Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 16 noiembrie 2011

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (4): CÂTEVA PRECIZĂRI

Am numit această serie de articole astfel – adică: o viaţă liniştită, senină – dar atentă, lucrativă şi socializând ca o rază de lumină care pătrunde în sufletele semenilor noştri, chiar şi atunci când trebuie să fim severi. Severi – dar nu agresivi, răi.
De remarcat, în trecere, că meditaţia nu ar trebui să fie numai o relaxare fără obiect de studiu, ceea ce mulţi oameni uită sau, mai nou, se crede că nu avem nevoie de cunoaştere, dacă tot am aflat că noi cunoaştem de felul nostru, e suficient să acceptăm acest lucru şi să nu mai cercetăm – ci doar să ne ţinem la curent în general cu lumea, pentru ca rostul nostru pe Pământ să fie deja împlinit… fiecare dintre noi are sarcina sa de destin, precum şi datoria faţă de el însuşi să se impulsioneze la lucru spiritual şi să ofere semenilor săi care evoluează asemănător: efectele, rezultatele lucrului său.

Foarte mulţi oameni folosesc meditaţia pentru alungarea gândurilor, pentru golirea de gânduri, fără să ştim că alungarea gândurilor nu este un ţel în sine, ci:
– întreruperea gândurilor curente, frământărilor pentru anumite aspecte ale vieţii curente; atunci când este cazul – lăsarea intenţionată a gândurilor să curgă în analiză: când înţelegem că frământarea cu care sunt obişnuiţi oamenii azi nu este decât o sumă a oscilaţiilor în lipsa obişnuirii cu analiza disponibilităţilor personale şi a facilităţilor din mediu pentru rezolvarea situaţiilor. Odată clarificată, înţeleasă bine o astfel de rădăcină, ne vom obişnui să gândim sintetic toate disponibilităţile şi facilităţile pe care le avem la îndemână sau se profilează să apară în timp util; putem planifica operaţiunile şi apoi să aşteptăm derularea evenimentelor, cu deschidere personală asupra situaţiilor neprevăzute, cu încredere şi fără frică asupra celor care ne depăşesc – dar din care avem multe de învăţat, de adaptat din experienţa noastre anterioară. Şi nu în ultimul rând să fim deschişi în faţa ajutorului dumnezeiesc, care ne vine atât din partea entităţilor ajutătoare, cât şi din partea oamenilor care participă, cu experienţa lor spirituală, la acelaşi eveniment. Care – foarte multă atenţie la acest aspect !! – au rolul momentan de a ne trage mai sus sau chiar mai jos, căci evenimentul la care participăm nu întotdeauna se rezolvă prin manifestări foarte înalte: însă atitudinea faţă de participanţi să fie de înaltă ţinută morală şi participarea de cea mai bună calificare, punând exact cele potrivite în locurile potrivite. Acceptându-le pe toate şi făcându-ne astfel acceptaţi de societate în ansamblul ei;
– cu timpul întreruperea gândurilor prin voinţa proprie determină uşurinţa mutării lor de la o clipă la alta de la un subiect către alt subiect, conducând la o gândire echilibrată spre unul sau altul dintre ţelurile înţelegerii realităţii noastre. Se formează şi se consolidează astfel un fond de liniştire profundă, în care începem să înţelegem că el este – de loc paradoxal – alimentat de aducerile în faţă a nemulţumirilor actuale din societate, de neînţelegerile şi nemulţumirile din situaţii anterioare pline de frământări, întrebări peiorative, dialoguri certăreţe interioare şi exterioare. Este un fel de gol – deşi nu chiar gol, ci doar un segment vibraţional care alimentează cele de vibraţie mai mică, iar omul astfel înţelegător trebuie să le accepte şi să le sublimeze: să le accepte ca fiind ale semenilor, ale oamenilor, ale altor vieţuitoare planetare, că sunt etape peste care nu mai poate să se amestece, înţelegându-le rolul pe scara înaintărilor, înălţărilor… Se înţeleg astfel ceea ce se numeşte îndeobşte: negativ, malefic, rău, cumplit. Se înţeleg deviaţiile către manipulare şi control, se înţelege rostul lăsării lor în lumea contemporană, pentru ajungerea tuturor, mai devreme sau mai târziu, la înţelegerea manifestărilor semenilor: care ne aduc în faţă propriile vechi manifestări, pe care le-am depăşit cândva, dar care apar fără să vrem, prin amprentare, şi ne determină creşterea infinită a răbdării, înţelegerii, precum şi posibilitatea de a ni le remedia pe loc, apoi de a ajuta şi pe alţii să-şi remedieze atitudinile inflexibile şi distrugătoare.
De asemenea, sunt lucruri încă şi mai apropiate de comportamentul nostru cotidian: se formează înţelegerea rostului amestecului nostru într-o discuţie sau dimpotrivă, ieşirea din discuţii atunci când lumea nu se poate armoniza cu cele ale noastre – dar fără frustrare, fără durerea de a nu fi fost luaţi în seamă, fără să credem că numai atitudinile de “înaltă clasă” sunt importante. Importante sunt toate, căci toate sunt căi de ajungere către cele înalte, iar sărirea peste etape conduce deseori la rupturi şi oboseala de a face faţa acestora conduce la întârzieri în înţelegerea evenimentelor în flux optim.
De aceea cei mai înalţi spirituali ai lumii au trăit chiar în mijlocul oamenilor sau, dacă nu trăiesc în mijlocul lumii, nu rareori pătrund în aglomeraţiile urbane, trăind perioade mai lungi sau mai scurte, după necesităţile pe care numai ei le cunosc.

