Suntem deja aproape de jumătatea acestui an. Vizionarea mental-astrală de la începutul anului mi-a întărit intuiţiile, clar-intuiţiile şi clarviziunile dinainte…
Schimbarea nu a început acum şi nici nu se va opri acum: este o schimbare care se produce lent – şi este normal să fie aşa, am mai discutat noi despre acest aspect: căci nu suntem numai noi, oamenii pe acest Pământ… Ea se conştientizează treptat de către oameni, din ce în ce mai mulţi oameni, ca urmare şi a percepţiilor proprii, dar şi încurajaţi de cei care deja conştientizează de mai mult timp schimbările care se petrec. Sunt schimbări efective, în planul material al corpurilor noastre, cu efecte în manifestările noastre curente – chiar dacă interesele noastre se limitează doar pe anumite secţiuni, aparent fără nici o legătură cu cele care se petrec cu noi, cu biosistemul planetar, cu planeta, steaua, galaxia noastră: cu tot cosmosul perceptibil din poziţia noastră actuală.
Cu toate acestea schimbarea aceasta nu este încă un fenomen de masă – nu pentru că nu ar fi putut să fie, ci pentru că societatea, aşa cum a ajuns ea să fiinţeze azi, nu încurajează de loc intuiţiile şi clarsimţurile umane. Ori tocmai în acest plan intuiţiile, clar-intuiţiile şi clar-simţurile noastre se dezvoltă din ce în ce mai rapid, mai puternic, mai profund: în planul vieţii noastre de zi cu zi. Nu mai este apanajul societăţilor secrete, a religioşilor fanatici, a ashramurilor...
Însă fenomenele descrise prin filmele sau unele cărţi şi articole care circulă pe internet nu cred că au valabilitate şi am scris de multe ori despre asta...
Singurul fenomen de masă pe care îl percep personal de 10 ani încoace este transformarea întregului nostru sistem corporal, care trece de la forma de până acum ovoidală, eliptică, la forma sferică: am mai discutat despre acest aspect. Schimbarea se produce lent, la nivelul corpurilor noastre fluidice, cu efecte în cascadă până la nivelul corpului fizic.
Şi nu este de loc un fenomen trecător sau care să se formeze doar acum, anul acesta, sau doar din 1980, sau 2007, sau 2009, sau 2011… Mulţi oameni de generaţia părinţilor mei s-au născut cu sisteme corporale sferice, mulţi alţii de generaţia mea – la fel, şi din generaţiile ulterioare identic. Schimbarea are loc de 2000 de ani, a fost iniţiată de Iisus şi nu am avut nevoie să fiu o persoană religioasă pentru a căpăta această încredinţare. Spunând acest lucru mereu, susţin pe cei care au spus-o înaintea mea: singura deosebire ar fi aceea că ei au perceput – după cum citeam prin anii ’90 – lucrarea de formare a unor şuvoaie de lumină care vin din Soare, în timp ce eu am perceput în ultimii ani ca fiind o lucrare mult mai amplă – aducerile venind din diverse puncte ale barierei subzonale celei mai apropriate de Pământ, de galaxia noastră: prin care se fac aprovizionări constante cu fluxuri bogate energo-materiale noi. În felul acesta fluxurile sunt mult mai variate, mai bogate, după cum şi necesităţile întrupaţilor pământeni sunt foarte diferite – ei înşişi fiind foarte diferiţi – de nivelul întregului biosistem, inclusiv oamenii: grupuri spirituale mari, cu evoluţii foarte diferite.
Energiile cu vibraţii înalte activează elemente arhetipale ale corpurilor noastre fluidice (se va studia elementul de dicţionar “Arhetipal” la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/arhetipal.html ) care, energizate astfel, îşi dezvoltă toate structurile lor, dezvoltă plexurile către capacitatea lor maximă, transformă subplexurile în plexuri şi canalele multifuncţionale în subplexuri.
De aceea corpurile noastre fluidice se rotunjesc acum… Îşi continuă de fapt dezvoltările, cuminţi, liniştite, pas cu pas, clipă de clipă…
Dar ceea ce simţim – şi vom simţi încă şi mai mult pe măsura trecerii timpului – se leagă de efectele dezvoltării corporalităţii noastre şi nu numai: planeta întreagă se schimbă treptat, rotunjindu-şi şi ea matricile, traiectoriile planetelor şi stelelor se modifică şi ele treptat – transformându-se din eliptic în circular.
