VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (4): CÂTEVA PRECIZĂRI

Am numit această serie de articole astfel – adică: o viaţă liniştită, senină – dar atentă, lucrativă şi socializând ca o rază de lumină care pătrunde în sufletele semenilor noştri, chiar şi atunci când trebuie să fim severi. Severi – dar nu agresivi, răi.
De remarcat, în trecere, că meditaţia nu ar trebui să fie numai o relaxare fără obiect de studiu, ceea ce mulţi oameni uită sau, mai nou, se crede că nu avem nevoie de cunoaştere, dacă tot am aflat că noi cunoaştem de felul nostru, e suficient să acceptăm acest lucru şi să nu mai cercetăm – ci doar să ne ţinem la curent în general cu lumea, pentru ca rostul nostru pe Pământ să fie deja împlinit… fiecare dintre noi are sarcina sa de destin, precum şi datoria faţă de el însuşi să se impulsioneze la lucru spiritual şi să ofere semenilor săi care evoluează asemănător: efectele, rezultatele lucrului său.

Foarte mulţi oameni folosesc meditaţia pentru alungarea gândurilor, pentru golirea de gânduri, fără să ştim că alungarea gândurilor nu este un ţel în sine, ci:
– întreruperea gândurilor curente, frământărilor pentru anumite aspecte ale vieţii curente; atunci când este cazul – lăsarea intenţionată a gândurilor să curgă în analiză: când înţelegem că frământarea cu care sunt obişnuiţi oamenii azi nu este decât o sumă a oscilaţiilor în lipsa obişnuirii cu analiza disponibilităţilor personale şi a facilităţilor din mediu pentru rezolvarea situaţiilor. Odată clarificată, înţeleasă bine o astfel de rădăcină, ne vom obişnui să gândim sintetic toate disponibilităţile şi facilităţile pe care le avem la îndemână sau se profilează să apară în timp util; putem planifica operaţiunile şi apoi să aşteptăm derularea evenimentelor, cu deschidere personală asupra situaţiilor neprevăzute, cu încredere şi fără frică asupra celor care ne depăşesc – dar din care avem multe de învăţat, de adaptat din experienţa noastre anterioară. Şi nu în ultimul rând să fim deschişi în faţa ajutorului dumnezeiesc, care ne vine atât din partea entităţilor ajutătoare, cât şi din partea oamenilor care participă, cu experienţa lor spirituală, la acelaşi eveniment. Care – foarte multă atenţie la acest aspect !! – au rolul momentan de a ne trage mai sus sau chiar mai jos, căci evenimentul la care participăm nu întotdeauna se rezolvă prin manifestări foarte înalte: însă atitudinea faţă de participanţi să fie de înaltă ţinută morală şi participarea de cea mai bună calificare, punând exact cele potrivite în locurile potrivite. Acceptându-le pe toate şi făcându-ne astfel acceptaţi de societate în ansamblul ei;
– cu timpul întreruperea gândurilor prin voinţa proprie determină uşurinţa mutării lor de la o clipă la alta de la un subiect către alt subiect, conducând la o gândire echilibrată spre unul sau altul dintre ţelurile înţelegerii realităţii noastre. Se formează şi se consolidează astfel un fond de liniştire profundă, în care începem să înţelegem că el este – de loc paradoxal – alimentat de aducerile în faţă a nemulţumirilor actuale din societate, de neînţelegerile şi nemulţumirile din situaţii anterioare pline de frământări, întrebări peiorative, dialoguri certăreţe interioare şi exterioare. Este un fel de gol – deşi nu chiar gol, ci doar un segment vibraţional care alimentează cele de vibraţie mai mică, iar omul astfel înţelegător trebuie să le accepte şi să le sublimeze: să le accepte ca fiind ale semenilor, ale oamenilor, ale altor vieţuitoare planetare, că sunt etape peste care nu mai poate să se amestece, înţelegându-le rolul pe scara înaintărilor, înălţărilor… Se înţeleg astfel ceea ce se numeşte îndeobşte: negativ, malefic, rău, cumplit. Se înţeleg deviaţiile către manipulare şi control, se înţelege rostul lăsării lor în lumea contemporană, pentru ajungerea tuturor, mai devreme sau mai târziu, la înţelegerea manifestărilor semenilor: care ne aduc în faţă propriile vechi manifestări, pe care le-am depăşit cândva, dar care apar fără să vrem, prin amprentare, şi ne determină creşterea infinită a răbdării, înţelegerii, precum şi posibilitatea de a ni le remedia pe loc, apoi de a ajuta şi pe alţii să-şi remedieze atitudinile inflexibile şi distrugătoare.
De asemenea, sunt lucruri încă şi mai apropiate de comportamentul nostru cotidian: se formează înţelegerea rostului amestecului nostru într-o discuţie sau dimpotrivă, ieşirea din discuţii atunci când lumea nu se poate armoniza cu cele ale noastre – dar fără frustrare, fără durerea de a nu fi fost luaţi în seamă, fără să credem că numai atitudinile de “înaltă clasă” sunt importante. Importante sunt toate, căci toate sunt căi de ajungere către cele înalte, iar sărirea peste etape conduce deseori la rupturi şi oboseala de a face faţa acestora conduce la întârzieri în înţelegerea evenimentelor în flux optim.
De aceea cei mai înalţi spirituali ai lumii au trăit chiar în mijlocul oamenilor sau, dacă nu trăiesc în mijlocul lumii, nu rareori pătrund în aglomeraţiile urbane, trăind perioade mai lungi sau mai scurte, după necesităţile pe care numai ei le cunosc.

Aceia dintre noi care îşi stăpânesc şi îşi gestionează gândurile – căci asta este de făcut: să învăţăm să ne gestionăm, să ne gospodărim gândurile – ştiu să-şi gestioneze atitudinile faţă de viaţă, de vieţuitoarele planetare, de semenii lor şi faţă de activităţile lor: ei au ce să facă, ei nu sunt deranjaţi de faptul că o anulare de întâlnire nu a fost comunicată la timp, că un eveniment a dat buzna fără ştire în viaţa lor, că nu li se răspunde la întrebări sau nu li se acceptă răspunsuri. Oameni perfecţi nu sunt pe toate cărările, de aceea chiar şi cei care sunt doar mai înaintaţi pe acest drum, chiar dacă se necăjesc omeneşte, se reechilibrează imediat, înţelegând şi acumulările de amprentări normale din lumea noastră – care trebuiau să se descarce, şi rădăcinile lor, şi necesităţile de analiză ale momentelor cumulate. Şi pentru ei înşişi, şi pentru cei din jur. Iar la momentul oportun, vor comunica semenilor, la nevoie, rezultatele analizelor lor.
Căci ei nu se aruncă imediat să comunice ceea ce au aflat într-o clipă de înţelegere relativă, ci stau liniştiţi un timp, să li se aşeze şi lor cunoaşterile, să perceapă efectele, să vadă chiar modificările apărute. În astfel de situaţii – şi nu numai, bineînţeles – răbdarea cu care am realizat exerciţiile de percepţie sferică, totală, însă la nivelul propriu de înţelegere, îşi oferă din plin roadele.
Şi astfel viaţa în sine se mulează pe obişnuinţa meditaţiei active, progresiste, unde simţirea şi gândirea se împletesc exact acolo unde trebuie şi mai ales exact atât cât trebuie. Pe cât posibil în linişte adevărată, o linişte care nu mai este ceva literar, ci o cucerire reală pentru viaţa omului.

Toate concură la întărirea fondului propriu de liniştire şi la liniştirea mediului de trai: a semenilor şi a câmpului emoţional-astral înconjurător, al societăţii locale, cu trimitere pe termen mai lung către liniştirea societăţii planetare.

Ne punem mereu întrebarea ce putem face pentru lumea în care trăim...
Iată ce putem face... Pur şi simplu să trăim liniştind-o, pe cât putem. Nu este foarte mult pentru un om, dar dacă suntem mai mulţi, ceva se schimbă...
...În linişte sufletească, dar nu necunoaştere... Pe cât posibil să nu alungăm cunoaşterea...

Pe fondul de liniştire astfel obţinut, percepţiile curg fără să fie influenţate de gândurile cotidiene, ceea ce conduce şi la liniştirea mentalului nostru, şi la ordonarea, cuminţirea generală a gândurilor, la înţelegerea felului în care putem să folosim aceeaşi atitudine în cotidian, în orice lucrare, în orice acţiune pe care o derulăm: pentru întreţinerea vieţii, pentru crearea de condiţii pentru propria evoluţie şi a celor din jur.
Putem să facem multe lucruri prin care să realizăm o asemenea trăire. O trăire înţelegătoare, în felul ei ingenuă prin seninătatea ei, prin gingăşie, delicateţe – în deplină cunoştinţă de drum, şi nu prin necunoaştere. Momentele grele pot să provoace impulsivitate şi nervozitate, dar ele trec fără să fie paroxistice şi fără să lase urme în atitudinea prietenoasă faţă de lume – înţelegând în acelaşi timp de ce alţii nu o pot încă avea. Totul se realizează cu răbdare şi cu înţelegere chiar faţă de noi înşine, faţă de propriile noastre neputinţe de a reuşi de la bun început, pentru a putea face acelaşi lucru şi faţă de alţii. Pentru că o gândire şi o smţire avansată trebuie să le includă pe toate şi să găsească un loc decent pentru toate – nicidecum să le excludă, să le arunce, să le distrugă.
Toţi, toate sunt, şi suntem treptele unei scări gigantice, care foloseşte tuturor vieţuitoarelor. Nu rupem o treaptă după ce am păşit pe următoare: ne putem trezi la un moment dat singuri şi neputincioşi, dar şi dacă ne dezechilibrăm putem să cădem şi nu mai are cine să ne sprijine…
Ajungem astfel să discutăm despre gândirea sferică – nu numai acea gândire logic-sferică, care ia în calcul toate variantele posibile de gândire (liniară, analogică, strategii ) sau ceea ce alţii consideră: gândire reunind idei, noţiuni şi imagini – gândirea “prin imagini” care este, dincolo de simplism, altceva decât gândire propriu-zisă. Gândirea sferică se propagă sferic şi astfel nu cunoaşte limitări, ci caută să pună toate cele cunoscute în aceeaşi lumină şi să menţină lumina de-asupra drumului, mereu.

Vom discuta pe larg despre gândirea sferică, după ce am discutat despre simţirea, percepţia sferică.

Iată, aşadar, care este scopul general al acestor “exerciţii”.
De fapt le numim exerciţii doar pentru formarea unui fel de a înţelege întâmpinarea pe care o datorăm la modul practic, direct, concret, a transformărilor pe care creşterea vibraţiei medii planetare o realizează asupra corpurilor noastre.

Creşterea vibraţiei planetare – fenomen care se desfăşoară înafara voinţei şi puterilor omeneşti, oferă astfel spiritelor posibilitatea de a-şi folosi treptat, dar repede, tot mai multe feluri de forţe proprii, pe care şi le ştie foarte bine la nivele înalte de vibraţii planetare, dar prea puţin la nivele de vibraţie planetară scăzută. Ştim să trăim, să ne descurcăm şi în astfel de condiţii – dar trebuie treptat să aducem modul de comportament, atitudinea faţă de viaţă şi creaţie la nivelul celor pe care le avem în vibraţii planetare înalte.

Mai mult, tot ceea ce învăţăm şi consolidăm acum, completat cu cele pe care le vom remodela la nivele din nou crescute, aşa cum adultul îşi corectează conştient atitudinile formate în copilărie, este experienţă proprie de învăţătură şi sprijin pentru alţii, care vor face şi ei la fel, în vremurile care vor veni.
Învăţăm să înţelegem evoluţiile, să acceptăm modificările care sunt de fapt treptele de urcat pe culmi tot mai înalte, rând pe rând, învăţăm să ajutăm cu încredere natura să se desfăşoare asupra noastră, învăţăm să ne lăsăm ajutaţi, pentru a învăţa cum să ajutăm şi noi, la rândul nostru, pe cei care ne vor necesita ajutorul, în evoluţiile noastre comune.
Ceea ce facem noi, ceea ce discutăm acum, aici, nu sunt fenomene unice, nu sunt singulare, nu se petrec pentru prima dată. Nu le creăm noi, oamenii, nu formatăm câmpurile planetei – dar ajutăm prin atitudinea noastră să mergem în ritmul celor care se petrec cu ea: şi pe noi înşine, şi pe cei din jurul nostru. Se fac insule de linişte, de atitudine deschisă, de toleranţă şi respect, care se unesc treptat – dar repede – determinând şi alţi oameni să ajungă la liniştire prin demnitate, respect şi înţelegere. Influenţa de acest fel este largă, dar este bine să ştim că nu oamenii – fie ei oricât de buni – schimbă vibraţia, câmpul planetei, ci ajutorul ne vine din partea coordonatorilor evoluţiilor noştri, numiţi de noi global, în expresie de sinteză, Dumnezeu. Să nu uităm acest lucru, oricât de vechi sunt exprimările, oricât am crede că energia „nouă” este susţinută şi prin exprimări noi... Unele adevăruri sunt şi rămân nepieritoare...
Din apropierea noastră, chiar de pe Pământ, suntem ajutaţi de oamenii străvechi – Moşii i-am numit în studii, numiţi şi Nemuritorii: sunt muritori, dar comparativ cu vieţile noastre trăiesc mult mai mult: unii sunt născuţi înainte de ultima glaciaţiune, trăiesc şi în prezent, alţii s-au născut între timp. Şi ne vor conduce cu dragoste şi respect până la sfârşitul evoluţiilor noastre pământene...

Dacii, geţii, ştiau bine că ceea ce trăim azi se petrece ciclic, în cicluri mai largi sau mai restrânse. Azi le numim altfel, dar ne referim la aceeaşi situaţie.
Care are particularităţi de la o galaxie la alta, de la o stea şi planetă la alta: toate în funcţie de evoluţiile spiritelor întrupate în stelele şi planetele galaxiilor, în biosistemele lor planetare asemănătoare mai mult sau mai puţin celor cunoscute de noi pe Pământ, acum.
Noi înşine am trecut, ca spirite întrupate aici, pe Pământ, în trăiri mult mai complexe decât cele pe care le avem acum, am avut activităţi mult mai complexe decât ceea ce se poate numi activitate omenească – de orice fel, acum. De multe ori comunicările astrale pe care le primim ne încurajează să credem că există multe alte lucruri în univers, chiar dacă noi nu le ştim direct de aici, de pe Pământul timpurilor pe care le trăim acum. Dar ni se aduce aminte prin povestiri scurte, legate de trăirile noastre pe alte meleaguri universice, ce putem să facem, echilibrându-ne faţă de ceea ce alţi semeni ai noştri cred că pot manipula în viaţa şi materia înconjurătoare, chiar câmpurile planetare prin unelte, tehnologii şi chiar influenţare mentală de la distanţă. Între cele două feluri de inspiraţii privind puterile sale, omul simplu învaţă să se echilibreze singur, preţuind în continuare şi purtătorul celest de informaţie, şi cel care face tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin morale, pe planetă. Învaţă să facă ceea ce poate, la nivelul celor pe care concret le are în faţa sa, în viaţa sa, zilnic câte puţin, fără să se exalte lipsit de modestie că noi, cei puţin “treziţi” modificăm câmpurile planetei, suntem singurii aducători de bine în mica noastră lume, pentru care toţi ceilalţi ne vor fi recunoscători cândva…
Nu trebuie să stăm decât cu demnitate în strunga vremurilor, făcând ceea ce putem , acceptând deopotrivă că sunt oameni care au sarcini de desfăşurare pe sistem de cunoaştere veche, actuală şi sarcini de revenire în cunoaşterile străvechi. Străbunii noştri aveau puteri deosebite, dar nu se gândeau la lucruri cosmice, deşi le cunoşteau bine – până în inima deasă şi puţin-înţeleasă de noi azi, a universului şi apoi până dincolo de fruntariile lui la polul opus. Dar puterile pe care le aveau le foloseau concret la ridicarea vieţii pământene pe culmile sale de calitate, moralitate, înţelegere şi pregătire pentru vremurile pe care le aveau în faţă.
Şi făceau lucruri foarte importante, fără să se gândească că ar fi unici, ca vremurile ar fi unice, nerepetabile. Ştiau bine de “valurile” vremurilor, cu vălurele lor mici şi liniile ample ca şi dealurile pe care sunt muşuroaie, care merg spre munţii maiestuoşi şi apoi coboară pe plaiurile largi de la poalele lor…
Deocamdată asta ar trebui să facem şi noi, stând drepţi, dar flexibili pe drumul vremurilor...

Astfel, ar trebui să înţelegem că nu numai noi “ştim” sau “facem” sau “trăim pentru prima oară”. Sigur, condiţiile sunt întotdeauna altele, de la o clipă la alta, dar numai pentru că evoluanţii sunt alţii, iar dacă sunt în cea mai mare parte aceleaşi spirite întrupate într-un ciclu de vieţi pe aceeaşi planetă, forţele lor sunt altele de la o perioadă la alta, experienţa este alta şi modul de trăire este altul – de fapt aplicarea experienţei în alte condiţii, spre consolidare şi îmbogăţire.
Însă avem parte de acelaşi fel de raportare la planeta şi la cosmosul care ne ajută permanent. Pe care le putem ajuta, cu conştiinţa noastră de creatori înaintaţi.
Să ştim astfel că nu suntem nicidecum primii şi nu vom fi nicidecum ultimii – ceea ce ar înseamna că după noi alţii nu ar mai putea ajunge la performanţele noastre, în această lume asupra căreia avem impresia, uneori, că am fi stăpâni… unici şi nedrepţi stăpâni…

NU NUMAI COSMOSUL ÎL AVEM DE ÎNŢELES, CI ŞI PROPRIA NOASTRĂ ISTORIE...
În acest context este de discutat şi tendinţa de a crede că un singur popor, o singură populaţie ar sta la baza tuturor civilizaţiilor lumii – dacă se porneşte de la premiza primei creaturi care a făcut primul pas ieşind din animalitate şi căutând locuri propice dezvoltării manifestărilor sale treptat conştientizate. Azi mai multe popoare îşi revendică primul pas şi civilizarea lumii, reminiscenţă din timpurile marilor migraţii, când grupuri din câte un popor migrator porneau la drum prin lume, ştiind că şi alte grupuri făcuseră acelaşi lucru, înaintea lor: migrând pentru a căuta locuri din ce în ce mai bune pentru dezvoltarea proprie şi protejând pământurile şi apele: şi de depopularea locurilor prin îndepărtarea animalelor de aşezările umane, şi de sărăcirea solurilor prin cultivarea celor necesare hranei umane. Vom începe să înţelegem rostul profund al începuturilor migraţiilor umane, înţelegând schimbările prin care şi noi trecem acum: populaţiile mileniului al III-lea Î.Ch. aveau alte percepţii, dar căutau acelaşi lucru – să se armonizeze cu “timpurile” care se schimbau. Mai mult sau mai puţin conştient, omul a simţit întotdeauna orice schimbare a naturii şi a învăţat să-şi folosească experienţa pentru a se adapta, a se armoniza cu tot ce îl înconjoară.
Da, printre multe altele, ar fi necesar azi să înţelegem derularea vieţii populaţiilor umane la începutul milenului III î.Ch.: acesta fiind momentul în care au început de fapt primele valuri mari de migratori către Europa. Şi nu numai – dar acestea ne interesează pe noi, europenii, în mod special.
Migratorii acelor timpuri au pierdut doar într-o oarecare măsură cunoaşterea străveche, din cauza ruperii de teritoriile binecunoscute de ele. Pe de altă parte, ei au preluat mare parte, spre completare şi adaptare, din cunoaşterile tradiţionale ale populaţiilor locale, de pe teritoriile europene: foarte apropiate atunci de cunoaşterile lor de acasă.
Valurile ulterioare de migratori, din mileniul I î.Ch., şi-au găsit asemănări cu populaţiile amestecate din teritoriile nou descoperite de ele, dar cunoaşterile lor nu se mai asemănau în proporţie prea mare cu cele ale populaţiilor întâlnite. “Timpurile” îi obligaseră să se adapteze trăirilor din mers, formând civilizaţii în goana calului, în umbra căruţelor care le ducea avutul, atâta cât rămăsese din el. Purtau şi cele străvechi ale lor, şi adaptările de pe drum, din curiozitate sau din necesitate. Au ajuns la noi ca legende, mituri, poveşti şi istorii. Uneori numite cald şi profund: nemuritoare…

De aceea ar trebui să înţelegem că particularităţile de trăire, exprimare şi obiceiurile populaţiilor din diverse regiuni au şi asemănări, dar şi deosebiri, mai ales de manifestare. Populaţiile migratoare noi – în parte sălbăticite de înstrăinări repetate, au supravieţuit prin caracter agresiv pronunţat şi dorinţa acerbă de a-şi crea propriile aşezări, cu orice preţ, în regiunile cele mai îmbelşugate.
Cu toate că mare parte din civilizaţiile vechi, locale, tradiţionale, şi-au văzut distruse aşezările şi astfel s-au pierdut vestigii ale vieţii lor pe propriile meleaguri, multe semne comune au rămas până azi în moştenirea fiecărui popor în parte. Începem să înţelegem astfel că există elemente comune tuturor populaţiilor – mai ales pe arealul euro-asiatic-mediteranean – şi nu o populaţie sau alta este aceea care a creat şi civilizat alt popor, împrumutând prea puţin sau de loc de la alţii şi impulsionând în schimb doar dezvoltarea altora; arogându-şi astfel merite – acolo unde de fapt au existat, la începutul civilizaţiilor cunoscute azi de noi, mai multe asemănări decât deosebiri în ceea ce priveşte modul de manifestare, trăire, limbaj, reprezentări artistice (pictură, sculptură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare) sau de sunet (incantaţii – variaţii vibraţionale prin sunet pentru menţinerea sănătăţii, pentru ridicarea sau menţinerea vibraţiei corporale generale; muzica instrumentală avea efect general asupra omului şi vieţuitoarelor din mediul aşa-zis “sălbatic”, vegetaţie şi animale deopotrivă). Şi nu numai.
Ceea ce vreau să relev aici, este o gândire care aduce în sfera de discuţie dezvoltarea tuturor populaţiilor lumii, fără deosebire, pornind de la aceleaşi cunoaşteri profunde şi, făcând doar o buclă largă în contemporanul de supravieţuire în condiţii grele de trai, omenirea să revină la cele dinainte, însă întărită din punct de vedere spiritual pe multe planuri. Cu acest prilej, prin folosirea minţii şi a intuiţiilor care aduc elemente ale vieţii omeneşti dinainte de schimbarea survenită după ultima glaciaţiune, omenirea a trebuit să adapteze cele cunoscute şi să preia cunoaşteri noi în drum, prin schimburi de experienţă între membrii comunităţilor, pentru ca însuşi drumul să fie tuturor mai departe, mai uşor.

Un mic exemplu ar aduce poate o clarificare în ceea ce doresc să scriu. România şi Japonia sunt ţări foarte depărtate una de alta şi cu toate acestea, studiind bine activitatea populaţiilor locale, tradiţionale, străvechi: getice de pe teritoriul României şi mai recent, câteva elemente de practică reiki, am ajuns la concluzia unor mari asemănări între ele. Ceea ce însă nu este de loc egal cu a accepta că orientalii i-au învăţat pe geţi cum să folosească energiile şi nici că geţii s-au călătorit şi le-au oferit cunoaşterea lor privind folosirea energiilor cosmic-planetare pentru susţinerea sănătăţii corporale.
Sigur că am studiat elemente de şamanism de tip toltec, tradiţii ale vracilor est-africani, ale insularilor din Pacific, ale maorilor din Australia, ale celţilor înrudiţi atât de puternic cu “indienii” nord-americani şi cu tracii din estul şi sudul Europei. Sau invers – dar este tot la fel…
Finalitatea tuturor tradiţiilor, de pretutindeni, este “trăirea în…”: în fiecare fel de tradiţie a poporului, după ce în trăit în obligativităţi ale regulilor altora. Este regăsirea şi folosirea legăturilor de toate felurile: vitale, emoţionale, mentale, cauzale, la nivelul lor cel mai înalt, din care au pornit cândva, înglobând cu prietenie însă cele ale vecinilor, semenilor la nivel de popor: şi ale popoarelor de pretutindeni.
Am simţit două lucruri în faţa celor care mi-au vorbit despre: trăirea în Reiki, trăirea în Şamanism, Dao, etc.:
1. Orice şcoală bazată pe cunoaşterea energiilor şi influenţelor oricăror vieţuitoare ale planetei, planetei însăşi, stelei care o guvernează, întregului cosmos înconjurător, aşadar orice asemenea şcoală poate urmări ridicarea nivelului spiritual propriu-zis şi, prin oferirea pentru sine drept exemplu, mai mult sau mai puţin urmărit, participarea la ridicarea nivelului spiritual al lumii înconjurătoare.
2. Toate popoarele au o moştenire de acest fel, mai mult sau mai puţin evidenţiată, în funcţie de modul în care au putut să-şi păstreze tradiţionalul, zestrea sa autentică. Multe au fost păcălite referitor la această zestre – aşa cum au stat lucrurile şi cu poporul nostru, dar nu vreau să evidenţiez acest lucru – doar să ştim că a fost o etapă pe care trebuie s-o înţelegem şi să încercăm să o lăsăm în lăcaşul ei, continuând să ne înţelegem forţele proprii, cunoaşterea profundă oglindită în elementul tradiţional cultural: lucruri pe care începem să le conştientizăm acum ca fiind o zestre specială, splendidă, fantastică a străbunilor noştri!!!
Să conştientizăm de asemenea, aşa cum am mai discutat şi cu alte prilejuri, că nu ne cunoaştem propria zestre, de aceea doritorii de cunoaştere spirituală avansată, liberă, profund omenească, merg în alte părţi ale lumii, plătesc din greu cursuri cu cunoaşterea altor popoare, pentru a afla multe lucruri legate de ceea ce subconştientul le cere imperios: cunoaşterea profundă a celor care deja sunt în sufletele lor, legate de trecutul propriu, simţind o nevoie clară de ceva precizări pentru ca totul să irumpă la suprafaţă!...
Şi totul este de respectat.

Toate cele detaliate în articolele anterioare pot fi înţelese complet de către cei care au curiozitatea – hai să spunem chiar curajul – să parcurgă etapele descrise. Chiar dacă unele etape dintre cele descrise par familiare, ne-au fost trăiri spontane de multe ori în derularea stărilor de meditaţie, totuşi este destul de lung drumul de la spontan la volitiv, conştient, alegând noi înşine momentul în care avem timp, suntem liniştiţi şi dorim să desfăşurăm o cercetare proprie.
De ce presupune parcurgerea unor etape, chiar dacă suntem întrucâtva familiarizaţi cu acest fenomen – simţirea sferică – şi nu este de ajuns să ajungem la ceva rezultate mulţumitoare, aşteptând să se deruleze de la sine ceva? De altfel este întrebarea pe care şi-o pun mulţi care nu acceptă cursuri, exerciţii, conştientizări speciale ale fenomenelor... Cei care acceptă poate şi-au pus şi ei întrebări de acest fel, mi-am pus şi eu acelaşi fel de întrebări şi am ajuns la propriile mele concluzii.

Spuneam pe parcursul articolelor anterioare că asemenea exerciţii ne formează o percepţie de jur-împrejurul nostru, în care putem ajunge să conştientizăm simultan şi puternic marcat tot ceea ce ne pot oferi simultan simţurile. Experienţa câtorva luni de asemenea simţire conduce la estomparea greutăţii de a primi totul deodată, senzaţie de greutate care poate apare la început. Şi, dacă mai apar şi alte percepţii înafara celor care vin prin simţurile corpului fizic, în timpul exerciţiilor, este bine să nu le urmăm deocamdată cursul, până ce nu consolidăm bine percepţiile pe care le urmărim.
După familiarizarea cu simţirea sferică fizică vom da drum liber şi simţurilor neobişnuite, elementelor extrasenzoriale. Să nu ne fie teamă că ele dispar, să nu lăsăm totul deoparte doar pentru că ceva deosebit a apărut în viaţa noastră – ceva ce doream mult încă dinainte. Dimpotrivă, ele se consolidează în felul lor, prin autocunoaştere. De asemenea, învăţăm să le ţinem în frâu, să le controlăm, iar aceast lucru este deosebit de important – chiar dacă nu ne-am gândit la astfel de aspecte până acum. Căci şi aici se pot petrece lucrurile la fel cum şi în călătoria astrală există pericolul desprinderii corpului astral în mijlocul străzii – doar la cufundarea atenţiei în interiorul propriu: trăire repetată pe care şi eu am avut-o, până când am învăţat să mă ancorez în realitatea exterioară cu ajutorul simţurilor. În cadrul apariţiei spontane a clarsimţurilor – clarauz şi clarvere de regulă – ne putem trezi că în faţa ochilor nu mai avem semaforul, ci un peisaj superb, mult-râvnit de noi! ceea ce ar putea să ne pună chiar viaţa în pericol, la fel şi pe a altora... Chiar e de dorit să vă sperii un pic, ca să lăsaţi clarsimţurile până ce vă obişnuiţi cu toate simţurile fizice care se manifestă simultan. Sigur că ele se pot manifesta spontan, fără pregătire anterioară (ceea ce şi eu am păţit, încă din copilărie) şi nu de puţine ori viaţa mi-a fost în pericol... noroc cu ajutătorii care m-au ferit în clipa de necesitate. Dar se poate ţine în frâu o asemenea situaţie, prin ajutorul simţurilor corpului fizic – adică exact ceea ce am vrut să vă arăt acum, aici.
Personal nu recomand menţinerea stabilităţii senzoriale, la început, prin ancorări mentale numite împământări, căci nu avem de cele mai multe ori puterea necesară menţinerii noastre în echilibru stabil. Este specific unei activităţi destul de consolidate în plan astral-mental. Şi mulţi îndrumători nu conştientizează acest lucru... Vom discuta separat.
Mulţi oameni care au păşit pe această cale nu şi-o mai doresc pe cea „veche”şi iată, ea este bună în orice situaţii!!! Şi tocmai de aceea ne este întruparea actuală, în astfel de condiţii terestre, pământene – condiţiile noastre actuale de trai. Clarsimţurile sunt apreciate ca fiind ceva fantastic, uluitor de frumos pentru exaltaţii vremurilor noastre, considerate fiind specifice pentru „energia nouă”, iar cei care nu le folosesc sunt dispreţuiţi pentru faptul că au „rămas” în „energia veche”. De altfel vom vedea într-un studiu detaliat ce înseamnă energie veche şi nouă în condiţiile pe care le trăim azi.

