Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 13 decembrie 2009

DACĂ AŞ FI MOŞ CRĂCIUN…

Ca să ajung să vă spun ce v-aş aduce eu vouă, dacă aş fi Moş Crăciun, trebuie să mă gândesc serios la mai multe lucruri…
Şi profit de Leapşa de la Sorin pentru a face acum, în prag de sărbătorile cerurilor care deja sunt larg deschise acum, şi vor ţine încă mult timp aşa!! o spovedanie.. o mărturisire… despre ce cred eu din multe puncte de vedere…
Pe care le-aş dori împlinite, dar nu sunt… pe care le-aş cere spre împlinire lui Moş Crăciun şi, dacă aş fi Moş Crăciun şi ar trebui să vă fac un dar… v-aş spune şi v-aş dărui ceea ce simt eu, ca dar spiritual, pe lângă ceea ce îşi dăruiesc oamenii sub bradul cel viu şi sub coroniţa de vâsc curat!!…

Ca sa simt ca traiesc am nevoie de...
… de aplecarea către înţelegerea profundă a celor de mult uitate, din vremuri pe care Moşi Bătrâni, cu barba albă, nu ne băsmeau imaginaţii de oameni cari-nu aveau ce face… Şi merg încet pe drumuri ce par să se destăinuie în şoaptă urechilor ce-n chin se zbat durerea nopţii s-o adoarmă…

E simplu sa ...
…vrei să faci aşa ceva, dar dacă-ţi sufleci „mânecile” sufletului şi-ncerci să intri-n luptă… îţi vei da seama că nu degeaba poveşti vorbesc de oameni mari, plini de puteri, maturi deplini în infinitul trupului şi sufletului lor, luptând, plini de curaj, cu fiarele din ei: şi-apoi povestea lor zicea de lupte lungi, de „zi de VARĂ până-n noapte” şi încă alte „trei zile şi nopţi”, şi tot de vară… lungi, şi cu lumină mare, să vadă bine, pe rând, întunecările din ascunzişurile sufletului lor…
E-aşa de simplu ca să vrei, dar primul pas e-un drum întreg… apoi… la trântă mai departe, să vrei să intri în cuşca „fiarei”…
Ce simplu pentru privitor…

E (prea) complicat sa...
…intri în puterea sferelor ce îşi îngemănează destinul îndrăzneţ sub poarta timpurilor lor ascunse… Cine ni le-a ascuns… iertaţi să fie… Aceia însă nu ştiu încă cum omul căutător, şi călător pe apele din timpuri, ce curg fără-nvoirea lor, se scaldă în necunoscut, activ subconştient şi, prin puterea celor nevăzute, neştiute, neînţelese doar până la o clipă… irupe în înaltul cerurilor ce-acum i se deschid de parc-atât! atâta doar! au aşteptat, în felul lor cuminte, o mână întinsă cu ardoare să le culeagă rodul curat, şi copt de mii de ani!!

Lupt mereu...
să-mi liniştesc avânturile ce nu dau loc altor trăiri, dar care-aprind apoi mereu noi valuri de lumini în cuget – dar doar atunci când, suflet potolit, ajung să-l fac să simtă: să vadă, să audă, să miroasă, să pipăie în felul lui cam fără voie modestit, tot ce nenumărate conuri de lumină deschid de-asupra unui cap nerod, spirale de foloase plouate blând în sufletul sfios astfel re-cuminţit…

Mi-e rusine...
… da, da! mi-e mult ruşine de vorbe şi de gânduri deşănţate pe care le arunc atât de des, ce-mi fac tot timpul sufletul să-mi piară, căzut în negrele genuni ale-nceputurilor firii ce crunt le-au zămislit…

Vreau sa inteleg...
tot ceea ce ne înconjoară, oriunde-am fi, orice ne-am târgui cu propriul nostru bun destin să dea, să treacă cu folos, să ne-ntărească şi apoi atât de dulce să ne înzefirească! Şi, ca o trestie pe apa cerurilor larg deschise, să unduim găsind pe cel ce strigă după un ajutor pe care da, chiar noi putem, şi ştim să-l dăm! dar cu-nţeles interior de doar atât cât cel ce pare înecat să-şi amintească el însuşi să se scape, şi să înoate până în malul temerilor şi fricilor din cerul său vremelnic înnoptat…

As vrea sa castig...
un mic dumnezeiesc surâs după a vieţii încercare, pentru o zbatere de multe ori nebună şi dezordonată, sau înjurând, cum spune omul! „sănătos, măi tată!!!” în faţa sau la spatele întors al celor supăraţi pe felul meu copilăros de a privi în faţă…

Ma poticnesc mereu...
Oooo… chiar mereu… şi-mi iau iar jucărelele şi zic că „Nu mai pot! Şi nu mai vreau! măi frate! Da’lasă-mă-n papucii mei viaţă, că nu am omorât pe nime-n astă viaţă!!!”

Ma simt batran cand...
… când Moşi mă poartă spre dalbele pătrunderi ale înfiruirii neam, când Babe-mi cern ursita de Călător prin veacuri, Povestitor bătrân la geamuri pe-nserat, când oamenii se odihnesc după o trudă ce-şi zice hăruită din neam – peste alt neam…

Ma simt copil cand...
vine-un Om , şi Altul, şi-apoi încingem hore cu vorbele sprinţare, şi râdem, şi cântăm în bucurii stelare!! Şi sufletul ni-i săltăreţ ca la şotron, şi mai departe, săltând din pom în pom… din cer în cer… cu bucurii de joc curat de suflet pur şi tandru de pui de Spirit curios, pus astfel pe-nălţat !!