Toate în acelaşi ritm, toate armonizându-se între ele, fără nici o abatere: de aceea nu simţim nici diferenţe spaţiale, şi nici temporale – dar facem confuzii privind, de exemplu, redimensionarea timpului: care de fapt nu se schimbă, căci toate se modifică într-o armonie perfectă, în ritmuri perfect sincrone. Şi doar impresia noastră de moment este că el se diminuează – ceea ce este specific finalurilor de cicluri de vieţi pe o planetă, pentru grupuri de spirite care şi ele evoluează sincron – dar totuşi având feluri diferite de mişcare, de comunicare, de adaptare, de atitudine – de comportament şi de înţelegere. Implicarea noastră este de fapt maximă, totală, dar fiecare având specificul manifestării sale: voinţa de a cuprinde tot, sau doar cât mai multe (pentru unii), dorinţa de socializare (pentru alţii), dorinţa de acumulare materială, de putere socială/politică, de creaţie materială, intelectuală… Totul face ca timpul să ni se pară mai scurt, iar interpretările de moment ale informaţiilor care apar în peisajul societăţii noastre pot deveni derutante, întărind confuziile.
Dar confuziile se clarifică destul de repede, odată cu creşterea clarităţii – din liniştea instalată ca urmare a umplerii cu manifestări de care nu am avut parte în mileniile din urmă (datorată muncii forţate, deplasării reduse, lipsei de comunicare, războaie forţate, etc.): activităţile noastre de zi cu zi, trăirile noastre pe care ajungem să nu ni le mai acceptăm, dar de fapt ele ne poartă mereu pe valuri noi de trăire universală...
În fazele următoare impresia este, dimpotrivă, de dilatare a timpului – care începe să treacă echilibrat nu numai pentru că nu ne vom mai repezi să facem multe, cu duiumul, ci tocmai ajungând să facem exact ceea ce avem personal de făcut – dar în linişte sufletească, în ritmul propriu, fără a mai accepta presiunile celor din jur.
Totul se va petrece în aceeaşi respiraţie în care de mult, cândva, în timpul ultimei glaciaţiuni, toate se schimbau invers: sub puterea vibraţiei în continuă scădere, tot ceea ce era sferic se strângea, transformându-se în eliptic, oval, ovoidal...
Vom mai discuta despre corpurile noastre, deocamdată să discutăm despre ceea ce aduc ele, despre ceea ce aduce o asemenea transformare.
Viziunea mea arăta omul trăind ca şi cum ar fi înotat printr-o apă densă. Luminoasă, densă, delimitându-se net însă de un alt aer – asemenea felului în care apa mării se delimitează de aerul de de-asupra ei. Înotam în această apă, respirând linişte sufletească, calm, bunătate şi candoare. Un adevărat balet de căldură sufletească şi bucurie amestecată cu acea mirare plină de candoare copilărească !!...
Dacă ieşeam la „suprafaţă” – ceea ce s-a petrecut de 2 ori – mă sufocam, oboseam: dar de fiecare dată am văzut acolo oameni care se zbăteau, ferindu-se să se scufunde în acea apă luminoasă şi caldă, şi am înţeles a doua oară că atunci când oamenii se vor zbate ca şi până acum, senzaţia de oboseală, de sufocare, de limitare va fi mult mai puternică decât aşa cum am perceput-o cu toţii până acum, de oboseală. Îmi doream să le spun să nu se mai zbată, să nu se mai bată pentru cele care oricum nu ne sunt de real folos decât pentru a le cunoaşte şi a le lăsa să fie mai departe ale altora: dar nu le puteam spune nimic, îmi dădeam seama clar că numai ei singuri, conştientizând zbuciumul şi oboseala lor, aveau să se liniştească, poate definitiv.
Derularea celor mai importante simţiri era legată de a doua parte a anului, după septembrie, iar în primele zile ale lui noiembrie din ce în ce mai mulţi oameni aveau să simtă o asemenea schimbare.
În această ultimă parte a anului, principala formă de simţire care se va accentua, va fi o stare de trăire densă a legăturilor oamenilor cu natura în mijlocul căreia trăim, căci şi oraşele noastre sunt tot în natura planetei – deşi avem înclinaţia să spunem că oraşul este ceva artificial, delimitat de ceea ce este natural. Cei mai perceptivi dintre noi au văzut efectiv de mulţi ani aerul ca pe o apă verde, pură şi liniştită, chiar în mijlocul casei lor. După o astfel de experienţă, au conştientizat aerul şi trăirile lor în mijlocul, în trăirea densă a naturii, ori de câte ori şi-au putut regăsi starea de linişte interioară. O asemenea viziune sau simţire se va generaliza treptat, conştienţa că trăim în mijlocul unei lumi mult mai complexe va ajunge treptat să cuprindă sufletul unui număr din ce în ce mai mare de oameni. Într-o asemenea stare de consistenţă, greutăţile pe care le-am perceput cândva ca fiind totale şi inerente, se vor estompa prin înţelegerea lipsei lor de necesitate, ori prin realizarea cu seninătate a unor sarcini care păreau până acum dificile. Mintea clară, calmă şi limpede înţelege mai profund, inima liniştită şi înţelegătoare priveşte viaţa cu simplitate şi destindere până la umorul bonom al omului lipsit de încrâncenare.
