Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

joi, 27 august 2009

O POVESTE FRUMOASĂ DESPRE VERTICALA SPIRITUALĂ COORDONATOARE A EVOLUŢIILOR NOASTRE

Cineva spunea: „Na! Pot să spăl şi picioarele oricui… ce mare chestie??!!..”
O spunea cu un fel de indiferenţă, râzând superior şi parcă nu-l puteai întreba aşa, pur şi simplu, uitându-te în ochii lui, cuminte şi frumos: „Poţi s-o faci venerându-i picioarele?..” L-ai fi lovit într-un fel... şi n-ai fi putut s-o faci...

Căci cine merge conştient pe drumurile înălţării nu poate lovi cu bună ştiinţă. Nu poate trăi cu indiferenţă. Poate primi lovitura, căci cel care loveşte, chiar dacă o face cu voinţă, tot cu inconştienţă spirituală o face.
Cu un anume fel de inconştienţă, a cărui subtilitate o va înţelege. Ca om – curând.
Foarte curând...
***
Discutăm deseori despre Dumnezeu. Eu mai folosesc în studii şi expresia: verticala spirituală coordonatoare ale evoluţiilor noastre. De regulă numim Dumnezeu o forţă uriaşă şi totuşi subtilă, despre care aflăm că este Creatorul Cerurilor şi Pământurilor, a tuturor celor văzute şi nevăzute. Apoi mai aflăm că sunt primele spirite Creatoare, Făuritoare ale tuturor celor care există pentru noi toţi. Un spaţiu şi un timp care sunt infinite şi, din infinit s-a creat ceva finit, care ne ajută pe noi să înţelegem lucruri multe, înainte de a înţelege şi faptul că spaţiul poate fi un non-spaţiu, şi timpul – un non-timp… Iar ceea ce numim Dumnezeu este într-adevăr o forţă uriaşă, a tuturor Creatorilor, care ne învaţă cu uriaşă modestie să trăim şi noi la fel, cu modestie, să nu ne ridicăm de-asupra celor din jurul nostru cu aroganţă, chiar dacă ne lasă chiar Ei să învăţăm ce înseamnă să o facem – în detrimentul semenilor care îşi pierd astfel liberul arbitru şi suferă. Şi apoi învăţăm să nu o mai facem, chiar dacă la început ni se pare că însuşi acest lucru ne limitează: ne limitează libertatea de a îngrădi pe alţii...
Şi atunci înţelegem că cei care ne învaţă să trăim echilibrat, indiferent dacă facem lucruri mari sau lucruri mici, nu se pot ridica de-asupra semenilor lor: semeni care au aceeaşi uriaşă cunoaştere sau care se află doar la începuturile ei. Nu-şi pot aroga – nici unul dintre ei! – această formă care pentru noi, aici, pe Pământ, ni se pare: de drept…
Nouă ni se poate părea drept... da! Pentru că aşa suntem obişnuiţi... Nu percepem decât puterea, rar înţelegem ce se află în spatele ei. La fel ca şi atunci când vedem lumina şi, orbiţi de ea, nu vedem şi structura care o emite.
Suntem obişnuiţi să ştim că există un conducător suprem. Credem că întotdeauna au stat lucrurile în acest fel. Credem că au existat regi şi preoţi acolo unde nu au existat. Mai nou, credem că au existat preoţi, temple şi în Atlantida, căci nimic altceva nu ni se pare normal să existe înafară de ceea ce credem noi că se poate derula în această lume… Credem că Atlantida a decăzut, că noi suntem urmaşii săi decăzuţi pentru că lumea Atlantidei a păcătuit şi nicidecum pentru că oamenii săi au hotărât: şi momentul, şi felul lor de retragere din viaţa veche pe care o aveau, numai şi numai pentru perpetuarea vieţii pe planetă. Credem că totul a fost distrus prin relele lor, dar lucrurile nu au stat de loc aşa…Vremurile se schimbă mereu şi oamenii nu au făcut atunci decât să se adapteze la ele, pentru că erau singurii în stare de aşa ceva. Nu puteau cere animalelor acest lucru, şi atunci ei au muncit mult, s-au luptat din greu şi au reuşit să facă exact ceea ce era de făcut, chiar dacă cu preţ greu de îndurat. Şi planeta a fost astfel salvată...
Şi poate că este timpul să credem şi faptul că scufundarea Lemuriei, la rândul său, a fost un fenomen natural, şi nu efectul unor rele umane. Că nimeni nu a murit în vâltori şi neguri pline de fum şi valuri mânioase, drept o închipuită pedeapsă pentru închipuite rele umane…
Mulţi oameni mai cred şi azi că fenomenele naturale ne sunt date ca o pedeapsă. Cu greu credem că suntem în mijlocul lor pentru a învăţa să trăim curajos, inteligent, frumos, salvând vieţi de semeni – oameni şi orice alt fel de vieţuitoare am putea salva, în jurul nostru. Dând exemplu şi celor care nu pot face încă aşa ceva. Aşa cum şi cei care o pot face au învăţat la rândul lor de la cei care s-au sacrificat pentru a oferi ajutor şi exemplu...
Credem că Forţa ne pedepseşte. Mai nou, am învăţat că forţa gândurilor rele ne loveşte, ne pedepseşte… Părerea mea este că această forţă a gândurilor noastre ar putea lovi şi mai puternic, dacă nu ar exista şi forţele unor entităţi – şi munca lor concentrată – care să ofere un echilibru constant în faţa celor care ar putea distruge. Care entităţi, cu adevărat, menţin permanent viaţa pe Pământ. Şi multe altele, care menţin viaţa prin alte părţi ale universului, ajutate şi ele, la rândul lor, să poată învăţa şi ajuta mereu.
De fapt, ceea ce vedem în jurul nostru, tot ceea ce trăim cu adevărat, este cumulul efectelor muncii unor grupuri spirituale uriaşe, transmise din prag în prag – până în pragul casei noastre. Apoi ne intră în casă, este aerul nostru, este tot ceea ce avem şi facem mereu în jurul nostru.