Ma plictisesc de moarte cand...
Era să zic că nu m-am plictisit eu niciodată!! Dar nu este aşa… Trecut-au anii peste mine, făr’de folos ziceam odată… Dar mult apoi am învăţat că fiecare clipă ce astăzi ne e dată contează unde-o punem spre-a dărui curaj, încredere şi forţă fiecărui gând în parte, şi faptă, şi vorbă, şi mână-ntinsă… Ori pentru a primi cum se cuvine o palmă din partea celora acum pripiţi, pripiţi în lupta lor interioară să îşi primească o porţie de viaţă: pe-a lor şi pe acelor în grabă pălmuiţi…

M-am impacat cu gandul...
…că trebuie să plec! Mi-au zis destui, făcându-mă să mă încred în ce ştiam, în sinea mea, de mult: venită pe-o rază de soare pentru un înţeles profund, cu o plecare cerută de suflete ce vor să mai împartă cu mine alte străvechi tărâmuri, în alte ape ale acestui univers subtil… acolo unde timpul, în sfori de aer şi fronturi de culori suave, se pierde-n lungi cristale ce curg sau picură spre ceruri ce se întorc ciudat să intre în zboruri largi de suflet, lucrând neîncetat…

Mi se pare ca am inceput...
…Să simt cum vremurile blând se schimbă… Atât de blând încât puţini din cei din jurul meu le văd… Dar mare e speranţa în mirătoare vremuri de mari puteri, şi vreri când omeneşti, când chiar dumnezeieşti..

Nu stiu cand...
am ajuns să îmi dau seama că viaţa mea se întregeşte cu-a altora, pe rând!! Nu vă vorbesc din cărţi, ci chiar din ale mele valuri, din timpuri răsfirate pe umeri ce altă dată se ridicau colţoşi, îndureraţi apoi de împietrirea gândurilor aspre pe care oamenii mi-au dovedit că nu le merită, de fel… Şi astfel am ajuns să pun mult bine în faţa lor de-ndată ce îmi dau învrăşmăşită, seama, că gândul rău e-atât de pieritor !!!

Ii ascult pe cei care...
…au nevoie de ascultare! Căci numai aşa suntem pe calea învăţăturilor de viaţă, un carusel de gânduri, de vorbe, de fapte din care, pe lângă multe altele, putem să înţelegem cum s-ascultăm, şi cum s-asculte şi lumea, chiar şi în nerăbdarea efervescenţelor ei multe… de-fel-de-fel-de-fel !!!

Mint cei care..
Ce cred eu despre această tară?? Că noi doar credem că n-omorâm minţind, măi frate!!! Ce crimă fac??? Minţim de complezenţă, că doar n-oi spune-n faţă ceva urât! Mai bine tac!! Nu e normal??!!!
..Păi ştiu eu??!! Oare.. nu e mai bine să spunem cu sinceritate, dar fără de cruzime, căci omul, nu ştiţi?!.. se poate ucide chiar c-o floare… Să fim aşadar, sinceri, doar tonul bun să fie, şi vorba potrivită, să fie cu blândeţe, chiar cu delicateţe, că asta, vorba bună… chiar, măi frate!! N-a omorât pe nimeni, în nici un univers!!!!!!!!!

Cel ce iubeste...
Aici mi-a cam venit să râd, căci mi-a venit în minte zicala destul de veche (şi nu prea!), cum numai cine iubeşte, loveşte… Aş vrea din tot sufletul să cred şi eu, sărmana, că cei care lovesc – de fapt iubesc!! Că noi vorbim şi ne-ndemnăm către iubire, fără să ştim prea bine – dar bine e să ne-amintim, acum!! – că orice spirit ce vine la-ntrupare, da! măcar o dată ori două, pe Pământ, e mare iubitor de oameni, de viaţă, de avânt! Doar şi-a pierdut, în amăgirea lumii, curajul de a iubi deschis – pe care şi-l va regăsi curând, atunci când ochii cei goi, aşa cum par acum, vor înţelege în curând cum cerurile lin se-nalţă, trăgându-şi drept, şi ferm, copiii către iubirile profunde de lume, oameni, de zei şi mărunţei…

Cel ce este iubit...
… NU SE SIMTE UN OM IUBIT DE-ACEL SINGUR, SIMPLU OM, DE-UN SIMPLU MURITOR.. CI DE ÎNTREGA LUME… DE-UN UNIVERS ÎNTREG!! DE O IUBIRE DE DINCOLO DE UNIVERS!! ŞI CHIAR DE SE-OGLINDEŞTE ÎN OCHI DE OM – ACOLO, ŞI DINCOLO DE EI, EL SIMTE-N ZBOR DE SUFLET IUBIRE INFINITĂ, ŞI CALDĂ, ŞI TANDRĂ… IUBIREA LUMII-NTREGI ÎN CARE PIELEA SA SE SCALDĂ, ŞI SCALDĂ VALURI PESTE VAL… UN INFINIT AL TUTUROR IUBIRILOR DIN NOI!!!

