Motto:
Dincolo de limitele înţelegerii noastre actuale nu ne aşteaptă statul degeaba. Asta îmi este foarte clar de mult.
Şi mă bucur că încep să înţeleagă tot mai mulţi oameni.
„Dincolo” ne aşteaptă cunoaşterea din ce în ce mai profundă şi pacea sufletului care primeşte totul. Iar pentru mine este cert că acum învăţăm ce să facem cu ele.
Vă rog să ascultaţi, dacă se poate şi când aveţi timp, cu răbdare, această emisiune a lui Oreste Teodorescu, cu invitaţii săi...
http://www.youtube.com/watch?v=dOhHp-v7XDM&feature=player_embedded#at=24
Fiecare cuvânt este aducere la echilibru...
Poate că mulţi nu vor crede, dar măcar ascultaţi, ceva se va deschide şi vom înţelege cândva...
Cei care cred, daţi mai departe, vă rog frumos...
Câteva cuvinte din partea de sfârşit...
„Este greşit să intrăm în acest domeniu, ezoteric, negând cuceririle ştiinţifice de până acum ...”
Aş adăuga: negând cunoaşterea întreagă, crezând că nu avem nevoie de ea – nici că am avut, nici că nu vom avea nevoie...
Chiar se încadrează perfect în tema noastră de discuţie...
Să revenim ... sau să continuăm, de fapt !!
Sunt câteva lucruri de dezbătut privitor la subiectul abordat în partea I, cu adresa:
Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/07/o-treapta-de-inaltare-spiritului-1.html
Dacă ne amintim bine, acest articol, înainte de a oferi toată explicaţia fizică-chimică de rigoare, a prezentat o părere a autorului care s-a folosit de el pentru enunţarea încredinţării sale asupra unor elemente de literatură ezoterică, care circulă azi pe internet.
Cercetătorii nu s-au referit la „ascensiune”. Dar pentru că a fost folosit pentru a adera şi a crea încredinţări în acest sens, să facem câteva precizări de la bun început.
Astfel de elemente sunt, şi nu sunt, chiar aşa.
Aşadar, să revedem fragmentul de text:
„...Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.
Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur. Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi !
Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare. ...”
Să vedem mai întâi pe scurt câteva idei, după care vom detalia, cum arată acest proces, dacă luăm în considerare faptul că nu există numai materia fizică brută şi câmpul energo-electro-magnetic în jurul acestui corp fizic – atât de sofisticat aşa cum îl ştim acum.
1. În mod cert vom avea parte de forţe, puteri diferite de cele pe care ni le cunoaştem acum – dar „diferite” numai pentru că ne-a fost ruşine să ni le recunoaştem până acum. Ne-a fost frică să nu fim judecaţi de semeni agresivi cum că am fost proşti să ne luăm după iluzii, prostii, aberaţii şi altele asemănătoare. Dacă nu o făceam – eram azi mult mai luminaţi privind: ce înseamnă ele, cum se folosesc, treptat şi în deplină linişte sufletească, puţin câte puţin, de-a lungul multor secole anterioare.
Vom fi conştienţi că astfel de forţe au fost mereu folosite chiar de către cei care ne-au format frica şi ruşinea. Dar ne oprim aici ca să nu ajungem să acuzăm. Ceea ce trebuie să facem este să ştim că este o cauză generală, care are întotdeauna şi o parte bună, şi o parte învechită, pe cale să fie înţeleasă astfel că trebuie schimbată ca atitudine faţă de semeni şi întreaga viaţă din jur. Să nu ne mai fie nici frică, nici ruşine, dar să nu ne fălim cu ce ştim şi cu ce simţim, dispreţuind ceea ce pare a fi vechi. Dar să folosim totul pentru a înţelege universul pământean în care trăim şi să ne înţelegem pe noi înşine. Să ne ajutăm semenii să primească şi ei fără frică şi ruşine, atunci când ajung, prin încredinţare proprie, să creadă că nimic nu este nici degeaba – dar nici totul.
Iar toate acestea să fie pentru că trăim o perioadă de trecere, în care şi cele ale trecutului, şi cele ale prezentului sunt în funcţiune încă, alături de elemente ale viitorului. Iar intuiţiile noastre se întăresc, clar-intuiţiile se dezvoltă rapid acolo unde se poate, clarsimţurile îşi fac loc pe măsura obişnuirii noastre cu clarintuiţiile.
După această serie prezentă de analize, care ne ajută foarte mult, vom relua, bunînţeles, expunerile privind dezvoltarea percepţiilor noastre multisenzoriale.
2. Să ne gândim foarte serios la faptul că nu va fi nicidecum un „progres tehnologic până la redundanţă completă”. Aş discuta aici două aspecte:
– ideea de abundeţă materială: termenul „redundant” este folosit de cele mai multe ori cu sensul oferit de multe dicţionare – cel mai la îndemână fiind DEX: „Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei.” Uneori este prezentat ca „defect stilistic” (căutaţi pe google).
Tot ceea ce duce la un surplus de informaţie ar trebui apreciat azi, dar omul de rând nu se doreşte a fi un specialist acum, un om cunoscător, înţelegător, ci doar un consumator bombardat cu informaţiii privind ceea ce ar aduce doar un plus de cumpărături, un surplus de bani în buzunarul firmei producătoare. Tocmai de aceea există tendinţa de a ne exprima în direcţia unui proces tehnologic care să asigure tot surplusul care ne-ar face pe noi azi din săraci – bogaţi. Care ar asigura în acelaşi timp şi bogăţia celor bogaţi de azi, la proporţii mulţumitoare pentru dorinţele lor.
Ceea ce nu este chiar aşa, şi voi dezvolta această idee.
– ideea de abundenţă de informaţie, mai bine zis cunoaştere (ceea ce înseamnă informaţie+metode de aplicare a informaţiei în practica curentă), de care azi nu suntem de regulă doritori, va deveni în viitor principala raţiune de a fiinţa a acelui Homo Pantocrator despre care discutam cândva, a omului devenit lucrător planetar, în mijlocul unei păci planetare şi sufleteşti continue, cu întreţinerea concretă a vieţii având la bază iubirea de tot. Cunoaşterea tuturor celor care au ajuns să fie realizate pe Pământ, alături de cunoaşterea concretă a „cerurilor”, a structurilor universice de pretutindeni care ajută la derularea tuturor activităţilor planetare, va fi preocuparea fiecărui om în parte, iar termenul „redundant” vă căpăta înţelegerea cu tristeţe a unei limitări specifice vremurilor apuse deja pentru astfel de oameni...