Este viaţa noastră însăşi.
Totul este esenţa existenţei subliminale, din spaţiile şi timpurile pe care nu le înţelegem total – dar le putem intui. Şi totul este esenţa muncii pentru alţii. Cu cât cunoaşterea este mai bogată, cu atât munca este mai subtilă.
Subtilitatea există – chiar există! – şi este creaţie la nivele incredibil de fine pentru mulţi dintre noi, care nu ar putea-o percepe decât în liniştea şi în concentrarea care, pentru ei, nu îşi are rostul... Şi toate cele subtile sunt, pentru ei, inexistente. Încă. Atunci când apar în viaţa noastră, astfel de structuri subtile au la început aspect ca de sticlă, ca de cristal. Aceleaşi elemente devin la un alt moment dat opalescente, cu irizaţii ce par a se pierde în nefiinţă… Ba este – ba nu este… Stăm perplecşi, cu ochii goi şi reci, sărăciţi deodată de pierderea suavă, uluitor de gingaşă. Sublimă…
Când ne obişnuim că nu o mai avem şi ne relaxăm în acceptare, totul irumpe cu o forţă uluitoare: totul ERA AICI, noi parcă nu mai eram în mijlocul lor… credeam că am pierdut ceva, şi toată forţa ni se ducea în căutare… dar totul era cu noi, doar mintea noastră trebuia să se coboare în frumuseţea simţirii şi darul ar fi fost din nou cu noi…
O bogăţie, o dantelărie fină… dar puternică, stabilă şi mereu oferind viaţă lumii, în felul ei… Orizonturi care se scaldă în altele, se întrepătrund, îşi simt bogate ramificaţiile, se simt peste tot, se dizolvă în lumina lumii… Nu a unui soare efemer… Este lumina Creaţiei însăşi, acolo unde ochiul omenesc nu mai vede lumina nicicărei stele. Stelele pălesc în alt fel de lumină, strângându-şi lumina lor proprie în curticica lor, doar sunetul pare a fi atotcuprinzător. Dar ochiul minţii, ochiul interior, începe să se acomodeze cu lumina ce vine din propriile profunzimi ale tuturor celor care se cuprind în forme… din inima cărora se ivesc, printre valurile de lumină clară, cu forme fantomatice în acel “dincolo” de stele: acolo unde inima stelelor îşi desfăşoară în lumi tainice funii lungi prin care se leagă unele de altele, prin care nasc şi cresc planete, dar şi multe şerpuind libere în jurul lor, căutând parcă o viaţă de frate, de soră bună de care să se lege. O altă stea, o altă lume, o lume în care stelele şi planetele lor se văd unele pe altele şi se arată chiar şi altora ca bulgări de lumină neorbitoare, radiind în fel şi chip, lumină în oceanul de lumină care le naşte mereu…
Totul devine, este şi rămâne Lumină în Lumină…
Şi ochiul călător cuprinde, în spatele firelor şi globurilor de lumină, alte forme cu structuri cel puţin ciudate, unde “ciudat” nu este chiar neobişnuit pentru ochi, căci poate asocia cu câte ceva deja văzut anterior, în lumea celor pe care le cunoştea de la început. Îşi dă seama acum, bine de tot, că-i mai trebuie numai să înţeleagă de unde vin, ce fac şi unde se duc toate…
Deocamdată ochiul este singur dar, treptat, începe să primească vizitele unor făpturi suave, fie ele ca nişte bulgări de lumină, fie cu forme pe care le ghiceşte ochiul în spatele vălurilor de lumină. Pe care le numea, în timpurile copilăriei sale… zâne… Valuri de emoţii gingaşe, armonioase, vin din partea lor, atingând blând simţirile ochiului-călător…
Prietenie… bucurie… blândeţe… Gândul ochiului merge către întrebări şi apoi se simte încurajat chiar să dea formă întrebărilor. Da, ştie şi el câte ceva, le spune ce ştie – căci poate ele nu ştiu ce ştie el… Şi ele îi spun cu modestie că da, cunosc şi ele câte ceva.. şi îi povestesc câte ceva pornind de la cele spuse de el… Căci aşa suntem obişnuiţi, să pornim de la a ne spune ce ştim…
Nu, nu… nu e aşa, le opreşte ochiul cu niţică severitate… Staţi să vă spun eu cum sunt lucrurile, căci nu prea aveţi dreptate, spune ochiul, atotcunoscător… Trebuie să fii om, inteligent şi voitor, pentru a cunoaşte, expert, lucrurile…
– Ahaaa… spun zânele, am înţeles… sigur… asta ştiam şi noi, noi voiam să îţi mai spunem ceva… Şi noi am fost oameni, am aflat şi noi atunci câte ceva…
– Aaaa… staţi aşa! De atunci s-au schimbat multe în lume, nu mai sunt lucrurile simple ca acum 1 2 secole, 1 2 milenii…
Şi dialogurile continuă, zânele blânde spun şi ele tot ceea ce poate fi mai frumos şi mai liniştitor, în sensul celor cunoscute de ochiul-om-cu-sufletul-călător…
Şi zânele presară printre frumuseţile descrise şi lucruri interesante, despre vremurile vechi, pe singura coardă agreată de călător. Aşteaptă întrebări, şi aşteaptă şi înţelegeri. Ochiul priveşte însă tot la suprafaţa lucrurilor, acolo unde ştie el cel mai bine, cu variaţiuni sublime pe mereu aceeaşi temă…
Şi ochiul omului duce cele cunoscute din “visul” său, cu el, în lumea lui. Spune ceea ce i s-a descris, află că şi alţii au aflat, dar mult mai multe… Păi baliverne din astea au încercat şi cu el zânele, să-l “ducă cu preşul” dar le-a pus el la punct!! Au încercat să fie rele şi să-i spună ceva, să se uite undeva…hm! Acolo nu era nimic!! S-a păcălit, dar… hai! Să le dea niţică atenţie mai departe…