Aceia dintre noi care îşi stăpânesc şi îşi gestionează gândurile – căci asta este de făcut: să învăţăm să ne gestionăm, să ne gospodărim gândurile – ştiu să-şi gestioneze atitudinile faţă de viaţă, de vieţuitoarele planetare, de semenii lor şi faţă de activităţile lor: ei au ce să facă, ei nu sunt deranjaţi de faptul că o anulare de întâlnire nu a fost comunicată la timp, că un eveniment a dat buzna fără ştire în viaţa lor, că nu li se răspunde la întrebări sau nu li se acceptă răspunsuri. Oameni perfecţi nu sunt pe toate cărările, de aceea chiar şi cei care sunt doar mai înaintaţi pe acest drum, chiar dacă se necăjesc omeneşte, se reechilibrează imediat, înţelegând şi acumulările de amprentări normale din lumea noastră – care trebuiau să se descarce, şi rădăcinile lor, şi necesităţile de analiză ale momentelor cumulate. Şi pentru ei înşişi, şi pentru cei din jur. Iar la momentul oportun, vor comunica semenilor, la nevoie, rezultatele analizelor lor.
Căci ei nu se aruncă imediat să comunice ceea ce au aflat într-o clipă de înţelegere relativă, ci stau liniştiţi un timp, să li se aşeze şi lor cunoaşterile, să perceapă efectele, să vadă chiar modificările apărute. În astfel de situaţii – şi nu numai, bineînţeles – răbdarea cu care am realizat exerciţiile de percepţie sferică, totală, însă la nivelul propriu de înţelegere, îşi oferă din plin roadele.
Şi astfel viaţa în sine se mulează pe obişnuinţa meditaţiei active, progresiste, unde simţirea şi gândirea se împletesc exact acolo unde trebuie şi mai ales exact atât cât trebuie. Pe cât posibil în linişte adevărată, o linişte care nu mai este ceva literar, ci o cucerire reală pentru viaţa omului.

Toate concură la întărirea fondului propriu de liniştire şi la liniştirea mediului de trai: a semenilor şi a câmpului emoţional-astral înconjurător, al societăţii locale, cu trimitere pe termen mai lung către liniştirea societăţii planetare.

Ne punem mereu întrebarea ce putem face pentru lumea în care trăim...
Iată ce putem face... Pur şi simplu să trăim liniştind-o, pe cât putem. Nu este foarte mult pentru un om, dar dacă suntem mai mulţi, ceva se schimbă...
...În linişte sufletească, dar nu necunoaştere... Pe cât posibil să nu alungăm cunoaşterea...