La fel ne putem confrunta cu alte situaţii, izvorâte din exerciţiile zilnice de felul celor expuse anterior, pe care putem ajunge să le facem ca un fel de rutină, fără să fim conştienţi unde ne poate conduce o astfel de obişnuire. Pe lângă faptul că trebuie să ţinem cont că ele sunt exerciţii de conştientizare pentru ridicarea calităţii manifestărilor noastre, să ţinem cont şi de faptul că asemenea exerciţii nu le facem în timpul derulării activităţilor care necesită un grad înaintat de atenţie, de precizie pentru execuţie (folosirea unor obiecte ascuţite, unor utilaje cu grad multiplu de folosire, muncă normată de serviciu).
Dar în final vom folosi din plin rezultatele obţinute în derularea tuturor activităţilor noastre.
Cu toate acestea este bine să nu ne bazăm decât pe percepţiile corpurilor noastre fizice în principal chiar dacă mergem simplu pe stradă, cu atât mai puţin dacă conducem o maşină sau suntem pe o cărare de munte. Până la consolidarea folosirii fizicului, şi apoi a mentalului, să ne bazăm tot pe simţurile corpului fizic, căci numai aşa vom fi întotdeauna siguri de cele pe care le desfăşurăm pe Pământ. Cel mai natural mod de ancorare – după părerea mea – rămâne numai atenţia concentrată la locul de desfăşurare a vieţii.
Am să accentuez şi acum, şi în studiile următoare faptul că pentru derularea diferitelor lucrări mentale omul este astăzi suficient de puternic pentru a nu-i mai fie frică de tot felul de lucruri care aveau temei în trecut: când vibraţia planetară era foarte joasă. Este o situaţie care s-a modificat mult azi, şi totul se dezvoltă în continuare, căci vibraţia planetară este în curs de ridicare din ce în ce mai puternică pentru încă câteva milioane de ani de acum încolo.
Revenirea mentală va fi rapidă şi clară, pentru că nu ne tragem din maimuţă, repet, ci suntem coborâtori din civilizaţii pozitive înaintate inimaginabil de mult – pentru noi, cei care am fost ţinuţi departe de cunoaştere. Creşterea vibraţiei medii planetare ne deschide memoriile, iar elementele arhetipale din structurile corpurilor noastre fluidice deschid simţurile lor specifice. Totul concură astfel la schimbarea noastră. Viaţa viitoare, pentru cei care vor mai rămâne, în continuare pe Pământ, va fi o revenire la viaţa lemuriană şi atlantă din trecut – cu îmbogăţiri, consolidări şi întăriri cîştigate în toată această perioadă cunoscută de noi, azi.
Vom mai discuta însă pe larg despre astfel de teme, din mult mai multe puncte de vedere decât cele expuse mai sus.

Creşterea acuităţii percepţiilor asupra lumii înconjurătoare conduce la înţelegerea multor lucruri, multor desfăşurări, multor profunzimi. Este în acelaşi timp o cunoaştere exterioară – dar şi o concentrată cunoaştere de sine. O cunoaştere a celor pe care obişnuim să le facem, personal. O cunoaştere a unor lucruri aparent noi – căci ele sunt doar manifestări rare în viaţa noastră şi nu le-am cunoscut bine până în momentul acestor derulări. Însă ele devin importante prin imprevizibilitatea cu care pot irumpe la un moment dat în viaţa noastră. Şi putem să fim pregătiţi să le primim.
În funcţie de cunoaşterea pe care o avem dinainte de începerea unor astfel de dezvoltări, putem ajunge la diferite concluzii proprii. Din discuţiile avute cu mai multe persoane de-a lungul timpului, pot aduce în faţa voastră câteva subiecte care mi s-au părul mai profunde, abordate şi ca urmare a vizionării unor filme sau citirii unor articole pe net sau cărţi de publicaţie recentă.
Vom discuta în articolul următor, acum deja s-a strâns mult de citit !!!

PINK MONDAYS: 14.noiembrie.2011

Bună dimineaţa, prieteni dragi !!!
...Visez la un petecuţ de albastru, deşi este bine că totul este... după cum este şi nu după nemulţumirile omului... Ciorile se plimbă pe cerul cu nori - cer-umbră a penajului lor măiestrit lucrat de Întemeietorii Lumii......Galben-verde-cărămiziu sub cer..
Câinii-colăcei dorm în frunzişul adunat pe la colţuri...
Oameni zgribuliţi vin de la piaţă cu pungi grele în mâinile înţepenite...
Stau cu mâinile pe fălcuţe lângă un geam spălat negospodăreşte de ploile mele iubite...
Cafeaua s-a răcit... Mai am însă ceva biscuţi...

Cât timp îi ronţăi - vă dau şi vouă ceva din gândurile mele senine ....

O zi bună vă doresc şi eu, cu mult drag !!!

CÂTEVA CUVINTE DESPRE 11.11.2011

Nu vreau să insist asupra celor legate de această zi - 11 noiembrie 2011. Nu sunt nici un om indiferent, după cum ştiţi acum, nici exaltat, chiar dacă privesc exaltaţii cu bunăvoinţă - în fond cu toţii am fost cândva, este o treaptă, o etapă necesară pentru înţelegerea propriilor noastre rădăcini, dezvoltări şi îmbogăţiri spirituale, de evoluţie permanentă. Normal că am şi eu exaltările mele, decepţiile mele, şi dacă le înţeleg pe ale mele - le înţeleg şi pe ale altora… Dar echilibrarea se face repejor, tocmai pentru că iau în considerare lucruri pe care le-am aflat, indiferent pe ce cale: comunicări astrale, cercetare sub îndrumarea ajutătorilor mei astrali, informare din mass media, cele povestite de oameni direct sau/şi pe reţelele de comunicare virtuală. Nu vreau să urmez permanent calea numită "aici şi acum" - pentru că am considerat reală ideea conform căreia cine nu ia trecutul în considerare, se va confrunta mereu cu propriile greşeli, nu-şi va ajuta semenii să nu le mai facă pe ale lor, iar limitarea la spaţio-temporalitatea momentului este necesară pentru odihnă (a trupului şi a gândului), redirecţionarea gândului pe alte cărări de cercetare, planificare a viitorului atâta cât este întruchipat de cunoaşterile noastre. Cu toate la un loc trăim experienţa lui Acum (în timpul planetar, cu variaţiile de vibraţie planetară specifice timpului acordat secvenţei temporale actuale) şi Aici (pe Pământ, în locul de pe Pământ unde ne ducem sarcinile de destin), Aici unde suntem, împreună cu - aşadar "împreună" - experienţa trecutului propriu şi al întregii umanităţi, cu informaţii privind viitorul, privnd universul în mijlocul căruia trăim, a cărui cunoaştere ne ajută să înţelegem întreaga fenomenologie pe care o trăim azi.

(Tocmai de aceea prezint activitatea mea nu numai sub formă teoretică, descriptivă, ci - şi voi avea încă în vedere şi mai mult în perioada următoare - aplicând cele cunoscute la încercările mele de a înţelege universul şi mai ales, aproape de sufletul meu, lumea umană. Chiar dacă aparent mă pierd în mărunţişuri şi nu mă ocup constant de site, de multe ori cunoascând confuziile şi neînţelegerile pe care le întâlnesc pe bloguri, forumuri, facebook, etc., încerc să acopăr pe cât posibil plaja înţelegerilor, atâta cât îmi permite şi mie timpul acordat cercetărilor).
Şi acestea fiind spuse, mi se pare normal să scriu câteva cuvinte despre ceea ce trăim în aceste zile.

Sigur că am citit şi eu comunicările publicate de Ed. For You cu privire la ziua 11.11.2011 ora 11.11 a.m. (să avem bunăvoinţă faţă de dna care nu s-a orientat să comunice diferenţele de fus orar, dar este bine, corect, ca noi să ţinem cont de acest lucru şi să ne orientăm undeva prin jurul orei 1 p.m.). Consider că, asemenea multor alte comunicări publicate astfel, asemănătoare cu felul de comunicări astrale pe care şi noi le-am primit prin anii '90, ele sunt oferite în acest fel pentru atenţionarea, cu răbdare şi încredere cu privire la potenţialul uman, asupra fenomenelor şi structurilor care ne înconjoară: să le cunoaştem şi să le cercetăm în dezvoltarea lor.
Şi nu vreau decât să încurajez oamenii să meargă pe această cale echilibrată, cu cât mai puţine confuzii, rezultatele fiind remarcabile: cei care iau legătura cu mine, aici sau prin mail, îmi povestesc despre lucruri reale, care îmi dovedesc clar că au perceput corect realitatea în mijlocul căreia trăim cu toţii. Începem să vedem structuri planetare, structuri corporale cu mecanismele lor de funcţionare, aspectul mişcării structurilor astfel detectate (înduioşător de frumos descrise, indiferent dacă este poetic sau pragmatic, în funcţie de exprimarea obişnuită, de înclinaţiile lumeşti ale fiecăruia. Foarte frumos, încurajator şi pentru mine - şi mulţumesc din tot sufletul! - încurajator pentru ei, încerc să ajut şi eu cu studiile mele cât pot mai mult).

Azi…
Cele care se spun despre ziua de azi sunt atenţionări cu privire la o serie de fenomene trecute, prezente şi viitoare perceptibile pentru om, cu puţină seninătate şi mai ales cu echilibru interior între: impulsuri din partea ajutătorilor astrali şi dimensionali - şi cercetările pe care ar trebui să le facem cu toţii acum, şi de acum încolo...
Şi comunicările primite din partea altor popoare formează o forţă de impulsionare pe această cale. Să căutăm şi noi să spunem părerea, ca urmare a propriei noastre activităţi - preluare de comunicări şi, în plus, studii personale. Sau, dacă nu avem posibilităţi, să urmărim impulsionarea altora, care au deja posibilităţi de studiu prin clarsimţuri, de a cerceta cele despre care auzim, pe care le citim - informaţii privind relităţile din lumea în care trăim: universică, nu numai planetară, nu numai umană.
Şi eu personal mulţumesc acelora care îmi aduc în faţă diferite fenomene, atitudini, informaţii, păreri şi încredinţări proprii, în urma cărora s-au născut nenumărate etichete ale acestui blog.
Ni se dau îndemnuri, impulsuri clare să ne îndreptăm privirea către aceste realităţi, lăsând teoriile conspiraţioniste şi conspiratorii care se vor alinia şi ei adevăratelor noutăţi, omeneşte, după puterile lor, văzând că sunt depăşiţi de evenimentele universului. Deocamdată avem nevoie şi de activitatea lor, de descoperirile lor, pentru a ne echilibra din încredinţările pe care alţii, de-a lungul mileniilor, ni le-au format prin obligaţie şi nu prin încurajarea propriilor percepţii, din interesul lor personal - nicidecum pentru binele întregii omeniri. Îi privim cu îngăduinţă şi ne vedem de drum. Dacă ne vor cere ajutorul cândva, având deja experienţa acestor zile, ani, cunoaşteri, îl vom da cu bunăvoinţă, căci asta învăţăm: să fim ajutători.

Concret, pentru mine un asemenea mesaj a fost îndemnul de a privi către elementele matriceale planetare - căci nu stau toată ziua să privesc la ele. Am venit pe Pământ să fac multe lucruri şi ajutătorii spun: "Bun, acum priveşte către ansamblul elementelor structurale matriceale pământene şi vezi ce se petrece de fapt !!" Şi am lăsat ceva ce făceam deoparte şi am stat serios la perceperea acestor elemente.
Întrucât cunoşteam, şi am prezentat în fel şi chip structurile matriceale planetare (şi stelare, şi galactice - dar să ne oprim deocamdată la cele planetare, pământene), mi-am îndreptat privirea interioară către Pământul complex în sânul căruia noi, oamenii, dar şi întreg biosistemul planetar (toate vieţuitoarele planetare, de la viruşi la oameni) trăim, desfăşurăm evoluţiile noastre momentane.

Şi mi-am dat seama, urmărind mesajele primite din literatura momentului, că este un fel de a spune (depinde acum şi de cel care a luat comunicarea, şi de traducere) cum masa radiaţiilor cosmice de vibraţie ridicată a devenit deja majoritară şi se poate percepe în jurul planetei, ca de altfel în întreaga noastră galaxie. Ni se sugerează o capsulă, un fel de încapsulare spaţio-energo-temporală.
Dar aceasta este ceea ce se poate observa clar - dacă ne-am îndrepta privirile noastre, personale, către matricea eteric-astrală a Pământului: manşoanele sau capsulele planetare - la fel ca şi în cazul oricărei stele şi oricărei planete - sunt deja spre întindere, formând sfericitatea la care ştiu bine că trebuie să se ajungă cândva. Planeta - de fapt TOATE PLANETELE întregului sistem planetar al Soarelui, aşadar nu numai Pământul, primesc toate felurile de materii şi energii specifice acestei părţi a universului. Iar corpurile noastre, sistemele noastre corporale de fapt, merg pe aceeaşi linie de primire, la fel ca şi corpul planetar, întregindu-şi treptat sfericitatea pe care au avut-o cândva, până imediat după ultima glaciaţiune: ca atlanţi şi ca lemurieni deopotrivă.
Mai discutăm.
Voi face acum, în week end, nişte desene, ca să fie totul mai clar. Deocamdată v-aş sugera să intraţi pe eticheta Jurnalul unui om cuminte, articolul "Un altfel de mandala" - nu am posibilităţi de aici, de pe acest computer, să vă dau adresa, dar intraţi la Căutare şi puneţi titlul. Acolo se află desenul care arată ceea ce doream să explic.

Sigur că cei care nu au alte posibilităţi de cunoaştere au de luat în considerare aceste comunicări, cu sfatul de a rămâne deschişi şi la intrarea proprie pe făgaşul simţirilor lor avansate (clarsimţuri), dar şi primitori de informaţii din partea celor care au posibilităţi de cercetare proprie, conştientizându-şi percepţiile şi operând cu ele.

Suntem pe drumul timpurilor noi de 2000 de ani, şi nu o spun religios, ci pentru că s-au realizat lucrări de ajutorare a omenirii - a tuturor evoluanţilor planetari, adică ceea ce numim biosistem - a planetei şi întregii noastre galaxii. Nu sunt chiar 2000 de ani fix, am mai discutat despre acest lucru, dar să ne exprimăm pe înţelesul tuturor. Începem să conştientizăm în proporţie de masă ceea ce s-a petrecut permanent, în tot acest timp, la întretăierea efectelor acelor lucrări cu efectele schimbărilor naturale universice, în variaţiile lor normale, zonale.

FRUMUSEŢEA CLIPELOR „PE PILOTUL AUTOMAT”

Am citit un articol...

http://www.financiarul.ro/2011/11/08/oamenii-sunt-pe-pilot-automat-aproape-jumatate-din-timp/

Am avut multe discuţii de-a lungul timpului referitor la acest lucru. Am recomandat să se observe astfel de automatisme din alt punct de vedere: da, aşa este, de multe ori suntem pe pilot automat, dar cât de frumos şi fluid facem acest lucru!!! cât de frumoasă experienţă avem, ca spirit întrupat, să facem lucrurile ŞI automat !!!
Aşadar, să nu privim doar "partea goală a paharului" ci şi partea plină !! S-a ajuns până acolo încât să se scrie cărţi cum că materia în sine este inteligentă, dacă lucrurile "se fac" fără implicarea noastră atentă neapărat, făcând majoritatea lucrurilor pe "pilot automat"...
A fi pe "pilot automat" nu înseamnă nicidecum a face ceva inconştient sau într-o "stare de rătăcire a minţii" care nu ne-ar face fericiţi !!

Eu cred că am ajuns să ne adaptăm atât de bine vieţii noastre curente pământene încât putem să facem ŞI acest lucru !!

Suntem dansatori care nu-şi mai verifică fiecare pas, ceea ce nu înseamnă că nu trăiesc pasul respectiv... Iar dacă am admite că jumătate din cele pe care le facem permanent sunt realizate în acest fel – deşi şi ele necesită hotărâri, modificări de mişcare, răspunsuri la impulsuri neprevăzute, la care de asemenea trebuie să răspundem rapid ...ce bine că putem să facem atât de rapid!!! IATĂ AŞADAR CÂT DE UTIL NE ESTE SĂ NU ARUNCĂM ÎN DERIZORIU ACEST LUCRU... Ce ne-am face dacă am sta să ne gândim dacă să reacţionăm sau nu la apa de robinet care este de o temperatură periculoasă pentru mână??... sau un copilaş care a căzut??...
Dar avem experienţă... Nu-mi permit să cred că nu se leagă toate între ele...
Cât este instinct şi cât este neatenţie? Căci noi aşa numim asta în mod curent: eram neatentă, eram cu gândurile aiurea.
Pentru normalitatea mea, eu mă bucur când las lucrurile să se deruleze „pe pilot automat” şi eu mă mai afund în gânduri. Mă plimb cu mâinile în buzunare şi merg cu gândurile aiurea! E odihnitor, plăcut, picioarele merg, gropile se ocolesc... E drept că nu de puţine ori în tinereţe mă trezeam înjurată de şoferi... Fac mâncare, fac curat, spăl câteva rufe de mână ca să nu mai pun ditai maşina în funcţiune... Merg pe stradă, mă uit pe fereastră ...mă las furată de gânduri... mă trezesc că am închis fereastra şi bine am făcut, căci se răcise de tot camera... Aprinsesem şi lumina şi nu ştiu când – dar nici nu trebuie să-mi bat capul... E drept, nu de puţine ori m-am întors din drum să văd dacă am închis casa cu cheia, pentru că eram cu gândul la sănătatea mamei, la lucrarea pe care trebuie s-o prezint peste câteva ore sau pur şi simplu zâmbind la plăcerea de a fi vorbit cu cineva drag cu 10 minute înainte...
Cât de frumos !!
Ce să fac, îmi asum răspunderea că întârzii doar pentru că nu ştiu dacă am închis uşa... Mi s-a întâmplat nici măcar să nu mă gândesc dacă am închis-o sau nu, iar seara când am venit acasă să constat că uşa fusese de la 7 dimineaţa la 8 seara deschisă !!...
Mai există şi Dumnezeu de-asupra noastră !!

Dar, ca şi multe alte lucruri din viaţa noastră, ne este deosebit de important să ne obişnuim să facem ceva atunci când este necesar să fie urmărit etapă cu etapă, pas cu pas, să avem atenţia concentrată exact acolo şi exact atât cât ne este necesar pentru a face o treabă, o lucrare bine, de calitate, de precizie. Să facem o cercetare atentă, să gândim asupra unor aspecte importante ale vieţii noastre...
Şi părerea mea este că ABIA ASTA ARE DE-A FACE CU BUCURIA DE A FI REALIZAT CEVA EXACT AŞA CUM NE-AM DORIT !! CU FERICIREA ADEVĂRATĂ !!
Apoi ne odihnim.

ŞI PENTRU CĂ MĂ TOT DUCE GÂNDUL PRIN ALTĂ PARTE....
Este de comentat faptul că asemenea studii nu se fac pentru binele omului, pentru binele tuturor, ci pentru mărirea randamentului la locul de muncă fără creşterea salariului. S-a demonstrat clar că omul primeşte în relaxare, acasă, multe impulsuri dacă sunt frumos prezentate (eşti mai fericit! eşti mai relaxat!) De asemenea, descoperirea meditaţiei ca relaxare – nicidecum ca şi cunoaştere şi înţelepţire conduce la astfel de rezultate. Tehnicile sunt puse la punct şi publicate pornind de la o o idee ne-lucrativă, omul stă relaxat şi îşi imaginează că este la mare, la mare, cu cei iubiţi, etc., îşi imaginează că i se dă, că i se face... Se dezvoltă starea de receptivitate, ceea ce este iarăşi un lucru deosebit de bun, dar intenţia este să se primească în acelaşi timp impulsuri de diminuare a gândirii proprii, de a lua de-a gata, pe fondul progresului tehnologic prin care omul primeşte multe, dar de fapt mai mult dă!! Şi nu-şi dă seama !!

Referitor la meditaţie, despre care discutăm intens de câtva timp... viaţa trăită ca o meditaţie! – se oferă în unele firme chiar loc special pentru aşa ceva, iar randamentul creşte fără ca firma să plătească omul în plus...
Ceea ce nu înseamnă că nu ar fi vorba despre un beneficiu personal. Dar nu acest aspect doream să-l discut aici, ci modul de prezentare subliminal al lucrurilor. Dacă omul îşi îmbunătăţeşte activitatea în acest fel, dacă face totul relaxat şi totuşi atent, atunci poate să muncească până la 70 ani fără probleme!! Există articole care arată chiar că meditaţia poate lungi viaţa cu "n" ani !! E frumos, dar dacă vezi cine sponsorizează studiile respective începi să-ţi pui semne de întrebare. Nu pentru că ar avea bani de dat, ci pentru că profiturile sunt uriaşe...
Nu le port pică, dar sunt foarte atentă uneori să văd cum merge viaţa noastră...
Vorbeam cu o rudă care locuieşte în SUA: românii cu cetăţenie americană îşi dau seama imediat de manipulare, americanii autohtoni se încântă imediat, se lasă manipulaţi cu o uşurinţă pe care nu ştii cum s-o interpretezi.
Meditaţia şi conştienţa – două elemente ale manipulării, fără ca noi să fim prea conştienţi de asta – sunt lucruri bune pentru fiecare dintre noi. La fel ca şi golirea de gânduri: nefericirea este că omul care nu mai are obişnuinţa gândirii cercetătoare doreşte să scape de frământări şi de fapt începe să-şi dorească să scape de tot de gânduri, manipulat să creadă că gândul nu e al spiritului, nu este bun, iubirea iertătoare e totul în rest, vorba cărţii... totul e iluzie!! Dar eu nu cred asta. Eu cred că totul e trecător – ceea ce este cu totul altceva...
Dar omul nu mai judecă, ia gândirile altora de-a gata!! În treacăt fie spus, mă uit pe comentarii la siteuri, românii scriu propriile comentarii pentru că nu există comentarii prefabricate în limba română, românii au şcoală şi îşi pot compune singuri propriile răspunsuri. Dar în alte ţări comentariile sunt prefabricate, alegi ce ţi se pare potrivit, click şi gata !! asemănător funcţiei Data/Validation de la Excel...

De aceea nu cred neapărat în teoria conspiraţiei, ci în practica manipulării...

PINK MONDAYS: 7.noiembrie.2011

Îmbrăţişări, dragii mei!!

... Despre sunete... Doamne câte se pot spune... Cuvintele noastre nu pot descrie lumea sunetelor care ne înconjoară...
... şi eu v-am spus câte ceva... o să mai povestim încă multe... atât de multe...
... şi vom descoperi în continuare... zi de zi, încă tot mai multe...

... Dincolo de vorbele, de comunicarea noastră, de sunetele vieţii şi societăţii noastre... de cântecele noastre - toate la origine de o seriozitate pe care noi azi nu o oferim decât poate, foarte puţin comparativ cu oamenii străvechi, muzicii pe care o numim "clasică"... dincolo de toate, neştiute, tăcute pentru urechea noastră, vin echilibrările vibraţionale realizate prin sunet ale planetei noastre... Asemănătoare întrucâtva cu cântecul toacăi şi clopotelor noastre, cu murmurul izvoarelor, cu fâşâitul vântului printre cregile arborilor străvechi, cu veselia splendid-nebună a delfinilor şi pasul tăcut al felinelor prin ierburile savanelor îndepărtate... asta au făcut, şi fac mereu Moşii pentru noi, pentru ca să trăim în continuare pe acest Pământ, noi şi toate vieţuitoarele lui... Ele să poată trăi în lumea omului ajuns nepăsător la cele din jurul său...
Doar pentru puţin timp... după care va reveni în plenitudinea forţelor şi cunoaşterilor sale, îmbrăţişând din nou tot ce-l înconjoară cu dragostea, respectul şi consideraţia pentru viaţă şi progres spiritual.
Este doar o clipă de neatenţie în eternitatea vieţii sale... Şi va reveni întărit, bucuros de împlinirile pe care şi le-a refuzat în această clipă ce lui i s-a părut o eternitate...

Dar să lăsăm toaca şi clopotele de la mânăstirea Putna să ne cânte seriozitatea lucrării lor...
Şi să ne gândim cu respect la toate şi la toţi.........

Din nou vă îmbrăţişez şi vă doresc din tot sufletul o nouă săptămână frumoasă şi plină de atenţie, respect, iubire... pentru întreaga viaţă din jurul nostru...

PINK MONDAYS: 31.octombrie.2011

Bună dimineaţa !!!

SĂ ÎNVÂRTIM O HORĂ-JOACĂ !!!
SĂ RĂSUNE UNIVERSUL DE CHIUITURILE NOASTRE ROMÂNEŞTI !!!

Cântecul, jocul şi voia bună - cum spune românul !!! - să ne ducă pe cărările sufletului înălţat: să ne împace cu cei din jur, să ne mlădieze curgerile cugetului !!!

Vă doresc o zi şi o săptămână plină de înţelegere şi voioşie !!!

Cu drag, Cristiana

P.S. Ne reîntâlnim mâine cu o idee preluată din acest cântec: feţele ascunse ale negării...

PINK MONDAYS. 24.octombrie.2011

În orice zi poate fi orice anotimp, DAR....

dar în fiecare clipă poate exista ceva care să-ţi încălzească sufletul, să-ţi trezească nebănuite forţe interioare, să-ţi deschidă noi drumuri, alături de cei dragi !!
Iubeşte fiecare clipă din viaţa ta, cu curaj, aşa cum iubeşti un om cu toate cele ale sale, cu bune şi rele, cu plăcute şi neplăcute!!...
Vă îmbrăţişez cu mult-mult drag şi vă doresc din tot sufletul toate cele bune şi frumoase!!!
Cristiana

DISPREŢUIREA BLONDELOR: ARTA MANIPULĂRII ŞI REMANIPULĂRII...

Sigur că aceasta este doar părerea mea şi nu oblig pe nimeni să adere la ea...

Majoritatea bancurilor cu blonde sunt traduse de pe siteurile americane.
Avem noi oare vreo tradiţie despre "prostia" blondelor??  Despre "Stupid blonde" ?????....
Cred că nu. De fapt eu cred că avem de-a face cu un fenomen de "prostiRea" noastră... Printre multe altele...
Mi se pare foarte important să ştim şi să nu ne lăsăm influenţaţi. Să nu acuzăm, să nu gândim cu ură, cu mânie. Ci cu înţelegere că fiecare fenomen, eveniment în parte este o fază, pe care ar trebui să o gândim integrată în trăirea noastră complexă.

Sigur că o astfel de discuţie se poate extinde cât o carte !! Se poate comenta mult referitor la faptul că au "prins" astfel de bancuri tocmai la popoarele în care indivizii nu au - biologic vorbind - caracteristici somatice care să adune: părul blond, pielea şi ochii de culoare deschisă. Şi poporul român a urât "nemţii" blonzi şi evreii "roşcaţi"... De aici şi până la a "prinde" fără să gândim prea mult - nu a fost decât un singur pas... De la exprimarea dispreţului pentru că trăim într-o lume a nonvalorilor până la a dispreţui tot ce ne vine în faţă şi nu este ca noi – nu a fost decât un singur pas. Doar motiv să avem, exemplu să avem, prindem orice din zbor şi refulăm pe unde se poate...

Îmi aduc aminte că mai până acum 20 de ani femeile românce se vopseau blonde, pentru că era mai frumos şi pentru că ascundea astfel "ruşinea" părului încărunţit de la vârste tinere. Blondele nu ne păreau câtuşi de puţin proaste sau leneşe. Se simţeau admirate şi asta le făcea - dimpotrivă - mai active. Chiar dădeau dovadă de multă inteligenţă, umor, pe lângă drăgălăşenia înăscută a femeilor.
Poate nu de puţine ori făceau ele însele "poante" cu privire la diverse aspecte ale realităţii, de care râdeam în cor admirându-le, simţindu-ne noi, brunetele: banale şi proaste. Natural vorbind, ele erau puţine, frumoase şi deştepte - noi, brunetele eram multe, banale şi de nimic impulsionate să ne punem şi noi, pe noi înşine, în valoare...

Azi, bancurile... Recunosc atât de multe lucruri de pe "vremuri", din "poantele" noastre!!! Care erau făcute ca expresie a INTELIGENŢEI, nicidecum a prostiei...