Lumea se umple treptat de cunoaşteri. Acum ştie şi el, dar şi-a alungat zânele, pentru că nu i-au spus şi lui toate cele… să-i fi impus, să-l fi obligat, că doar ştiau şi ele ce este obligaţia, din lumea pe care chiar spuneau ele că eu trăit-o: lumea regilor, şi câte şi mai câte…
Acrit şi cătrănit se întoarce la ale lui, alungând gândurile şi “jocurile” cu zâne, cu pitici, cu elfi… cu alte alea…
Şi când îi vine vremea de plecat, în groază, lacrimi, dureri şi remuşcare, trecerea îi devine însă, de la o clipă la alta: uşoară, lină… iar “dincolo” îl aşteaptă aceleaşi zâne, gata să-i arate din nou şi din nou, tot ceea ce a pierdut de la ultima “vedere”.
Şi călătorul devine el însuşi o zână de lumină, alături de surori şi fraţi de peste tot. Şi dintre ei recunoaşte acum înalţi conducători de grupuri… Care nu ar dori să fie chiar conducători, dar îşi fac puterea pe măsura cunoaşterii micuţilor cu care călătoresc, pentru înţelegerea lor din viaţa pe care tocmai au privit-o din corp de carne şi os… Căci trebuie să conducă pe fiecare, totuşi, să vadă tot ceea ce este necesar, chiar din fostul corp de emoţii de când era om. Să vadă fiecare, după puterea lui, marile structuri universice: galactice – cu stelele şi planetele lor, cu planetoizi mai mari sau mai mici, cu cometele purtătoare de energii pline de noutăţi către toate vieţuitoarele lumilor colindate de ele…
Şi vede călătorul astfel lumina altei lumi, de-asupra celei pe care o cunoaşte atât de bine: cuprinsă în tot felul de chingi, şi totuşi rămasă liberă în lume. Vede cum o bucăţică din miezul plin de daruri sublime de viaţă, ale unei astfel de lumi, îmbrăţişând-o pe aceasta în care trăim aşa cum bine ştim, fără să-şi piardă locul pe de-asupra ei, se poate strânge ca într-un ac pentru a lumina feeric fiecare mijloc de galaxie, dând ajutor şi frâu liber vieţuitoarelor – spirite care se întrupează prin puterea ei în, şi pe toate planetele stelelor ei…
Atât de simplu.. şi de loc simplu, de fel… Acolo unde totul este aşa cum ştim… şi nu prea e…
În stele, şi cu ele, în planete, şi cu ele pulsează viaţa tuturor valurilor de vieţuitoare mari şi mici, mai mult sau mai puţin creatoare. Cu corpurile lor oferite de planete din bogăţia bulelor de energii care se desprind permanent de ele, pentru a primi câte un sufleţel nou la întrupare. Nu sunt puţine chiar de loc, în spatele lor vin mereu alte valuri, mulţimi fără de sfârşit de suflete care îşi trăiesc vieţi simple şi curate, una depă alta… Cu altele care se întrupează spirit cu spirit, prin puterea lor şi a ajutătorilor lor, în lumi proprii pe care pot să le înţeleagă din ce în ce mai bine...
Şi toate se strâng în cercurile strălucitoare, fine, fixe, ale tiparelor de dezvoltare ale vieţii care se întreţine pe ea însăşi, cu suflul de viaţă al Creatorilor şi Susţinătorilor vieţii de peste tot.
Şi alte grupuri de entităţi le “cântă” şi le “suflă” vânt de viaţă mereu, celor care au nevoie de ea, chiar dacă nu ştiu de unde le vine… Iar cei care nu ştiu de unde le vine – tot ceea ce le vine astfel, se “încântă” unii pe alţii, între ei, cu multă admiraţie, cu tot ceea ce pot singuri, orbi şi surzi la Făuritorii Vieţii de de-asupra lor. Din jurul şi din miezul lor…
Şi călătorul nostru însuşi, într-o uluitoare zvâcnire de adâncuri cuminţi de aduceri aminte, de cunoaşteri mai noi şi de acum-cunoaşteri, vede cu puterile sale cele noi, pe care le-a primit (..de unde?!.. de ne-unde?!.. va afla cândva..) şi le vede pe toate, înşiruindu-se în frumuseţea descoperită lui de uriaşul – dar totuşi blândul său însoţitor…
Şi vede cum se înşiră, grupuri-grupuri, numite pe fiecare planetă în fel şi chip, rămânând în esenţa lor: coordonatori-lucrători ai tuturor orizonturilor cerurilor, dimensiunilor, universurilor… conducând şi învăţând măruntele populaţii planetare, fiinţe care abia învaţă să se hrănească – dar învaţă! acesta este cel mai important lucru… de la marile entităţi, care ştiu să se facă mici, pentru a le oferi toată învăţătura de care au atât de mare nevoie…
Vin apoi la rând creatorii conştienţi să înveţe, cărora puternicii cerurilor lor li se întrupează alături, pentru a-i ajuta şi pe ei, pentru a se sacrifica cu înţelegere pentru ei, chiar pentru a-i crea pe ei înşişi, pentru a le oferi ajutor şi învăţătură în propria lor creaţie materială pe care o cuprind, de care se lasă cuprinşi treptat în haos şi durere…
De felul lor, lumea pe care astfel o trăiesc ei, micuţii creatori, o distrug cu multă nepricepere în începuturile eternităţii vieţii lor, cu o indiferenţă ce acoperă chiar din mijlocul lor firavele voci conştiente care se ridică în apărarea naturii, vieţii. Dar în ajutorul vocilor firave, din nevăzut, apar dimensionalii, strat după strat, dimensiune după dimensiune, înfăşurându-se de la arhetipalele forme planetare până la abstractele dimensiuni care nu mai cuprind în ele forme, chiar dacă ele rămân în lumea formelor. Ele ajută un univers întreg şi vorbesc mereu acestui univers despre minunile altor universuri. Par spaţii, par timpuri, par oameni… Sunt, şi nu sunt – de aceea mulţi oameni nu-şi aduc întotdeauna aminte de ei, deşi îi cunosc bine, din alte spaţii şi din alte timpuri…
