FILĂ DE JURNAL: 5.SEPT.2011

"Sa zambesti unui om care este suparat; sa vizitezi, chiar si pentru putin timp, pe cineva care este singur; sa oferi adapost sub umbrela ta cuiva aflat in ploaie; sa citesti ceva unui orb; aceste actiuni si multe altele pot parea marunte, dar astfel noi putem sa dam iubirii noastre pentru Dumnezeu o forma concreta." Maica Tereza
 

Mă gândesc şi la aceste aspecte, cu care eu personal m-am întâlnit uneori - este drept nu de multe ori: o dată în viaţa curentă, şi de multe ori pe internet.
Sunt oameni care sunt atât de necăjiţi de viaţă încât nu suportă zâmbetul altora. Mângâierea prietenească cu atât mai puţin. Nu este ceva rău, este felul acelor oameni, deocamdată, de a se concentra la cele ale vieţii lor, cu care nu sunt obişnuiţi. Tocmai de aceea li se pare totul greu. Să-i înţelegem astfel şi să păstrăm un moment de înţelegere în tăcere lângă ei.
Alţii vor lovi din cauză că nu vor înţelege de ce avem o atitudine pozitivă atunci când lumea este atât de necăjtă... Să avem în vedere că nu toată lumea înţelege şi nu ştie încă a căuta înălţarea spirituală pe care unii o caută, din care unii îşi fac un ideal.
Idealul nostru nu este înţeles de mulţi oameni azi, dar păstrându-ne această cale, îi ajutăm şi pe ei s-o caute, sau măcar să accepte că sunt astfel de semeni pe Pământ, care nu caută comoditatea, relaxarea de dragul relaxării, relaţionare pentru descărcarea furiilor dn familie, de pe stradă şi de la serviciu...
Să-i înţelegem şi pe ei. Şi să facem aerul Pământului mai respirabil şi pentru noi, şi pentru ei deopotrivă. Ştim că de fapt curăţăm, eliberăm câmpurile de diverse nivele vibraţionale, de toate cele care îngreunează sufletele celor din jurul nostru. Oameni şi orice fel de vieţuitoare, deopotrivă...
Să folosim severitatea atunci când este cazul, zâmbetul atunci când este cazul - dar să păstrăm atitudinea interioară uşoară şi flexibilă, luminată de zâmbet interior, pentru tot ceea ce există în această lume. Să nu facem confuzie între supărare şi severitate, între severitate şi concentrare asupra subiectelor serioase de gândire curentă.
A face diferenţa între diferite elemente ne ajută la crearea unei flexibilităţi în faţa semenilor noştri. Dar şi la adresa propriei noastre fiinţe, la adresa propriei noastre evoluţii. Aici sau oriunde în lumile create pentru a ne ajuta.

MINTEA ŞI INIMA (3) : GÂNDIREA POZITIVĂ ŞI CREATIVĂ; ROSTUL TEHNOLOGIEI

Spuneam că fiecare lucru, element, eveniment are o parte pozitivă şi o parte negativă: depinde de intenţia cu care este construit, utilizat, participat. Şi fiecare lucru în parte are, şi păstrează o încredinţare care se leagă de părticele din convolutul iniţial. Astfel, acelaşi element de studiu poate fi privit diferit, în totalitatea lui, de grupuri spirituale diferite, care îl folosesc independent unul de altul: spunem că este utilizat în funcţie de interesul personal sau comun, de grup. Dar funcţionalitatea lui intrinsecă, pentru care a fost creat, rămâne valabilă în orice situaţie.
Spre exemplu, un cuţit este creat pentru a tăia ceva: dacă un om taie pâine pentru a-şi hrăni tovarăşul de drum sau dacă îşi ucide tovarăşul de drum, el face cu cuţitul acelaşi lucru, dar experienţa sa umană l-a determinat să acţioneze într-un fel sau altul. Nu cuţitul este de vină pentru o crimă, nu cel care l-a creat, ci acela care l-a folosit, prin intenţia sa.
Tot în acest fel, un om se poate speria de altul care are un cuţit în mână, poate acţiona pripit şi în virtutea fricii, şi prin puterea de a se apăra, el poate ucide nevinovatul care se pregătea pentru a face cu totul altceva. Dintr-o asemenea situaţie, alţii pot să profite, dând conotaţii diferite evenimentului, speculând situaţii conexe prin care îşi realizează interese personale sau de grup.
Azi ştim bine asemenea situaţii. Şi încă infinit de multe exemple.
Interesele pot fi diferite - dar pozitive, diferite - dar negative. Când interesele sunt toate îndreptate către un scop pozitiv, ele formează un adevărat "munte" - cu participări mai mult sau mai puţin evidente, aflate în dezvoltare şi în diminuare. Într-un asemenea caz, "vârful" muntelui sau versanţii săi nu sunt negativi, oamenii tind către ceva bun, corect, calitativ superior unei situaţii anterioare, iar coborârile sunt concluzii şi consolidări după atingerea "vârfului". Sau pot fi folosite pentru a-şi lua avânt către alte scopuri, pentru un acces cu avânt, cu viteză - pentru că intuiţiile, alături de "gândirea-înainte" de fapt îi dau viteză - spre o culme superioară.
Chiar din vârful muntelui, omul ştie că sunt încă mulţi munţi de cunoscut, de străbătut; fiecare pas îi este şi nou, şi vechi deopotrivă. De sus se văd munţii, dar şi văile: mintea aduce, cu memoriile ei, experienţa mersului, inima aduce drag de drum, de bine, de frumos, de util, drag de vieţuitoarele care trebuiesc protejate. Dar nu numai: drag de orice palmă de pământ, de orice firicel de apă, toate trebuind să fie păstrate curate; florile trebuiesc lăsate să trăiască, gângăniile trebuiesc ocolite, animalele nu trebuiesc stârnite, iar cele rănite - oblojite. Drumurile să fie bine întreţinute, cu refugii curăţite şi reparate, podeţele de peste ape să fie refăcute.
Aşa sunt lucrurile şi în viaţă.
Facem comparaţii, paralele, gândim cum să ridicăm nivelul calitativ şi de trăinicie al tuturor celor realizate. Mintea luminată nu mai face "prostii". Iubirea nu ne mai este "oarbă". Omul nu mai spune: "Nu plec de acasă pe timp îndelungat - dacă mă înşeală nevasta??".
Înţelegem că toată lumea din jurul nostru are nevoie de noi, de mintea noastră ordonată, ştiutoare, de toată dragostea noastră, de îngrijirea noastră. Totul devine altruist: minte, sentiment şi faptă.
Şi putem să o facem, pentru că avem o experienţă pe undeva "ascunsă". Dacă le-am avea pe toate (şi este bine să ştim că este de necuprins numărul celor ştiute de noi, în calitate de oameni, creatori conştienţi universali) nu am putea decât să le ştim de-a valma şi tot aşa le-am face pe toate: fără obişnuinţa de a selecta exact ceea ce trebuie pentru fiecare moment, pentru fiecare conjunctură în parte.
Experienţa anterioară şi vibraţia planetară în permanentă creştere ne ajută să facem efortul de încununare cu succes a fiecărei acţiuni pe care o derulăm. Numai să vrem acum, dacă nu - măcar ştim că un astfel de efort există, mulţi oameni îl fac, dacă avem nevoie de sprijin ştim cui să ne adresăm. Dacă azi am privi cu invidie un om care poate, şi face mai multe decât noi, până data viitoare (următoarea venire în acest punct al universului) vom lucra cu noi înşine mult şi vom cizela, vom dezvolta şi aprofunda multe elemente care ne vor conduce la estomparea invidiei şi dezvoltarea dorinţei de a realiza ceva - orice - de calitate. Pentru că învăţăturile noastre nu se limitează nicidecum la viaţa trăită pe Pământ, sau pe oricare altă planetă. Pentru că viaţa spiritului este eternă şi noi nu învăţăm numai în timpul întrupărilor cu corp fizic, aşa cum ni s-ar părea acum firesc să facem. Dincolo de corpul fizic, învăţăturile sunt foarte multe şi mai ales foarte profunde. Astfel încât între vieţile cu corp fizic se desfăşoară vieţi cu alte feluri de corpuri şi astfel ne obişnuim să facem şi noi aceleaşi lucrări ca şi cele pe care le invidiem azi: ele vor fi învăţate bine la nivele de vibraţie medii şi înalte, iar în vieţile viitoare cu corp fizic vor fi consolidate şi nivele de vibraţie joasă.
Tocmai de aceea este necesar să facem acest efort de cunoaştere şi de lucrare în prezent, chiar dacă ştim că suntem destul de stăpâni peste astfel de lucrări la nivele înalte de vibraţie planetară.
Nu este de ajuns să ne răspundem numai la întrebarea dacă ne mai trebuie cunoaştere modernă, tehnologică, într-un viitor al mentalului concentrat, al unei creaţii mentale care nu se va mai folosi de combustibili, linii tehnologice fie ele şi de mare performanţă. Mereu se ivesc alte întrebări pe aceeaşi temă.
Spre exemplu: de ce unora dintre noi ne-a trebuit să cunoaştem mai multe în această epocă, şi doar mai puţin sau chiar de loc nu le-a trebuit altora, mai ales acum, mai ales în epoca tehnologică??
În primul rând, în societatea astfel moştenită azi de către fiecare om în parte, suntem mai întâi utilizatori, apoi creatori. În multe locuri din univers va trebui să fim utilizatori şi frânturi de creatori - aşa cum suntem acum în condiţii pământene: apoi ajungem să fim creatori pătrunzători, apoi extinşi în tainele tuturor celor din univers. Ne vom obişnui să folosim cele create de alţii cutreierând galaxiile, cunoscând viaţa care se derulează de-a lungul şi de-a latul lor. Apoi vom fi treptat şi creatori înaintaţi - pe spaţii mai restrânse sau mai largi din univers:
- creatori oricum, de dragul creaţiei, frenetici (aşa cum sunt majoritatea dintre noi azi, pe Pământ) fără să ne gândim la consecinţe: aşa cum spuneam - în locuri restrânse, ca şi pe arii foarte întinse ale galaxiilor;
- creatori care în condiţii grele vor ceda presiunilor altora şi vor crea în mod egal pentru distrugerea unor aspecte ale vieţii, şi nu pentru ridicarea nivelului material al populaţiilor zonal-universice; o vom face pentru a ne salva viaţa proprie şi viaţa celor foarte apropiaţi (familie, alte feluri de grupuri restrânse);
- creatori care vor avea drag de orice, de oricine, care vor prefera să moară altruişti - decât să trăiască cu conştiinţa încărcată.
Vom înţelege că Pământul a fost reprezentativ în anumite atitudini ale noastre faţă de semeni şi creaţia lor - pentru trecerea la o scară uriaşă, pe care nu am putut să o cuprindem cândva şi numai conjunctura pământeană ne-a relevat, în mic, din ce cauză: pentru că aveam nevoie de conştientizarea puţinei cunoaşteri pe care o aveam la bază, pentru a o extinde, aprofunda şi apoi a o trăi la scara largă a galaxiilor din întreaga lume. Vom conştientiza că ceea ce am făcut rău, distrugător, în mic pe Pământ - nu trebuie repetat în lumea largă; că orice creăm - trebuie să fie o creaţie conştientă, realizată cu iubire de viaţă, şi nicidecum aşa ca pe Pământ: mai întâi frenetic - fără să ne pese de cineva, de oricine altcineva: semeni, vieţuitoare mărunte, constituirile material-structurale ale planetei de reşedinţă, lăsând în urma noastră mizerie, durere, distrugere.
Fiecare etapă în parte presupune multe aspecte de cizelat, pe lângă chiar cunoaşterea etapelor - fără a se sări cu inconştienţă peste ele. Pământul este locul în care folosim media cunoaşterilor de acelaşi fel (experienţa medie) din nenumărate alte locuri din univers, din care venim cu acumulări de experienţă. Şi pentru ele Pământul este reprezentativ, de asemenea. De oriunde căpătăm experienţă şi oriunde ne ducem o folosim - direct sau indirect. Suntem, şi devenim mereu, creatori de sine şi creatori de experienţă pentru alţii. Împletim fără să vrem, fără să cunoaştem bine de la început, experienţa noastră personală, cu experienţa culeasă din informaţii (am aflat că…). Dar asta nu este de ajuns în nici un caz. Conştientizăm trăind pe Pământ că nu avem experienţă multă, sau dacă avem experienţă - ea nu este consolidată prea mult - aşa cum am mai discutat. Iar mulţimea informaţiilor, exemplelor, înţelegerilor sunt mai mult sau mai puţin complete - aşa cum vedem la tot pasul şi în interiorul nostru, şi în exteriorizările noastre şi ale lumii din jur. Înţelegem acest lucru din tot ceea ce trăim, permanent.
Fără toată experienţa, din toate locurile, nu am putea fi nici măcar utilizatori - dară-mi-te creatori înaintaţi... Nu conştientizăm asta. Copilul, puiul de om, imediat se orientează în mediul, în lumea în care se naşte. Nici un alt pui nu se poate orienta într-o aşa de mare complexitate. De fapt nici nu conştientizăm complexitatea lumii în care trăim. Încă. Şi nu pentru că suntem animale în evoluţie pe treapta lor, ci pentru că nu manifestăm decât ceea ce este propriu omului, la nivelul de vibraţie pământeană dintr-o perioadă şi alta. Adică: nu suntem certăreţi, dar dacă cineva chiar ne calcă pe bătături - ţipăm. Cei care nu ţipă sunt educaţi prin obligativitate într-un anumit sens - dar mai devreme sau mai târziu ori fug în lume (în sihăstrie, ashramuri, etc.), ori ţipă. Într-un fel sau în altul tot se vor manifesta, iar dacă îi întrebi - mulţi vor spune că îi dispreţuiesc pe cei care ţipă sau, în egalăm măsură, pe cei care ţin foarte mult la masca lor, la imaginea lor în lume.
Complexitatea interiorului nostru ne provoacă - nicidecum un singur om, şi nicidecum o singură clipă. Ci tot ceea ce este în noi şi tot ceea ce nu am reuşit încă să consolidăm din împletirile cu exteriorul nostru: în primul rând felul de a folosi energia pe care o avem pentru a înţelege momentul - şi pentru a ne exterioriza în faţa altcuiva. Dar învăţăm…
Înţelegerea presupune un drum, o cercetare de moment care va conduce la ceva: la cunoaşterea lumii, în speţă. La cunoaşterea noastră personală, la cunoaşterea modului în care ne orientăm în diverse tangenţe. Ştim asta - dar aflăm că mai avem încă multe de învăţat. Şi mergem mai departe.
Şi de ce tehnologia de azi ne ajută, atât de mult încât să o dezvoltăm pe toate cărările… mai ales dacă creaţia materială mentală o va înlocui de tot?
Pentru că elementul tehnologic de azi reprezintă o mare parte din complexitatea lumii energetice în care trăim, care ne defineşte ca şi creatori universali, şi în egală măsură ca şi utilizatori universali.
Să detaliem un pic.
Diversitatea tehnologică în care trăim azi nu este chiar pentru toată lumea de studiat acum, în această viaţă, la întreaga complexitate a activităţilor umane corespondente. Unii oameni sunt creatori acum - şi au nevoie de studii şi aplicaţii complexe; alţii sunt doar utilizatori şi îşi formează puterea de înţelegere a unor derulări - funcţiuni - materiale în aceste condiţii pământene. Alţii - nici una şi nici alta, ci făcându-şi o viaţă întreagă cu mîna, în mod direct şi simplu, tot ceea ce necesită, chiar dacă rudimentar, neavând acces la lumea tehnologică. Aceasta nu este de loc o pedeapsă, ci o formă de creştere a abilităţii folosirii membrelor - adică unor părţi corporal-fizice, de cea mai joasă vibraţie a sistemului nostru corporal. Adică o vibraţie în care nu au consolidat munca fizică. În loc să credem că este o pedeapsă karmică, este bine să înţelegem neobişnuinţa unor activităţi ale astfel de spirite, chiar dacă ele vin din locuri foarte dezvoltate ale universului. Au nevoie în primul rând de creşterea abilităţii folosirii diferitelor membre, părţi corporale, prin care evoluţii proprii contribuie însă la evidenţierea unor activităţi la rândul lor ieşite la un moment dat şi din atenţia, din concentrarea celor care creează şi folosesc activitatea bazată pe tehnologie. Spre exemplu, africanii care se deplasează cu viteze sporite, fără dificultate, pe distanţe foarte mari, folosindu-se de cunoaşterea pământurilor, curenţilor aerieni, dezvoltării energiilor corporale şi susţinerii diferitelor grupări de muşchi. Dezvoltă astfel deplasarea pe picioare, prin forţe proprii, demnă de invidiat când cuceresc primele locuri la olimpiade, arătând lumii că se poate să se dezvolte ea însăşi şi aşa: o lume care se obişnuise la sfârşitul anilor '70 să se mândrească cu puterea tehnologiilor din ce în ce mai dezvoltate, o lume plină de beţia vitezei maşinilor sale, dar o lume în care sănătatea omului nu avea decât de pierdut fără mişcarea obişnuită a omului în mediul său de trai. Şi vom vedea într-una din postările viitoare cât de importantă este această mişcare pe pământ, pe sol, pentru om. Vestul supertehnologizat a descoperit prin intermediul triburilor maasai din Kenia mişcarea în aer liber.
În paranteză fie spus, iată aşadar un exemplu de împletire a necesităţilor umane din care fiecare secvenţă spirituală învaţă, aplică şi se exteriorizează de la un teritoriu la altul, de la o perioadă de timp la alta: nimic nu trebuie uitat, pierdut din vedere, niciodată.
Să rămânem în domeniul tehnologiilor. Să vedem avantajele ei, din punct de vedere al spiritului creator universalizat:
- cunoaşterea tehnologiilor înseamnă cunoaşterea tuturor fazelor, etapelor ca atare, în derularea lor, în cursul cărora se realizează lucrări şi obiecte cu ajutorul corpului fizic, al materiilor şi energiilor specifice - resurse fizice structurate ale planetei locale: pământuri, minereuri, cristale, corpuri ale altor vieţuitoare (plante, animale) sau părţi ale corpurilor lor, în vederea realizării unor elemente necesare vieţii umane;
- legat de cunoaşterea directă a folosirii resurselor planetare pe faze, etape, importantă este chiar înţelegerea curgerii fazelor, decurgând una din alta, derularea lor de la prima - până la ultima fază, conducând de la materialul amorf la realizarea unor utilaje, aparate, instalaţii cu funcţionare automată: funcţionare care se derulează independent de mâna şi voinţa de acţiune a omului, chiar dacă omul doreşte rezultatele unor astfel de activităţi.
Ceea ce poate fi privit ca o realizare deosebită a mentalului uman, ca gândire - nu ca şi creaţie prin compactizarea şi structurarea materiilor planetare, adică creaţie materială mentală. Mintea este forţa inteligentă a spiritului care înţelege proprietăţile şi aplicaţiile consecutive pentru a ajunge la realizarea dorită. Prin intermediul ei, spiritul întrupat planifică - după înţelegerea proprietăţilor acumulărilor materiale planetare (exprimate mai sus), apoi pune în practică cu corpul fizic, apoi creează aparatura care înlocuieşte fazele manuale, dezvoltate şi derulate astfel mult mai rapid, şi simultan, creând astfel loc pentru diversificarea altor acţiuni umane.
Instalaţiile, roboţii industriali, ajung astfel să facă ceea ce pot face multe grupuri umane simultan sau secvenţial. Şi astfel spiritul conştientizează treptat şi la vibraţii planetare scăzute, ca şi la nivele vibraţionale înalte, elemente de formare a timpului simultan şi al timpului consecutiv: baza înţelegerii timpului secvenţial, cu proprietăţi ale secvenţelor de spaţiu activ galactic şi intergalactic - adică grupări de subfaze consecutive şi simultane, care se înfăşoară în volume la rândul lor simultane cu altele sau desfăşurându-se consecutiv. Începem să înţelegem astfel complexitatea lumii în care trăim, să o pătrundem apoi din ce în ce mai mult, aducându-ne noi înşine aportul creativ pe absolut toate coordonatele universurilor - nu numai la nivelele lor cele mai înaintate;
- astfel spiritele ajung să înţeleagă mecanismele ascunse ale acumulărilor şi compactizărilor materiale - apoi energetice ale universurilor. Ajung să înţeleagă derulările vieţii şi activităţii directe a spiritelor, după cum este însuşi spiritul, după cum este structurarea sa interioară, apoi curgerea radiaţiilor sale multiple şi modul în care puterile radiante ajung să se înfăşoare şi să desfăşoare rapid, eficient, calitativ tot felul de creaţii, de activităţi conexe creaţiei, în lumea pe care astfel o dezvoltă mereu;
- creaţia materială mentală, cu care spiritele se obişnuiesc mai uşor, este într-adevăr rapidă şi comodă, dar spiritul a învăţat să o deruleze prin activitatea fizică la început, pe care are însă tendinţa să o piardă din vedere. Adică exact aşa cum are aceeaşi tendinţă să evite mândru mişcarea fizică în natură, atunci când are bogăţia de mijloace automate, comode, de mişcare în spaţiile planetare. Dar iată că sănătatea sa are mult de suferit şi revenirea parţială la mişcarea în aer liber îi creează echilibrul de forţe în lumea în care se naşte şi trăieşte.
De asemenea, evoluţia sa de ajutător , care îi va menţine starea, cursul de evoluţie mai departe, îi este imperios necesară pentru a oferi acelaşi sprijin ca şi acela pe care l-a primit şi el, cândva, de la ajutătorii săi. Fără de care ajutor nici cei mai mici nu pot evolua, nici ajutătorii înşişi mai mult nu pot transcede lumea în care trăisc şi lucrează mereu, strângând din ce în ce mai multă experienţă.
Aşadar creaţia tehnologică este de fapt o adaptare a lucrării mentale la o lucrare manuală, şi astfel totul devine un fel de bandă a lui Moebius, în care toate merg şi revin lin,decurgând una din alta, se ajută, se întăresc şi revin fortificate, se ajută reciproc, se dezvoltă una pe alta, se sprijină la trecerile către nivele superioare, fără să-şi uite astfel nicidecum rădăcinile.
- studiul relaţiilor dintre oameni, ca spirite întrupate, în curgerea manifestărilor lor conduce la înţelegerea şi adaptarea în toate situaţiile posibile a celor învăţate din aprofundările tuturor ştiinţelor fizice la situaţia momentului. Ajutorul pe care învăţăm să-l oferim şi să-l primim creşte şi diversifică experienţa noastră totală. Numai în acest fel înţelegem că rostul nostru este să mergem pe firul dezvoltărilor mereu mai înaintate, ajungând pe această cale la ceea ce numim în mod curent: Homo Pantocrator - omul-creator înălţat, universalizat, care creează şi cu mentalul său,dar şi cu mâna sa şi dă viaţă tuturor celor din jurul său. O viaţă la care el însuşi participă, susţinându-o, protejând-o, ajutând-o să se dezvolte singură la rândul ei, tot aşa cum şi el a fost - la începuturile sale - tot aşa, ajutat la rândul său.