3. Nu va fi vorba de nici o piatră filozofală, nici de elixirul vieţii veşnice, decât sub forma înţelegerii complete, de către fiecăre om în parte, a succesiunii vieţilor din care fiecare spirit învaţă să extragă învăţături pentru toate felurile de condiţii pe care le întâlneşte în timpul vieţilor lui. O necesitate de intrări şi de ieşiri în acelaşi loc – dar în timpuri planetare diferite, în locuri diferite, în universuri diferite – toate pe un fond protejat în mod ideal pentru o viaţă eternă la propriu: o viaţă eternă în spaţii infinite, învăţând infinit, aplicând şi ajutând alte noi generaţii de evoluanţi, aşa cum fiecare spirit este învăţat, la rândul său...
Acesta este de fapt, pe scurt, secretul nemuririi.
Transformările vor fi de cu totul altă natură, iar această „natură” este de fapt mult mai simplă şi în special mult mai nobilă decât vrem să credem azi: nu toţi – dar majoritatea dintre noi, cei care cred într-o astfel de schimbare.
Am mai discutat pe ici şi colo despre transformările de altă natură, în condiţiile în care nu avem numai acest corp fizic, cum am mai menţionat. Cum forma generală a sistemelor noastre corporale îşi schimbă radical forma – care se va păstra astfel până la finalul evoluţiilor umane pe această planetă: din formă ovoidală – în formă definitiv sferică. Creşterea vibraţiei totale va determina modificări profunde în structurile interioare ale tuturor corpurilor, de la cele de vibraţie foarte înaltă – până la corpul fizic, fără ca forma totală a omului să se schimbe însă semnificativ.
Privind lucrurile astfel, cele pe care le discutăm aici constituie de fapt drumul de întoarcere la cele care au fost înainte de ultima glaciaţiune, despre care ştim acum câteva lucruri, urmând să le dezvoltăm mult în descrierea vieţii şi activităţii lemurienilor, atlanţilor şi toltecilor (corect de fapt, după sunetul fundamental: toltlecilor). Să le trecem rapid în revistă, fără să uităm că mai avem câte ceva de aflat, învăţat la fiecare pas:
– creaţie prin materializare / dematerializare şi remodelare a structurilor create, după necesităţile momentului de utilizare: aşadar o creaţie mentală prin transformare mentală (prin lucrare mentală, prin intermediul forţelor şi abilităţilor corpului mental) după necesităţile momentului. Folosirea creaţiei va fi astfel după necesitate şi nu prin acumulare, cum avem acum: să avem în casă pentru când ne va trebui. Când omul va avea nevoie de ceva îşi va materializa pe loc lucrul respectiv sau îl va remodela din ceva existent deja. Ceea ce însă presupune multă responsabilitate, austeritate corect înţeleasă, dorinţă de conservare a vieţii fiecărei vieţuitoare planetare, căreia să nu-i mai distrugă vreodată condiţiile de viaţă. Şi omul poate să facă acest lucru, la nivele mai înalte de vibraţie planetară decât acum;
– deplasare pe orizontală prin mers plutit: pe suprafaţă pământoasă sau la suprafaţa apelor (mers numit la noi: mersul solomonar) şi pe verticală: ridicarea de la sol (zborul uman de-asupra pământurilor). Să ne lămurim bine aici: nu este vorba despre zborul astral – călătoria astrală în care corpul astral uman se desprinde din sistemul corporal, care aduce cu sine somnul corpului fizic. Este vorba despre ridicarea la un nivel situat de-asupra vegetaţiei de la sol, deplasarea cu o viteză mai mare decât se putea face înainte de ultima glaciaţiune, şi vom vedea şi de ce se poate realiza acest lucru acum, acest lucru nefiind posibil în trecut: pentru protejarea mediului şi nu pentru că omul nu ar fi putut. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să reconsiderăm părerea noastră asupra lemurianului sau atlantului păcătos, iar modul conştient şi responsabil de trai planetar al omului străvechi rezultă din adevărata formă de trăire planetară – nicidecum aceea pe care o credem azi: de regulă întrezărită doar, şi nu studiată profund de cercetătorii astrali sau mentali din ultimele milenii;
– comunicare restrânsă la strictul necesar: nu zarvă de voce, fie ea şi mentală, ci prin translaţie peisagistică de la emitent (cel care doreşte să comunice ceva) la receptor (cel care are neapărată nevoie să primească ceva prin comunicare umană): imagine + sunet + parfum + schimbarea momentană, trecătoare, a chimiei organismului (cu efect în sensul pe care îl numim azi: gust, dar fără degustare propriu zisă) + vibraţie (schimbări de frecvenţe de vibraţie în câmpul peisagistic prezentat, care conduce la schimbarea momentană, trecătoare, a vibraţiei câmpului general al receptorului). Toate se caracterizează prin suprapunere: translaţia şi primirea simultană, plus multe alte percepţii prin senzorii altor corpuri, estompate actualmente de simţurile corpului fizic.
Aşa cum am mai spus, ceea ce trăim acum este o perioadă de trecere, în care se împletesc cele particulare începutului viitorului (revenirilor la cele existe în trecut) cu disponibilităţile prezentului, care le cuprinde pe cele ale trecului apropiat.
Întotdeauna , în oricare etapă de evoluţie spirituală, trecerea de la o perioadă la alta are loc în mod fluid: pornind din momentul de trăire imediat anterior, folosind integral percepţiile şi forţele de manifestare local-momentane, în care se inserează încet, treptat, cele ale momentului următor. Despre cele care se petrec într-o astfel de perioadă sunt multe de spus. Sunt multe de trăit, de înţeles, de aprofundat.
În primul rând, trebuie să discutăm un lucru deosebit de important:
NU NUMAI OAMENI SUNT PE PĂMÂNT...
În mod normal am porni discuţia de la faptul că nici oamenii – oricât de mult ar aprecia azi prin cuvinte faptul că se aşteaptă la o „ascensiune” – nu ar aprecia într-o nebunie totală ceea ce ar putea trăi. Noi nu ştim bine acest lucru, dar ajutătorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre ştiu însă că facem faţă bine schimbărilor, cu toţii, la nivele mari de vibraţie planetară ; la nivele de vibraţie joasă însă lucrurile nu stau de loc aşa. Şi nimeni nu vrea să ne dovedească cu orice preţ acest lucru: este suficient cum ne manifestăm în faţa unor evenimente de mult mai mică anvergură, şi fiecare dintre noi avem experienţele noastre triste.