Şi călătorul vede mai departe cum urcă o verticală dincolo de tot ceea ce a putut înţelege până acum, care a sprijinit viaţa şi o sprijină etern, ajutaţi, la rândul lor, de alţi uriaşi ai trăirilor de pretutindeni. Doar pentru că nu a vrut cândva să-i vadă – nu i-a vazut ca om. Măcar să-i fi zărit din când în când, acum ar fi putut să vadă, să cunoască mult mai multe… Ce părere de rău…
Dar blânzii lumii care, cu infinită modestie, îi spun tot timpul că şi ei au trecut cândva prin greutatea unor asemenea acceptări… îi fac loc în înţelegeri mai departe!! Verticala urcă, urcă dincolo de dimensiunile acestui univers, către formele arhetipale ale monadelor care vor evolua singure – dar unite în gânduri şi simţiri, etern. Sunt îngerii şi arhanghelii care îşi trimit în fiecare clipă razele de lucru către fiecare fiinţă de peste tot…
Şi dincolo de ei, trăind cu mare bucurie de viaţă, se ridică marii învăţători ai lumilor, marii cercetători ai evoluţiilor de pretutindeni, marii luptători ai simultaneităţii trăirilor monadice… Lucrători pentru ca evoluţiile să cuprindă din ce în ce mai bune şi mai simple – şi totuşi din ce în ce mai cuprinzătoare forme de evoluţie, pentru ca trăirea să le fie tuturor cât mai blândă. Să nu mai sufere, aşa cum au suferit generaţiile anterioare, unde suferinţa cea mai grea au avut-o Creatorii, Făuritorii, cei care au fost adevăraţii Deschizători de Drumuri, din suferinţa lor creind mereu modele de îndepărtare a suferinţelor spirituale…
Care nu pot sta aşa… la infinit, să nu trăiască alături de cei care merg încetinel, dar voiniceşte, în sânul Lor. Nu de puţine ori ei intră astfel în mijlocul evoluţiilor pe care le coordonează, ale condiţiilor pe care ei le crează, pe care numai ei le pot simţi cu deosebită precizie, le pot simţi nivelele cele mai profunde. Căci numai socotind lucrurile cu o astfel de deosebită precizie, preluările subconştiente ale tuturor trăirilor vor rămâne în memoriile latente ale monadelor, în forme care nu vor conduce la deviaţii de la comportamentele care li se vor dezvolta în viitor. Numai astfel nu se vor depărta de la înclinaţiile lor personale, nici nu vor dezvolta în mod exagerat chiar asemenea înclinaţii personale. Oricum evoluţiile lasă monadele să se depărteze de la linia de echilibru – căci numai aşa vor învăţa ulterior să înţeleagă ce este cu adevărat echilibrul. Vor avea tot timpul să înveţe, şi coordonatorii le vor fi aproape în orice moment. Toate vor avea impact asupra celor care trăiesc astfel şi asupra tuturor formelor de viaţă din evenimentele pe care le vor trăi. Mai ales în conjuncturi planetare atât de complexe, cum sunt cele din timpurile noastre, aici, pe Pământ. Dar – de altfel – de pretutindeni în univers.
În clipele de trăire ale unui coordonator de evoluţii în mijlocul lumii pe care el o coordonează, el pune piciorul de manifestare a celei pe care am numit-o verticala spirituală coordonatoare planetară. Pe care toţi trăitorii locului o vor conştientiza datorită puterii Sale, mai devreme sau mai târziu. Şi o pune în fiecare epocă de trăire a populaţiilor locale, şi ştie bine că nu i se cuvine nici o laudă, căci forţa care se desfăşoară din el însuşi este forţa cumulată a tuturor celor mari şi mici deopotrivă. Este Forţa Vieţii Universale!! El ştie bine că reprezintă tot ceea ce au creat şi marii, dar şi micii deopotrivă: de la puternicele bariere unisens interzonale – până la cuibuşorul păsării care îşi pregăteşte locul pentru puii săi, şi încă toate cele şi mai mici, albine şi furnici, şi numai împreună, cu toţii la un loc, crează această Forţă ce susţine întreaga fire!! O forţă atotcuprinzătoare, în tot şi pentru tot. şi fără de cei mici, mereu şi mereu alţi “mici”, nimeni nu ar mai ajunge “mare”, dacă nu ar mai avea pentru cine crea. Nici un “mare” nu ajunge aşa – dacă ar face-o doar pentru a ajunge “mare”. Dacă o face total pentru cei “mici”, mereu şi mereu alţii – de care să nu se plictisească şi să nu obosească vreodată – numai atunci se va trezi înaintând cu un pas: pe linia ajutorului oferit încă şi mai multora, pe care nu i-a văzut până atunci...
Şi nimic nu se sfârşeşte vreodată…
În multele momente planetare de acest fel, din toate galaxiile, întruparea unui coordonator de evoluţii înseamnă o învăţătură uriaşă pentru toate nivelele pe care suflarea de viaţă o străbate, astfel. Învăţătura coboară şi urcă, simultan, atunci când toţi cei care o necesită îşi pun şi ei puterile – mici în comparaţie cu cele ale uriaşului coordonatorului, dar suficiente pentru a da volum şi splendoare tuturor formelor de viaţă care îi simt puterea.
Formând astfel, cu adevărat, ÎNVĂŢĂTURA CHRISTICĂ: care strânge, oferă volum, putere şi parfum, oferindu-le pe toate deodată, împreună cu lumina prin care toate se fac, întregii vieţi: pretutindeni şi etern.
Care venerează întreaga suflare, fără să ceară veneraţie. Dar şi suflarea învaţă de la El să venereze.
Tot pretutindeni.
Tot etern.

