Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 3 septembrie 2009

VIAŢA NOASTRĂ – ÎNTRE PĂCAT ŞI NECESITATEA SCHIMBĂRII

Chiar dacă unii cititori iarăşi nu vor fi de acord cu mine (şi le respect părerea) este necesar să tot spun că nu mai este cazul să mai credem în păcat. Iisus ne-a vorbit despre păcate pentru că atunci, cred eu, şi în acel loc de pe Pământ, ar fi luat mai mult timp să încerce să demonteze acestă idee provenită de la preoţii egipteni, preluată de la Moise şi lăsată moştenire iudeilor din generaţie în generaţie. Cred că a procedat mai corect să vorbească despre noile învăţături, decât să le demonteze pe cele vechi.
De fapt, vremurile sunt bine socotite întotdeauna pe temeiul de necesitate. Sunt bolnavă pentru că m-am născut cu sensibilităţi trupeşti mari: în mod special să mă obişnuiesc cu cele din societatea contemporană, să înţeleg beneficiile şi limitele acesteia, să mă pregătesc pentru societatea viitoare: ori pe Pământ (dacă va fi nevoie de mine în continuare) ori în alte părţi ale universului – acolo unde va fi nevoie să merg...
Să nu-mi ia mult timp dezobişnuirea de obiceiurile cele vechi, de aici, de acum, la fel ca şi de orice fel de excese care ţin de societatea şi modul de existenţă actual. Pentru că facem excese şi nici nu ştim ce sunt ele, nu ştim care este limita între exces şi normal, într-o societate în care limitele sunt împinse foarte departe...
Am probleme digestive – dar părinţii mei nu au avut, nici măcar la vârste înaintate. Eu chiar am avut mereu, de când m-am născut şi îmi amintesc mereu că nu trebuie să dau iama prin ciocolată sau vinete tocate, să nu mă las influenţată de pofte (mmm... pizza, chiar şi vegetariană... nu, nu!!), nu margarină, nu unt...nu, nu!!.. şi aşa mai departe..
MAJORITATEA DINTRE NOI AVEM PROBLEME DE SĂNĂTATE ŞI NU PENTRU CĂ AM FI PĂCĂTOŞI.
SUNĂ FOARTE MODERN SĂ SPUNEM CĂ... AVEM O KARMĂ ŞI CĂ ACUM ARDEM KARMA...
DE FAPT ESTE ACELAŞI LUCRU.
Avem în schimb corpurile puternic deteriorate sau suprasolicitate datorită, pe scurt:
– moştenirii din vieţile părinţilor, bunicilor, străbunilor noştri care au trăit în condiţii foarte grele (frig, foame, muncă silnică). Să nu uităm că nu au fost tot atâţia oameni cu biciul ca şi cei de sub bici; din scrierile moderne ar rezulta că au fost mai mulţi oameni cu biciul în mână – decât cei care au muncit şi au trăit silnic, în trecut;
– experimentelor atomice din 1920 încoace. nu mai comentez, ştiţi şi voi ce înseamnă asta;
– radiaţiilor puternice ale antenelor, ale aparatelor pe care le iubim: telefoane mobile – mai ales – PC-uri, aparate de uz casnic, avioane;
– poluare materială, sonică şi mai cu seamă emoţională: ceea ce numim acest lucru azi este parctic nimic comparativ cu acelaşi lucru în secolele anterioare.
Unor oameni le trebuie acum doar intrarea în echilibru: câte puţin schimbat din toate – adică fără excese. Altora – numai un strop din ceva anume, schimbarea într-un singur punct. Alţii se pregătesc de trăiri oarecum asemănătoare cu cele de acum şi trecerea poate să le fie uşoară, adaptarea rapidă şi fără influenţe în trăiri. De fapt nici nu au mare nevoie de schimbare.
Dar mulţi au nevoie de schimbare, le este greu să o accepte, şi numai prin exemplul personal al unor spirite puternice vor putea înţelege totul, pas cu pas. Şi vor învăţa, de asemenea, să ofere ajutor, la rândul lor, celor care îl vor necesita mai departe, în evoluţiile lor.
Nu este uşor să renunţăm la cele pe care le avem acum, în mijlocul unor populaţii care încă mai au nevoie de tot-tot-tot ceea ce ne înconjoară. Fiecare lucru din societatea noastră, din viaţa noastră – are un rost, UN MARE ROST...
Mă gândeam, pe drumul destul de lung de la telecabină la pensiune (ce frumos numeam pe vremuri: cabana!!..) din Padina... cât de greu îmi este să trăiesc în Bucureşti-Obor (în Titan sau Militari parcă nu îmi este atât de greu) şi cât de uşor îmi este să merg pe toţi munţii din ţară!! Ce înseamnă să te obişnuieşti cu un asemenea trai, atunci când alţii văd muntele pe la 25 de ani prima dată... Pot să trăiesc în Bucureşti, dar mă simt în largul meu numai în munţi, chiar dacă îmi e şi mie frică de urşi....
Dar prin greutatea mea de acasă a trebuit să schimb multe lucruri în viaţa mea, care au fost de folos oamenilor, rând pe rând. Este drept că aşa am supravieţuit eu însămi, fără bani daţi medicilor, fără medicaţie specială pentru fiecare dintre sensibilităţile mele; însă mai departe fiecare lucru a creat căi de acces către mulţi oameni din jurul meu, pe care i-am ajutat să se ajute singuri pe drumul vieţii lor, mai de parte. Să nu fie şi să nu rămână dependenţi de alţii, bineînţeles pe cât posibil şi căutând fiecare în parte să-şi cunoască limitele şi necesităţile de primire de ajutor, la nevoie. Căci sunt şi nevoi reale, iar dacă nu le luăm în consideraţie nu facem decât să agravăm, în loc să reparăm.
Toate trebuiesc folosite în echilibru.

Am venit să schimbăm lumea.. Cu toţii – mai devreme sau mai târziu. Nu suntem eroi, nu avem cai năzdrăvani şi nici măcar motociclete scumpe, suntem oameni simpli, normali, aşezaţi, cuminţi... Prin tot ceea ce trăim ajutăm să se schimbe lumea noastră. Chiar şi numai prin ceea ce acceptăm. Atitudinea noastră faţă de ceea ce trăim este radiantă ...cum nu putem să credem, de cele mai multe ori! Credem că gândim în mintea noastră, credem de multe ori că suntem inutili pentru că nu suntem în lumea mare, nu vorbim la microfon sau nu scriem în ziare. Când ne lăsăm pradă disperării, influenţăm mii de oameni în jurul nostru. Când privim cu bucurie pe ferestră, chit că plouă sau e cer senin, acelaşi număr de oameni sunt influenţaţi de noi. Îmi amintesc că, într-o seară, cu câţiva ani în urmă, nu puteam sta pe scaun din cauza unei stări în care revolta mi se împletea cu senzaţia efectivă de plâns. A trebuit să-mi dau cu apă rece pe faţă de câteva ori, ca să-mi revin... A doua zi am aflat că în după-amiaza trecută toţi pieţarii fuseseră daţi afară din fosta piaţă Obor. Mi s-a povestit cum au luate cu buldozerul tarabele de pe margine, pentru a determina oamenii să părăsească piaţa, cum urlau şi plângeau oamenii, cum alţii ocărau plini de revoltă... Ziceau că în trei zile aveau să înceapă săpăturile pentru o nouă clădire a pieţei... nu mai puteau aştepta nici o zi...
(Nici azi nu au început lucrările acolo, cu adevărat... Fie vorba între noi...)