Sunt numai câteva elemente creionate aici, timpul şi puterea înţelegerilor vor aduce încă şi mai multe lucruri noi în cunoaşterea lumii noastre.

Din bucuriile de zi cu zi...

...Din nou vedem oameni citind pe stradă !!...

MINTEA ŞI INIMA... (Partea a II-a)

Cred că avem nevoie uriaşă de apreciere a minţii şi a cunoaşterii.
Omul poate cuprinde un volum uriaş de cunoaştere, dacă iubeşte cu adevărat Creatorul, Creaţia. Dacă priveşte tot ceea ce îl înconjoară cu neţărmurit respect…
Ne punem singuri piedici, vorbind la infinit despre iubire, dar mulţi oameni nu doresc de fapt să cunoască ce a făcut Dumnezeu pentru noi, tocmai din iubire... Zicem că ne reţine El de la cunoaştere, făcând din Creaţie obiect de mister... Dar nicidecum El, ci noi, între noi oamenii ne reţinem şi ne încurajăm întru comoditate, nu întru cunoaştere...
Iubeşte... explorează... cercetează... înţelege... doreşte mai mult: şi iubire de tot, şi cunoaştere de tot. Drumul doar se deschide. Ne trebuie doar SĂ NU NE OPRIM... Doar din când în când să ne odihnim... Dar să nu ne oprim...

