ADEVĂRURI ALE RELIGIILOR: VIRGINITATEA….

Am mai scris despre acest lucru: în ultima vreme am observat un avânt puternic îndreptat către generalizarea neîncrederilor în adevărurile purtate de religii. Agresivitatea cu care mulţi religioşi se comportă în această lume naşte reacţii adverse, necontrolate, sprijinite de cunoaşterea prea puţină a străvechimilor din care se trag majoritatea ciunoaşterilor purtate de textele religioase. Totul conduce la negarea generală a celor purtate de astfel de texte religioase. În sprijinul încredinţărilor de natură a nega multe adevăruri biblice sunt desfăşurate studii cu intenţia de a sprijini negarea, nicidecum studii privind căutarea adevărului – indiferent ce am găsi la un moment dat sau altul al acestora.
Ca întotdeauna în faţa unor astfel de subiecte, nu vreau să neg sau să atac. Vreau numai să-mi spun punctul de vedere. Voi prezenta şi elemente care sunt reale, activităţi umane cu o reală bază activă, desfăşurate însă spre susţinerea unor interese meschine ale reprezentanţilor religiilor. Nu trebuie să le ascundem, trebuie să le cunoaştem, pentru a ne feri să repetăm ceea ce s-a făcut în zorii civilizaţiilor umane, după ultima glaciaţiune – şi nicidecum înainte: ni s-au impus de multe ori teorii legate de potenţiale păcate care ar fi dus lumea de râpă, care ar fi condus la prăbuşirea unor civilizaţii anterioare – lemuriană, atlantă – din cauza unor aşa-zise păcate ale omenirii din acele timpuri. Nicidecum nu s-au petrecut asemenea lucruri, iar o astfel de viziune este uşor de explicat. O voi face, treptat, cu răbdare, explicând în detaliu fiecare element care s-a desfăşurat în lumea străvechimilor.
Vreau să adaug câteva considerente acum, când ne pregătim să intrăm într-o nouă etapă a umanităţii... deşi omenirea a mai trăit asemănător, în trecut. Înclinaţiile generale ale omenirii îşi au rădăcinile în ceea ce a fost odată şi cu siguranţă va reveni într-un viitor apropiat, cu un om însă mult mai întărit, mai puternic, mai înţelegător, cu un plus la toate manifestările sale la orice nivele de vibraţie ale Pământului.
Dintre toate cele care caraterizează viaţa umană, sexualitatea, aşa cum o cunoaştem azi, a fost o manifestare foarte departată de manifestările noastre de azi. Dar toate cele lăsate să fie au întotdeauna un rost, o determinare: crearea unei toleranţe înaintate a spiritelor înaintate, creatoare înaintate, faţă de toate vieţuitoarele, faţă de toate spiritele întrupate care îşi desfăşoară în felul lor evoluţiile. Şi pe toate le vom înţelege încă mult mai profund atunci când vom ajunge din nou la parametrii spirituali de maxim potenţial.
Activitatea sexuală era în trecutul lemurian şi atlant doar necesară procreerii într-o lume foarte puţin dezvoltată populaţional. Pe scurt, aceasta poate fi descrisă în felul următor:
Fiecare femeie era purtătoarea unui singur ovul – dacă trebuia să dea naştere unui singur copil de-a lungul întregii sale vieţi – sau de loc, rămânând virgină în continuare, toată viaţa sa.
Bărbatul era purtătorul unui singur spermatozoid, dacă avea în programul destinului său să faciliteze naşterea unui singur copil. Sau, în cazul în care nu trebuia să faciliteze naşterea vreunui copil, rămânea virgin sau "fecior" pe româneşte, toată viaţa sa.
Existau însă cupluri peste tot, indiferent dacă aveau de născut sau nu copii. Căci creaţia materială mentală, folosită exclusiv în acele timpuri, avea nevoie de energii şi materii atrase în mod particular de femei sau în mod particular de bărbaţi. Nu adâncim însă acum discuţii despre natura creaţiei materiale străvechi, mentale. Suficienţa unui asemenea cumul ovulativ (un ovul – un spermatozoid) era determinată de magnetismul uriaş al structurilor corporale umane în special – dar şi al celorlalte specii de vieţuitoare planetare, comparativ cu ceea ce cunoaştem azi în mod curent.
De remarcat este şi faptul că, imediat după naştere :
1. Femeia devenea din nou virgină. De fapt, în majoritatea cazurilor, himenul prezintă doar o deschidere care se lărgeşte, şi multe femei ştiu bine acest lucru prea puţin acceptat de către bărbaţi. Doar forţarea deschiderii lui bruşte, în zilele noastre, conduce la durere şi sângerare. În trecut, magnetismul puternic al corpurilor: vital, astral şi mental crea forţa de atragere a spermatozoidului de către ovul, iar la naşterea fătului, sub puterea proceselor vitale deosebit de puternice, acesta era expulzat fără durere şi fără sângerări. Practic toate structurile se dilatau, funcţionau spre realizarea rapidă a naşterii şi îşi reveneau imediat la loc. Neavând în continuare nici un fel de activitate sexuală, practic femeia devenea din nou virgină, pentru tot restul zilor sale.
2. După naştere avea loc o singură lactaţie, constând într-o cantitate relativ mică de lapte matern, preluată integral de copil într-o singură porţie. O astfel de unică hrănire avea rolul de a deschide funcţionarea tractului digestiv, dar nu prin hrană străină de corpul său, ci cu hrană de aceeaşi natură ca şi aceea care i-a circulat în organism în cursul vieţii intrauterine. În acele vremuri, omul nu avea nevoie, în general, de hrană zilnică, permanentă, căci prin epiderma foarte permeabilă aveau loc, prin osmoză, transferuri foarte rapide de nutrienţi materiali şi energetici din mediul planetar şi eliminarea prin vapori a substanţelor rezultate din hrănirea osmotică a organismului. Cu ocazia acestui transfer rapid şi permanent avea loc şi împrăştierea celulor moarte, departe de corp, ele intrând astfel în compoziţia obişnuită a mediului ambiant. Hrănirea cu materii structurate – vegetale întotdeauna: un tubercul şi/sau un fruct (care aducea astfel aport energo-material din mediul planetar-teluric şi din mediul împletit cosmic+planetar) avea loc numai atunci când omul avea de realizat activităţi care îi solicita corpul fizic mai mult decât în mod obişnuit sau atunci când ritmurile cosmice şi planetare se aflau în puncte de vibraţie extremă (de minim sau de maxim planetar şi de biosistem).
3. Hrănit astfel, copilul devenea imediat conştient de mediul înconjurător, putând să se deplaseze singur în mijlocul familiei sale, care nu avea rolul protector, de asigurare a hranei sau altor lucruri specifice creşterii unui copil – aşa cum cunoaştem azi. Este foarte greu de priceput (sau cel puţin mie mi-a fost greu de priceput!!) de unde aveau hainele uşoare, strălucitoare, care îi învăluia pe oameni ca nişte ţesături de borangic, pe care le schimbau în funcţie de condiţiile de trai, de mediul înconjurător. De fapt hainele erau compactizări structurate din aceleaşi energii şi materii filamentare din care realizau orice fel de creaţie, pe care noi, azi, cu intuiţiile noastre umane normale, le dorim, le creăm tehnologic, ne plac şi de multe ori trebuie să ne mulţumim cu prea puţine, rămânând frustraţi în neputinţele de a avea la dispoziţie ceea ce numai oamenii foarte bogaţi pot avea... Copilul avea imediat singura abilitate prin intermediul corpului său mental, de a crea astfel de “pânze” cu rol protector şi hrănitor totodată, căci erau puternic energizante şi extrem de permeabile, lăsând desfăşurarea integrală a procesului osmotic descris mai sus. Pe parcursul primei părţi a vieţii copilul învăţa însă de la părinţi tot ceea ce constituia complexitatea uluitoare a vieţii de adult pentru care se pregătea din primele sale clipe de viaţă.

Revenind la procesul de la care am pornit discuţia actuală: este corect să înţelegem că reluarea vieţii obişnuite de către femei şi bărbaţi deopotrivă era imperios necesară, circuitul energiilor vitale trebuind să fie în întregime folosit pentru continuarea vieţii, creaţiei materiale, învăţăturilor spirituale ale vremurilor. Închiderea ciclului matern/patern era necesară pentru a putea continua celălalt circuit – energo/material, al creatiei materiale mentale: prin materializare, modelare, dematerializare şi remodelare mentală.
Acest element real ne este cunoscut de la adevărul destinului Fecioarei Maria, precum şi al altor fecioare care au născut în acelaşi condiţii de-a lungul timpurilor din urmă. Au fost spirite întrupate în sisteme corporale feminine pe care le-a mai cunoscut istoria şi în sânul altor popoare. Nu este o legenda preluată, ci un adevăr. Au putut trece prin acest proces fiziologic tocmai pentru că erau fecioare, iar puritatea gândurilor, trărilor lor interioare, era imperios necesară, căci în acest fel se menţine energia compactă a sistemului corporal întreg, precum şi vibraţia necesară susţinerii procveselor: mai cu seamă în condiţiile planetare de joasă vibraţie şi în condiţiile unui câmp mental-astral deosebit de bogat.

Vom mai discuta despre aceste lucruri, în detaliu, în viitor. Mulţi ajutători puternici ne-au amintit, de fapt, ceea ce trăia omenirea înainte de ultima glaciaţiune. Ne-au menţinut amintirea celor pe care le vom trăi din nou în viitor, revenind din neputinţele momentane, ale unei perioade realtiv scurte din viaţa omenirii, pe Pământ – încă infinit mai scurte din viaţa eternă a spiritului. Ne-au prefigurat astfel viitorul: însă fără să o spună direct, căci o astfel de amintire-prefigurare trebuia doar să menţină, să întreţină vie amintirea în subconştientul uman, în condiţiile în care mai avem încă multe sarcini de realizat în tematica vibraţiilor joase şi a folosirii intensive a corpului fizic. Dar sarcina viitorului – ca în orice perioadă de trecere – nu începe şi nu se termină brusc: toate se împletesc armonios – atât liniile latente de sarcină spirituală, cât şi cele aflate în dezvoltare de sarcină, în manifestare maximă şi apoi în descreştere, dar niciodată atingând stingerea. Căci în lumea creată şi coordonată de Creatorii tuturor celor văzute şi mai puţin văzute de noi, azi, totul se află mereu în schimbare, totul se sublimează mereu, nimic nu se întrerupe niciodată. Orice filon poate rămâne în stare latentă, pentru ca, atunci când condiţii permit, să prindă iar avânt de dezvoltare: în acelaşi loc sau cu preluare în alte spaţii ale universului, în alte universuri.

ALTERĂRI ALE CONŞTIINŢEI UMANE (1)

Este un cumul de subiecte reluate şi remodelate, care va fi dezvoltat cu noi elemente, în continuare, la cererea unor cititori.
Cu siguranţă este un subiect vast, din care acum nu am de făcut decât să punctez câteva idei.