Fluiditatea trecerilor nu este necesară doar oamenilor: întotdeauna noi, oamenii, uităm – sau nici nu ne-am interesat vreodată în mod serios – de restul biosistemului planetar. O facem destul de superficial, zicând că iubim la modul general, dar uităm câteodată modul „special”, „particular”. Generală ne este iubirea – dar fără a ne concentra la fiecare pas al vieţii noastre către întreg, şi cu toate părticelele sale – rămâne totuşi un sentiment oarecum insular. Azi un asemenea aspect insular este în dezvoltare, şi tocmai această perioadă de trecere pe care noi am dori-o ca un „Boom!” existenţial ne formează simultaneitatea înţelegerii iubirii în general şi a particularului – momentului, evenimentului, omului, oricărei vietăţi la care să ne gândim imediat cu înţelegere pentru ea. Toate să ne fie înţelese şi conştientizate concret. Învăţăm astfel să ne extindem „insulele” existente deja, treptat, de la un destin la altul, de la un ciclu de vieţi într-un punct al universului – la altul. Să extindem şi, vom vedea foarte clar, să aprofundăm şi să folosim concret, direct, nemijlocit.
DE CE NU CRED CĂ VOM TRĂI UN BOOM EXISTENŢIAL ?...
Tocmai pentru că mai sunt o infinitate (în sens literal !! altfel totul este foarte numeros – dar finit : miliarde şi miliarde, şi pe deasupra alte miliarde!!) de alte vieţuitoare decât omul – spirite întrupate, aflate în diferite faze de evoluţie, pe aceeaşi planetă cu noi.
Pentru a înţelege felul în care protejăm de un astfel de boom existenţial al unei ascensiuni brutale, de pe o clipă pe alta, avem nevoie să ne răspundem la o altă întrebare: de ce nu toată lumea simte şi reacţionează simultan, la unison, conform modificărilor pe care le simt doar unii oameni??
Da, primim informaţii despre „ascensiune” , înălţare, trăire într-o nouă dimensiune sufletească, de conştienţă avansată. Cele pe care le aflăm ne arată însă o lume deja formată: ne invită, ne încurajează, ne învaţă să cercetăm, să avem curaj să ne folosim toate simţurile pe care le avem pentru a înţelege această perioadă, până să ajungem acolo unde ni se tot spune: într-o dimensiune emoţională de câteva ori mai înălţată decât aceea pe care am simţit-o în ultima vreme, decât o pot simţi pietrele, plante, animalele.
Ni se dau repere, noi trebuie să parcurgem treptat drumul: uneori credem că numai privind drumul pe hartă, format din repere: cerculeţele de pe hartă – Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Predeal, Braşov – ştim să le şi parcurgem, le-am parcurs deja... Ştim pe unde s-o luăm, pe unde este de mers: suntem pregătiţi să ne orientăm.
Noi credem că suntem avizaţi, şi gata: suntem deja acolo...
Dar descoperim că nu ştim multe lucruri. Credem că le înţelegem pe toate, dar încă nu e chiar aşa. Încă şi mai mult – aflăm cum era înainte de „cădere” şi facem comparaţia pentru a şti că totul va fi la fel. Însă termenii de „cădere” şi de „ascensiune” nu-i cunoaştem bine, nu-şi au bine locul acolo unde omul nu înţelege la un moment dat, clar de tot: că se află într-o spaţio-temporalitate care îl ajută să se orienteze chiar în această trecere. Nu ne mai interesează prea mult să ne percepem umanitatea, dacă ni se spune că totul e fals, nu prea există nimic, suntem unul – visul celuilalt şi alte lucruri asemănătoare. Nu percepem multe lucruri despre care doar citim şi credem că deja am parcurs ceva ce e simultan şi de aceea am parcurs deja etapele peste care s-au suprapus: spălatul pe dinţi, mersul nostru la serviciu, cearta cu soţia, etc.
Dacă un om nu se aşteaptă să mai folosească cele învăţate de când era copil – această spaţio-temporalitate specifică Pământului – arată că încă nu s-a integrat bine ACESTEI REALITĂŢI: acestui punct din univers, unde am poposit pentru o vreme, tocmai pentru a percepe ceea ce îi este specific, apoi să consolidăm totul, conştienţi de fiecare clipă în parte.
Ceea ce nu este nimic rău, doar mai avem ceva de învăţat... Important este ca, dacă viaţa ne-a scos în cale ceva, să înţelegem ce putem face şi cum putem folosi acel ceva, după ce am înţeles ce poate să ne fie de folos.
O astfel de integrare incompletă are un aspect de normalitate după fiecare epocă care se împleteşte într-o perioadă de trecere: trecut, prezent şi viitor. Şi fiecare în parte se oglindeşte în necesităţi de tot felul, prin prisma cărora toate vieţuitoarele planetei trebuiesc înţelese şi ajutate.
Concret: corpurile noastre sunt moştenire creeată pentru conştientizarea vieţii tuturor vieţuitoarelor, dar şi pentru conştientizarea manifestărilor pe care le-am păstrat în memoriile spirituale din fiecare fază de evoluţie în care am fost aceste feluri de vieţuitoare planetare.
Moştenim formarea percepţiilor spaţio-temporale din toate etapele anterioare şi le păstrăm integrând şi percepţii simultane ale spaţiului şi timpului secvenţial (clipă după clipă, oră după oră, zi şi an după an ...) pentru că avem nevoie să ajutăm generaţiile viitoare care vor ajunge şi ele să le conştientizeze, cu ajutorul nostru. Plantele şi animalele de azi sunt oamenii, creatorii conştienţi în curs de universalizare de mâine. Nu putem oferi ajutor, dacă nu cunoaştem şi acceptăm ceea ce moştenim cu toţii.
Doar cunoscând diferenţele între diverse feluri de percepţii, putem să ne menţinem propria formă generală de percepţie şi putem să ne menţinem înţelegerea celor care încă nu au ajuns să le discearnă. Şi numai în acest fel, pornind de la acceptarea celor ajutaţi, putem să le arătăm felul în care se poate ajunge, şi folosi percepţia simultană şi cospaţială. Care se vor amplifica pentru noi în viitorul evoluţiilor, în mod exponenţial, în feluri pe care ajungem să le bănuim doar acum şi să le înţelegem devenirile, în continuare.
