Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 15 septembrie 2008

DE SUFLET SI DE DURERE


Eterice-ntelegeri de mos stravechi de zile, dospite pe cuptorul viselor lui ce niciodata nu au fost ranite...…

Daca vibram atat de puternic la fiecare fosnet in vanturile crestelor, daca jalea nenascuta ne salta pe valul fiecarui bucium ce nu s-a ratacit pe drumuri… daca durerea nemurita se cuibareste cu puii sai in noul zilei ce inca nu canta… oare nu inseamna ca marii si micii vremurilor nu s-au cuibarit candva in causul sufletelor noastre?? Pe cati nu a trebuit sa ii primim in asternutul cald - dar aspru al unui destin de mama si de tata ai vremurilor ce aveau sa vie…
Ai plecat capul, omule, atunci cand a trebuit sa-l pleci, chiar si numai sub durere, sa ti se innoade doar in barba scrasnetele si lacrimile acre de putere… L-ai ridicat cu ochi salbatici atunci cand te-ai aruncat in lupta cu pumnalul durerii mai dur decat otelul din teaca, si ai lasat acolo un os si un suflet printre mormintele pamanturilor grele de neputintele copiilor tai…

Ai fost mosh si ai fost nebun, ai fost cartita si ai fost delfin…

Le-ai strans pe toate romane, nebune… Asa ti-a fost scris sub stele, sa te arati ponoarelor din oameni, calauzindu-i catinel spre visurile lor neimplinite, ajutand sa-si ocoleasca pana la capat netrebniciile, simtind cum zeii cei nemuriti ai pamantului iti intind tie mana spre ajutor, atunci cand bot flamand de caine tradator te-a muscat varandu-se in focul bucuriilor tale.
Asa a trebuit, sa dai si sa nu iei, si inca nu ti-ai dus pana la capat suspinele, chiar daca ele canta in ritmuri straine prin pietele, si la colturile ulitelor candva stramte…
Si nu mai suspina de doruri nestiute, si nu-ti mai otravi cuvintele cu fiere…
Tu inca mai intarzii noptile printre straini, alegand fumul crasmelor in locul stelelor inmiresmate, fundul unei copile naiv-incurvite in locul imbratisarii de nevasta…

Si vei raspunde doar in fata visurilor tale neimplinite, si te vor roade eternitatile doar si numai pentru a nu le mai oferi vreodata ceea ce le-ai dat acum...

Dar moshul a inteles intotdeauna, doar eu, praslea cel ne-voinic nu am putut sa culeg vreodata merele de aur...

Niciun comentariu: