondul spiritual porneşte din obişnuinţele spiritelor de a circula libere printre stele şi galaxii, neoprite de ceva sau cineva anume. După plecarea Moşilor (începutul mileniului III î.H.) şi terminarea lucrărilor la formarea obişnuinţelor folosirii corpului fizic (ceea ce acum numim tradiţii)nu i-a mai oprit nimeni şi nimic. Marile cuceriri şi războaie de mai târziu, din mileniul I şi II d.H., au avut la bază tot acelaşi lucru, întărit de dorinţele de înavuţire, pt că erau liberi s-o facă... Şi sunt încă.
Pe de altă parte, nu au fost dislocate popoare întregi, ei au călătorit cu grupuri relativ mici, la intervale scurte de timp. Teritoriile care erau vizate NU AU FOST NICIODATĂ GOALE, cum se tot spune, nu fără interes. Europenii de azi nu sunt integral urmaşii migratorilor, dar au rămas e drept, puţini localnici. La nivel de popor, doar geţii - vlahii sau românii de mai târziu - au rămas, în rest au mai rămas câte ceva din francezi, prin Pirinei, prin nord - galii - în Anglia: Ţara Galilor, scoţienii care sunt jumătate oamenii pământului jumătate vikingi, popoarele nordice care s-au plimbat de colo-colo, pe terirotii mici, nu sunt toţi veniţi ca hunii. Goţii şi asimilaţii lor nu sunt veniţi de departe, dar sunt împrăştiaţi. Populaţiile vechi au fost exterminate: celţii (eldarienii lui Tolkien, el nu i-ainventat), etruscii, elinii străvechi. Europa avea o popualţii deasă înainte de migratori, dar erau paşnici, neluptători - puţini au luptat: geţii şi spartanii - macedonenii până la un moment dat, după care spiritul luptător s-a domolit şi puţine au fost zvâcnirile de luptători. Geţii au avut destinul de a păstra tradiţiile europene, care fuseseră comune în linii mari tuturor populaţiilor atlante.
Au fost evenimente istorice care se ştiu bine, eu m-am bucurat că un Congres de dacologie a fost consacrat retragerii romanilor din Dacia - care nu a fost de fel sub presiunea migratorilor, nu a fost motivul, ci a fost ocazia, şi s-a desfăşurat cu totul altfel. Deja încep oamenii să-şi pună semne de întrebare cu privire la relaţia dintre daci şi romani, vom discuta pe larg.

Cristiana spunea...

2. Dacii (geţii de fapt, ei îşi spuneau geţi sau gheţi) au avut O SCRIERE RUNICĂ, iar scrieri pe monede erau conjuncturale, de împrăştiere a unor informaţii, fără nici o legătură cu morţii. Dar ai descris foarte bine relaţiile dintre cele expuse pe monede de ex., dar şi pe pietre, vase arme,unelte, cu poziţionări care erau binecunoscute tocmai din experienţa de tip runic. Runele lor au existat şi în Peştera Ialomicioarei, şi pe pereţii templului Ursitelor de la Şinca Veche - toate distruse cu sălbăticie, râcâite,să nu mai rămână nimic... Au mai rămas câte ceva sculptat pe pereţi la Corbii de Piatră - cât o mai rămâne (eu nu am mai ieşit din Bucureşti de 4 ani). Sub ochii mei grupul condus de dl. prof. Grigore Albu Gral a decopertat frontispiciul templului de la Şinca de muşchi şi ierburi - dl. prof. ne spusese unde să decopertăm şi unde vom găsi rune, asemănătoare celor din cele două încăperi din interior.
Semănau cu kippu-urile toltece, sau cu apele curgătoare principale cu afluenţii lor, o să fac un desen. Nu aveam pe vremea aceea aparat de fotografiat. S-au pierdut iremediabil. Bogăţia de inscripţii şi alte forme de comunicare din Peştera Ialomicioarei - toate nu mai sunt, ultima oară intacte le-am văzut în 2001. Mai sunt ici şi colo, dar puţine. Dar toate cele de acolo au deschis sufletul şi ochii multora, entităţile din peşteră m-au rugat ani de-a rândul să nu mai plâng... Parcă poţi??? acum când scriu am iar nod în gât. Trece. Revine... Iarăşi se duce...
Mai vorbim, mulţumesc mult pentru cele discutate... Asta este fericire, să pot să spun...
Îmbrăţişări !!!

Unknown spunea...