Am venit să desfiinţăm vechi concepte şi să creăm altele. Şi ele vor fi de trecere. Eu nu mai sunt de acord cu cuvintele „traumă”, „dezastru” – acolo unde nu este cazul. Unde este – este. Dar nu oricând şi oricum. Voi mai scrie despre acest lucru.
Am venit să luptăm cu prejudecăţi şi să le învingem, să insuflăm curaj, bucurie de viaţă, acolo unde generaţiile anterioare mai suferă şi azi din cauza amintirilor războiului, închisorilor comuniste, frigului şi foamei. Chiar religiei. Refuz să mă simt o păcătoasă pentru un Adam inexistent. Dar iau Noul Testament care este pentru mine cartea de bucurie a vieţii...
Nu consider că avem o karmă, ci o sarcină. O datorie cu un alt sens: în nici un caz acela de păcat. Planetele retrograde ne ajută şi ne împing de la spate, ne impulsionează să intrăm în sarcină, nu ne pedepsesc pentru păcate şi karme imaginare. Undeva, cândva, cineva a adus ideea şi mulţi alţii o dezvoltă azi, indiferent dacă lucrurile sunt reale până la capăt sau nu.
Datorită sarcinilor nostre duse la capăt se schimbă lumea.
Am venit pentru perfecţionări. Să ridicăm calitatea. Indiferent a cui calitate, indiferent la care nivel. De la un nivel mic la un nivel un pic mai mare. De la unul foarte mare, la unul mult mai mare... Acolo unde ne aflăm – noi, cei care suntem conştienţi acum de noi înşine, de paşii noştri. Să nu exagerăm, să nu pretindem, să ne străduim să facem noi tot ce putem mai bine, chiar atunci când măturăm o cameră, când spălăm un ciorap... Este drept că prietenii mei ştiu bine că eu spun că nu vreau să fiu perfectă; o spun pentru că şi aşa lucrez mult la detaliu înaintat, la corectitudine din punct de vedere al cunoaşterii pe care o pun în vorbe. Dacă aş merge mai departe, aş înnebuni şi aş cere şi altora să înnebunească. Trebuie să existe un echilibru în ceea ce fac; şi îl caut permanent. Străduinţa – cum se spune prin multe locuri, este scopul, nu neapărat scopul însine. Îmi place matematica când se spune „tinde către infinit”. Cred că multora place!!
Am venit să schimbăm ceva, schimbându-ne pe noi înşine. Chiar prin suferinţă. Să arătăm că o putem face, chiar prin suferinţa noastră. În mic, fiecare om în parte este un Iisus. Despre Iisus numai de bine: de ce nu şi despre noi ... numai de bine?! Nu mă refer la cazurile de fapte rele. Poate mă doare noţiunea de păcat şi de karmă, atunci când mă întâlnesc foarte des cu ele. Nici nu mai vreau să spun acum prea multe despre „arderea” karmei. Am mai scris de câteva ori despre acest concept, de ardere a karmei. Şi am mai propus, şi voi propune în continuare: să nu mai ardem, ci să gestionăm... Cred că nu se înţelege acest lucru, care presupune şi faptul de a refuza să mai fim victimele cuiva, societate (abstract) sau familie, vecini – cunoscuţi în general (concret).
Celor care mă duşmănesc le dau "Buna dimineaţa, ziua, seara" fără încetare, şi aşa poate ajung să se ruşineze şi ei la un moment dat de duşmănia lor !! Nu merit să fiu duşmănită, dar înţeleg pe cel care crede că sunt demnă de duşmănia lui... Accept, dacă nu pot să-i schimb părerea... Dar am reuşit de multe ori, iar asta este o încurajare. Dacă simt că nu am şanse, după o încercare-două, mă retrag, chiar dacă omul crede că îl duşmănesc, sau dispreţuiesc, etc. Daca vrea să creadă asta, este dreptul său, acum cred că multă lume ştie că acesta este felul meu de gândire. Dau dreptul căci îl are. Fără nici un fel de discuţie.
Dacă adevărul este altul, se va lămuri cândva. Chiar şi după terminarea vieţii, când le vom şti toţi, pe toate. Şi acest lucru – fără nici un fel de îndoială.
Voi veţi găsi şi multe alte exemple.

39 de comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

De câţiva ani mă gândesc să fac schimbări majore în viaţa mea. Îmi dau seama că aş răni unele persoane apropiate, care depind de mine. Le-aş crea mari dificultăţi... În acelaşi timp, există şi teama de necunoscut. Ce ar fi dacă m-aş retrage într-o mănăstire ( de "taici", desigur ) ? Este evident că opţiunile mele sunt reduse în mod catastrofal de resursele economice. Dacă aş avea bani destui, aş şti precis ce am de făcut.
Aşa se face că rămân pe loc. Mai mult, alunec mereu în gropile trecutului care mă ajunge din urmă. Şi ele sunt din ce în ce mai adânci...
Să fie suficientă o schimbare de atitudine ? Sau sunt absolut necesare înnoirea decorului şi primenirea lumii în care trăim ?

Cristiana spunea...

(1)
Draga Serban, eu te-as sfatui, foarte documentata asupra celor pe care ti le spun, sa nu alegi manastirea decat daca esti suficient de fervent credincios orientat pe dogma, pentru a suporta viata de manastire. Intre ei sunt tot oameni, si rai si buni, mai mult, te termina perversitatea candida a lor in manastire... Cunosc cateva cazuri, dintre care cineva care s-a refugiat intr-o scorbura de copac si a trait acolo multe zile, in timp ce pe furis altii ii aduceau mancare... Nici in lume nu se mai poate intoarce acasa, nici locul pe acolo nu si-l gaseste.
Un fost coleg s-a refugiat in manastire si spunea mai tarziu ca este foarte indurerat de optiunea lui. Nu mai stiu ce s-a mai intamplat cu el, dar ii pastrez o amintire deosebita... in lumea noastra ar fi ajuns un fericit cu timpul, acolo, din fericirea hotararii sale a ramas mult scrum...
Da, asa ne hotaram singuri soarta, sa nu avem prea multe optiuni... Sa facem totusi ceea ce avem de facut. Sa ne ajutam unii pe altii sa ne facem viata exact din locul unde suntem.
Ramai pe loc. Si eu am vrut sa fug, dar nu mi-a mers. Am avut doar ajutor sa stau departe de familie 20 de ani si sa-mi fac intrarea pe latura spirituala pe care o lucrez acum, prin munca, este drept, dar soldata cu succes. Fiecare dintre noi mai lunecam prin gropile trecutului sau alte gropi care ne stâlcesc viata in fel si chip. Poate ca eu sunt o fericita pentru ca am inteles ca fara munca mea (si putea fi orice, oricum as fi scris romane daca nu scriam ceea ce scriu) nu imi voi gasi locul nicaieri in lume. Si eu am oameni care tin de mine, as vrea sa traiesc retrasa undeva la tara, sa scriu, sa ma ocup de o curticica cu un prun si un mar, cu flori si cu un chiosculet ca sa am unde scrie vara... Azi, remarcam nu cu mult timp in urma, nu mai am cum sa ma gandesc la asa ceva, caci voi iesi la pensie la 60 ani... la varsta asta nu te mai apuci de facut casa, etc... O garsoniera prin Titan e tot ce vreau - acolo unde este mai mult aer curat.

Cristiana spunea...

(2)
Sa stii ca o schimbare de atitudine este cu adevarat salutara. Eu am facut-o si ma simt integrata in propria mea viata. Si a celor din jur, adica traiesc normal, desi nu credeam ca voi ajunge asa, atunci cand aveam 35-37 ani... La 37 o duceam rau cu sanatatea de nu mai credeam sa apuc 50. La 53... zic si eu "Doamne, cu ce am meritat o viata asa de frumoasa?!" Aparent nu ar fi... dar pentru mine este cam rai !!! Am ramas cu sensibilitati de sanatate o droaie, dar stiu ca trebuie sa le respect, pentru ca imi fac un serviciu urias... Viitorul bate la poarta vietii noastre, Serban, trebuie sa-l respectam!! El ne cere sa traim simplu si total, sa facem tot ceea ce putem pentru a simti fiecare clipa in parte ca fiind un spatiu bogat, de o bogatie inimaginabila... pana cand traiesti cu ea un pic... pe urma incepi s-a crezi, s-o dezvolti, sa o intelegi... Sa crezi ca este a ta... Ca nu are nimeni dreptul sa ti-o ia... Nici macar gandurile tale. Tot ceea ce a fost durere in viata mea... m-am uitat la ea acum si am decis ca nu era durere. La mine nu merge chestia cu: am fost egoista!! Am avut egou!! Nu, nu, am avut dureri omenesti, am iubit, am dorit sa am o familie, o casa, le-am avut, le-am cam pierdut... mi-am dat seama ca viata trebuia sa mi-o traiesc independenta, sa nu mai fiu legata de nimic si de nimeni, dar sa-mi placa ce am , ce traiesc... ce fac... sa iubesc toti oamenii, sa muncesc pentru ei, asa ma implinesc si pe mine... Sa nu cer, sa dau cu masura... Sa echilibrez, mai precis. Azi am tipat pe blogul lui Oreste, foarte bine am facut, chiar daca am retractat apoi, mi-am cerut scuze, ne-am impacat... Lumea sa stie ca sunt o femeie pozitiva, dar cand e vorba de sensibilitatea cuiva iau foc si nu-mi pare rau de loc!
Cand e vorba despre paranoia noastra ca dacii au populat Pamantul... nu uit sa pun modestia in fata!!! Se pare ca dau foc ... dar nici ca-mi pare rau... poate arde tot damful de superioritate pe care ni-l punem pană de cocoş la pălărie!!!...

Cristiana spunea...