CUNOAŞTEREA CEA DE TOATE ZILELE...
Ne obişnuim cu multe lucruri, ni se par foarte normale, nici nu ne mai gândim că le facem, cum le facem. Învăţăm de mici copii. Creştem, învăţăm o meserie, trăim omeneşte în mijlocul unei creaţii umane, răspândite pretutindeni. Desfăşurăm activităţi în mijlocul unor oameni asemenea nouă, care au avut idei, le-au pus în practică, au completat cu ceva cele pe care le-au moştenit şi le-au folosit anterior, după ce le-au învăţat structurile – măcar în linii mari – şi utilizările. Au creat astfel completări, dezvoltări, au învăţat pe alţi oameni să le folosească pe toate la un loc – cele vechi cu cele nou create. S-au bucurat de acei semeni care au urmat exemplul lor, completând opera lor, mai departe, cu alte creaţii, cu alte lucruri noi.
Aşa este omul, indiferent dacă este creator sau utilizator. Ne bucurăm cum copiii noştri au capacitatea să înveţe şi să facă şi ei, asemene nouă, tot felul de lucruri, urmându-ne pe firul vieţii. Şi ne-am dori să aibă o viaţă încă şi mai bună decât noi, mai frumoasă, mai interesantă, să contribuie şi ei la ridicarea omenirii, încă mult mai mult decât am putut-o face noi înşine.
Totul se bazează pe MINTE: mintea este de fapt gestionarul memoriei spirituale omeneşti: de creator conştient înaintat. Am mai discutat deja despre acest subiect - omul: creator conştient universal – mai ales la capitolul Creaţie Materială.
Sigur că înţelegem bine ce este mintea luminată şi mintea perversă, mintea care sugerează „prostii”, „necurăţenii” . Deosebim mintea care născoceşte uşurări şi înfrumuseţări ale trăirilor omeneşti, aceea pe care o numim luminată – de mintea care caută să pervertească, adică să transforme, să înterpreteze tot ceea ce este gândit de bine, frumos, constructiv – în ceva urât, dispreţuitor, distrugător: distrugând orice fel de fiinţe, de creaţii – chiar şi de idei. Atitudini promiscue care vor să atragă alţi oameni, cu inteligenţă perversă, cu dorinţa de a creşte perversitatea în sine.
Astfel de atitudini pe care le numesc perverse ca să ne înţelegem despre ce vorbim nu sunt însă câtuşi de puţin malefice, aşa cum se exprimă unii oameni. Sunt doar atitudini ale unor spirite care nu au multă experienţă în gândire proprie clară de nivel calitativ superior, mergând cu nesiguranţă pe drumurile vieţii lor. Este o nesiguranţă izvorâtă din trăirea acum, pe Pământ, a unei perioade normale de schimbare a unor manifestări cu altele superioare, în care cele vechi sunt cele puternic consolidate, cele noi sunt în perioade normale de introducere în manifestare. La nivele înalte de vibraţii planetare, în alte zone ale universului, ele sunt deja consolidate, în timp ce trăirile pe Pământ, în această zonă a universului de vibraţie mai mică, astfel de trăiri noi sunt abia la începuturile lor. Mai întâi au loc aplicaţii şi consolidări la nivele de vibraţie mai înaltă, după care spiritele asistă, aplică, apoi consolidează la nivele de vibraţie mai scăzută.
Ceea ce nu înseamnă nicidecum că astfel de spirite sunt “căzute”, aşa cum s-a interpretat cândva, din neştiinţă, din neînţelegerea lucrurilor normale; apoi s-au purtat veac după veac, alimentate de oameni de acelaşi fel, neştiutori, derapanţi de la legile curate oferite cândva, şi mereu pe parcursul timpului, de ajutători puternici pentru toate grupurile spirituale venite pe Pământ.
Iată de ce lucrurile merg mai greu acum, pe Pământ: pentru că majoritatea spiritelor care efectuează evoluţii umane se află în stare de a asista, mai rar de a aplica şi încă mult mai rar de a consolida asemenea învăţături de nivel vibraţional ridicat: legile spirituale pe care le cunoaştem bine. Grupurile spirituale care consolidează învăţăturile noi învaţă să le accepte pe celelalte, învaţă să ofere exemple fără să dea înapoi – deşi de multe ori se confruntă cu neputinţa de a se menţine în drumul lor personal, influenţate de restul grupurilor cu experienţă mai puţină. Pentru toate grupurile însă o asemenea experienţă este creatoare de înţelegeri ale nivelului propriu de aplicaţie şi de consolidare a noilor învăţături, iar în continuare vor şti unde se află, şi ce le trebuie mai departe pentru folosirea complexă a unor astfel de înaintări spirituale. Analizând permanent cu mintea noastră, făcând mereu comparaţii între diferite manifestări, ne echilibrăm mereu pe acest drum al înaintărilor, înălţărilor spirituale.
Asemenea perioade, ca aceasta pe care o traversăm acum, creează îmbogăţiri masive de experienţă, un bagaj care ne va asigura tuturor sporire de flexibilitate, abilitatea de a crea propriile încredinţări, care să creeze propriile formulări, exprimări, ale celor înţelese.

Iar dacă discutăm despre exprimări, să înţelegem că mintea este gestionara imaginilor şi a sunetelor articulate, iar spiritul are capacitatea de a folosi memoriile sale ancestrale unde, şi când este cazul. Mintea este aceea care ajută în continuare la transformarea gândului articulat în vorbire – graiul articulat: format din grupări de sunete emise cu ajutorul structurilor corpului fizic, prin care pot fi redate derulări ale vieţii în mişcarea ei, clipă de clipă. Împreună – gândul şi graiul articulat – stau la baza formării, întăririi, diversificării şi înălţării spirituale prin relaţii interumane.
Mai mult, mintea este aceea care ajută la orientarea spaţio-temporală în prezentarea evenimentelor: învăţăm să spunem ce trebuie în momentul care trebuie, unde trebuie, adică folosind proporţii spaţio-temporale între elementele memoriilor noastre şi derularea evenimentelor din grupurile, şi între grupurile spirituale întrupate. Spre exemplu, de multe ori suntem în situaţia de a ni se atrage atrage atenţia că nu ne potrivim cu cele discutate de alţii: este o abilitate pe care o obţinem, o păstrăm şi o dezvoltăm odată cu creşterea experienţei noastre totale. Din nefericire, mulţi oameni nu înţeleg că ceea ce li se spune este adevărat, dar astfel de trăiri vor fi aprofundate şi consolidate ulterior, după terminarea vieţii pământene, după conştientizarea totală a celor care s-au derulat astfel.
Cei care au o orientare clară în această direcţie vor consolida puterea lor, abilitatea lor, precum şi susţinerea în continuare a părerilor lor, fără să-şi impună punctul de vedere, atenţi în continuare şi la propriile exprimări, şi la cele care se desfăşoară în jur, învăţând să ajute fără agresivitate.

Cunoaşterea – şcoala cum o numim noi – vine în sprijinul celor care cercetează rădăcinile tuturor manifestărilor omeneşti. Înţelegem treptat că, venind din eternitate şi mergând în eternitate, orice spirit care evoluează întrupat ca om pe Pământ vine cu o moştenire bogată, pe care o adaptează rapid, prin experienţa pe care o are deja, tuturor sunetelor planetare locale; o sporeşte în multe moduri pe Pământ, moduri de multe ori nebănuite. Iar Pământul este doar un punct minuscul în eternitatea evoluţiilor şi în infinitatea spaţiilor multi-universice.
Personal sunt de părerea, expusă deja detaliat, că nu suntem creaţii artificiale ale unor extratereştri – conform unor aplicaţii de inginerie genetică, înzestraţi astfel din naşterea de acest fel cu un oarecare bagaj informaţional în stare să proceseze în continuare şi să acumuleze seturi ordonate de cunoştinţe prin trăiri consecutive (viaţa după viaţă). Cam în acest fel aş sintetiza cele citite în literatura care abordează acest fel de subiecte.
După studii îndelungate, părerea mea este că suntem spirite întrupate în corpuri create de întrupaţi locali, chiar dacă astfel de întrupări originare au pornit din dimensiunile structurale paralele cu dimensiunea în care ne aflăm azi, acum: pe această planetă, care înglobează într-un mod subtil toate nivelele structurilor de diverse vibraţii spaţiale locale. La fel ca şi astfel de împletiri structurale ale spaţiilor universului, corpurile noastre fizice au fost concepute astfel încât să înglobeze toate particularităţile nivelelor de vibraţie ale unor corpuri fluidice ajutătoare pentru corpul nostru fizic – constituind împreună un sistem corporal comple, multifuncţional. Toate corpurile  -de la stea şi planetă la cele mai mici sau cele mai complexe vieţuitoare sunt realizate pe acelaşi sistem creativ – dar toate sunt proporţionale între ele, după necesitatea fiecărui spirit şi fiecărui grup, popor spiritual întrupat.
Mai mult decât atât: învăţăm despre proporţionalitatea vieţilor noastre, comparând viaţa fiecărei vieţuitoare cu viaţa noastră şi înţelegând astfel modul în care se derulează vieţile noastre împreună, simultan, dar şi în paralel, fiecare viaţă în parte.
Învăţăm despre simţirile vieţuitoarelor, despre simţirile noastre şi felul în care ajungem să avem noi înşine emoţii şi sentimente umane: asemănătoare lor şi totuşi având particularităţi prin care putem înţelege că noi avem responsabilităţi pentru viaţa lor – şi nu invers...
Tocmai de aceea învăţăm despre dimensiunile structurale paralele ale universului în care ne aflăm acum, pentru a le înţelege şi a face deosebirea între ele şi ceea ce se mai numeşte frecvent dimensiune, dar dimensiune sau dimensiuni emoţionale, de simţire şi de orientare ale spiritelor aflate pe diverse nivele de evoluţie, în înaintarea noastră către nivele mereu superioare.
Cunoaştem deja faptul că spiritele umblă permanent prin universuri, dar numai întrupate. Corpurile lor de întrupare locală se creează prin autoconstituire – în unele cazuri – şi prin moştenire, în alte cazuri:
– se creează prin autoconstituire, din materii de nivele vibraţionale înalte: în cazul sistemelor corporale cu corp de manifestare spiritual (folosit la călătorii inter-zonale), sau astral, sau: în cazul corpurilor din alte dimensiuni structurale paralele – din materii de vibraţii superioare celor pe care le avem noi, oamenii;
– se creează prin moştenire (prin naştere), din materii de nivele vibraţionale mai scăzute, dar nu fiind un fel de pedeapsă pentru păcate închipuite, ci o necesitate pentru consolidarea unor manifestări sprituale. În acest ultim caz, manifestările sunt mai greoaie, învăţăturile se aplică mai greu, necesită perioade mult mai lungi de aplicare a cunoaşterilor.
Ciclurile de vieţi sunt formate din perioade de învăţătură şi consolidare a învăţăturilor şi din perioade de odihnă între vieţi cu manifestare prin corpuri fizice, căci spiritele necesită odihniri – chiar dacă active la rândul lor, după întrupările cu corp fizic. Viaţa derulată prin corp fizic este o trăire mai greoaie, ne formăm greu înţelegerile, în consecinţă avem tendinţa să ne odihnim mai mult.
Învăţăm, dar nu ţinem “minte” cele petrecute anterior, în vieţi anterioare: şi asta nu pentru că cineva ne “şterge” minţile, memoriile mai corect, ci pentru că la începutul evoluţiilor noastre este mai greu să ţinem minte, mai corect să ne aducem aminte lucruri care nu au fost consolidate suficient ŞI LA NIVELE VIBRAŢIONALE CU FRECVENŢE RELATIV MICI, aşa după cum avem consolidări puternice la nivele înalte şi foarte înalte de vibraţie.
Dacă primim o astfel de explicaţie, ne este greu să acceptăm că, deşi avem un bagaj de obişnuinţe impresionant – el este mic comparativ cu ceea ce vom acumula în continuare. Memoriile noastre active, activate de vibraţia pământeană, necesare derulării manifestărilor noastre la nivele de vibraţie scăzută, sunt mult mai puţin consolidate decât memoriile pasive, mult mai cuprinzătoare, care înglobează elemente acumulate la nivele de vibraţie înaltă: care însă ne formează un fundament de putere spirituală deosebită şi o înclinaţie nativă către progres.
Tocmai de aceea avem nevoie să înţelegem – şi nu să negăm – diferite aspecte ale timpului: ce sunt perioadele de timp consecutive şi ce sunt perioadele de timp simultane. La început, învăţăturile şi consolidările necesită timpuri secvenţiale, consecutive pentru înţelegerea funcţionărilor cursive: pas cu pas, pas după pas. Când consolidările unor astfel de înţelegeri sunt suficient de avansate, spiritele învaţă percepţia şi folosirea timpurilor (perioadelor de timp) derulate simultan: mai întâi de scurtă durată, cu referire la fenomene locale, restrânse, apoi din ce în ce mai largi, perioade mai lungi, cu complexităţi diferite de lucrări personale sau de grup. Anvergura creşte treptat ca spaţiu şi ca timp, până la cuprinderi universice şi apoi inter-universice.
Este necesar să înţelegem ce înseamnă confuziile, ce înseamnă iluziile pe care ni le facem că am şti totul, că totul poate fi evoluţie doar acum, pe Pământ, acum şi gata, fără alte învăţături nici înainte şi nici ulterioare acestei vieţi pământene. Să înţelegem cât adevăr poate fi într-o exprimare – pe care mintea umană nu o cuprinde la nivelul tuturor parametrilor de desfăşurare normală, pentru că nu are experienţa de a-şi mânui memoriile după absolut toţi parametrii existenţi. Şi nu credem asta, iar acest lucru este de fapt orgoliul pe care învăţăm să ni-l cunoaştem.
Credem că tocmai de aceea mintea este iluzorie, este păcălitoare, nu aparţine Adevărului spiritului, duce în „ispită”. De fapt fără aceste toate particularităţi ale folosirii experienţei acumulate prin intermediul memoriilor spiritului, nu am putea face diferenţieri, nu am putea realiza stadiul personal de lucru în diferite momente de trăire personală, de grup, între grupuri. Învăţăm să folosim memorii parţiale, în timp ce fondul total de memorie joacă un rol deosebit de important, chiar dacă foarte subtil.
Tot ceea ce trăim – păstrăm, luăm cu noi, rezultatul oricărui efort de înţelegere, de acceptare (acceptare că există mai mult, acceptare că altul ştie mai puţin, că doreşte sau nu încă ajutor din partea altora), totul devine experienţă de viaţă. Din toate rezultă o maleabilitate de înţelegere care creşte permanent, permite desfăşurarea înţelegerilor încă şi mai complexe decât cele anterioare, mereu clipe singulare se împletesc şi formează mănunchiuri de mare complexitate, care se ataşează altora, mai mult sau mai puţin străine, necunoscute. Cu cât experienţa este mai mare, cu atât lucrurile devin mai puţin străine, înglobând în complexitatea lor elemente de sprijin pentru cunoaşterea altor aspecte, ale unor altor noi elemente. Apoi creşte astfel şi uşurinţa de amintire în tot mai multe situaţii, la orice fel de nivele vibraţionale, aşa cum de fapt ne dorim acum atât de mult!