Nu mi se pare deloc absurd...
Lăsând acum, pentru o clipă, literatura să se odihnească, am să vă spun, iar voi să nu vă supăraţi, vă rog pe voi, voi oameni buni, de tot ce am să scriu acum… Da, nu mi se pare chiar de loc absurd să văd cum noi, aşa suntem noi acum:
– muncim şi nu muncim;
– iubim şi nu iubim;
– minţim şi nu minţim;
– omorâm şi nu omorâm;
– înşelăm şi nu înşelăm;
– furăm şi nu furăm;
– rănim şi nu rănim sufletele calde care ne iubesc pe faţă sau în mare taină;
– ajutăm sau nu ajutăm;
– suntem sau nu indiferenţi la tot ceea ce ne înconjoară;
… şi tot aşa, mai departe, cu fiecare tară care ne este, omeneşte, proprie şi fiecare ce-a fost sau este învinsă acum, în aceste vremuri care nu degeaba sunt tulburi... Căci toate sunt omeneşti, toate se vor îndrepta, toate se vor aneantiza, chiar dacă drumul este lung, greu, arid de multe ori, auster de cele mai multe ori…
…şi…
Nebun este cel care...
…nu poate încă crede acest „ceva”… Dar iertată să fiu!! Cu siguranţă că acela este doar neştiutor, căci tot acela pe noi – cei ce o credem!! – nebuni ne face !!! Şi… nu e, de fapt, absurd!!!!

As vrea ca Mos Craciun sa-mi aduca...
(parafrazând un pps!!!)
– un bol cu tandreţe!
– un pahar cu curaj!
– un bici pentru alungarea amărăciunii!
– o cărare plină cu îmbrăţişări!
– un sac plin cu gânduri frumoase, bune, înălţătoare!
– o căruţă cu răbdare pentru a asculta toate vocile din jur şi din azur!
– un butoi cu recunoştinţă
– şi încă o căruţă cu… modestie, conştiinciozitate, bucuria de a primi şi de a oferi, altruism, necondiţionare…
ADICĂ PUTERE DE A IUBI… în orice condiţii, oricât de greu poate fi, măcar să mă ridic din tot ceea ce mă trage mereu la fund, viu şi puternic de multe ori…
Să am puterea să mă ridic deasupra tuturor greutăţilor, folosind tot ceea ce mă învaţă mereu: orice zeu, orice Dumnezeu, tot ceea ce există în lume, de la cea mai măruntă vieţuitoare până la orice om !!!
Şi tot asta v-aş aduce şi eu – vouă! dacă aş fi Moş Crăciun !!!!

P.S.: Pentru ca am intotdeauna senzatia ca nedreptatesc pe cel sau cei care sunt doar din nebagare in seama uitati, dau leapsa mai departe oricui citeste si doreste sa scrie!! caci voi, cei care cititi aici, aveti cu totii deschideri si talente ... oricine le are! dar eu cu voi vorbesc acum si de aceea va numesc pe voi, acum, cei talentati si deosebiti din viata mea!
Cu drag, Cristiana

38 de comentarii:

SOmeONE spunea...

Oh, dar aici e un intreg roman... :)
Frumos...
Cristiana, ar mai fi o regula, trebuie sa dai leapsa cuiva, nu am inventat-o eu, cica asa e traditia... :)

CORA spunea...

Sa stii ca te astept negresit in seara de Ajun! Cu macar jumatate din ce ti-ai propus sa ne oferi!

Dan Ioanitescu spunea...

:)

Brindusa spunea...

Sper si eu sa poti fi Mos Craciun caci ai da doar daruri cu folos. Mie nu-mi place sa fiu flatata de aceea evit sa folosesc cuvinte mari, insa simt ca trebuie sa spun din nou ca esti o persoana minunata, deosebita, care va lasa in urma ei o enciclopedie de spiritualitate unica si foarte valoroasa. Ma simt castigata ca te-am cunoscut, chiar si doar pe undele virtuale.
Sa fii fericita de sarbatori, ca iubita esti.

Cristiana spunea...

Dragii mei, va raspund tuturor in acelasi comentariu, ca sa ma duc la rezidenti si ajutatori!!! Caci cu serviciul, cu mini-incendiul de acolo, cu rufe si curatenie.. nu am mai facut nimic si... tanti Cameluta asteapta!!
Cora, mi-am amintit ca de mult voiam sa pun blogul tau alaturi de cele care imi plac mult... Dumnezeu sa te binecuvanteze, fata draga, ca mi-ai adus aminte! Dar nu puteai sa te exprimi mai de mult?? Lasa, niciodata nu este prea tarziu!!! Mult succes si... la multi ani de bloggerita!! Eu implinesc un anisor de la al II-lea blog si mi se pare ca sunt pe aici de la bun inceput!! Am avut bloguri pe netlog de vreo 4 ani, altele... dar nu m-am simtit in largul meu decat aici!! Si a fost de fapt un dar de la ajutatorii mei, care mi-au dat ideile, de la inceput pana la sfarsit!! Dar si oamenii care m-au ajutat au fost minunati, si sunt in continuare!! Va multumesc mult de tot!! Tuturor!!!
Siii.. sa fii sigura ca va voi colinda!! Asa facem pe bloguri in fiecare an... este atat de frumos!!! Conform zicalei socialiste.... "Bloggeri si bloggeritze din toata lumea, uniti-va!!"

Ce, Dane, erai si tu - ca si mine!! - cu gura plina??!!!!
:)))))))) !!! (vorba ta!!)

Eeei, Sorin asta cu alegerea a fost mai grea decat orice cuvant il pot scrie (!!) si m-am "achitat" de datorie in stil pur femeiesc (!!) adica v-am pupat pe toti!!! Iac-asa!!!!
Si imbratisat frumos! Iac-asa!!
>:D< >:D< >:D< !!!!
(idee de la 20 decembrie - parca! - cand in Bucuresti se ofera imbratisari gratuite!)

Cristiana spunea...

