Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 20 decembrie 2009

SINTEZĂ PRIVIND DIVERSE STĂRI COMPARATIVE ÎN EVOLUŢII (2) : EVOLUŢII PROGRESIVE ŞI EVOLUŢII REGRESIVE

Să zicem că această nu este chiar o sinteză obişnuită, cu puncte şi subpuncte. Este un fel de gândire care sintetizează diverse unghiuri de vedere prin care să facem în final o prezentare sintetică a unor drumuri universice în mijlocul cărora suntem aici, acum, pe Pământ. Cu concluziile de rigoare, la sfârşitul expunerii.

O discuţie despre evoluţii progresive şi evoluţii regresive poate fi foarte simplă, dacă am căuta simplul cu orice preţ. Omul este o fiinţă complexă şi, chiar dacă nu toţi am descoperit complexitatea proprie şi a societăţii noastre privită din punct de vedere: şi material, şi spiritual, mulţi suntem deja în mijlocul acestui proces. Vremurile care vor veni ne vor multiplica punctele, seminţele de conştienţă pe care le strângem acum. Toţi, din orice puncte de vedere.
Voi încerca, pe scurt, să abordez o parte din aceste „seminţe” – voi veţi găsi, în continuare, multe, multe altele. Căci fiecare dintre noi are ceva deosebit, special, personal, din care unghi de vedere să-şi abordeze propria înţelegere, aşa cum vă expun eu câteva unghiuri de vedere proprii. Fiecare va porni de la propria realitate şi, având diverse exemple, va putea înţelege şi dezvolta înţelegerea pe parcursul timpurilor care vor veni.
ÎNVĂŢĂTURI: PE TEMELIA CURIOZITĂŢII SPECIFIC UMANE
Învăţătura este în „sângele” nostru, indiferent de locul naşterii, cultură, vârsta, înclinaţii spirituale proprii sau moşteniri din familie prin linii genetice sau educaţie. Chiar dacă condiţiile nu sunt favorabile unor învăţături de înaltă clasă, în dezvoltarea personalităţii – a obişnuinţelor spirituale proprii, adică impulsului spiritual interior – curiozitatea este impulsionată de factori exteriori. Care, pe o planetă atât de bogată în biosistemul său, incluzând specia umană atât de puternic reprezentată, radiantă, comunicativă în fel şi chip – formează o lume în sine, fără de sfârşit.
Împletirea impulsurilor spirituale interioare cu impulsurile exterioare, provenite din mediul de trai, captate prin intermediul corpurilor noastre, formează complexul spiritual manifest: noi înşine – spirite întrupate.
Şi fiecare dintre noi reacţionează în felul său, după modul în care primeşte, procesează, aplică rezultatul procesărilor interioare rapide: pe care le credem în mod unic, sau în orice caz majoritar, fiind abilitatea creierului nostru. Dar care nu „lucrează” singur în lumea subconştientului nostru sau al conştientului care se sprijină pe el. Treptat învăţăm despre multe alte structuri corporale – cele pe care le numim fluidice – care conlucrează între ele şi formează cea mai mare parte a bazei de activitate a structurilor noastre cerebrale: ele înseşi captatoare şi creatoare de energii, procesând impulsuri, susţinând activitatea organismului nostru (trupului nostru) şi activitatea noastră mental emoţională.
Şi ştim acest lucru, doar că uneori avem o privire unilaterală, asupra unei direcţii de trăire, alteori putem vedea cea mai mare parte a peisajului pe care îl conştientizăm.
Sunt doar câteva idei de la care putem porni pentru a înţelege o ţesătură complexă şi larg reprezentată în grosierul şi subtilul său pământean, pentru a înţelege de ce studiem şi partea corporală, şi spiritul care o animă – care la un loc fac complexul nostru spiritual de trăire.