Pe fondul de liniştire astfel obţinut, percepţiile curg fără să fie influenţate de gândurile cotidiene, ceea ce conduce şi la liniştirea mentalului nostru, şi la ordonarea, cuminţirea generală a gândurilor, la înţelegerea felului în care putem să folosim aceeaşi atitudine în cotidian, în orice lucrare, în orice acţiune pe care o derulăm: pentru întreţinerea vieţii, pentru crearea de condiţii pentru propria evoluţie şi a celor din jur.
Putem să facem multe lucruri prin care să realizăm o asemenea trăire. O trăire înţelegătoare, în felul ei ingenuă prin seninătatea ei, prin gingăşie, delicateţe – în deplină cunoştinţă de drum, şi nu prin necunoaştere. Momentele grele pot să provoace impulsivitate şi nervozitate, dar ele trec fără să fie paroxistice şi fără să lase urme în atitudinea prietenoasă faţă de lume – înţelegând în acelaşi timp de ce alţii nu o pot încă avea. Totul se realizează cu răbdare şi cu înţelegere chiar faţă de noi înşine, faţă de propriile noastre neputinţe de a reuşi de la bun început, pentru a putea face acelaşi lucru şi faţă de alţii. Pentru că o gândire şi o smţire avansată trebuie să le includă pe toate şi să găsească un loc decent pentru toate – nicidecum să le excludă, să le arunce, să le distrugă.
Toţi, toate sunt, şi suntem treptele unei scări gigantice, care foloseşte tuturor vieţuitoarelor. Nu rupem o treaptă după ce am păşit pe următoare: ne putem trezi la un moment dat singuri şi neputincioşi, dar şi dacă ne dezechilibrăm putem să cădem şi nu mai are cine să ne sprijine…
Ajungem astfel să discutăm despre gândirea sferică – nu numai acea gândire logic-sferică, care ia în calcul toate variantele posibile de gândire (liniară, analogică, strategii ) sau ceea ce alţii consideră: gândire reunind idei, noţiuni şi imagini – gândirea “prin imagini” care este, dincolo de simplism, altceva decât gândire propriu-zisă. Gândirea sferică se propagă sferic şi astfel nu cunoaşte limitări, ci caută să pună toate cele cunoscute în aceeaşi lumină şi să menţină lumina de-asupra drumului, mereu.

Vom discuta pe larg despre gândirea sferică, după ce am discutat despre simţirea, percepţia sferică.

Iată, aşadar, care este scopul general al acestor “exerciţii”.
De fapt le numim exerciţii doar pentru formarea unui fel de a înţelege întâmpinarea pe care o datorăm la modul practic, direct, concret, a transformărilor pe care creşterea vibraţiei medii planetare o realizează asupra corpurilor noastre.

Creşterea vibraţiei planetare – fenomen care se desfăşoară înafara voinţei şi puterilor omeneşti, oferă astfel spiritelor posibilitatea de a-şi folosi treptat, dar repede, tot mai multe feluri de forţe proprii, pe care şi le ştie foarte bine la nivele înalte de vibraţii planetare, dar prea puţin la nivele de vibraţie planetară scăzută. Ştim să trăim, să ne descurcăm şi în astfel de condiţii – dar trebuie treptat să aducem modul de comportament, atitudinea faţă de viaţă şi creaţie la nivelul celor pe care le avem în vibraţii planetare înalte.

Mai mult, tot ceea ce învăţăm şi consolidăm acum, completat cu cele pe care le vom remodela la nivele din nou crescute, aşa cum adultul îşi corectează conştient atitudinile formate în copilărie, este experienţă proprie de învăţătură şi sprijin pentru alţii, care vor face şi ei la fel, în vremurile care vor veni.
Învăţăm să înţelegem evoluţiile, să acceptăm modificările care sunt de fapt treptele de urcat pe culmi tot mai înalte, rând pe rând, învăţăm să ajutăm cu încredere natura să se desfăşoare asupra noastră, învăţăm să ne lăsăm ajutaţi, pentru a învăţa cum să ajutăm şi noi, la rândul nostru, pe cei care ne vor necesita ajutorul, în evoluţiile noastre comune.
Ceea ce facem noi, ceea ce discutăm acum, aici, nu sunt fenomene unice, nu sunt singulare, nu se petrec pentru prima dată. Nu le creăm noi, oamenii, nu formatăm câmpurile planetei – dar ajutăm prin atitudinea noastră să mergem în ritmul celor care se petrec cu ea: şi pe noi înşine, şi pe cei din jurul nostru. Se fac insule de linişte, de atitudine deschisă, de toleranţă şi respect, care se unesc treptat – dar repede – determinând şi alţi oameni să ajungă la liniştire prin demnitate, respect şi înţelegere. Influenţa de acest fel este largă, dar este bine să ştim că nu oamenii – fie ei oricât de buni – schimbă vibraţia, câmpul planetei, ci ajutorul ne vine din partea coordonatorilor evoluţiilor noştri, numiţi de noi global, în expresie de sinteză, Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru, oricât de vechi sunt exprimările, oricât am crede că energia „nouă” este susţinută şi prin exprimări noi... Unele adevăruri sunt şi rămân nepieritoare...
Din apropierea noastră, chiar de pe Pământ, suntem ajutaţi de oamenii străvechi – Moşii i-am numit în studii, numiţi şi Nemuritorii: sunt muritori, dar comparativ cu vieţile noastre trăiesc mult mai mult: unii sunt născuţi înainte de ultima glaciaţiune, trăiesc şi în prezent, alţii s-au născut între timp. Şi ne vor conduce cu dragoste şi respect până la sfârşitul evoluţiilor noastre pământene...