Iar cei care vor căuta mai departe încrâncenarea, vor obosi, se vor însingura şi astfel se vor linişti şi ei încet – dar sigur.
ASTFEL, EU CRED CĂ LINIŞTIREA VA FI SCHIMBAREA...
Liniştea este în noi… liniştea profundă, provenită din viaţă echilibrată, modestă, îndreptată mereu către cunoaştere, ajutată prin conlucrare. Aceasta a fost în trecut una dintre obişnuinţele cele mai largi ale omenirii, în care liniştea exterioară şi cea interioară a fost fondul universal de trăire al omenirii mentale străvechi.
Ne-am iubit liniştea, dar când sarcinile destinelor noastre au cerut dezvoltarea cunoaşterilor, a comunicării, a discuţiilor în grup, a călătoriilor pe tot Pământul – conducătorii societăţilor le-au limitat drastic, introducând în mod deliberat, conştient, restrângerea drepturilor omeneşti. Libertatea astfel tăiată a condus treptat la luptă pentru recâştigarea ei, iar noi, acum, trăim ultimele zvârcoliri ale legiuitorilor care nu se pot împăca cu munca proprie, căutând metode din ce în ce mai sofisticate pentru limitarea liberului arbitru, a libertăţii de creaţie, de mişcare, de gândire.
Liniştea regăsită de mulţi oameni, treptat, îi va conduce către unirea în grupuri puternice, ferme – dar în continuare liniştite. Care îşi vor dezvolta propriile linii normale de destin omenesc, rupând definitiv impunerile semenilor agresivi.
Aşadar discutăm despre liniştea interioară regăsită – nu aceea forţată din obligativitatea de a munci non-stop (şcolară, patronală, familială) sau chiar autoimpunerea ca urmare a citirii unor cărţi, a efectuării unor cursuri “la modă”…
Este drept că mulţi oameni spun azi că s-ar plictisi cumplit dacă ar trăi în linişte…
Pe de o parte acestea sunt încredinţări ale momentului, în care cerinţele destinului şoptesc acum altfel decât o vor face peste 10, 20 ani… sau după cât ne va cere o etapă sau alta a trăirilor noastre pământene.
Pe de altă parte, intuiţiile vin tot mai puternice odată cu creşterea vibraţiei planetare, amintind vag – dar cert, chiar dacă neconştientizat cu claritate – de locuri din univers în care galaxiile sunt extrem de apropiate, viaţa întrupaţilor în galaxii este un adevărat furnicar interstelar, intergalactic, în care fiecare întrupat se află în totalitatea percepţiilor sale spirituale: într-un ocean infinit de lumini şi sunete !!! Dar în toată această lume, care ne aşteaptă pe toţi, sub o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, fiecare trăieşte liniştit, calm, pătrunzător permanent în tainele universului, ajutându-se cu experienţa altora şi ajutându-şi semenii prin experienţa proprie…
Iată aşadar că aici, pe Pământ, fiecare om are raţiunile sale în manifestare de orice fel, mai mult sau mai puţin conştientizate clar, dar intuite chiar în reprezentările sale pământene actuale…
Ar trebui să nu ne mai fie teamă să dezvoltăm încredinţările noastre sau să le modificăm (după caz) – dar nici să cerem altora să şi le schimbe după cum curg încredinţările noastre. Numai ce ne cere acum viaţa trăită pas cu pas este necesarul formării încredinţărilor noastre. Numai ea ni le schimbă, după cum ne cere interiorul nostru.
Ar trebui să credem că încredinţările momentului actual nu rămân de-a pururea în conştiinţa noastră, ci doar amplifică sau diminuează volumul şi profunzimea unor manifestări spirituale care sunt înglobate în întreaga noastră experienţă. Un “Nu” poate să echilibreze cuiva o încrâncenare pe un “Da!” în altă parte – un posibil “Nu!” pentru care am venit aici, de fapt. Sau poate umple până la refuz (iată ce bine spune românul) ceva ce ar fi trebuit să fie mai demult înlocuit într-o atitudine, dar care nu s-a putut umple până acum…
Orice manifestare actuală conduce la schimbări în alte planuri existenţiale, iar derulările în propriul zbucium sau în propria linişte ne pot conduce mai devreme sau mai târziu la înaintări spirituale clare. Omul nu trebuie împins: îi trebuie un impuls – apoi el va şti ce trebuie să facă cu impulsul respectiv, atunci când îi vine vremea să fie folosit. Iată aşadar cum natura, planeta, galaxia, evoluţiile ne ajută: aşa cum aşteptăm chiar acum.