Discutând acum pe larg despre diverse structuri spirituale, începem să înţelegem sarcinile generale, apoi pe cele individuale pe care le avem, ca spirite întrupate, într-o verticală locală sau universică. La început intuitiv, apoi din ce în ce mai precis, mai personal, conştientizăm lumea în care trăim pe măsura schimbării vremurilor, consolidăm prin încredinţare precisă, clară, trăirile noastre de învăţătură locală, dar şi – treptat – sarcina noastră specială de ajutător. Un tip de ajutător care are însă tot felul de necesităţi de a fi ajutat, care cere să fie ajutat şi răspunde altor cereri: de a ajuta. De la simpla creştere în mâinile părinţilor noştri, până la anii maturităţii… poate azi mai puţin corporale – cât spiritual-locale: adică momentul în care ne putem exprima clar înţelegerile şi putem conştientiza clar ce vrea societatea de la noi şi ce putem să-i oferim noi – ei. De la a ocoli pretenţiile de ajutor ale celor care nu iubesc munca, care nu-şi suportă omenescul, firescul (aşa cum bine spunea o prietenă) – până la ajutorul necondiţionat: total, altruist, chiar în condiţii de sacrificare a propriei vieţi.
ÎNVĂŢĂTURI: LIBERTATE ŞI CURIOZITATE
Învăţăm în lumea noastră că libertatea pe care ne-o dorim are multe faţete, învăţăm să ne-o cucerim şi să oferim libertate celor din jurul nostru – aşa cum ne-o dorim pentru noi înşine. Dar pornim de la a încătuşa pe alţii (sau a lăsa să fie alţii încătuşaţi) pentru a ne-o păstra sau a ne fi lăsată. Abia pe urmă învăţăm că numai descătuşând – ne eliberăm pe noi înşine. Rând pe rând.
Înţelegem că fiecare are puterea lui şi că facem parte din grupuri mai mari sau mai mici, care ne susţin, sau ne confruntăm cu divergenţele de opinii ale altor grupuri – tot de mărimi diferite – care ne determină treptat să conştientizăm şi ceea ce ni se pare foarte greu: acel fel de trăire pe care îl numim libertatea de expresie.
Învăţături de mare complexitate şi subtilitate… Pare că înţelegem cuvintele ca atare, conceptul ca atare, dar nu conştientizăm întotdeauna că aplicarea echilibrată este încă un orizont îndepărtat. Cerem să ni se acorde orice fel de libertate, dar cu greu o acordăm noi altora. Şi ne îngrădim ca să ne păstrăm măcar un spaţiu strâmt de libertate, de intimitate – măcar atât, dorit şi simţit de noi, avem şi dorinţa ca alţii să ni-l respecte: măcar pe acela… Nu ne dăm întotdeauna seama că suntem oameni şi că curiozitatea este atributul cel mai normal al nostru. Şi ne necăjim când alţii ne invadează spaţiul de libertate dorit.
Curiozitatea devine o necesitate şi nu ne dăm seama de acest lucru întotdeauna. Ne-am obişnuit să credem în interese, şi de aceea am uitat ce stă la baza lor. Chiar şi verbul „a experimenta” – foarte des folosit în ziua de azi, are la bază acelaşi impuls interior, mai mult sau mai puţin dezvoltat: după cât suntem mai mult sau mai puţin obişnuiţi cu „peisajul„ în care trăim. Curiozitatea însă ne aduce la început în stadiul de a cunoaşte, de a relaţiona, de a conlucra, după ce am cunoscut verbul „a lupta”. Pe urmă începem să „ştim”. Cumva învăţăm că facem parte dintr-o lume fără frontiere… nici pielea nu ne mai este o frontieră, nici mintea, nici sufletul…
Învăţăm acum, treptat că orice formă de ajutor este de fapt o primire de ajutor. Şi nu este clasicul interes „Să fiu ajutat că poate mă va ajuta şi pe mine cineva, cândva…” Ajungem să conştientizăm că ajutorul oferit este simultan primit – şi nu de partenerul de trăire, ci chiar de noi înşine.