Este necesar să fie puse în discuţie mai multe elemente decât ceea ce am mai discutat pe acest blog: despre posedare, despre exorcizare, despre vampirizare. Multe alte manifestări ale noastre sunt considerate pe nedrept stări alterate ale conştiinţei umane. Credeam că au fost depăşite astfel de confuzii, dar filme sau texte vechi sunt preluate şi răspândite în aceeaşi măsură cu noutăţile care, de multe ori, sunt rejectate, pe temeiul celor primite anterior. Multe informaţii sunt interpretate fără cultură sau măcar o cunoaştere mai detaliată a informaţiilor circulante, altele sunt trunchiate şi lipite pentru a întări încredinţările personale ale unora care îşi simt ameninţat postamentul în societate, de la care decurg mereu avantaje materiale sau/şi sociale.
Am amânat analizele unor asemenea desfăşurări contemporane, pentru a strânge şi a analiza materialele primite de la mulţi cititori sau interlocutori în discuţiile personale. Nimeni nu trebuie dispreţuit, fiecare astfel de abordare este o etapă în evoluţia noastră, a tuturor. Eu chiar obişnuiesc să spun că fiecare astfel de înşiruire de prezentare de confuzii este un aspect de analizat, este un prilej de a discuta şi de a ne diversifica cunoaşterea, de a o consolida, de a o aprofunda.
Am amânat de asemenea şi abordarea unui subiect foarte complex - refugierea oamenilor: nu în băutură, droguri, medicamente etc. (deşi este de comentat şi asta...), ci refugierea lor din faţa greutăţilor vieţii: fuga de acasă, fuga din teritorii (migraţii de tot felul), fuga cu „planeta" în alte dimensiuni ale universului... Nu degeaba există asemenea comunicări astrale: unii numai pe ele le cred, dar entităţile noastre astrale ajutătoare ne pun în faţă exact ceea ce refuzăm să primim de la semenii pe care am învăţat să-i dispreţuim: nu sunt informaţii eronate, ci doar posibile în alte părţi din univers, către care ne vom îndrepta curând. Noi trebuie să ne diversificăm şi ascultăm intuiţiile, după care să ne obişnuim să nu aruncăm totul "la gunoi": să înţelegem că se spun pentru a ne reobişnui cu cele care se petrec la propriu în alte părţi din univers, dar care nu pot fi aplicate aici, pe Pământ, în acest punct al universului: nici parţial, nici integral. Să înţelegem bine că orice informaţie care nu poate fi aplicată pe loc are însă elemente colaterale ce pot fi aplicate, înţelese, legate de altele care ajută mult desfăşurarea propriei noastre vieţi.
Analizând astfel de informaţii treptat, trăind cele care se desfăşoară permanent, începem să ne orientăm şi să învăţăm. Continuând exemplul de mai  sus: ajungem să ne dăm seama că trebuie să ne cercetăm noi înşine sufletul, acolo unde „sperăm" - şi nu conştientizăm prea mult - că Dumnezeu ne va „salva" de „răul" de pe Pământ, spintecând planeta în două: o parte să „plece" către alte dimensiuni, cu cei „buni" - altă parte să „rămână" pe loc, păstrând pe cei răi în „iadul" pe care şi-l creează singuri. Însă uităm că Dumnezeu spune foarte clar: nimeni nu este „părăsit", el lasă chiar pe cei cuminţi o clipă pentru a salva „oaia rătăcită", căzută în prăpastie...
De reflectat...
Acestea nu sunt însă stări alterate ale conştiinţei umane. Psihologii, psihiatrii încearcă să ne convingă că suntem bolnavi. Unii sunt oameni de bună credinţă, aşa au învăţat, aşa aplică. Până să înţeleagă că societatea se schimbă, dar învăţătura, oricât de diversificată şi mediatizată electronic - deci modern - ar fi ea, tot are o natură, o provenienţă de multe ori învechită, pornind de la elemente care nu au aplicabilitate totală pe măsura trecerii timpului şi perfecţionării percepţiilor umane.
Căci da, percepţiile umane se perfecţionează - nu neapărat numai aparatura noastră electronică. Maşinile nu devin neapărat inteligente, aplicaţiile umane rigide se aplică fără flexibilitate. Încă. Pentru că totul este în schimbare. Dar schimbarea poate fi mai puţin dureroasă dacă ne ajutăm ţinând cont de dezvoltare, şi nu de staţionare. Dacă înţelegem rapid şi ne adaptăm subtilităţilor de înaintare spirituală.
Nu suntem bolnavi de visare, tot aşa cum nu suntem bolnavi de dorinţa de a ne hrăni sănătos. Vom dezvolta toate aceste idei.
De asemenea, mai avem de abordat o serie de subiecte: fuga din faţa responsabilităţii, fuga de cercetare proprie, refugierea în experienţa altora. Alt subiect poate fi acoperirea adevărului, tot din frica de a pierde statutul socio-profesional.
Este necesară abordarea unui subiect deja foarte larg discutat aici: călătoria astrală - denumită de multe ori stare alterată a conştiinţei umane. Personal nu sunt de acord cu o astfel de formulare, rămâne ca discuţia pe această temă să rămână deschisă în continuare.

Bineînţeles astfel de subiecte le abordez din punct de vedere al evoluţiilor spirituale, în maniera în care am discutat şi până acum.

„Numele nostru este legiune"... (să ne menţinem în traducerea clasică, deşi azi se mai oferă şi alte traduceri ale acestei exprimări).
Noi le numim azi „măşti" şi ne mândrim să le ţinem în frâu. De fapt, faţă de perioada din care se trage această exprimare a trecut mult timp, în care lumea s-a întărit enorm de mult. Ele ar rămâne în fond stări alterate ale conştiinţei noastre, însă doar atâta vreme cât se depărtează mult de linia moderaţiei şi a echilibrului din viaţa curentă. Indiferent dacă totul se petrece în sinea noastră (în mintea noastră, în sufletul, emoţiile noastre) sau ele irump la suprafaţă, în manifestare mai mult sau mai puţin reţinută.
Unii pot să se înfrâneze, să se echilibreze - alţii nu pot. Azi, unii le numesc boli psihice, alţii încă posedări, alţii, fericiţi de descoperirea că pot avea şi ei „viziuni" încurcă la început de drum viziunea unor extratereştri cu necunoaşterea structurilor normale, obişnuite, ale corpurilor fluidice din sistemul corporal al fiecărui om: acolo unde corpul fizic nu este singurul corp al omului - dar este corpul de manifestarea cea mai frecventă şi cea mai conştientă a omului; în plus, corpul fizic este mereu ajutat - dar şi creat, şi mereu remodelat - de corpuri fluidice tot materiale, dar din materii, şi vehiculând energii de vibraţii mai mari decât cele ale corpului fizic. Toate sunt ajutătoare pentru evoluţiile omului pe calea descoperirii, folosirii, conştientizării profunde a forţelor spirituale - cele care de fapt se manifestă astfel. Unde corpurile sunt doar elemente ajutătoare, care conduc treptat către folosirea liberă a forţelor, a radiaţiilor spiritului, îndreptate către: creaţie, deplasare, comunicare şi relaţionare. Şi, apoteotic: ajutor oferit semenilor de orice fel, un ajutor din ce în ce mai complex oferit celor care urmează căile evoluţiilor spirituale, mai devreme sau mai târziu, comparativ cu sine.
Calea de ajungere la folosirea sigură, complexă şi mai ales morală, spirituală, a forţelor în orice fel de medii, proprice sau nu, mai mult sau mai puţin, în funcţie de conjuncturile de întrupare, nu este, desigur, nici uşoară, şi nici rapidă. Dar din puterile cunoscute şi neputinţele manifestate pe parcurs, fiecare spirit învaţă mereu. Experienţa astfel acumulată conduce la formarea unei atitudini de înţelegere a neputinţelor semenilor care merg pe aceeaşi cale a evoluţiilor, mai repede sau mai lent, evoluţii pornite mai devreme sau mai târziu - deci şi cu experienţe mai bogate sau mai mici, dar în permanentă îmbogăţire, formare.
Suntem pe Pământ şi venim din evoluţii foarte mari, din care ne-am format însă obişnuinţa de trăire frumoasă doar în anumite condiţii: în condiţii de vibraţie înaltă, cu semeni de acelaşi fel, fără încontrări, fără probleme substanţiale de înţelegere.
Dar după ce consolidăm atitudinea generală de căutare permanentă a progresului nostru spiritual, ne întoarcem în locuri mai puţin cunoscute, în vibraţii mai mici, în care nu avem consolidată imaginea progresului, echilibrului. Din astfel de cunoaşteri, din înţelegerea propriilor noastre manifestări, pornim încă şi mai profund, către ridicarea spirituală a oricăror manifestări, în orice condiţii, la orice nivele de vibraţie din univers. Avem nevoie să le conştientizăm pe toate, căci numai astfel învăţăm să oferim ajutor semenilor noştri, intraţi în evoluţii după noi.
Dumnezeu ne învaţă mereu să ajutăm, căci ne oferă eternitatea vieţii - dar această eternitate este folosită pentru a oferi ajutor specializat, de complexă anvergură, tuturor spiritelor care se află în evoluţii.

CONDIŢIILE GENERALE ALE APARIŢIEI NEPUTINŢELOR UMANE
Chiar şi acest fel de evoluţie, a ajutorului oferit semenilor, parcurge o cale sinuasă şi destul de greu de parcurs, de înaintat, de înălţat. Ajutorul oferit presupune existenţă implicită a celor care se confruntă cu greutate în evoluţii, cu lipsă de experienţă. Mai ales la nivele foarte joase de vibraţie, aşa cum ne confruntăm aici, pe Pământ. De aceea Dumnezeu ne pune în evoluţii în diverse locuri din univers unde se împletesc mereu evoluţii ale diferitelor - şi uneori: ale foarte multor grupuri spirituale, aflate în diferite faze de evoluţie. Uneori, aşa cum suntem azi într-o asemenea situaţie, a trăi în astfel de conjuncturi planetare este deosebit de dificil. Dar şi spiritele umane sunt înaintate în evoluţii, iar astfel de întâlniri stelare încep doar atunci când toate grupurile care vor folosi acelaşi tip general de corpuri (în exemplul nostru: oamenii) ajung să-şi fi consolidat deja profund dorinţa de progres creaţionist, adică general-spiritual în speţa oamenilor - creatori conştienţi universali. Voi accentua mereu acest lucru.
Nu întotdeauna a fost aşa, chiar aici, pe Pământ: sunt perioade de vibraţie foarte înaltă a planetei şi a întregii conjuncturi cosmice în care se află planeta, steaua care o guvernează, galaxia în mijlocul căreia se află. Vibraţia are variaţii care arată o linie sinusoidală, cu maxime şi minimuri, între care sunt variaţii pe creştere şi pe descreştere, care formează o bogăţie uriaşă de manifestări, atitudini, înţelegere, experienţă creaţionistă şi relaţională. Toate sunt create, modelate, mereu remodelate: de la simplu la complex, de la greu la uşor, de la necunoaştere la aprofundări nebănuite în parcursul trăirilor de început.
De la greu la uşor este calea pe care o înţelege orice spirit la în moment dat al evoluţiilor sale.
În acelaşi timp, aşa cum am mai spus şi în cadrul articolelor despre vampirismul energetic, mereu au loc modificări ale corpurilor noastre, sub imperiul unor impulsuri exterioare, de vibraţii diferite, provenite din nivele planetare sau cosmice, dar şi de la aglomeraţiile planetare în mijlocul cărora ne naştem. Atunci când vibraţiile sunt la nivele de frecvenţă mult diminuate, comparativ cu obişnuinţele omului, societatea creatorilor conştienţi - aşa cum sunt oamenii pe Pământ - caută soluţii menite să creeze o formă comună de manifestare: în cel mai fericit caz. Însă sunt şi cazuri - cum este cel pe care îl trăim azi - în care mari şi variate blocuri spirituale se află la întrupare pe o planetă. Caz în care nu se mai regăsesc în manifestarea comună elemente care să valorifice experienţa tuturor, în acelaşi mod. Sau spiritele nu au consolidată experienţa de a căuta cu răbdare - mai ales cu răbdare în pătrundere - numitorul comun al tuturor grupurilor spirituale, de la care să se pornească în activităţi comune. Astfel apar grupuri nerăbdătoare şi agresive care preiau conducerea, impunându-şi cu brutalitate părerile, încredinţările, exigenţele proprii. Uită complet de relaţii echilibrate, de moderaţie, pe fundalul încredinţării că lupta se duce pentru supravieţuire. Se formează astfel semenilor dezorientări şi neputinţe care sunt speculate tot în mod brutal, mai departe, se speculează temerile şi fricile altora, se supradimensionează aspectele mai puţin importante - dar care devin astfel lucrătoare în direcţiile dorite de agresivi.
Mai departe fiecare dintre noi ştie bine cum s-a derulat istoria lumii.
Destinele echilibrate, derulate anterior, în societăţile echilibrate dinainte de ultima glaciaţiune, se diminuează astfel, iar spiritele de orice fel - blânde sau agresive - devin dezechilibrate, fără să se poate reţine în manifestările lor.
Spuneam că, pe fondul unor astfel de variaţii ale vibraţiei planetare apar modificări curente ale corpurilor noastre, iar multe spirite nu au puterea de a face faţă şi unor astfel de modificări curente - insesizabile de multe ori la nivele joase de vibraţie. Şi nu au puterea de a face faţă simultan la astfel de modificări + câmpul agresivităţilor propriilor semeni, care ajung la conducerile societăţilor şi îşi menţin semenii în mizerie (neacceptată de spiritele creatoare, deşi la un moment dat se obişnuiesc să trăiască în acest fel, constrânse până la deces de conducătorii societăţilor lor), la foamete, dezordine, minciună, pervesitate şi crimă.
Dar totul se echilibrează mai devreme sau mai târziu, în experienţa tuturor participanţilor. Fiecare are câte ceva de învăţat, de consolidat. Fiecare stare momentană devine o stare mereu lucrătoare în economia totală a experienţei spirituale. pentru că permanent ceva intră în conştiinţa noastră şi ceva se remodelează prin împletirea cu cele deja existente. în acest fel spiritul îşi întăreşte energia interioară, îşi îmbogăţeşte memorile şi îşi consolidează - dar şi îmbogăţeşte experienţa totală.
Deşi totul este trecător în viaţa eternă a spiritului, ceea ce rămâne este experienţa şi dorinţa lui de înaintare către tot ce poate fi constructiv şi ajutător pentru sine şi pentru semenii săi.

JUSTEŢEA INTERDICŢIEI FEMEILOR DE A PĂŞI PE SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Mai întâi de toate simt nevoia să spun câteva cuvinte despre încredinţările mele.
Sigur, multă lume îmi spune permanent că, dacă apăr religia, în care nu sunt practiciană fidelă, risc să devin o „paria” pentru ambele tabere: şi a religioşilor, şi a celor care se depărtează încet de religie, dar rămân credincioşi lui Dumnezeu...
Şi atunci mă gândesc că drumul meu a fost încurajat în special de preoţi clarvăzători şi ei au ştiut că voi încuraja oamenii, la rândul meu, pentru a înţelege că adevărata religie este împletirea noastră, a tuturor oamenilor care vor avea mereu nevoie de învăţătură, de a-şi împărtăşi cunoaşterile, de a şi le aprofunda prin cercetarea-împreună: a rădăcinilor, a dezvoltărilor, a confuziilor, deviaţiilor, distorsiunilor inerente trecerii printr-o perioadă de grele evenimente spirituale. Şi nu în ultimul rând: cercetarea viitorului – dar nu pentru a trăi ocolind greutăţile, ci pentru a vedea liniile care pornesc din trecut, cum se reunesc cu cele din prezent, ce efecte deviante apar sau pot apare în prezentul şi viitorul fiecărui grup spiritual uman şi întregii societăţi umane la un loc.
Dar despre „”ghicirea  viitorului vom avea o temă întreagă de dezbătut în curând.