Ştiţi cum spun: să nu ne mai numim “treziţi” sau “netreziţi”… Până la urmă nu ar fi exclus să înţelegem că noi înşine – numindu-ne “treziţi” – ne-am refugiat într-un viitor incert, în loc să trăim în realitatea care ne-ar fi trebuit, în mod subtil: pentru care suntem aici, pe Pământ, împreună, treziţi sau netreziţi, buni şi răi, luminoşi şi întunecaţi…
Termenii exprimărilor noastre ne ajută. Ei ne pot ajuta să ne dăm seama că fiecare dintre noi le avem pe toate, iar dacă vrem ca ceva să se schimbe – ştim bine acum că noi trebuie să fim schimbarea pe care o dorim: să dăm exemplu, să ajutăm prin exemplul propriu…
Spuneam la început că schimbarea are loc, aşadar, la nivelul corpurilor fluidice, cu efecte în cascadă până la nivelul corpului fizic. Dacă credem că avem numai un corp fizic şi un corp de lumină în loc de corpuri luminoase, dacă credem că avem doar un corp în loc de mai multe corpuri, dacă nu acceptăm că toate aceste corpuri sunt aici, în realitatea de care suntem conştienţi acum, şi sunt corpuri materiale de vibraţii din ce în ce mai înalte – de la corpul fizic în sus – nu vom înţelege că asemenea schimbări nu se pot realiza peste noapte. Mai mult, că ele se petrec diferit pentru fiecare corp în parte, în funcţie de moştenirea genetică pe care o avem şi de sarcinile pe care le avem de finalizat, de realizat, în acest destin.
Dar tuturor le vine vremea şi pentru asemenea încredinţări – însă mulţi vor obosi deziluzionaţi că lucrurile nu s-au petrecut de pe o zi pe alta, rapid, pentru toată lumea într-o singură noapte...
Spuneam că modificările corporale actuale nu sunt, în ansamblul lor, un fenomen trecător decât într-un anume fel: de la un nivel de vibraţie – către altul superior. Variaţiile periodice există cu adevărat, dar oricât de mare sau de mică este amplitudinea lor, oricât de variate pot fi ele înseşi şi efectele lor, sensul este în urcare: şi suntem abia la începutul acestui urcuş vibraţional planetar, care va dura aici, pe Pământ, încă câteva sute de milioane de ani până la maximul planetar – de unde să înceapă din nou diminuarea… Alte populaţii spirituale vor veni până atunci pe Pământ şi vor trece şi ele – la fel ca şi generaţiile care se succed una după alta într-o şcoală, trecâd fiecare prin clasa a VI-a (să zicem): undeva în mijlocul şcolii uriaşe, care este prorpia noastră evoluţie. Iarăşi corpuri mari, de 3-5 m înălţime, ale unor populaţii cam tot la fel cu cele pe care noi, spiritele umane de acum, le-am folosit înainte de ultima glaciaţiune, se vor compactiza pentru a face faţă vibraţiilor care vor fi şi ele din ce în ce mai joase. Elementele matriceale arhetipale ale corpurilor lor fluidice vor crea modificări până la nivelul corpului fizic, iar întrupaţii vor trece de la manifestările mentale la cele fizice – de la deplasare, comunicare, hrănire până la creaţie materială manuală şi apoi tehnologică..
Cicluri de vieţi se succed mereu pe planete… Noi mai venim pentru a ne ajuta semenii, pentru a ne mai rmodela comportamentele, atitudinile, pentru a ne îmbogăţi experienţa şi de evoluant progresiv, dar şi ca ajutător pentru semenii noştri mai mici, care aşteaptă să fie ajutaţi pentru a ajunge să descifreze şi ei, la rândul lor, tainele uriaşe ale universurilor create pentru toti: şi pentru noi, şi pentru ei, şi pentru cei care le-au creat, evoluând şi dânşii mai departe, în eternitate şi infinit…
Schimbarea de acest fel nu aduce, aşadar, mai multă putere, mai multă clarviziune, mai multă uşurinţă pentru călătorii astrale, sau ceva asemănător: brusc – de pe o zi pe alta, chiar pe fundalul liniştirii. Totul va dura mulţi ani de acum încolo pentru grupuri tot mai multe de oameni; treptat, capacităţile pe care azi ni le dorim vor avea spaţiu să se dezvolte şi timp ca să se întărească, să se consolideze.
Iar mai departe dezvoltarea acestor capacităţi ne vor îndruma către descoperirea şi urmărirea atentă a sarcinilor noastre precise de destin, universalizarea celor existente, dezvoltarea procedeelor de cunoaştere profundă a tuturor aspectelor legate de cele necesare vieţii noastre, cu conexiunile legate de planetă, de biosistem şi de societatea umană.
