RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI: CĂUTAREA DRUMULUI NOSTRU ÎN VIAŢĂ

Este un subiect vast, dar este necesar să încerc o sinteză a celor pe care le-aş discuta la nesfârşit!
Am intrebare pornind de la cele doua situatii :
- "multi dintre noi, care am mai venit pe aici (...) acum suntem aici pentru corecţii mărunte de atitudine, subtile "
- "cei care au venit aici pentru prima oara pentru remodelările manifestărilor lor..."
Cum ne putem da seama in care din cele doua categorii ne situam? Intuitiv? Prin regresie hipnotica? Prin meditatie? Toate la un loc?
Exista vreo metoda la indemana incepatorilor?
Există mai multe teme care pot fi abordate în această direcţie: pentru că suntem pe un blog spiritual, să spun din nou că orice abordare a manifestărilor umane sunt de natură spirituală, fie că este vorba despre ceea ce se înţelege în mod curent prin spiritualitate (cultură, religie, filozofie), fie prin profesie, fie prin relaţiile cu semenii în mijlocul cărora ne aflăm.
De regulă întrebarea îmi este pusă din punctul de vedere al ţelului general uman, complex, cu toate abordările de mai sus. Şi mă confrunt de multe ori cu aceasta întrebare. Iar eu răspund cu precizarea: sunt încredinţată că fiecare dintre noi trebuie să îşi intuiască drumul, să se concentreze la ceea ce îi vine în faţă, permanent, după puterile lui. Şi am să caut, pe scurt, să explic acest lucru, urmând ca studiile viitoare să aducă toate detaliile prin prisma cărora cred acest lucru.
Fiecare dintre noi avem un drum prin care învăţăm tot ceea ce se poate face în societatea în care ne-am născut, îmbogăţindu-ne şi consolidându-ne în acelaşi timp experienţa de viaţă: pe segmente diferite, dar care se împletesc strâns şi se influenţează reciproc. Astfel încât totul se poate percepe unitar la un moment dat, contribuind şi în acest fel unitar la experienţa totală de viaţă, dar şi pe segmente, pe care viaţa le abordează mai mult sau mai puţin, în funcţie de necesităţile fiecărui spirit în parte.
În acest fel, părerea mea este că trebuie sa facem tot ceea ce ne trage inima in fiecare moment al vieţii noastre. Acesta ar fi drumul nostru, aspectul general al lui şi, în interiorul lui, compuneri pe care le conştientizăm treptat, cu volume diferite în economia generală a vieţii spirituale. Intuiţia arată drumul format de evenimentele care se trag în viaţa noastră după modurile: de naştere, creştere, familie, şcoală, societate, dorinţele şi aplecările, înclinaţiile noastre care formează drumul nostru. Şi despre care, spunea chiar acum o prietenă, "drumul e grozav"!! Daca îl vedem aşa, dacă vrem să facem faţă permanent la toate provocările, încercările, impulsurile vieţii (fiecare numeşte după cum îi sunt încredinţările) parcă toate devin mai aşezate, urmând să fie înţelese – oricât de greu ne poate fi la un moment dat. Fiecare pas al drumului ne poate face mai curajoşi, mai implicaţi, mai conştiincioşi, mai înţelegători: cu alte cuvinte – mai înţelepţi...
Acesta este aşadar, după părerea mea, drumul general al fiecăruia dintre noi. Particularul se ţese permanent din învăţăturile pe care le avem şi ştim să le aplicăm în fiecare clipă a vieţii noastre. Nu este o lozincă – chiar aceasta este realitatea. Cred eu.
Eu nu sunt de acord cu metode invazive si, de ce nu, chiar determinative, aşa cum văd eu, pe undeva, hipnoza. Poate nu am dreptate, nu am acest talent inductiv. Dar voi scrie mult referitor la felul in care se formează intuiţiile noastre, ca un fel de citire a drumului propriu format de totalitatea elementelor de profil spiritual, a structurilor corporale şi experienţei in manifestări deja consolidată sau în curs de consolidare, de întărire, de obişnuire. Corpul eteric (vital) poate sa ofere informaţii sintetizate din funcţionarea tuturor corpurilor din sistem, sub puterea radiaţiei spirituale. Şi se poate vedea, citi, o astfel de desfăşurare în corpurile omului, daca el permite. Dar tot acest corp, foarte apropiat de corpul nostru fizic, pe care îl dublează (de aceea îl mai numim şi corp dublu eteric, dar să nu se facă confuzia ca ar fi un corp dublu în sine, aşa cum am mai auzit cândva) poate sa dea o clarintuiţie perfectă proprietarului, utilizatorului de sistem (sistem corporal).