Brandusa! ai postat in timp ce postam si eu!! Paiii... tu stii bine! esti si tu iubita!! Iar cine nu are si puricei de ne-iubire!! inseamna ca nu este valoros!! Asa ca suntem si foarte valoroase, oricum!!!
Multumesc frumos pentru toate gandurile tale frumoase! Cat despre enciclopedie... stii cum e sa le vezi de la fereastra trenului... nu ai nici un merit ca le vezi, peisajul este sublim si, de fapt, nu am decat o prea mica putere sa ma ridic cu descrierea mea la inaltimea Creatorului, Fauritorului!!!
Te imbratisez cu drag din Bucuresti... tocmai spuneam ca vine acus-acus Ziua Imbratisarilor Gratuite!!
>:D< >:D< >:D< !!!!

heramariana spunea...

Draga CRISTIANA, am terminat si eu lucrarea de la SO, si am trecut,curioasa pe la tine sa-ti citesc completarea.
Dar am gasit mult mai mult si mai profund decit ma asteptam, frumos te mai exprimi si cu multa rabdare...Te admir si iti doresc dilatarea magica a timpului!:))

Cristiana spunea...

Mariana, sincer! nimeni nu mi-a mai dorit asa ceva vreodata!!! Am simtit-o si este cea mai magica forma de traire pe care am avut-o eu vreodata!! Si mi-o doresc, si nu vrea sa vina intotdeauna, si atunci stiu ca m-am indepartat de la drumul meu...
Sper ca ne vom intâlni "acolo", cu totii, candva...

Anonim spunea...

Ce frumos!............
Mai am cuvinte oare?
N-am.
Doar inchid ochii si respir adanc parfumul magic al lui Mos Craciun.... Si-l astept sa vina....

Anonim spunea...

*inspir

Cristiana spunea...

De fapt... a si-nceput sa vina! Cerurile sunt deschise si vor ramane asa pana dincolo de Sf. Ion !!! Tot uitându-ne la micile noastre obiceiuri, am uitat sa ne mai uitam pe cer! Copiii insa stiu sa se uite intr-acolo si simt magia cerurilor!!
Daca ne uitam si noi...cine stie??!!..

heramariana spunea...

Desi e tirziu iti mai scriu:
de multe ori nu suntem costienti, si nu realizam momentul timpului dilatat sau il ratam...
Anul trecut, la o parada de moda, unde fiica mea a fost aleasa cu 6 tinute,intre masteranzi, desi era anul 2,am avut un astfel de timp dilatat. Muncisem in rind cu ea, la acele tinute(tricot si crosetat de mina)si am fost in sala, am auzit aplauzele si am vazut cu ochii mei privirile admirative ale spectatorilor, de la parinti, profesori si pina la decan, am pozat tot... si acum imi incarc bateriile din cele 5-7 minute traite atunci si acolo.
Nu tin minte cit era de frig, cum am plecat la ora 4 dimineata cu ocazie, simt in schimb acel timp magic-dilatat si flori si ochi si o plutire dulce...

do re mi spunea...

Superb ,chiar intreba cineva azi care e diferenta intre har si intelepciune ? eu i-as recomanda sa vina pe aici, pe blog, sa vada la obiect si ce e un talent vazut cu ochiul liber ca har /si ce inseamna cunoasterea encicclopedica si in ce se poate transforma :in intelepciune ,bravo ,felicitari multe de tor trimise ca sa fie mai usoare de ajuns ,nu grele sa cada pe pamant .de un ren magic ,un animal de poveste ce cara daruri dorite si care aduce mici momente de fericire

Citind prima parte a postarii mi-a venit in minte :Suntem făcuţi din acelaşi material din care sunt ţesute visurile.

citat din William Shakespeare

Anonim spunea...

rataciti in literatura ar fi indicat sa se numeasca blogul tau.

Intelepciunea a incurcat drumul spre viata reala in labirintul cuvintelor, dar ce conteaza din moment ce ne salveaza?!

Excalibur spunea...

Mai incerc odata cu comentariul. Am mai incercat in urma cu cateva postari, dar cred ca mi l-ai respins, asa ca m-am multumit sa te citesc si sa tac.
Poate continuam sa tac, dar prea e frumoasa aceasta leapsa a ta, ca sa nu iti spun macar un multumesc pentru faptul ca mi-ai adus aminte de toate pe care paream ca incep sa le uit de atata amaraciune.

Cristiana spunea...

Excalibur, scuza ma te rog, am sters foarte multe mesaje din mail, acolo primesc eu comentariile, nu am moderat decat 2 comentarii (respinse! dar pastrate cu drag!!) pentru ca erau prea pline de laude si sa le... aprob era chiar ca naiba!! Si adresa unei prietene care a profitat de faptul ca numai eu citeam comentariile si mi a transmis ceva repede...
Asadar, te rog, reformuleaza si crede, te rog frumos, in bunele mele intentii!
Multumesc pentru aprecieri, ele ma intaresc intotdeauna!!
As dori, din tot sufletul, sa te pot intari si eu, asa cum ai facut si tu, si toti cei care mi-ati scris... chiar si lui Anonim, care mi a atras atentia asupra unei chestiuni deosebite, o sa raspund imediat ce mananc si eu, ca tot omul, o mancare calda pe ziua de azi... Pana si cafeaua am baut-o rece ca gheata... In fine, inca o data - iarta-ma, revino!

Rog sa fiu de asemenea, iertata pentru imposibilitatea de a scrie ceva acum, oboseala este mare... din nou sfarsit de an, presarat cu dusuri cand reci, cand fierbinti!!!
Dar pasii mici fac bucuria salturilor mari!! (zic si eu!!.. >:D< !!! >:D< !! vine sapatamana cu Freeeee Huggggsssss!!)

Cristiana spunea...