Îmi aduc aminte de faptul că de la 16 ani - până pe la 35 - obişnuiam împreună cu prietenii mei să "facem poante!" !!! ...de genul acesta... Exact de genul acesta. Dacă stau bine să mă gândesc, prietenele mele care erau blonde făceau cele mai deştepte "poante" !!! Blondele erau, cum am mai spus, cele mai frumoase şi cele mai deştepte - iar noi, brunetele, ne doream cu ardoare să fim ca şi ele...

Bancurile cu blondele au apărut la americani, ca reacţie la ani mulţi, lungi, în care reclamele de la TV, din 60 - 70 prezentau blonde frumoase, lăptoase, inculte, supuse admirând inteligenţa bărbaţilor, în reclamele de gospădărie, familiare, industriale şi nicidecum la muncă şi exemple de inteligenţă. Femeia trebuia să stea acasă şi să calce cămăşile bărbatului, să crească copiii, să dea de mâncare pisicii, căţelului, etc. Bărbatul era afaceristul dezinvolt, deştept, abil, agil, prezentat "decorându-şi" casa, familia şi maşina cu femei blonde cu ochii mari albaştri şi cu genele brunete !!...
Dar la un moment dat America a descoperit potenţialul economic uriaş al femeilor. Astfel, anii 90 au adus, tot de la americani, imaginea femeii de afaceri în costum taior, cu "diplomatică" şi geantă cu laptop în mână, cu maşini de ultimă genraţie, sigure pe ele şi pe priceperea lor – imaginea complementară a celei anterioare a femeii. Femeia nu mai era blondă ci, stupoare!!! roşcată... Femeia rea era brunetă, hrăpăreaţă, agresivă, criminală şi dispreţuitoare, era „estică” şi nu „vestică”, etc.
Să nu zicem chiar că o asemenea imagine a apărut neapărat pentru s-a dorit implementarea unui anumit tip, din nou, în condiţiile contemporane, ci să spunem - ca să nu intrăm în elemente denigratoare - că totul este ca o imagine a revoltei împotriva naturalului nostru banal şi recalcitrantă la adresa albirii timpurii - începând cu 26 - 30 ani, deja...
Deşi toate sunt mult mai mult decât par la prima vedere...
Un exemplu putem avea, pentru cei care îşi mai amintesc, în anii '80: revolta americanilor împotriva "nemţilor", care erau în masă de oameni mult mai serioşi, muncitori şi cucereau treptat teren pe calea imaginii "Earth made in West Germany" (o cutie de ambalaj din care se iţea un glob terestru, iar pe ambalaj scria "Made in West Germany"). Şi se revoltau americanii... frustrant tare pentru ei... Atunci au început să creeze o altă imagine, pentru că imaginea cea veche semăna prea mult cu imaginea nord-europeană.
Este numai un exemplu.

Aşadar, revenind, nicăieri femei brunete. Pentru americani - chiar am avut o asemenea discuţie cu unii - pentru că nedoriţii sud+centrali americani erau şi sunt bruneţi. Şi pentru că nu trebuie să existe nicăieri imaginea dreaptă, demnă, a femeii încărunţite din cauza liniilor genetice degradate de munca sclaviilor anterioare şi prezente...
Ceea ce nu ştiu mulţi oameni este faptul că albirea părului însă ne ocroteşte de multe elemente planetare care ne pot distruge încă şi mai mult genetica organismului nostru – şi elemente naturale, şi artificiale, care pot deveni mult prea puternice pentru genetica proprie. Vopsirea nu face altceva decât să ne sugă de puteri: toate firele de păr colorate – mai puţin cele „albe” – aduc energii pentru activarea activităţilor proprii; şi astfel în loc să echilibrăm munca desfăşurată, tragem puternic, răspunzând celor leneşi, dispreţuitori de muncă, angajaţi în crearea sau dezvoltarea reţelelor de „oameni ai muncii cu orice preţ”. Şi, în contextul în care s-au dezvoltat discuţiile contemporane despre energii, s-au introdus în lume idei privind vampirizarea: ne "sugem" de energii unii pe alţii – în loc să înţelegem natural că schimbările artificiale pe care le facem cu mâna noastră asupra trupurilor noastre ne determină să ne stoarcem singuri de energii: sexualitatea aberantă, smulgerea părului de pe corp sunt doar două exemple care ne determină să nu mai beneficiem de propriile energii sau de informaţiile şi energiile pe care le primim prin intermediul fiecărui fir de păr în parte...
Am dat astfel de exemple, căci ele se leagă unul de altul: informaţiile sunt elementele vibraţionale care ne pot întări încrederea că nu suntem singuri în lume, că nu avem de ce să ne fie frică de Dumnezeu, că nu suntem pedepsiţi pentru că dorim să cunoaştem... Energiile păstrate prin echilibrarea sexualităţii ne dau puterea să ne punem în practică încredinţările corecte, înlocuind vechiul cu noutatea, fără să ne împotrivim celor care se împotrivesc nouă. Ca să nu mai discutăm despre cunoaşteri care vin să ne încredinţeze că tot ceea ce este de dorit să ne croiască atitudine de sclavi docili pot fi cu uşurinţă ocolite. Doar să ştim şi să vrem...
Multe ne slăbesc, şi ne întrebăm de ce uneori suntem atât de descurajaţi...

Iată de ce nu pot să fiu de acord cu avalanşa de bancuri la adresa blondelor...

PINK MONDAYS: 17.octombrie.2011

Vă îmbrăţişez cu mult drag !!! 

Haideţi să cântăm împreună!!!

De la Sierra Morena,
Cielito lindo, vienen bajando
Un par de ojitos negros,
Cielito lindo, de contrabando

Coro:
Ay, ay, ay, ay,
Canta y no llores,
Porque cantando se alegran,
Cielito lindo, los corazones

Pajaro que abandona,
Cielito lindo, su primer nido,
Si lo encuentra ocupado,
Cielito lindo, bien merecido

Coro
Ese lunar que tienes,
Cielito lindo, junto a la boca,
No se lo des a nadie,
Cielito lindo que a mi me toca
Coro

Vă doresc o săptămână frumoasă, cu sănătate şi putere de împlinire a tuturor celor dorite !!!

Cu drag, Chris

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (3): CONTINUAREA EXERCIŢIILOR

Personal fac astfel de exerciţii din când în când, chiar dacă prima dată le-am efectuat în 1997 – 1998. Efectuate la intervale de timp socotite după cum simte fiecare, ele conduc la împrospătarea permanentă a percepţiilor: care se modifică în ritm galopant, datorită ritmurilor planetare aflate în schimbare rapidă, de la o perioadă scurtă de timp la alta. Nimeni şi nimic nu este perfect, decât pentru a împrăştia efectele existenţei sale în mediul planetar. Totul este perfectibil, totul se conştientizează diferit de la o perioadă de timp la alta.

Să avem în vedere, de la bun început, că asemenea exerciţii pe care le vom derula în continuare, vor fi făcute la început înafara oricăror activităţi curente, chiar dacă – aşa cum am spus – efectele lor şi obişnuinţa de a privi lumea într-un alt fel decât până acum le vom folosi permanent în viaţa curentă.
Să mergem mai departe cu exerciţiile.

1. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI ÎN SPAŢII DE SIGURANŢĂ PROPRIE (CASĂ, LOCURI BINE CUNOSCUTE)
Stând în propria noastră casă, în deplină siguranţă personală, recomandat în picioare în mijlocul unei camere, cu simţurile libere, simultan pe cât posibil conştientizate, după cum am exersat în exerciţiile anterioare. Se percepe ambientul atâta timp cât starea de percepţie rămâne suportabilă. Se percepe trecerea timpului prin schimbarea luminii – de aceea este indicată la început începerea exerciţiilor în apropiere de înserare sau înainte de răsăritul soarelui. Nu vreau să ofer nici un fel de indicaţii referitor la percepţii, lăsaţi simţurile să perceapă totul, de jur împrejurul vostru. Nu este necesar să stăm drepţi, fără mişcare, dar este indicat să începem să percepem cele din spatele nostru treptat: să conştientizăm spaţiul din spatele nostru, să-l simţim – fără să avem neapărat pretenţii de clarviziune. Dacă apar elemente de acest fel, le primim acum fără însă a pune accentul pe ele. Să le privim ca pe o normalitate: şi că apar, şi că nu apar.
Este un exerciţiu simplu de spaţialitate, însă doar pentru a ne obişnui cu spaţiul din jurul noastru. Exerciţiul prezent însă de abia acum începe. Este încercarea de a simţi simultan, la început, privind drept în faţă, tot ceea ce este pe o linie de 180 grd., pe semisfera din faţă a umerilor. Conştientizaţi mai întâi ambele părţi ale corpului: ambii umeri – aşa cum am început. Simţiţi spaţiul dintre umeri, apoi dintre braţe, dar şi de jur împrejurul picioarelor. Este ceva în plus de discutat aici despre picioarele noastre: vom observa că ne este mai greu să ne obişnuim cu perceperea spaţiului de jur împrejurul picioarelor, drept pentru care recomand un exerciţiu simplu: umpleţi cada de baie cu apă atâta cât să staţi cu gleznele în apă şi plimbaţi-vă încet prin apă, simţind apa în jurul gleznelor şi modul în care mişcările apei vin şi pleacă în continuare. De obicei nu suntem atenţi la picioarele noastre, majoritatea cursurilor şi învăţăturilor de acest fel se axează pe simţirile legate de plexurile menţionate în literatura de specialitate, care se opresc la chakra muladhara – plexul sacral sau bazal. Dar ceea ce este absolut necesar pentru curgerea energiilor şi stabilitatea în timp a fluxurilor este atenţia acordată în egală măsură picioarelor. În plus, să nu uităm că cele mai frecvente probleme de sănătate ale bătrâneţii sunt legate de planul mişcării picioarelor. Astfel încât, atenţie în egală măsură tuturor părţilor corpului nostru... Lumea picioarelor ne poate dezvălui mai târziu, pe de altă parte, un univers cu totul special pentru înţelegerea vieţii noastre, a lumii în care trăim, a planetei şi a universului înconjurător. Este bine să avem în vedere şi cerul, poezia – planul sublim, misterios şi metaforic al vieţii – dar din când în când să revenim cu picioarele pe pământ !!!
Efectuaţi un asemenea exerciţiu în casă: în camera proprie, apoi în toată casa, în diferite ipostaze – la masă, în timpul diferitelor activităţi, singuri şi înconjuraţi de familie, tăcând sau vorbind la telefon, uitându-ne la Tv sau lucrând la PC.
Treptat extindeţi exerciţiul înafara casei: la început în locuri cunoscute şi liniştite, apoi din nou în stradă , la fel ca şi la primele exerciţii.

2. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI PE MODEL SFERIC: ORIUNDE, ÎN SPAŢII PERSONALE ŞI ÎN SPAŢII PUBLICE
Tot treptat extindeţi exerciţiul – după ce v-aţi obişnuit cu simţirea semisferică în faţă: prin cuprinderea spaţiului din jurul umerilor, ca şi cum aţi îmbrăţişa cu gândul, cu simţirea proprie verticala spaţiului umerilor. Nu faceţi nici o trecere brusc, verificaţi-vă permanent viteza: să fie o mişcare lină, blândă, chiar graţioasă, bărbaţii nu trebuie să se teamă de graţie – ceea ce înseamnă mişcare lină, nicidecum altceva. Nu vă lăsaţi influenţaţi de idei perverse, ci priviţi apa cum poate curge şi tumultoasă, dar şi lină. Putem învăţa să fim în toate felurile, fără să ne fie frică sau ruşine de ceva.
Treptat extindeţi simţirea spre şira spinării, până când lateralele se vor închide perfect. Faceţi acest exerciţiu conştientizând mişcarea gândului şi a simţirii de jur împrejurul spatelui, fără să lăsaţi gândul să se ducă repede departe, pe spate. Este un exerciţiu de concentrare şi control al simţurilor, important este pentru oricine să facă tot felul de mişcări ordonate cu simţirea, baleind şi repede – dar mai ales încet, cu multă răbdare, spaţiul care treptat devine cunoscut, care acum umple de fapt un gol în lumea cunoaşterilor noastre.
Fiecare om are propria lui simţire, astfel încât consider necesar să nu dau exemple. De altfel, mai consider că este oarecum justificată poziţia unor învăţători de a nu discuta simţirile, căci ele conduc, dacă sunt conştientizate corect, către înălţare spirituală – către modificări ale atitudinii în direcţia liniştirii şi încrederii cu care este privită atent viaţa; dar de multe ori liniştirea omului conduce la o judecată pripită a societăţii, care ne doreşte aprigi, agresivi, „aflaţi mereu în treabă”, părăsind liniile de compromis, de îmbogăţire prin speculă. De asemenea, ridicarea nivelului de spiritualitate conduce către diminuarea superficialităţii, căutarea personală fără a agresa pe cei care au găsit la vremea lor alte înţelegeri, oferind alte explicaţii pentru cele cu care se confruntă întreaga planetă şi steaua care o guvernează în universul pe care îl străbatem, înţelegându-i treptat menirea: alta decât aceea care este cuprinsă în filele multor cărţi şi în programele multor canale de televiziune.
Referitor la faptul că se efectuează exerciţii în spaţiu propriu şi în spaţiu public: SINGURUL LUCRU LA CARE ÎNDEMN ESTE ATENŢIA, PRECAUŢIA PENTRU SELECTAREA MEDIULUI EXTERIOR DE EFECTUARE A EXERCIŢIILOR: NU LE EFECTUAŢI DECÂT PE TROTOARE, ÎN PARCURI, NICIDECUM LA TRECEREA STRĂZILOR. AVEM DESTUL SPAŢIU ÎN JURUL NOSTRU, IAR PREVEDEREA NU A DĂUNAT NIMĂNUI VREODATĂ.

Este un drum pe care fiecare dintre noi îl străbate în felul său.
CEL CARE ÎL STRĂBATE REPEDE ARE ACELEAŞI AVANTAJE CA ŞI CEL CARE ÎL STRĂBATE LENT.
Cel care îl străbate înţelegând ceva are aceleaşi avantaje ca şi cel care înţelege altceva. Căci avantajul nu se socoteşte comparativ cu alţi semeni, ci cu felul în care condiţiile de existenţă de azi, de acum, au determinat trăirile şi felul în care tocmai în aceste condiţii spiritul a înţeles complexitatea lui proprie, a forţelor sale, a celor pe care le poate percepe şi folosi în viaţa sa curentă. Fiecare om poate să-şi completeze sau/şi să-şi consolideze ceva propriu, iar timpul de parcurs până în momentul formării percepţiei sferice complete este clipă de clipă un infinit număr de clipe de trăire deschizătoare de conuri de cunoaştere care avansează în viitor.