(3)
Decorul este in sufletul nostru. Eu consider decor tot ceea ce am trait. Acum sunt omul care, daca ma simt in groapa spun ca am multe alternative, dar deocamdata, daca sunt acolo, macar sa ma odihnesc !! Sa profit de ocazie. Uite, am Zona Zoster, o forma usoara (dar totusi sacaitoare) pe care o fac atunci cand ma prinde din urma oboseala, am facut-o de 2 3 ori in viata. Am profitat ca sa dorm, caci s-a declansat din cauza ca nu am dormit ca lumea de vreo 3 luni. O sa treaca, oricum e pe trecute, dar mi-am dat seama ca am facut excese si in familie, pe care nu le mai fac; la serviciu, la fel (oricum m-a ajutat acolo Dumnezeu si mi-a dat doua colaboratoare deosebite! nu-mi fac probleme de loc anul acesta cu inventarierea!) Anul acesta a fost de jar, dar pe jarul acesta am facut un foc mare si frumos, nu am lasat sa ajunga scrum...
In sufletul meu au ramas cele 3 zile - decorul de la Padina - si cele 5 zile - decorul din Rarău. Nu am mai fost de 20 ani fix mai mult de 3 zile plecata de acasa, acum chiar daca am fost solicitata nervos tot nu-mi pare rau !!! Da, este vorba de atitudine si decor... Eu stau intr-o camaruta de bloc, nu e o viata grozava, dar este o viata... Iau in piept necazurile oamenilor, dar ma bucur daca le sunt de folos cu ceva... imi pare rau cand nu sunt de folos... Dar nu avem ce face... Macar sa vorbim, sa nu ne simtim intotdeauna singuri!!
Primenirea lumii va veni, ne va prinde, fara indoiala, dar pana atunci trebuie sa ne gasim singuri echilibrul. Ne ajutam, dar fiecare isi stie singur unitatea de masura. Sau si-o afla acum.
Cand este nevoie, trebuie sa facem si schimbari majore, chiar daca nu sunt chiar placute. Dar nu tot timpul chiar trebuie sa fie MAJORE... De cele mai multe ori ele sunt mici... dar vin exact acolo unde echilibrează totul... acopera prapastii..
Gropile nu sunt din ce in ce mai adanci, Serban, PENTRU CA TU ESTI DIN CE IN CE MAI MARE... TINE MINTE CE TI-AM SPUS ACUM... ESTE MARE SI ESTI PUTERNIC, NU TI-A SPUS NIMENI PANA ACUM??!!
POATE CA ESTE TIMPUL SA STII ASTA, ACUM...
Mai vorbim, fara indoiala!!
Iti doresc toate cele bune!!

Şerban Tomşa spunea...

Îţi mulţumesc din suflet pentru tot ce îmi scrii.
Adevărul este că sunt cam dezorientat din pricina unui lung şir de ghinioane - şi accidente de sănătate - care m-au făcut să mă ratez, iniţial, ca scriitor ( acum încerc să recuperez) şi care nu mai contenesc... Oare nu am înţeles lecţiile de viaţă pe care le-am primit şi din acest motiv ele se repetă la nesfârşit, în acelaşi sens ? Sunt 25 de ani de când au început...
Apropo, am văzut că-ţi menţionezi deseori vârsta. E un semn că nu te-ai temut niciodată de timp... De altminteri, eşti tânără şi frumoasă şi aşa vei rămâne mereu... Ştiai că am tot atâţia ani câţi ai şi tu ?

Cristiana spunea...

(1)
Serban, am sa fac un articol in continuarea celui de aici, cu mai multe precizari privind greselile si rolul lui in evolutiile noastre.
Partea grea pentru noi tine de faptul ca adaptarile la intuitiile noastre nu sunt capitolul forte al vietii, al educatiei noastre. dar suntem aici pentru a ne da seama de acest lucru.
Scriu.
Da, multumesc, asa sunt oamenii in familiile parintilor mei. S-au "ţinut bine" pana la varste inaintate, meritul meu este ca am grija de mine cat pot mai mult. Si mai este un secret despre care imi dau seama ca nu am vorbit mult: schimbarea ... nu neaparat a decorului, cat de activitate, de cautare de adaptare la ceva mereu nou, la invatatura, etc., ma mentine in tonus ridicat mereu. Nu caut, dar surprind directiile, m+am obisnuit sa o fac. Vreau sa o fac. Mi-a fost greu la inceput, acum insa e mai usor.
Si mie imi plac lucrurile cu care m-am obisnuit, dar daca mi le ia cineva, nu mai sufar in fel si chip. Am suferit cand m-am simtit amenintata ca mi se taie blogul lucrat cu multa intelegere pentru oameni. Mi s-a parut nedrept. Si am luptat pentru dreptatea mea. De ce... toata lumea de pe acest Pamant este tare la asa ceva si numai eu am ramas slaba?? Nu am stat degeaba, am salvat, m-am simtit nevinovata si am castigat!! Nu am suferit nici o clipa cand mi s-a spus, cu gentilete, este adevarat, ca... nu e un atasament sa imi para rau ca mi se anuleaza blogul??
Mi se pare ca insusi faptul ca nu ne invata nimeni sa fim echilibrati este greu de indurat. uite, mi s+a stricat masina in drum, as sti sa o repar, dar consider ca, daca o fac, dau dovada de atasament la ea, la tehnica... asa ca o iau pe jos ca sa dovedesc ca nu sunt atasata, vine cineva si spune ca.. doar am fost proasta!!! Si recunosc sau nu ca are dreptate.. poate ca sunt atasata imaginii mele de desteapta... stau si indur ca sa arat ca pot si ca nu sunt atasata de imaginea mea de ... si de... si de...
Adaptarea la situatiile momentului ma tine in putere. Da, nu am nici o treaba cu varsta mea: am auzit si de la altii ca ... as avea, pentru ca o spun des!! O spun ca sa creez curajul sa privim fiecare varsta exact asa cum este ea... E drept ca eu nu am fost frumoasa, am fost un mutulica, cand deschideam gura o faceam pt. lucruri foarte serioase... Am avut principii sanatoase de viata, dupa mintea mea, si mi-au prins bine!! Important a fost sa-mi dau seama ca trebuie sa ma tin de ele, sa vada lumea ca ele chiar sunt principii si ca mie imi fac bine! Si pote ca vor face bine si altora!
Ma atentioneaza cei care chiar au trecut prin fata mea.
Esti primul om care apreciaza chestia asta cu varsta mea, direct, fara sa-i explic de ce! Imi urez "La mai multi !!!" caci am dus razboaie adevarate cu altii, care au apreciat ceea ce fac abia atunci cand au fost obligati de viata lor s-o faca, prin obligativitate, nu prin alegere, liber arbitru in urma intelegerii. Caci fiecare varsta are frumusetea ei. Am suferit pt. ca nu mi-am inteles adolescenta si de atunci nu mi-am mai dorit decat sa nu mai sufar degeaba!! M-am simtit totusi si frumoasa, si desteapta, si talentata. Ca nu mi s-a permis sa-mi valorific talentele... asta nu inseamna ca sunt proasta. Iar Nina Cassian mi-a dovedit ce inseamna sa fiu exact asa cum sunt!!!
Este drept, nici nu m-am temut de timp. Nici acum. Este drept ca am inteles imediat lectiile reintruparii. Si le-am folosit.

Cristiana spunea...

(2)
Ma gandesc, si cu tot sufletul o fac, la aceste lucruri pe care trebuie sa le intelegem pentru a trai bine. Prea o luam abrupt cu toate cele pe care le cunoastem. Fixe nu sunt nici macar structurile matriceale ale lumii in care tarim... noi trebuie sa facem la fel.
Apuca-te de scris, de orice altceva, nu te mai gandi decat fiecare clipa traita a avut si parti bune, si parti grele. Nu rele. Greutatea se invinge si prin inteligenta, intelegere si
Recuperarea emotionala din timpurile anterioare, cand totul era pe greu si rau isi face multe efecte acum. Voi discuta si despre asta. important este sa intelegem ca din tot ceea ce este extremist perceput la un moment dat (numai partea buna sau numai partea rea) totul poate fi echilibrat prin a percepe ambele sensuri. Caci nimic nu este "numai asa" sau "numai asa" este o paleta infinita de lucruri pe care trebuie sa le acceptam si de acolo sa mergem mai departe. Putem sa stopăm ceva sau sa pauzăm ceva numai. Ideea de a face ceva prin fortele noastre de a merge mai departe prin analiza proprie ne poate tine pe un drum bun. Adica sa folosim TOATE fortele pe care le avem. Sa fecm ceva cu mana noastra, sa ne gandim la ceva, sa ne entuziasmam de ceva, sa percem in mod variat tot ceea ce ne inconjoara... Sa privim si sa intelegem oamenii din jurul nostru. Este un efort. Avem impresia ca nu este important. Eu cred ca este mai important decat ceea ce numim azi meditatie, unde meditatia este doar un inceput, o faza de inceput pentru a ne forma rabdarea de a trai in lume. O sa scriu si despre asta. Trebuie dezvoltate toate in paralel. Am urmarit in mod special, nici cartile si nici cursurile nu specifica acest lucru. Cand renuntam la ceva trebuie sa creem ceva in scimb, iar acest ceva porneste cu a face cate putin din toate, in continuare. Daca ma hotarasc sa nu mai urasc, este necesar sa introduc o variabila in loc, care atrage atentia. este acelasi lucru ca si treaba multa impusa celor care au de facut o inmormantare, distrage atentia, o atrage in alta parte. Echilibreaza.
Trebuie sa avem grija de toate. De noi, de ceilalti, de cele care sunt in viata noastra. Cate putin din toate. Chiar trecerea intentionata este un efort care trebuie facut. Asta nu se numeste superficialitate, ci echilibru, Este acelasi lucru, dar pe o spira superioara.
O sa fac articole mai mici, cum mi-am propus, atingand din mers multe lucruri.

Cristiana spunea...