Cele pe care le studiem în prezent sunt teme foarte cuprinzătoare de discuţie. De aceea am considerat că este bine să ating câteva sub-teme într-un mod mai detaliat decât ar putea fi crezut să avem nevoie, superficial vorbind, la prima vedere. Mai departe putem discuta despre ROSTUL TEHNOLOGIEI, câte ceva privind GÂNDIREA POZITIVĂ ŞI GÂNDIREA NEGATIVĂ, relativitatea acestor aspecte, precum şi GÂNDIREA CU IUBIRE – corolarul activităţilor pământene pentru multe spirite care se întrupează în această perioadă pentru consolidarea acestui aspect, iar pentru restul spiritelor întrupate – doar pentru a face cunoştinţă cu asemenea aspecte, la nivele de vibraţie planetară relativ joasă, căci la nivele înalte deja asemenea sentimente le sunt bine consolidate. Chiar dacă ne vine greu să credem...

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (4): MINTEA ŞI INIMA (1)...

MOTTO: “Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar o trestie cugetătoare.” (Blaise Pascal)

Sinteză:
Omul, această trestie cugetătoare, este o fiinţă plăpândă, organic vorbind, dar ea are două a”arme-unelte”:
– mintea: cu gândirea sa, cu judecata sa (ideea este de analiză, nu de acuze), cu cugetarea sa la cele care se petrec în viaţa sa, a comunităţii sale, la cunoaşterea generală-istorică, comparativ cu cunoaşterea contemporană;
– inima: cu simţirea sufletească, cu dragostea, cu iubirea. Mulţi fac în mod savant şi dispreţuitor deosebire între numirea „dragoste” (aşa, pe româneşte) şi numirea „iubire” – un termen preluat din limba şi înţelegerile sărac-exprimate în lb. engleză, având la bază dispreţul religios. Ar trebui să nu mai dispreţuim cuvântul dragoste, chiar dacă înglobează dragostea carnală (să nu uităm – dar uităm! – că şi vesticii folosesc în aceleaşi situaţii). El provine la noi, românii din „drag” – drag de tot, de oameni (este drept, în accepţiunea multora nu toţi sunt oameni de iubit, care ar merita drag şi respect). Iubirea poate fi falsă, la fel ca şi dragostea, la fel ca şi religia care, pe undeva, a născut diferenţele. Poate fi limitată – poate fi oricum, în funcţie de intenţia celui care foloseşte cuvântul. Nimeni nu mă poate împiedica să spun cu tot respectul şi cu toată simţirea mea cea mai înaltă: dragoste... drag... drag de toate şi de toţi...
Să mă opresc aici. Dar mai reflectez şi eu la aceste lucruri... Oricum nu am nimic cu lb. engleză, doar aş dori să echilibrăm puţin preluările de-a valma pe care le văd pe internet. Admir francezii care găsesc imediat corespondenţe în bogăţia de termeni care le formează şi lor, vocabularul, ca şi nouă, românilor...
Împletirea lor: a inimii şi a minţii, a iubirii şi a gândului – şi nu unicitatea uneia sau a alteia, conduc către o armonizare complexă a omului cu universul, cu toate aspectele universului: universul uman, universul biologic înconjurător şi universul cosmic cu plinătatea sa necesară pentru orice vieţuitoare cunoscută de noi, concret, acum. Inclusiv cu entităţile aflate în cursul lor personal de evoluţie – chiar dacă pe ele nu le cunoaştem bine; cu entităţile înălţate a căror existenţă o cunoaştem, pe care le numim sintetic: Dumnezeu.

OMUL…
…este, da! o “trestie” subţire, da – plăpândă în felul său: dar asta înseamnă flexibilă. Însă omul doar până la un punct rămâne flexibil, dincolo de care apare labilitatea. Dar folosindu-şi exact acest cuget, omul va înţelege subtilităţile lumii, dincolo de puterea obişnuită de a se descurca în mediul natural, planetar şi în propriul său mediu social: prin abilităţile minţii sale, ale cugetului său, ale gândirii conştiente de ea însăşi, cercetătoare, comparativă, selectivă. O gândire plină de simţire, o gândire care porneşte din sufletul său. Iar acest suflet de fapt le înglobează pe amândouă: şi mintea, şi inima; şi sentimentele sale, şi gândurile sale.

Da, mintea este “arma” preţioasă a omului. Unii o consideră unică. Eu îndrăznesc să spun celor care îi combat pe cei de mai sus – susţinând inutilitatea gândirii, a minţii, dând prioritate absolută “inmii”: omul are de fapt două “arme”: şi mintea, şi inima – părinţi incontestabili: ai gândirii şi ai iubirii (unde se includ: simţirea, emoţia, sentimentul – dar toate înălţate, spiritual vorbind).
Pământul nu ar trebui să fie considerat de către unii dintre noi locul de care dorim să scăpăm – locul considerat de dânşii… că nu am avea ce să căutăm: alături de criminali, borfaşi, gălăgioşi, bârfitori, perverşi. Nu mai dau exemplul cel mai curat, cel biblic, nou-testamentar: cei care îl acceptă – oricum s-au gândit la el; cei care nu îl acceptă – nu vor fi deranjaţi toată-ziua-bună-ziua cu exemplele mele biblice.
Vom afla că, pentru cei care se consideră “superiori”, chiar un astfel de gând devine pervers, întărind alte perversităţi subtile şi pe cele mai mult sau mai puţin subtile ale altora, întărind orgoliul. Adică supradimensionarea preţuirii de sine şi impunerea ascultării oarbe a propriei personalităţi. Orgoliul ascunde în rădăcina sa dispreţ şi vanitate, nu se reduce numai la una dintre acestea două, aşa cum cred unii oameni. Şi mulţi dintre noi ne considerăm iubitori, lucrători cu lumina, lucrători superiori… “în 12D”, aşa cum se numesc pe ei înşişi… Nu ne rămâne decât să reflectăm cât mai mult asupra acestor sensuri…
Eu cred că Pământul este un loc special de bun pentru fiecare vieţuitoare pământeană şi pentru om în egală măsură. Dumnezeu a făcut omul stăpân peste toate vieţuitoarele Pământului într-un singur sens doar: având în celulele corpurilor noastre secvenţe de ADN şi ARN ale tuturor vieţuitoarelor Pământului, cu care putem să interacţionăm şi astfel să învăţăm – şi să ne consolidăm – felul în care putem: să le iubim, să le protejăm, să le îngrijim. Nu numai animalele, ci şi mediul lor – mediul nostru, comun, de trai: vegetalele – spirite întrupate şi ele, în egală măsură ca şi noi. Trebuie să apreciem totul, fiecare clipă pe care o trăim aici, acum. Depinde de noi, cei care conştientizăm asemenea lucruri, să oferim exemplu altora – care conştientizează altceva acum: nu trebuie să credem că oamenii care fac altceva decât noi nu ar avea conştiinţă, ci conştiinţa lor are acum concentrare pe altceva.
Nici noi nu avem conştiinţa de a aprecia totul: învăţăm acum să ne extindem conştiinţa pe segmente neconsolidate încă. Nici un om nu este perfect, fiecare dintre noi avem de perfecţionat atitudini, manifestări. Fiecare vieţuitoare planetară, de altfel.

MINTEA...
… Din nou da! omul este o trestie cugetătoare, gânditoare. E firav, dar pe aceste două unelte – cum să le mai numim “arme”?! – învăţăm să le folosim, să le gestionăm, de fapt. Adică nu numai să le folosim, sau să le folosim după caz, dar în caz de nefolosire să ştim că astfel de nefolosire este doar momentană, ele nu încetează nicidecum, ci sunt parte a fondului nostru existenţial permanent. Cum ar fi; dacă nu umblăm o oră – asta nu înseamnă că în acea oră nu am mai avut picioare şi aşteptăm ca ele să ne crească din nou... Oamenii care încearcă să-şi extermine gândurile se necăjesc că ele revin din nou. Ce ne-am face oare dacă nu ar reveni?!...

Chiar dacă exprimarea obişnuită nu este corectă din anumite considerente, părinţii naturali ai gândirii şi iubirii sunt: mintea şi inima. Da, exprimarea este aproximativă, după o simţire, o intuiţie însă oarecum corectă: de fapt, ele sunt cu totul altceva şi tocmai acest lucru începem să dezbatem.
Ceea ce numim “minte” este de fapt un complex de percepţii şi aplicaţii prin intermediul memoriei spiritului şi prin activitatea de relaţionare între cele memorate anterior (experienţa anterioară) şi cele care se desfăşoară momentan, în sistemul său corporal şi în jurul lui: căci el este interfaţa obişnuită a spiritului de tangenţă cu lumea înconjurătoare.
Mintea de fapt este un modul (sistem) de percepţie şi de desfăşurare a unor activităţi specifice: mijlocit în materie, şi susţinut în conştienţa omului de:
– plexul frunţii: un corespondent al corpului spiritual (buddhic), adică: între corpul spiritual şi corpul fizic au loc circulaţii de energii care formează şi susţin anumite manifestări ale spiritului întrupat – omul. Astfel de manifestări ţin în principal de gestionarea memoriilor active şi latente ale spiritului, în interacţiunea lor cu mediul mereu formator de memorie, din fiecare clipă de viaţă. Astfel de manifestări ajută la acumulările şi folosirile conştientizate, dar şi altele neconştientizate mereu, înţelese mai devreme sau mai târziu prin intermediul vibraţiilor. Omul este întruparea spiritului care se află în etape de evoluţie în care este deja obişnuit să descifreze vibraţiile;
– plexul coroanei: corespondentul principal al corpului dumnezeiesc (atmic), cu rolul de a media legătura permanentă a spiritului cu mediul înconjurător şi cu universul în care se află întrupat. Să nu uităm niciodată că fiecare plex în parte are şi acest rol, chiar de loc secundar, ci împreună-lucrător cu alte roluri, proprii fiecărui plex în parte.
Plexul coroanei este gestionarul destinului, este plexul multiplu care vine să sprijine activitatea plexului frunţii, în acest moment de creştere şi diversificare puternică a activităţii umane, în acest final de ciclu de vieţi pământene.
Pe de altă parte, dar în strânsă legătură cu cele de mai sus, mintea şi copilul său natural (gândul) sunt elemente de legătură cu corpul nostru cauzal: corpul de vibraţia cea mai înaltă pe care fiecare dintre noi îl moştenim de la generaţiile noastre anterioare.
Corpul spiritual (budhic) şi corpul dumnezeiesc (atmic) nu se moştenesc, ci sunt create prin intermediul entităţilor ajutătoare proprii în funcţie de destinul propriu al întrupatului.
Corpul cauzal este generatorul – prin structura numită selector-amplificator de vibraţii – drumurilor, liniilor generale de vibraţii după care se formează elementele personale de destin: cum şi cu cine interacţionăm, manifestările noastre conform celor mai puternice obişnuinţe. Spiritul are bagajul său de obişnuinţe (manifestări consolidate), dar structurile corpului său cauzal (în speţă: selectorul amplificator de vibraţii) selectează din mediu şi amplifică exact acele vibraţii care vor conduce la aplicarea învăţăturilor celor mai noi ale spiritului, neconsolidate însă în momentul destinului în desfăşurare. De aceea este un ajutător cu totul special, deosebit, al spiritului în întruparea sa. Spiritul îşi va aminti astfel, sau poate doar va intui necesitatea de a aplica învăţăturile proprii, care tind către cele ideale ale societăţii în care s-a născut. Va ţine drumul drept, chiar dacă în manifestarea curentă nu poate să ţină pasul cu idealul său, dar spiritul tinde concentrat către el. Spre exemplu: cei răi iubesc pe cei buni, cei puturoşi folosesc munca celor harnici şi pricepuţi, cei dispreţuitoari doresc să fie preţuiţi.
Gândurile sunt efectele înţelegerilor spiritului în mijlocul lumii în care se manifestă.
Abilitatea cu care omul foloseşte gândul, ca sunet interior articulat, stă la baza exprimării graiului articulat, prin care omul relaţionează cu semenii săi în perioadele planetare de vibraţie joasă, prin corpul său fizic. Gândul, vorba, fapta – toate arată modul de înţelegere a lumii în care se manifestă spiritul. Arată modul în care primeşte la rândul său semnale proporţionale cu atitudinea sa, din mijlocul lumii înconjurătoare.
Prin asemenea semnale cu toţii înţelegem modul în care ne integrăm în societatea în care ne naştem şi trăim. Prin înţelegerile noastre putem compara prezentul cu viitorul în care putem schimba, prin atitudinile şi manifestările noastre, tocmai acest mod de integrare în societate: dorindu-l mereu mai flexibil, mai abil, mai armonios, participând mereu mai complex la cunoaşterea lumii apropiate şi a universului, împreună cu fraţii noştri de evoluţie.