16 comentarii:

Dan Ioanitescu spunea...

Dumnezeul cuminte al unui om cuminte cu minte... A fost uluitor ce am citit. E frumos ca ne tragi dupa tine sa vedem si noi ceea ce ti se arata tie. Este un dar, un har, o a doua natura, devenita in cazul tau prima natura, cu care esti acomodata. Da, vei spune, pentru ca ai mai spus... dar aveti si voi acest dar! Trebuie sa recunosc ca sunt in continuare opac ceea ce nu m-a impiedicat sa ma bucur de cele scrise...

Intrebari, daca nu te superi:)
Stiu ca nu! :)

* Eugen Macovschi spunea acum 30 de ani ca stie ca a aparut si a sasea forma de materie biostructurata (omul fiind a cincea), care traieste simultan cu noi, dar ca nu poate sa-si dea seama daca este om sau altceva.
Stii ceva de existenta acestei forme?

* Cum de se permite sa se intample crime, razboaie, dusmanii, genocide... Ce fac ajutatorii?

Cristiana spunea...

Nu este vorba ca m-as supara... chiar este o mare bucurie!!..
Da, da, cred ca dl. Macovschi (pt. mine va fi intotdeauna domnu'Macovschi!! stii tu!..) asadar.. cred ca dansul a fost foarte receptiv la acest aspect, pe care il cunosteau multi inca de pe vremea aceea, il cunosc multi si azi, il accepta multi... dar le este rusine, frica... sa vorbeasca deschis. Un fel de frica de a ramane singuri, claustrati de catre cei cu care s-au obisnuit..
Este o forma complexa de cunoastere a unor structuri corporale pe care le cam punem in aceeasi galeata... Asta ma tot chinui eu sa explic, sa facem deosebirea intre diferite feluri de structuri corporale, desi stiu bine ca doar atunci cand lumea le va vedea cu ochii ei, fiecare dintre noi in parte, ne vom gandi ca sunt diferite unele structuri - de altele.
In primul rand cred ca se referea la materia ectoplasmatica insufletita = entitati. Cam asa se numea pe vremea aceea, cand se ocupa dansul de asa ceva... Care apar in literatura locala a tuturor popoarelor si sunt multe structuri para-militaro-statale care le studiaza frenetic pentru a invata de pe ici, de pe colo cum sa ajunga cam asa!!!! Ceea ce nu este cazul sa creada ca vor putea acum, ci numai atunci cand vibratia planetara le va permite chiar si fara efort sa inteleaga ce gresit au putut judeca lucrurile... Si mai ales TUTUROR OAMENILOR, dar ei vor ca acum sa fie asa, ca sa acapareze puterea si sa ... devina nemuritori... Hî..hî...
Dar sa nu ma departez de subiect.
Cam tot in aceasta categorie ar intra si mosii popoarelor, despre care lumea nu numai ca stie, dar acum vorbeste fara prea mare retinere. EI VOR SA INCEPEM TREPTAT, SI LIN, SA LE CREDEM EXISTENTA.
Si ei sunt apropiati ca aspect de unele entitati, au o lumina proprie si un sunet perceptibil (putin perceptibil pt. noi, dar totusi perceptibil) sub forma de valuri, ca de lira. La fel ca si locurile pe care le obisnuesc ei, care pastreaza astfel, ca sunet, amprentele lor. Americanii cred ca sunt calatori interdimensionali, daca pot trai cu miile de ani, dar explicatia este cu totul legata de ceea ce nu vrem sa credem azi, cel putin oficial: au existat intotdeauna oameni care au trait IN MEDIE 10.000 ani (atlantii cam atat traiau, unii - pe care ii cunoastem din carti ca fiind "paznicii" au "strajerii" traind chiar si mai mult, caci sarcinile lor erau sa observe modificarile lumii, sa dea sfaturi de corectii atunci cand comportamentele puteau conduce la devieri inca si mai puternice decat cele pe care le avem azi, nici nu ne putem da seama cat de importanta a fost lucrarea lor..)
Mosii traiesc dupa fomele corpurilor lor care le permit sarcini extrem de puternice, cu corpuri care au o energetica foarte fluid, rapida, puternica, special lasata pentru sarcinile lor. Nu sunt ei sau altii favorizati de Dumnezeu, caci sarcinile lor sunt uriase, raspunderile lor pe masura... adica peste masura pe care noi o credem azi, sau cel putin o cred normala majoritatea oamenilor.

Cristiana spunea...

