Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 4 iulie 2011

"IUBIREA DE SINE NU MIROASE A BINE"

REFERITOR atenţionarea corectă - după părerea mea, în felul ei - asupra acestei zicale româneşti.
Discut aici despre un sens al zicalei, având în vedere exemple pe care le-am întâlnit în ultima vreme, cele care mi s-au părut mai serioase. Sigur că ar fi multe de discutat în acest sens.
 
Subscriu acestei vechi zicale româneşti - spre a avea atenţie la interpretări sau la folosiri departe de latura înalt-spirituală a iubirii de sine: a înţelegerii  şi folosirii echilibrate, modeste, a valorii proprii. 
Am discutat cu mulţi români şi toţi cei de peste 40 ani, dacă au fost puşi între  a alege între exprimarea americană "Iubire de sine" şi cea românească străveche "Respect de sine", au ales exprimarea românească. Tineretul a crescut în exprimări americane. Şi nu poate să mai accepte şi altceva. Dacă au crescut citind că iubirea e totul - refuză altceva. De fapt nu iubirea în sine este ţelul CI FOLOSIREA EI ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR.
Multe de spus despre acest aspect, al folosirii ei.
De multe ori  - aşa cum spune alt proverb, nu mai vedem copacii din cauza pădurii. Şi este adevărat, căci am întâlnit mulţi oameni care au spus, spre exemplu, la un moment dat: „Eu consider că iubirea e totul, iubirea de mine şi de întregul univers !!! pleacă de aici cu maşina şi cu mobila ta cu tot !!...”
Şi nu ar fi un singur caz, normal... Invidia este neînţeleasă ca făcând parte din cele pe care iubirea le poate şterge... Atitudinea arogantă, dispreţuitoare la fel... La fel şi corupţia... Părinţi care "iubesc totul", învaţă copilul să se preţuiască, încurajându-l să o facă prin "impuls exterior" şi tocmai de aceea oferă mită profesorului pentru copilul care trebuie să ajungă să "lumineze ca un soare"... 
Să nu creadă cineva că este o glumă...
Discuţia rămâne deschisă... Cu lucruri "minore" în egală măsură... cred însă că nu există abateri mari şi mici, ci numai abateri.
Ideea rămâne în sufletul nostru să vedem ce simţim de-a lungul vieţii, să fim sinceri asupra celor pe care le spunem şi celor pe care le facem. Să fim conştienţi asupra celor care ne-au intrat în obicei, ce trebuie să lepădăm, ce trebuie să sublimăm : adică să luăm partea înaltă a oricărui element şi aceea să o folosim. Să căutăm să folosim spre înălţare cu corectitudine, către ridicarea spirituală, nicidecum cu ridicare de-asupra altora. Să vedem cum ne ajută iubirea, către care tindem, în rezolvarea clipelor de viaţă - fie plăcute, fie neplăcute. 
Cum ajutăm iubirea să acţioneze în viaţa noastră....