Toate confuziile pot fi făcute cu grade mai mult sau mai puţin înaintate de inconştienţă spirituală: adică nevinovăţie în ochii celui care înţelege drumurile evoluţiilor. Cel care ajunge să înţeleagă astfel de drumuri ale evoluţiilor poate numi exact la fel ca şi până acum toate cele din jurul său, dar fiecare lucru în parte va avea alte înţelesuri pentru el. Toate vor fi etape necesare de evoluţie, căci pentru omul pământean nimic nu este început pe Pământ şi nimic nu se sfârşeşte aici, acum. Totul este avuţie spirituală care se sublimează. Omul-spirit vine din eternitate, stă o „clipă” pe Pământ şi pleacă în eternitate. Păstrând totul în sinea sa, numind totul simplu: experienţă.

Desigur, românul are o vorbă bună, ieşită din deziluziile sale în această direcţie... "Să nu faci ce face popa, să faci ce spune el"... Religia vorbeşte bine, căci a pornit din rădăcini bune, dar devierile s-au creat în timp, de la rădăcină către coroana dezvoltată prea mult pentru a apuca şi prea puţin pentru a da.
Am început această serie de articole care susţin rădăcinile religiei, căci este bine să nu uităm nicicând că învăţăturile răspândite de religie sunt bune. Personal nu-mi pare rău de nici o clipă de religie, dar azi consider că preoţii sunt oameni de meserie, pe care unii o fac cu har, alţii cu talent şi mulţi de mântuială. Mai puţin sau de loc pentru mântuire.. Îi avem însă, ca şi pe profesori sau medici, ca să învăţăm, totuşi, să fim îngăduitori, toleranţi... BUNI !! Dacă unii dintre ei îşi uită demnitatea, poate că în ochii noştri o vor reciti, o vor recunoaşte... Aşadar conştiinţa noastră să urmeze Calea, căci restul este ajutor. Aşa cum Ea ne ajută, aşa ajutăm şi noi, la rândul nostru...
Cel putin asta e încredinţarea mea...

Va veni o vreme când voi ajunge să scriu despre multe derulări ale celor petrecute în trecutul străvechi pur-credincios şi apoi – mai nou – trecutul religios al omenirii. Deocamdată voi arăta în linii foarte mari câteva elemente legate de adevăruri purtate de învăţăturile religiei creştine, care demonstrează cât se poate de clar faptul că ele aduc mult bine în lumea pe care se străduiesc s-o îndrume aşa cum ştiu şi aşa cum pot acum reprezentanţii ei.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE JUSTEŢEA INTERDICŢIEI FEMEILOR DE A PĂŞI PE SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Am pornit de la articolul cu adresa
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/avatonul-de-nu-voie-femeile-sfantul-munte-athos-121113.html
Se prezintă şi un scurt istoric, de la care putem porni câteva discuţii, imediat după prezentare.
Nu numai alegerea acestui loc a fost câdva, la începuturile folosirii lui, un loc „special”, ci şi multe alte locuri din lume. Mi-am dat seama de acest lucru studiind Pietrele Doamnei, din masivul Rarău: locul este de fapt marcat (dar nu şi folosi ca aşezare extinsă, căci este cu arie foarte restrânsă) de un grup de stânci, în jurul cărora s-a făcut un gol. Nu au fost „plantate” menhire, cum s-ar putea crede. În multe locuri din lume s-au creat asemenea marcaje, prin curăţarea locului înconjurător – nu prin plantare. Vom mai discuta despre aceste lucruri.
În străvechimi, alegerea în deplină, mai ales profundă, subtilă cunoaştere a fost elementul de bază în formarea aşezărilor umane. Mai cu seamă ţinând cont de faptul că fiecare aşezare avea specificul ei, în funcţie de grupul spiritual care se afla acolo la întrupare. Vom discuta curând, tot în acest set de subiecte privind elemente aduse în discuţie de religie, legăturile extrem de solide şi profunde ale membrilor unei comunităţi umane, ale mai multor comunităţi care formau o societate extinsă, în relaţiile de conlucrare cu toate celelalte comunităţi, societăţi pământene. Adică adevărata însemnătate a Turnului Babel.
Cunoaşterea înaintată, profundă spunea astfel un lucru, binecunoscut de fapt de toţi oamenii din acele timpuri: muntele numit Athos poartă o încărcătură energetică de o puritate naturală înaintată, din structurile sale interioare, având tipul de energie pe care îl numim Yin (din cunoaşterea orientală). În paranteză fie spus, personal nu cred că este foarte corect să spunem că toată planeta este Yin şi că tot cerul este Yang, căci planeta are locuri de tip Yin şi locuri de tip Yang, cu diverse grade de puritate: născute din interacţiunea matricei fluidice cu partea pământoasă, la care se adaugă materialul şi energiile purtate de apele care scaldă locul, vegetaţia care este favorizată de pământ şi ape, precum şi vieţuitoarele independente care se folosesc de toată această conjunctură: de la viruşi până la mamifere. La toată această împletitură se adaugă modul în care pământurile, apele, vegetaţia şi animalele locului primesc sau reflectă radiaţia cosmică locală. Astfel, locurile cu mare puritate sunt foarte rare, urmărite intens de oameni, care astfel nu sunt impulsionaţi de energii, materii, vibraţii, radiaţii de mare varietate, putând să facă faţă mult mai uşor unui program propriu de percepţie şi înaintare spirituală autoimpusă.
În consecinţă, un asemenea loc cum este muntele Athos a favorizat o activitate spirituală relativ uşor de trăit în vremurile mileniului I şi celor de început ale mileniului al II-lea d.Ch. Altele erau atunci greutăţile celor de aici, şi astfel nu se mai adăuga şi greutatea de a face faţă desfăşurării activităţii spirituale în sine. Care nu a fost niciodată uşoară. În locuri de acest fel, gândirea şi simţirea omului sunt mult mai uşor de controlat, concentrarea devine astfel mai mare, chiar dacă nu oricine sesizează acest lucru de la bun început. Câmpul fluidic se amprentează mult mai uşor şi activitatea concertată astfel devine încă şi mai uşor de dus. Tocmai de aceea însă orice amprentare care iese din tiparul obişnuit se evidenţiază cu multă uşurinţă, putând conduce la devieri comportamentale prin impulsionarea relativ uşoară a subconştientului: căci călugării neantrenaţi în a face faţă impulsurilor simultane de multe feluri pot trece foarte uşor în instabilitate emoţională.

Povestesc de multe ori cum un călugăr mi-a spus, cu multă siguranţă: „Dumneavoastră, cei de la oraş, vă mântuiţi mult mai repede decât noi, cei de la mânăstire...”
Răspunsul nostru a fost: „Se poate, dar datorită dumneavoastră, celor de la mânăstire, care vă rugaţi pentru noi!!”...

Restul greutăţilor inerente locului şi timpului cereau omului doritor de concentrare asupra divinităţii aşa ceva. Nu numai un plus de energie Yin ar fi stricat aşadar echilibrul existent în aceste locuri: femeia este însă purtătoare a unui cumul de energii de vibraţii foarte diferite, Yin şi Yang în egală măsură, cu un segment mult mai extins de vibraţii decât energiile vehiculate de bărbat. Căci ea trebuie să dea naştere la copii, să le poarte corpurile spirituale şi să-i crească pe parcursul primilor 6-8 ani. Puţine femei au avut în lume, până în jurul anului 1980, sarcina de a nu concepe, naşte şi creşte copii, mai ales în primul mileniu d.Ch. De aceea tradiţia păstrată a avut rostul ei de a nu schimba amprentările locale cu cele „lumeşti”: unde folosesc expresia aceasta în sens de variaţie abundentă de vibraţii.
Nu vreau să discut aici modul în care mulţi conducători, reprezentanţi ai diferitelor biserici din întreaga lume creştină, venind din lumea dinafară, au adus totuşi multe amprentări aici, din viaţa societăţii exterioare. Este foarte drept ce spun unii, locurile poartă cu ele amprentări ale unor gânduri nu tocmai curate. Călugării sunt însă oameni curaţi, cuminţi, care nu ştiu, şi nu vor şti alte amănunte ale acelui loc, care nu a adăpostit întotdeauna oameni retraşi întru reculegere, post şi rugăciune.
Dar dacă azi toţi aflăm asemenea lucruri, este să ne educăm spre înţelegerea oamenilor din toate timpurile, către iertare, milă, compasiune – iubire.

Un alt aspect pe care îl consider bun pentru acest articol – rareori atins de altele – este precizarea că în acest loc se preţuieşte femeia: ca mamă şi soţie, alături de preţuirea întregii familii umane, în mijlocul căreia vin pe lume copiii, sunt crescuţi şi primesc învăţătura primilor lor paşi. Este o ordine în lume pe care călugării o preţuiesc în mod deosebit, chiar dacă alegerile lor personale nu au mers către întemeierea de familii.
A lupta pentru desfiinţarea avaton-ului cred că este, de asemenea, bine redată. De comentat este faptul că vremurile noastre dovedesc un lucru puţin discutat azi: întărirea omului. Cei care au preluat acest loc pentru a face din el un loc de retragere spirituală au ştiut că lumea se va mări mult, aglomeraţia va pune treptat stăpânire pe întreaga Europă, făcând practic imposibil traiul în reculegere spirituală, într-o sihăstrie aflată oriunde în mijlocul lumii. Dar omul din timpul mileniului I şi II era mult mai slab emoţional şi mental decât azi – la nivelul vibraţiilor planetare foarte scăzute. Azi suntem cu adevărat la sfârşitul timpului, la sfârşitul vremurilor omului manual-tehnologic-intuitiv. „Sfârşitul vremurilor” nu înseamnă altceva decât faptul că omul şi-a finalizat programele sale de întărire, atâta câte i-au fost date acum. Inclusiv călugării sunt spirite puternice întrupate azi care, cu voinţa lor, ar putea trăi în continuare liniştiţi, în condiţiile în care ar trăi şi măicuţe pe acelaşi teritoriu cu ei.
Dar se doreşte turism – nu respectarea unor dorinţe ale oamenilor – fireşti de altfel, de a trăi în respect faţă de divinitate, în linişte şi cuminţenie. Adică tot aşa cum alţi oameni doresc să trăiască iubindu-şi familiile, copiii, serviciul care le pune în valoare capacităţile lor mentale şi organizatorice. Este vorba despre respect oferit călugărilor şi măicuţelor de aici. Nu altceva.
Şi pentru că se doreşte de fapt altceva – profit din turism – sincer: nici eu nu sunt de acord cu ridicarea avaton-ului.

MI-S BOLNAV DE "DRAG-DE-SANATATE" !!

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/doua-noi-tulburari-de-alimentatie-adultii-mofturosi-la-mancare-si-orthorexia-8196098
Nu recomand acest articol pentru ca mi se pare corect, ci dimpotriva. Este ca si cum as dori sa trag un semnal de alarma asupra carui punct au putut ajunge cei care nu mai stiu ce sa releve pentru a ne incredinta ca suntem bolnavi. Aici: bolnavi de drag de sanatate...
Nu vreau sa va rapesc prea mult timp... Vreau sa va intaresc in dorinta de a manca natural, cat mai natural. Asa cum scriu de multi ani, alimentatie naturala nu inseamna neaparat alimentaţie vegetariana. Fiecare om are dreptul sa aleaga ceea ce doreste sa consume. Alimentatie naturala, pe cat posibil cat mai naturală, inseamna consum de produse cat mai putin industrializate. Si asa suntem obligati sa consumam produse modificate genetic, produse crescute in saci de plastic si nu in pamant bogat vitalizat de catre matricea eteric-astrala a planetei. Nici Pamantul nu mai este ceea ce a fost odata... Haosul vital si emotional actual al omenirii este legat si de saracirea hranei noastre de multe elemente vitale:

• de minerale, metale si cristale, scoase la suprafata in mod salbatic de civilizatiile care s-au perindat pe planeta; care in mod normal ar trebui sa imprastie din belsug in masa pamantoasa fluxuri moleculare bogate in energiile lor specifice, pe care plantele sa le preia prin hranirea lor;

• de radiatia solara, cosmica in totalitatea ei,  reflectata de  suprafetele-oglinda (lucioase) ale constructiilor noastre,  saracind astfel pamantul si apele de beneficitatea bogatiei sale.

In acest fel omul contribuie astfel la saracirea vegetatiei de o hrana energetica deosebit de importanta, creind biosistemului planetar conditii aflate departe de felul celor care ar fi putut exista, daca omul ar fi dezvoltat viata sa in mod echilibrat.
Macar noi, cei care avem cat de cat dorinta de a intelege universul in care traim, sa fim puternici si sa nu credem astfel de lucruri. Sa credem cu tarie in importanta hranei naturale, iar prin incredintarea noastra sa intarim si pe cei din jurul nostru.
Nu vreau sa arat cu degetul catre cei care sunt de fapt adevaratii departati de realitatea umana. Vorba mail-urilor: cand arati cu degetul catre cineva... un deget este spre persoana indicata si 3 degete catre sine !!!  :)) !!!!!

A PROPOS DE CUTREMUR...