Imi cer scuze ca nu am mai puricat textele comentariilor.
Dar cred ca s-a inteles ceea ce am vrut sa spun, exemplele din viata mea pe care le-am dat. Schimbarile majore, cred eu, sunt cele de atitudine, caci oriunde vom fugi, ne vom confrunta cu ele sau cu altele de aceeasi natura. Problemele mele tineau de 35 de ani, m-au durut, am fugit de ele, dar cand m-am intors, ele erau tot acolo. A trebuit sa imi pun mintea si sufletul la munca si sa schimb atitudinea mea. Nu numai ca eu am beneficiat, dar si cei din jur si-au schimbat treptat, in mare parte, atitudinea, au invatat ceva-ceva si invata in continuare, pe masura ce si eu invat si aplic.
Ceea ce, pentru mine, este enorm!! Nimic nu ar fi fost astfel, daca nu o faceam eu. Nu pot cere altuia, atat timp cat eu nu misc ceva. Si sa vada ca misc si, ceea ce este de asemenea foarte important, sa vada ca nu dau inapoi, sa se vada ca sunt foarte clara, hotarata in atitudinea mea.
Da, sunt multe de reflectat, de facut, de schimbat, pentru ca suntem inca la aproape jumatate din viata si ar fi bine sa traim ce ne-a mai ramas in pace si liniste sufleteasca. Nimeni nu spune neaparat fericirea aia debordanta (pe care, fie vorba intre noi, nu stiu cine o are permanent si fara sa iasa din lumea marilor orase!! caci in retragere e prea usor sa traiesti..)dar macar se poate trai linistit.

rodicamoloce spunea...

Stimata doamna Critiana,va citesc de ceva timp si imi insuflati multa incredere.Nu am inteles exact de unde stiti anumite lucruri despre lumea nevazuta dar asta este mai putin important.Important este ceea ce cunoasteti si ne imparatsiti si noua.Am o problema in care as dori sa va cer sfatul.Ieri am fost la tara la nepoatele mele si am ramas uimita cand mi-a povestit cea mare de 11 ani ca are cosmaruri si a visat ca necuratul se desena singur intr-un caiet,iar cea mai mica de 9 ani imi povestea cu dezinvoltura si plina de inocenta varstei ca ea l-a vazut pe cel urat langa patul ei sprijinit de o noptiera ca se iuta la ea ,asigurandu-ma ca era treaza si nu a visat.Apoi s-a ascuns sub pat.Dar,mi-a zis ca l-a vazut si pe Dumnezeu ,stand pe nori si inconjurat de ingerasi care se vedeau ca niste stele ce se miscau.Eu am fost mai mult decat impresionata de cele auzite si as vrea sa stiu care e parea dvs. si mai ales ce se poate face sa nu li se mai arate in vis sau aevea"cel urat".Cred ca foarte important este faptul ca acea casa nu a fost sfintita niciodata.
Va multumesc si astept cu mare interes parea dvs.

Cristiana spunea...

Rodica, eu sunt pentru toata lumea Cristiana, nu sunt doamna, ci sunt prietena tuturor!!!
In caz ca astepti raspunsul, imi cer scuze pentru intarziere, m-am ocupat de o alta situatie acum, merg sa mananc si pe urma iti raspund, pentru ca este ceva foarte important. Intre timp vreau sa te linistesti, caci nu este nimic rau aici.
Sfestania nu are legatura cu acest lucru, dar este bine sa fie facuta macar o data pe an, sau, daca cineva din familie nu accepta, e bine sa se foloseasca macar din cand in cand tămâie, clopotei de vant si sa se tina vasc in casa. Nu conteaza unde.
Religia este in mare parte o stiinta ascunsa, obligativitatea dogmei si pedeapsa mi se par iesite din contextul echilibrului normal. Noroc ca mai sunt si preoti echilibrati, clarvazatori si buni de sfat adevarat.. Adevarati povatuitori spirituali..
Urmeaza si parerea mea, punctul meu de vedere. Foarte bun ca subiect pentru multi oameni (si eu am trecut prin ceva asemanator)si tocmai de aceea voi dezvolta in viitor.
Revin.

Cristiana spunea...

(1)
In primul rand fratii vin sa se ajute din punct de vedere spiritual, chiar daca ei par a nu se potrivi de multe ori, pe parcursul vietii. In cazul acestei familii, se poate ca cea mica sa fi venit pentru a-si ajuta sora mai mare. Cea mare pare sa aiba frica de astfel de reprezentari, iar ajutatorii sai o ajuta sa se obisnuiasca cu existenta celor care, in acesta lume, se manifesta prin agresivitate. Cea mica nu mai este chiar atat de mica (daca era de sub 7 ani era altceva) dar la 9 ani viata este realitatea concreta pentru copii.
Este astfel obisnuita fata cea mare de catre ingerii sai (ajutatorii astrali, dimensionali) sa accepte toate cele aflate in aceasta lume; poate chiar nu are prea mare putere sa le accepte (sunt oameni care nu se pot acomoda, nu pot crede ca sunt si oameni rai, agresivi, in acesta lume). Cea mica insa da, accepta deopotriva si ceea ce vine ca de la Dumnezeu, si ceea ce vine ca de la complementarul Lui. De fapt, astfel de reprezentari sunt valabile numai acestei zone a universului, trairea noastra aici ne conduce la trecerea peste, sau dincolo de limitele pe care ni le-a impus necunoasterea. Nu putem merge mai departe, daca nu acceptam cele care exista, exact in acesta forma in care se afla ele pe Pamant.
Sitemul nostru de invataturi sociale, religioase sau laice deopotriva, ne leaga de fuga din fata relelor, greutatilor. Fugim dintr-o parte si unde ne strecuram dam tot peste aceleasi greutati. Pe undeva exista o fuga de noi insine - iar acest lucru este postulat de noile teorii care sun sa "ardem karma" sau sa ne suprimam "Eu-rile".
Nu facem decat sa ne negam personalitatea, in loc sa ne-o gestionam, sa o folosim pentru situatii corecte. De fapt nu ne invata nimeni sa folosim manifestari corecte in diferite situatii. Pentru cat timp, cu ce intensitate, in fata caror oameni si in ce conditii.
Am ajuns sa-l blamam pe Iisus ca atipat. Ne-am intrebat de ce a tipat?! A avut dreptate sau nu?! A certat. A avut dreptate sau nu?!
Uneori nu facem decat sa ascundem mizeria sub covor. Nu ne invata nimeni sa facem altfel. Luam medicamente, schimbam serviciul, renuntam la parteri incomozi. Nu schimbam nimic. Pana nu vom intelege, cred eu, ca este necesar sa schimbam ceva in atitudinile noastre fata de greutatile noastre, fiind intens participativi in propria noastra viata, nu vom prea avea mari sanse sa scapam de greutati.
Educatia pe care o dam copiilor nostri se indreapta spre protejarea lor in orice situatie. Ca urmare, maturi fiind, ori fugim de greutati - la propriu - ori aderam la protectii mentale cu frica de agresivitate si rau, spunem ca suntem inconstienti sau imaturi daca nu o facem.. Scolile contemporane esoterice fac cursuri pentru tot felul de protectii si oamenii trec prin viata fara sa se imtareasca prea mult. Uneori este bine sa stim ca se poate face si asa ceva, dar in acelasi timp astfel de profesori ar trebui sa invete lumea sa primeasca viata cu demnitate, fara sa se sperie de ea. Adevarate cazuri de protectie se intalnesc foarte rar, dar de regula avem protectii naturale, avem ingeri care ne canalizeaza exact acolo unde ne este necesar...
Fugim intr-o parte si in alta, dezorientati, pana la urma nu avem incotro si trecem prin toate, dar ajungem frustrati, inacriti, satui de viata - o viata pe care nu am ajuns sa o traim de fapt nici pe jumatate..

Cristiana spunea...

(2)
Copiii trebuiesc invatati cum ca in viata ne intalnim cu binele si cu raul. Nu ne invata nimeni.
Ca nu ne fac prea multi oameni placerile. De aceea bine este sa ne facem noi, fara sa deranjam pe altii, bucurii mici, pe care sa ni le consideram mari, fara sa uitam sa facem si lucruri normale in societate: sa ne bucuram pentru o reusita, sa muncim pentru o masina, un apartament, etc. dar sa nu le uitam nici pe cele mici...
Ca, fara sa facem cuiva un rau, altcineva ne va face si se va bucura de durerea noastra. Sunt realitati dure ale vietii noastre...
Drumul copiilor trebuie protejat si incurajat, dar in echilibru. Invatati sa se descurce singuri, sa lupte, sa cucereasca fara sa dărâme sau sa distruga. Sa stie ca Dumnezeu ajuta pe acela care se ajuta si singur.
Parerea mea este sa facem tot ceea ce ne sta in putere pentru binele nostru si al copiilor nostri. Cum spuneam, sfestaniile sunt bune, la fel ca si sfintirea caselor (apartamentelor). Este bine sa tinem candele aprinse sau lumanari-pastile macar o data la 2 3 zile. Mai ales la intrare, la bucatarie si in camere macar o data pe saptamana. Cele parfumate poate nu sunt suportate de toata lumea, dar o lumanare de la biserica este bine tolerata. Tamâia este buna, este bine sa fie folosita cu incredere, chiar si cea industrializata, tot este bune, ridica vibratia aerului in mod garantat... Clopoteii de vant sunt buni in mod sigur, sunetul schimba tot aerul intr+o casa... Clopotele tibetane nu sunt acceptate de toata lumea, dar clopoteii de sticla sunt bine tolerati de oameni, in general.
Copiii iata, stiu ca exista si Dumnezeu si satana. Este un mesaj pentru parinti sa continue educatia pe bazele incepute de ingeri (ajutatorii nostri astrali si dimensionali). Daca nu cred in asa ceva, macar sa ofere o educatie echilibrata, caci toti avem nevoie de asa ceva.