Ma intrebi si tu, ca toti-toti cei din jurul meu: ce fac ei cand oamenii sunt capabili de astfel de atrocitati de care putem fi noi, azi, in stare?! Si ieri, si azi, si inca vom mai fi un pic...
Am sa scriu in continuare mult pe acesta tema: simultan avem si un destin planificat, avem si libertate de miscare, de alegere. De miscare in planul oferit, cu conditii oferite in care omul face exact ceea ce stie la un moment dat al existentei sale ca spirit intrupat. Oferta este planificata in functie de puterea medie a grupurilor aflate in intrupare in acelasi timp: dupa corpurile pe care le avem - si nu numai noi, ca oameni, ci absolut toate vietuitoarele din jurul nostru, de pe intreaga planeta. Ele fac suma de conditii de intrupare, fiecare dupa puterea sa de manifestare. Ceea ce avem de facut este sa ne sustinem felul nostru de manifestare in functie de vointa noastra si de influentele pe care astfel le primim din mediul de intrupare.
Unii pot, altii nu pot. Ar vrea, dar nu pot. Altii atat pot - nu mai mult. Suntem cu totii egali in fata lui dumnezeu, dar nu suntem egali intre noi. Dar numai asa putem sa ne manifestam fiecare dupa puterea sa. Vorbim despre evolutii si nu toate evolutiile sunt la fel.
De aceea am facut si voi face in continuare clasificari de evolutii, pentru ca ne sunt necesare pentru a intelege de ce unii doar ne cunoastem puterile sau lipsa de putere: puterea in actiune (pot face ceva, nu pot face altceva), lipsa de putere (de retinere de la agresivitate, spre ex.), altii isi cunosc limitele de intelegere a libertatii (proprii si a altora), altii limitele de sacrificiu (doar familia, nu si oameni straini..)
Agresivitatea unora este motivul manifestarii lor pe Pamant. Tot agresivitatea lor determina pe altii sa invete sa fie toleranti. Tot agresivitatea determina formarea curajului, manifestarea libertatii, lupta pentru drepturi sociale, lupta pentru chiar obtinerea dreptului de a cerceta, de a cunoaste... Stim asta... Chiar dreptul la ceea ce putem numi aberatii sexuale, civile - dupa fiecare grup spiritual in parte.
Mosii si cei cu care ei lucreaza nu au sarcina de a LIMITA ACTIUNILE OAMENILOR, CI SARCINA DE A LIMITA EFECTELE ACTIUNILOR LOR.
Este bine ca ne doare sufletul pe marginea atrocitatilor din lume, indiferent de timpuri. Si pe ei ii doare sufletul. Dar daca nu ma lasa Dumnezeu sa vad de tot ceea ce sunt in stare, niciodata nu voi sti, nu voi crede chiar pe Dumnezeu daca imi va spune ca el stie bine de ceea ce sunt in stare. Numai daca vad eu personal de tot ce sunt in stare voi putea intelege si ce trebuie sa fac pentru a intari latura constructiva - si nu pe aceea distructiva.
Este dureros, nu ne putem da bine seama despre ce fel de dureri spirituale - emotionale, fizice - pot mosii sa suporte, transmise prin vibratiile pe care ei le pot echilibra.
Ca sa echilibrezi ceva, trebuie sa simti.
Sa diseci pe propria fiinta tot ceea ce vine la tine si apoi sa emiti fizic sau mental sunetele si lumina care sa echilibreze - DAR SA NU SUPRIME - vibratiile respective. Caci oamenii trebuie sa simta ceva din efectele pe care le raspandeste purtarea lor in lume... Altfel nu invata absolut nimic...
Astfel de efecte sunt astfel doar limitate. Se formeaza o directie care nu distruge planeta, dar nici nu lasa fara urmari activitatea umana.
Astfel, nu exista catusi de putin o indiferenta , o lipsa de intelegere cu privire la suferintele umane... S-a tot spus si despre Iisus ca el nu a simtit nici un fel de durere, ca s-a decorporalizat in fazele de durere... Eu cred ca este foarte neadevarat acest lucru, caci moralitatea, spiritualitatea inaltata pe care a avut-o nu-si permitea sa... triseze... Tocmai de aceea s-a facut om, sa simta tot ceea ce era de simtit din corp de om...
Si nu discut aici de durere numai, ci despre multe alte simtiri pe care le vom intelege total in vremurile care vor veni.

Cristiana spunea...

Este foarte usor sa gandim prin prisma cotidianului nostru. Uite Stanislav Lem, in Norii lui Magelan.. arata in anii '60 cum ar arata o racheta inter-galactica reprezinta culmea tehnicii prin... diode!! Impresionant roman, dar azi avem altceva in civilizatia umana, si de atunci nu au trecut decat 40 de ani...
M am departat de la subiect!!
imi cer scuze!!
Voi dezvolta aceste subiecte.
In concluzie, liberul arbitru si lucrarea ajutatorilor sunt lucruri pe care le putem intelege. Patrunderea o putem face fiecare in parte, cand ne vine timpul. Puterea - un anumit tip de putere. Puterea interioara. Puterea de care avem nevoie fiecare dintre noi...
Intram pe alte tarâmuri, din nou!!
Dar avem si multe alte subiecte care sa ajute aici. Cum ar fi aceea a multidimensionalitatii trairilor noastre. E scrisa! Mai trebuie tastata!! Caci sunt multe subtilitati pe care incercam sa le patrundem.
Si chiar le patrundem. Incet - dar sigur!!!

Anonim spunea...

Am revenit sa citesc aici si m-a intampinat o imagine impesionanta!
Am ramas fara respiratie contempland albastrul, curbele, formele...
E doar o poza, dar ce efect are!...

Cristiana spunea...

Da!!! Mi-au mai spus si alti prieteni, la telefon !!!
Ma bucur ca va place, dar copiati-o repede, caci diseara schimb fotografia, asa este pe aici, schimb cam la 2 3 zile fotografiile... Si am 1064 in continuare!!! Este drept ca cele cu peisaje montane sunt facute de mine, prin excursii si nu computerizate, dar din cand in cand mai caut si din acestea, sunt frumoase, de efect pentru sufletul nostru CARE ESTE OBISNUIT CU ASA CEVA DIN VIATA CALATORIILOR SALE ASTRALE, DE ACEEA SUNT ATAT DE MISCATOARE!!!
Asa incat este normal sa va simtiti impresionati de astfel de fotografii. De altfel ele sunt facute tocmai cautand ceva care sa scoata tot ceea ce este mai frumos din noi, fara sa stim bine de unde vin astfel de placeri... Este normal ca unele placeri sa nu ni le scoatem din suflet, chiar daca multi autori spun ca sunt... atasamente... Eu cred ca trebuie sa fim echilibrati din toate punctele de vedere. Unele le dezvoltam un pic, altele le mai taiem un pic !!! Parerea mea este ca avem nevoie de toate!!!
(acum n-o sa ma omoare "opozitia"!!)

Cine mai gaseste fotografii din astea frumoase, sa-mi trimita si mie, rog frumos de tot!!!

Dan Ioanitescu spunea...

Cristiana,

Formatiunile ectoplasmatice ar trebui intelese ca biostructuri?
Macovschi ne inducea la vremea aceea ideea ca fizic, pipaibil, ca fiinte biologic vii, exista printre noi si urmatoarea forma evoluata de biostructura. Formatiunile ectoplasmatice presupun ca au existat mereu...
Poate am inteles gresit de la el. Poate de la tine. Sunt confuz.

Cu mosii sunt cat de cat edificat.

Cristiana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cristiana spunea...

Mai scriu, in continuare, doar ca ma duc sa mananc acum. Revin.

Cristiana spunea...