Şi nu în ultimul rând – de ajutătorii noştri astrali, care sunt alături de noi permanent, cu toată dragostea de care avem nevoie pe drumurile înaintărilor noastre...
Schimbarea nu a început acum şi nici nu se va opri acum: este o schimbare care se produce lent – şi este normal să fie aşa, am mai discutat noi despre acest aspect: căci nu suntem numai noi, oamenii pe acest Pământ… Ea se conştientizează treptat de către oameni, din ce în ce mai mulţi oameni, ca urmare şi a percepţiilor proprii, dar şi încurajaţi de cei care deja conştientizează de mai mult timp schimbările care se petrec. Sunt schimbări efective, în planul material al corpurilor noastre, cu efecte în manifestările noastre curente – chiar dacă interesele noastre se limitează doar pe anumite secţiuni, aparent fără nici o legătură cu cele care se petrec cu noi, cu biosistemul planetar, cu planeta, steaua, galaxia noastră: cu tot cosmosul perceptibil din poziţia noastră actuală.
Cu toate acestea schimbarea aceasta nu este încă un fenomen de masă – nu pentru că nu ar fi putut să fie, ci pentru că societatea, aşa cum a ajuns ea să fiinţeze azi, nu încurajează de loc intuiţiile şi clarsimţurile umane. Ori tocmai în acest plan intuiţiile, clar-intuiţiile şi clar-simţurile noastre se dezvoltă din ce în ce mai rapid, mai puternic, mai profund: în planul vieţii noastre de zi cu zi. Nu mai este apanajul societăţilor secrete, a religioşilor fanatici, a ashramurilor...
Însă fenomenele descrise prin filmele sau unele cărţi şi articole care circulă pe internet nu cred că au valabilitate şi am scris de multe ori despre asta...
Singurul fenomen de masă pe care îl percep personal de 10 ani încoace este transformarea întregului nostru sistem corporal, care trece de la forma de până acum ovoidală, eliptică, la forma sferică: am mai discutat despre acest aspect. Schimbarea se produce lent, la nivelul corpurilor noastre fluidice, cu efecte în cascadă până la nivelul corpului fizic.
Şi nu este de loc un fenomen trecător sau care să se formeze doar acum, anul acesta, sau doar din 1980, sau 2007, sau 2009, sau 2011… Mulţi oameni de generaţia părinţilor mei s-au născut cu sisteme corporale sferice, mulţi alţii de generaţia mea – la fel, şi din generaţiile ulterioare identic. Schimbarea are loc de 2000 de ani, a fost iniţiată de Iisus şi nu am avut nevoie să fiu o persoană religioasă pentru a căpăta această încredinţare. Spunând acest lucru mereu, susţin pe cei care au spus-o înaintea mea: singura deosebire ar fi aceea că ei au perceput – după cum citeam prin anii ’90 – lucrarea de formare a unor şuvoaie de lumină care vin din Soare, în timp ce eu am perceput în ultimii ani ca fiind o lucrare mult mai amplă – aducerile venind din diverse puncte ale barierei subzonale celei mai apropriate de Pământ, de galaxia noastră: prin care se fac aprovizionări constante cu fluxuri bogate energo-materiale noi. În felul acesta fluxurile sunt mult mai variate, mai bogate, după cum şi necesităţile întrupaţilor pământeni sunt foarte diferite – ei înşişi fiind foarte diferiţi – de nivelul întregului biosistem, inclusiv oamenii: grupuri spirituale mari, cu evoluţii foarte diferite.
Energiile cu vibraţii înalte activează elemente arhetipale ale corpurilor noastre fluidice (se va studia elementul de dicţionar “Arhetipal” la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/arhetipal.html ) care, energizate astfel, îşi dezvoltă toate structurile lor, dezvoltă plexurile către capacitatea lor maximă, transformă subplexurile în plexuri şi canalele multifuncţionale în subplexuri.
De aceea corpurile noastre fluidice se rotunjesc acum… Îşi continuă de fapt dezvoltările, cuminţi, liniştite, pas cu pas, clipă de clipă…
Dar ceea ce simţim – şi vom simţi încă şi mai mult pe măsura trecerii timpului – se leagă de efectele dezvoltării corporalităţii noastre şi nu numai: planeta întreagă se schimbă treptat, rotunjindu-şi şi ea matricile, traiectoriile planetelor şi stelelor se modifică şi ele treptat – transformându-se din eliptic în circular.
