Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


vineri, 18 septembrie 2009

RESTANŢĂ LA LITERATURĂ !!

Ma laudam cand eram tanara ca nu am avut nici o restanta.. se pare ca am multe restante si incep sa mi le zgândăr acum, pe indelete... Toate vorbele deşucheate, surâsurile drăceşti... clipe nemeritate oferite universului care m-a impovarat cu atat de mult bine, bun, frumos, profund incat... incat...
Vocea mea, daca s-ar auzi acum, ar suna spart, grotesc si nu-mai-stiu-cum-multe-ar-fi...
***
Dragă Şerban, acesta nu este un articol. Este o aducere aminte cu ocazia povestirilor tale, pe care le-am citit azi pe blogul tau
( http://serbantomsa.blogspot.com/2009/09/ciudateniile-marilor-oameni-de-cultura.html )
***
Mai’nainte de orice, vreau sa spun si eu cateva cuvinte in memoria bunului Ioan Alexandru; si nu numai atat am de spus, caci povestirea lui Şerban Tomşa a crapat pamantul dur al amintirilor mele din scoala...
Despre Ioan Alexandru am avut la un moment dat un gand: Doamne, nu stiu cum rezista omul acesta... Si nu a rezistat... Si m-a durut...
Dar a trecut si a ramas un abur de dor de dansul... Un abur cu culoare linistita, cu parfum de mistic feciorelnic in simtire, cu caldura si murmur venind in valuri...
Am avut senzatia ca nu stia cum sa-si oblige cuvintele sa stea cuminte in gura, si in mintea, si in sufletul lui, sa iasa la fel de acolo, si sa ne viziteze pe rand la fel... Ca ar fi vrut, dar erau prea clocotitoare ca stea sub voia lui... Si de aceea venea totul in valuri... In urma lui, am ramas si noi pe aici, sa fim noi insine asa cum a fost si el, insusi. Sa ardem si noi asa cum a ars si el. Nu a fost un bat de chibrit care a ars, a fost un codru des care a ars, nici linistit, nici spectaculos, doar pur si simplu natural. Puternic si natural prin el insusi. A ars firescul din el. Si apoi a tras si omenescul.
Noi n-o sa ardem, pentru ca a ars el pentru noi. Spunem ca Iisus s-a rastignit pentru noi, dar de la el si pana la noi au ars, s-au sfasiat, s-au rastignit multi marunti. Pe unii nu au trebuit sa-i arda, sa-i sfasie, sa-i rastigneasca nimeni, s-au trezit asa, firesc, omenesc, traind un fel de a fi pe care nu si l-au atras, format, mulat prin pofta de a fi ca altul... Ei nu au poftit sa fie ca altii, au trait exact asa cum au fost ei... Pana la moarte si dincolo de ea.
Ne-au invatat sa fim noi insine, nici macar sa poftim sa fim ca ei. Exemplul lor este numai sa stim ca se poate. Si ca fiecare face ceva din ce are mai bun in el insusi, sa apucam un capat de fir si sa ne lasam dus de el... nu sa-l tragem noi, ci sa ne insailam dupa el, cu siroirile asa cum vin ele, indiferent daca cuiva place sau nu bucatelele de drum... Spunem ca cineva a fost recunoscut post mortem... cu amaraciune spunem... dar de fapt avem nevoie de fiecare clipa din viata unui om ca sa-l descoperim total, daca este ceva maret de descoperit. Cei marunti sunt ridicati in slavi dupa o bucatica, caci numai aceea este bunicica pentru ei. Mai departe nu ar mai face nimic, s-ar pierde si, simtind, intuind acest fapt, isi atrag oameni pe masura lor, care sa le croiasca laude pentru bucatica de care trag de parca ar fi facut o maretie absoluta...