Am copiat gresit.
Am inteles, Dan, te rog sa iei in considerare faptul ca eu nu ma bag in trecutul tau si, prin tine, sa stiu ce a fost in discutia si in capul dansului. Am facut si asta, dar am inteles ca, bagandu-ma pe energiile omului aiurea, il impulsionez la lucruri pe care el nu le are in destin. Asta ma chinui sa explic bioterapeutilor - cat rau se poate face in acest fel. Multi cred ca toti cei care se prezinta la usa lor i-a dus Dumnezeu acolo si trebuiesc tratati.
Ceea ce nu este de loc adevarat. Si am prietene bioterapeute care au inteles foarte bine acest lucru, drept pentru care nu prea sunt apreciate de restul tagmei lor...
Dar sa nu ma indepartez de subiect.
Eu nu l-am citit pe dl. Macovschi, dar stiu bine cam ce se discuta in vremea dansului. Si faptul ca era deschis catre astfel de probleme, foarte deschis, pana la clarviziune. De fapt, in urma discutiei noastre mai vechi pe alte articole, mi-am intarit bine concluzia ca avea si initiere in probleme neoficiale.
In cazul precizarii tale, se poate ca el sa se fi exprimat ori despre mosi, ori despre cei pe care ii stim azi nu numai clarvazatori, ci si cu puteri telekinetice, cu puteri de deplasare plutind la suprafata pamanturilor si apelor (solomonarii nostri, tibetanii, vracii africani, etc.), cu putere de materializare si dematerializare, de crestere rapida a energiilor proprii, de inducere telepatica (nu hipnoza, atentie!!) de idei sau simtiri. Nu as numi telepatie aici, am numit asa pentru ca sa se stie despre ce vorbesc, dar este o translatie de simtire: eu iti transmit tie imaginea din mintea mea, fara sa se petreaca efectiv evenimentul: care s-a petrecut sau se va petrece, daca este cazul de premonitie). Iti transmit simtirea mea.
Sunt moduri de traire ale viitorului. Este comunicarea viitorului. Deplasarea prin plutire este modul de deplasare a viitorului. Materializarea si dematerializarea sunt modul de creatie si inlocuire a unei forme create cu alta - a viitorului. Aici intra si aspectul de remodelare a unei creatii, structuri existente, dar este ceva mai complex, sa lasam sa scriu studiile de remodelare la vremea lor. De fapt nu se intelege corect nici procesul de materializare si dematerializare, dar macar stim despre ce este vorba.

Cristiana spunea...

Dar mai este un subiect care vine puternic la discutie, referitor chiar la noi, cei obisnuiti. Multi oameni au deja corpurile fluidice si energetica modificata. Au ADN ului modificat si in curs de modificare puternica in perioada care vine. Chestia cu copiii indigo, curcubeu, cristal... americanii au lansat discutiile pentru ca devenisera toate preavizibile. Dar astfel de oameni s-au nascut permanent pe Pamant, cu o rata a intrarilor pe fiecare popor mai mare sau mai mica, in functie de necesitatile locale.
In Romania s-au nascut masiv astfel de oameni, cu energetica crescuta, pe diferite si pe toate nivelele de frecvente, inca din anii 1952 - 1954. Energetica ridicata nu ofera brusc tuturor puteri miraculoase, caci spiritul se adapteaza imediat la modul de gandire si actiune a societatii in mijlocul careia se naste. In acest fel se manifesta experienta fiecarui astfel de spirit intrupat la nivelul societatii sale si, de la acest nivel, poate sa si desfasoare sarcina pentru care a venit. Si care nu se manifesta ca fiind cu puteri neaparat paranormale (cum numim azi, vrajitorii - cum se numeau in trecut). Se manifesta prin curaj deosebit in situatii grele, pana la sacrifiu personal, prin putere de patrundere in stiinte, prin putere de organizare cu totul deosebita. Si multe altele, in functie de societate. Cunoscuti sau necunoscuti, dar cei necunoscuti au impulsionat in mod urias toata societatea pe care o traiau, radiant, dincolo de cercul teritoriului poporului sau.
Nu vorbim despre cei pe care ii numim Fii de Dumnezeu, este alta putere si sunt alte sarcini, ci de spirite mai mici, secundari in general, care vin doar pentru ajutor, nu si pentru invatatura, pentru formatarea unor noi directii spirituale. Formeaza o manifestare arhetipala de ajutor, care ajuta chiar si animalele sa se manifeste curajos pe felia lor de viata... Multe de spus aici.
Revin dupa ce mananc, cu ideea despre formatiunile ectoplasmatice - asa numeau ei, mai numesc si altii chiar si acum.

Cristiana spunea...

Formatiunile ectoplasmatice ar trebui intelese ca biostructuri?