Începem să selectăm expresiile de „neadevărat”, „inexistent” – de ne-trăire adevărată: înţelegem că nu degeaba au fost lăsate să se manifeste anumite grupuri spirituale cu agresivitate până la cruzime, în mileniile de jaf, sclavie inumană. A fost îngrozitor, dar ne-au învăţat să acceptăm trăirea intensă, la punct fix. Lor le va pare rău, nouă ne va pare bine... Azi sunt teorii care ne spun că de fapt au fost extratereştri care s-au împlântat în creierul unor oameni şi nu au fost oameni adevăraţi... Însă aflăm cu stupoare că nu a fost aşa, că oameni adevăraţi au făcut asta, că evoluţiile trec inconfundabil prin astfel de manifestări pentru toţi oamenii. Rămânem dar echilibraţi dacă ne gândim că nici extratereştri extrem de avansaţi tehnologic, sosiţi pe Pământ, nu au creat marile elemente arhitectonice care împânzesc Peru, Mexic, Turcia, România, Irlanda sau alte ţări, ci tot oamenii, după truda lor, după cunoaşterea lor, după încrederea pe care au avut-o că ceea ce au lăsat ei moştenire va fi cândva de folos omenirii.
Şi chiar este...
Vom vedea, ne vom clarifica...
Toate se leagă în acest punct de trăire atât de complex cum este Pământul azi. Toate au nevoie de om şi omul are nevoie de toate pentru a face pasul mai departe. Nimic nu se poate dezvolta armonios fără ca toate să se petreacă aşa cum trăim acum. Întreg biosistemul planetar are nevoi brute şi nevoi subtile – fizice şi de câmp subtil – şi cu toţii trecem prin toate aceste schimbări, pe care le creăm şi le suportăm cu toţii, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient.
Să nu uităm nicicând asta...
Să-i rugăm şi pe alţii să nu uite asta. Niciodată...
Aşadar, omenirea poate suporta un „Boom” existenţial, adică o schimbare fulminantă (într-o proporţie mai mare sau mai mică, dar totuşi fără mari probleme), dar nu şi restul spiritelor întrupate aici, pe Pământ, acum.
Lumea este fragilă în felul ei – chiar dacă este în esenţă nemuritoare. Omul poate crea un câmp distorsionant pentru trăirile fiecărei vieţuitoare în parte: dacă în aceeaşi perioadă toţi oamenii – la nivelul aglomeraţiei umane actuală pe Pământ – ar trece brusc la o conştientizare totală (după o pauză de milenii, în care au pierdut o astfel de trăire conştient-universică, sub obligaţiile stăpânirilor de pretutindeni), câmpul universal al planetei s-ar destabiliza, cu urmări în planul biosistemului planetar. Ceea ce ar conduce la ieşirea spontană a spiritelor din întrupare cu corp fizic şi astfel la pustiirea planetei. Dar toate evoluţiile sunt socotite astfel încât majoritatea grupurilor spirituale întrupate azi în oameni să treacă de la o perioadă la alta treptat, recuperând treptat experienţa străveche la diferite nivele de vibraţie crescândă.
Astfel de grupuri spiritual-umane determină o trecere lentă către schimbări în câmpurile astral, mental şi cauzal ale planetei. Şi-au luat o sarcină, de mult, cu conştiinţă uriaşă, chiar dacă azi par ori indiferente, ori nerăbdătoare. Pentru că ştiau bine cum activităţile umane fizice, actuale, oricât de distrugătoare sunt în planul fizic, nu conduc decât la ieşirea spiritelor în plan astral, dar nu şi la dezolarea lor – oboseală puternică prin care nu s-ar mai putea menţine în acest univers. Acesta ar fi un lucru de neîndurat chiar din partea multor spirite întrupate ca oameni, care simţire ar da aceste spirite înapoi cu multe trepte de evoluţie conştientizate.
Evoluţiile coordonate – trebuie să înţelegem bine acest lucru – evită şi distrugerea directă a monadelor (prin întrupare şi manifestare mijlocită de corpuri), dar şi intrarea în dezolare a spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor, prin potenţarea câmpurilor, treptat, după cum se manifestă neputinţele biosistemului planetar.
Intrarea în conştientizări – acceptată astfel, aşadar de la începuturile omenirii – are loc treptat: mai întâi grupurile care au un grad ridicat de putere de adaptare la mediu, de liniştire şi de manifestare în general liniştită, chiar dacă nu toţi înţeleg perfect cele pe care le trăiesc, ci în linii mari: suficient însă pentru a crea premizele unei treceri globale, relativ calmă din acest punct de vedere, la acceptarea viitorului.
Pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, creşte însă şi puterea de adaptare a biosistemului planetar, cu integrare graduală la condiţiile noi. Multe specii se pot rări, pot dispare momentan – spirite aşteptând în astral reîntruparea, timp în care spiritele umane se adaptează şi ele, în felul lor mult mai complex: primind ajutorul semenilor care parcurg perioada din ce în ce mai lămuriţi – şi astfel liniştiţi din ce în ce mai profund.
Cum are loc, fizic, corporal, această schimbare vom vedea imediat, în partea a III-a. Să reţinem deocamdată numai următoarea idee din dezvoltările părţii următoare:
Ştim acum – mulţi dintre noi – că se descoperă din ce în ce mai multe lanţuri interioare în structurile ADN-lui uman (de altfel şi ale altor specii, mai puternic vizibile în structurile ADN-ului mamiferelor). Mai ştim – dacă nu ştiu unii dintre noi, este bine să se intereseze: celula are în egală măsură şi ARN (acid ribonucleic), alături de ADN (acid dezoxiribonucleic) – un tip fără celălalt neputând exista în tipologia vieţii pământene. Ambele structuri celulare, care se împletesc armonios în mişcarea generală celulară (şi azi, astfel, în dezvoltările lor interioare), primesc în egală măsură modificări de aceeaşi natură în lanţurile interioare, proteice, de aminoacizi: şi ale ADN-ului, şi ale ARN-ului celular.
O astfel de dezvoltare armonioasă se face treptat, după fundamentul fiecărei forme de sistem corporal în parte, după moştenirile genetice proprii, după condiţiile teritoriale, după cum sunt mai active astfel de condiţii în totalul structurile particulare ale fiecărei întrupări în parte. Totul are loc astfel treptat, nu numai cu ajutorul emisiilor radiante cosmice – stelare, planetare, ci şi cu ajutorul fluxurilor energo-materiale circulante în mediul cosmic şi direct, în corpurile noastre: deci şi prin hrănire fluidică, şi prin baia de radiaţii, cu vibraţii cosmice din ce în ce mai înalte.
Dincolo de limitele înţelegerii noastre actuale nu ne aşteaptă statul degeaba. Asta îmi este foarte clar de mult.
Şi mă bucur că încep să înţeleagă tot mai mulţi oameni.
„Dincolo” ne aşteaptă cunoaşterea din ce în ce mai profundă şi pacea sufletului care primeşte totul. Iar pentru mine este cert că acum învăţăm ce să facem cu ele.