Schimbarea, creşterea vibraţiei galactice, expresie cu care ne-am obişnuit acum, ne aduce aproape fără efort în faţa conştientizării expansiunii simţurilor noastre. Ceea ce se schimbă ne ajută să cunoaştem:
– din ce este compus totul în viaţa noastră, structural şi temporal;
– la ce, şi când ne este de folos, conştientizând că trăim într-o lume care o simţim şi o cunoaştem treptat în toată complexitatea ei, dar care rămâne rudimentară – proporţional cu ceea ce descoperim că suntem noi, oamenii, în mijlocul căreia trăim.
Dar întreaga noastră lume se sublimează şi ea, ca şi noi, în felul ei – şi înţelegem asta într-un final. Unii oameni cred că lumea rămâne aşa cum este ea acum, pe nivelul de acum al său. Iar ei, care se preocupă de o cunoaştere pe care o intuiesc, o simt că există, fără să se preocupe de lumea în care trăiesc, crezând că astfel vor „pierde trenul înălţării” sunt de fapt aceia despre care în Biblie se spune că, încercând să nu-şi piardă sufletul, chiar şi-l vor pierde… Exprimarea vremii în care a fost spusă o astfel de profeţie, dură în felul ei, dusă la extrem în veacurile ulterioare, nu schimbă de loc sensul pe care îl exprimă. Este însă o atenţionare spirituală pentru cei care trăiesc astfel de încredinţări, pentru ca, la schimbarea lor, să se corecteze singuri, chiar din mijlocul vieţii, pierzându-şi, prin auto-control susţinut, frica de pierdere a înălţării. Şi este, acum, timpul acestor recalibrări.
Este unul dintre obiectivele pentru care multe spirite au venit pe Pământ. Să-şi piardă frica de pasul pierderii: materiale sau ne-materiale, grosieră sau subtilă.
Căci suntem aici pentru toată sfera de viaţă în mijlocul căreia ne naştem, cu toate lucrurile ei simple sau complexe. Înţelegându-ne ca oameni ce am fost în trecutul apropiat, începem să înţelegem animalele mult mai bine, plantele, sistemul lor unitar – dar compus din simplităţi pe care trebuie să le înţelegem şi să le ajutăm să vieţuiască, aşa cum trebuie şi noi să ne obişnuim să trăim în mijlocul lor. Am început deja să conştientizăm acest lucru. O astfel de conştiinţă se va dezvolta uriaş în vremurile care vor veni, până acolo încât să luptăm cu forţele noi pe care le vom avea, chiar începând din viaţa viitoare pentru noi, cei care suntem acum pe Pământ. Indiferent dacă vom pleca de pe Pământ sau vom rămâne aici. Formaţia de om ne aduce nouă, spiritelor înaintate în evoluţiile noastre, cunoaşteri extinse privind trăirile spiritelor mai micuţe, pe care le cunoaştem azi din natura înconjurătoare, pe care le vom ajuta în viitor: atunci când toţi cei care suntem acum, aici, vom fi ajuns în evoluţii secundare – iar micuţii noştri companioni vor fi creatori conştienţi înaintaţi, aşa cum suntem şi noi, acum…
Evoluţiile se împletesc astfel în mod complex, oriunde în universurile noastre. Suntem diferiţi, dar tocmai diferenţa dintre noi lucrează pentru a ne apropia. Diferenţa ne apropie, după ce aparent ne-a separat: te dai un pas înapoi ca să vezi întregul, te apropii cu o lupă ca să vezi detaliul, subtilul.
CONCLUZII
Toate sunt învăţăturile noastre.