Şi este cel mai curat lucru pentru om, în ziua de azi. Pentru că am învăţat că drumul către înţelegerea prin forţă proprie este foarte importanta, căci dacă undeva apare o îndoială, omul se poate depărta pentru mult timp – chiar pt. tot restul vieţii – de cercetarea neconvenţională. Nici un clarvăzător nu poate vedea lucrurile perfect, din orice unghi de vedere, pentru orice moment al vieţii, căci omul este destul de imprevizibil în condiţiile planetare actuale, de modificări permanente ale vibraţiei planetare, la care are răspunsuri prin obişnuinţă, sau nu are (prin ne-obişnuinţă, încă), sau are voinţa de a schimba cat poate mai multe manifestări învechite cu manifestări noi, comutate pe frecventele de ridicare. Adică, comportamente din ce in ce mai echilibrate, mai altruiste, mai înţelegătoare, tolerante, fără să ne supărăm pe noi înşine dacă o dată reuşim, de doua ori nu... Mergem cu voinţă multă mai departe.
Dacă eu vorbesc despre aceste lucruri, nu înseamnă ca trebuie sa aştept la infinit sa ajung la perfecţiune pentru a spune si altora, căci nu voi ajunge la perfecţiunea pe care o vrea lumea, atâta timp cât vibraţia planetara este mică. Nu cere nimeni, din verticala coordonatoare a evoluţiilor noastre, acest lucru: să ne comportăm ca şi atunci când vibraţia planetară este foarte înaltă, când suntem foarte conştienţi de tot ceea ce trebuie sau nu trebuie să facem la un moment dat sau altul al trăirilor noastre.
De aceea spun că omul trebuie să-şi urmeze intuiţiile, alegerile – chiar dacă nu găseşte plăcerea dorită în calea care i se desfăşoară. Treptat ajungem să ne dăm seama că ceea ce nu ne-a plăcut la început ne poate deveni util, interesant, apoi chiar plăcut.
Cam aşa stau lucrurile chiar cu munca pe care mulţi dintre noi, oamenii, nu o prea iubim…
Meditaţia este bună, cred eu, este o cale de liniştire ce poate fi în orice moment folosită pentru a lua hotărâri pentru mai departe. În starea generală de liniştire, intuiţia apare în forma ei de clar-intuiţie la un moment dat. oricum ajută, căci ne poate conduce la obişnuirea cu liniştirea rapidă, atunci când viaţa ne determină să luăm foc! Sau când avem de ales, de înţeles, de căutat, în momentul în care credem că un răspuns poate apare… doar dacă am putea să înţelegem în sufletul nostru ceva. Orice. Ceva.. ACEL CEVA… Şi în liniştea sufletului nostru, acel CEVA apare…
Regresia hipnotică nu mi se pare bună, oricum. Pentru că nu este o soluţie, nu cred ca este o soluţie. Învăţătura şi folosirea aptitudinilor proprii fac mult mai mult. Învăţătura poate să conducă la înţelegerea celor care se desfăşoară în jurul nostru şi astfel să vedem cum se compune drumul acesta al nostru… Căci drumul este foarte important, nu numai scopul în sine… Normal că trebuie să avem scopuri in viaţă, dar să nu ne facem din scop – o limită. Care se atinge şi apoi să nu mai avem nevoie de nimic. Şi să folosim doar ceea ce am învăţat până în acel moment… Dimpotrivă, să înţelegem că mereu avem ceva de învăţat, de la cele mai simple lucruri – la cele mai complexe. Să nu ne temem să iubim ceea ce este simplu, să nu ne fie frică să iubim ceea ce este complex. În fond, toţi suntem începători pe acest drum, toţi facem un pas nou in fiecare clipă, căci nici o clipă nu e repetabilă în subtilitatea ei profundă, în rădăcina ei existenţială.