Toate în acelaşi ritm, toate armonizându-se între ele, fără nici o abatere: de aceea nu simţim nici diferenţe spaţiale, şi nici temporale – dar facem confuzii privind, de exemplu, redimensionarea timpului: care de fapt nu se schimbă, căci toate se modifică într-o armonie perfectă, în ritmuri perfect sincrone. Şi doar impresia noastră de moment este că el se diminuează – ceea ce este specific finalurilor de cicluri de vieţi pe o planetă, pentru grupuri de spirite care şi ele evoluează sincron – dar totuşi având feluri diferite de mişcare, de comunicare, de adaptare, de atitudine – de comportament şi de înţelegere. Implicarea noastră este de fapt maximă, totală, dar fiecare având specificul manifestării sale: voinţa de a cuprinde tot, sau doar cât mai multe (pentru unii), dorinţa de socializare (pentru alţii), dorinţa de acumulare materială, de putere socială/politică, de creaţie materială, intelectuală… Totul face ca timpul să ni se pară mai scurt, iar interpretările de moment ale informaţiilor care apar în peisajul societăţii noastre pot deveni derutante, întărind confuziile.
Dar confuziile se clarifică destul de repede, odată cu creşterea clarităţii – din liniştea instalată ca urmare a umplerii cu manifestări de care nu am avut parte în mileniile din urmă (datorată muncii forţate, deplasării reduse, lipsei de comunicare, războaie forţate, etc.): activităţile noastre de zi cu zi, trăirile noastre pe care ajungem să nu ni le mai acceptăm, dar de fapt ele ne poartă mereu pe valuri noi de trăire universală...
În fazele următoare impresia este, dimpotrivă, de dilatare a timpului – care începe să treacă echilibrat nu numai pentru că nu ne vom mai repezi să facem multe, cu duiumul, ci tocmai ajungând să facem exact ceea ce avem personal de făcut – dar în linişte sufletească, în ritmul propriu, fără a mai accepta presiunile celor din jur.
Totul se va petrece în aceeaşi respiraţie în care de mult, cândva, în timpul ultimei glaciaţiuni, toate se schimbau invers: sub puterea vibraţiei în continuă scădere, tot ceea ce era sferic se strângea, transformându-se în eliptic, oval, ovoidal...
Vom mai discuta despre corpurile noastre, deocamdată să discutăm despre ceea ce aduc ele, despre ceea ce aduce o asemenea transformare.
Viziunea mea arăta omul trăind ca şi cum ar fi înotat printr-o apă densă. Luminoasă, densă, delimitându-se net însă de un alt aer – asemenea felului în care apa mării se delimitează de aerul de de-asupra ei. Înotam în această apă, respirând linişte sufletească, calm, bunătate şi candoare. Un adevărat balet de căldură sufletească şi bucurie amestecată cu acea mirare plină de candoare copilărească !!...
Dacă ieşeam la „suprafaţă” – ceea ce s-a petrecut de 2 ori – mă sufocam, oboseam: dar de fiecare dată am văzut acolo oameni care se zbăteau, ferindu-se să se scufunde în acea apă luminoasă şi caldă, şi am înţeles a doua oară că atunci când oamenii se vor zbate ca şi până acum, senzaţia de oboseală, de sufocare, de limitare va fi mult mai puternică decât aşa cum am perceput-o cu toţii până acum, de oboseală. Îmi doream să le spun să nu se mai zbată, să nu se mai bată pentru cele care oricum nu ne sunt de real folos decât pentru a le cunoaşte şi a le lăsa să fie mai departe ale altora: dar nu le puteam spune nimic, îmi dădeam seama clar că numai ei singuri, conştientizând zbuciumul şi oboseala lor, aveau să se liniştească, poate definitiv.
Derularea celor mai importante simţiri era legată de a doua parte a anului, după septembrie, iar în primele zile ale lui noiembrie din ce în ce mai mulţi oameni aveau să simtă o asemenea schimbare.
În această ultimă parte a anului, principala formă de simţire care se va accentua, va fi o stare de trăire densă a legăturilor oamenilor cu natura în mijlocul căreia trăim, căci şi oraşele noastre sunt tot în natura planetei – deşi avem înclinaţia să spunem că oraşul este ceva artificial, delimitat de ceea ce este natural. Cei mai perceptivi dintre noi au văzut efectiv de mulţi ani aerul ca pe o apă verde, pură şi liniştită, chiar în mijlocul casei lor. După o astfel de experienţă, au conştientizat aerul şi trăirile lor în mijlocul, în trăirea densă a naturii, ori de câte ori şi-au putut regăsi starea de linişte interioară. O asemenea viziune sau simţire se va generaliza treptat, conştienţa că trăim în mijlocul unei lumi mult mai complexe va ajunge treptat să cuprindă sufletul unui număr din ce în ce mai mare de oameni. Într-o asemenea stare de consistenţă, greutăţile pe care le-am perceput cândva ca fiind totale şi inerente, se vor estompa prin înţelegerea lipsei lor de necesitate, ori prin realizarea cu seninătate a unor sarcini care păreau până acum dificile. Mintea clară, calmă şi limpede înţelege mai profund, inima liniştită şi înţelegătoare priveşte viaţa cu simplitate şi destindere până la umorul bonom al omului lipsit de încrâncenare.