Vă rog să ascultaţi, dacă se poate şi când aveţi timp, cu răbdare, această emisiune a lui Oreste Teodorescu, cu invitaţii săi...
http://www.youtube.com/watch?v=dOhHp-v7XDM&feature=player_embedded#at=24
Fiecare cuvânt este aducere la echilibru...
Poate că mulţi nu vor crede, dar măcar ascultaţi, ceva se va deschide şi vom înţelege cândva...
Cei care cred, daţi mai departe, vă rog frumos...
Câteva cuvinte din partea de sfârşit...
„Este greşit să intrăm în acest domeniu, ezoteric, negând cuceririle ştiinţifice de până acum ...”
Aş adăuga: negând cunoaşterea întreagă, crezând că nu avem nevoie de ea – nici că am avut, nici că nu vom avea nevoie...
Chiar se încadrează perfect în tema noastră de discuţie...
Să revenim ... sau să continuăm, de fapt !!
Sunt câteva lucruri de dezbătut privitor la subiectul abordat în partea I, cu adresa:
Http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/07/o-treapta-de-inaltare-spiritului-1.html
Dacă ne amintim bine, acest articol, înainte de a oferi toată explicaţia fizică-chimică de rigoare, a prezentat o părere a autorului care s-a folosit de el pentru enunţarea încredinţării sale asupra unor elemente de literatură ezoterică, care circulă azi pe internet.
Cercetătorii nu s-au referit la „ascensiune”. Dar pentru că a fost folosit pentru a adera şi a crea încredinţări în acest sens, să facem câteva precizări de la bun început.
Astfel de elemente sunt, şi nu sunt, chiar aşa.
Aşadar, să revedem fragmentul de text:
„...Acest lucru este deosebit de semnificativ daca intelegem ce se asteapta prin aceasta transmutatie de Carbon-12, care va conferi Omului puteri supraomenesti si care va aduce un progres tehnologic pana la redundanta completa.
Fiecare lucru are timpul sau: un timp pentru a descoperi, un timp pentru a sarbatori. Acum este timpul pentru a descoperi acest secret al tuturor secretelor, adica Secretul Alchimic al Pietrei Filozofale, care transforma, in sens simbolic, totul in aur. Secretul Elixirului Vietii. Secretul Ambrosiei, nectarul nemuririi !
Pana la urma, Secretul Ascensiunii, deoarece functia sa principala este de a ajuta la Inaltare si la formarea unui Portal spre dimensiunile superioare. ...”
Să vedem mai întâi pe scurt câteva idei, după care vom detalia, cum arată acest proces, dacă luăm în considerare faptul că nu există numai materia fizică brută şi câmpul energo-electro-magnetic în jurul acestui corp fizic – atât de sofisticat aşa cum îl ştim acum.
1. În mod cert vom avea parte de forţe, puteri diferite de cele pe care ni le cunoaştem acum – dar „diferite” numai pentru că ne-a fost ruşine să ni le recunoaştem până acum. Ne-a fost frică să nu fim judecaţi de semeni agresivi cum că am fost proşti să ne luăm după iluzii, prostii, aberaţii şi altele asemănătoare. Dacă nu o făceam – eram azi mult mai luminaţi privind: ce înseamnă ele, cum se folosesc, treptat şi în deplină linişte sufletească, puţin câte puţin, de-a lungul multor secole anterioare.
Vom fi conştienţi că astfel de forţe au fost mereu folosite chiar de către cei care ne-au format frica şi ruşinea. Dar ne oprim aici ca să nu ajungem să acuzăm. Ceea ce trebuie să facem este să ştim că este o cauză generală, care are întotdeauna şi o parte bună, şi o parte învechită, pe cale să fie înţeleasă astfel că trebuie schimbată ca atitudine faţă de semeni şi întreaga viaţă din jur. Să nu ne mai fie nici frică, nici ruşine, dar să nu ne fălim cu ce ştim şi cu ce simţim, dispreţuind ceea ce pare a fi vechi. Dar să folosim totul pentru a înţelege universul pământean în care trăim şi să ne înţelegem pe noi înşine. Să ne ajutăm semenii să primească şi ei fără frică şi ruşine, atunci când ajung, prin încredinţare proprie, să creadă că nimic nu este nici degeaba – dar nici totul.
Iar toate acestea să fie pentru că trăim o perioadă de trecere, în care şi cele ale trecutului, şi cele ale prezentului sunt în funcţiune încă, alături de elemente ale viitorului. Iar intuiţiile noastre se întăresc, clar-intuiţiile se dezvoltă rapid acolo unde se poate, clarsimţurile îşi fac loc pe măsura obişnuirii noastre cu clarintuiţiile.
După această serie prezentă de analize, care ne ajută foarte mult, vom relua, bunînţeles, expunerile privind dezvoltarea percepţiilor noastre multisenzoriale.
2. Să ne gândim foarte serios la faptul că nu va fi nicidecum un „progres tehnologic până la redundanţă completă”. Aş discuta aici două aspecte:
– ideea de abundeţă materială: termenul „redundant” este folosit de cele mai multe ori cu sensul oferit de multe dicţionare – cel mai la îndemână fiind DEX: „Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei.” Uneori este prezentat ca „defect stilistic” (căutaţi pe google).
Tot ceea ce duce la un surplus de informaţie ar trebui apreciat azi, dar omul de rând nu se doreşte a fi un specialist acum, un om cunoscător, înţelegător, ci doar un consumator bombardat cu informaţiii privind ceea ce ar aduce doar un plus de cumpărături, un surplus de bani în buzunarul firmei producătoare. Tocmai de aceea există tendinţa de a ne exprima în direcţia unui proces tehnologic care să asigure tot surplusul care ne-ar face pe noi azi din săraci – bogaţi. Care ar asigura în acelaşi timp şi bogăţia celor bogaţi de azi, la proporţii mulţumitoare pentru dorinţele lor.
Ceea ce nu este chiar aşa, şi voi dezvolta această idee.
– ideea de abundenţă de informaţie, mai bine zis cunoaştere (ceea ce înseamnă informaţie+metode de aplicare a informaţiei în practica curentă), de care azi nu suntem de regulă doritori, va deveni în viitor principala raţiune de a fiinţa a acelui Homo Pantocrator despre care discutam cândva, a omului devenit lucrător planetar, în mijlocul unei păci planetare şi sufleteşti continue, cu întreţinerea concretă a vieţii având la bază iubirea de tot. Cunoaşterea tuturor celor care au ajuns să fie realizate pe Pământ, alături de cunoaşterea concretă a „cerurilor”, a structurilor universice de pretutindeni care ajută la derularea tuturor activităţilor planetare, va fi preocuparea fiecărui om în parte, iar termenul „redundant” vă căpăta înţelegerea cu tristeţe a unei limitări specifice vremurilor apuse deja pentru astfel de oameni...