Dacii, geţii, ştiau bine că ceea ce trăim azi se petrece ciclic, în cicluri mai largi sau mai restrânse. Azi le numim altfel, dar ne referim la aceeaşi situaţie.
Care are particularităţi de la o galaxie la alta, de la o stea şi planetă la alta: toate în funcţie de evoluţiile spiritelor întrupate în stelele şi planetele galaxiilor, în biosistemele lor planetare asemănătoare mai mult sau mai puţin celor cunoscute de noi pe Pământ, acum.
Noi înşine am trecut, ca spirite întrupate aici, pe Pământ, în trăiri mult mai complexe decât cele pe care le avem acum, am avut activităţi mult mai complexe decât ceea ce se poate numi activitate omenească – de orice fel, acum. De multe ori comunicările astrale pe care le primim ne încurajează să credem că există multe alte lucruri în univers, chiar dacă noi nu le ştim direct de aici, de pe Pământul timpurilor pe care le trăim acum. Dar ni se aduce aminte prin povestiri scurte, legate de trăirile noastre pe alte meleaguri universice, ce putem să facem, echilibrându-ne faţă de ceea ce alţi semeni ai noştri cred că pot manipula în viaţa şi materia înconjurătoare, chiar câmpurile planetare prin unelte, tehnologii şi chiar influenţare mentală de la distanţă. Între cele două feluri de inspiraţii privind puterile sale, omul simplu învaţă să se echilibreze singur, preţuind în continuare şi purtătorul celest de informaţie, şi cel care face tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin morale, pe planetă. Învaţă să facă ceea ce poate, la nivelul celor pe care concret le are în faţa sa, în viaţa sa, zilnic câte puţin, fără să se exalte lipsit de modestie că noi, cei puţin “treziţi” modificăm câmpurile planetei, suntem singurii aducători de bine în mica noastră lume, pentru care toţi ceilalţi ne vor fi recunoscători cândva…
Nu trebuie să stăm decât cu demnitate în strunga vremurilor, făcând ceea ce putem , acceptând deopotrivă că sunt oameni care au sarcini de desfăşurare pe sistem de cunoaştere veche, actuală şi sarcini de revenire în cunoaşterile străvechi. Străbunii noştri aveau puteri deosebite, dar nu se gândeau la lucruri cosmice, deşi le cunoşteau bine – până în inima deasă şi puţin-înţeleasă de noi azi, a universului şi apoi până dincolo de fruntariile lui la polul opus. Dar puterile pe care le aveau le foloseau concret la ridicarea vieţii pământene pe culmile sale de calitate, moralitate, înţelegere şi pregătire pentru vremurile pe care le aveau în faţă.
Şi făceau lucruri foarte importante, fără să se gândească că ar fi unici, ca vremurile ar fi unice, nerepetabile. Ştiau bine de “valurile” vremurilor, cu vălurele lor mici şi liniile ample ca şi dealurile pe care sunt muşuroaie, care merg spre munţii maiestuoşi şi apoi coboară pe plaiurile largi de la poalele lor…
Deocamdată asta ar trebui să facem şi noi, stând drepţi, dar flexibili pe drumul vremurilor...

Astfel, ar trebui să înţelegem că nu numai noi “ştim” sau “facem” sau “trăim pentru prima oară”. Sigur, condiţiile sunt întotdeauna altele, de la o clipă la alta, dar numai pentru că evoluanţii sunt alţii, iar dacă sunt în cea mai mare parte aceleaşi spirite întrupate într-un ciclu de vieţi pe aceeaşi planetă, forţele lor sunt altele de la o perioadă la alta, experienţa este alta şi modul de trăire este altul – de fapt aplicarea experienţei în alte condiţii, spre consolidare şi îmbogăţire.
Însă avem parte de acelaşi fel de raportare la planeta şi la cosmosul care ne ajută permanent. Pe care le putem ajuta, cu conştiinţa noastră de creatori înaintaţi.
Să ştim astfel că nu suntem nicidecum primii şi nu vom fi nicidecum ultimii – ceea ce ar înseamna că după noi alţii nu ar mai putea ajunge la performanţele noastre, în această lume asupra căreia avem impresia, uneori, că am fi stăpâni… unici şi nedrepţi stăpâni…