Fiecare eveniment, fie planetar, fie social are darul de  a ne forma, mai presus de toate, reactie de orientare, de descurcare, de intr-ajutorare. De a ne educa spaimele, care nu au o baza reala in majoritatea cazurilor. De a ne educa curajul si demnitatea umana. Fiecare dupa cat si cum poate: e drept, putin la inceput, dar apoi, treptat, totul se intareste, se mareste doar in aceasta directie.
Nu stim ca putem, nimeni nu ne dezvolta aceasta latura: societatea nu are interesul sa o faca. Putem in schimb noi, sa ne intarim intre noi.
Am scris asta a propos de cutremurul de acum, de la ora 5siCeva. Parerea mea este ca ne speriem de functionarea tulburata a organelor noastre interne, de la faptul ca o ia razna magnetismul interior, creierul si inima au o clipa - dar suficienta! - de tulburare, o constientizam si ne speriem de inima care bate haotic, multi simt o caldura (o ploaie fierbinte) pe creier, pe care nu stiu cu ce s-o asocieze rapid, lichidul de la incheieturi se misca si ni se "moaie" mainile si picioarele... toate la un loc se asociaza cu dezastrul, etc. De asemenea, emisiile de infrasunete au darul de a ne speria pe loc.
Suntem ca o busola care care o ia razna intr-un nod de anomalie magnetica. De fapt, daca stim ca toate tulburarile nu au urmari imediate, imediat ce toate isi regasesc megnetismul potolit, ne putem continua activitatea nestingheriti de ceva anume. Asta de cele mai multe ori, cand nu e cazul de cutremur mare. In plus, sa fim multumiti de faptul ca asemenea cutremure sunt marisoare, caci se rearanjeaza placile si imprastie energia acumulata anterior.
Dar sa nu uitam ca putem sa profitam de fiecare moment de panica pentru a ne reorienta in regasirea curajului in orice situatie. Un pas pe aceasta linie in orice situatie ajuta toate situatiile asemanatoare din viata noastra.
Sa ne invatam copiii, nepotii sa infrunte viata cu curaj. De cele mai multe ori transferam panica noastra asupra celor mici sau celor mai tineri (adolescentii sunt foarte sensibili, chiar daca ii credem crescuti deja), in loc sa ii invatam ce ar trebui sa faca in asemenea situatii si cum sa priveasca totul luand hotarari, cu voce tare, pentru a-i incuraja si reorienta pe cei din jur.

RELIGIA: CUNOAŞTERE STRĂVECHE, DAR…

Multă lume îmi pune mereu întrebări cu privire la încredinţările mele cu privire la religie.
Chiar în aceste zile circulă mailuri care spun multe lucruri despre religie şi aş îndrăzni să spun că toate poartă cu ele adevăruri în fel şi chip. Caracterul politic a dat viaţă multor aspecte ale religiilor noastre, este foarte drept, dar cred că este necesar să punctez totuşi un singur lucru cu acest prilej: omul este puternic intuitiv şi nu s-ar lăsa condus în proporţie atât de mare, dacă nu ar simţi că mult din ceea ce îi este prezentat nu este şi adevărat, lăsând la o parte toate artificiile religioase.
Şi mult adevăr scaldă de fapt elementul politic. Iar capii religiilor ştiu multe în acest sens. Nu este cazul să discutăm aici despre moralitatea sau conştiinţa lor. Este treaba lor în faţa lui Dumnezeu: de fapt aş zice că, dintre noi toţi, credincioşii sunt oricum mai credincioşi decât conducătorii lor. Mai intuitivi, căci mulţi reprezentanţi ai religiilor nu prea dau dovadă de credinţă.
În cele care urmează voi arăta, ca să fiu foarte clară de la bun început, ceea ce este real, concret, adevărat în rădăcinile, dezvoltările şi aplicaţiile religioase. Concluziile privind tematica exagerărilor o puteţi înţelege singuri, şi veţi putea să vă echilibraţi după cum veţi simţi tot ceea ce rezultă din reflecţiile proprii asupra elementului studiat.

M-am gândit că orice răspuns al meu îl justific de obicei în fel şi chip; de aceea, pentru a ajunge să explic câteva cazuri concrete, este necesar să-mi exprim părerea cu privire la rădăcinile religiei. Şi o voi face pe scurt, pe cât posibil, căci pentru a detalia fiecare element în parte avem o viaţă înainte: pentru a arăta cele cercetate până acum şi cele care vor fi cercetate mai departe.
Este o deschidere cu trecere rapidă, sintetică, prin câteva idei, având în vedere elemente concrete, pentru care există păreri pro şi contra. Vreau să arăt că dau dreptate şi celor care se exprimă pro, şi celor care se exprimă contra unor obiceiuri religioase – în fond tradiţii, obiceiuri provenite din cunoaşteri foarte vechi, care azi ne uluiesc şi nu de puţine ori nu le putem crede. Unele s-au deformat în timp, altele se deformează mereu, prin prisma intereselor care se formează în trăirile curente ale oamenilor. Dar este o cunoaştere pe care a venit vremea să o înţelegem şi să o acceptăm, într-o conjunctură planetară care este cât se poate de naturală şi nicidecum provocată de omenire. Noi nu provocăm căderi sau ridicări. Noi putem doar să încetinim sau să impulsionăm manifestarea efectelor lor în mijlocul lumii în care trăim. Dumnezeu oricum ne ajută!!!

Evoluţia omenirii în străvechimi nu este înţeleasă şi aceasta se datorează azi adevăratei ignoranţe pământene. Ambele idei - despre tradiţie şi ignoranţă - sunt expuse foarte corect, după părerea mea, în cele scrise de prietena noastră dna Iulia Vasiu, pe locaţia dumneaei din Facebook:

"Ignoranta este cel mai puternic pazitor al traditiilor, oricat de absurde ar fi ele. "
şi
"Adevarata ignoranta nu este absenta cunoasterii, ci refuzul de a o dobândi."

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE RELIGIEI
Religia are rădăcini foarte serioase, ancorate în trecutul de "Rai" ale omenirii şi întreţinute până în ziua de azi sub formă de credinţe şi tradiţii, datorită intuiţiilor omenirii privind corectitudinea generalizantă (şi nu neapărat concret-informativă) a textelor religioase. Descinderea din acel "Rai" nu mai este credibil în faţa multora azi, căci religioşii îl cunosc denaturat complex, şi ajuns astfel aproape de nerecunoscut. Astfel încât explicaţiile pe care le oferă par a fi nelogice, într-o lume actuală omenească în care logica domneşte uneori chiar până la nelogic, după sensuri interesate din multe sau toate punctele de vedere. Dar omul intuieşte că lucrurile din jurul său au o doză foarte mare de logică în desfăşurarea lor, iar acolo unde nu se poate dovedi o logică – el intuieşte bine (până ce va veni vremea demonstrării realităţii subtile) că există o logică pe care omenirea nu a descoperit-o încă sau nu îi poate înţelege încă reperele complexe.
Puţini sunt cei care cunosc fragmente de învăţături străvechi pe care să le înţeleagă la adevărata lor valoare, cu sensuri mult mai bogate decât cele obişnuite omenirii în prezent. Multe sunt nedescifrate încă sau au rămas încă încifrate în locuri din care nu mai au putere să schimbe ceva. Doar înaintarea lumii în vremurile care se schimbă permanent va putea treptat, dar repede, să aducă adevărata lumină în nepătrunsele noastre de acum.
Ceea ce este greu de pătruns începe cu adevărul fundamental al omenirii – primul şi cel mai corect mesaj biblic: că omul a fost creat de Dumnezeu. Sau de zei: Dumnezeu ca reprezentare sintetică a cumulului de zei în care omul s-a încrezut până la un moment dat al existenţei sale. Am fost obligaţi de conducerile religioase să dispreţuim pe cei care credeau (anterior creştinismului) sau mai cred încă în Zeii Creatori. Nu trebuia să se ajungă la dispreţ, ci la preţuirea moştenirii din care ar fi fost bine să facem în pas mai departe, către introducerea Sintezei Creatoare, Verticalei Spirituale Creatoare în viaţa noastră curentă. Dar când o parte dintre oameni au pus interesul personal sau de grup restrâns mai presus de simţirea tuturor, lucrurile s-au complicat nespus de mult.

Ceea ce este de spus acum rămâne în registrul rădăcinilor religiilor, a adevărurilor lor. Cunoaşterea acestor rădăcini conduce la reamintirea tuturor, treptat, făcând paşi repezi, unul după altul, mereu înainte. Ne trebuie să preţuim totul, atitudinea noastră să se schimbe: să păstrăm vechiul pentrua ne orienta, pentru a face comparaţie şi astfel să ne sprijinim în înţelegerea sensului noului. Să schimbăm obligativitatea îndoctrinărilor cu înţelegerea profundă care creează încredinţări fără să ceară pedeapsă. Să învăţăm să nu greşim prin încredinţare şi mai ales să cerem celor care ne pretind că ne învaţă să explice cu flexibilitate, cu echilibru, ceea ce azi pun pe seama lui "Crede şi nu cerceta!" Mulţi pun la înaintare această lozincă născută în Evul Mediu întunecat, din interesul puterii asupra semenilor, din comoditate şi acel gen de ignoranţă pe care şi Iisus îl accentua în urma cu 2000 de ani: "Nici voi nu aţi putut - nici pe alţii nu aţi lăsat!"…
Politică preluată, dusă şi amplificată secol de secol, mileniu de mileniu…
Fiecare om este învăţat de semenii săi şi îşi învaţă semenii, iar acesta este un proces care se construieşte mereu. Şi în care va triumfa până la urmă echilibrul şi moderaţia.
Aceasta este încredinţarea mea.
Pe de altă parte aş mai face câteva precizări.

Ne deschidem azi mintea şi inima către învăţăturile de alte feluri moştenite tot din trecut, la fel ca şi învăţăturile biblice. Tocmai faptul că acest fel de învăţături, care nu se mai regăsesc în patrimoniul religios creştin (deşi se subînţeleg sau se menţionează distinct – dar numai ca putere a sfinţilor, nicidecum a omului de rând) au fost îndepărtate agresiv din practica popoarelor, creează azi o necesitate – nu numai o curiozitate – de a căuta astfel de moşteniri în lumea largă, acolo unde au mai rămas. Le căutăm cu râvnă, pentru că suntem purtători ai multor cunoaşteri privind astfel de moşteniri, prin subconştientul nostru purtător de memorii ancestrale, care se apropie azi rapid de conştient prin creşterea vibraţiei planetare. Suntem azi în situaţia amnezicilor sau a celor închişi pe nedrept: am descoperit că avem o cale de recuperare şi nu îi mai putem da drumul… Ni s-a spus că trecutul nostru e păcătos, barbar, ni s-a indus sistematic dispreţul, mânia contra vrăjitorilor arşi pe rug sau chinuiţi încă şi mai rău, prin comportamente cu aspecte demonice şi nicidecum religios-iubitoare. Descoperim însă că nu suntem păcătoşi, că străbunii noştri nu erau câtuşi de puţin barbari… Descoperim că există popoare care nu şi-au ucis cunoaşterea şi reflectăm azi profund la toate acestea. Căci, cunoscându-ne forţele, putem să ne creăm un viitor mult mai liniştit şi luminos decât ne trăim azi contemporaneitatea. Tocmai de aceea există acest flux de dorinţă de a cunoaşte trecutul propriu: prin cunoaşterea vieţilor anterioare sau făcând orice sacrificiu pentru cunoaşteri chiar din prezentul care moşteneşte ceva ce poate să ne amintească chiar nouă, de multe ori, lucruri trăite anterior. De aceea mergem cu sacrificii enorme în locuri care păstrează mult din tradiţiile străvechi: Tibet, Peru, Mexic. Înbrăţişăm pe cei care şi-au însuşit deja cunoaşteri, chiar dacă ştim bine că uneori totul este pentru ei, personal – sau devine cu timpul – o afacere profitabilă. Deocamdată facem sacrificii personale pentru a recupera cunoaşterea oprită. Poate că, la un moment dat, chiar prin învăţăturile pe care astfel de oameni interesaţi material le răspândesc, se vor modera ei înşişi, se vor echilibra şi vor îmbrăţişa modestia Tâmplarului-Dumnezeu…
Iar celor care ne înfierează mereu să le spunem cu prietenie: să nu uităm nici unul dintre noi că suntem mult mai mult decât maimuţa căzută din "raiul" copacilor, mult mai mult decât acel Adam căzut din raiul dumnezeiesc. Căci nici un om – creator conştient înaintat – nu este un "căzut", fie el iudeu, dac, tibetan sau toltec. Nu suntem căzuţi – suntem căutători; nu suntem rătăciţi – suntem îndrumaţi: adică suntem pe aţa normală a drumului îndumnezeirii, de care are parte orice spirit în lumile create de Dumnezeu…
Cel puţin asta este încredinţarea mea…

Voi continua prin a-mi arăta părerea, încredinţarea mea privind rădăcini cu elemente corecte şi sensul de deviere de la cunoaşterile străvechi – mereu însă noi, căci ele relevă naturalul uman profund. Primul subiect va fi: Justeţea interdicţiei femeilor de a păşi pe Sfântul Munte Athos.

DUMNEZEU SĂ VĂ SĂRUTE SUFLETUL !!