Cristiana spunea...

Rodica, orienteaza-ma daca ti se pare ca ar trebui sa dezvolt vreo idee din cele de aici, te rog.

rodicamoloce spunea...

Iti multumesc foarte mult Cristiana pentru sfaturile tale .Sunt deacord cu ceea ce spui despre faptul ca trebuie sa acceptam ca raul exista la fel cum exista si binele,adica entitatile de lumina ca si cele mai putin luminoase.Sotul meu cand a auzit ce a povestit cea mica, a zis ca are o imaginatie foarte bogat si inventeaza povesti,dar eu sunt de parere ca ea are puterea sa vada ceea ce noi ceilalti nu cred ca suntem pregatiti sa vedem si de aceea i s-a aratat ei.Era atat de fireasca si sigura pe ea de ceea ce spune incat sunt sigura ca nu poate inventa ,dar nu sunt sigura daca a visat sau chiar a vazut treaza fiind,asa cum spune ea.Iti multumesc mult,sigur voi chema un preot sa le citesca unele slujbe,dar cuvintele tale m-au facut sa nu mai fiu atat de speriata.Intr-adevar fetita cea mare este mult mai sensibila, poate chiar prea sensibila si cosmaruri are de cand era foarte mica.
Te rog sa-mi mai explici un lucru,deci noi ar trebui sa acceptam faptul ca in orice moment convietuim cu aceste fiinte intunecate,sau ele sunt proiectiile unor ganduri sau fapte intunecate ale noastre sau ale celor din jur?

Cristiana spunea...

Campul nostru mental este colectiv nu numai pentru oameni, foarte mare atentie, ci si pentru animale. Cele mai apropiate de noi sunt mamiferele si ele proiecteaza, la fel ca si oamenii, forme-gand. Ne-am obisnuit sa le credem rele, dar de fapt ele sunt doar de formele puterilor lor, calate pe hranire, concurenta in turma si procreere. Si pentru ca sunt multe, puterea lor poate deveni mare, mai ales cand sunt in turma, in haita, in alte formatiuni cu membrii multi.
Este o parte a campului mental-astral (emotional) dar acelasi camp il impartim si cu entitatile superioare noua - din dimensiunile paralele ale planetei. Ele nu se omogenizeaza la o valoare medie, ci COEXISTA in campul universal al planetei (format din toate campurile care coexista in acelasi plan: fizic, eteric, astral, mental si cauzal). Creierul nostru poate sa decodifice semnalele venite din acest camp, spatiu, sau nu, si ele apar ca imagini, sunete sau doar ca intuitii. Ne este frica de intuneric nu numai pentru ca nu vedem in jur, ci si pentru ca se ascute intuitia existentei unor entitati despre care nu stim prea multe.
La marginea campului vizual multi oameni vad (cu coada ochiului) râme, muşte negre, astrale de fapt, de vibratie mai mica decat vibratia medie umana. Decodificarea pe jumatate de catre creier conduce la aparitia unor forme ca niste umbre, chiar daca ele au o forma inchegata, structurata. Dar nu sunt rele. Sunt doar coexistente in acelasi spatiu cu noi. Cele care apar cu o vibratie mare mare decat vibratia maxima a oamenilor ne apar luminoase, alb-argintii. Dar si acest alb poate apare in functie de vibratia observatorului, de forme diferite.
Dar ceea ce sperie si este greu de indurat sunt formele-gand de vibratie joasa. Pe unul dintre blogurile lui Oreste discut acum despre aceste forme-gand. Nu toate gandurile se cristalizeaza in forme, cred ca cele care sunt foarte concentrate. Am observat ca in biserici, muzee, locuri vizitate in care oamenii isi exprima admiratia sau respectul se formeaza multe astfel de ganduri de forma foarte luminoasa, care insa nu trebuie sa fie confundate chiar cu entitatile circulante in spatiul planetar.
Din experienta mea, bazata pe comunicare astrala si studii indelungate, nu exista entitati rele, caci fiecare om care se decorporalizeaza devine mult mai constient de misiunea sa umana... Dar cand intre oameni intervine ura crancena, in somn, in vis, ei se cearta si se bat in continuare.
Ceea ce este de adaugat este faptul ca si animalele emit astfel de forme-gand, formele astrale, emotionale circula , energiile circula si, in lipsa unei puteri sustinute educational, cultural, spiritual, ele pot sa ne influenteze. De aceea este necesar sa existe o educatie in acest sens, biserica este foarte transanta intre bine si rau, ceea ce cred ca ar trebui sa se lucreze un pic si din partea ei aici. Sunt unii preoti care inteleg acest lucru mai bine, ma refer la cei clarvazatori.
Cele mai puternice sunt insa ale oamenilor si, in conditiile pe care le cunoastem bine azi, formele cele mai puternice sunt cele care ne asalteaza din partea omenirii. Ca sa nu mai vorbim despre atacurile psihotronice, pe care copiii le recepteaza foarte usor, chiar daca nu stie nici unul ce are. Nici noi nu putem deosebi ceva. De aceea educatia despre care vorbeam este necesara, dar cam inexistenta. Ne miram ca oamenii cad atat de usor in diferite "curse" ale semenilor lor perversi... Iubesc oamenii, dar sunt foarte constienta de cele ce se petrec in acesta lume. Putem sa spunem lucrurilor pe nume, atata timp cat nu ajungem sa urâm...
Mai vorbim.
Iti doresc oricum toate cele bune si fetelor sa creasca mari si puternice.

rodicamoloce spunea...

MULTUMESC CRISTIANA!

Cristiana spunea...

Sa fie spre bine si cu sanatate tuturor!!!

Anonim spunea...

M-am intors de 2 zile din Rai,din Apuseni,unde am trait uimirea la cote maxime.Imi staruie in suflet o intalnire cu un caine aparent obisnuit:intr-una din excursiile prin satele de munte,ne-am oprit sa mancam de pranz,si la un moment dat a aparut un caine de talie medie ,foarte blanos.Am crezut ca vrea mancare ,dar ne-am inselat.nu a mancat nici cozonac!Vroia companie!Daca am vorbit cu el aprins curaj si s-a apropiat de mine ,si-a pus laba pe bratul meu,apoi capul,asteptand sa fie mangaiat.Bineinteles ca l-am mangaiat!Era asa de curat,cu o blana alba si stralucitoare,cum nu sunt cainii de la tara,era foarte ingrijit,si probabil venise de la vre-o casa de vacanta din apropiere.Timp de 20-30 min ,cat am mai stat pe acolo,ne-am impartasit reciproc o iubire uriasa,am avut o stranie impresie ca-i un prieten foarte vechi si foarte drag,ca-i o fiinta venita din alta lume pentru a impartasi un moment unic de mare tandrete.Sotul si baiatul meu erau uimiti.La plecare ne-a urmarit masina o buna bucata de drum.Oare este posibila intalnirea cu un inger sub astfel de forma?Cu nici-un alt amimal dragalas nu am mai simtit asa ceva:o iubire uriasa,un flux care circula intre el si noi,simtit si de sotul meu ,care era uimit pur si simplu.Atata iubire!Gabriela.

andi spunea...

Draga Cristiana,ai o usurinta la scis de invidiat.Poate ca echilibrarea carmei e mai potrivit dacat ardere, cert e ca este un proces care se petrece atunci cand trecem printr-o suferinta fizica sau psihica(sufleteasca). Care e alchimia care se petrece cred ca o prezinta mai bine Lazarev in DIAGNOSTI KARMEI.
Pentru ca am dedus din blogul tau ca ai acces si la alte surse de informare decat cele obesnuite, in cazul marii majoritati a oamenilor as vrea sa te intreb cateva lucruri:
1. ce sti despre descoperirea din Bucegi (si celelalte) despre care vorbeste Radu Cinamar in cartile sale?
2.daca ai citit INUAKI REPTILIANU DIN MINE, CRISTOFOR MAGUL DIN CARPATI si VIATA PE PA PAMANAT...INCOTRO de Aryana Havah(un alt pseudonim)ce parere ai - sau cum comentezi, o inrebare frecventa la reporteri- ideile prezentate cum ar fi ideeea interventiei unor entitati extratereste in codul genetic uman dar nu cu gandul de a ne ajuta ci in ideea crearii unei folte de lucru capabila sa indeplineasca sarcinile care i se dau
3.despre calatoriile astrale ai scris ceva la un moment dat, de fapt asa am descoperit blogul tau, si ziceai ca ve reveni cu unele informatii privind protectia, poate ca ai scris insa eu nu am descoperit inca si ai pute sa ma ajuti. Interesul pentru acest subiect mi-a fost trezit de Jamuheen in cartea ei VINDECAREA ARMONIOASA. Am citit cartea lui Monroe insa are 30 ani vechime, si cred ca in perioada asta s-au facut mari progrese. Sunt unele lucruri(ex.respiratia pe gura ca o conditie necesara calatoriei) cu care nu ma prea impac. Am inteles ca ai mai multa experienta si ai fi mai in masura sa-mi dai unele indicatii.
Cam asata ar fi deocamdata.

rodicamoloce spunea...