Spiritele umane sunt spirite înaintate în evoluţii, chiar dacă le vedem în stare de lucruri pe care nu le considerăm normale pentru evoluţii umane: nici din punct de vedere creativ, nici din punct de vedere comportamental. Cu toate acestea, spiritele umane au suficientă putere pentru a fi în stare de cele mai frumoase şi complexe atitudini faţă de viaţă, creaţie şi relaţiile inter-umane. Însă în perioade de vibraţii planetare scăzute, joase, datorită multor impulsuri pe care se simt nevoite să le facă faţă, neavând experienţă destulă în locuri cu aglomeraţii planetare, sunt dezorientate şi luptă doar aprig pentru un fel de supravieţuire pe care doar ele le înţeleg. Dar numai în acest fel pot să prindă experienţa care le lipseşte. Alte spirite umane, cu mai multă experienţă în astfel de locuri de joasă vibraţie planetară, pot să se orienteze rapid, clar, concret, făcând faţă oricăror condiţii de muncă, de viaţă. Ştiu să-şi folosească puterile, intuind că le au şi pot oferi chiar exemplu şi înţelegere celor care sunt dezorientaţi sau se orientează foarte greu. Târziu, după revenirea la vibraţii mai înalte, cu toţii îşi amintesc tot ceea ce pot face: mai ales faptul că fiecare spirit întrupat poate desfăşura manifestări deosebit de complexe, îndreptate pe două fronturi:
– o direcţie de înaintare spirituală personală, în evoluţii complexe, cu învăţături primite pentru folosirea puterilor spirituale care cresc mereu: pe linii creative, de atitudine în faţa condiţiilor de trai, de relaţionare cu toate spiritele întrupate, care îi vor forma mediul spiritual-social de trai curent; este o formă progresivă de învăţătură, de manifestare, de la o formă de trăire la alta superioară. Întrucât la început puterea spiritelor este prea mică, evoluţia progresivă nu se întrerupe pentru alte feluri de învăţătură. Se consolidează diverse forme de manifestare, mergând pe o linie mereu ascendentă a vibraţiei, de la o planetă la alta, de la un sistem stelar la altul.
Este ceea ce numim o evoluţie progresivă: dintr-un punct al universului, de o anumită vibraţie – la alt punct, de vibraţie superioară. Pe parcursul unei astfel de evoluţii, spiritele învaţă, şi consolidează învăţăturile în diverse conjuncturi planetare sunt astfel parcurse cunoaşterile privind elementele de bază ale evoluţiilor. Treptat ele încep să conştientizeze diferite feluri de trăiri pe care le observă la alţi evoluanţi din jurul lor, să le înţeleagă şi să dorească să le trăiască şi ele. Îşi dau seama că în acest fel pot continua îmbogăţirea întregii sfere de manifestări spirituale pe care şi le doresc să le deruleze, la fel ca şi cei care le ajută să pătrundă tainele acestor manifestări.
– Pe măsura creşterii puterilor energetice, spiritele îşi pot întrerupe momentan evoluţiile progresive, pentru a se întoarce către rădăcinile evoluţiilor lor, pentru a învăţa acolo, în primul rând, să ofere ajutor popoarelor spirituale care au intrat în evoluţii în urma lor. Fiecare spirit în parte îşi formează astfel obişnuinţa de a-şi ajuta semenii mai mici, care vor evolua asemănător, învățând treptat tot ceea ce ajutătorii lor au învăţat la rândul lor, ajutaţi de generaţii şi mai vechi de ajutători.
Cu asemenea prilejuri, cei care vor deveni astfel ajutători îşi îmbogăţesc cunoaşterile:
– prin conştientizarea aprofundată a propriilor lor forme vechi de evoluţie, pe care le-au trăit ca rezidenţi cândva;
– prin cele pe care le observă ca manifestări personale ale gazdelor lor; dar şi ale altor ajutători, mai evoluaţi, mai experimentaţi, cu care se întâlnesc în aceleaşi conjuncturi ale călătoriilor lor.
Este o formă de evoluţie prin care cei mai experimentaţi se coboară la nivelul gazdelor lor, chiar dacă acest lucru, la început, este total împotriva încredinţărilor lor de moment. Dar numai aşa pot porni chiar din mijlocul formelor de manifestare ale gazdelor, pe care le învaţă foarte repede, având deja cel puţin o experienţă minimă de manifestare la nivelele de vibraţie locale.