Dragii mei, 

vă doresc din tot sufletul SĂRBĂTORI FERICITE, ALĂTURI DE TOŢI CEI DRAGI !!
UN PAŞTE FERICIT, PLIN DE BUCURIA PĂTRUNDERII ÎNVIERII CURATE,  ÎNĂLŢĂTOARE !! PRIN CARE SUFLETUL NOSTRU, SĂRUTAT DE DUMNEZEU !! IRUMPE ÎN INFINITUL IUBIRII SALE !!........
Să fiţi sănătoşi şi bucuroşi în toate zilele vieţii voastre !!
Cu respect şi cu mult drag,
Cristiana

P.S.: Titlul urărilor mele este urarea pe care eu însămi am primit-o din partea Gabrielei Cristea, o femeie puternică şi cu încântătoare puritate sufletească!! Pentru ea şi pentru fiecare dintre voi, mulţumesc lui Dumnezeu !!! Doamne ajută!!!

SPIRITUALITATE PENTRU TOŢI: PLANTE, ANIMALE, OAMENI, ÎNGERI, DUMNEZEU....

Pentru început am o rugăminte mare la voi, cititorii acestor rânduri: dacă cineva este deranjat pentru faptul că răspund mai detaliat la comentariile ataşate postărilor, explicaţia mea este următoarea: înseamnă că nu este prima dată când ajunge în faţa mea o asemenea temă de discuţie şi mi-am mai dorit să dezbat tema. Dacă persoana respectivă nu agreează acest lucru, rog frumos să mă ierte. De obicei las să treacă un timp tocmai pentru a estompa eventualele deranjări. În acest caz chiar am fost rugată să continui. Astfel încât să ştie comentatorul că a făcut un mare bine prin comentariul care a generat această dezvoltare a subiectului.
Mulţumesc frumos !!

Ceea ce scriu acum, doar câteva rânduri în plus la postarea :
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/02/liberul-arbitru-privit-ca-necesitate.html

şi, mai recent, în
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/03/cateva-file-din-cunoasterea-aprofundata_27.html
cu privire la liberul arbitru:
„Liberul arbitru înseamnă folosirea, gestionarea liberă a acestor condiţii de trai local şi momentan, conform experienţei personale a spiritelor care sunt întrupate astfel: după priceperea care se acumulează permanent în mediul de trai.”

Întrebarea este: au plantele un liber arbitru? Şi, mai departe, sunt plantele fericite?
La drept vorbind, nici noi, oamenii nu avem avem repere foarte clare ale fericirii, şi voi scrie în curând despre ceea ce cred eu a fi fericire şi căutarea fericirii.
Se cere, din când în când, să facem analize spirituale ale celor cu care ne confrumtăm în mod curent, căci poate de multe ori, unii dintre dvs. (dacă nu toţi..) s-au întrebat la ce ne trebuie atâta cunoaştere când sunt atâţia care spun că mintea este rea, este un fals în acte spirituale, spiritul nu are minte, gândirea duce pe căi greşite... Părerea mea este că nu ar trebui să ne luăm după cei comozi cu intenţii de conducere, la fel ca şi până acum, a unor mase lipsite de cultură sau îndoctrinate după chipul şi asemănărea popoarelor pe care ei şi le conduc: o societate care nu are nici pe departe reperele culturii şi civilizaţiei noastre, pe care nu o doresc nici în lume, îndepărtându-ne încet şi pe noi de ele, de adevăratele noastre repere universale: cunoaşterea profundă a lumii în care trăim, muncă echilibrată în pământurile noastre, cu puterile noastre, pentru a ne bucura noi înşine de roadele ei, conlucrare pentru astfel de realizări cu suflete pline de bucuria relaţiilor frumos întreţesute într-o lume calmă, curată...
Voi veţi mai adăuga şi altele.
Dacă am şti clar ce înseamnă liberul arbitru, cum se manifestă el pe diferite trepte de evoluţie – a căror reprezentare chiar o avem pe Pământ, în jurul nostru, pentru a gândi şi a putea face astfel diferenţele cele bune, cred că lucrurile ar fi cu totul speciale în viaţa noastră...
Dar să nu mă îndepărtez prea mult de micul nostru subiect de discuţie! Şi aş spune aşa:
1. Orice plantă ar creşte liberă în iarba pădurilor, chiar dacă nu suferă conştient – aşa cum am simţi noi, oamenii, dacă ele sunt crescute în apartamentele noastre. De fapt nu cred că putem să facem comparaţie între noi şi alte vieţuitoare, căci nu suntem spirite de aceeaşi evoluţie. Voi dezvolta la punctul următor acest subiect.
Plantele, la fel ca şi orice altă vieţuitoare planetară, au gradul lor de conştiinţă, departe de gradul de conştiinţă al omului. Sunt multe lucruri pe care le confundăm făcând comparaţie între simţirile noastre, ale oamenilor şi simţămintele lor. Spre exemplu, ele percep muzica, însă nu la fel cum percepe omul sunete pe care, în mod obişnuit, le numeşte muzică. Ele percep sunetele, dar nu conştientizează înşiruirea lor, nu ...apreciază CREAŢIA muzicală ca atare. Ele recunosc dintr-o memorie ancestrală sunetele emise de planetă, de biositemul din jurul lor, incidenţa sunetului fundamental al universului la tangenţa lui cu planeta noastră, şi astfel se liniştesc în prezenţa sunetelor de un anumit fel (pe care o recunosc în felul lor) sau prezintă reacţii inverse în prezenţa sunetelor (muzicii) puternic ritmate, cu sunete care nu prezintă caracteristica planetară obişnuită. Ceea ce percepem noi, prin cercetările prezentate de institutele specializate, ca fiind o stare de ...bucurie a plantelor în prezenţa unor anumite feluri de muzică, şi stare de tulburare în prezenţa altor feluri de muzică, este de fapt starea plantelor rupte de mediul lor pur natural (crescute în laborator, în case) comparativ cu ceea ce percep ele atunci când regăsesc o parte din memoriile spiritului întrupat în planta din laborator. Adică o recunoaştere a mediului spiritual de bază, acela care determină astfel de spirite să se simtă „bine” în prezenţa unor anumite condiţii de trai. Este o amprentă spirituală recunoscută de ele, care ajută spiritul să se dezvolte în toată complexitatea lui proprie.
Dar ele nu pot aprecia altceva decât ceea ce cunosc în momentul lor evolutiv. Spiritul uman poate aprecia creaţia şi poate aprecia un anumit fel de linişte, comparativ cu starea de zbucium cotidian. Dar un spirit poate aprecia ritmuri trepidante simţind (chiar dacă nu conştientizează până la gândul format prin înşiruire de cuvinte) că astfel de ritmuri îi formează puterea de a face faţă la ritmurile trepidante ale întregii vieţi care îl aşteaptă pe Pământ, în continuare. Tocmai de aceea ne mirăm că cercetătorii spun cum că numai muzica lină este propice vieţii şi creşterii noastre corporale, atunci când noi simţim că avem momente în care şi muzică trepidantă este bună, o cautăm, o iubim, o lăsăm să ne construiască – ne abandonăm ei! – şi alte momente în care celălalt fel de muzică ne cere abandonul momentan...
Spiritul uman apreciază de toate, pe grupuri populaţional-spirituale, în perioade diferite, în locuri diferite, căci vine cu un bagaj vibraţional din multe locuri ale universului, încercând să le redea aici, ca să se simtă ...ca la el acasă!!.. Să adapteze habitatul local aducându-l cât mai aproape de cel pe care intuiţia sa activă, din ce în ce mai puternic activă în aceste vremuri, îi comunică intens, chiar dacă nu ştie clar de unde îi vine.
Fiecare spirit se simte cumva anume, prin stări comparative pe care le poartă cu sine oriunde s-ar întrupa, în orice condiţii planetare. Fericirea, printre multe alte repere, poate fi privită ca fiind modul în care spiritul poate să trăiască echilibrat între condiţiile sale planetare de viaţă şi cele pe care le consideră normale pentru dezvoltarea sa pe toate planurile, la nivelul tuturor forţelor pe care le are la un moment dat; şi mai cu seamă modul în care poate să perpetueze acest mod de trai de-a lungul destinului, vieţii, întrupării sale.
Pentru plante, trăirea echilibrată poate să fie oriunde, adică să-şi perpetueze viaţa atâta timp cât îi poate fi dată în condiţiile planetare. Ele au nevoie de socializare la fel ca şi noi; nu duc „dorul” dar, dacă se află în spaţii vegetale complexe pot trăi în moduri pe care azi nu le putem înţelege în complexitatea lor.
Multă lume crede că, dacă plantele de pădure sunt mai mici decât fraţii lor de cultură, înseamă că ele nu se simt bine decât acolo sau în condiţiile în care cresc mai mari. Dar acest lucru nu este adevărat. În mijlocul semenilor lor, ele cresc normal, având la îndemână tot mediul, toate vibraţiile care le pot oferi ceva substanţial pentru gradul evoluţiei lor spirituale. În condiţii normale de lumină, bogăţie echilibrată a solului, umiditate specifică cerinţelor corpului său, o floare foarte mare arată printre altele (dacă creşterea nu este forţată prin îngrăşăminte chimice) un grad de adaptare la sărăcia de informaţii specifice treptei sale de evoluţie: captează un anumit segment pentru evoluţia spiritului reprezentat prin corpul cunoscut de noi: şi îi trebuie mult mai mult efort pentru a culege din mediul său altceva decât ceea ce are deja (oferit de noi: sol, apă, lumină): are nevoie de sunete de un anumit fel, de un anumit fel de energii vehiculate doar de semenii lor, de vibraţii mai puternice sau mai estompate şi alte elemente asemănătoare.
Floarea nu conştientizează că este frumoasă, mare sau frumos colorată, ea strânge energii pentru creşterea seminţei pe care o ascunde în interiorul său. Asta o ajută pe ea să-şi perpetueze specia. Ea este frumoasă în ochii noştri pentru că omul apreciază frumosul şi învaţă astfel să nu-l caute cu orice preţ – aşa cum face acum, pe Pământ, ci să caute să protejeze viaţa în dezvoltarea ei universală.
Mă opresc aici, căci dacă discutăm despre evoluţia lor spirituală, trebuie să ne întoarcem în timp, în trecutul omenirii – acel trecut lemurian şi atlant de care pomeneam la începutul articolelor de faţă – pentru a înţelege chiar modul în care omenirea înţelegerea dezvoltarea liberă a vegetaţiei în timpul civilizaţiilor trecute. Vom dezvolta pe larg aceste aspecte, când vom dezbate viaţa lemuriană şi cea atlantă.
2. Un alt subiect este acela al liberului arbitru al spiritelor pe diferite trepte de evoluţie. Să pornim de la ideea că da, plantele nu au liber arbitru, însă liberul arbitru al planetelor este în formare, la fel ca şi cel al animalelor... Am să prezint un studiu amplu privind acest aspect, după dezvoltarea subiectelor legate de evoluţia omenirii în diferite etape pământene.
Discutăm aici despre viaţă din punct de vedere spiritual, adică privind evolutiile spiritelor trecand prin diferite trepte de evolutie: şi vegetalele, la fel ca şi animalele, la fel ca şi oamenii – la fel ca şi multe, extrem de multe alte forme de viaţă din univers. Suntem spirite întrupate care învaţă să se manifeste din ce în ce mai complex, pe măsura creşterii forţelor noastre spirituale şi a abilităţii de ale folosi în diverse, foarte diverse conjuncturi spaţio-temporale.
Omul reprezintă şi el una dintre aceste trepte: un spirit care a ajuns să-şi conştientizeze liberul arbitru şi să-l folosească conştient !! La început îl foloseşte cu o conştienţă îndreptată către orice i-ar putea satisface pornirile: fie ele înălţate moral, ca urmare a învăţăturilor deja însuşite, fie rămăşiţele moştenite din evoluţiile vegetale şi animale. Se află în prezent pe Pământ pentru a şi le cunoaşte pe cât de profund este în stare în aecst moment al evoluţiilor proprii, şi astfel va avea conştiinţa de a lucra, de a lupta pentru estomparea acestor rămăşiţe. Pentru ca înclinaţiile sale creative – şi nu cele distrugătoare – să se dezvolte armonios, în viitorul tuturor evoluţiilor sale viitoare.
Toate trăirile spiritelor sunt coordonate cu iubire infinită de către coordonatorii evoluţiilor de pretutuindeni, către dezvoltarea liberului arbitru, în trepte de dezvoltare:
– a voinţei proprii, prin măsura căreia se manifestă orice spirit;
– apoi a libertăţii de acţiune liberă, acţiune care se dezvoltă mereu, se îmbogăţeşte clipă de clipă, chiar dacă la început nu este direcţionată către conservarea vieţii şi creaţiei semenilor; în această etapă este o libertate de acţiune oarbă (spunem: animalică) în diverse scopuri, situaţii, condiţii de toate felurile posibile;
– apoi, odată cu dezvoltarea conştiinţei de creator conştient şi înaintarea spiritului pe această cale, are loc dezvoltarea conştiinţei de creator şi, concomitent, a conştiinţei de ajutător, pe drumul consolidării menţinerii sale în sfera progresului evoluţionist. Se formatează treptat conştiinţa activă de îndreptare a libertăţii de alegere: între creaţie şi distrugere, între viaţa şi moarte. Sintetic, pe Pământ numim: între bine şi rău. Conştientizarea complementarităţilor fomează atitudinea de echilibru.
Cu o astfel de atitudine evoluţiile merg în spirală creativă şi ajutătoare fără oprelişti, în etern şi infinit !!!
Spun de multe ori acest lucru: spiritele cele mai înalte dovedesc cel mai înalt nivel al liberului arbitru. Ele ştiu să facă în egală măsură şi bine şi rău, dar ALEG ÎNTOTDEAUNA SĂ FACĂ UN BINE !! Puritatea convingerilor lor constă în faptul că ele niciodată nu ar sta pe gânduri pentru a face un bine, dar complexitatea modurilor lor de manifestare se bazează întotdeauna pe cunoaşterea profundă a binelui şi a răului deopotrivă. Numai în acest fel binele lor are o profunzime pe care cunoaşterea noastră relativă, restrânsă, nu o poate înţelege în complexitatea ei.
Să ne oprim deocamdată aici.
În condiţiile în care societatea noastră creşte plante în felul pe care îl cunoaştem acum, sigur că ele sunt, devin dependente de noi şi ar fi aberant să cumpărăm răsaduri pentru a le duce în pădure, doar pentru că acum ştim că le e mai bine acolo !!.. Dependenţa noastră de ele... ar trebui să ne cernem dependenţele, căci ele nasc multe suferinţe la un moment dat sau altul al existenţei noastre... Florile crescute în grădină, în spaţii relativ extinse, sunt – normal! – mai „fericite” decât cele care cresc într-un ghiveci pe un balcon! Am şi spus, la începutul primului articol că şi eu cresc cu mult drag florile din ghivecele de la serviciu. Primesc flori, ofer flori, dar cunosc nişte lucruri despre ele şi nu primesc flori rupte în pădure ca să nu încurajez acest gen de demonstraţii de afecţiune. Şi cei din jurul meu ştiu bine asta. Calc pe iarbă în pădure fără probleme, deşi mi s-a servit ideea că spiritualitatea mea acceptă prea uşor să strivească piciorul meu vietăţi nevinovate... Am zâmbit de loc dulce şi am tăcut, căci cu astfel de oameni numai atunci când ajung să se ruşineze de dispreţul lor poţi ajunge să vorbeşti relaxat, destins. Să se aşeze o discuţie pe temelii solide...
Despre plante vom mai discuta la descrierile lemuriene, pe site. Despre liberul arbitru... cred că discuţiile vor continua chiar aici !! ar mai fi câte ceva de spus, dar să lăsăm deocamdată acest subiect să mai „dospească” !!

