(articol completat) URA !! URA!! DE TREI ORI!! SĂ-ŢI MIROASĂ GUR-A FLORI !!

Cânta Maria Tănase…
Ştiţi că în străvechimi mirosul emanat de om era identic cu acela al florilor şi pomilor înfloriţi ?!..
Da, unii dintre noi ştim mai de mult. Dar puţini oameni ştiu că aici este vorba şi despre bărbaţi, şi despre femei, în mod egal.

Azi, oamenii se întreabă de ce Dumnezeu, a cărui creaţie este perfectă, a lăsat ca mirosul emanat de om să fie atât de urât (mirosurile emanate de la eliminările prin sudoare, excreţie, etc.).
Societatea ne-a învăţat să dispreţuim asemenea mirosuri, pentru că trupul ar fi murdar şi păcătos…
Eu aş pune o întrebare: de unde ne vine să numim ceva "frumos" - şi îl căutăm, cu orice preţ - şi avem înclinaţia să înlocuim ceea ce credem că este "urât" - cu termenul de comparaţie?!..
Nu este de loc o întrebare peiorativă. Facem multe lucruri fără să ne punem întrebări serioase, la care să ne dorim şi răspunsuri serioase. De asemenea, chiar aspectul pe care îl analizez aici comportă diferenţieri între stările emoţionale în care facem - şi am putea face curat în viaţa noastră.

Şi am în vedere faptul că una este să ne fie silă şi să luăm măsuri de eliminare cu sufletul curat, simţind normalitatea situaţiei, alta este să trăim cu sila în suflet, să ne murdărim sufletul făcâd curăţenia trupului şi în jurul trupului.

Explicaţiile mai profunde le găsim, într-adevăr, în obişnuinţele noastre ancestrale: calitate, curăţenie, moralitate, dragoste şi respect pentru oameni şi pentru orice aspect al universului. Căci nu venim din peşteri, ci din civilizaţii uluitor de frumoase, înaintate creativ şi comportamental: lemuriene şi atlante deopotrivă. Intuiţiile urcă din subconştient foarte aproape de conştient, determinându-ne să trăim după cum ne dictează stările comparative pe care nu ni le cunoaştem, dar ne plac. Cum spuneam mai deunăzi, dacă ne cunoaştem rădăcinile, viziunea noastră asupra lumii se va echilibra treptat, ajungând să înţelegem că, de fapt, totul trebuie privit ca informaţie, concret, în viaţa omului a cărui activitate se poate sprijini pe orice lucru, pentru a se autodepăşi mereu.

Azi, ne este silă de efectele propriei noastre vieţi. Învăţăm de când suntem copii să spunem: Câh! Caca!!
De fapt, ar trebui să ne exprimăm astfel doar atâta vreme cât nu putem să explicăm copilului nostru cum trebuie procedat în lumea în care trăim. Când a crescut, ar trebui să echilibrăm totul prin a-l determina să ia totul exact aşa cum este şi doar să procedeze singur la:
- estomparea efectelor unor situaţii pentru care nu trebuie să aştepte ca altul să facă ceva în locul său;
- înţelegerea rădăcinilor fenomenologiei normale a organismului uman. Starea de normalitate se învaţă din atitudinea de normalitate pe care o răspândim în jur. Dacă alţii nu procedează aşa, să nu uităm să oferim noi exemplu.
Şi astfel cei care azi au silă de efectele normale ale metabolismului propriului corp se pot echilibra, câştigând un aliat de bază în propriul său trup, pentru o viaţă echilibrată, mai departe.
Totul este informaţie, care cere azi din ce în ce mai serios să fie luată în consideraţie, să nu mai trăim cu dictonul degradant "merge şi aşa, dacă nu a murit nimeni din asta până acum!.." luăm măsuri cu "inima uşoară" pentru crearea unui mediu optim desfăşurării activităţii proprii.
De fapt, nu mizeria materială ne murdăreşte cel mai tare, cât atitudinea proprie în faţa normalităţii naturii umane - naturii universului, luată în oricare sens am putea conştientiza.