NU NUMAI COSMOSUL ÎL AVEM DE ÎNŢELES, CI ŞI PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE...
În acest context este de discutat şi tendinţa de a crede că un singur popor, o singură populaţie ar sta la baza tuturor civilizaţiilor lumii – dacă se porneşte de la premiza primei creaturi care a făcut primul pas ieşind din animalitate şi căutând locuri propice dezvoltării manifestărilor sale treptat conştientizate. Azi mai multe popoare îşi revendică primul pas şi civilizarea lumii, reminiscenţă din timpurile marilor migraţii, când grupuri din câte un popor migrator porneau la drum prin lume, ştiind că şi alte grupuri făcuseră acelaşi lucru, înaintea lor: migrând pentru a căuta locuri din ce în ce mai bune pentru dezvoltarea proprie şi protejând pământurile şi apele: şi de depopularea locurilor prin îndepărtarea animalelor de aşezările umane, şi de sărăcirea solurilor prin cultivarea celor necesare hranei umane. Vom începe să înţelegem rostul profund al începuturilor migraţiilor umane, înţelegând schimbările prin care şi noi trecem acum: populaţiile mileniului al III-lea Î.Ch. aveau alte percepţii, dar căutau acelaşi lucru – să se armonizeze cu “timpurile” care se schimbau. Mai mult sau mai puţin conştient, omul a simţit întotdeauna orice schimbare a naturii şi a învăţat să-şi folosească experienţa pentru a se adapta, a se armoniza cu tot ce îl înconjoară.
Da, printre multe altele, ar fi necesar azi să înţelegem derularea vieţii populaţiilor umane la începutul milenului III î.Ch.: acesta fiind momentul în care au început de fapt primele valuri mari de migratori către Europa. Şi nu numai – dar acestea ne interesează pe noi, europenii, în mod special.
Migratorii acelor timpuri au pierdut doar într-o oarecare măsură cunoaşterea străveche, din cauza ruperii de teritoriile binecunoscute de ele. Pe de altă parte, ei au preluat mare parte, spre completare şi adaptare, din cunoaşterile tradiţionale ale populaţiilor locale, de pe teritoriile europene: foarte apropiate atunci de cunoaşterile lor de acasă.
Valurile ulterioare de migratori, din mileniul I î.Ch., şi-au găsit asemănări cu populaţiile amestecate din teritoriile nou descoperite de ele, dar cunoaşterile lor nu se mai asemănau în proporţie prea mare cu cele ale populaţiilor întâlnite. “Timpurile” îi obligaseră să se adapteze trăirilor din mers, formând civilizaţii în goana calului, în umbra căruţelor care le ducea avutul, atâta cât rămăsese din el. Purtau şi cele străvechi ale lor, şi adaptările de pe drum, din curiozitate sau din necesitate. Au ajuns la noi ca legende, mituri, poveşti şi istorii. Uneori numite cald şi profund: nemuritoare…

De aceea ar trebui să înţelegem că particularităţile de trăire, exprimare şi obiceiurile populaţiilor din diverse regiuni au şi asemănări, dar şi deosebiri, mai ales de manifestare. Populaţiile migratoare noi – în parte sălbăticite de înstrăinări repetate, au supravieţuit prin caracter agresiv pronunţat şi dorinţa acerbă de a-şi crea propriile aşezări, cu orice preţ, în regiunile cele mai îmbelşugate.
Cu toate că mare parte din civilizaţiile vechi, locale, tradiţionale, şi-au văzut distruse aşezările şi astfel s-au pierdut vestigii ale vieţii lor pe propriile meleaguri, multe semne comune au rămas până azi în moştenirea fiecărui popor în parte. Începem să înţelegem astfel că există elemente comune tuturor populaţiilor – mai ales pe arealul euro-asiatic-mediteranean – şi nu o populaţie sau alta este aceea care a creat şi civilizat alt popor, împrumutând prea puţin sau de loc de la alţii şi impulsionând în schimb doar dezvoltarea altora; arogându-şi astfel merite – acolo unde de fapt au existat, la începutul civilizaţiilor cunoscute azi de noi, mai multe asemănări decât deosebiri în ceea ce priveşte modul de manifestare, trăire, limbaj, reprezentări artistice (pictură, sculptură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare) sau de sunet (incantaţii – variaţii vibraţionale prin sunet pentru menţinerea sănătăţii, pentru ridicarea sau menţinerea vibraţiei corporale generale; muzica instrumentală avea efect general asupra omului şi vieţuitoarelor din mediul aşa-zis “sălbatic”, vegetaţie şi animale deopotrivă). Şi nu numai.
Ceea ce vreau să relev aici, este o gândire care aduce în sfera de discuţie dezvoltarea tuturor populaţiilor lumii, fără deosebire, pornind de la aceleaşi cunoaşteri profunde şi, făcând doar o buclă largă în contemporanul de supravieţuire în condiţii grele de trai, omenirea să revină la cele dinainte, însă întărită din punct de vedere spiritual pe multe planuri. Cu acest prilej, prin folosirea minţii şi a intuiţiilor care aduc elemente ale vieţii omeneşti dinainte de schimbarea survenită după ultima glaciaţiune, omenirea a trebuit să adapteze cele cunoscute şi să preia cunoaşteri noi în drum, prin schimburi de experienţă între membrii comunităţilor, pentru ca însuşi drumul să fie tuturor mai departe, mai uşor.