3. EXTINDEREA CONŞTIINŢEI DINCOLO DE PROPRIA POZIŢIE ÎN SPAŢIU
Este bine să avem în vedere o perioadă destul de lungă de formare şi de consolidare a percepţiei sferice, timp în care întreaga noastră viaţa devine atentă şi în felul ei contemplativă: şi la adresa propriei persoane, şi privind cele înconjurătoare.
O asemenea perioadă nu rămâne însă fără rezultat, ca şi cum am aştepta ceva: se va observa cum în viaţa curentă simţurile se ascut, devenim sensibili la mişcările şi emoţiile, sentimentele lumii şi ale noastre faţă de lume.
Învăţăm toate acestea – căci sunt învăţături, de fapt – pentru ale folosi, nu pentru a ne „detaşa”, neparticipativi şi insensibili. Vom mai discuta despre acest aspect.
În funcţie de modul în care ne simţim stăpâni pe noi, această fază are două obiective: unul pur spaţial şi al doilea – mult mai subtil – este cel de a ne situa, cu simţurile noastre, în postura altui om, altei vieţuitoare, pentru a-i înţelege simţirile, pentru a înţelege derularea unui eveniment din poziţia lui de trăire:
– Perspectiva personală: stând pe scaun, privim în faţă; în faţa noastră, până la cel mai apropiat perete. Este bine să punem între noi şi perete un alt scaun, iar dacă se află acolo de regulă o masă sau un pat – cu atât mai bine.
După obişnuinţa cu locul şi liniştirea gândurilor, stând pe acelaşi scaun, îmi imaginez că stau de fapt pe scunul, masa sau patul dintre mine şi perete, că privesc DE ACOLO spaţiul până la perete, în faţă. Simt spaţiul acela ca şi cum aş fi acolo, nu pe scaunul pe care stau – de unde am de fapt o perspectivă mult mai largă. Este un exerciţiu de concentrare util pentru viaţa de toate zilele, în care cu greu ne putem concentra pe un segment restrâns – unii dintre noi, sau dimpotrivă, ne concentrăm numai pe elementul trăit „în faţa ochilor” fără să mărim cadrul concentrării noastre. Însă chiar şi atare, spaţial – nu numai tematic – privind lucrurile din perspective diferite, se constată modul în care mediul ne influenţează din postura proprie fiecărui participant în parte la diferite evenimente. Spre exemplu, pentru evenimentele în pregătire, pe care le aşteptăm, este bine să le privim în mod echilibrat din mai multe perspective, şi spaţial, şi temporal, conştientizând bine momentul fiecărei perspective în parte. Iar acest lucuru ne va determina să înţelegem foarte corect, cu timpul, cât de mult timp acordăm viitorului, în dauna prezentului, lucru despre care auzim pe toate cărările, dar despre cum putem schimba efectiv perspectiva între viitor şi prezent – foarte puţin ni se explică. Sigur că fiecare are această experienţă de percepţie, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă important este să nu o facem doar spontan, fără să conştientizăm momentele, ci concentrat, cu voinţă, ca şi atunci când reglăm manual, după necesităţile momentului, obiectivul aparatului de fotografiat (drept e că azi doar profesioniştii mai ştiu ce înseamnă să reglezi manual obiectivul aparatului de fotografiat!! Dar sunt sigură că m-aţi înţeles!!) .
În continuare, îmi imaginez că sunt pe masa din faţa mea şi privesc de acolo locul în care mă aflu de fapt. Este o percepţie inversă, percepţie în oglindă. După un oarecare timp de exerciţiu, înţelegem că privind lucrurile din perspectiva celui care se pregăteşte de un eveniment, el nu se concentrează la mai multe direcţii decât cele pe care le are în vedere din perspectiva proprie obişnuită. De exemplu, dacă mă pregătesc de plecare la munte, pregătesc lucrurile de care am nevoie din perspectiva celui care cunoaşte ce i-a lipsit altă dată şi din perspectiva celui de acasă. Dacă inversăm perspectiva, vom constata de multe ori că intuiţia s-a infiltrat cu siguranţă în simţirile noastre, şi astfel punem mâna pe lucruri la care anterior nu ne-am gândit, dar care se vor dovedi utile la un nou drum. Nu de puţine ori am trăit asemenea experienţe!!... Şi nu este vorba numai despre ceea ce ar necesita propria persoană, ci oricine s-ar afla lângă noi şi ar avea nevoie de ajutorul nostru.
Repet, cele care s-au petrecut spontan uneori se vor înmulţi şi vom căpăta mult mai multă încredere în noi, încredere de folosit în modul cel mai serios atunci când va fi cazul.
– Perpectiva celuilalt: în condiţiile unui dialog sau a unui eveniment trăit împreună, a mă pune în locul celuilalt înseamnă a avea perspectiva locului lui, care formează o atitudine diferită de a mea, la care se poate adăuga intuitiv atitudinea proprie a celuilalt, reflectată în mine ca o simţire atinsă de condiţiile în care şi eu, şi el ne-am aflat, dar ne-au format unghiuri de vedere diferite. Odată cu poziţia celuilalt apare înţelegerea emoţiei celuilalt, care este de fapt un flux emoţional şi o amprentă emoţională lăsată la faţa locului de celălalt. Sigur că practica exerciţiului ne va forma doar simţirea rotaţiei locului, şi unghiului de vedere, dar în practica momentului derulării unui eveniment vor apare mereu lucruri noi, cum sunt emoţiile despre care discutam mai sus, perceptibile pentru că avem obişnuinţa de a privi lucrurile în mod diferit.

Practic, un asemenea exerciţiu nu trebuie să ne conducă imediat la schimbarea activităţilor sau a atitudinii noastre personale în faţa locului sau evenimentului. Dar învăţăm să cunoaştem mai bine mediul în care trăim, oamenii din jurul nostru, ceea ce în timp ne va fi de un real folos.
Exerciţiul ca atare poate fi folosit pentru schimbarea perspectivei de percepţie sau pentru a forma o percepţie vizuală complexă, flexibilă, din orice punct al mediului de trai. Poate fi o formă de relaxare înaintată şi mai ales atingând punctul de relaxare într-un timp foarte scurt. Personal folosesc frecvent acest exerciţiu în timpul lucrului: privind pe fereastră, mă concentrez asupra unui punct din teiul din faţa clădirii, adică cu întreaga simţire în acel punct. În maximum un minut relaxarea este completă şi lucrul poate fi reluat, complet relaxată.

Cu timpul însă vom observa cum imaginaţiei i se suprapune realitatea: dacă stau în propria cameră şi îmi imaginez cum era astă-vară în vârful muntelui, voi avea surpriza să constat că în acel loc... e frig acum, zăpadă şi vânt puternic, e noapte şi... Realitatea mi-a atras atenţia, întrucât am folosit de fapt simţurile şi nu chiar imaginaţia!!... La fel, teiul nu e înflorit şi degeaba îmi pun ideea că sunt în mijlocul auriu al florilor, când de fapt în tei miroase doar a frunze şi scoarţă de copac !!!...

4. PERCEPŢIA REALITĂŢII
Astfel încât am ajuns la cel mai important punct al derulării exerciţiilor noastre.
Multe învăţături cu privire la meditaţii încep cu „Imaginaţi-vă...” Ceva: o plajă, o pădure, un templu monumental... Un loc preferat personal. Linişte şi un peisaj plăcut, din cadrul căruia se va derula mai departe scopul meditaţiei respective.
Ceea ce vă propun este de fapt să înţelegem că asemenea exerciţii au drept scop percepţia realităţii: nu o numesc clarviziune, căci nu este nicidecum o vedere simplă, ci desfăşurarea unui ansamblu de simţiri care formează la început frânturi de peisaj, apoi insule care capătă extindere în timp şi volum de percepţii, apoi părţi mari din realitatea spaţiului şi timpului planetar. Păstrarea şi urmărirea obiectivului – care de fapt se numeşte cercetare – este bine să fie într-un mediu corect perceput, indiferent de felul în care mi se cere să continui meditaţia. Să căutăm realitatea – nu pur şi simplu îmagini plăcute din experienţa, din amintirea personală. Să căutăm întotdeauna realitatea, să ne ancorăm bine în ea, cu răbdare, căutând să percepem conform propriei intuiţii, fără să ne necăjim că atestarea celor percepute vine cu timpul şi chiar rar: uneori doar noi ne putem da seama de realitate, căci noi o cerem şi o urmărim. Tocmai de aceea e bine să facem des exerciţiul fără a urmări o atestare pur şi simplu. Urmărim ceea ce ne cere situaţia în care ne aflăm, ceea ce ni se cere, care devine cadrul celor pentru care efectuăm exerciţiul. Ne vom forma astfel o percepţie obiectivă asupra oricărui punct al vieţii noastre.
În general este bine să nu rămânem neîncrezători în ceea ce percep alţii, ci să înţelegem că aceea a fost percepţia lor, la timpul lor, în condiţiile lor proprii. Pentru că – cel mai important lucru – puterile noastre cresc pe măsura trecerii timpului şi chiar noi, personal, descoperim de multe ori că ne-am înşelat asupra unor aspecte, sau nu am pătruns îndeajuns altele, sau s-au modificat multe lucruri în timp. Astfel de modificări ale rezultatelor unor cercetări sunt foarte normale, în condiţiile în care vibraţia planetară se modifică de la o perioadă scurtă de timp la alta, iar forţele pătrunderilor noastre cresc în timp.
Noi avem rolul de a completa cunoaşterea pe care ni s-a sprijinit munca: pe percepţiile şi descrierile înaintaşilor noştri. Nu trebuie să-i dispreţuim, ci să-i înţelegem şi să adăugăm rezultatele mereu noi ale cercetărilor noastre celor mai vechi.
Nici energia „veche” – foarte frecvent folosită această exprimare – nu trebuie dispreţuită, iar din acest punct de vedere voi face în articolul următoar o detaliere care să susţină această afirmaţie. Nici oamenii care gândesc după alte tipare, mai vechi: cei care gândesc că sunt „în energia nouă” – nu fac altceva acum, pentru această etapă, decât să schimbe tiparele gândirii, care tipare noi, ale dânşilor, vor deveni vechi în curând. De regulă chiar cei care gândesc şi apostrofează semenii lor că „sunt în energia veche” nu acceptă cele noi comparativ chiar cu cele ale lor – ceea ce îi poate determina să înţeleagă că sunt în tiparele de care vorbeam. Iar flexibilitatea lor mai are multe de acumulat pentru a se forma definitiv şi a accepta noutăţile, corecţiile, explicaţiile, cunoaşterile.
De regulă ne facem iluzii că realitatea nu se schimbă – iar în timp ce credem asta – realitatea deja s-a schimbat. Inerţiile sunt cele care determină rămânerea pe loc. Dar inerţiile sunt bune atâta timp cât nu sunt prelungite prin obişnuinţe, căci ele sunt oferite evoluţiilor pentru consolidări de manifestări, necesare formării unor comportamente solide – chiar dacă este vorba de a le folosi pentru puţin timp: dar care contribuie din plin la realizarea unor clipe de viaţă cu trăire şi lucrare în calitate înaltă, moralitate stabilă, atitudine deschisă pentru preluarea şi îmbogăţirea vieţii cu tot ceea ce se poate prelua fără oboseală din mediul de trai curent.
Aşadar să nu ne bazăm pe imagini-fotografii, pe care le ştim din cunoaşterea anterioară, dar ceea ce corectăm în cunoaşterea noastră să aibă un fundament solid.
Se mai pot da exemple aici, legate chiar de cele discutate cu prilejul unor studii prezentate în articolele blogului: vom ajunge să percepem că aura nu este generată doar de corpul fizic, de energetica corpului fizic, ci de structuri materiale concentrice, stabile – adică ceea ce numim corpuri fluidice; că forma totală a „oului” fluidic, aşa cum se prezintă în cărţi, nu mai este la mulţi oameni de forma unui elipsoid, ci de formă sferică sau foarte aproape de obţinere a sfericităţii. Iar acest lucru nu se petrece doar la cei „treziţi”, la cei care nu se interesează în mare parte decât de literatură ezoterică – ci în egală măsură şi la oameni simpli, chiar fără cultură, fără o căutare anume a spiritualităţii sau chiar şi fără o linie precisă religioasă, practicant-religioasă.
Vom observa de asemenea că niciodată la periferia sferei sau chiar a celor care au rămas cu forma corpurilor fluidice sub formă de ou – elipsoid – nu se percep culorile pe care le cunoaştem dintre cele aurice general percepute în mod curent la nivelul corpurilor eteric-astral-mental-cauzal. Iar acest lucru se datorează faptului că toate culorile corpurilor spirituale, superioare, sunt compuneri de materii de vibraţie foarte înaltă, pe care doar le putem asocia unor forme de percepţie care să ne conducă către impresii de: argintiu, auriu, opalescent foarte deschis, ca o sticlă sau un material translucid cu impresii de culori care se schimbă permanent.
Şi încă multe, multe altele.
Vă las pe voi să le descoperiţi.

Căutaţi percepţii reale. Notaţi orice percepţii aveţi , căci viaţa vă va arăta dacă ele sunt corecte sau apare mereu ceva de corectat. Bucuraţi-vă de greşeli, studiaţi-le, înţelegeţi-le şi veţi vedea că în timp ce le studiaţi pentru a corecta, veţi afla o gamă uraişă de noutăţi din care, mai departe, se deschid propriile învăţături. Învăţaţi singuri sau împărtăşiţi mereu cunoaşterile cu cei care au şi ei experienţe proprii în domeniu, după cum simţiţi.

Am discutat despre elemente spaţio-temporale, dar în egală măsură se poate discuta despre spaţiu şi timp: înţelegerea istoriei reale – personală şi a întregii omeniri, dincolo de confuziile în care ne zbatem azi.
De altfel, putem cerceta, şi înţelege astfel dimensiunile reale ale societăţii noastre – trecută, prezentă şi viitoare. Cu răbdare şi dorinţa cunoaşterii realităţii – prin forţe proprii.

PINK MONDAYS: 10.octombrie.2011

Aaaazi aaam fooost puturoşiiiiicăăăăăăă !!!!!

Mă iaaartăăă cineva ???!!!.......

Eeee... dacă m-aţi iertat aflaţi că sunt într-o mică vacanţă de o săptămână şi îmi cam fac de caaap, recunosc !!!
Vă pup, vă îmbrăţişez şi vă doresc o săptămână roz-roz-roz !!!
Cu drag... mult-mult drag, Chris!!!