De fapt laudele de valoare nu pot fi simtite decat la sfarsit...
Simtim, da, asa cred eu, pentru ca „a simti” le inglobeaza pe toate cele stiute si nestiute din noi...
Asa am simtit eu ca ne-a lasat Ioan Alexandru, sa fim si sa ramanem noi insine pana la sfarsit.
Si iata, post-mortem, Ioan Alexandru imi trimite un fel de explicatie pentru ceea ce a fost in mine, faţă de Marin Preda. Poate mai este inca, poate de aceea am simtit ca ceea ce scriu este o restanta pentru mine...
Sa nu ma mai scutur de oameni, iar daca am facut-o candva, sa-mi para rau.
Imi pare rau sa spun ca eu nu l-am simtit pe M.P. Nu am citit nimic de el si m-am rugat la Dumnezeu sa nu-mi „pice” la bac un subiect scris de el. La cursuri, cand am fost intrebata ceva din M.P.... am facut ceea ce faceam in mod pervers-scolaresc (dar mie imi "mergea"!!) Am zis ca eu stiu bine ca Descult hoinarea prin lume in sandale de aur!! Fraza a placut chiar si profesoarei care nu ma placea de fel, si si-a uitat (sau si-a inghitit intrebarea) in fata clasei atat de rar entuziasmata de şoricica cu ochelari din banca I.
Un pic mai tarziu, bacul a venit cu doua randuri albe pe tabla neagra, dand un fior de infarct inimii mele infricosate: Marin Preda ; Zaharia Stancu...!!
Piesele albe contra pieselor negre. Disperata am hohotit cu curajul din fata ghilotinei: "sau - sau" ori "si - si"... Din nou, pentru a II-a oara in an, clasa a delirat de ras la o vorba a mea...Cantecul de lebada... "Numai Cristina putea spune una pe an sa lesine lumea de ras!!!" a spus cineva (credeam ca numai eu tineam socoteala aplauzelor lor, oricum asa ceva nu se intamplase nicicand.. si l-am punctat in defavoare!!) Rasul profei a fost pe post de nitromint: pufnetul ei de râs m-a scos din criza de inima!! SAU-ul ei a dus la ceea ce credeam si eu ca stiu. Daca era M.P. era "bac picat" - daca era Z.S. era "magna cum laude"!! Atata citisem!!
Dumnezeu a vrut sa raman incurajata lui in literatura. Poate meritam. Seful comisiei de bac mi-a spus ca nu citise nimic de Zaharia Stancu, dar eu facusem un roman din romanul lui!! Si atunci i-am spus cu un licăr drăcesc in ochii pe care nimeni nu i-a inteles atunci: "Dom'profesor... nici eu nu l-am citit vreodata pe M.P.!!!"
Sfânta sinceritate poate fi cea mai teatrală iesire din impas... Americanii o practica acum, eu o practicam de acum 35 de ani...
Si atunci a cazut cerul pe pamant: pentru a III-a oara intr-un an, clasa a râs de şoricica...