Nu stiu in ce masura iti face placere sa fii aceasta "mama ranitilor",incarcandu-te cu problemele tuturor,dar vreau sa te mai rog ceva:pe viitor cand vei avea la dispozitie timpul necesar te rog sa vorbesti si despre pacatul femeii care a facut unul sau mai multe avorturi.Mai pot fi ele iertate de Dumnezeu si mai ales de copiii pe care nu i-a adus pe lume?
Ce s-a intamplat cu acesti copii?
Doamne ajuat!

Cristiana spunea...

Dragii mei, va raspund cu toata dragostea tuturor, de acasa insa, acum sunt la serv.
Va doresc o dupa-amiaza placuta si odihnitoare!!

Cristiana spunea...

Da, Gabriela, iti inteleg foarte bine acesta stare despre care ne-ai povestit... Multumesc, pentru ca am simtit si eu asa ceva de 2 ori in viata. Prima data, cu vreo 7 8 ani in urma, cu un cal al unui tigan, chiar in fata uzinei unde lucrez, apoi asta vara, cu cainele despre care am povestit si eu, la Padina...
Am mai scris pe aici despre faptul ca exista parerea cum ca animalele domestice, care traiesc pe langa casa omului in viata lor viitoare vor fi oameni, dar eu chiar sunt incredintata ca nu este asa. este nevoie de foarta multa evolutie ca sa se ajunga la un fel de creator constient mental despre care vom cunoaste in viitorul acestor zile ale noastre foarte multe lucruri.
Dar este foarte adevarat ca trairea in preajma omului, in campurile lui mental+emotional pune pietre solide la temelia evolutiei lor catre nivelul de creator constient: mai intai mental, pe urma si manual-tehnologic. Civilizatiile universice nu sunt cele foarte dezvoltate tehnologic, ce cele foarte dezvolatte mental. Vom discuta despre aceste lucruri, pe larg, in viitor.
Dar ceea ce este foarte important, lucru care sta oarecum la baza unor astfel de intamplari - rare, este drept, atunci cand se petec la prima vedere - se leaga de activitati realizate de catre ajutatorii mentali puternici in perioadele de evolutie dinainte de ultima glaciatiune, cand intr-adevar, asa cum se spune acum in multe scrieri, participau, oameni si animalele cu spiritele cele mai avansate evolutiv, pe trepte de evolutie proportionale cu cele ale grupurilor umane participative la echilibrari de vibratii ale continentelor. Ceea ce se numeste indeobste "Marea Cantare Lemuriana", care nu era de loc o simpla cantare... Pentru intelegerea complexa a acesteia este nevoie de mai multa cunoastere, astfel incat ma voi opri deocamdata aici.
Am remarcat si eu ca in special cainii, caii si delfinii au intuitii profunde fata de om. Nu neaparat, in unele cazuri, apropieri legate de hranire si ocrotire. Traim unele fenomene pe care suntem inclinati sa nu le credem, dar ele chiar sunt reale si nu va trece mult timp pana ce vom simti multe astfel de lucruri in deplinatatea complexitatii lor.

Cristiana spunea...

Draga Rodica, pana ce voi face un articol pe larg numai cu acest subiect, te rog sa citesti articolul "Dansul vietii si al mortii" si "Calatoria astrala"
Adrese:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.htmlhttp://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/02/dansul-vietii-si-al-mortii.html

Urmeaza raspunsul pentru Andi.

Anonim spunea...

Azi am primit pe mail un mesaj pe care l-am regasit frecvent pe internet cand am dat o cautare pe Google. Pentru exemplificare voi da doar o adresa : http://www.bucuresti-news.ro/A-INCEPUT-NUMARATOAREA-INVERSA-PANA-LA-CUTREMURUL-DIN-13-SEPTEMBRIE-2009--15--14--.....-1825/pagina-0
Este doar unul din acele mesaje lansate prin media pentru a creste "audienta" ?

Cristiana spunea...

(1)
Andi, multumesc, da, stiu ca am usurinta la scris, desi este foarte greu sa multumesc chiar si asa multa lume!! Scriu ca sa se inteleaga complexitatea lumii in care traim. Dar unii ar vrea istorie, altii elemente matriceale planetare, altii sisteme corporale, altii religie, altii comportament... Aici, pe blogurile acestea, incerc sa le impac pe mai toate (chiar daca mie mi se pare cam talmes/balmes un pic) si incerc sa rearanjez informatiile in alte feluri, ca sa simplific si sa usurez accesul. O sa-mi cam ia ceva vreme, dar intre timp ne descurcam cum putem. O sa mai scot bloguri, o sa mai fie si un site de istorie straveche si contemporana.
Subiectul cu protectiile a nascut mari controverse pe alte site-uri, nefiind primita ideea mea de folosire a protectiilor cu masura, nu toata-ziua-buna-ziua, ca si cum nu am fi oameni inteligenti daca nu am face acest lucru. Incerc sa inteleg faptul - discutat si cu prietenii mei - ca lumea plateste bani seriosi pe cursuri pentru protectii, din frica cu care este privita viata de catre multi oameni, azi. Mai ales s-a iscat o frica cumplita de atacurile psihotronice... care nu prea ne prea privesc pe noi, atata vreme cat nu ne bagam pe unde nu este cazul...
Inteleg fricile umane, eu insami am fost o mare fricoasa, pastrez din ele suficient pentru ca nasul sa-mi stea in mijlocul obrajilor, dar ma folosesc si de curaj pentru a iesi din starile omenesti normale. Trebuie sa ne mai si schimbam atitudinea fata de viata, pentru ca se schimba vremurile, energiile, si noi degeaba vorbim despre galaxii si tahioni daca nu stim sa ne adaptam si emotiile noilor deschideri pe care le avem, le traim acum...

Am pus subiectul cu protectiile deoparte, dar... nu am renuntat la el!
Asadar, in urma discutiei de aseara cu Rodica, de mai sus, chiar m-am hotarat sa merg mai departe cu acest subiect!!! Iar acum si tu, Andi, vii cu acelasi subiect!! Curat necesar!!!
Asa incat ... AM FOARTE MULTE DE SPUS IN CONTINUARE LA PROTECTII...
In curand vor sosi si ele!!

Cristiana spunea...

Draga Anonim, am scris chiar pe blog un text de incurajare spirituala.
Curaj, sa traim atat cat ne este dat, cum ne este dat, sa facem ceva cu adevarat bun cu timpul vietii care ne este dat.
In fond nu ne intereseaza cat vom trai, ci mai curand CUM traim, nu?!

Cristiana spunea...

(2)
Despre Karma lui Lazarev am citit pana la un moment dat, dupa ce am intrat in puhoiul studiilor personale nu am mai avut timp. Parerea mea este ca s-a schimbat notiunea de pacat cu notiunea de karma si mantuirea cu ardere... Da, si eu folosesc cuvantul echilibrare (am avut senzatia ca un pic cam prea des in ultima perioada, poate mai gasesc si niste sinonime!!!), dar in loc de karma i-as spune destin... suna mai romaneste si este pe intelesul tuturor. In plus este o notiune mult mai larga, complexa: care cumuleaza si consolidari, si echilibrari, caci avem nevoie de toate.
In paralel as recomanda cartea Partea intunecata a cautatorilor de lumina (Debbie Ford), si incercarea de studiu personal asupra propriei noastre vieti, sfatuindu-ne impreuna cu cei apropiati asupra experientei pe care o avem in acesta directie.
In general am discutat cu oamenii din jurul meu despre faptul ca nu prea ni se potriveste punctul de vedere al americanilor, dar in lipsa de ceva romanesc asociem - si chiar ne bagam in cap uneori!! - problemele altora cu problemele noastre, ceea ce conduce la confuzii si departarea unora de aceasta linie personala de intelegere. Multi bioterapeutii preiau si generalizeaza mult, ceea ce iarasi creaza fobii acolo unde sunt doar simple neintelegeri...
Rusii au de asemenea alt destin de popor. Aici se incurca itele. Fiecare popor are un destin. Ar trebui sa cunoastem ceea ce are fiecare popor in parte (ar fi treaba clarvazatorilor, dar ei se arunca la sanatate in loc sa cultive prevenirea bolilor... sa nu intru acum pe teren minat!!). Si de la acest lucru sa mergem mai departe, folosind LEGEA ALTRUISMULUI, OFERTEI DE AJUTOR din puterile fiecaruia dintre noi... Am mai scris pe Drumuri spirituale, dar lumea nu crede ca asa ceva ar fi fost posibil... si ca ar fi posibil sa ne intoarcem de unde am plecat, inca si mai puternici, insa...
Suferintele fizice si psihice nu tin neaparat de karma sub felul inteles azi. Ci de un destin legat DE AJUTOR OFERIT ALTORA. Orientalii spun clar de multe ori: IISUS AL VOSTRU A FOST CERT UN MARE PACATOS DACA A MURIT INTR-UN ASTFEL DE MOD RUSINOS...
EI NU AU AUZIT (multoara nu le-a ajuns inca la ochi sau urechi) despre altruism, sacrificiu.. sau nu primesc decat legea lui DINTE PENTRU DINTE SI OCHI PENTRU OCHI...
Vremurile se schimba, sarcinile de destin se schimba... Noi schimbam adaptarile si rosturile noastre in lume. Iisus a fost un fiu de Dumnezeu, mai pe limba noastra de azi un coordonator de evolutii. A pus un nou PILON DE VIATA PE PLANETA, IN ACEST GRUP LOCAL DE GALAXII DE FAPT, CU A CARUI RADIATIE S-A FACUT O LEGATURA CU ALTE GRUPURI DE GALAXII DIN ACEASTA ZONA A UNIVERSULUI... Are o experienta atat de vasta, incat fiecare respiratie a sa este un exemplu de viata pentru intrupatii care desfasoara ultimele lor evolutii aici, in acest grup local de galaxii. Legea sacrificiului in desfasurare.
Exista un lucru neinteles aici: destin sacrifical de familie, de neam. Un singur spirit sau- in functie de cat de foios este neamul - cateva in grup se intrupeaza in cele mai deteriorate corpuri familiale pentru a arata celor care sunt mai lenesi si fricosi ca fac treaba chiar si in astfel de conditii, ca fac tot ceea ce se poate face cu curaj, pana la ultima pcatura de viata... Ca se poate muri cu curaj, pentru ca invatatura sa prinda roade.
Multi oameni sunt sanatosi si nu stiu asta. au semne abundente ale viitorului in viata lor si se cred bolnavi. si eu am crezut la fel. Cand nu am mai crezut, jumatate din sensibilitatile mele s-au transformat in puteri...
Pe noul site pe care il voi scoate pana la sfarsitul anului voi detalia sisteme corporale si profil spiritual, argumentand structural fiecare cuvant pe care il scriu sau il spun. Si astept ca alti clarvazatori sa faca studii mai departe. Sa construim cu adevarat viitorul, sa nu ne mai intoarcem la elementele trecutului decat atat cat ne este necesar pentru a ajuta pe altii.