Prin adaptarea lor la condiţii mereu noi de mediu şi de societate, în care vor trăi un timp şi vor oferi experienţa lor personală gazdelor lor, creşte experienţa totală de trăire, de manifestare, prin care creşte chiar puterea interioară totală a spiritelor.
În plus, prin conştientizarea profundă a propriilor experienţe în conjuncturi asemănătoare, prin înţelegerea acestor conştientizări şi remodelarea propriului comportament, se poate oferi ajutor pentru traversarea unor evenimente asemănătoare. Sau pentru realizarea unor elemente de creaţie materială pe trepte superioare, oferind sprijin pentru consolidarea unor etape de creaţie: de la cele mai simple - la cele mai complexe, la nivelele tuturor valorilor de vibraţie în care evoluează întreaga planetă, prin adaptări succesive, ajutate de experienţa totală de manifestare a spiritelor.
Aceasta este ceea ce numim evoluţie regresivă, care întrerupe doar momentan evoluţia progresivă, dar contribuie masiv la întărirea şi îmbogăţirea experienţei totale a spiritelor, chiar în evoluţia lor progresivă – dusă în alte locuri din univers. Sunt evoluţii, cum spuneam, pentru crearea, consolidarea şi dezvoltarea manifestărilor de ajutător care, treptat, pe măsura înaintărilor în evoluţii, vor ajunge să ocupe cea mai mare parte a evoluţiilor spirituale. Însă şi îmbogăţirea experienţei totale a spiritelor este un fapt real, de care ele îşi vor da treptat seama, atunci când astfel de călătorii vor deveni evenimente obişnuite în viaţa lor.
Evoluţiile regresive au loc în condiţii speciale, prin călătorii către zonele universice deja parcurse în evoluţiile anterioare. Sunt călătorii în trepte de vibraţie din ce în ce mai mică, pentru obişnuirea treptată a spiritelor cu diminuările de vibraţie, către un punct terminus de cea mai joasă vibraţie a călătoriei. În punctul terminus se va desfăşura un ciclu mai lung de destine, în care spiritele vor trăi cea mai mare parte a manifestărilor pentru care s-a iniţializat o astfel de călătorie.
Drumul cu vibraţie din ce în ce mai joasă până în punctul terminus este o reamintire a principalelor forme de viaţă, de manifestare a spiritelor în linia de evoluţie parcursă până în acel moment al vieţii lor. De aceea îl numim regresiv, şi nu reprezintă o decădere a spiritului, ci doar o reajustare a manifestărilor sale, în funcţie de vibraţia corpurilor locale şi de întreg ansamblul condiţiilor de trai planetar cu care se confruntă.
Astfel de călătorii sunt rare la început, căci şi puterea de adaptare a spiritelor este mică, după cum şi experienţa lor este pe măsură. În special prima călătorie este deosebit de grea, provocând spiritelor cu experiența cea mai puţină agresivitate manifestă, mai mult sau mai puţin, la toate nivelele variaţiilor de vibraţie locală. Toate trăirile ulterioare se vor baza pe înţelegerea sentimentelor pe care le-au avut ele înseşi – dar nu le-au respectat la celelalte vieţuitoare cu care au venit în contact. Adică cele despre care vorbeam la început, şi încă multe altele.
Dar este o experienţă unică în viaţa spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor, în acelaşi timp şi pentru ajutătorii lor, la fel ca şi pentru localnicii care derulează evoluţiilor lor protejate, precum şi ajutătorii lor mai evoluaţi, care îşi consolidează manifestările de înaltă spiritualitate în condiţiile grele ale unei astfel de societăţi spirituale.

Vom vedea că astfel de călătorii sunt de mai multe feluri, cel puţin câteva, după cum pot vedea, din perspectiva mea, în acest moment. Toate însă având ca scop final ridicarea spirituală pe multe nivele, ale tuturor spiritelor – fie ele călătoare (ajutătoare) sau rezidente: adică – fie cele pentru care călătorii au venit în mod expres să le ajute, fie cele care trăiesc conjuncturi planetare formate de către călători şi rezidenţi, trăind împreună, aşa cum se petrec acum lucrurile pe Pământ: oameni, plante şi animale împreună.