ÎNTUNERIC ŞI LUMINĂ

Nu am comentat nimic privind cele "Trei zile de întuneric", şi nu voi comenta nimic despre astfel de preziceri, căci pe de o parte nu cred în ele - cu tot respectul, iar pe de altă parte consider că întunericul este tot atât de folositor ca şi lumina.
Nu vreau să comentez prea multe din aceste puncte de vedere, însă atrag atenţia asupra încredinţării mele că nu există de fapt întuneric, am spus-o de foarte multe ori în cei 6 ani de internet, ci doar incapacitatea temporară a ochiului uman de a percepe toate felurile de radiaţie emisă de structuri sau reflectată de structuri materiale.
Se poate comenta în fel şi chip faptul că un asemenea fenomen nu ar fi valabil pentru întreaga planetă, sau pentru toate vieţuitoarele planetei, sau pentru câmpul fizic, rămânând la dispoziţia clarvăzătorilor câmpul astral-mental şi cauzal care chiar ar fi interesant de văzut cum s-ar prezenta astfel !!! Şi poate că, dacă nu acceptăm că facem evoluţii coordonate, am putea în sfârşit înţelege că asemenea evenimente ar dezvolta alte simţuri umane - care să ne convingă, sau să ne construiască începutul unor convingeri privind evoluţiile noastre.
Dar aşa ceva ar dezvolta şi celorlalte vieţuitoare planetare începuturile altor dezvoltări ale simţurilor lor, vieţuitoare pe care numai omul - şi nu Dumnezeu - le uită permanent, ca şi cum într-adevăr ele ar fi corpuri lipsite de spirite în evoluţii. Nici măcar vieţuitoarele până la mamifere, care sunt creaţii trupeşti planetare însufleţite, nu sunt nicidecum lipsite de suflet, şi poate că vom înţelege bine cândva acest lucru. Pentru toate există o grijă deosebită, chiar dacă nu şi din partea tuturor oamenilor... Aşadar, răspunzând unor discuţii mai vechi, admiţând că asemenea evenimente s-ar putea produce, eu tot o să mă uit pe fereastră, tot o să ies afară, să văd cu ochii mei ce se este acolo!! Cu tot respectul, vom vedea ce se va petrece, pentru mine viaţa este interesantă chiar şi şi atunci când mă face să plâng...

Toate cele bune, cu drag şi cu respect, tuturor!!

PINK MONDAYS: 3.octombrie.2011

ORICE AVEM DE FĂCUT, SĂ FACEM BINE. 

CU DĂRUIRE... 

ŞI MAI ALES... CU BUCURIE !!!

Astfel totul poate ajunge să fie un zbor frumos, plăcut celor din jurul nostru, un adevărat exemplu demn de urmat !!!

Să ne dorim o săptămână în care toate cele necesare să le facem zburând de la un lucru la altul, realizând cu graţie toate cele presărate înaintea noastră !!!

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (2): APROFUNDAREA CUNOAŞTERII DE SINE: EXERCIŢII PENTRU PERCEPŢIE SFERICĂ

Continuăm cele prezentate anterior sub titlul: VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (1): PERCEPŢII ÎN STĂRILE MEDITATIVE
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/09/viata-traita-ca-o-meditatie-1-perceptii.html

1. GENERALITĂŢI:
Este necesar să se ţină cont de faptul că acest program este cu adevărat un program special pentru ridicarea calităţii spirituale în manifestările noastre curente, dincolo de a le considera un program de exerciţii destinat dezvoltării unor capacităţi normale sau paranormale. Este un obiectiv deosebit de important, aşa cum am specificat şi la călătoriile astrale, pe care îl am mereu în vedere atunci când discutăm despre asemenea subiecte practice.
Este necesar să se dezvolte ceea ce am cîştigat şi să nu se urmărească cu prioritate ceea ce nu a apărut. Ceea ce apare pe parcurs să fie ceva natural, spontan, observat îndelung şi lăsat să se dezvolte. Pentru că, să nu uităm, nu ne cunoaştem suficient în acest moment, la nivele relativ joase de vibraţie, de aceea trebuie să ne studiem din toate punctele de vedere pentru a ne cunoaşte: suficient pentru a ne forma o imagine despre noi înşine, aşa cum nu am mai avut-o până acum. O imagine a interiorului – adică a impulsurilor interioare care ne determină să participăm la modelarea lumii în care trăim, o imagine exterioară a celor care se prezintă în faţa simţurilor noastre, care ne impulsionează, care se îmbogăţeşte mereu cu altele noi, precum şi cu reacţiile noastre.
Numai aşa putem spune că am ajuns să ne acceptăm, prin cunoaştere de sine. A spune pur şi simplu că ne acceptăm, robotic, doar pentru că aşa este bine, aşa este frumos, aşa este modern... nu este calea de a ne cunoaşte profund şi a ne accepta profund: moment din care să pornim remodelarea proprie, aşa cum conştiinţa noastră ne cere. Dacă nu ne cere conştiinţa cu adevărat acest lucru, ne vom da seama şi putem aştepta acest lucru în linişte, ca un ideal care poate fi urmat – însă la un moment dat care îşi va forma singur drumul. Atunci vom avea nevoie de întărire: acum avem nevoie să ajungem să-l avem... Ceea ce ne place la alţii nu înseamnă că este un obiectiv pe calea căruia chiar suntem angrenaţi: unii suntem, alţii facem paşi spre a-i cunoaşte diverse stări, alţii au nevoie de încurajare ca să se avânte alături de cei care merg echilibraţi pe drum.
Principalul scop al acestor exerciţii este acela de a ne dezvolta percepţiile în primul rând pentru a ne cunoaşte pe noi înşine. Percepţia sferică presupune în primul rând centrul, noi înşine, cel care percepe: pe noi înşine şi tot ceea ce este în jurul nostru. Suntem pe Pământ pentru a consolida diferite aspecte ale sfericităţii, într-o lume în care imaginea sferică este o parte a reprezentării echilibrului faţă de un centru: ceea ce nu presupune că totul este sferic, totul este rotund, că numai ceea ce a ajuns la sferic este şi perfect. Dar suntem aici pentru a învăţa să privim totul prin prisma existenţei sfericităţii. Sfericitatea oferă o panoramă a existenţei monadei în echilibru pe toate direcţiile, în plenul sau în lipsa elementelor de câmp perceptibil în lumile împletite în conştienţa noastră: acolo unde arcul devine un punct, iar punctul devine spaţiul multivalent în care învăţăm liniaritatea şi secvenţialitatea.

Dezvoltările percepţiilor dincolo de normalul cotidian sunt doar începutul perfecţionării proprii de natură cu adevărat spirituală – nu religioasă sau profesională, care i se include. Tot ceea ce se poate face astfel conduce la sensibilizarea profundă a tot ce poate fi mai uman, păstrând linia echilibrului în toate manifestările noastre. Dacă se vor dezvolta în continuare altfel de capacităţi, ele trebuie să vină pe un fundament spiritual foarte elevat, conştientizând faptul că trebuie să se dezvolte această profunzime a calităţii moralităţii şi a corectitudinii percepţiilor, mai presus de orice. Clarviziunea a demonstrat de regulă că omul rămâne tentat în primul rând de bani, de aceea se îndreaptă imediat către sănătate, „bioenergie”, „biodiagnoză”, profitând conştient sau nu de faptul că omul de rând nu ştie că sănătatea nu se obţine şi menţine decât prin efort personal, indiferent de gradul de deteriorare a corpurilor, prin liniştire profundă, prin alimentaţie sănătoasă şi naturală, prin depărtarea de manifestare agresivă, răzbunătoare, prin înlăturarea activităţilor prin care se poate încuraja delăsarea celor din jur (familie, vecini, serviciu). În acest fel, dacă clarvăzătorii s-ar preocupa de cele care sunt pline de confuzii în prezent, privind evoluţiile, istoria, energetica planetară, profilul spiritual al populaţiilor pământene, echilibrul şi calmul ne-ar guverna mai mult vieţile, am crede mai multe lucruri din aceste puncte de vedere, în locul unei neîncrederi generalizate – datorate nepriceperii cu care ne tratăm în primul rând pe noi înşine.
Fiecare tip de exerciţii, centrate pe fiecare din cele 5 simţuri, durează o săptămână sau o perioadă convenabilă pentru fiecare persoană în parte, cu condiţia să nu fie prea scurtă – căci în primele două zile de la schimbarea registrului de percepţie inerţiile sunt foarte greu de învins; nici prea lungă, căci simţurile vor fi stimulate prea mult timp, iar inerţiile în perioadele următoare vor fi şi mai puternice. Să se ţină cont de înclinaţiile fiecăruia, iar dacă nu sunt foarte bine cunoscute, să se menţină perioadele specificate aici, hotărându-se doar combinaţiile (a doua fază) în ordinea dorită.
Nu trebuie să uităm că, oricât de înaintate ne credem simţurile, întotdeauna este loc de mai mult. Să avem încredere în ele, dar să credem din tot sufletul că nimic nu se termină cu ceea ce ştim. Până la sfârşitul vieţii noastre avem de descoperit noi şi noi lucruri pe care nu le-m perceput într-un moment sau altul al vieţii. Considerăm că suntem cu adevărat într-o spirală ascendentă, care ne va conduce spre “ceruri” mereu nebănuite: niciodată nu putem bănui până unde poate ajunge mintea şi sufletul nostru!...

2. PRIMA FAZĂ: DEZVOLTAREA PERCEPŢIILOR

Primul simţ: prima săptămână: VĂZUL
1. Primul set de exerciţii din cele două, a căror formă se va repeta pentru fiecare simţ în parte: ori de câte ori îţi aduci aminte, priveşte orice se află chiar în faţa ta, oriunde poate ajunge privirea din locul unde te afli: în casă, pe o fereastră, în natură, pe stradă, în orice mijloc de transport. La TV, încearcă să priveşti şi cadrul aparatului, şi imaginea, dar nu prea mult şi nu prea des: momente scurte pentru că este greu... Nimic nu trebuie să te obosească cu adevărat. Dar ţine cont de acest lucru când priveşti la TV, câteva clipe înainte de a vedea şi a asculta programul dorit.
Priveşte detalii; priveşte cuprinzător; priveşte tot ceea ce îţi trece prin faţa ochilor. Fii atent să nu deranjezi lumea, fii discret, moral, atent fără să gândeşti despre cele care fac obiectul observaţiei tale. Nu-ţi permite ca gândul să comenteze percepţia: „Trebuie să şterg praful!” Sau „Of! Ce dezordine!”: acceptă dezordinea ca atare în acel moment, nu sări să ştergi praful sau să faci ordine, continuă acţiunea pe care o faci, treaba peste care priveai în timp ce faci observarea. Însă da! ne repliem asupra faptului că nu este sănătos să nu avem grijă de curăţenie – dar nici să nu ne facem de lucru cu mopul, căldarea şi pămătuful de şters praful fără să fie cazul.
Fă-ţi treburile zilnice şi priveşte. Lasă să curgă zgomotele, mirosul florilor (priveşte forma, culoarea, detalii sau mediul de creştere). Nu te opri din mâncat, dar priveşte ceea ce mănânci sau unde manânci. Înafara momentelor de percepţie, dacă îţi aduci aminte de cele percepute, foloseşte-le pentru dezvoltarea culturii proprii, dezvoltă cunoaşterea – dacă simţi nevoia. Este opţiunea personală, este foarte bine pentru noi, dar nu face parte din cele urmărite aici.
Nu modifica nimic din programul vieţii tale. Priveşte. Priveşte oamenii care vorbesc, furnicile pe trotuar, artezienele, maşinile, oamenii cum merg. Aşează-te pe trotuar cu faţa la maşini şi uită-te la ele în mişcarea lor.
Uită-te la tine, priveşte-ţi mâinile, corpul cum îl vezi de sus şi spre laterale. Nu fă nimic în mod special, nu-ţi schimba nimic în viaţă pentru a face asemenea exerciţii. În mod special, poţi merge în parc sau poţi privi o pubelă de gunoi, căci ele pot face parte din viaţa ta, ele pot face parte din programele curente ale existenţei noastre. Ne întărim prin a nu mai desconsidera nimic din cele aflate în jurul nostru.
Repet, fii moral, discret şi delicat, nu uita că este vorba despre un program de ridicare a calităţii spirituale. 
2. al doilea set de exerciţii, despre care spuneam că se va repeta la fiecare simţ în parte: seara sau dimineaţa – sau oricând când eşti sigur că ai 10 minute libere – undeva, unde nu vine nimeni peste tine (unii au folosit chiar şi baia, când familia are copii mici) şi în acelaşi loc pentru tot timpul primelor 5 săptămâni: aşează-te în linişte sufletească pe un scaun. Dacă poţi într-o cameră, aşează-te în mijlocul ei, dacă nu – aşează-te oricum. Întoarce capul cât poţi mai mult spre stânga (sau dreapta, cum îţi vine) şi cuprinde cu privirea tot ceea ce poţi vedea, lent, rotind capul până la cel mai mult cu putinţă punct situat în cealaltă parte, opusă punctului de la care ai pornit. Priveşte în faţă apoi şi apropie cu privirea de la cel mai depărtat punct din faţă – la cel mai apropiat (vârful nasului, de exemplu). Şi acest set de exerciţii se va derula zilnic.
În ultima zi (dacă faci o săptămână: duminică) plimbă-ţi imaginaţia şi prin spate, dacă poţi să-ţi imaginezi acest lucru. Dar nu te gândi la ce ţi-ar folosi, ai doar un exerciţiu de vedere. Fă-o doar câteva secunde, nu e un exerciţiu de clarviziune. Este o extindere a privirii şi atât.
Nu-ţi nota nimic. Nu-ţi comenta impresiile din ceea ce ai văzut. Nu comenta cu altcineva nimic: gândeşte-te că nimeni nu are nevoie de vreo remarcă privind felul în care sunt lucrurile pe care le-ai perceput. Deocamdată. Ai o viaţă să discuţi despre toate felurile de observări pe care le faci. Poţi să comentezi cu cei din jur ce ai văzut la TV, ce ai cumpărat, ce ai făcut la serviciu sau pe drum – dar nimic din ceea ce ai făcut ca exerciţii. Lasă însă memoria să se extindă singură, fără să o forţezi cu ceva.
Dacă soţul (soţia), prietenul (prietena) vor să facă la rândul lor asemenea exerciţii – să faceţi diferit unul de altul şi să nu vă comentaţi impresiile. Nu lăsa gândul să intervină: dacă vine, primeşte-l şi lasă-l chiar în mijlocul frazei, exact acolo unde ai conştientizat că a venit. Nu te enerva că vine – este normal să vină: învaţă că TOATE cele care există sunt NORMALE, noi trebuie doar să le stăpânim în sinea noastră, să le folosim în deplină cunoştinţă de cauză sau să le lăsăm să zburde libere, atunci când este cazul, şi să ne bucurăm de ele în acest fel. Nu te supăra pe gând, pe mintea ta buclucaşă, neastâmpărată. Reacţia ta negativă îmbogăţeşte de fapt reacţia minţii şi nu vrei asta. Este un exerciţiu foarte bun şi pentru momentele în care cineva este deranjat (chiar dacă din delicateţe nu spune, dar simţi acest lucru) şi trebuie să taci. Nu vei mai simţi frustrare, te opreşti fără măcar să termini fraza şi omul iţi va fi poate chiar recunoscător.
Culcă-te fără să-ţi comentezi. Dacă imaginile vin, coboară ochii sub pleoape, chiar dacă te dor un pic – nu este nimic rău – în întunericul care apare vei adormi imediat: imaginile se formează la depărtare şi privind ceva mai sus decât linia dreaptă „în faţă”; schimbând elementele de formare totul se va modifica imediat.
Dacă în cursul acestor exerciţii percepi în dreptul tâmplelor o lumină mică aurie sau argintie, ca un beculeţ care se aprinde şi se stinge, nu te speria şi nici nu crede că te vizitează o entitate! Este un plex energetic foarte dezvoltat la mamifere, care devine perceptibil pentru noi, acum: pisicile au observat întotdeauna asta – este rândul nostru acum!!!