Iar cei care vor căuta mai departe încrâncenarea, vor obosi, se vor însingura şi astfel se vor linişti şi ei încet – dar sigur.
ASTFEL, EU CRED CĂ LINIŞTIREA VA FI SCHIMBAREA...
Liniştea este în noi… liniştea profundă, provenită din viaţă echilibrată, modestă, îndreptată mereu către cunoaştere, ajutată prin conlucrare. Aceasta a fost în trecut una dintre obişnuinţele cele mai largi ale omenirii, în care liniştea exterioară şi cea interioară a fost fondul universal de trăire al omenirii mentale străvechi.
Ne-am iubit liniştea, dar când sarcinile destinelor noastre au cerut dezvoltarea cunoaşterilor, a comunicării, a discuţiilor în grup, a călătoriilor pe tot Pământul – conducătorii societăţilor le-au limitat drastic, introducând în mod deliberat, conştient, restrângerea drepturilor omeneşti. Libertatea astfel tăiată a condus treptat la luptă pentru recâştigarea ei, iar noi, acum, trăim ultimele zvârcoliri ale legiuitorilor care nu se pot împăca cu munca proprie, căutând metode din ce în ce mai sofisticate pentru limitarea liberului arbitru, a libertăţii de creaţie, de mişcare, de gândire.
Liniştea regăsită de mulţi oameni, treptat, îi va conduce către unirea în grupuri puternice, ferme – dar în continuare liniştite. Care îşi vor dezvolta propriile linii normale de destin omenesc, rupând definitiv impunerile semenilor agresivi.
Aşadar discutăm despre liniştea interioară regăsită – nu aceea forţată din obligativitatea de a munci non-stop (şcolară, patronală, familială) sau chiar autoimpunerea ca urmare a citirii unor cărţi, a efectuării unor cursuri “la modă”…
Este drept că mulţi oameni spun azi că s-ar plictisi cumplit dacă ar trăi în linişte…
Pe de o parte acestea sunt încredinţări ale momentului, în care cerinţele destinului şoptesc acum altfel decât o vor face peste 10, 20 ani… sau după cât ne va cere o etapă sau alta a trăirilor noastre pământene.
Pe de altă parte, intuiţiile vin tot mai puternice odată cu creşterea vibraţiei planetare, amintind vag – dar cert, chiar dacă neconştientizat cu claritate – de locuri din univers în care galaxiile sunt extrem de apropiate, viaţa întrupaţilor în galaxii este un adevărat furnicar interstelar, intergalactic, în care fiecare întrupat se află în totalitatea percepţiilor sale spirituale: într-un ocean infinit de lumini şi sunete !!! Dar în toată această lume, care ne aşteaptă pe toţi, sub o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, fiecare trăieşte liniştit, calm, pătrunzător permanent în tainele universului, ajutându-se cu experienţa altora şi ajutându-şi semenii prin experienţa proprie…
Iată aşadar că aici, pe Pământ, fiecare om are raţiunile sale în manifestare de orice fel, mai mult sau mai puţin conştientizate clar, dar intuite chiar în reprezentările sale pământene actuale…
Ar trebui să nu ne mai fie teamă să dezvoltăm încredinţările noastre sau să le modificăm (după caz) – dar nici să cerem altora să şi le schimbe după cum curg încredinţările noastre. Numai ce ne cere acum viaţa trăită pas cu pas este necesarul formării încredinţărilor noastre. Numai ea ni le schimbă, după cum ne cere interiorul nostru.
Ar trebui să credem că încredinţările momentului actual nu rămân de-a pururea în conştiinţa noastră, ci doar amplifică sau diminuează volumul şi profunzimea unor manifestări spirituale care sunt înglobate în întreaga noastră experienţă. Un “Nu” poate să echilibreze cuiva o încrâncenare pe un “Da!” în altă parte – un posibil “Nu!” pentru care am venit aici, de fapt. Sau poate umple până la refuz (iată ce bine spune românul) ceva ce ar fi trebuit să fie mai demult înlocuit într-o atitudine, dar care nu s-a putut umple până acum…
Orice manifestare actuală conduce la schimbări în alte planuri existenţiale, iar derulările în propriul zbucium sau în propria linişte ne pot conduce mai devreme sau mai târziu la înaintări spirituale clare. Omul nu trebuie împins: îi trebuie un impuls – apoi el va şti ce trebuie să facă cu impulsul respectiv, atunci când îi vine vremea să fie folosit. Iată aşadar cum natura, planeta, galaxia, evoluţiile ne ajută: aşa cum aşteptăm chiar acum.