4 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Ai ceva de bine pe www.buriculpamantului.blogspot.com :)

Excalibur spunea...

Utila si importanta munca faci tu, Cristiana, prin postarile tale!

Stii, acum vreo saptamana ma intrebam ce e mai dificil: sa urci sau sa cobori pe scara evolutiva? Si cum principala sursa de informare e propria mea experienta, iar eu simt, momentan, ca ma rostogolesc spre tenebre, aveam o apasare teribil de neplcuta.
Disconfortul se datoreaza incapacitatii mele de a intelege anumite forme de agresiune carora mi-e dificil, daca nu chiar imposibil sa le gasesc motivatia. O fi vreuna, dar...care? De ce anume sa tina ea? Fiindca daca pot accepta o agresiune care are la baza atingerea unui scop egoist, sau unul existential, sunt altele care-mi par fara sens. N-au noima.
Fireste,referitor la numite lucruri "considerate bune", am aceeasi traire. Vorbeam nu mai stiu unde despre complimentari... Daca cineva face ceea ce e bun, frumos, util etc., complimentele sunt lipsite de rost. Nu asta ar trebui sa facem fiecare din noi? Nu spre asta tinde evolutia?

Cristiana spunea...

(1)
Incepusem sa-ti scriu, Excalibur, mai detaliat, parerea mea, dar m-am oprit si voi discuta un pic mai pe larg in postarea urmatoare, despre Rezidenti si Ajutatori.
Personal, iti spun doar cateva lucruri acum: dupa parerea mea, nu esti de loc in rostogolire spre tenebre... dar discomfortul trairii unui om foarte sensibil in aceasta lume complexa este real - acolo unde avem perceptii asupra realitatii extrem de complexe. Realitatea ne ofera o bogatie inimaginabila (inimaginabil - deocamdata..), care ne inconjoara tocmai pentru ca fiecare dintre noi, individual si in grupuri de incredintari apropiate, sa ne raportam la anumite elemente ale ei - da, ale unei realitati obiective: ea chiar este obiectiva, noi nu suntem inca, chiar daca ne place sa credem. Inca nici privirea globala nu ne determina sa o privim obiectiv, ci doar partial, cred eu. Si, mai cred eu, a nu ne implica emotional nu inseamna nicidecum a privi obiectiv. Implicarea emotionala exista, chiar daca nu o simtim decat ca pe o reactie si aceasta trebuie, cred, sa invatam sa echilibram emotional. Sa avem emotii, sa avem reactii, caci lipsa nu inseamna echilibru. Echilibru inseamna sa le avem pe toate si toate sa fie constientizate, si toate sa fie in echilibru unele cu altele. Si suntem aici pentru ca, treptat, sa le invatam pe toate. Venim de multe, multe ori, pana ce invatam toate: in cicluri de vieti, nu numai vieti. De fiecare data mai antrenati, dar nu mai insensibili, dimpotriva, sensibilitatea creste permanent, doar ca invatam, in trepte, sa o echilibram cu intelegeri ale realitatii pe care o aprofundam - cum ma stradui sa explic, si eu, si altii - din ce in ce mai elevat.
Daca nu le simtim treptat, pe toate, daca nu simtim diferentele intre diferite perioade de simtire, nu avem cum sa le stim si sa le echilibram.
Spuneam de multe ori prin postari ca ENTITATILE SUPERIOARE NU SUNT ASA PENTRU CA NU STIU SA FACA RAU, CI PENTRU CA ALEG SA FACA BINE!!

Cristiana spunea...