Un mic exemplu ar aduce poate o clarificare în ceea ce doresc să scriu. România şi Japonia sunt ţări foarte depărtate una de alta şi cu toate acestea, studiind bine activitatea populaţiilor locale, tradiţionale, străvechi: getice de pe teritoriul României şi mai recent, câteva elemente de practică reiki, am ajuns la concluzia unor mari asemănări între ele. Ceea ce însă nu este de loc egal cu a accepta că orientalii i-au învăţat pe geţi cum să folosească energiile şi nici că geţii s-au călătorit şi le-au oferit cunoaşterea lor privind folosirea energiilor cosmic-planetare pentru susţinerea sănătăţii corporale.
Sigur că am studiat elemente de şamanism de tip toltec, tradiţii ale vracilor est-africani, ale insularilor din Pacific, ale maorilor din Australia, ale celţilor înrudiţi atât de puternic cu “indienii” nord-americani şi cu tracii din estul şi sudul Europei. Sau invers – dar este tot la fel…
Finalitatea tuturor tradiţiilor, de pretutindeni, este “trăirea în…”: în fiecare fel de tradiţie a poporului, după ce în trăit în obligativităţi ale regulilor altora. Este regăsirea şi folosirea legăturilor de toate felurile: vitale, emoţionale, mentale, cauzale, la nivelul lor cel mai înalt, din care au pornit cândva, înglobând cu prietenie însă cele ale vecinilor, semenilor la nivel de popor: şi ale popoarelor de pretutindeni.
Am simţit două lucruri în faţa celor care mi-au vorbit despre: trăirea în Reiki, trăirea în Şamanism, Dao, etc.:
1. Orice şcoală bazată pe cunoaşterea energiilor şi influenţelor oricăror vieţuitoare ale planetei, planetei însăşi, stelei care o guvernează, întregului cosmos înconjurător, aşadar orice asemenea şcoală poate urmări ridicarea nivelului spiritual propriu-zis şi, prin oferirea pentru sine drept exemplu, mai mult sau mai puţin urmărit, participarea la ridicarea nivelului spiritual al lumii înconjurătoare.
2. Toate popoarele au o moştenire de acest fel, mai mult sau mai puţin evidenţiată, în funcţie de modul în care au putut să-şi păstreze tradiţionalul, zestrea sa autentică. Multe au fost păcălite referitor la această zestre – aşa cum au stat lucrurile şi cu poporul nostru, dar nu vreau să evidenţiez acest lucru – doar să ştim că a fost o etapă pe care trebuie s-o înţelegem şi să încercăm să o lăsăm în lăcaşul ei, continuând să ne înţelegem forţele proprii, cunoaşterea profundă oglindită în elementul tradiţional cultural: lucruri pe care începem să le conştientizăm acum ca fiind o zestre specială, splendidă, fantastică a străbunilor noştri!!!
Să conştientizăm de asemenea, aşa cum am mai discutat şi cu alte prilejuri, că nu ne cunoaştem propria zestre, de aceea doritorii de cunoaştere spirituală avansată, liberă, profund omenească, merg în alte părţi ale lumii, plătesc din greu cursuri cu cunoaşterea altor popoare, pentru a afla multe lucruri legate de ceea ce subconştientul le cere imperios: cunoaşterea profundă a celor care deja sunt în sufletele lor, legate de trecutul propriu, simţind o nevoie clară de ceva precizări pentru ca totul să irumpă la suprafaţă!...
Şi totul este de respectat.