INIMA…
Asemenea “minţii” noastre, “inima” este un complex existenţial, un modul de percepţie şi de facilitare a unor manifestări, generat de:
– plexul inimii: un subplex dezvoltat recent, în ultimele cca. 200 ani, iar faptul că a fost un subplex nu este nici un fel de cădere, şi nici un fel de paradox.
Să dezvoltăm această idee acum, căci este deosebit de importantă pentru noi. Diminuarea lui treptată, din plex hiperdezvoltat înainte de ultima glaciaţiune, în subplex, a fost necesară în noul sistem corporal uman, conform unei raţiuni ajutătoare extrem de înaltă: numai în acest fel omul putea atunci să-şi mute atenţia, concentrarea, conştiinţa: de la viaţa care se desfăşoară în jurul său, în restul biosistemului său natural – la semenii săi şi la propria sa manifestare în relaţiile cu semenii. Acesta a fost drumul său spiritual pe Pământ, hotărât, planificat pentru a fi petrecut aici, în perioada de cea mai joasă vibraţie planetară.
Înainte de ultima glaciaţiune, omul preţuia viaţa planetară (biosistemul planetar) mai mult decât orice. Toată activitatea sa avea la bază în primul rând protecţia mediului său înconjurător: nu numai vegetaţia şi animalele, dar toată viaţa astrală a planetei, ceea ce includea şi roiurile de vieţuitoare astrale din preajma planetei.
Pentru toată această viaţă planetară făcuse enorme sacrificii spirituale, de pe urma cărora avea însă şi un beneficiu propriu, legat de consolidarea atitudinii sale în perioada de vibraţie joasă: când ştia bine că va trebui să intuiască măcar, chiar dacă nu avea să ştie detaliat, că este necesar de protejat viaţa în toate formele ei.
Pentru grupurile spirituale avansate, era un necesar de consolidat până la a-şi sacrifica viaţa în mâna, şi sub puterea propriilor lor semeni: cei fără multă experienţă, care aveau să nu-şi mai amintească nimic, nici chiar protejarea propriilor semeni.
Pentru acest lucru s-au modificat corpurile noastre atunci: prin diminuarea vibraţiei provenite de la corpurile spirituale, pentru îndreptarea conştiinţei noastre de la lumea înconjurătoare către propria noastră comunitate, chiar dacă a devenit în timp o comunitate cu propriile interese mai mult sau mai puţin altruiste, în vremurile de vibraţie din ce în ce mai joasă joasă.
Omenirea a ştiut însă că, atunci când avea să sufere din cauza ei însăşi, şi nu din alte cauze, ea va fi ajutată fără îndoială: prin creşterea vibraţiei planetare, pentru revenirea la viaţa dinainte. Şi astfel ea avea să-şi amintească din nou de planeta care o hrăneşte, de viaţa spirituală din spatele a ceea ce a numit cândva cu nepăsare: iarbă!... furnici!... animalul acela!... sau acela...
Şi fiecare spirit omeneşte întrupat a mai ştiut că, dacă va ajunge să vadă din nou lumea largă ca pe o viaţă pulsândă, s-o iubească, s-o protejeze şi s-o ajute să se dezvolte în pace – o va putea face pretutindeni, oriunde va ajunge în universul care aşteaptă întărirea spiritelor care azi sunt pe Pământ, a spiritelor umane, la fel ca şi ale altora, din spaţiile largi ale sale...
Dar mai avem un ajutor, extrem de complex, care ne vine în întâmpinare azi...
– plexul central: plex multiplu, ca şi plexul coroanei care sprijină plexul frunţii. Este situat, comparativ vorbind, „pahar” în „pahar”de-asupra plexului numit în limba sanscrită: manipura. Noi îl numim plexul solar, căci este ca un soare luminos în dreptul diafragmei. Toate plexurile aflate de-asupra lui ajută la împlinirea tuturor funcţiilor sale, de la procesările fizice complexe ale trupului nostru – la împletirea tuturor manifestărilor umane. Este mijlocul „clepsidrei” umane, care face legătura omului cu planeta (împreună cu fenomenologia sa şi cu biosistemul planetar) şi cu cosmosul mai mult sau mai puţin conştientizat. Conştientizările se sprijină pe intuiţii, pe clarintuiţiile care îi fac omului atitudinile mai maleabile, înţelegerile mult mai flexibile, mergând pe linia acceptării lumii cu toate cele necesare ale sale: fie ele numite bune sau rele, frumoase sau urâte, armonioase sau aparent haotice.

Dar plexul central este guvernat în profunzimea lui de corpul emoţional – astral – corpul care aduce întregului nostru sistem corporal două lucruri foarte normale:
a. şi dezechilibru vibraţional: prin gama întreagă a emoţiilor care îl traversează, atrase, alimentate şi amplificate de sentimentele cuprinse în experienţa noastră spirituală, acumulată anterior, îmbogăţită permanent, clipă de clipă, pe parcursul vieţii în derulare;
b. şi reechilibrarea vibraţională: în timpul somnului, prin desprinderea corpului astral şi efectuarea a ceea ce numim azi călătorie astrală – de fapt odihna spiritului după o perioadă de folosire a corpului fizic. Călătoria astrală este o activitate multiplă a spiritului întrupat în continuare, de care până în contemporan nu am fost conştienţi în mare măsură, dar care începe să fie căutată spre înţelegere şi folosire conştientă. Călătoria astrală conştientă este căutarea contemporană care promite omului cunoaşterea de tot; de tot ceea ce poate exista în trecut-prezent-viitor, în spaţiile apropiate-îndepărtate, în inima florilor şi în respiraţia antilopelor, în zborul unei păsări sau plimbarea prin apele coralilor... Este revenirea la omul universal, omul care se poate plimba printre aştri, cunoscându-le originile, susţinerile matriceale, mantia focului stelar sau inelele interioare de foc ale planetelor...
Iată aşadar cum acest corp astral are o activitate extrem de bogată:
– diurnă: prin care spiritul îşi formează experienţa şi îşi consolidează manifestările, intrând în relaţii cu alţi oameni sau cu alte vieţuitoare planetare;
– nocturnă: prin care îşi expandează experienţa de înţelegere a subtilităţilor universului interior şi exterior lumii planetare. O experienţă de care îşi aduce aminte foarte puţin, căci mare parte din cele cunoascute astfel nu este obişnuit să folosească azi în mod curent. Dar cele care se adună astfel pe subconştient va ajuta spiritul să accepte la un moment dat extinderea cunoaşterilor sale conştiente: intuitiv începe să adere la cunoaşteri din ce în ce mai aprofundate, după necesarul de desfăşurare a destinului personal. Şi astfel se schimbă treptat, dar repede, în direcţia normală de schimbare a lumii întregi.
Şi după ce corpul astral şi-a făcut datoria de zbor pentru cunoaştere sau pentru a ajuta şi pe alţii pentru a pătrunde cunoaşterea lumii, tot acest corp îşi face o ultimă şi uriaşă datorie: reîncărcarea, echilibrarea vibraţională. El este atras de regiuni exterioare ale planetei, de cea mai bună vibraţie pentru echilibrarea sa vibraţională şi, printr-un mecanism special de preluare a vibraţiei din astfel de medii extraplanetare, corpul astral îşi recuperează vibraţia pierdută prin toate activităţile sale. Cu vibraţia astfel recuperată, se reîntoarce în sistemul corporal şi împrumută vibraţia sa reîmprospătată celorlalte corpuri: radiant, până la corpul fizic aflat în somn, în aşteptare, în odihnă de manifestare.

Nu prea ne dăm seama de complexitatea atât de asemănătoare a celor doi uriaşi centri de formare a conştienţei generale, dar şi particulare în acelaşi timp, a spiritului în sistemul său corporal de trăire pământeană. Se formează în acelaşi timp:
– o conştienţă generalizată în câmpul planetar: pentru oameni aceasta însemnănd a fi conştient de planeta sa, de vieţuitoarele din jurul său, de cosmosul pe care îl intuieşte ca aparţinând în egală măsură lumii sale curente;
– o conştienţă ţintită, o concentrare a atenţiei la punct fix, în funcţie de necesitatea curentă de trăire în mijlocul acestei lumi atât de complexe;
– un mod flexibil şi subtil nuanţat de trecere de la generalizare la particularizare, într-un mod prin care spiritul uman poate să se adapteze personal condiţiilor de trai şi poate să adapteze mediul de trai necesităţilor sale: de la un moment la altul, de la un loc la altul.
Acesta este omul contemporan. Indiferent dacă e bun sau rău, frumos sau urât, bogat sau sărac, negru sau alb...
Toţi suntem la fel. Să nu uităm asta...

Ne-am obişnuit prea mult cu toate acestea pentru a ne mai gândi ce mecanisme uriaşe, şi în acelaşi timp subtile sunt puse astfel în mişcare, totul oglindindu-se în simţirile noastre, în manifestarea curentă prin trupul pe care ni-l conştientizăm. Şi este bine că suntem astfel obişnuiţi, căci asemenea perioade sunt extrem de rare în viaţa spiritului. Şi nu degeaba, cum ştim bine, nimic nu este fără rost în acestă lume.

Armonizarea tuturor trăirilor unui spirit cu cele ale semenilor – „înţelegerea” cu ei, dorinţa de a oferi protecţie, învăţătură, spaţiu liber, liber arbitru, de a valoriza orice lucru bun prin însăşi viaţa în derulare – de a nu distruge structuri materiale, alţi semeni, alte vieţuitoare... sunt numai câteva valenţe ale acestui sentiment pe care, global, îl numim iubire. Mulţi dintre cei care preamăresc iubirea se scutură de minte, iar cei care preamăresc mintea dispreţuiesc iubirea...
Dar fiecare dintre noi avem câte ceva de învăţat, câte ceva de echilibrat, câte o fază, etapă, din acest complex pământean actual. Căci este o trăire spirituală specifică Pământului, acestui loc din univers, şi este specific doar unei anumite perioade din întreg ciclul nostru de vieţi pământene. De aceea fiecare clipă trebuie valorificată spre folosirea tuturor forţelor noastre în echilibru, împletindu-le cu respect, cu consideraţie maximă.
Dincolo de fruntariile acestei planete, sau dincolo de apele timpului pe care îl trăim azi, vom vedea că asemenea trăiri se expandează în conştiinţa spiritului mereu mai înălţat, numindu-şi trăirile în alte feluri, inimaginabile pentru noi, azi, în complexitatea lor neţărmurită...

AVEM SAU NU AVEM NEVOIE DE MINTE?
...de cunoaştere, de ştiinţă, în acest sfîrşit de vreme grea de pe Pământ??
Dezvoltarea atât de puternică a celor care ne formează structurile corporale ne spune cât se poate de clar: avem nevoie. Nimic nu este în lumea aceasta fără un rost. Rostul celor pe care le aflăm acum este să le punem cap la cal şi să înţelegem că suntem puntea de legătură între două lumi: una care se va pierde în volumul uriaş al manifestărilor umane de vibraţie mai joasă, o lume a trecutului, alta care se croieşte pentru un viitor chiar aici, pe Pământ.
Să vedem în ce sens:
1. Chiar dacă majoritatea grupurilor spirituale vor pleca de aici, întorcându-se în lumile lor de vibraţie uluitor de mare comparativ cu Pământul, corpurile vor rămâne moştenire populaţiilor spirituale care vor rămâne la întrupare în continuare. Se vor întoarce la întrupare rezidenţii, vor rămâne în continuare cea mai mare parte a ajutătorilor cei mai înaintaţi de azi, de acum. Cei de evoluţie medie vor pleca şi vor duce cu ei tot ceea ce au învăţat în răstimpul pământean. Cei care vor rămâne nu se sperie azi că vor rămâne. Cei care se sperie sunt cei care intuiesc că vor pleca de aici, unde oricum au stat – încă – cu inima în gât, neiubind Pământul. Să nu-i mai condamnăm!! Să nu-i mai acuzăm că sunt „netreziţi”... Să nu ne mai simţim superiori lor... Să nu mai credem că Pământul nu o va lua la trap către alte „dimensiuni” din cauza lor şi a tuturor celor ca ei... Oricum Pământul rămâne în matricea lui, să înţelegem asta dacă se poate acum...
Oricum le vom înţelege pe toate, dar efortul pe care l-am face azi ne va ajuta să acceptăm lucruri încă şi mai importante în vremurile ce vor veni. Efortul de a accepta azi contează, nu neapărat trăirea acum, în această viaţă, a unor fulminante schimbări.
2. Pe de altă parte, intuiţiile multora spun că nu mai avem nevoie de cunoaştere. Trebuie să le respectăm. Şi dacă privim tema aceasta din punctul lor de vedere, ajungem la concluzia că... au dreptate!! Să vedem de ce, pornind de la aceeaşi cunoaştere pe care o avem acum. Important este cum rotim aceatsă cunoaştere.
De fapt avem nevoie cu toţii de cunoaştere: prin cunoaştere trăim anii noştri, chiar am aflat de ... 2012... am aflat în linii mari ceea ce am face dincolo de momentul pe care îl trăim, nu?! Să avem în vedere respectăm şi acest lucru...) dar:
– nu toţi primim cunoaşterea la fel, nu toţi în aceeaşi măsură;
– nu toţi în acelaşi timp;
– nu toţi înţelegem în acelaşi fel acelaşi element, unii au înclinaţia de a-i submina sau desfiinţa pe alţii, alţii au tendinţa de a-i supraevalua pe alţii, făcând din cei pe care îi admiră capătul cerurilor lor momentane; în acest fel, cunoaşterea se limitează prin ceea ce acceptăm sau nu acceptăm mereu.
Întrucât mulţi vor pleca, şi deja grupurile de plecare încep să se formeze pentru drumul lor dincolo de Pământ, de această galaxie, de această zonă a universului, aşa este!! Nu mai au nevoie de cunoaşterea de aici. Unii mai au nevoie pentru că au ajuns în faza de a înţelege chiar şi numai intuitiv că fiecare punct cunoscut aici se expandează într-un con de cunoaştere neapărat necesar dincolo de fruntariile Pământului... Dar sunt relativ puţini. Mulţi au puţină experienţă şi încă nu sunt în situaţia de a-şi aprofunda cunoaşterea terestră ; ei sunt până la capătul trăirilor lor în necesitate de a-şi trăi toate felurile de manifestări pe care le au de cunoscut din relaţiile interumane. Aşadar: numai din acţiune, nu din studiul cărţilor şi numai din discuţiile dintre oameni. Treptat se vor simţi atraşi şi de discuţii, dar nu vor asimila foarte multe din ele: este începutul lor. Ceea ce este extraordinar pentru ei, chiar dacă vor fi agresivi, compulsivi, distrugători de oameni, idei, vor împiedica acţiuni şi se vor împiedica ei înşişi, acuzând însă tot Pământul şi tot Universul din cauza neputinţelor lor...
3. Să înţelegem clar că pe Pământ, între oameni, nu sunt toate numai albe sau numai negre; că nu trăim la poluri exclusiv opuse, că nu trăim diametral opus. Suntem puncte, atomi într-o sferă uriaşă, fiecare cu necesităţi proprii mai apropiate sau mai îndepărtate de centrul echilibrat sau de marginile care reprezintă dezechilibrele maxime: să nu uităm – şi negative şi pozitive, de aceea am spus centrul de echilibru, şi nu unul dintre capetele diametrelor.