DE LA BONSAI ŞI GHIVECE CU FLORI LA CRÂMPEIE DE VIAŢĂ LEMURIANO-ATLANTĂ

Am o mare "problemă" cu bonsaii, care plac tuturor...
Dinainte de a ştii despre bonsai, am început să nu mai agreez cultivarea florilor în ghivece, căci mi s-a părut un anume fel de chinui plantele... Dar pentru că la serviciu cresc plantele pe care le-am pus în trecut, plus cele rămase de la colegele care au plecat, plus ce mai primesc la aniversări... le primesc, ce să fac?! Sunt oferite cu mult drag şi nu toată lumea poate să-mi înţeleagă încă reţinerile...
Le cresc cu drag, cu bucurie, măcar atât pot face pentru ele...
Bonsaii mi se par surorile de palat ale plantelor crescute de noi, oamenii de rând, în ghivecele noastre... O artă a chinuirii inconştiente, dusă la extrem...
Însă respect munca şi plăcerea altora.
Atât cât va mai fi. Căci lumea este în schimbare şi va simţi, înţelegând astfel, diferenţa între viaţa liberă şi aceea după gratii, fie că este vorba despre om, animal sau plantă... Căci deja mulţi oameni încep să simtă ce înseamnă traiul doar între pereţii de beton şi acela în aer liber...

PUŢINĂ ISTORIE STRĂVECHE NU STRICĂ...
Mai mult, înţeleg bine care sunt rădăcinile acestei dorinţe a omului de a avea flori în casă, înainte de a şti că produc oxigen!! de pe când omul ştia doar că îi face plăcere să le vadă înflorindu-i permanent în casă...
Această dorinţă este o intuiţie cu rădăcini foarte adânci în memoriile spirituale ale omului. Şi pot să vă povestesc acest lucru, chiar dacă nu am ajuns încă să povestesc încă multe alte rădăcini ale comportamentelor umane.
În primele faze ale civilizaţiilor omeneşti pământene, printre multe alte particularităţi de trăire umană, existau oameni care trăiau în păduri, pe insule pierdute în mijlocul oceanului, pe versaţii munţilor de unde realizau sarcini deosebit de complexe pentru susţinerea planetei şi activităţilor umane de pretutindeni. Ei au fost printre primele generaţii de ajutători planetari, după care celelalte populaţii umane au trăit peste tot în acelaşi fel, având exemplu de trăire din partea acestor ajutători răspândiţi peste tot, în toate părţile planetei.
Trăiau în tot felul de construcţii simple, cu rol de adăpostire deosebit de complex: dar nu neapărat adăposturi împotriva fiarelor - cu care de altfel erau prieteni întotdeauna. Fiecare membru al familiilor unor asemenea ajutători trăia într-o "cameră" proprie, căci fiecare avea o sarcină proprie de îndeplinit. Pentru ca spaţiul să fie cât mai redus, pentru a nu lua din spaţiul de trai al vieţuitoarelor pământului, fie ele vegetale sau animale, îşi construiau "case" pe versantul muntelui sau dealului, astfel încât casa să "curgă" ca un râu, luând forma muntelui. În spatele unei carcase de material asemănător apei curgătoare, câte o cameră pe verticala muntelui - aşa cum sunt ferestrele blocurilor de azi - era locul retras de lucru al fiecărui lucrător.
Nu asupra unor astfel de lucrări ne vom opri acum, ci asupra faptului că nici un fir de iarbă nu se clitea de la locul său, pe muntele care doar sprijinea o astfel de construcţie fluidă, uşoară şi totuşi foarte rezistentă la mişcările aerului, permabilă la aer - cu toate componentele sale hrănitoare: energii, gaze, vapori de apă. Un astfel de acoperământ era întrutotul asemănător cu o cascadă de sub cerul liber şi asta era tot ceea ce necesitau mai departe plantele care creşteau pe versantul muntelui. Delicateţea şi cuminţenia oamenilor nu deranjau câtuşi de puţin viaţa calmă a plantelor, nu mai puţin decât adierea unei brize de seară peste natura liniştită de la apusul soarelui... Oameni şi plante trăiau astfel o viaţă comună, văzându-şi liniştiţi de traiul lor personal.
Peste timpurile care au dus la schimbarea totală a lumii, oamenii au dus cu ei nenumărate intutiţii privind viaţa lor anterioară, desfăşurată înainte de ultima glaciaţiune. printre care şi dragostea de a avea plante în propria lor casă, de unde moştenim ghivecele cu flori pe care le aşezăm la fereastră !!

SĂ NE GÂNDIM DE BINE POPORUL, OAMENI BUNI !!!

Sunt mulţi oameni care îşi gândesc de rău poporul... mă refer la români...
Astă vară vorbeam cu un om tare bun, care m-a luat în maşină cu bucurie că putea face un bine cuiva, la un drum lung şi ploios, fără nici o altă speranţă pentru mine de a avea în acea zi vreo posibilitate să mă întorc acasă, din inima munţilor... Spunea plin de obidă că nu mai există oameni buni pe lumea asta..
Şi vorbea şoptit, necăjit... cât de răi pot fi oamenii, cât de... cât de...
Ascultam răbdătoare, cu respect pentru durerea lui...

Când a tăcut, după ce mi-a spus cum că dânsul crede că tac eu însămi pentru că nu sunt de acord cu el... şi chiar avea să se dovedească imediat că aşa e !!... i-am spus că da!! nu sunt întrutotul de acord cu dânsul, căci... iată!! aveam un om bun în faţa mea (mă rog, la stângă mea!!) şi sincer spunând... EU AM ÎN JURUL MEU NUMAI OAMENI BUNI! Şi cred că avea şi dânsul numai oameni buni, căci şi el, şi soţia lui, care ne asculta în spatele meu, nu puteau avea decât prieteni buni, oameni buni în jurul lor!!
A încetinit maşina, deşi drumul acolo nu era prea hârtopit, ca şi până acolo... Mi-am dat seama că fusese mirat... ca să nu spun şocat de cele pe care i le spuneam...
Într-un târziu a oftat şi a spus: "...Asta cam aşa cred că e..."

DE REFLECTAT..
Imi pare bine ca totuşi mai sunt şi oameni care gandesc de bine acest popor...
Nu suntem un popor de oameni răi, netrebnici, puturoşi, îngălaţi, mincinoşi, hoţi, ordinari...
Nu sunt lucrurile chiar asa, cel puţin aceasta este părerea mea...
Trebuie să avem grijă să nu generalizăm, chiar dacă vedem la TV numai ceea ce iese în evidenţa celor care vor să se afirme prin orice mijloc, luând mereu exemplu din părţile MEDII, nu foarte înalte... Există o logică şi aici, poate s-o dezbatem cândva...

Aşadar, nu stiu daca e corect sa generalizam... Nu vreau sa continui pe aceasta tema, dar ma simteam datoare să şoptesc măcar o vorbă bună, cu înţelegere şi demnitate: căci nu consider demnitate vorba aruncată în silă la adresa nimanui, vorba rostită cu silă, chiar dacă se doreşte a fi cu durere... Să nu ne lăsăm influenţaţi de cei care nu pot să înţeleagă lucrurile altfel. Dacă vrem să promovăm bunul simţ, simţirea aleasă, înaltă, să ne depăşim noi înşine momentele inerente, omeneşti, de furie, mânie, agresivitate, gândire negativă, şi să ne ridicăm cu gânduri bune de-asupra propriei noastre laturi învechite: aceea a Ochiului-pentru-ochi, a Dintelui-pentru-dinte...

Da, să nu vorbim de rău conducătorii, dar nici să nu spunem, cred eu (am speranţa că nu numai eu...) că toti suntem asa cum au fost numiţi mai sus... Să privim viaţa şi tot ceea ce ne inconjoară cu demnitate, cu curaj, cu hotărâre, să ştim - şi să ne pronunţăm clar de tot ceea ce dorim, în sufletul, în gandul, în inimile noastre!!
De aici se poate porni o blândă ridicare - blândă dar hotărâtă!! pentru influenţarea pozitivă a tuturor oamenilor... nu numai a românilor, căci românii doar se poartă conjunctural-intimidaţi de aplombul celor din jur, care au multă experienţă de aplomb, de orgoliu exprimat uneori fără de ruşine...
Poate e cazul sa reflectăm la aşa ceva... măcar un picuţ...

REFERITOR: EVENIMENTE DE TIP "ORA PAMANTULUI"....

De acord cu participarea la astfel de evenimente, insa numai dintr-un anume punct de vedere: de sensibilizat opinia publica din Romania cu privire la atentia acordata ECONOMIEI. Noi ajungem de multe ori să asimilăm faptul de a face economie – cu sărăcia, ceea ce este cu totul altceva… Avem impresia că, dacă împrăştiem fără nici o reţinere orice ne cade în mână – înseamnă că “nu tragem a sărăcie!!” … De asemenea, dacă nu ne umplem casa cu “troace”, punându-le claie peste grămadă (!!! Scuze că folosesc românisme, dar ne mai şi trebuie, pe lângă englezisme !!!). Împrăştiem mâncare, apă, şi nu mai vorbim încă de… curent electric… că doar e luat din aer şi aerul e peste tot!!!
Eeei… nu e chiar aşa…
Dar mai este un aspect de comentat, care conduce deseori la gânduri agresive, de multe ori chiar nocive pentru înaintarea noastră spirituală: în ceea ce priveste evenimentul in sine, de fiecare data cand a fost o astfel de invitatie europeană sau mondială, am atras atentia asupra faptului ca ea se face ori de cate ori este nevoie de un experiment care se desfăşoară în capacităţi uriaşe de producţie, consumatoare de energie nu mai puţin uriaşă (ciclotroane, etc.) - indreptate catre experimentari ale unor materiale şi utilaje strategice (militare, economico-strategice – adică folositoare economiei militare, chiar dacă unele aplicaţii sunt date, către camuflare, firmelor producătoare de bunuri materiale de larg consum). Sau experimente privind influenţări subliminale asupra populatiei.
Nu vad peste tot teoriile conspiratiei mondiale, prietenii mei stiu bine acest lucru, dar acolo unde este cazul... este cazul sa cunoastem!!
Si este verificat practic, ori de câte ori a fost câte o propunere de “economie”, în următoarele 1-2 luni am fost informati ca se va desfăşura câte ceva… care de fapt s-a şi desfăşurat, iar populaţia află despre ultimele determinări, de fapt aplicaţii cu caracter popular, căci cele strategice s-au desfăşurat de mult !!! Se cam amageste lumea cu ideea ca acest consum, al populatiei, este prea mic pentru a fi semnificativ pentru astfel de experimente... dar lucrurile nu stau chiar asa... Tocmai acest procent mic este folositor pentru a nu se lua din productia generala indreptata catre profit...
De reflectat...