Excalibur... M-ai terminat!!
Merit o imbratisare?????
Nu mai stiu pe ce lume sunt!!!
>:D< !!!

Cristiana spunea...

Doamne, Serban, multumesc din suflet pentru invitatia ta pe Reteaua Literara, aveam deja un locsor pe reteaua ning, caci particip la 2 site uri organizate de prieteni buni si iubitori de bunatate, ca si tine!!
Da, draga Anonim, este o performanta (au! nu pot fi modesta acum... Doamne ma iarta!) daca un scriitor de profunda cultura mi-a oferit bratul, sa merg alaturi de cei care vor sa faca din cuvantul bun, cuvantul frumos, cuvantul care inalta, cuvantul care zideste... o forta in aceasta lume!! Ma bucur ca mi-a oferit Dumnezeu talentul de a purta omul intr-o lume reala, desi inca vazuta de putini oameni... Sunt multi care deocamdata isi ascund acest talent, de rusinea de a fi facuti de ocara de catre dispretuitori...
Este drept ca literatura pe care o scriu nu produce relaxare... Dimpotriva, cititorul invata treptat sa stea cu creion si hartie la indemana, si nu cred de loc ca aceasta este o rusine... Traim (si asta este adevarat..) intr-o societate care submineaza cunoasterea, pentru ca omul lipsit de cunoasterea profunda a lumii in care traieste poate fi usor de manipulat. Vremurile care vor veni vor aduce cu ele incredintarea ca toate cele care ne elibereaza de greutatea vietii sunt in fata noastra, le putem vedea cu totii, fara exceptie. Si atunci vor dori multi, din ce in ce mai multi, sa fie incurajati, intariti, sustinuti pentru a intelege totul repede si corect.
Si vom fi multi aici, sa ajutam. Caci asta facem noi aici: cladim, construim ajutor pentru ajutatori...

In alta ordine de idei, concret acum, referitor la cele spuse de tine, multumesc ca mi-ai atras atentia asupra unei nuante pe care trebuie sa o discut, daca tot remodelez Lumina din Lumina: CUVANTUL NU SALVEAZA... DAR POATE SA INALTE! Nici om pe om nu are ce salva spiritual, cred eu... Caci, mai departe ducand ideea, NU CRED CA ESTE NEVOIE DE VREO SALVARE, chiar daca multe scrieri vorbesc despre asa ceva... Este o mare confuzie la mijloc - pe care o atribui vibratiilor joase din epocile anterioare, care au creat un anumit tip de lupta pentru supravietuire: chiar o supravietuire in planul ideilor, in planul cuvantului care aduce putere omului... In lupta pentru supravietuirea celor care nu puteau performa decat ucigand, se poate intelege lesne asa ceva... Nu se poate accepta moral, social - spiritual intr-un cuvant - ca exemplu de atitudine, dar daca multi inca mai au astfel de tendinte... este dreptul lor acum si cat timp li se va mai oferi...
Eu prefer onoare, demnitate si curaj...
Daca vorbesc insistent despre faptul ca nu exista pacat ci, dimpotriva, omenirea si-a sacrificat performantele creative si comportamentale pentru supravietuirea tuturor vietuitoarelor de pe Pamant, atunci nu exista "salvare". Asta ar fi la o latura a aspectului, caci mai exista si alte laturi: care pot aduce vag cu o astfel de exprimare, a unui pacat primordial, dar in acelasi timp astfel de laturi se pot estompa, prin necesitate, cu siguranta...
Exista in schimb sublimare, iar aceasta este o cu totul alta poveste!

Cristiana spunea...

Mariana, te cred! este extraordinar pentru mine cand oamenii imi povestesc, deschizandu-si sufletul, lucruri atat de frumoase din viata lor!! Se poate simti bucuria omului, poti patrunde in bucuria lui, sa o simti si sa te bucuri alaturi de el, simtind ca ti-a darui si tie o clipa din bucuria lui, din trairea lui sublima!!
Sa-ti dea Dumnezeu cat mai multe clipe din acestea, draga mea!!

Cristiana spunea...

Mirey, micile bucurii sunt de fapt marile bucurii ale vietii noastre!!
Siii... preiau citatul tau ca text insotitor pentru mailurile mele!! este splendid!!!

Mikka spunea...

Draga mea draga, ce dar frumos, ce curgere din In-Cantare!
N-am vrut s-aleg ceva, caci toata tesatura-i maiestrita si se cunoaste bine firul Inspirului, dar m-ai facut sa ma simt asa bine, m-am "vazut si trait" alaturi de tine si toti dragii... mai ales copil saritor "din cer in cer"... Asta mi-a placut peste masura!
Sa-ti fie anii inimiiti, sa ne incanti mereu!
Multumim de dar!

Anonim spunea...

Vezi, Cristiana, doar putina poezie in rutina zilei cat de multa insufletire a adus ?
Asta arata cata nevoie de iubire este in fiecare!
De aceea ne cautam atat unii pe altii si de aceea ne ridicam "din cer in cer" cand intalnim magia poeziei!
Din om in om, din vers in vers, din cuvant in cuvant, tot mai sus...

Cristiana spunea...

mmmmmmm.... Mikka...din cer în cer… cu bucurii de joc curat de suflet pur şi tandru de pui de Spirit curios, pus astfel pe-nălţat !!
YEP!!
Ce Incântare..
...Care de la Mikka vine lin, răsare pe aici... se-nalţ-apoi prin lungi portaluri... maiestuos pătrunse de firea-i cea sublimă... şi cade-apoi ca ploaie deasă, in palmele-căuş ce-au aşteptat să prindă-n ele Viaţă!!...

Cristiana spunea...