3. Nu va fi vorba de nici o piatră filozofală, nici de elixirul vieţii veşnice, decât sub forma înţelegerii complete, de către fiecăre om în parte, a succesiunii vieţilor din care fiecare spirit învaţă să extragă învăţături pentru toate felurile de condiţii pe care le întâlneşte în timpul vieţilor lui. O necesitate de intrări şi de ieşiri în acelaşi loc – dar în timpuri planetare diferite, în locuri diferite, în universuri diferite – toate pe un fond protejat în mod ideal pentru o viaţă eternă la propriu: o viaţă eternă în spaţii infinite, învăţând infinit, aplicând şi ajutând alte noi generaţii de evoluanţi, aşa cum fiecare spirit este învăţat, la rândul său...
Acesta este de fapt, pe scurt, secretul nemuririi.
Transformările vor fi de cu totul altă natură, iar această „natură” este de fapt mult mai simplă şi în special mult mai nobilă decât vrem să credem azi: nu toţi – dar majoritatea dintre noi, cei care cred într-o astfel de schimbare.
Am mai discutat pe ici şi colo despre transformările de altă natură, în condiţiile în care nu avem numai acest corp fizic, cum am mai menţionat. Cum forma generală a sistemelor noastre corporale îşi schimbă radical forma – care se va păstra astfel până la finalul evoluţiilor umane pe această planetă: din formă ovoidală – în formă definitiv sferică. Creşterea vibraţiei totale va determina modificări profunde în structurile interioare ale tuturor corpurilor, de la cele de vibraţie foarte înaltă – până la corpul fizic, fără ca forma totală a omului să se schimbe însă semnificativ.
Privind lucrurile astfel, cele pe care le discutăm aici constituie de fapt drumul de întoarcere la cele care au fost înainte de ultima glaciaţiune, despre care ştim acum câteva lucruri, urmând să le dezvoltăm mult în descrierea vieţii şi activităţii lemurienilor, atlanţilor şi toltecilor (corect de fapt, după sunetul fundamental: toltlecilor). Să le trecem rapid în revistă, fără să uităm că mai avem câte ceva de aflat, învăţat la fiecare pas:
– creaţie prin materializare / dematerializare şi remodelare a structurilor create, după necesităţile momentului de utilizare: aşadar o creaţie mentală prin transformare mentală (prin lucrare mentală, prin intermediul forţelor şi abilităţilor corpului mental) după necesităţile momentului. Folosirea creaţiei va fi astfel după necesitate şi nu prin acumulare, cum avem acum: să avem în casă pentru când ne va trebui. Când omul va avea nevoie de ceva îşi va materializa pe loc lucrul respectiv sau îl va remodela din ceva existent deja. Ceea ce însă presupune multă responsabilitate, austeritate corect înţeleasă, dorinţă de conservare a vieţii fiecărei vieţuitoare planetare, căreia să nu-i mai distrugă vreodată condiţiile de viaţă. Şi omul poate să facă acest lucru, la nivele mai înalte de vibraţie planetară decât acum;
– deplasare pe orizontală prin mers plutit: pe suprafaţă pământoasă sau la suprafaţa apelor (mers numit la noi: mersul solomonar) şi pe verticală: ridicarea de la sol (zborul uman de-asupra pământurilor). Să ne lămurim bine aici: nu este vorba despre zborul astral – călătoria astrală în care corpul astral uman se desprinde din sistemul corporal, care aduce cu sine somnul corpului fizic. Este vorba despre ridicarea la un nivel situat de-asupra vegetaţiei de la sol, deplasarea cu o viteză mai mare decât se putea face înainte de ultima glaciaţiune, şi vom vedea şi de ce se poate realiza acest lucru acum, acest lucru nefiind posibil în trecut: pentru protejarea mediului şi nu pentru că omul nu ar fi putut. Este unul dintre motivele pentru care trebuie să reconsiderăm părerea noastră asupra lemurianului sau atlantului păcătos, iar modul conştient şi responsabil de trai planetar al omului străvechi rezultă din adevărata formă de trăire planetară – nicidecum aceea pe care o credem azi: de regulă întrezărită doar, şi nu studiată profund de cercetătorii astrali sau mentali din ultimele milenii;
– comunicare restrânsă la strictul necesar: nu zarvă de voce, fie ea şi mentală, ci prin translaţie peisagistică de la emitent (cel care doreşte să comunice ceva) la receptor (cel care are neapărată nevoie să primească ceva prin comunicare umană): imagine + sunet + parfum + schimbarea momentană, trecătoare, a chimiei organismului (cu efect în sensul pe care îl numim azi: gust, dar fără degustare propriu zisă) + vibraţie (schimbări de frecvenţe de vibraţie în câmpul peisagistic prezentat, care conduce la schimbarea momentană, trecătoare, a vibraţiei câmpului general al receptorului). Toate se caracterizează prin suprapunere: translaţia şi primirea simultană, plus multe alte percepţii prin senzorii altor corpuri, estompate actualmente de simţurile corpului fizic.
Aşa cum am mai spus, ceea ce trăim acum este o perioadă de trecere, în care se împletesc cele particulare începutului viitorului (revenirilor la cele existe în trecut) cu disponibilităţile prezentului, care le cuprinde pe cele ale trecului apropiat.
Întotdeauna , în oricare etapă de evoluţie spirituală, trecerea de la o perioadă la alta are loc în mod fluid: pornind din momentul de trăire imediat anterior, folosind integral percepţiile şi forţele de manifestare local-momentane, în care se inserează încet, treptat, cele ale momentului următor. Despre cele care se petrec într-o astfel de perioadă sunt multe de spus. Sunt multe de trăit, de înţeles, de aprofundat.
În primul rând, trebuie să discutăm un lucru deosebit de important:
NU NUMAI OAMENI SUNT PE PĂMÂNT...
În mod normal am porni discuţia de la faptul că nici oamenii – oricât de mult ar aprecia azi prin cuvinte faptul că se aşteaptă la o „ascensiune” – nu ar aprecia într-o nebunie totală ceea ce ar putea trăi. Noi nu ştim bine acest lucru, dar ajutătorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre ştiu însă că facem faţă bine schimbărilor, cu toţii, la nivele mari de vibraţie planetară ; la nivele de vibraţie joasă însă lucrurile nu stau de loc aşa. Şi nimeni nu vrea să ne dovedească cu orice preţ acest lucru: este suficient cum ne manifestăm în faţa unor evenimente de mult mai mică anvergură, şi fiecare dintre noi avem experienţele noastre triste.