Trebuie sa stim pe ce lume ne aflam, dar sa profitam noi insine de anumite evenimente pentru a ne remodela atitudinea fata de consumurile planetare. Lasam de multe ori lumina aprinsa prin baie, bucatarii, camari... dormim de frica intunericului chiar cu luminile aprinse, in loc sa ne cunoastem si depasim fricile... Sa nu ne mai fie frica de... frica!! ci sa invatam sa ne gestionam fricile, caci nu degeaba exista aici, pe Pamant, frica... Si asta este de stiut, de invatat...
Voi dezvolta in curand acest subiect: gestionarea fricilor.
Aşadar...
Să nu nelimităm la această Oră şi să nu ne abţinem de la economie în ideea că economia noastră se duce pe profitul  celor inconştienţi, pe experienţe de tip “strategic” – de fapt: războinic, distrugător, dominator asupra populaţiilor de pretutindeni. Să fim conştienţi că există interes de distrugere, că este posibil, dar să avem o atitudine deschisă faţă de ştiinţa care trebuie îndreptată asupra dezvoltării umane - nicidecum către distrugere.
Atitudinea noastră să fie deschisă către conservarea resurselor planetare, dar să nu ne ferim să susţinem discuţii pe astfel de teme din toate punctele de vedere, căci contează enorm de mult - dacă tot credem că suntem radianţi: căci chiar suntem radianţi şi radiem uneori teama de abordare, care poate fi chiar mai mare decât atitudinea de conlucrare, de susţinere a părţii pozitive.  Să ne folosim astfel încredinţările spirituale înălţătoare, fără să ocolim să ştim bine pe ce lume trăim. A şti înseamnă a avea întotdeauna demnitatea atitudinii umane de cea mai înaltă calitate.

Bun, deci particip si eu, avand in gand acest impuls catre români, caci admir in primul rând popoarele nordice care au o grija deosebita pentru economie (mai ales de curent electric)...
Imbratisari tuturor !!!

P.S. : un prieten al blogurilor mele spunea foarte frumos aşa:
“..Eu mi-as dori o zi, chiar o luna sau un an pentru a ne salva (…) Ar fi minunat si pentru Terra si pentru noi…”

CÂTEVA FILE DIN CUNOAŞTEREA APROFUNDATĂ A VAMPIRISMULUI ENERGETIC (3)

CUNOAŞTEREA, ÎNCOTRO?...
Când discutăm despre energetica corporală, de regulă mulţi dintre cei care abordează acest fel de discuţii cred, şi oferă ca certitudine, ideea că tot ceea ce se putea cerceta deja s-a făcut, iar cele ce se pot spune în plus nu pot fi decât analize de caz, aplicând cele cunoscute pentru explicarea celor cu care ne confruntăm în viaţa curentă. Tot ceea ce ar fi de făcut este să aşteptăm, căci am atins acum, în anul 2011, un fel de culme umană – pornind de la evoluţia omului din maimuţă şi coborând pe firul timpurilor. Iar următorul pas ar fi despărţirea Pământului înalt-dimensional de partea sa telurică, jos-dimensională: un fel de despărţire raiului de iad. Un fenomen care s-ar petrece în anul 2012, o dată la care o parte din oameni vor pleca cu noul Pământ, altă parte va rămâne în continuare cu un Pământ ce va păstra tot ce este actualmente rău.

Lucrurile sunt însă mult mai complexe: o astfel de privire este una de la depărtare, de la suprafaţa lucrurilor – lucruri care aşteaptă să fie cunoscute în continuare, căci suntem abia la începutul vremurilor asamblării cunoaşterii corespunzătoare unei evoluţii de tip mental, desfăşurată începând cu milioane de ani în urmă, până la ultima glaciaţiune, cu o cunoaştere proprie unei evoluţii de tip manual-tehnologic, desfăşurată în timpurile de la ultima glaciaţiune până în prezent. Pentru a înţelege o astfel de complexitate, pentru a ne înţelege bine rădăcinile şi dezvoltările, trebuie să cunoaştem lumea fluidică şi să-i înţelegem bine structurile, desfăşurările, funcţionările.

Trăim într-o lume pe care o putem numi, până la un moment dat: agresivă. O trăim pentru a-i cunoşte bine evoluţiile, pentru a-i înţelege dinamica: pentru a înţelege diferenţa între agresiv şi dinamic. Sunt diferenţe pe care le înţelegem abia atunci când începem noi, personal, să studiem – dincolo de a judeca, de a acuza. Să înţelegem diferenţa între acuză şi judecată, unde logica este folosită în ambele cazuri: ca să nu facem greşeli, contestăm orice fel de logică, propunând de multe ori să ne lipsim total de ea... Nu-mi vine să cred când citesc aceste lucruri... Dar da!! Sunt oameni care scriu acest lucru şi oameni care aderă necondiţionat la ele, căci nu doresc decât să fie de acord cu faptul că inima este aceea ce trebuie să fie urmată, iar „inima” exclude „logica”.
Eeeee... nu ştim că „Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte...” ??!!! Încă, aş adăuga.
Există o „raţiune” în toate, care abia aşteaptă să o descoperim...

Dar iată, astfel ajungem la generalizare, un alt lucru pe care nu l-aş folosi fără multă grijă... Este comod, dar nu este de loc sănătos. Se vehiculează un set de generalizări, care însă nu se potrivesc decât unui segment restrâns de situaţii. Aşa ajungem la „vampiri energetici” care ar fi pe toate cărările... Cei care ne iubesc prea mult, cei care nu ne iubesc de loc, cei care ne ceartă, ne ocărăsc, ne agresează, concurează, împing, resping, care urlă, care nu vorbesc, care vorbesc prea mult sau comunică prea puţin din gândurile şi priceperea lor – ascunzând ei ceva-ceva, cu siguranţăăă!!... Tot ce ne fac alţii ajungem să credem că trebuie respins, şi cei care spun „Da!” şi cei care spun „Nu!”, tot ceea ce ne fac alţii ajunge să fie respins, rejectat, chiar dacă în acelaşi timp ne spunem că trebuie să-i iubim, chiar dacă nu simţim – măcar să spunem, sau să nu spunem dar măcar să ne rugăm. Şi aici: cine nu se roagă nu e bun, cine nu meditează – nici atât! cine nu face cursuri nu cunoaşte nimic, cine „vede” – vede de la diavol, cine nu „vede” să nu vorbească...
În general păstrăm multe mentalităţi de Ev Mediu, în care ceva ne-explicat sau prea-puţin-explicat devine rău, malefic, diabolic...
Învăţăm să ne protejăm de oricine şi de orice, fără să ne dăm seama de elementul negativ implicit: acuza că ne poate face un rău. Înainte de a face o protecţie, gândul necesităţii ei „bate” în multe părţi, şi vorba românului: „Hoţul cu un păcat şi păgubaşul cu şapte păcate!!”...

Totul ar fi comod să fie păstrat în aceleaşi limite. Dincolo de limite e greu de acceptat ceva, iar dacă acceptăm – să fie totuşi în limite foarte largi...
Adică să mutăm limitele.
Nu este de loc rău, astfel, pentru unii dintre noi, să mutăm limitele, căci după părerea mea mergem făcând paşi, şi fiecare pas este necesar să fie făcut în cunoştinţă de cauză. Chiar mi se pare mult mai bine aşa: să mutăm momentan limitele – decât să credem, fără limite, orice sfidează logica: iar dacă sfidează logica umană şi omul acceptă acest lucru, ar însemna că este evoluat: mult mai evoluat decât semenii lui „logici”.
Multe lucruri vin din intuiţiile noastre, multe comunicări astrale vin să sprijine intuiţiile noastre, să ne pregătească pentru plecare de pe Pământ – plecarea definitivă, după terminarea acestui ciclu de vieţi pământene. Dar ele se petrec pe alte meleaguri ale universului, chiar şi în alte universuri. Este foarte bine să le cunoaştem, dar să trăim conform clipei noastre pământene, până când vom ajunge din nou să trăim ceva altfel-dimensional decât ceea ce trăim azi: căci deocamdată multidimensionalitatea este aceea a trăirilor noastre, emoţionale, energetice în segmentele locale – nu o trecere în altă dimensiune structurală a universului. Ar trebui ca cei care iau comunicări astrale să meargă mai departe decât comunicarea în sine, care să devină punct de plecare în cercetarea proprie: să întrebe, să cerceteze, să aprofundeze particularităţile fiecărei forme de dimensionalitate specifică acestui loc din univers. Căci frumuseţea descoperirilor va face întotdeauna înţelegerea unei anumite forme de dimesiune sufletească deschisă cunoaşterii, pe care ajutătorii noştri astrali doresc să ne-o împărtăşească: dar nu fără lucru din partea noastră. Tocmai acest lucru trebuie să ne susţină şi să ne determine căutările: faptul că se doreşte înţelegerea şi nicidecum preluarea automată, purtarea automată a informaţiilor, fără efort de cercetare personal. Ele trebuiesc preluate şi duse mai departe, însă însoţite de cercetarea proprie. Măcar de încercare!! Specializarea vine numai încercând!!

Astfel de trepte ale atitudinii noastre, ale mersului nostru mai departe sunt de înţeles şi de discutat întotdeauna. De aceea nici nu acuz că se înţeleg lucrurile greşit sau deformat, doar încerc să echilibrez prezentând fapte şi desfăşurând cercetările mele, pe care nu le generalizez. Căci cele mai grele gânduri sunt cele ale oamenilor de bună credinţă, care ajung să se teamă şi, cu puritate multă, dau forţe necunoscute fricilor lor. Lumea e mai plină de gânduri rele – ale oamenilor buni şi răi deopotrivă – şi „foarte” goală de entităţi rele...
Iar de gândul rău nu e bine să ne ferim prin gând rău. Să cunoaştem şi să ne obişnuim cu cunoaşterea fenomenelor lumii, apoi să trăim cu curajul de a le face faţă tuturor celor existente, cu demnitatea de a primi ceva – chiar şi gândul rău al semenilor noştri. Este greu la început, dar treptat ne întărim, ne depărtăm puţin pentru a ne întări, apoi trăim aşa cum se cuvine: cu demnitate, cu curaj.
Căci părerea mea este că dacă un lucru, fenomen, eveniment nu este pe înţelesul meu, pot încerca să îl înţeleg, măcar în linii mari. Aştept însă să înţeleg, îmi doresc să înţeleg, rămân deschisă şi aştept să primesc informaţii, mă străduiesc să le caut, să le asamblez şi să înţeleg tot ceea ce ţine de ele.
Să nu uităm însă că fiecare om merge în ritmul său, în felul său. Generalizarea şi uniformizarea ne ajută, ne ordonează mereu cunoaşterile, dar numai până la un punct: dincolo de care fiecare om, fiecare vietate trăieşte în felul său, fiecare lucru, fenomen, eveniment are specificul său. Şi este bine să respectăm asta.

ŞI REVENIND LA VAMPIRI ŞI VAMPIRISME…
Aşadar, nu vreau să contest, prin articolele pe care le-am expus până acum, ceea ce scriu sau spun alţii. Ceea ce vreau să relev este faptul că, printre multe altele, putem să facem confuzii din cauza lipsei unor studii aprofundate. CEI CARE LE FAC – NU LE FAC INTENŢIONAT …NICI PE DEPARTE!! Chiar dacă trag cu dinţii de cunoaşterea lor, pe care consideră că nu mai au timp să o schimbe, nu mai au titlul de glorie pe care se sprijină mereu. Atâta pot ei, şi mulţi nu dau voie lumii să se schimbe, căci ei au greutate mare de adaptare la noutate. Sunt de înţeles, arăt de ce îi înţeleg – dar nu consider că sunt şi de urmat, ca exemplu pozitiv: şi voi spune acest lucru ori de câte ori va fi nevoie.
Din nou spun că o seamă de fenomene au fost numite empiric vampirisme energetice, iar această numire a fost creată din confuziile pe care le facem la începutul drumului oricărei ştiinţe. Perceperea cu simţurile trupeşti, apoi cu aparatura de prelungire a simţurilor corpului nostru fizic, poate să ne conducă deseori la confuzii – chiar dacă suntem acum cât se poate de obişnuiţi cu folosirea privirii – ca simţ de bază pentru majoritatea oamenilor. Cu atât mai mult când este vorba despre privirea mentală – neîncurajată, şi astfel de puţine ori folosită în timpul vieţii noastre.
Şi mai ales atunci când se petrec două fenomene pe care ar trebui să el înţelegem bine de la bun început:
– suprapunerea celor două feluri de percepţii: mentală şi oculară – timp în care memoria oculară, cu care suntem obişnuiţi, joacă multe feste observatorului mental;
– necunoaşterea circulaţiilor energetice, a structurilor corporale materiale cu structuri ferme, fixe pe anumite perioade de timp, care facilitează funcţionarea structurilor corporale totale: structurile unui singur corp, structurile tuturor corpurilor din sistem, structuri adiacente unui corp sau întregului sistem corporal. Care funcţionează simultan şi lucrează împreună pentru impulsionarea corpului fizic: corpul nostru de manifestare curentă.