Cristiana spunea...

(3)
Aceasta este parerea mea, cred ca se intelege acest lucru.
In lumea noastra, vechiul si noua coexista in aceleasi planuri, trebuie sa le avem in vedere, in orientare, mereu..
Privitor la cele scrise de Radu Cinamar - deocamdata nu s-a descoperit nimic!! Dl. E. Strainu chiar l-a rugat sa mearga cu el, i s-a promis si nu a mai venit nimeni.
Deocamdata comorile sunt la iveala de-asupra si sub ierburi. Am scris un blog intreg, Drumuri Spirituale, referitor la COMORILE BUCEGILOR NOSTRI. Reale, din Platou, din Pestera Ialomicioarei. Multe de spus. Voi incepe in curand sa scriu si despre Sarmisegetuza, Corbii de Piatra, Sinca Veche. Unele sunt acaparate de biserica - iertate sa fim si eu, si ea - si greu va fi sa se faca ceva pentru scoaterea la suprafata a adevarurilor... Vom vedea..
Citeste si articolul de aici, Realitatile Bucegilor
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/08/realitatile-bucegilor.html
Siii.. blogul Drumuri Spirituale... Poate ca este prea mult.. Poate este prea putin.. detaliile, in anii urmatori..

Cristiana spunea...

(4)
Problema reptiliana este o problema foarte serioasa. Am studiat-o 4sau5 ani la rand. Nu pot sa scriu multe aici, acum, deorece am scris foarte mult spre linistirea oamenilor, argumentat, complex: DESPRE CE ESTE SI CE NU ESTE ELEMENTUL REPTILIAN.
In primul rand este o componenta genetica pe care o au toti oamenii, nu este vorba despre un anume fel de entitati, asa cum unii bioterapeuti cred ca scot demoni, entitati negative din capul oamenilor si, de fapt, desfunda canalele structurilor corporale fluidice, asa cum am rezolva noi insine o constipatie acuta prin purgativ..
Initial elementul reptilian poate fi numit in acest fel pentru ca reptilele il au in sistemul lor genetic, pentru a avea o componenta de legatura cu omul - si nicidecum invers.. Pentru ca asa este cunoscut, folosesc si eu numele legat de reptile. El ofera posibilitati deosebite, complexe de intelegere a realitatii inconjuratoare si, chiar daca lemurienii l-au avut mai dezvoltat, raspandirea lemurienilor alaturi de atlanti pe intreaga planeta a facut ca multe mosteniri ale noastre, in prezent, sa le cuprinda. Mai ales cei din familiile conducatoare, care si-au pastrat privilegiul dezvoltarii mentale de-a lungul timpului.. ei sunt si cele mai putin evoluate spirite de planeta, care vin cu sarcini spirituale aici (sunt si altele, cu evolutie si mai putina, dar care nu au sarcini spirituale inca, pe Pamant, ci doar asista si se acomodeaza cu forme generale de existenţă umana).
Asiaticii au aceasta componenta mai puternic dezvoltata decat europenii (inafara de tibetanii originari care, la fel ca si europenii, o au in masura mai mica), sud-americanii originari in masura si mai mica, si africanii cel mai putin (dar nu de loc).
Cum spuneam, multe, prea multe de spus, dar treptat, le facem pe toate.
Bineinteles ca nu am nimic impotriva ca cine vrea sa creada ce vrea.. Studiile viitorului apropiat vor demonstra multe lucruri pe care azi nu le credem, inca.

Cristiana spunea...

(5)
Despre calatoria astrala nu am mai scris, am scris foarte multe la comentarii, ar trebui sa le revad si sa vad ce se mai poate scrie deocamdata, acum. Voi scrie foarte multe la istoria straveche, caci era o cale principala de observare si de completare a cunoasterii universale pe care o avea fiecare om in parte.
Am cateva subiecte de pregatit acum, pe urma mai vedem ce mai este pe acolo. Subiectul dimensiunilor trairilor omenesti si al iluminarii incerc sa le termin de mult, nu am mai apucat sa le termin...
Dar mai intai avem lucrurile acestea importante , deosebit de importante, legate de viata noastra curenta. Avem nevoie de toate si le vom aborda pe rand, pe toate.

Cristiana spunea...

Nu, nu consider nici eu ca respiratia pe gura ar fi o conditie necesara, nici nu inteleg care ar fi rostul... caci este nevoie ca orice circuit energetic sa fie inchis, adica sa functioneze, ca sa se mentina omul in energie...
Cine stie ce-o fi vrut sa spuna acolo...
Am auzit ca respiratia abdominala ar avea puterea de a scurta timpul de intrare, dar eu nu prea pot asa ceva, fiind femeie. Si nici nu caut vreodata sa-mi inving naturalul din mine. Este drept ca la mine functioneaza totul fara efort, de aceea nu a fost nevoie sa fac cursuri, functionez asa din copilarie... Sincer, doar pot sustine si incuraja, pot raspunde la intrebari, pot orienta...
Dar cred ca fiecare trebuie sa incerce cum poate mai bine, ce i se potriveste...
Mai vorbim, oricum...

andi spunea...

Referitor la calatorii astrale.
De la ce varsta faci caltoriile?
Cum s-a produs prima data, daca iti amintesti?
Este relmente o calatorie sau e o visare constienta? Din cate citeam in Monroe, ritmul cerebral specific acestor stari este thete(4-5hz) specifica starii somn cu vise.
Ce sti despre THETA HEALING?
Este necesara protectia, sau e doar parerea unora care vorbesc din auzite cum ca ar exista pericolul preluarii de catre o alta entitate a corpului fizic?
Te-ai angajat la o munca grea si cam dificila. Iti urez succes si sa faci fata cat mai bine.
Multumesc si pe curand.

Cristiana spunea...