Al doilea simţ – a doua săptămână: AUZUL.
1. Va fi greu să te obişnuieşti să muţi atenţia de la văz la auz: 2-3 zile fii înţelegător cu tine însuţi. Dacă persistă percepţia de văz, dă capul uşor pe spate şi priveşte în sus, respiră uşor, dar concentrat în continuare pe auz. Trage cu urechea la orice zgomot din jur. Nu te supăra de zgomotele puternice; dacă te obosesc pune câteva minute o muzică încet şi apoi închide – căci nu ai un program de audiţie sau de meditaţie. Ascultă orice, vei ajunge să auzi şi ce nu ai crezut că poate fi în jurul tău. Nu trage cu urechea la sensul conversaţiilor din jur, dar ascultă tonul, timbrul şi intensitatea vocilor celor cu care intri în contact direct. Nu-ţi comenta în gând, opreşte gândul, aşa cum ştii deja acum.
Opreşte-te pe marginea drumului: din depărtare vine o maşină – are un sunet; ajunge în faţa ta – are alt sunet; când se îndepărtează – altul. Îţi vine să-ţi spui: efectul Doppler, dar nu spune, ştii şi gata. În spatele tău mai aproape sau mai departe, vorbesc oameni: simte diferenţa între felul în care percepi discuţia care se petrece în faţa ta, comparativ cu aceea din spatele tău; cum se suprapun sunetele străzii cu sunetele vocilor, cu păsările, cu o uşă care se trânteşte, cu o apă care curge. Simte cum vin sunetele, cum se îndepărtează. Întoarce capul – ca şi la văz – şi vezi cum vin reverberaţiile sunetelor dintr-o parte în alta şi invers.
Doar atât.
2. Seara: pe acelaşi scaun: ascultă sunetele sau reverberaţiile sunetelor care ajung până la tine. Nu te gândi de unde vin. Dacă vine gândul – opreşte-te. Nu te supăra pe tine sau pe altcineva care te strigă sau telefonul care sună. Dacă sună – răspunde, trăieşte viaţa; dacă sună cineva la uşă, du-te să răspunzi, ascultă-i vocea de dincolo de uşă.
S-ar putea la sfârşitul perioadei să auzi un bâzâit puternic în cap. Nu eşti bolnav, nu trebuie să te duci la doctor. Este zgomotul universal care poate fi perceput: este cel mai greu lucru pe care oamenii l-au suportat, în cadrul acestor exerciţii. Dacă te vei obişnui cu el – îl vei căuta, căci devine liniştitor. Vom mai discuta despre acest lucru.

Al treilea simţ: MIROSUL. Nu mai repet săptămânile, le ştii acum.
Miroase orice. Ai prins firul exerciţiului. În plus, du-te la o pubelă de gunoi sau o ghenă, să vezi cum miroase. Dacă nu suporţi, primeşte zâmbindu-ţi îngăduitor, dar câteva secunde pe zi sau la două zile repetă, pentru că aici – ca şi în alte cazuri – suntem tributari educaţiei: este bună educaţia, dar de multe ori exagerată. Nimic nu este “Câh! Caca!” aşa cum am fost învăţaţi în copilărie. Este doar descompunerea materiei, intrarea ei, din nou, în circuitul universal.
Du-te la o florărie, în natură, acasă, în diverse camere, la serviciu, pe stradă, bagă-ţi capul în axilă, în palmă, într-o sticlă. Aici poţi căuta – este un simţ care nu dă buzna peste noi, ca văzul sau auzul. Experienţa mea mi-a arătat că diferenţele merg aici pe ridicarea capului şi coborîrea lui (ca şi cum ai afirma din cap – ceva). Este o experienţă care se dezvoltă în timp, şi se poate detalia un lucru foarte special: de o parte şi de alta a foselor nazale, pe interior adânc, se află punctele de contact ale energiilor care vin de la alte corpuri fluidice superioare ca vibraţie corpului fizic, care dau naştere la conştientizarea clar-intuiţiei. Deci foarte mare atenţie la miros, nimic nu este derizoriu, nimic nu este prea mult din cele pe care le-ai cunoscut anterior chiar şi despre tine.
2. Seara, miroase respirând – dar nu respira pentru a face yoga sau exerciţii de conştientizare a respiraţiei. Conştientizarea respiraţiei o faci doar dacă te sperii sau te doare ceva. Nu se întâmplă nimic rău, doar te poate zgudui ceva care a fost latent până atunci.

Al patrulea simţ: GUSTUL.
1. Este ceva cu totul special. Din acest moment începi să-ţi foloseşti mult mai mult inspiraţia de moment. Eu nu pot da decât exemplele cu care am operat, fiecare om însă are înclinaţiile sale şi trebuie să se dezvolte mai întâi conform lor. Ulterior – când se simte singur în stare să dezvolte ceea ce a trăit – poate să îşi îmbogăţească experienţa cu căutările şi trăirile altora. Când explicaţi şi altora, NU UITAŢI SĂ ATRAGEŢI ATENŢIA ASUPRA ACESTUI LUCRU.
Conştientizează gustul pe care îl ai în gură pe stomacul gol, în timp ce mănânci, după ce ai mâncat, în timp ce faci (şi după) duş, în timp ce eşti în aglomeraţie sau singur. Vei observa că în anumite situaţii subconştientul te anunţă prin anumite forme de simţ – acestea pe care le dezvolţi – dacă ceva se dezvoltă fără ca tu să ştii: nu ştii ce te aşteaptă, dar şti că se va petrece ceva şi nu te mai poate lua nimic prin surprindere (decât dacă hotărăşti TU dacă trăieşti o perioadă a vieţii tale la fel ca toată lumea – căci chiar e plăcut! – sau ai nevoie să trăieşti un timp forte în regim special). Este valabil pentru orice simţ.
Apreciază orice gust, învaţă-ţi propriile gusturi – nu ceea ce îţi aduc alimentele: dar nu mânca ceva stricat doar ca să vezi ce gust are sau ceea ce simţi după un pumn de medicamente !!!...
2. Seara: relaxează-te tot acolo unde te-ai obişnuit, ai răbdare să simţi gustul pe care îl ai în timp ce stai acolo. 10 minute trec tot la fel dacă ai sau nu ai răbdare – indiferent ce ai citit despre… rezonanţa Schumann! (şi vei ajunge la concluzii proprii privind cele ce s-au scris despre acest lucru!!! Eu şi cei din jurul meu au observat că… timpul se dilată chiar!!! Mai discutăm despre asta la sfârşitul perioadei de exerciţiu!!!)
Înghite şi simte din nou. Tuşeşte în pic, fă ceva – dar nu folosi alte simţuri. Deocamdată!

Al cincilea simţ: PIPĂITUL
1. Fii moral şi nu-ţi imagina cum ar fi să pipăi pe cineva…
Simte tot ceea ce este în calea ta – nu mai mult. Pipăie cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă – vezi care este diferenţa. Dar dacă pui mâna pe cineva – simte că nu trebuie să faci asta ! Dar dă pace gândului, lasă-l în abandon şi nu te apostrofa – eşti om până la urmă: aşa învăţăm să ne canalizăm forţele către echilibru şi nu impunându-ni-l.
Pipăie o rufă când o speli, vasele, fii delicat; nu lăsa nici aici să te invadeze alt simţ.
2. Seara: tot acolo, atinge lucrurile din jurul, tot ceea ce porţi cu tine. Îţi treci mâna prin păr, peste obraz, peste unghii, ochelarii dacă porţi. 10 minute trec – doar răbdare să ai.

3. FAZA A DOUA: COMBINAŢII
În continuare, exerciţiile pot merge la perioade pe care fiecare dintre noi le poate modifica după cum simte nevoia.
După cum doreşti, fără o ordine prestabilită, dar notează ca să nu uiţi, faci 2-3 zile (nu mai mult, sunt foarte multe astfel de combinaţii) de:
– Câte două simţuri: văz – auz; văz - miros; văz - gust; văz - pipăit; auz - miros, etc.;
– Câte zile suporţi fără să oboseşti: 3 simţuri, 4 – atât cât simţi că nu mai poţi şi mergi doar un pic dincolo de momentul în care simţi că te-ai plictisit sau ai obosit. Căci da, se poate instaura plictiseala. Rezistă. Mergi mai departe. Ar fi păcat de timpul petrecut până acum ca să renunţi numai din plictiseală…
Dar da! este o fază care dă multora de furcă, această plictiseală…

De fapt această fază a combinaţiilor din ce în ce mai complexe este cea mai importantă fază. Ai dezvoltat fără să-ţi dai seama multe lucruri pe care nu le conştientizezi, mai bine zis ÎN PLUS decât ceea ce ai conştientizat de-a lungul acestor săptămâni de exerciţii. Se poate ca, la un moment dat, să simţi că eşti obosit, dar culcă-te mai devreme, nu opri chiar acum.
Este greu? Încearcă să mergi mai departe, dar nu astfel încât să devină chinuitor. Poate anul viitor sau peste “n” ani va fi mai uşor, vei avea mai multă răbdare, experienţă, nu este nimic ruşinos în asta. Oricum este o experienţă care te va ajuta enorm în viaţa de toate zilele.
Este prea uşor? Mergi mai departe.  Stai în locuri publice şi lasă ca toate cele învăţate să devine conştiente şi active în tine. Nu fă nimănui nici o observaţie, nu spune nimănui nimic. Ridică capul spre cer, respiră şi mergi mai departe. Nu este vorba aici de Dumnezeu pe care îl iubeşti, ci despre îndreptarea canalelor energetice în partea cea mai activă ganglionar a organismului: umerii, traseele energetice care merg spre cap. Dacă eşti femeie, fă un efort să nu te epilezi la subraţ în această perioadă, dar spală-te des, căci cel prost obicei al femeilor este epilatul pe corp, care taie “subvenţiile” energetice pentru ganglionii aflaţi pe umeri şi gât!!! Din nefericire, nimeni nu ne învaţă să fim liniştiţi şi să nu consumăm carne (cel mult peşte) pentru ca transpiraţia noastră să miroasă a câmp sau a brad (eu vorbesc acum foarte serios…)!!!
Renunţă la camera ta şi la cele 10 minute zilnice. Oriunde fă aceleaşi exerciţii, ori de câte ori îţi aminteşti. Simte-te într-un univers sferic, în care totul se petrece de jur împrejurul tău. Tu eşti în acest univers, fiecare dintre noi suntem în acest univers.
Mulţi s-au oprit înainte de a termina, furaţi de mirajul clarviziunii şi clarauzului. Chiar dacă apar, mergi cu exerciţiile înainte, încă nu ai ajuns acolo unde poţi ajunge…
AI TOATĂ VIAŢA ÎNAINTE SĂ AJUNGI, ŞI SĂ TE OPREŞTI EXACT UNDE TREBUIE.
Lasă să te cuprindă acest univers, din toate părţile şi nu te speria ca şi când toate ar da buzna în viaţa ta: este o părere numai, care se estompează în timp; cu ceea ce rămâi numeşti ECHILIBRU ACTIV. Trăieşti cu el de acum încolo. Explorezi orice element de manifestare, orice stare, orice eveniment, orice informaţie, prin activarea simţirii de jur împrejur, până când această stare devine o obişnuinţă. Nu comentezi decât cu cei care te pot înţelege, care sunt echilibraţi de felul lor, căci vei vedea că se înţelege partea pozitivă şi partea negativă simultan, lucru care te face să apreciezi situaţiile în linişte sufletească, să înţelegi că fiecare lucru pe care l-am cunoscut sau îl cunoaştem are o parte pozitivă concretă şi una negativă: ponderea lor în total poate fi diferită şi oferă momentului o faţetă sau alta a sa. Abia aici foloseşti mintea pentru a crea extinderea fenomenului la implicaţii bănuite sau nebănuite ale sale. Dacă te-ai obişnuit să mergi aşa, nici nu este nevoie să gândeşti secvenţial (secvenţă după secvenţă, punct după punct), le percepi pe toate deodată şi numai dacă trebuie să explici cuiva ceva, atunci le expui după cum îţi este audienţa.
În astfel de situaţie în care ai ajuns, vei înţelege că toată ştiinţa pe care ai învăţat-o este de fapt subsidiară celor pe care ţi le oferă experienţa personală. Se dezvoltă în primul rând clar-intuiţia: foarte puţin discutată în lume, ea este mai mult decât clarviziunea, oferă o multitudine de lucruri în plus, pe care viziunea le prezintă în mod comparativ sau abstract, după bogăţia de experienţă a omului; de aceea te poate induce mult în eroare fără cunoaşterea propriului mod de prezentare a lumii: şi concret, şi sintetic – abstract spunem noi azi; amândouă poate şi secvenţial, şi simultan. De aceea există extrem de multe confuzii în lume, sau încredinţări care au la bază lucruri vechi, care conduc astfel la negarea experienţei corectate a altora.
Deocamdată atât.

PINK MONDAYS: 26.septembrie.2011

CĂLUŞUL...

Fiecare popor are dansurile sale tradiţionale. Să nu uităm că atât mişcările, cât şi muzica ce susţine dansul sunt de fapt elemente de natură solomonară - şamanică le spun unii azi. Adică de ridicare, păstrare şi dezvoltare a vitalităţii bărbatului: de la vârstele copilăriei până la cele mai înaintate vârste ale sale. Este drept, ele au devenit azi, după milenii de umbră a cunoaşterii străvechi, elemente de spectacol comercial. Dar să nu ne uităm rădăcinile. Bine, vom discuta pe îndelete, în lumina celor pe care le discutăm aici în mod normal... Deocamdată să ne trezim un picuţ la viaţă prin intermediul CĂLUŞARILOR !!!!!!! .......

VĂ DORESC O SĂPTĂMÂNĂ MINUNATĂĂĂĂ !!!.....

PINK MONDAYS: 19.septembrie.2011

EEeeeei !!! de data asta sper să fentez RDS şi să ajungă la voi această drăgălaşă postare !!!

Sper că v-aţi luat avânt pentru o nouă săptămână, daaaa?????!!!!!!!!!!
Fruntea sus, pieptul înainte, privirea inteligentă, ţanţoşă, sufletul suuuuuus !!!!

Vă îmbrăţişez cu muuult mult drag !!!