Destul de puţini sunt astfel oamenii care pun întrebările cu bun simţ, cu adevărată şi pozitivă curiozitate. Să-i salutăm pe aceştia şi să le răspundem mai detaliat la întrebare, în postarea următoare, din câteva puncte de vedere care pornesc din viaţa noastră de fiecare zi.

ATENŢIE LA ENERGIILE ACESTUI MIJLOC DE AN!

Trecem printr-o perioadă cu energii uriaşe, cu variaţii rapide si adânci de pe o zi pe alta, care ne sunt necesare pentru formarea unei flexibilităţi mărite pentru anul care va veni. Întotdeauna la mijlocul anului trăim o astfel de perioadă, care ne ajută an de an să facem - mai mult sau mai puţin conştienţi - înălţările necesare. Trebuie să le apreciem şi să încercăm să le folosim pentru mărirea abilităţii personale de a trăi echilibrat în această lume care învaţă cot la cot cu noi.

Îmi doresc să avem cu toţii răbdare: cu noi înşine şi cu cei din jur... Dacă trecem de această perioadă, atunci cu siguranţă ne vom simţi mai bine în toamnă, şi mult mai bine anul viitor...

Vă îmbrăţişez cu mult drag....

MĂ ROG LA TOATE SUNT...

GÂNDURI DESPRE CABALA, ISIHASMUL CARPATIC ŞI CERCETAREA CONTEMPORANĂ

Am pornit de la un articol de pe www.descopera.ro, într-o discuţie cu nişte prieteni:
http://www.descopera.ro/dnews/8525358-suntem-singuri-in-univers-sustin-doi-astrobiologi

Din nefericire nu e o glumă... sunt oameni care se limitează la un segment restrâns de informaţie, aşa cum am avut recent o discutie despre cabala cu cineva pe net. Acel cineva făcea publicitate la propriul curs de cabala şi îmi spunea că sursele foarte clare, dovedite pure, fără urmă de impurificare, de modificare vin de acum 5miiSiCeva de ani (foarte precis, cu mii, sute, zeci şi unităţi de ani), eu îi spuneam că experienţa inserată în prezentările acelea (texte iudee vechi) este de milioane de ani, căci omul nu a fost creat fix la această dată de către Dumnezeu, când i-a pus şi toată dotarea în cap pentru tot restul zilelor sale pe Pământ.
Mulţi spun aşa. Şi mai spun că omul ar fi uitat-o între timp, şi azi o redescoperă, pe măsura... procesului tehnologic care îi solicită mintea (şi ca utilizator, nu numai ca şi creator tehnologic, după ce a fost manual şi manufacturier de producţie de serie mică). Un val de descoperiri de mare volum azi, după ce până acum oamenii au descoperit cu linguriţa, apoi cu cana, apoi cu găleata...
Când i-am spus domnului cu cabala că toate sunt experienţa pe care o are ÎNTREAGA omenire de cca. 60 milioane de ani, iar exprimările sunt proprii perioadei de acum câteva mii de ani, ajustate mereu de-a lungul timpului: după schimbările exprimărilor, după interesele celor care au purtat învăţătura prin negura vremurilor, după modul de apărare care a născut ocultarea (ascunderea prin folosirea unor sensuri ascunse)... domnul m-a invitat, cu milă în sensul discuţiei, insistent, să studiez doar cabala, ea fiind la rădăcina tuturor lucrurilor şi cunoaşterilor din lume...

Nu aş scrie toate acestea, dar mă simt oarecum datoare să o spun, fără insistenţă, fără frică, ruşine sau agresivitate: însă mulţi oameni chiar cred acest lucru. Mă uitam cum tinerii de la locaţia de internet unde avea loc discuţia intrau în mrejele acelui om, care vorbea frumos, unduitor, cu o aură de înţelegere, de dorinţă de a pune lumea pe drumul cel bun, de a ne ajuta pe noi, cei care avem oarecare înclinaţie către spiritualitate... Îmi venea să spun că drumul spre iad este pavat întotdeauna cu bune intenţii, ele ne iau ochii, ne prind sufletul... Dar nu am vrut să creadă că sunt agresivă... i-am arătat că şi noi avem învăţăturile noastre de neam... M-a întrebat dacă este vorba despre isihasm.. I-am spus că da, pe undeva se include şi isihasmul aici, dar nu despre acest lucru vorbesc. Mi-a spus că isihasmul are la bază practica revelată în cabala...
Nu am mai lungit vorba... Doar i-am enumerat câte ceva din ceea ce  mai ştim şi noi, arătându-i că toate popoarele au cercetările lor, au posibilităţile de cercetare proprii... Dânsul mi-a spus că tot ceea ce ştiu, şi eu, şi popoarele de care vorbesc, se trage din cabala. Păi nu am citit ... am văzut şi am cercetat prin simţurile mele... Cum poate face orice om...
Nu m-a crezut... Normal, încă...

Am înţeles că omul îşi făcea de fapt publicitate, crezând că numai aşa calea spre rai îi este deschisă, numărând adepţii pe care reuşeşte să-i strângă pas cu pas...

Aşa este când nu te mişti din loc: când tocim o singură sursă, şi aceea exterioară. Şi uităm că cei care au lăsat mărturia au avut foarte multă cunoaştere, ceea ce a rămas este o sinteză de idei care să conducă doar în cercetarea proprie la încredinţări foarte diverse, în condiţiile în care universul oricum se schimbă de la o perioadă scurtă la alta... Cei cărora le spun că forma corpurilor noastre nu mai este de tip ou (elipsoidală să spunem), ci de tip sferic, mă ruşinează dând de exemplu ceea ce au scris ani de-a rândul alţii mai deştepţi  ca mine, vin eu să spun că lucrurile fixe, imuabile din univers se schimbă?...
Ce să mai spun că lucrurile în univers nu sunt nici fixe, nici imuabile??
Cum să-i spun eu dlui E. Străinu că din centrul galaxiei nu se emit sunete ca de tobă, ci numai acele sunete sunt "prinse" de urechea noastră sau oricum de tehnologia umană care este calată pe segmentul de sunete percepute de om?? Se mai descoperă ceva adiacent, dar de fapt sunetul galactic - existent, să nu uităm, fără întrerupere,  este o muzică , o melodie... Dar acum avem noi tehnologia care să ne ajute să descoperim ceea ce era dintotdeauna acolo, cu variaţii de frecvenţe de la o perioadă la alta. La fel ca şi "melodia" inimii, din care noi auzim doar bum bum...  La fel cum şi dintr-o maşină cu ferestrele închise nu răzbate înafară decât sunetele de frecvenţă joasă, noi - pietonii - auzim doar bum-bum-bum-ul acestora...
Restul, nu... Nu încă...

Omul cu cabala mă invita, având multă toleranţă pentru spiritul meu îngrădit, să nu mă mai iau după strămoşii mei, care tot după cabala au învăţat... Tot respectul pentru dânsul, pentru cursurile dânsului. Dar eu mai întâi am înclinaţia, şi datoria în felul meu, să învăţ din cercetare proprie, cu linia de îndrumare a ajutătorilor neamului meu carpatic. Şi ceea ce ştiu că se încadrează în liniile spirituale cercetate, dovedite reale cu liniile de dezvoltare creionate de strămoşi pentru viitor - adică prezentul de acum - să le dau mai departe, vorbind cu cuvintele neamului meu de acum.
În paralel pot să cunosc câte ceva din liniile altor popoare.
Dar mă gândesc că istoria neamului iudeu ne-a fost impusă ca fiind aceea proprie tuturor popoarelor Pământului, iar acum ne scuturăm de acest "jug" pe bună dreptate... fără să aprob, înţeleg de ce unii români încep să spună şi ei, ca şi orientalii, ca şi popoarele celtice, că că dacii au stat la baza civilizaţiilor din emisfera boreală... Deocamdată ne scuturăm de tot felul de juguri... Nu ştim s-o facem altfel, ci după exemplul celor dinaintea noastră...
Ne vom echilibra însă cu toţii şi vom începe să ne cunoaştem bazele reale, ale învăţăturilor fiecărui popor în parte. Poate că celţii vor descoperi pe Moşii pământurilor lor - lăsând deoparte refugierea unor aceleaşi personaje biblice în Europa de Vest, căci alţii ei nu văd a fi putut exista - doar dacă ar fi existat mărturii. Ceea ce nu este de loc o gândire echilibrată, ci o gândire supusă regulilor Evului Mediu întunecat, de loc uitat... Nu se gândesc că mărturiile neamului lor străvechi, local, de transcendenţă atlantă, au fost distruse de romani, apoi de biserica creştină ce s-a dorit în orice fel trimfătoare asupra cunoaşterii echilibrate, profunde, a neamurilor locale... Care ar fi întărit omul şi l-ar fi făcut repede ştiutor de toate cele neadevărate. Noi căutăm adevărul, în loc să vedem neadevărul - pentru că aşa am fost îndrumaţi pervers, de câteva mii de ani. Aşa au luat iudeii de la egipteni, aşa au luat şi au "îmbogăţit" şi creştinii.
Poate că nu se vor mai făli cu neamul lor christic... Poate vor înţelege că "copilul lui Christos" nu era un copil "făcut"  - dacă ar fi avut vreun copil oricum nu era nici un bai - dar era învăţătura pe care Moşii popoarelor lor au învăţat-o de la El, de la Iisus, la fel ca şi Moşii tuturor celorlalte popoare de pretutindeni.
La fel urmaşii iudeilor poate îl vor accepta pe Iisus, care într-adevăr nu a venit DOAR pentru poporul lor, ci pentru toate popoarele lumii. Şi dacă a venit în mijlocul lor nu cred că a fost pentru că ei ar fi foat cel mai păcătos popor de atunci (cum cred unii) a fost pentru că există o legătură între viaţa lor şi viaţa altora de pe Pământ, între moartea lor şi al oricărui alt om, de oriunde, cu ridicarea din morţi, cu înălţarea spre ajutor oferit popoarelor, şi încă multe altele...

Aşa încât eu merg mai departe,şi poate că voi fi crezută că ceea ce scriu nu are nici o legătură cu cabala... Spre ruşinea mea nu ştiu ce este, dar mai ştiu că după ce îmi voi consolida un anume tip de cunoaştere, voi studia şi cunoaşterea altor popoare, făcând comparaţii şi continuând să învăţ şi din experienţa lor.

O TREAPTĂ DE ÎNĂLŢARE A SPIRITULUI... (3): SCHIMBAREA....

Schimbarea... 

Schimbarea este tema pe care unii o numesc „ascensiune”...
Am întârziat cu publicarea acestei părţi pentru că am primit mai multe materiale şi am discutat mult pe acest subiect, cu mai mulţi oameni. Despre „ascensiune”, despre „cădere”, despre emoţiile şi sentimentele noastre (cam... confundăm emoţiile care ne trec, cu sentimentele care sunt încredinţări emoţionale, stabile pe termen lung, îmbogăţite sau estompate de „trecerea” emoţiilor curente); despre mintea noastră, despre rolul cunoaşterii – mai mult sau mai puţin avansate – în viaţa noastră...
Dacă vorbim despre această schimbare... avem multe de vorbit...
Marea schimbare despre care multe cărţi şi site-uri vorbesc azi nu este însă nici unică şi nici radicală. Aş spune că este o remodelare mai curând: nu este o dată pentru totdeauna, o transformare radicală în îngeri, din al cărui cer să nu se mai coboare niciodată în trup de carne cu oase, sânge, lacrimi... folosind munca fizică şi făcând efortul de a înţelege şi de a învăţa din proprie experienţă şi din experienţa altor spirite prietene...
Cei care azi se laudă că nu mai muncesc decât în 12D şi nu vor să mai „coboare” de acolo... vor vedea că nu va trece mult timp şi vor putea accepta că toţi suntem fiinţe universale şi fiecare are acel “12D” al său! Că pentru fiecare om „căderea” şi „ascensiunea” este de fapt un drum meandrat (sinuos, şerpuit), care caută în fiecare moment ceea ce ne favorizează aici, pe Pământ, acea dezvoltare mică – nu fulminantă, pentru că aşa ceva grandios ne-ar distruge efectiv. Vom înţelege acest lucru atunci când vom accepta faptul că nu avem numai un corp şi un câmp energo-electro-magnetic de jur împrejurul său, rezultat numai din activitatea corpului fizic, cu emoţiile şi gândurile noastre. Vom accepta că omul nu este culmea creaţiei dumnezeieşti decât pentru acest moment planetar, pentru acest punct important în evoluţiile spiritelor umane, fără de care nu s-ar putea continua evoluţiile, şi tocmai acest lucru este definitiv important pentru om.
Nu este un moment unic – dar este un turnant, ca orice altă clipă din fiecare zi, din viaţa fiecărei vieţuitoare din lume. Fără fiecare astfel de clipă nu ar mai fi posibil de continuat evoluţiile. Dacă ne negăm momentul actual dimensional – emoţional + mental dimensional – nu vom face altceva decât să învăţăm că nimic nu este de prisos, nimic nu se distruge, doar că nu eram noi pregătiţi să facem acest pas aşa după cum ne imaginam noi. Pentru că schimbarea nu ne face mai importanţi – importanţi suntem toţi, de oriunde, de pe Pământ şi din orice punct al universurilor: ne face să mai facem un pas – un pas ca orice alt pas şi toţi paşii importanţi în felul fiecăruia în parte. Un pas ÎN RITM PERSONAL.