Pe de alta parte, discutăm aici despre poziții diametral opuse în societatea noastră: pe de o parte – oameni obișnuiți cu greșeli mărunte: obișnuite, le-am zice noi... Cu pofte obișnuite, muncind obişnuit, încercând așa... normal, spunem, să trăim cu cei din jur pe cât posibil în pace... La capătul diametrului comportamental sunt cei care nu iubesc munca, care nu iubesc prietenia între oameni, speculanți, isteţi-dar-puturoşi, apoi mai greu: oameni care calcă pe morminte pentru a trăi comod fără munca multă, cinici, agresivi, hoți, plini de cruzime, criminali sau oameni care pun pe alţii să ucidă pentru confortul lor: tot spiritual…
Învăţăm să îi înțelegem că nu rămân așa de-a pururi, că nu vor fi pedepsiți de-a pururi. Învăţăm să îi privim cu curaj şi să ne strecurăm printre nedreptățile pe care ei le seamănă în calea celorlalți oameni. Pe cât posibil. Să fim luptători echilibrați, înţelegători, curajoși. Să ne placă munca, oamenii, lucrurile mari şi mici ale vieţii. Şi să-i înțelegem pe toți cei care nu fac lucruri convenabile, din punctul de vedere al moralității sociale, profesionale.
Iată, aşadar, cum de fapt ştim de le bun început în ce categorie de oameni – din cele două expuse în textul pe care mi l-ai supus atenţiei – ne putem încadra cu destul de multă uşurinţă. Şi nu cred că ar fi bine să generalizăm ceea ce nouă ne vine doar pentru o rară clipă: la un moment dat, obosiţi, nu avem chef de lucru, sau am zice că ne vine să omorâm pe cineva dur, agresiv şi rău, sau ne-ar place şi nouă să muncească alţii pentru noi ca să ne odihnim şi noi de viaţa necăjită pe care o ducem… Gânduri negre, grele… gânduri de o clipă… Ne reluăm munca… viaţa… palavre de genul ăstora nu sunt pentru noi…. Fiţele să fie pentru alţii… noi avem de muncit pentru o familie, pentru camerele noastre reci… bine barem că sunt! pentru mâncarea plină de E-uri… bine că e şi aia! Uite… a răsărit un zâmbet pe faţa noastră… e un semn bun! Avem un computer… Știți pps-ul acela în care se spune că dacă ajungem la sfârşitul lui – că tot ne aflăm în faţa unui computer – facem parte dintre cei 1% care… şi care… care…
Şi ajungem să ne considerăm fericiţi!!!
Şi dacă ne interesăm cu ardoare despre felul în care ne putem lupta conştient pentru ridicarea spiritualităţii noastre… CU SIGURANŢĂ CĂ FACEM PARTE DINTRE CEI CARE DORESC BINELE TUTUROR ŞI CREDEM CĂ, RADIANT, NOI CONTRIBUIM LA BINELE OAMENILOR PE ACEST PĂMÂNT !!!

Asta este prima şi cea mai importantă sarcină a destinului nostru acum, aici !! Restul se va aşeza pe o temelie deosebit de trainică!!
Indiferent cât de „normală” este viaţa noastră, rolul nostru poate fi enorm, şi noi să nu ştim asta. Marile misiuni, destine, sunt foarte de greu de suportat, dar la fel şi cele mici, ponderate, echilibrate. De multe ori ne dorim să fim în centrul atenţiei lumii, dar lumea poate să dezechilibreze mult un om nepregătit din multe puncte de vedere pentru o astfel de cale: încă!
Sunt astfel fel şi fel de drumuri, important este să trăim o viața echilibrată. Dacă apare ceva deosebit – plăcut sau neplăcut – să privim tot echilibrat, continuând să facem tot ce putem pentru binele nostru, al familiei şi societăţii noastre. Nu este o vorbă în vânt, într-adevăr suntem fiinţe radiante şi influenţăm de la distanţă multă lume. Îmbogăţim lumea cât mai mult cu gândurile, vorbele şi faptele noastre bune.
Eu vă urez tuturor să aveţi spor în toate cele pe care le faceţi, să vă ridicaţi cu voinţă şi încredere deasupra tuturor greutăţilor vieţii, căci toate le avem pentru întărirea şi îmbogăţirea noastră spirituală. Şi să ne regăsim întotdeauna bucuria de trăi speranţele noastre spirituale împlinite!!
Doamne-ajută!!