Ştiţi cum spun: să nu ne mai numim “treziţi” sau “netreziţi”… Până la urmă nu ar fi exclus să înţelegem că noi înşine – numindu-ne “treziţi” – ne-am refugiat într-un viitor incert, în loc să trăim în realitatea care ne-ar fi trebuit, în mod subtil: pentru care suntem aici, pe Pământ, împreună, treziţi sau netreziţi, buni şi răi, luminoşi şi întunecaţi…
Termenii exprimărilor noastre ne ajută. Ei ne pot ajuta să ne dăm seama că fiecare dintre noi le avem pe toate, iar dacă vrem ca ceva să se schimbe – ştim bine acum că noi trebuie să fim schimbarea pe care o dorim: să dăm exemplu, să ajutăm prin exemplul propriu…
Spuneam la început că schimbarea are loc, aşadar, la nivelul corpurilor fluidice, cu efecte în cascadă până la nivelul corpului fizic. Dacă credem că avem numai un corp fizic şi un corp de lumină în loc de corpuri luminoase, dacă credem că avem doar un corp în loc de mai multe corpuri, dacă nu acceptăm că toate aceste corpuri sunt aici, în realitatea de care suntem conştienţi acum, şi sunt corpuri materiale de vibraţii din ce în ce mai înalte – de la corpul fizic în sus – nu vom înţelege că asemenea schimbări nu se pot realiza peste noapte. Mai mult, că ele se petrec diferit pentru fiecare corp în parte, în funcţie de moştenirea genetică pe care o avem şi de sarcinile pe care le avem de finalizat, de realizat, în acest destin.
Dar tuturor le vine vremea şi pentru asemenea încredinţări – însă mulţi vor obosi deziluzionaţi că lucrurile nu s-au petrecut de pe o zi pe alta, rapid, pentru toată lumea într-o singură noapte...
Spuneam că modificările corporale actuale nu sunt, în ansamblul lor, un fenomen trecător decât într-un anume fel: de la un nivel de vibraţie – către altul superior. Variaţiile periodice există cu adevărat, dar oricât de mare sau de mică este amplitudinea lor, oricât de variate pot fi ele înseşi şi efectele lor, sensul este în urcare: şi suntem abia la începutul acestui urcuş vibraţional planetar, care va dura aici, pe Pământ, încă câteva sute de milioane de ani până la maximul planetar – de unde să înceapă din nou diminuarea… Alte populaţii spirituale vor veni până atunci pe Pământ şi vor trece şi ele – la fel ca şi generaţiile care se succed una după alta într-o şcoală, trecâd fiecare prin clasa a VI-a (să zicem): undeva în mijlocul şcolii uriaşe, care este prorpia noastră evoluţie. Iarăşi corpuri mari, de 3-5 m înălţime, ale unor populaţii cam tot la fel cu cele pe care noi, spiritele umane de acum, le-am folosit înainte de ultima glaciaţiune, se vor compactiza pentru a face faţă vibraţiilor care vor fi şi ele din ce în ce mai joase. Elementele matriceale arhetipale ale corpurilor lor fluidice vor crea modificări până la nivelul corpului fizic, iar întrupaţii vor trece de la manifestările mentale la cele fizice – de la deplasare, comunicare, hrănire până la creaţie materială manuală şi apoi tehnologică..
Cicluri de vieţi se succed mereu pe planete… Noi mai venim pentru a ne ajuta semenii, pentru a ne mai rmodela comportamentele, atitudinile, pentru a ne îmbogăţi experienţa şi de evoluant progresiv, dar şi ca ajutător pentru semenii noştri mai mici, care aşteaptă să fie ajutaţi pentru a ajunge să descifreze şi ei, la rândul lor, tainele uriaşe ale universurilor create pentru toti: şi pentru noi, şi pentru ei, şi pentru cei care le-au creat, evoluând şi dânşii mai departe, în eternitate şi infinit…
Schimbarea de acest fel nu aduce, aşadar, mai multă putere, mai multă clarviziune, mai multă uşurinţă pentru călătorii astrale, sau ceva asemănător: brusc – de pe o zi pe alta, chiar pe fundalul liniştirii. Totul va dura mulţi ani de acum încolo pentru grupuri tot mai multe de oameni; treptat, capacităţile pe care azi ni le dorim vor avea spaţiu să se dezvolte şi timp ca să se întărească, să se consolideze.
Iar mai departe dezvoltarea acestor capacităţi ne vor îndruma către descoperirea şi urmărirea atentă a sarcinilor noastre precise de destin, universalizarea celor existente, dezvoltarea procedeelor de cunoaştere profundă a tuturor aspectelor legate de cele necesare vieţii noastre, cu conexiunile legate de planetă, de biosistem şi de societatea umană.
Şi nu în ultimul rând – de ajutătorii noştri astrali, care sunt alături de noi permanent, cu toată dragostea de care avem nevoie pe drumurile înaintărilor noastre...