AR FI BINE SĂ PRIVIM LUMEA ÎN MOD ECHILIBRAT
Şi acum să vedem de ce lucrurile sunt mult mai ponderate decât cred unii dintre noi – cu toată complexitatea crezută, sau privită cu neîncredere ori indiferenţă momentană.
Întodeauna vor exista mult mai mulţi factori decât aceia pe care îi credem că funcţionează şi impulsionează evenimentele perceptibile la nivel uman. Încă mult mai multe sunt situate dincolo de sfera percepţiilor umane, oricât de complexe le-am considera azi. Noi luăm în considerare numai ceea ce ajunge la nivelul conştienţei noastre, şi oricum facem selecţii în fiecare moment chiar din suma celor astfel conştientizate. Selecţia este bună pe moment, pentru concentrarea asupra celor pe care le avem de făcut, dar bună este şi primirea generalizată, care devine rădăcină pentru dezvoltarea ulterioară a altor înţelegeri, pentru continuarea drumului despre care discutam.
Căci avem un „drum” pentru care avem o „dotare”. În calitate de oameni, drumul nostru este pe vârfuri de munte, şerpuind peste colinele vârfurilor, având o privire de ansamblu asupra tuturor celor de pe planeta noastră. Nu suntem nici muntele, suntem doar călătorii. Nu suntem dotarea, ci acela care merge cu dotarea sa pe drum. Orice conjunctură este creată de alţii şi noi participăm în egală măsură cu experienţa noastră personală, alături de toţi ceilalţi însoţitori de drum. Fără această experienţă nu am putea folosi nimic, nu am putea măcar vedea drumul, nu am putea păşi pe el.
Schimbarea dotării nu înseamnă părăsirea drumului. Drumul este pe vârfuri aşadar, şi nu există nici o cădere şi nici o ascensiune mai mare decât variaţiile curente ale oricărui drum. Este pe teren solid, care nu se poate forma decât în condiţiile de întrupare ale tuturor, de înaintare ale tuturor spiritelor în acelaşi timp: şi tocmai de aceea trebuie să ţinem cont de toate la un loc – aşa cum am detaliat în partea a II-a, în articolul trecut.

SCHIMBAREA...
(Înţelegerea aprofundată a celor care se petrec în acest moment cu noi se poate studia la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )
Schimbarea în zona noastră din acest univers a început cu ceva timp înainte de întruparea lui Iisus, venit în mijlocul nostru pentru a grăbi lucrurile puţin – nu mult, în acel început: doar aici, în sistemul nostru planetar, unde Pământul este planeta care susţine întrupări cu corp fizic, cel mai greu de suportat de către spiritele aflate la începutul evoluţiilor lor. Omenirea avea nevoie, în acel moment, de fluxuri energo-materiale noi, de vibraţie înaltă, diferite de cele vechi: de vibraţie mai mică – dar deosebit de utilă tuturor întrupaţilor cu corp fizic. Dar să nu limităm totuşi discuţia la întrupaţii cu corp fizic, ci să avem în vedere şi întrupaţii astrali şi cei dimensionali: şi ei au întotdeauna, în egală măsură, de diverse schimbări, căci şi ei se află în evoluţii, doar ceva puţin deosebit de ceea ce trăiesc întrupaţii din această dimensiune, cu corp fizic de manifestare curentă.
De reţinut şi faptul că în alte sisteme stelare, şi în alte galaxii din această zonă, au existat alţi coordonatori de evoluţii, pentru situaţii specifice altor planete, care au lucrat în acelaşi fel ca şi Iisus, pentru populaţiile din locul lor de întrupare. Iar acest lucru – lipsa de unicitate, nu scade cu nimic valoare spiritului sau a lucrării realizate: şi în plan local, şi în planul general universic.
Din acel moment, vibraţia planetară locală – adică de aici, de pe Pământ, a început să crească cu un „bob”, până când masele mari de fluxuri noi aveau să ajungă, din galaxie în galaxie, din stea şi din planetă în planetă, împânzindu-se armonios în toate locurile zonei. Ceea ce percepem azi este tocmai această ajungere şi îmbogăţire, pe zi ce trece, formând ceea ce numim „schimbarea”.
Era nevoie de acest proces de avangardă şi ni s-a spus chiar despre el, căci era atunci în plină desfăşurare: „... pentru că s-au scurtat zilele suferinţelor voastre...” Treptat – dar rapid, şi fluid – corpurile vieţuitoarelor de pe Pământ au început să se modifice; ale oamenilor cu atât mai mult, căci corpurile spirituale foarte puternic dezvoltate (cel mai puternic şi profund dezvoltate dintre cel ale vieţuitoarelor terestre) au început să se modifice, sub influenţa acestor fluxuri noi, cu vibraţie din ce în ce mai ridicată. Şuvoaie de fluxuri au început atunci să se îndrepte către Pământ: şi este necesar să ştie românii că ele nu s-au creat pentru a fi legate de ...România (Dacia acelor timpuri) aşa cum spun unele scrieri, surse contemporane de informaţie. Este necesar să facem câteva precizări din acest punct de vedere: la nivelul planetei, fluxul care vine de la bariera intersubzonală cea mai apropiată, pe unde au loc aprovizionările curente cu fluxuri energo-materiale noi, se desface în fluxuri mai subţiri, atrase de vibraţiile fiecărui loc în parte. Astfel încât să reţinem următoarele elemente:
– românii percep fluxurile de frecvenţă apropiată de aceea locală, din pământurile lor, care vin să se „lege” de frecvenţele locului din care au loc percepţiile;
– fiecare popor îşi percepe propriile frecvenţe din acest mănunchi uriaş de flux radiant, pornit, iniţializat aşadar de către Iisus şi continuat de persoane răspândite pe fiecare continent, în fiecare loc (popor) de pe planetă. Fără iniţializarea acestui proces de către un Fiu de Dumnezeu (un Creator-coordonator – în termeni mai moderni) toate acestea nu ar fi fost posibile: din raţiuni de stabilitate galactică. Căci numai un asemenea spirit evoluat – şi nimeni altul, bun cunoscător al evoluţiilor pe care le coordonează, ar fi putut să lucreze cu o anumită forţă, flexibilă şi ea după variaţiile ritmurilor stelare locale. Lucrarea trebuia să imprime o anumită viteză fluxurilor pentru circulaţia prin mediul intergalactic, pentru ca ele să ajungă, şi să ajute la un anumit timp, cu anumită intensitate, permiţând vieţuitoarelor să se obişnuiască treptat cu schimbarea. Pentru că, dacă noi nu ne dăm seama ce înseamnă acest lucru pentru întregul univers, dacă noi ne credem cu adevărat buricul universului, cele care se petrec ne demonstrează clar că acest lucru nu este valabil, chemându-ne la modestie şi înţelegere;
– fiecare loc a fost, şi este ajutat în continuare, de Moşii fiecărui popor în parte: au fost învăţaţi, instruiţi direct de către Iisus, cel peste tot călător. Este fundamental greşit să credem altfel: că Iisus a fost învăţat de daci şi apoi ar fi dus cunoaşterea lor în India şi alte părţi ale lumii. Îmi cer scuze pentru exprimarea mea, dar încredinţarea mea este fermă şi nu ştiu să mă exprim altfel, o doresc doar fără echivoc şi nicidecum pentru a fi aspră, agresivă; normal că fiecare crede exact ceea ce doreşte, rostul meu este să fiu fermă doar în exprimare.
Noi, oamenii obişnuiţi, părticipăm după puterile noastre la acest proces, din care fac parte, de asemenea, şi ajutătorii fiecărei specii de vieţuitoare planetare. Să nu uităm că şi ele îşi aduc astfel contribuţia – în egală măsură ca şi oamenii. Nimeni nu crede că “maeştri ascensionaţi” există şi în mijlocul lor. Căci spirite înaintate (ascensionate – dacă vrem să folosim asemenea exprimări) sunt peste tot, primind fiecare după puterea lor: noutatea, schimbarea, pentru toate popoarele spirituale pe care le ajută.
Iar literatura noastră mitică (noi le numim: basme, poveşti) ne aduce în faţă asemenea informaţii, pe care azi avem tendinţa să nu le luăm în serios. De reflectat…
Schimbarea se vedea clar încă din secolul I d.Ch., de către iniţiaţii cei mai echilibraţi ai timpului. Azi se poate percepe cu ochiul liber: lumina zilei este mai intensă decât acum 40, 50 de ani, este mai „albă” – şi oameni simpli, fără multă şcoală, au înţeles acest lucru. Nu ar fi corect să nu ne amintim – dincolo de semantica contemporană – că omul iniţiat al vremurilor trecute ştia foarte bine că „lumina se întunecă”, şi aşteptau „Lumina Luminată” să inunde lumea... Vă rog, să facem un efort de înţelegere, să acceptăm acest fel de exprimare din mileniile trecute, fără să ne gândim neapărat la regulile literare contemporane.

Privită dintr-un unghi de vedere apropiat celui al fluxurilor care ne inundă vizibil azi lumea, şi nu numai la nivelul oamenilor de ştiinţă, privind galaxiile cum îşi aruncă în lume radiaţiile care produc azi schimbări treptate, reale, schimbarea arată şi alte modificări ale lumii în care trăim.
În primul rând, la nivel planetar: structurile eterice matriceale ale planetei îşi schimbă forma – astfel încât ceea ce până azi clarvăzătorii vedeau ca portaluri alungite, de forma unor arce eliptice (de fapt elipse perfecte, dar cu partea de jos îngropată în pământ), azi forma este tot eliptică, dar mai lată în partea centrală. Urmând ca în viitorii cca. 200 de ani forma să devină complet sferică.
Totul în lumea planetei se desfăşoară armonios, proporţional: în ritmul modificării acestor “portaluri” – de fapt ele fiind celule matriceale de stabilizare vibraţională (amănunte la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/1-energetica-stelar-planetara/6-substructuri-ale-sistemului-matriceal-planetar-celule-de-stabilizare-vibrationala/ ) în acelaşi ritm, sistemele noastre corporale îşi modifică treptat forma, devenind şi ele, la rândul lor din eliptice – sferice. Rotunjirea corpurilor noastre fluidice către sfericitate porneşte de la „oul” anterior al sistemului nostru corporal – de formă perfectă veche în perioada sec. I î.Ch. – sec I d.Ch., la fel ca şi perfecţiunea momentului pentru sistemul matriceal planetar total. Ne îndreptăm aşadar către sferă de lumină, sferă fluidică, care ne va oferi o altă putere de percepţie şi de înţelegere astfel asupra realităţii înconjurătoare.
Nu vom mai vorbi, aşadar, în viitor, despre „oul” de lumină omenesc, ci de sfera de lumină, sfera fluidică. Astăzi, chiar de la nivelul corpurilor noastre cauzale se poate percepe rotunjirea, şi multe sfere umane se pot percepe în câmpul cauzal auriu, pământean.
Dar ceea ce este cel mai important lucru este faptul că volumul activităţii umane trece din partea muncii fizice, brute, în sfera de activitate a gândirii – indiferent dacă ne gândim actualmente mai mult la subiectele ştirilor zilei: politic, social, distractiv – până la a gândi despre univers cu miriadele sale de stele.
De fapt nici în perioadele anterioare nu ar fi trebuit ca munca fizică să se dezvolte unilateral, fără echilibrul gândirii şi echilibrul emoţional. Sunt rare cazurile când societatea creaţionistă de felul omenirii ultimelor milenii de pe Pământ se dezvoltă în acest fel: dezechilibrat faţă de o linie obişnuită de trăire liniştită, calmă, curată şi austeră în vremuri de vibraţie joasă planetară. Dar este necesară, aşa cum am mai discutat, o asemenea trăire brutală, din când în când, pentru a ne cunoaşte şi limitele suportabilităţii noastre fizice, alături de formarea flexibilităţii emoţionale şi cauzale, de abilitatea de a preveni astfel de situaţii şi a deturna agresivitatea unor semeni către muncă şi echilibru spiritual, alături de ceilalţi membrii ai societăţii.
Omenirea are energii în plus faţă de ceea ce avea ieri, şi nu este de vină că nu găseşte subiecte de gândire „elevate”, dacă ştiinţa şi gândirea elevată a fost de milenii oprită majorităţii oamenilor de pe Pământ. Oamenii s-au învăţat să ţină capul în pământ şi să vorbească – când a mai prins voie să o facă – despre ce vedea acolo, în pământ, sau la mică distanţă de ei înşişi şi de curtea casei lor. Oficialul lumesc creează posibilitatea manifestării unor direcţii de gândire, precum şi îngrădirea altor direcţii de gândire pentru cea mai mare parte a omenirii, căci de felul în care oamenii au reacţionat faţă de conducerile societăţilor a ţinut însăşi viaţa lor. Şi noi, cei oarecum liberi de azi, ne trezim judecându-i, în loc să-i înţelegem. De reflectat, până să ne grăbim cu dispreţul...
Nici oficialii nu au vină, sunt spirite umane care nu găsesc alte căi de a se descurca deocamdată în această lume în care cei elevaţi, culţi, rafinaţi, îi dispreţuiesc pe cei care au puterea politică, în loc să le ofere exemple de cultură, rafinament, elevare intelectuală tolerantă, plină de răbdare, de înţelegere.
Este momentul nostru, al tuturor, să-şi tragă concluziile: în loc să folosim cuvinte ca „netreziţi” pentru a-i arunca altfel în “găurile negre” ale universului, ar fi mai bine să ne străduim să oferim exemplu echilibrat fiecărui segment spiritual pe care îl întâlnim: unora să le arătăm bunăvoinţă, dar fermitate în menţinerea unei atitudini distanţate de exprimare agresivă; altora să le arătăm o atitudine de apropiere faţă de corectitudine, cinste, curăţenie, cultură măcar medie. Apoi, pe măsura acceptării diverselor trepte de creştere a calităţii spirituale de acest fel, să oferim din ce în ce mai mult, străduindu-ne să gândim permanent asupra strategiilor de atitudine proprie în faţa oamenilor.