"Din om in om, din vers in vers, din cuvant in cuvant, tot mai sus..."

Uuuu!! Si nu am veni decat de cateva ore acasa!!! Nu mi vine sa cred ca la inceputul dupa amiezei eram - ziceam!! - terminata!! Nu voiam decat sa DOOORM...
Cată dreptate poti avea, draga Anonim!
Si-acuma.. ce sa fac??!! Sa ma las de studii si sa ma fac poetă??? De scris - pot scrie si 50 pagini de studii universice pe zi!! Poezie nu pot decat de vreo 3 4 ori pe an!!
Ce fac?? Ma intorc la rezidenti si ajutători?? La grupari spirituale în călătorie interzonală?? Mai scriu ceva la Dimensiuni, la Creatie, la Iluminare??? Dar de Lemuria?? şi Atlantida?? de babilonieni, canarieni şi geţi, de cavaleri templieri şi apoi de japonezi??

Anonim spunea...

nu mai scrie nimic, intoarce-te in viata, ca trece pe langa tine.
Scrii deja lucruri scrise, e ca si cum ai fi un copiator (de buna calitate).
TRAIESTE.

Şerban Tomşa spunea...

Cristiana,
a început să ningă şi am intrat într-o poveste. Cum va fi sfârşitul ei, nici Creatorul nu ştie...

Anonim spunea...

Ca de la Anonim la alt Anonim :
eu prefer s-o citesc pe Cristiana atata timp cat ea va dori sa ne impartaseasca toate aceste informatii atat de interesante.
Poate s-a scris mult deja, dar intotdeauna exista un cititor care n-a citit destul, care n-a gasit ce au scris altii, care n-a inteles asa cum scriu altii.
Astfel de lecturi nu sunt usoare, dar cand ai un suflet dispus sa-ti raspunda la intrebari, gata oricand sa-ti explice, pregatit mereu cu o vorba frumoasa "de intarire" atunci eu voi fi alaturi de acesta.
Iar Cristiana este un astfel de suflet frumos, langa care mi-e drag sa fiu. Si-mi voi dori s-o gasesc aici continuu si sa-i simt macar prezenta de lumina dincolo de textele grele.
Stiu, fara laude, dar nu m-am putut opri la timp. Si nici n-am vrut. Prea mi-a placut.

Anonim spunea...

Si, ca sa-ti raspund la intrebari, Cristiana: tu ai o menire pe care ti-o stii deja.
Te simti implinita atunci cand mergi pe o anumita cale. Calea aceasta se poate impleti in timp cu alte mici carari, dar toate au aceeasi directie. Tu stii care este directia ta. Mergi spre ea.
Asa cum simti, cum stii, cum poti, cum esti indrumata, cum sufletul tau iti arata. Studii, poezie, sau de ce nu amandoua? Dupa cum vin fiecare la rand, mai des sau mai rar.
:)

Cristiana spunea...

Multumesc frumos pentru aceasta noua seara frumoasa... frumoasa pentru ca Bunul Anonim este mereu alaturi, cu multa sensibilitate.. Inca o data, iti multumesc mult. Da, asta inseamna pentru mine SA TRAIESC! SA SCRIU... asa cum am facut o viata intreaga: sa lucrez cu placere cu creionul in mana, chiar daca a trebuit sa ma ocup si de serviciu, si de gospodarie, si de piata.. si de rudele si prietenii care au fost in jurul meu intotdeauna.. si eu pe langa ei: pentru ca iubesc oamenii, chiar daca ii mai scutur din cand in cand, asa acum primesc sa ma scuture si ei atunci cand simt nevoia sa o faca. Dar ei, adevaratii prieteni spun - asa cum mi au spus-o pe parcursul acestei zile destul de grele - sa nu cumva sa ma las influentata de cei care imi paveaza drumul spre "iad" (adica drumul catre remuscari, pareri de rau pentru lucrari ratate) cu bune intentii: dar acestia stiu bine.. ca nu au avut bune intentii.. Acestia nu sunt prietenii mei, si nu le pot spune decat ca ii inteleg, dar nu as indruma pe altcineva sa-i ia drept exemplu. Ci sa-i urmareasca cu un gand plin de compasiune, sa-i lase sa -si vada de drumul lor si cand vor avea nevoie - sa stie ca suntem aici sa le dam o mana de ajutor, omeneste, prieteneste. Pentru ca eu cred ca suntem aici cu totii ca sa invatam CUM sa fim intr-un gand, in orice conditii, dar lucrand fiecare dupa cum ii sunt inclinatiile, obisnuintele, sarcinile.
Pregatisem si eu un raspuns, dar am renuntat la el, caci Bunul Anonim a spus totul, Serban in felul sau m-a sustinut si el, altii care la telefon, care pe mess.. As fi facut o comparatie cu glasul popular care spune ca avem un inger bun si un inger rau, dar care sunt de fapt indrumatorii nostri catre profunzimile nebanuite ale drumurilor noastre.. Incurajand partea noastra buna si partea noastra rea, noi suntem la mijloc si alegem. Mereu alegem. Si ar trebui sa multumim si celor care ne trag pe o cale, doar ca sa vedem ca nu ne trebuie aceea.. Adica: ne orienteaza, ne plaseaza pe acea orbita stabila, pe care ne instalam cu incredere, cu forta, cu curaj. Pe care o alegem.
Nu suntem ingeri, insa. Suntem oameni. Si pentru ca invatam de la ingeri, asta da! sa procedam pe cat ne este noua in putere: sa iertam si sa mergem mai departe.
Asa ca eu.. SCRIU. Asa aleg eu sa-mi traiesc viata.
PS: Am scris, pe alt blog, ca tot ceea ce fac, FAC PENTRU CA ASA VREAU EU. Sorin mi-a atras atentia ca suna a orgoliu. Cred ca avea dreptate, desi eu ma jucam serios cu cuvintele: adica incredintarea era aceasta, dar eu radeam cu ele ca un copilas! Acum vin sa rectific: nu voi mai spune: pentru ca asa vreau eu! Ci voi spune de acum incolo: pentru ca am ales. Da, sunt cuvinte vechi, dar pentru fiecare om vine un moment cand cu cuvinte vechi simte ca poate sa exprime o incredintare nou-nuanţată. Si le foloseste cu incredere, alegandu-le cu grija.