(1)
Pai, Andi, pentru asta am venit pe aici, mi-au spus si niste preoti, si niste laici.. De aceea eu nu consider nimic greu, este o munca pe care o fac incet, linistita, dar.. uneori nu prea am rabdare, as vrea sa le fac pe toate deodata cate am in cap.. si normal ca nu se poate !!! Vreau sa ies mai repede la pensie.. dar cert va fi ca si atunci pretentiile mele vor creste proportional!! Si o spun razand cu gura pana la urechi!!
Acum, sa ne ocupam de calatoriile astrale..
Calatoriile astrale constiente le-am facut cam de prin 1992, dar nu m-au atras in mod curent, caci am descoperit ca pot lucra mental la fel ca si astral. Stiam ca "vad" niste chestii pe care altii nu le vad inca de la 4 ani, am mai scris pe aici. Mi-a fost destul de greu, pt. ca m-am invatat sa ma inchid in mone si acum abia, dupa 40 de ani m-am deschis bine catre lume. Dar consecintele le mai trag si acum, desi ele nu ma trag in jos, caci sunt puternica, chiar daca extrem de sensibila. Este un fel de neajuns al celor care traiesc asa, sensibilitatea deosebita. Dar puterea spirituala este mare si revenirea+refacerea sunt rapide.
Mental pot lucra chiar mai bine, caci pot studia cu ochii deschisi, si pot scrie ceea ce vad, apoi pot reveni si continua. Totusi, am avut si momente cand am mers si asa, si cu calatorii astrale, in anii in care mai faceam meditatii cu persoane care le iubeau foarte mult si daca ele se relaxau acolo pana ce adormeau, eu profitam de ocazie ca sa zbor un pic pe unde aveam nevoie. Pana cand am pus piciorul in prag si m-am retras din astfel de preocupari. Unii au vrut sa ma trimita ei pe nu stiu unde, dar nu am fost de acord. Am prins insa un fel de experienta care imi arata acum felul in care pot sa indrum pe altii.
Calatoriile astrale sunt realmente zboruri astrale, nu sunt trairi personale. M-am lamurit foarte clar de acest lucru atunci cand am intrat pe niste amprentari ale unui loc in care avusese loc un accident cu catva timp in urma momentului acela de meditatie-calatorie, dar pe plan local, in Ucraina intr-o zona de munte, de care eu chiar nu aveam de unde sa stiu ce fusese acolo. Pana atunci ma decorporalizasem doar pentru a vedea ceva din destinul personal sau pt. ca, din corp astral, se pot sesiza mai bine niste diferente de intelegere ale vietilor anterioare, ale societatilor anterioare, mai ales cele stravechi pe care le studiam intens de cativa ani, si m-am lasat condusa de ajutatorii mei astrali.
Dar in asemenea situatie am probat si realitatea, aproape in acelasi plan contemporan, dupa care am probat mental ceea ce se petrece in planul imediat. Am intrat pe imagini diferentiate trecut-prezent-viitor fara sa ma gamdesc ca afara este noapte sau zi si.. era noapte, desi eu nu stiam, caci incepusem calatorille pe timp de zi. Iesind de acolo, am zis ca nu stiu de ce vad totul intunecat, si doamna cu care lucram mi-a spus ca.. intre timp se facuse noapte!! Deci vedeam realitatea trecuta asa cum fusese, pe timp de zi, dar dar daca voiam sa stiu ce se petrece in prezent... era noapte.. Caci chiar era!! Iar in viitor imaginile imi veneau de noapte (cum va fi peste n ani, de acum peste n ani.. si era un peisaj.. pe intuneric dar peste ocean..era zi!!normal!).

Cristiana spunea...

Bine pot fi multe lucruri studiate, orientarea se capata in timp. Trebuie sa ne studiem pe noi insine, capacitatile pe care le avem, intelegerile pe care le avem, modul de decriptare a informatiilor, care se poate misca de la un gen la altul de eveniment, modul de asociere cu diferite nivele de vibratii pe regiuni ale planetei, pe grupuri spirituale, etc. Faptul ca avem niste viziuni si ne aruncam direct la TV, in mass media, in bioterapie, etc nu ne conduce la o munca de mare acuratete. Nici pentru noi personal, in viata curenta, nu este corect, pt ca incepem sa ne comportam aiurea cu oamenii, inglobandu-i in categorii care nu au decat o vaga urma de realitate. Devenim intoleranti sau dimpotriva, influentabili usor la minunatiile altora, la cartile citite, asocierile incep sa curga, ne socotim acolo unde nu suntem..
Chiar despre asta scriu acum. Ne consideram "treziti" si pe altii "adormiti".. cu toate efectele de rigoare..
Cred ca ritmul cerebral este necesar sa fie cam in aceste limite pe care le-ai scris tu, dincolo de starea alfa. Eu am in mod obisnuit ritmul atat de scazut, incat radiestezistii care m-au monitorizat la un moment dat au crezut ca dorm!! Dar eram la serv., chiar in mijlocul unor discutii deosebit de aprinse si aveam cam 5,5 - 6 si in timpul linistirii ajung sa dorm pe mine, la 4,5 - 5,5 cazandu/mi creionul din mana. Dar studiile le fac prin activitate mentala, iar cand fac studii de profil spiritual, la ritmul scazut trebuie sa se adauge inca ceva care este foarte greu de descris. Este un fel de a fi care mi se formeaza automat si l-am inteles foarte greu.
Este un fel de protectie pentru omul care face subiectul studiului, dar nu o fac constient, este o forma care vine imediat ce imi propun. Un fel de liniste+blandete+intelegere pentru tot ceea ce este greu de acceptat in mod normal de catre noi, in viata curenta. In viata curenta foarte greu imi vine puterea sa fac asta, foarte greu si foarte rar.

Cristiana spunea...

(3)
Dar este aici si altceva - bine ca ai pus problema. Sunt mari confuzii in lumea aceasta privitor la manifestari in stari modificate de constienta. Si atitudinea asta automata a mea este un fel de protectie naturala (adica de dincolo de mine, dar eu stiu ca s-a format evolutiv, ca se formeaza prin tot ceea ce traiesc si incerc sa constientizez permanent). Adica nu preiau decat amprentarile de vibratie medie-inalta, dar - atentie! - la nivelul meu mediu-inalt, care poate fi mai mare sau mai mic pe segment decat cel mediu-inalt al celui studiat.
Cei care intra cu nivele mai joase agata tot felul de amprentari si iesind din cele vazute acolo, nu-si dau seama de amprentare si in continuare se manifesta asemanator. DAR NU EXISTA NICI UN PERICOL DE PRELUARE A CORPULUI DE CATRE ALT SPIRIT, CI DOAR DE MANIFESTARE A SPIRITULUI PE SEGMENTE DISTANTATE DE VIBRATIE, CARE ORICUM NU SE AMALGAMEAZA, NU SE OMOGENIZEAZA NICIODATA.
Este un lucru foarte greu de inteles azi, faptul ca nimic nu se omogenizeaza, ci se impleteste, si chiar astfel de situatii trebuie sa invatam sa le gestionam, facand din comportamentul nostru ceva fluid, cu diferente intre diferite momente din ce in ce mai mici. Adica stim bine ce diferente sunt intre om om linistit, calm, dragastos, si acelasi om incrancenat ca o fiara.. Atunci nu spunem ca e posedat.. Starea noastra este destul de avansata catre mladiere, catre diferente destul de mici intre astfel de segmente de comportament, dar in unele cazuri oamenii au aceste segmente foarte deosebite ca vibratie.
Ne trebuie sa le avem pe toate, este clar ca, in anumite momente, este necesar sa ne folosim de tot ceea ce avem, la alte intensitati, pe termen scurt, in functie de societatea in care ne intrupam. Altfel vom vedea ca nu supravietuim nici in plan trupesc : nu ne mai aparam, dar nu avem putere de camp atat de mare incat sa nu permitem apropierea agresivitatii. Si nu ne putem inca gestiona campul, asa cum a putut face Iisus, in functie de sarcinile pe care le avem... Si nici in plan ideatic, fiind la discretia oricaror impuneri ale celor care isi aroga dreptul de stapani..
Deci totul este sa gestionam, sa folosim cu masura, echilibrat.. stiu ca folosesc cuvintele astea des, dar cred ca este necesar inca.
Pericolul este acela curent, sa ne lasam dusi de valurile de manie. Invatam sa ne taiem personalitatea, dar nu ea este de taiat, ci de folosit in functie de eveniment, cu masura. Iisus chiar ne-a aratat asta.. noi spunem ca nu era suficient de inaltat pentru ca sa nu mai tipe... si la cine si-a gasit de tipat.. la un arbore care oricum era roditor.. De fapt eu cred ca daca facea asta pe un om..mama-mama ce ar fi suferit.. oricum a facut-o tipand si la Petru, dar Petru era un puternic, mai puterinic decat oricare alt om din jurul lor... stia El ce facea, putem scrie mii de pagini referitor la explicatiile aceastea... Iar un copac verde, roditor, ar fi fost atat de stresat de puterea sa, incat chiar nu ar mai fi rodit in veci.. Stia El ce face.. noi NU STIM CE A FACUT.
Faptul ca a scos demoni din oameni.. am mai spus, nu putea sa schimbe atunci mentalitati DAR S-A FOLOSIT DE ELE PENTRU A ADUCE PLANUL NEVAZUTELOR IN PLANUL VAZUTELOR, PENTRU CA TOT OMUL SA INTELEAGA. Multe de spus..
Mai spunem, cand putem..
Sunt destul de putini oameni care invata sa faca protectie altfel decat intarind circuitele energetice prin CRUCE. Caci avem o suprapunere pe piept-abdomen care este intaririta prin cele trei degete impreunate. Eu am experimentat, pe vreme geroasa, fara manusi, cu mainile inghetate, adunarea celor 3 degete si apoi a tuturor celor 5. Cele 3 mi s-au incalzit puternic, timp in care celelalte au ramas reci, iar a doua oara gradul de incalzire a celor 5 era clar de tot mai mic decat atunci cand am folosit 3. Am observat ca in apucare, folosim primele 3 degete si mi-am dat seama ca circuitele energetice sunt astfel mai dezvoltate la primele 3. Nu am avut timp sa aprofundez, dar poate ca o vom face candva.
Toate cele bune!!

Dan Ioanitescu spunea...

Am citit tot materialul. Mi-am facut lectiile. Dar comentariile ma darama. Intru din nou dupa ce reusesc sa parcurg tot.

Dan Ioanitescu spunea...

Am citit... nu am comentarii... nu am intrebari. Desi nu erau intrebarile mele, raspunsurile la ele imi trebuiau intr-un anume fel. Mi-a placut...!!! Sper sa fie cu folos.

Cristiana spunea...

Revin, ma gandesc si eu cum sa raspund celor care nu au citit tot ceea ce am scris pana cum. Si asta este o invatatura.

Cristiana spunea...

scuze, am incurcat comentariile!! raspunsul anterior era la Trezire...