(2)
Asadar, toate au o noima, un rost. Si toate atitudinile noastre au un anume grad de sinceritate, chiar daca intre noi nu putem sa fim pe deplin sinceri. PENTRU CA NU AM INVATAT SA FIM SINCERI FARA SA RANIM.. Sa schimbam situatii fara sa ranim.. Nu am invatat inca sa inlocuim ceva cu altceva - dar superior. De aceea suntem aici, ca sa invatam.
Invatam din fiecare situatie si apoi abia vedem cum ne orientam. Si mai calcam in strachini, nu pt . ca am vrea, ci pt. ca oamenii sunt marcati de complementaritati mai mult decat credem. Tatal meu se intreba intotdeauna, retoric: cum poate omenirea sa fie in stare si de lucruri sublime, si de lucruri abominabile??.. Uneori ochii i se scaldau in lacrimi, de sublim sau de abominabil..
Suntem similari sau complementari, mai mult sau mai putin, grupal si individual, reactionam la impulsuri de acelasi fel sau de feluri diferite, care scot din noi atitudini, ganduri, vorbe, fapte pe masura lor. Suntem aici, la radacina lucrurilor, ca sa le simtim pe toate. Si noi nu ne bucuram de ele. Inca nu putem.
Evolutiile tind catre echilibru, unde echilibrul nu este indiferenta. Credem ca, daca nu ne implicam emotional, atunci percepem corect realitatea, dar lucrurile nu sunt chiar asa. Exista o bogatie si o saracie de emotii si toate cresc, se manifesta - mai intai de-a valma, apoi se echilibreaza. Si apoi alegem sa facem ce este bun: adica creativ, intelegator, incurajator, pentru segmente spirituale din ce in ce mai largi, pe verticala dezvoltarii fortelor spirituale. Fortele spirituale nu se dezvolta distrugand, dar mergand pe linia distrugerii, saracirea care apare din distrugere determina incercarea de a iesi din ea, pe cai care, daca am ajuns in postura umana, se vor manifesta mai devreme sau mai tarziu. Se vor cere si vor exista, percepute de la altii din jur. De aceea suntem atat de diferiti aici, laolalta, ca sa avem sferic de unde lua exemplu pentru bogatia de situatii pe care o percepem, fiecare dintre noi.
Da, nu este usor de loc. Acest echilibru presupune si faptul ca nu mai avem la un moment dat, nevoie de incurajari. Stim ce trebuie facut si facem. In lumea cReatorilor, nimeni nu face la comanda sau contra plata, sau asteptand incurajari. Se percepe necesitatea. Si mai este ceva ce nu intelegem decat pe bucatele: trebuie sa stim sa facem fluid de toate. Cineva ma intreba de ce trebuie sa facem grupari, sa cunoastem despre grupari. Teoretic toti suntem la fel, toti facem parte din aceeasi forma de viata.. Practic insa, fiecare face ce poate, iar evolutiile se bazeaza mult timp pe inclinatiile personale, caci altfel nu am putea invata sa ajutam pe fiecare dupa puterea si dupa inclinatia sa.
Ma opresc aici. Mai discutam la postarile viitoare. De tinut seama de faptul ca nimeni nu este in reala cadere, neplacerea in sine nu este o cadere. Doar ca ne putem echilibra si suntem , de asemenea, ajutati mereu sa ne echilibram. Toti!! Chiar daca aparent nu vedem rezultate spectaculoase, asa cum mai spuneam pe undeva, eu cred.. adica sunt incredintata ca sublimul este Calea, Adevarul si Viata.. nu neaparat un Omul care a spus asta - ci ceea ce El a reprezentat si a prezentat in viata omenirii. Il numim sublim pentru ca asa il vedem din perspectiva pe care o atingem atat de rar si tanjim tot timpul. Unii nu cred in el pentru ca nu l-au atins, sau l-au atins si nu stiu sa-l numeasca asa.. Il numesc altfel.. Toate caile duc acolo, toti trebuie sa alegem ca sa mergem mai departe.
Este, cred, acel sublim al echilibrului, al armoniei dumnezeiesti, mereu creatoare si invatatoare.