Anonim spunea...

Cristiana, nu este om pe lume care sa nu simta ceva remuscari pentru cine stie ce lucruri ratate in viata sa!
Intotdeauna va exista intrebarea in noi: "dar daca?"
Insa tot in noi este si raspunsul: daca drumul ar fi fost altfel, eu nu as fi fost azi asa cum SUNT!
Balanta are 2 talgere, iar daca ne simtim cumva cuprinsi de intrebari sacaitoare privitoare la cele ce incarca talgerul intrebarii "dar daca?", atunci repejor sa ne indreptam atentia total asupra talgerului care ne implineste, care ne construieste, care ne ridica "din cer in cer".
Pe acest talger vom regasi energia creatoare de noi insine si a bucuriei din jurul nostru.
Aici vom regasi increderea in puterea noastra de a primi si a darui iubire, prietenie, in cel mai frumos mod posibil. Neconditionat. Luminos.
Eu m-am imprietenit atat de bine cu acest talger generos, incat ocheadele celuilalt, ale lui "dar daca?", ma fac sa zambesc chiar si atunci cand incearca sa para mai greu decat este.
Si-apoi, acest talger "dar daca?" are si el un rost: sa ne arate, prin comparatie, frumusetea celuilalt.

Excalibur spunea...

Buna dimineata, Cristiana si multumesc pentru mail. Marturisesc ca nu-mi mai amintesc cu exactitate ce continea comentariu, pe care am presupus ca l-ai sters, dar stiu ca se referea la faptul ca ai postat in banda din dreapta a blogului tau un fragment dintr-o notita de-a mea, de la Nesaratul absolut, al lui Dan. Este vorba despre :
"Sa ma vindece de ce anume?
De care boala?
De iubire?
De mila?
De sensibilitate?
De visare?"
Atunci cand am postat-o la Dan, nu ma logasem, asa ca aparea cu semnatura anonima, in loc de LiegeBlueIris.
Comentariul sters de tine se nascuse dintr-o bucurie simpla si nevinovata pe care am simtit-o cand am vazut ca nu-s singura care considera ca iubirea, mila, sensibilitatea si visarea mai au dreptul la o sansa pe lumea asta.
Si te asigur ca arareori ma supar cand cineva imi sterge comentariile, fiindca e dreptul fiecaruia sa-si populeze blogul cu acele cuvinte care ii sunt pe plac.
Atat cat am putut eu sa te percep, inclinam sa cred ca stergerea comentariului era datorata unei erori. Si ca dovada, am mai incercat cu un comentariu, atunci cand am simtit nevoia s-o fac.

Cristiana spunea...

Buna dimineata si tie, Floare Frumoasa cu Suflet Frumos !!
Nu, nu, comentariul nu a fost sters, nici al tau si nici al lui Dan, doar ca, data fiind conjunctura neplacuta de atunci, am lasat asa cum aparea acolo unde a fost scris prima data. Am intrat repede pe blogul tau si am uitat totul, sa schimb, cand toate au intrat in normal. Comentariul mai este si acum acolo, dar se poate accesa doar daca moderez din nou comentariile. Le pastrez pt. ca vin de la voi doi. Sambata, cand voi avea mai mult timp (de aici nu pot manipula toate ferestrele, trebuie sa incarc si sa descarc ferestrele) o sa le scot si o sa le iau pe main-ul laptop-ului. Am sa schimb autorul citatului imediat ce ajung acasa, ai dreptate, merita asemenea ganduri frumoase sa se stie ca iti apartin!!
iti doresc toate cele bune!!!
Tuturor!!

Cristiana spunea...

Of! nu am fost foarte coerenta, scriu pe fuga! Era vb despre faptul ca atunci am moderat pt cateva zile comentariile, pe urma m am gandit ca nu fac bine si le am deschis din nou. Dar de ceea ce trebuia - adica comentarii ca cele de mai sus... nu am scapat, oamenii valseaza peste tot cu pasii pe care ii stiu ei mai bine! Dar tocmai de aceea las comentariile, sa se vada totul, chiar daca eu le iau in piept.
Iti raspund si tie, Bunule Anonim, imediat ce pot. Multumesc pentru tot, oricum, inca de pe acum.

Excalibur spunea...

Am înţeles, Cristiana şi îţi multumesc pentru gândurile frumoase, dar te rog, dacă n-ai nimic împotrivă, să laşi lucrurile aşa cum sunt. În fond, acesta este adevărul: indiferent de pseudonim, tot o anonimă sunt. Semnătura e neimportantă în comparaţie cu faptul că împărtăşim o anumită idee. Restul sunt efemeride.
Cu drag, Ciocârlie

Cristiana spunea...