Toate cele detaliate în articolele anterioare pot fi înţelese complet de către cei care au curiozitatea – hai să spunem chiar curajul – să parcurgă etapele descrise. Chiar dacă unele etape dintre cele descrise par familiare, ne-au fost trăiri spontane de multe ori în derularea stărilor de meditaţie, totuşi este destul de lung drumul de la spontan la volitiv, conştient, alegând noi înşine momentul în care avem timp, suntem liniştiţi şi dorim să desfăşurăm o cercetare proprie.
De ce presupune parcurgerea unor etape, chiar dacă suntem întrucâtva familiarizaţi cu acest fenomen – simţirea sferică – şi nu este de ajuns să ajungem la ceva rezultate mulţumitoare, aşteptând să se deruleze de la sine ceva? De altfel este întrebarea pe care şi-o pun mulţi care nu acceptă cursuri, exerciţii, conştientizări speciale ale fenomenelor... Cei care acceptă poate şi-au pus şi ei întrebări de acest fel, mi-am pus şi eu acelaşi fel de întrebări şi am ajuns la propriile mele concluzii.

Spuneam pe parcursul articolelor anterioare că asemenea exerciţii ne formează o percepţie de jur-împrejurul nostru, în care putem ajunge să conştientizăm simultan şi puternic marcat tot ceea ce ne pot oferi simultan simţurile. Experienţa câtorva luni de asemenea simţire conduce la estomparea greutăţii de a primi totul deodată, senzaţie de greutate care poate apare la început. Şi, dacă mai apar şi alte percepţii înafara celor care vin prin simţurile corpului fizic, în timpul exerciţiilor, este bine să nu le urmăm deocamdată cursul, până ce nu consolidăm bine percepţiile pe care le urmărim.
După familiarizarea cu simţirea sferică fizică vom da drum liber şi simţurilor neobişnuite, elementelor extrasenzoriale. Să nu ne fie teamă că ele dispar, să nu lăsăm totul deoparte doar pentru că ceva deosebit a apărut în viaţa noastră – ceva ce doream mult încă dinainte. Dimpotrivă, ele se consolidează în felul lor, prin autocunoaştere. De asemenea, învăţăm să le ţinem în frâu, să le controlăm, iar aceast lucru este deosebit de important – chiar dacă nu ne-am gândit la astfel de aspecte până acum. Căci şi aici se pot petrece lucrurile la fel cum şi în călătoria astrală există pericolul desprinderii corpului astral în mijlocul străzii – doar la cufundarea atenţiei în interiorul propriu: trăire repetată pe care şi eu am avut-o, până când am învăţat să mă ancorez în realitatea exterioară cu ajutorul simţurilor. În cadrul apariţiei spontane a clarsimţurilor – clarauz şi clarvere de regulă – ne putem trezi că în faţa ochilor nu mai avem semaforul, ci un peisaj superb, mult-râvnit de noi! ceea ce ar putea să ne pună chiar viaţa în pericol, la fel şi pe a altora... Chiar e de dorit să vă sperii un pic, ca să lăsaţi clarsimţurile până ce vă obişnuiţi cu toate simţurile fizice care se manifestă simultan. Sigur că ele se pot manifesta spontan, fără pregătire anterioară (ceea ce şi eu am păţit, încă din copilărie) şi nu de puţine ori viaţa mi-a fost în pericol... noroc cu ajutătorii care m-au ferit în clipa de necesitate. Dar se poate ţine în frâu o asemenea situaţie, prin ajutorul simţurilor corpului fizic – adică exact ceea ce am vrut să vă arăt acum, aici.
Personal nu recomand menţinerea stabilităţii senzoriale, la început, prin ancorări mentale numite împământări, căci nu avem de cele mai multe ori puterea necesară menţinerii noastre în echilibru stabil. Este specific unei activităţi destul de consolidate în plan astral-mental. Şi mulţi îndrumători nu conştientizează acest lucru... Vom discuta separat.
Mulţi oameni care au păşit pe această cale nu şi-o mai doresc pe cea „veche”şi iată, ea este bună în orice situaţii!!! Şi tocmai de aceea ne este întruparea actuală, în astfel de condiţii terestre, pământene – condiţiile noastre actuale de trai. Clarsimţurile sunt apreciate ca fiind ceva fantastic, uluitor de frumos pentru exaltaţii vremurilor noastre, considerate fiind specifice pentru „energia nouă”, iar cei care nu le folosesc sunt dispreţuiţi pentru faptul că au „rămas” în „energia veche”. De altfel vom vedea într-un studiu detaliat ce înseamnă energie veche şi nouă în condiţiile pe care le trăim azi.