Fluiditatea trecerilor nu este necesară doar oamenilor: întotdeauna noi, oamenii, uităm – sau nici nu ne-am interesat vreodată în mod serios – de restul biosistemului planetar. O facem destul de superficial, zicând că iubim la modul general, dar uităm câteodată modul „special”, „particular”. Generală ne este iubirea – dar fără a ne concentra la fiecare pas al vieţii noastre către întreg, şi cu toate părticelele sale – rămâne totuşi un sentiment oarecum insular. Azi un asemenea aspect insular este în dezvoltare, şi tocmai această perioadă de trecere pe care noi am dori-o ca un „Boom!” existenţial ne formează simultaneitatea înţelegerii iubirii în general şi a particularului – momentului, evenimentului, omului, oricărei vietăţi la care să ne gândim imediat cu înţelegere pentru ea. Toate să ne fie înţelese şi conştientizate concret. Învăţăm astfel să ne extindem „insulele” existente deja, treptat, de la un destin la altul, de la un ciclu de vieţi într-un punct al universului – la altul. Să extindem şi, vom vedea foarte clar, să aprofundăm şi să folosim concret, direct, nemijlocit.
DE CE NU CRED CĂ VOM TRĂI UN BOOM EXISTENŢIAL ?...
Tocmai pentru că mai sunt o infinitate (în sens literal !! altfel totul este foarte numeros – dar finit : miliarde şi miliarde, şi pe deasupra alte miliarde!!) de alte vieţuitoare decât omul – spirite întrupate, aflate în diferite faze de evoluţie, pe aceeaşi planetă cu noi.
Pentru a înţelege felul în care protejăm de un astfel de boom existenţial al unei ascensiuni brutale, de pe o clipă pe alta, avem nevoie să ne răspundem la o altă întrebare: de ce nu toată lumea simte şi reacţionează simultan, la unison, conform modificărilor pe care le simt doar unii oameni??
Da, primim informaţii despre „ascensiune” , înălţare, trăire într-o nouă dimensiune sufletească, de conştienţă avansată. Cele pe care le aflăm ne arată însă o lume deja formată: ne invită, ne încurajează, ne învaţă să cercetăm, să avem curaj să ne folosim toate simţurile pe care le avem pentru a înţelege această perioadă, până să ajungem acolo unde ni se tot spune: într-o dimensiune emoţională de câteva ori mai înălţată decât aceea pe care am simţit-o în ultima vreme, decât o pot simţi pietrele, plante, animalele.
Ni se dau repere, noi trebuie să parcurgem treptat drumul: uneori credem că numai privind drumul pe hartă, format din repere: cerculeţele de pe hartă – Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Predeal, Braşov – ştim să le şi parcurgem, le-am parcurs deja... Ştim pe unde s-o luăm, pe unde este de mers: suntem pregătiţi să ne orientăm.
Noi credem că suntem avizaţi, şi gata: suntem deja acolo...
Dar descoperim că nu ştim multe lucruri. Credem că le înţelegem pe toate, dar încă nu e chiar aşa. Încă şi mai mult – aflăm cum era înainte de „cădere” şi facem comparaţia pentru a şti că totul va fi la fel. Însă termenii de „cădere” şi de „ascensiune” nu-i cunoaştem bine, nu-şi au bine locul acolo unde omul nu înţelege la un moment dat, clar de tot: că se află într-o spaţio-temporalitate care îl ajută să se orienteze chiar în această trecere. Nu ne mai interesează prea mult să ne percepem umanitatea, dacă ni se spune că totul e fals, nu prea există nimic, suntem unul – visul celuilalt şi alte lucruri asemănătoare. Nu percepem multe lucruri despre care doar citim şi credem că deja am parcurs ceva ce e simultan şi de aceea am parcurs deja etapele peste care s-au suprapus: spălatul pe dinţi, mersul nostru la serviciu, cearta cu soţia, etc.
Dacă un om nu se aşteaptă să mai folosească cele învăţate de când era copil – această spaţio-temporalitate specifică Pământului – arată că încă nu s-a integrat bine ACESTEI REALITĂŢI: acestui punct din univers, unde am poposit pentru o vreme, tocmai pentru a percepe ceea ce îi este specific, apoi să consolidăm totul, conştienţi de fiecare clipă în parte.
Ceea ce nu este nimic rău, doar mai avem ceva de învăţat... Important este ca, dacă viaţa ne-a scos în cale ceva, să înţelegem ce putem face şi cum putem folosi acel ceva, după ce am înţeles ce poate să ne fie de folos.
O astfel de integrare incompletă are un aspect de normalitate după fiecare epocă care se împleteşte într-o perioadă de trecere: trecut, prezent şi viitor. Şi fiecare în parte se oglindeşte în necesităţi de tot felul, prin prisma cărora toate vieţuitoarele planetei trebuiesc înţelese şi ajutate.
Concret: corpurile noastre sunt moştenire creeată pentru conştientizarea vieţii tuturor vieţuitoarelor, dar şi pentru conştientizarea manifestărilor pe care le-am păstrat în memoriile spirituale din fiecare fază de evoluţie în care am fost aceste feluri de vieţuitoare planetare.
Moştenim formarea percepţiilor spaţio-temporale din toate etapele anterioare şi le păstrăm integrând şi percepţii simultane ale spaţiului şi timpului secvenţial (clipă după clipă, oră după oră, zi şi an după an ...) pentru că avem nevoie să ajutăm generaţiile viitoare care vor ajunge şi ele să le conştientizeze, cu ajutorul nostru. Plantele şi animalele de azi sunt oamenii, creatorii conştienţi în curs de universalizare de mâine. Nu putem oferi ajutor, dacă nu cunoaştem şi acceptăm ceea ce moştenim cu toţii.
Doar cunoscând diferenţele între diverse feluri de percepţii, putem să ne menţinem propria formă generală de percepţie şi putem să ne menţinem înţelegerea celor care încă nu au ajuns să le discearnă. Şi numai în acest fel, pornind de la acceptarea celor ajutaţi, putem să le arătăm felul în care se poate ajunge, şi folosi percepţia simultană şi cospaţială. Care se vor amplifica pentru noi în viitorul evoluţiilor, în mod exponenţial, în feluri pe care ajungem să le bănuim doar acum şi să le înţelegem devenirile, în continuare.