Cristiana, draga mea, care ar fi motivul pentru care s-a acceptat distrugerea acestor vestigii? Vreau să spun că eu cred că atunci când un lucru trebuie să se întâmple într-un anumit fel, se creează premisele necesare. Sunt convinsă că sunt locuri încă neaccesibile turismului, publicului larg, unde ajung doar cei aleși să ajungă, în care informația e nealterată.

Cristiana spunea...

1. Suntem lăsați să facem după voința noastră (chiar avem liber arbitru, deși mulți nu cred asta), iar ajutătorii planetari estompează mult efectele, în acest caz al vestigiilor prin programarea unor evenimente colaterale – în cazul nostru oameni care scriu despre vestigii, fac studii și le lasă în lume, iar ajutătorii au grijă să rămână la îndemâna celor care le pot duce mai departe. Eu am plâns când am văzut primele distrugeri în Peștera Ialomicioarei, dar entitățile din peșteră mi-au spus că voi fi ajutată să scriu despre ea, despre cele de acolo. Iar cei care nu au în plan astfel de vizitări vor înțelege, vor accepta astfel de explicații și vor întări câmpul planetar al acestor acceptări, vor avea treptat propriile intuiții (adică să simtă că ceva e adevărat), apoi clar-intuiții (adică știu clar ce s-a petrecut în trecut dar fără să vadă sau să audă ceva – dar ȘTIU BINE, simt clar că așa a fost). Iar clar-simțurile proprii vor veni apoi negreșit, pe măsura creșterii vibrației planetei și terminării sarcinilor lor fizice.
Deci astea sunt premizele rămânerii în lume a informațiilor – așa cum a fost Sala Hărților din peșteră, până în 2001, acolo era spre scară harta Atlantidei după ultima glaciațiune, pe care eu o știam din viziunile mele din anii anteriori. Anul următor, apele și cablurile electrice trase peste hărți au distrus-o și nu am mai găsit decât bucățile din reliefurile vechi (erau părțile continentale rămase după glaciațiune, în relief, și apele înconjurătoare ale oceanului mai joase; bucățile fostului relief erau sparte și purtate de ape undeva spre perete, vreo 15-20 m la vale). Cablurile groase de la electrificare au fost întotdeauna aruncate peste hărțile săpate în piatra planșeului, dar nimeni nu se sinchisea de asta…

Cristiana spunea...

Mai este ceva de spus din acest punct de vedere: foarte multe sunt LA VEDERE, doar că deocamdată nu le percepem realitatea informativă! Spre exemplu la Corbii de Piatră vezi altarele, dar azi nu ne dăm repede seama că ele sunt create astfel încât să înțelegi că sunt de fapt portaluri în portaluri, cumva în ce numim azi 3D, porți în porți, iar alături, pe pereți sunt sculptate de asemenea portalurile, dintre care unele au niște liniuțe pe ele care arată legăturile cu dimensiunile structurale paralele: călugării știau bine despre ce era vorba și au lăsat acolo semne pentru cei care aveau să descopere și ei, cândva, să știe că nu se înșeală, că ”văd” bine de tot… La mânăstirea Negru-Vodă de la Cetățeni în spate se văd găuri într-un perete al muntelui și pe culmea din față se vede altă gaură: trasează clar cum ”merge” un canal cu vibrație care îl face perceptibil când vibrația anului este înaltă, de exemplu de Sânziene !!! Și cauți și alte ”găuri”, marcaje inteligent făcute… îți dau lacrimile să vezi cum strămoșul te încurajează peste secole… Mie mi-au dat, tremuram toată… apoi un înger mi-a șoptit să mă bucur, să las lacrimile în pace… În altă parte vezi un vultur uriaș sculptat ușor în piatră (sau un fluture, o zburătoare uriașă) și îți dai seama că oamenii vechi au folosit călătoria astrală pentru multe cunoașteri pe care începem să le avem și noi acum… Și acolo mai sunt încă multe altele, vom discuta despre ele. Te umpli de recunoștință, lacrimile sunt de recunoștință (dar îngerul știa că făcusem efort să ajung acolo și tocmai mă mai lecuisem puțin de durerile de angină, deci îmi trebuia bucurie, nu lacrimi, dar nu știam să fac atunci diferența…)
Și așa vedem vestigiile sub ochii noștri și nu știm încă… Am povestit cum credea lumea că găurile de pe megaliții de pe platou erau făcute de gloanțele naziștilor… a trebuit să ne spună domnul profesor Albu că noi, cele ce făcusem cursuri de qi gong puteam înțelege că erau plexuri energetice, nu altceva…
Câte și mai câte … Vom discuta despre ele, treptat, le vom vedea cu toții în anii următori…