La fel ne putem confrunta cu alte situaţii, izvorâte din exerciţiile zilnice de felul celor expuse anterior, pe care putem ajunge să le facem ca un fel de rutină, fără să fim conştienţi unde ne poate conduce o astfel de obişnuire. Pe lângă faptul că trebuie să ţinem cont că ele sunt exerciţii de conştientizare pentru ridicarea calităţii manifestărilor noastre, să ţinem cont şi de faptul că asemenea exerciţii nu le facem în timpul derulării activităţilor care necesită un grad înaintat de atenţie, de precizie pentru execuţie (folosirea unor obiecte ascuţite, unor utilaje cu grad multiplu de folosire, muncă normată de serviciu).
Dar în final vom folosi din plin rezultatele obţinute în derularea tuturor activităţilor noastre.
Cu toate acestea este bine să nu ne bazăm decât pe percepţiile corpurilor noastre fizice în principal chiar dacă mergem simplu pe stradă, cu atât mai puţin dacă conducem o maşină sau suntem pe o cărare de munte. Până la consolidarea folosirii fizicului, şi apoi a mentalului, să ne bazăm tot pe simţurile corpului fizic, căci numai aşa vom fi întotdeauna siguri de cele pe care le desfăşurăm pe Pământ. Cel mai natural mod de ancorare – după părerea mea – rămâne numai atenţia concentrată la locul de desfăşurare a vieţii.
Am să accentuez şi acum, şi în studiile următoare faptul că pentru derularea diferitelor lucrări mentale omul este astăzi suficient de puternic pentru a nu-i mai fie frică de tot felul de lucruri care aveau temei în trecut: când vibraţia planetară era foarte joasă. Este o situaţie care s-a modificat mult azi, şi totul se dezvoltă în continuare, căci vibraţia planetară este în curs de ridicare din ce în ce mai puternică pentru încă câteva milioane de ani de acum încolo.
Revenirea mentală va fi rapidă şi clară, pentru că nu ne tragem din maimuţă, repet, ci suntem coborâtori din civilizaţii pozitive înaintate inimaginabil de mult – pentru noi, cei care am fost ţinuţi departe de cunoaştere. Creşterea vibraţiei medii planetare ne deschide memoriile, iar elementele arhetipale din structurile corpurilor noastre fluidice deschid simţurile lor specifice. Totul concură astfel la schimbarea noastră. Viaţa viitoare, pentru cei care vor mai rămâne, în continuare pe Pământ, va fi o revenire la viaţa lemuriană şi atlantă din trecut – cu îmbogăţiri, consolidări şi întăriri cîştigate în toată această perioadă cunoscută de noi, azi.
Vom mai discuta însă pe larg despre astfel de teme, din mult mai multe puncte de vedere decât cele expuse mai sus.

Creşterea acuităţii percepţiilor asupra lumii înconjurătoare conduce la înţelegerea multor lucruri, multor desfăşurări, multor profunzimi. Este în acelaşi timp o cunoaştere exterioară – dar şi o concentrată cunoaştere de sine. O cunoaştere a celor pe care obişnuim să le facem, personal. O cunoaştere a unor lucruri aparent noi – căci ele sunt doar manifestări rare în viaţa noastră şi nu le-am cunoscut bine până în momentul acestor derulări. Însă ele devin importante prin imprevizibilitatea cu care pot irumpe la un moment dat în viaţa noastră. Şi putem să fim pregătiţi să le primim.
În funcţie de cunoaşterea pe care o avem dinainte de începerea unor astfel de dezvoltări, putem ajunge la diferite concluzii proprii. Din discuţiile avute cu mai multe persoane de-a lungul timpului, pot aduce în faţa voastră câteva subiecte care mi s-au părul mai profunde, abordate şi ca urmare a vizionării unor filme sau citirii unor articole pe net sau cărţi de publicaţie recentă.
Vom discuta în articolul următor, acum deja s-a strâns mult de citit !!!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ziua de azi a avut, intradevar, o energie minunata, asa cum anticipai tu, Cristiana!
Cel putin eu am luat parte la niste manisfetari ale iubirii care m-au facut sa ma simt diferit fata de alte zile. Coincidenta? Intamplare? Confirmnarea magiei acestei zile? Ce mai conteaza?
Am venit doar sa-ti las aici un zambet frumos.
Este cel cu care m-am intors acasa dupa aceasta zi.
Am vrut sa-l impartasesc cu tine.
Frumoasa zi!!!!
Te imbratisez, Cristiana!

Cristiana spunea...

Îmbrăţişări şi din partea mea !!
Şi eu am simţit plinătatea acestor zile. Ieri dimineaţă am simţit un vârf de energie foarte puternică, de parcă m-a săltat un val, dar de ieri seară şi continuă încă şi acum, simt ceva pe care îl pot numi "Frumos, dulce, suav"... Am a vut o după amiază superbă în Herăstrău, am publicat şi pe facebook un album de fotografii !! A fost ceva magic, aşa cum şi tu ai sesizat!!
Ştiu ei tibetanii ce ştiu....