8 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

E atâta lumină în cuvintele tale ! Cred că Ioan Alexandru este, de acolo de unde se află, mândru de tine ! Reuşeşti, de fiecare dată, să ne emoţionezi puternic. Extraordinară rememorarea examenului de literatură ! Ştii că şi mie îmi plăcea Stancu ? Regret că a murit înainte ca eu să mă maturizez. Se ştie că, deşi era ţăran din tată-n fiu, se comporta ca un lord. A lăsat amintiri de neşters. Se ducea periodic în satul lui şi se interesa, la şcoală, de copiii săraci care învăţau bine. Îi ajuta şi le obţinea burse. Pe la diferitele şedinţe ţinute sub egida Uniunii Scriitorilor, îi ochea pe autorii îmbrăcaţi sărăcăcios ( inclusiv de etnie maghiară) şi aceştia aveau surpriza de a primi prin poştă sume considerabile de bani... A făcut gesturi de neuitat. Îmi pare rău că acum este ignorat, cărţile lui nu mai circulă şi nici eu nu l-am recitit cam de multişor...

heramariana spunea...

"Nimeni nu e un om mort, atita timp cit mai sunt oameni in viata". Iata cit de adevarate sunt aceste cuvinte.Si Ion Alexandru traieste, atita timp cit noi il pomenim in vorbe sau in gind.

Cristiana spunea...

Dragii mei, multumesc pentru sprijinul vostru, Serban, Mariana, totul vine in valuri din nou, acum, pentru mine, emotionandu-ma... Parca nu mai am cuvinte aici. Si am profitat de intrebarea Rodicai la subiectul anterior pentru a ma afunda din nou in metafizica. Pe urma m-am gandit ca pe undeva prin jurul gandurilor noastre Ioan ne doreste impartirea in mod egal intre pamantesc si ceresc. Si atunci am scris despre Maria, Maicuta Domnului...

Mariana, cata dreptate poti avea!! Traim etern - este adevarat, dar traim in picurii nostrii de viata asa cum am simtit picurii de viata pamanteana ai semenilor nostri... Si ei traiesc astfel alturi de noi, ii ducem cu noi, vorbim cu ei, despre ei, ei stau cu noi la masa, stau in visele noastre, in aspiratiile noastre. Ne intaresc prin exemplul lor, prin tot ceea ce au gandit, au creat...
Sunt vii. Si noi ramanem vii mai departe, si prin noi insine, si prin ei, cu totii impreuna..

Serban, Z.S. a fost langa inima mea prin cele doua versuri cu care si eu am rupt inima celor care au citit lucrarea aceea a mea, de la bacalaureat... Glasul copiilor infometati, rugaciunea lor muta pe care sufletul lui a prins-o si a pus-o in aceste 2 versuri simple, dar pline de durere...

Lună, lună nouă, rupe pâinea'n două
Si dă-ne si nouă...

Este exact ceea ce ai povestit si tu despre dansul...
Nici nu ma mira, desi mi s-au ridicat fara sa vreau ochii spre ceruri, ca adeverire pentru ceea ce simteam, imi aminteam, de la el...
Fie-i amintirea pururi binecuvantata...

IULIUS spunea...

Arati minunat Cristiana si minunta frumoasa natura din jurul tau!
Sanatate si mult bine!

Dan Ioanitescu spunea...

:)

Anonim spunea...

In amintirea lui Ion Alexandru...

Va ofer doua referinte:

1) "Mai presus de moarte in Iubire" -Siviu Despa - Siviu Despa, reportaj TV
http://video.google.com/videoplay?docid=-1822861005233715571#

2) Ioan Alexandru le vorbea cursanţilor despre Dumnezeu - Vasile Moldovan, articol in Jurnalul National :
http://1989.jurnalul.ro/stire-special/ioan-alexandru-le-vorbea-cursantilor-despre-dumnezeu-514730.html

astharte spunea...

Acum mai multi ani,am citit ceva scris de Zaharia Stancu, se numea "Ce mult te-am iubit". Un roman aparte, care mi-a lasat o puternica impresie, si prin care am realizat cat de preocupati suntem de micile lucruri zilnice si cat de rar, sau poate niciodata, apucam sa spunem celor dragi ca-i iubim cat inca-s langa noi.
Am gasit pe blogul cuiva un post dedicat lui Zaharia Stancu si acestui roman al sau.
Enjoy it! http://martisor.wordpress.com/2008/12/08/ce-mult-te-am-iubit/

Cristiana spunea...

Astharte, draga mea, ai venit intotdeauna in zilele mele cu ceva coplesitor, i-am scris si lui Martisor...
(Inca nu-mi permit sa-ti spun pe nume, desi acum il stiu... Pot?!)
Tu si Anonim mi-ati luminat ziua de ieri si dimineata de azi... Filmele sunt coplesitoare, blogul pe care l-am rasfoit acum m-a facut sa ma simt din nou coplesita... de tot... de mine...
Multumesc eu, personal... Sper ca si altii au avut macar clipe frumoase...