Am spus că omul se îndreaptă către activitate crescută pe direcţiile de gândire. Nu numai: şi activitate emoţională (gestionarea emoţiilor este tot o activitate spirituală: am mai discutat, vom mai discuta), şi cauzală (căutarea înţelegerilor şi folosirea lor în schimbarea atitudinilor noastre din viaţa curentă), şi spirituală: căutarea sensurilor de aplicare a înclinaţiilor noastre – şi nu în sensurile de acumulare materială după exemplul altora. În acest fel, fiecare om îşi va găsi exact locul cuvenit în societatea care învaţă mereu să preţuiască universal şi particular deopotrivă: fiecare om, fiecare vieţuitoare, fiecare eveniment planetar sau cosmic.
De ce această puternică activitate crescută în orice alt domeniu – în detrimentul activităţii fizice?
De fapt este o echilibrare tocmai pentru faptul că mileniile imediat anterioare au fost pline de obligaţii de muncă forţată, brută, fără aportul celorlalte. Astfel încât are într-adevăr loc o echilibrare a tuturor planurilor de trăire omenească, de la fizic la spiritual-destinic, în care distribuirea forţelor spirituale cere imperios asemenea redirecţionări: de la fizic către emoţional, mental şi cauzal – conform tendinţelor de manifestare a spiritelor la fiecare nivel de vibraţie planetară.

Concret, cum se poate percepe această schimbare la nivelul cel mai profund al celor cunoscute azi de noi??
Ceea ce se schimbă azi a fost un lucru bun până acum, care ne-a ajutat mult în ultimii 10.000 de ani. Un sistem corporal care, după puţin timp de la ultima glaciaţiune, s-a dezvoltat din cel existent înainte de ultima glaciaţiune. Tot o dezvoltare a fost, chiar dacă unii au perceput-o ca pe o implozie, ca pe o cădere: a fost de fapt o redimensionare pe calapod mai mic şi mai diferit în planul manifestării forţelor spiritului – deşi s-a spus: sărac, chiar umilitor de sărac în manifestare, comparativ cu ceea ce a fost milioane de ani înainte.
Dar de fapt nu a fost nicidecum o cădere ci şi atunci, ca şi acum, aşa cum spuneam: doar o redimensionare cu adaptarea progresivă a spiritelor umane la conştiinţa lor DE ATUNCI, din momentul lor, şi nu al acelor clarvăzători care au avut viziuni şi au lăsat mărturii percepute de ei din trecutul dinaintea glaciaţiunii (potopului): cu formele umane şi cu realizările lor de atunci. Au interpretat viziunile lor după cum au putut, atât cât s-au priceput atunci. Celor care le-a părut rău ulterior de pierderea forţelor, puterilor de odinioară, ar fi dorit să le aibă din nou, selectiv: ei, doar câţiva oameni care astfel să conducă lumea fără eforturi. Dar pentru a se petrece lucrurile în acest fel, le trebuia pe de o parte un efort de o viaţă întreagă pentru a-şi dezvolta şi folosi măcar puţinele capacităţi recuperate, iar pe de altă parte să semene, în rândurile lumii ţinute în necunoaştere, neîncrederea în astfel de forţe – pentru a nu le cuceri şi alţi oameni, la rândul lor.
Începem să înţelegem că astfel de mărturii doar au fost lăsate să existe, dar ele nu vin direct de la coordonatorii de evoluţii (sintetic numit: Dumenzeu), ci sunt forme de literatură controlată – nu populară, cum se poate crede – prin care s-a îndrumat cândva modalitatea de a ţine “Lumina” (adică cunoaşterea) sub obroc.
Cunoaşterea, chiar şi numai folosirea intuitivă a multor elemente de cunoaştere universală, s-a diminuat astfel, cu timpul, în lumea întreagă. Istoria s-a scris în acest fel şi vom analiza asemenea curgeri, la locul şi la timpul potrivit.
De reţinuteste faptul au fost lăsate să existe, pentru ca fiecare om să-şi dea seama de efectele majore ale manifestării sale, în timp: unii au creat astfel de condiţii; alţii nu s-au ferit de ele la vremea dintâi, când se putea stopa totul; altora le-a fost frică ulterior să se ridice contra distrugerii liberului arbitru, liberei cunoaşteri, liberei folosiri a rezultatelor muncii proprii.

Actualmente, revenirea la cele dintâi are loc mult mai rapid decât a avut loc procesul de adaptare a corpurilor noastre la vibraţia joasă a vremurilor trecute. Vibraţia în creştere, în valuri, pe fondul acelei iniţializări de acum 2.000 de ani, timp în care omenirea s-a pregătit pentru perioada următoare – adică cea pe care noi o trăim azi şi se pregăteşte de venire în continuare. Da, omenirea a trăit în acelaşi timp greul ducerii acestor adaptări pentru viitorul ei, în timp ce reuşea să-şi ducă la bun sfârşit programele etapei în curs de desfăşurare.
Iar pentru aceasta trebuie respectată, cu toate cele dureroase ale ei…

ADN şi ARN
La nivel fizic, adică la nivelul corpului nostru de carne, schimbările actuale se derulează treptat, însă doar atât cât să permită alte schimbări, mult mai subtile: cele despre care vorbeam – cunoscute de spiritele umane înainte de ultima glaciaţiune. Este ca şi cum s-ar modifica urzeala unui covor, pentru a permite dezvoltarea încărcăturii sale, care formează imaginea complexă a întregului: o adevărată operă de artă.
Să nu ne amăgim în ideea că vechile noastre corpuri nu erau bune… Erau o adevărată operă de artă pentru momentul lor de glorie… doar că nimeni nu le aprecia la vremea respectivă. Excesele culturiste de azi fac însă remarcabile dezvoltările care ar fi putut conduce – doar echilibrat însă – la multe realizări de valoare pe întinderile tuturor continentelor. Dar şi aceasta este o experienţă din care vom învăţa multe lucruri în viitor.
Concret, revenind la textul de la care am pornit în prima parte a acestei desfăşurări de articole: nivelul atomic nu se schimbă de tot, se schimbă atâta doar cât că permită alte modificări – cunoscute de altfel de omenire din perioada anterioară ultimei glaciaţiuni. Pentru că radiaţia pe care cercetătorii au depistat-o folosind aparatura nou-creată poate fi perceptibilă tot în domeniul fizic, oricât de detaliată ar fi puterea actuală de percepţie. Însă volumul, şi structura radiaţiei totale care vine din miezul galaxiei – oricărei galaxii, ceea ce îmbogăţeşte primirile noastre din toate părţile – este mult mai bogat reprezentată. Totalitatea segmentelor de fluxuri de diferite frecvenţe vibraţionale, care circulă astfel, acţionează asupra fiecărui segment corporal al sistemului nostru întreg. Acest lucru este deosebit de important.
Astfel, totul se modifică parţial, atâta cât să permită inserarea altor compactizări energo-materiale în structurile existente acum: pe muguri deja existenţi – exact în acelaşi fel cum cresc copacilor frunze noi în fiecare primăvară...
Structurile de inserare sunt structuri de un alt fel decât cele detectabile de către aparatele existente: au putere de susţinere, la rândul lor, a unor alte feluri de materii – adică materii de alte vibraţii. Sunt aşadar tot materii – adică din felul celor care, compactizate, se menţin în structuri fixe, indestructibile în perioade mari de timp: doar că sunt de alte vibraţii.

De la bun început trebuie să înţelegem faptul că – chiar dacă discutăm despre materiile corpurilor noastre, trebuie să avem în vedere toată materia de pe Pământ, care trece prin aceeaşi schimbare: a tuturor celor mai mult sau mai puţin percepute de noi de pe Pământ, în universul perceput de noi în acest moment. Astfel vom ajunge să înţelegem faptul că materia nu se schimbă doar pentru că omul inteligent îi determină schimbarea, căci acelaşi lucru se petrece – proporţional cu evoluţiile – cu fiecare vieţuitoare pământeană, de la virus la om, sub puterea radiaţiilor şi vibraţiilor cosmice care ne învăluie de pretutindeni. Şi vom înţelege că totul este dinafara noastră, iar ceea ce trebuie să facem noi este să ne adaptăm atitudinea şi comportamentul, apoi chiar creaţia către înţelegerea şi respectarea vieţii de pretutindeni.
Ceea ce cunoaştem azi din partea fizică ne ajută să mergem mai departe pentru a înţelege partea eterică, astrală, mentală, cauzală şi multiplu-spirituală. Adică acele segmente care vor forma în final întreaga putere nouă a oamenilor şi a tuturor celorlalte vieţuitoare pământene. Astfel de aglomerări, proporţionale volumic şi vibraţional între ele, nu numai că oferă alte posibilităţi de manifestare spiritelor întrupate, dar conduc la realizarea unor înţelegeri şi apoi lucrări de nivel planetar, prin care se va reaşeza pe bazele originare chiar circulaţia energo-materială între planetele stelei care ne guvernează.
Tot ceea ce cunoaştem azi ne oferă posibilitatea de a înţelege că numai asemenea feluri de materii întrucâtva noi, cu noi atomi compactizaţi care să formeze materia corpurilor noastre, pot să permită de fapt particularităţile cele noi ale întregului nostru sistem corporal: în primul rând o rezistenţă mult mai mare a sistemelor corporale umane.
Dar nu singuri, ci numai dacă formează molecule cu lanţuri mult mai multe de AND decât cele majoritare din prezent. Tot ceea ce se află aici expus trebuie corelat cu creşterea semnificativă a lanţurilor din molecula de ADN. Fiecare specie de vieţuitoare ale Pământului va avea astfel de desfăşurări noi ale celulelor corpurilor lor. De asemenea, structurile de acest fel trebuiesc corelate cu structurile armonice ale ARN – despre care nu se vorbeşte prea mult, însă ambii acizi nucleici trebuie să coexiste pentru a forma întreaga gamă a paticularităţilor care vor oferi unui spirit puterea creaţiei, deplasării şi comunicării astral-mentale, necesare în etapa viitoare a omenirii.
Şi astfel ajungem la înţelegerea celor cu care am început expunerile: cele mai importante acţiuni ale omului nou – creaţia materială mentală.
O astfel de creaţie va porni la început prin mici compactizări moleculare, apoi treptat va avea loc recuperarea conştientizării experienţei trecute, care va conduce la reluarea masivă a activităţii de compactizare directă a fluxurilor de filamente din aerul planetar.
Va fi astfel, la început, o remodelare a materiei deja compactizată (sub formă de obiecte, de alte structuri materiale planetare), urmată de revenirea la abilitatea materializării directe, în formă structurată complex, a fluxurilor materiale din aerul planetar. Aceasta va fi ordinea creaţiei omeneşti viitoare, o derulare care se va petrece invers faţă de derularea lucrărilor înainte de ultima glaciaţiune: la început omul a folosit creaţia prin materializare directă şi dematerializare, urmând ca pe parcurs să treacă la creaţie prin remodelarea structurilor deja existente, până în preajma ultimei glaciaţiuni.
Toate se vor derula în direcţia revenirilor la omul pe care îl putem numi atotputernic – însă o atotputernicie care nu-l va face stâncă stearpă, ci om blând, bun, iubitor, înţelegător al cerurilor şi pământurilor.