Începem să selectăm expresiile de „neadevărat”, „inexistent” – de ne-trăire adevărată: înţelegem că nu degeaba au fost lăsate să se manifeste anumite grupuri spirituale cu agresivitate până la cruzime, în mileniile de jaf, sclavie inumană. A fost îngrozitor, dar ne-au învăţat să acceptăm trăirea intensă, la punct fix. Lor le va pare rău, nouă ne va pare bine... Azi sunt teorii care ne spun că de fapt au fost extratereştri care s-au împlântat în creierul unor oameni şi nu au fost oameni adevăraţi... Însă aflăm cu stupoare că nu a fost aşa, că oameni adevăraţi au făcut asta, că evoluţiile trec inconfundabil prin astfel de manifestări pentru toţi oamenii. Rămânem dar echilibraţi dacă ne gândim că nici extratereştri extrem de avansaţi tehnologic, sosiţi pe Pământ, nu au creat marile elemente arhitectonice care împânzesc Peru, Mexic, Turcia, România, Irlanda sau alte ţări, ci tot oamenii, după truda lor, după cunoaşterea lor, după încrederea pe care au avut-o că ceea ce au lăsat ei moştenire va fi cândva de folos omenirii.
Şi chiar este...
Vom vedea, ne vom clarifica...
Toate se leagă în acest punct de trăire atât de complex cum este Pământul azi. Toate au nevoie de om şi omul are nevoie de toate pentru a face pasul mai departe. Nimic nu se poate dezvolta armonios fără ca toate să se petreacă aşa cum trăim acum. Întreg biosistemul planetar are nevoi brute şi nevoi subtile – fizice şi de câmp subtil – şi cu toţii trecem prin toate aceste schimbări, pe care le creăm şi le suportăm cu toţii, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient.
Să nu uităm nicicând asta...
Să-i rugăm şi pe alţii să nu uite asta. Niciodată...
Aşadar, omenirea poate suporta un „Boom” existenţial, adică o schimbare fulminantă (într-o proporţie mai mare sau mai mică, dar totuşi fără mari probleme), dar nu şi restul spiritelor întrupate aici, pe Pământ, acum.
Lumea este fragilă în felul ei – chiar dacă este în esenţă nemuritoare. Omul poate crea un câmp distorsionant pentru trăirile fiecărei vieţuitoare în parte: dacă în aceeaşi perioadă toţi oamenii – la nivelul aglomeraţiei umane actuală pe Pământ – ar trece brusc la o conştientizare totală (după o pauză de milenii, în care au pierdut o astfel de trăire conştient-universică, sub obligaţiile stăpânirilor de pretutindeni), câmpul universal al planetei s-ar destabiliza, cu urmări în planul biosistemului planetar. Ceea ce ar conduce la ieşirea spontană a spiritelor din întrupare cu corp fizic şi astfel la pustiirea planetei. Dar toate evoluţiile sunt socotite astfel încât majoritatea grupurilor spirituale întrupate azi în oameni să treacă de la o perioadă la alta treptat, recuperând treptat experienţa străveche la diferite nivele de vibraţie crescândă.
Astfel de grupuri spiritual-umane determină o trecere lentă către schimbări în câmpurile astral, mental şi cauzal ale planetei. Şi-au luat o sarcină, de mult, cu conştiinţă uriaşă, chiar dacă azi par ori indiferente, ori nerăbdătoare. Pentru că ştiau bine cum activităţile umane fizice, actuale, oricât de distrugătoare sunt în planul fizic, nu conduc decât la ieşirea spiritelor în plan astral, dar nu şi la dezolarea lor – oboseală puternică prin care nu s-ar mai putea menţine în acest univers. Acesta ar fi un lucru de neîndurat chiar din partea multor spirite întrupate ca oameni, care simţire ar da aceste spirite înapoi cu multe trepte de evoluţie conştientizate.
Evoluţiile coordonate – trebuie să înţelegem bine acest lucru – evită şi distrugerea directă a monadelor (prin întrupare şi manifestare mijlocită de corpuri), dar şi intrarea în dezolare a spiritelor aflate la începutul evoluţiilor lor, prin potenţarea câmpurilor, treptat, după cum se manifestă neputinţele biosistemului planetar.
Intrarea în conştientizări – acceptată astfel, aşadar de la începuturile omenirii – are loc treptat: mai întâi grupurile care au un grad ridicat de putere de adaptare la mediu, de liniştire şi de manifestare în general liniştită, chiar dacă nu toţi înţeleg perfect cele pe care le trăiesc, ci în linii mari: suficient însă pentru a crea premizele unei treceri globale, relativ calmă din acest punct de vedere, la acceptarea viitorului.
Pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, creşte însă şi puterea de adaptare a biosistemului planetar, cu integrare graduală la condiţiile noi. Multe specii se pot rări, pot dispare momentan – spirite aşteptând în astral reîntruparea, timp în care spiritele umane se adaptează şi ele, în felul lor mult mai complex: primind ajutorul semenilor care parcurg perioada din ce în ce mai lămuriţi – şi astfel liniştiţi din ce în ce mai profund.
Cum are loc, fizic, corporal, această schimbare vom vedea imediat, în partea a III-a. Să reţinem deocamdată numai următoarea idee din dezvoltările părţii următoare:
Ştim acum – mulţi dintre noi – că se descoperă din ce în ce mai multe lanţuri interioare în structurile ADN-lui uman (de altfel şi ale altor specii, mai puternic vizibile în structurile ADN-ului mamiferelor). Mai ştim – dacă nu ştiu unii dintre noi, este bine să se intereseze: celula are în egală măsură şi ARN (acid ribonucleic), alături de ADN (acid dezoxiribonucleic) – un tip fără celălalt neputând exista în tipologia vieţii pământene. Ambele structuri celulare, care se împletesc armonios în mişcarea generală celulară (şi azi, astfel, în dezvoltările lor interioare), primesc în egală măsură modificări de aceeaşi natură în lanţurile interioare, proteice, de aminoacizi: şi ale ADN-ului, şi ale ARN-ului celular.
O astfel de dezvoltare armonioasă se face treptat, după fundamentul fiecărei forme de sistem corporal în parte, după moştenirile genetice proprii, după condiţiile teritoriale, după cum sunt mai active astfel de condiţii în totalul structurile particulare ale fiecărei întrupări în parte. Totul are loc astfel treptat, nu numai cu ajutorul emisiilor radiante cosmice – stelare, planetare, ci şi cu ajutorul fluxurilor energo-materiale circulante în mediul cosmic şi direct, în corpurile noastre: deci şi prin hrănire fluidică, şi prin baia de radiaţii, cu vibraţii cosmice din ce în ce mai înalte.