Am discutat despre rădăcini. În primul rând, rădăcinile pornesc de la cele scrise mai sus, într-o epocă de înaintată înţelegere a semenilor şi a lumii întregi. Azi însă lucrurile stau cu totul altfel: este necesar să ne gândim foarte serios la faptul că corpurile umane sunt puternic degradate, din cauza traiului dur din cele câteva milenii din urmă:
- din cauza muncii impuse peste normalul optim de efort trupesc pe care ar trebui să îl facem;
- din cauza depărtării de natura în mijlocul căreia ar trebui să ne ducem vieţile, chiar dacă avem nevoie să ne apărăm între zidurile construcţiilor noastre;
- din cauza unor relaţii interumane care sunt departe de relaxare, de conlucrare, de sfătuire reciprocă.

Toate: boli, handicapuri de tot felul, mirosuri grele, dezvoltarea pilozităţii excesive,albirea timpurie a părului, sunt semnale prin care corpurile noastre strigă, cerşindu-ne atenţia, mila... În loc să uşurăm eforturile organismului pentru adaptarea la un mediu care devine treptat parcă din ce în ce mai ostil, noi le creştem prin duritatea comportamentului nostru, unii faţă de alţii.
Printre altele.
Toţi, fără excepţie.

Ar fi foarte uşor să învăţăm doar că este necesar să înlăturăm reziduurile, pentru a face loc altora, pentru a se împrospăta atmosfera, pentru ca să creăm ceva nou. Să facem ordine ca să ne mişcăm liber în mediul nostru de trai şi să facem loc altor lucruri noi, însă numai atunci când avem nevoie.
Să facem curat, şi în acelaşi timp să facem şi deosebirea între curat şi înlocuit, pentru crearea unui mediu optim traiului curent.
Avem multe intuiţii din epoca anterioară, care se păstrează involuntar (ajunse obişnuinţe pentru noi, azi), şi nu le mai ştim rădăcina. Spre exemplu, obişnuinţa de a şterge praful ne vine de la lucrul mental din străvechimi, când aerul chiar era eliberat de orice urmă de praf: căci pentru creaţia mentală, orice fir de materie străină are o importanţă cu totul deosebită. În mod normal, într-o încăpere austeră - adică optimă pentru desfăşurarea vieţii lucrative şi sociale, ar trebui să existe doar suprafeţe din material textil, care să fie curăţate periodic.
Azi spunem că ne trebuie curăţenia pentru sănătate. Aşa este. Acelaşi lucru are universalitatea sa: în epoci diferite, necesităţile pot fi ori schimbate, ori cumulate, după cum simţim pentru fiecare moment al vieţii noastre. menţinerea unei obişnuinţe, chiar cu scop diferit de la o epocă la alta, ne oferă un optim curent, dar şi o consolidare pentru a fi continuată în viitorul care va cumula toate învăţăturile, pe o treaptă superioară.
Da, sunt multe feluri de activităţi şi creaţii ale noastre care sunt păstrate pentru ca tot timpul să ne raportăm la ele, să le facem obişnuinţe şi să le purtăm până când ni se vor deschide din nou, tuturor, ceea ce am putea numi azi suprasimţuri: simţurile altor corpuri decât cel fizic, pe care îl cunoaştem cel mai bine azi.
Alte exemple:
- dacă nu am fi obişnuiţi cu muzica instrumentală, nu am putea să ne obişnuim rapid, în viitorul foarte apropiat (pentru unii acest viitor a şi venit), cu sunetele fundamentale ale tuturor corpurilor, ale structurilor planetare, stelare, care ne vor inunda conştientul din nou, în curând;
- dacă nu am fi obişnuiţi cu informatizarea aceasta pe care o considerăm de multe ori nebună, nu am putea face faţă cândva la deschiderea totală de cunoaştere pe care o vom avea: şi simultan, şi în secvenţe de o mare complexitate, derulate consecutiv, tot în curând;
- şi pentru că am pornit discuţia de la mirosuri: dacă nu ne-am obişnui azi cu normalitatea mirosurilor, am putea fi dezorientaţi complet, cândva tot în viitorul apropiat, de universul lor: pe care nu îl putem imagina azi cât de puternic va fi în viitor.

Întreaga noastră lume de azi este puternic formativă pentru tot ceea ce va veni mâine.
Bine ar fi să nu desconsiderăm chiar absolut nimic.