Ar trebui sa nu se indoiasca nimeni de asta, dar... deocamdata suntem in lumea indoielilor, in lumea jarului pus pe rana deschisa a indoielilor noastre. Caci ne indoim si, in indoielile noastre avem in vedere doar partea pe care nu o intelegem.
Nu credem ca asemenea entitati ar fi altceva decat lumina. Dar se stie deja acum ca am obiceiul sa povestesc despre ele ca despre becul aprins de la care nu vedem decat lumina, nu si structurile care emit lumina.
Da, emit lumina si emit unet, un sunet care vorbeste subconstientului noastru si ne spune ca este vorba despre ajutatori puternici. Unii le numesc "spirite", dar este bine sa cunoastem adevaruri depsre spirite, monade, faptul ca doar radiatia fiintei lor - ca si a noastra, celor intrupati in trupuri pe care ni le percepem in orice situatie - se manifesta in universurile cu materii, formand corpuri prin care fortele se manifesta in fel si chip.
Fiecare entitate perceputa doar ca lumina de ochii nostri este de fapt un corp, o structura multifunctionala: de fapt un sistem corporal, asa cum stim acum. Corpul + campul foarte dens de materii si energii atrase de corpul de vibratie foarte inalta ofera aceasta imagine foarte luminoasa, mai ales atunci cand ele se strang sub forma de sfera. Fizica materiilor de vibratie mai inalta permite compactizarea corpurilor si revenirea la forma initiala fara ca interiorul sa sufere in vreun fel. Ceea ce vedem in desenele animate sub forma de bula alungita in partea opusa deplasarii este entitatea in miscare, in miscare cu viteza foarte mare, atunci cand o mica parte din campul inconjurator ramane in urma, entitatea luand forma unei virgule.
O a fac un studiu despre deplasarea entitatilor, despre deplasarea entitatilor, in general.
Tot fizica multidimensionala le ajuta sa se desfasoare in spatiu si sa ia orice forma. in general umana, dar si in fata oamenilor pot lua forme de animale. Am doi ajutatori care mi-au aparut prima data sub forma de indian american insotit de cainele sau, apropiat ca aspect de un fel de coker. A doua zi, fara sa il rog ceva, un radiestezist mi-a spus ca sunt insotita de ei, doua entitati cu un indice de beneficitate enorm. Eu nu ma pricep la astea, dar stiam, chiar daca unul era sub forma de caine, stiam ca beneficitatea sa este foarte mare. Multe a invatat si colegul meu radiestezist de la ei!!!
De obicei ii percep ca niste stalpi in spatele meu. O prietena ii percepe si ea, pe ajutatorii ei, ca 4 stalpi de lumina in jurul sau.
La serviciu unii colegi ii puteau zari in jurul locului unde stateam ca pe forme de lumina. De cele mai multe ori de culoare alb-argintie-sidefie.
Eu obisnuiesc sa ma rog si pentru ei, sa multumesc si pentru ei, sa le doresc si lor de bine si sa le multumesc pentru tot ceea ce simt ca ajutor urias.

De ce am pomenit in mod cu totul special de culoare, pentru ca m-am referit la entitatile ajutatoare ale oamenilor. Dar toata lumea noastra este plina-ochi cu entitati astrale aflate dupa parasirea corpului lor fizic, prin deces. Ele sunt percepute de culoare intunecata, descifrate in acest fel de structurile noastre oculare, datorita diferentei de vibratie intre vibratia noastra si vibratia lor. Le zarim unori la partea periferica a vederii noastre (cu coada ochiului). Nu sunt rele, nu sunt criminale, isi vad de viata lor scurta de entitate, caci se reintrupeaza foarte repede. Religiile ofera omului un ajutor sa nu se sperie de ele, prin folosirea sunetelor, tamaii si luminarilor, pentru ridicarea propriei noastre vibratii, astfel incat nu le mai observam, desi ele sunt in jurul nostru permanent. Exista un prag de perceptie, in legatura cu perceptia lor, asa cum nu percepem nici fluxurile de lumina infrarosie sau ultravioleta decat cu aparate speciale.
O sa scriu pe larg despre ele in viitor.
Deocamdata... sper ca am deschis doar pofta de discutie cu aceste dialoguri!!!

Dan Ioanitescu spunea...

Te-am sacait putin dar am inteles.
Multumesc:)

Cristiana spunea...

Ieri am simtit clar, dupa tot felul de corespondente, in care si eu, si altii, folosim formule de >< scuze, ca nu mai trebuie sa le folosim.
Asadar nici eu nu voi mai folosi de azi inainte.
Parca am vrea sa ni se acorde intarire pozitiva, atentie, dialog sau ceva asemanantor..
Eu nu voi mai folosi.
Nu m-ai... sâcâit!!! chiar mi-a facut placere, chiar as mai spune de nu m-as opri!! dar avem nevoie de echilibru. Toate la randul lor sa fie...
P.S. Ca si autocatalogarile negative.. sa mai spunem si ca suntem frumosi.. destepti.. intelegatori.. atat cat suntem !!! Nu?!

Carmen Tudorache spunea...

Am ramas placut surprinsa ,sa descopar o fiinta mai mult decat cuminte,..Intelepta si verticala persoana aceasta esti tu si am fost cuprinsa de acel val care tine laolalta doi gemeni si acum ma simt ca si cand as fi una cu tine Cristiana,...!
Nu stiu daca multi vor intelege ceeace ai scris tu aici,dar cu siguranta pe multi ii va fii pus pe ganduri scrierile tale profund de adevarate si cu speranta ca ele vor aduce un plus de mai bine iti doresc din suflet multa sanatate tie sperand sa ne mai intalnim si in viitor si in alta viata.
Carmen cu drag

Cristiana spunea...

Multumesc, Carmen! Bine ai venit printre noi!!
De inteles se intelege, este mai greu de acceptat si, din acel moment, ne ia valul, cum spui tu frumos!! Valul este frumos sa ne poarte... doar ca noi asociem expresia cu "valul" mâniei, furiei, supararii... Dar ne poate lua si valul frumosului, curiozitatii aceleia care ne poate duce catre cunoasterea profunda a celor care ne inconjoara.
Dar fiecare om are o sarcina si isi urmereste mai intai sarcina sa, pe urma mai vede si el de care lucruri se mai preocupa !!
Chiar pregatesc acum un mic material despre felul in care ar trebui sa acceptam ca unii trebuie sa se preocupe de ceva, iar altii de altceva, in functie de sarcinile noastre de destin. Fiecare suntem "treziţi" in felul sau, sunt oameni care se ocupa de alte lucruri, dar care dovedesc intr-o discutie ca inteleg imediat astfel de lucruri, le accepta, dar iti spun frumos ca ei au alta treaba acum!!! Altii ti-o spun mai urat, in aceleasi conditii, dar asta pt. ca se grabesc sa faca altceva. Nici nu au invatat sa discute frumos, dar vor invata. Iti dai seama de asta si astepti frumos sa se implineasca vremurile. Vremurile fiecaruia in parte.
Mai discutam ! Ma bucur tare mult de tine!!
P.S. Sa stii ca nu sunt atat de cuminte pe cat as dori!! Dar promit ca ma mai fac!! Mai vreau sa traiesc vreo 50 ani pe langa cei 53 de acum... asa ca am tot timpul din lume!!!