Apropos de remuscari...
Inteleg ca te-ai referit la un anumit fel de remuscari: nu neaparat pentru lucruri rele, ci pentru lucruri pe care nu le-am facut... De fapt, eu cam am facut tot ce am vrut in viata, adica sa tina efectiv de mine si sa le fi facut sau nu... Poate ca viata mea a fost sub un semn care m-a obligat sa tac si sa nu ies cu nimic in evidenta, pentru ca tot ceea ce era mai important pentru mine era intr-un fel sigur, in interiorul meu... Nu sunt o fire umana complicata. Viata mea este la limita normalului totusi, pentru ca tre sa muncesc din greu pentru familie si sa studiez. Daca as fi vrut sa fac altceva, as fi facut, dar nu am simtit nevoia sa fac in viata decat ceea ce am facut. Sunt din fire retrasa si iubesc viata foarte simpla. Am fost intotdeauna in mijlocul lumii, lumea s-a adunat in jurul meu pt. ca mi-a placut sa fiu prietenoasa, sincera, sa ajut dar sa nu sufoc. Intotdeauna clar-intuitia, si apoi clar-vederea m-au condus, eu le-am dat lor intaietate. Nici acum nu fac ce mi se spune din exterior, ci doar ceea ce simt eu.
Ma gandesc de ore intregi daca exista in viata mea acel "dar daca..." Doar daca... nu faceam ce nu mi-a venit sa fac si am facut, si am stiut ca nu este placut, si am mers pe mana simtirii mele. Am luat hotarari dure pentru mine, dar bune pentru cei din jurul meu si, implicit si pentru mine. Unde acel implict este si azi foarte real. Si bun de tot. Si nu-mi pare rau chiar de loc...
Oricum nu a fost in destin sa am o viata normala. Mi-a prefigurat-o par Teofil, in 1988 si apoi par. Argatu in 1989. Pe loc nu i-am inteles. Totul s-a schimbat repede, dupa 1990.
Daca m-as referi la lucruri rele... imi pare rau ca vocea mea este deosebit de puternica si cand sunt iritata ia repede acute... Nu se sperie insa nimeni de mine !!! dar ma sperie pe mine!!! Si atunci ma echilibrez. Oricum intotdeauna am fost vesela si nu-mi place sa-mi pierd veselia, ma intorc repede la ea!! Si la cantec!! Am innebunit-o pe sefa mea!! Cred ca nu-mi reproseaza doar pentru ca-i fac inventarierea!!!

PS: mda... imi pare rau ca nu m-am dus niciodata la timp la dentist!! Stie cineva un dentist ieftin si bun?? :))))))) !!!

Cristiana spunea...

Excalibur!! Ciocarlia iti ciripeste vesel, cu o aripioara peste cap, ca sa-i tina de cald pe frigul acesta mic!!
Bine, lasam asa, prietenii nostri vor sti insa ca este de la tine!!
Splendide cuvinte...

Anonim spunea...

Cristiana, daca as fi stiut ca ipoteza lui "dar daca" iti va da de furca ore intregi n-as mai fi amintit de el. In mine el exista si m-am gandit ca este in fiecare.
Insa eu n-as fi avut curajul disecarii lui cu atata sinceritate asa cum ai facut tu. Esenta lui mi-o stiu, dar scoaterea la lumina a fiecarui sertaras... hmmmm....
inca nu pot.
Insa poate aici, cu tine, voi gasi o cale sa-mi rastorn toate alea si sa fac ordine in "sifonier".

Cristiana spunea...

DOAMNE MAICA DOMNULUI !!! MIE MI-A PARUT RAU CA NU AM OFERIT MAI MULT TIMP ACESTEI INTROSPECTII...
Dupa ce am scris, mi s-a parut asa de arid totul, ca si cum as fi facut ceva pe sponci, cum spuneam in copilarie... NICI NU STII CE MULT BINE MI-AI FACUT!!! TOTUL A RAMAS DESCHIS, SCOTOCESC...
Mi am dat seama de ceva, tocmai asta m a facut sa scriu cele de mai sus... Ce am vrut sa fac, desi aveam retineri, dar am vrut sa fac asa, ca sa fie facut!! poate de ochii lumii... nu s-a "prins" !! m-am trezit de multe ori cu usa in nas si pe urma m-am gandit ca a stiut Dumnezeu de ce mi-a inchis usile , caci a face ceva doar de ochii lumii... doar pentru ca asa facea atunci lumea... sau doar sa nu te pui cu tot dinadinsul in contra lumii...
Da, si asta este un aspect...
E bine sa ne facem ordine in "sifonier".....
Si mai este ceva... Nu sunt eu bisericoasa, dar sunt multe lucruri bune cu biserica, pritre care spovedania este buna pentru urmatorul aspect: in curand ne vom citi gandurile unii altora ca o carte deschisa si cei care nu sunt obisnuiti cu asta vor suferi rau de tot. Spovedania ne mai obisnuieste cu declararea cu sinceritate. Multi au greutati. Nu neaparat retineri, asa cum ei tu, astea sunt normale cumva, dar chiar pot avea mini-traume daca le citeste cineva gandul.
Eu m am confruntat cu asa ceva , cand faceam profile spirituale. Oamenii ma rugau sa le spun, dar daca le spuneam bine, cativa s-au socat rau de tot. Si au revenit si am ramas prieteni pe viata, au inteles cum merg vremurile, au simtit si ei ca asa va fi pana la urma...
De aceea dau exemplu intotdeauna, caci prinde bine. La inceput pentru a ne analiza pe noi insine, apoi pentru a ne da exemplu pe noi, din experienta noastra, apoi acele etape superioare de care vorbeam. Se va forma cu timpul retinerea de a citi gandurile altora, dar pana atunci multa lume va suferi din cauza gandurilor si amintirilor... Ne vom obisnui insa.