Funcţionarea corpurilor fluidice este strâns legată de corpurile de manifestare în planul fizic al planetei – în mijlocul structurilor ei fizice aflate în diverse feluri de agregare: pământoase (inclusiv: metalice, cristaline), apoase şi aeriene, pe care le cunoaştem bine azi cu corpul nostru fizic (de carne, sânge şi os).
Ceea ce nu ştim însă prea bine este că:
– atunci când sistemul corporal al unui spirit întrupat are şi corp fizic (materie de cea mai joasă frecvenţă planetară), corpul fizic nu este singurul corp de manifestare. Manifestarea prin corp fizic este întotdeauna dublată de manifestarea prin corp astral, pentru odihna corpului fizic şi pentru desfăşurarea unor cercetări proprii mai aprofundate decât poate susţine corpul fizic (prin ceea ce numim călătorie astrală). De multe ori rezultatele unor asemenea cercetări ne apar intuitiv în viaţa curentă (spunem că „ni s-au îndeplint visele” sau că „am avut premoniţii”). Toate corpurile fluidice din sistem lucrează pentru amândouă corpurile de manifestare simultan – chiar dacă spiritul nu se manifestă simultan cu amândouă. Dar se întreţine astfel fiecare corp de manifestare în parte, pentru ca oricând, în orice moment, să fie apt fiecare să lucreze în momentul de necesitate al spiritului.
Ceea ce nu înseamnă că se întrerup celelalte funcţii ale corpurilor fluidice: permanent ele lucrează pentru întreţinerea şi funcţionarea proprie, precum şi a celorlalte corpuri din sistem.
– atunci când părăsim definitiv corpul fizic şi corpul de manifestare curentă devine corpul astral (care se mişcă însă tot în mediul fizic al planetei), spiritul se manifestă ca entitate astrală, iar celelalte corpuri fluidice susţin permanent corpul de manifestare astral. În asemenea situaţie – de entitate astrală – spiritul nu mai are nevoie de un alt corp de manifestare: dintre celelalte corpuri pe care le are în continuare, asemenea situaţiei când el se manifestă prin corp fizic. Pentru că acest corp astral este de vibraţie medie în câmpul planetar din acest loc al universului: este un corp uşor de întreţinut de forţele radiante ale spiritului, uşor de folosit în deplasare, în comunicare, în cercetarea profundă a realităţii înconjurătoare ; este uşor de folosit în oferirea şi primirea de ajutor pe care le învaţă în preajma Pământului, cu prioritate în manifestările spirituale locale. De aceea spiritul nu mai are nevoie de un alt corp ajutător de manifestare în acest loc din univers.
Tocmai astfel de funcţionări, precum şi funcţionările între entităţi şi oameni, între oamenii care se manifestă când prin corpul fizic, când prin corpul astral, nu le cunoaştem foarte bine. De aceea apar confuzii deseori. Dar din confuzii învăţăm şi nu trebuie nici să ne fie ruşine că le facem, nici să nu ne fie ruşine să le îndreptăm, atunci când le descoperim. Să nu ne oprim niciodată din cercetare decât pentru odihnă, cât să ne tragem răsuflarea, timp în care să acceptăm percepţiile mare curg în continuare.
Să mergem un pic mai departe...
Funcţionările corpurilor fluidice presupun nu numai existenţa plexurilor care vehiculează fluxurile de energii şi materii, ci şi alte structuri corporale obişnuite, normale, ale corpurilor noastre: cordoane energetice care merg de la un corp la altul sau de la corpurile unui om la corpurile altuia – fără ca acest lucru să fie vampirism energetic. Corpurile fluidice au asemenea prelungiri, excrescenţe obişnuite: plexul frunţii are o asemenea formaţiune permanentă – pusă în valoarea cunoaşterii populare ca fiind capul de şarpe ataşat frunţii, pe care îl cunoaştem din arta antică egipteană. Pe astfel de structuri deja create arhetipal (se va studia elementul „Arhetipal” la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/arhetipal/ ) se pot ataşa, conform destinului fiecărui om în parte, alte structuri, ale altor oameni – pe care ne-am luat sarcina prin destin să-i ajutăm: energetic, la fel cum îi putem ajuta cu fapta, cu vorba şi cu gândul nostru. Da, oferim sau primim energie de la unii semeni ai noştri, dar am uitat acest lucru, iar frica generalizată de „vampirism” energetic, din societate, ne conduce la rejectarea sarcinii pe care ne-am luat-o – ceea ce poate conduce chiar la ruperea acestei legături de destin.
Din toate învăţăm... Altă dată, vorba românului, nu mai facem !! Ne lecuim de frică!!
Luminiscenţa puternică a cordoanelor conduc la perceperea lor vizuală ca pe o preluare constantă a energiilor din mediul bogat populat, căci toate structurile corporale fluidice îşi intensifică activităţile când spiritele se află în mijlocul unui asemenea mediu: nu numai mediul social-uman care ne marchează puternic, ci întreg biosistemul animal + vegetal al planetei.
Nu intrăm în amănunte privind asemenea cordoane energo-materiale, arhetipale în felul lor şi ţinând de complexitatea încă şi mai profundă şi vastă a sistemelor noastre corporale. Abia după o prezentare destul de detaliată a sistemelor spirituale (spiritul care se întrupează + sistemul corporal de manifestare a întrupatului) vom putea merge mai departe şi cu detalierea acestor structuri corporale. Dar este bine să facem prezentări, obişnuiri cu elementele viitoare de studiu, pentru ca cunoaşterea să fie pregătită din timp. Am adus vorba acum despre ele, căci putem să înţelegem acum, mai extins încă, ce înseamnă arhetipalitatea unor structuri ale corpurilor fluidice, ceea ce relevă un aspect deosebit de important care ne priveşte direct, şi permanent: multe dintre condiţiile de corporalitate sunt predestinate. Unele le ştim: sunt structuri pe care ni le percepem direct. Altele le intuim: structuri mental-astrale, pe care începem să le studiem, să le cercetăm în profunzimea lor.
Altele le descoperim vizualizându-le în meditaţii, când în liniştea simţurilor trupeşti apar percepţii cu simţurile altor corpuri – cel mental şi cel astral.
Ceea ce este important de reflectat este faptul că există în egală măsură: predestinare şi liber arbitru.
Aceste două elemente nu se anulează nicidecum reciproc, aşa cum credem de multe ori, privind anumite aspecte printre nemulţumirile vieţii noastre trepidante.
Predestinarea înseamnă existenţa unor condiţii prin naştere, privind mediul planetar, mediul social, a unor puteri spirituale care se manifestă mai mult sau mai puţin influenţate de acest mediu.
Liberul arbitru înseamnă folosirea, gestionarea liberă a acestor condiţii de trai local şi momentan, conform experienţei personale a spiritelor care sunt întrupate astfel: după priceperea care se acumulează permanent în mediul de trai.
Condiţiile de trai, prin variaţia vibraţiilor cumulate, determină funcţionările corpurilor noastre prin impulsionarea lor, determină modalităţi diferite de preluare/cedare de fluxuri energo-materiale din mediul / în mediul de trai: pierdem uşor energii, luăm uşor energii, formăm câmpuri în jurul corpurilor noastre: câmpuri din care ne hrănim energetic şi material, şi toate se fac mai mult sau mai puţin voluntar, conştient.
Conştient putem să activăm cedări/preluări de energii şi materii prin comportamentul nostru, prin trăirile noastre. Este foarte uşor şi plăcut să spunem că ne oferă cineva ceva!! Şi nu este de loc plăcut să spunem că nu ne fură nimeni energie – ci pierdem energie din frică, mânie, furie, etc., cedăm energii involuntar, ca şi atunci când instinctiv întindem mâinile pentru a respinge pe cineva!! Fluxurile aruncate... circulă!! Ele sunt preluate de alte spirite întrupate, pentru că atragerea le este facilitată de câmpurile lor puternice: putere datorată lipsei de frică, curajului lor, puterii de a accepta (de a primi!!) cele din jur!!
Accept înseamnă primire: dau cuiva – el primeşte!! Ne deranjează acest lucru?! Să facem şi noi la fel: să nu mai întindem „mâinile” astrale (corpul astral este cel mai flexibil corp al nostru) cu teamă, ci să ne întărim curajul care densifică câmpul din jurul corpului nostru !! Să ne concentrăm atenţia asupra noastră, asupra celor pe care le avem de făcut, la fel cum ne concentrăm asupra unei probleme de rezolvat.
De remarcat şi faptul că se generalizează în mod defectuos conceptul “aici şi acum”: sensul nu este să nu ne gândim la nimic din trecut – care poate naşte chiar teama de trecut, din necunoaştere, şi la nimic din viitor, care abate atenţia omului de la a fi prevăzător: lucruri care pot deforma însăşi prezentul astfel supra-venerat. Omul trebuie să rămână astfel conştient, totuşi, de tot ceea ce se petrece în viaţa lui. Să detaliem:
– să rămână conştient şi de trecutul care formează experienţa ca atare, cu analizele sale comparative privind ceea ce a făcut, şi astfel mergând de la simplu la complex, de la imoral la moral – fără să-şi perpetueze stările învechite pe care se simte nevoit să le modernizeze, după cum îi dictează interiorul, supraconştientul mereu înnoitor;
– să rămână conştient şi de viitorul său, conform căruia are nevoie să-şi planifice acţiunile, să-şi extrapoleze învăţăturile şi să urmărească dezvoltarea lor, după puterile sale proprii, experienţa sa + experienţa celor din jurul său, la care este bine să ia aminte, ca o învăţătură colaterală, pe care cândva o va pune în practică.

Aşadar, să nu ne mai fie frică, să nu mai întindem gândul şi oidată cu el prelungirile noastre astral-emoţionale pentru a respinge restul lumii.
Să învăţam să folosim înţelegerile pentru a ne schimba lumea interioară a gândurilor noastre. Până la reuşită avem diverse căi de sprijin pentru propriile noastre siguranţe.
Despre mulţumirea adresată divinităţii privind ceea ce ne oferă şi ceea ce ne ia – în egală măsură – deja ştim acum. Şi ne străduim mereu să o facem.
O altă cale la îndemâna noastră este folosirea sunetului, care sparge câmpurile de altă frecvenţă decât cele necesare personal: cel mai familiar ne este râsul, cu vocea noastră proprie. Orientalii retraşi din lume nu-l folosesc – pentru ca în regiunile foarte bine alese pentru protecţia pe care o oferă în mod special pentru activitatea umană spirituală, nu este nevoie de el şi astfel energia este îndreptată în mod constant către practicile curente spirituale. Faptul că ajunge la noi ideea ce râsul nu este bun, că oboseşte inima, că generează dispreţ (da! şi atenţie mare la acest aspect!!) este o exagerare care trebuie gândită şi moderată. Dar râsul nostru este bun: râsul cu hohote – atâta vreme cât nu deranjează pe cei care sunt necăjiţi (şi să nu-i dispreţuim…) sau pe cei care se odihnesc. Râsul cu zgomot sparge, aşadar frontul şi împrăştie direcţionările şi redirecţionările întâmplătoare sau susţinute de energii (gândurile agresive ale celor care nu ne agreează).
Alte metode. Gândiţi pozitiv ridicând mâinile spre cer şi vizualizaţi faptul că primiţi MEREU energii de la sursa infinită care se numeşte Univers, susţinută permanent de Divinitate!
Ar fi şi aici de adăugat câte ceva, deşi subiectul doar se poate deschide acum, urmând să fie dezvoltat ulterior. Avem un canal energetic central (aflat de-a lungul şirei spinării) de preluare, acumulare parţială şi redistribuire în corpul fizic a fluxurilor de energii şi materii filamentare. Şuvoiul pe care îl numim Kundalini curge mereu, fără oprire, şi doar se întăreşte, se îmbogăţeşte, îşi compactizează volumul, în condiţiile unei activităţi personale îndreptată către ridicarea spirituală personală.
Este eronat faptul că se crede că energia se “ridică” spre plexurile superioare, pornind de la bază – către frunte şi plexul coroană, iar asta numai în anumite condiţii: într-un canal care astfel se crede a fi gol. Fără o circulaţie permanentă a energiilor prin canalul central corpul fizic nu ar mai putea menţine legătura cu corpul dublu-eteric (vital): ceea ce ar conduce la eliberarea rapidă mai întâi a corpului astral, urmată de desprinderea în câteva ore a corpului eteric de legăturile sale cu corpul fizic. Adică exact procesul de deces, pe care îl cunoaştem destul de bine în acest moment. Canalul este o structură fixă în corpul dublu-eteric (vital), permanent vehiculând fluxurile de filamente de energii şi materii care vin către el de la toate corpurile fluidice din sistemul corporal, având structuri interioare de gestionare a fiecărui tip de fluxuri în parte. Se vizualizează de regulă o schimbare de imagine la creşterea activităţii spirituale: în prezent, omul poate percepe, în medie, doar o schimbare, o stare comparativă cu trecutul apropiat şi cu idealul personal, pe care îl are de atins în destinul în curs de derulare. Subconştientul şi conştientul fac simultan astfel de comparaţii, procese mai mult sau mai puţin conştientientizate în profunzimea lor. Tocmai de aceea am deschis discuţia despre acel “aici şi acum”, care ne concentrează pe activitatea curentă. Dar a merge mereu mai departe înseamnă a permite gestionarea, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştientă, a celor trei stări temporale simultan: trecutul, prezentul şi viitorul.
Să le avem pe toate în vedere, căci ruperea de cele trei stări – chiar şi numai dorinţa manifestă – poate să ne încetinească, chiar dacă nu neapărat să ne întrerupă ritmul susţinut de înaintare. Corpul nostru dublu-eteric (vital) poartă marcaje privind nivelul până la care s-a ajuns în fiecare moment, prin puterile spirituale proprii, permiţând legătura cu idealul propriu (cel care poate fi atins în condiţiile cele mai proprice dezvoltării spirituale proprii).
Aşadar nu suntem … lipsiţi de energie, dar prin liniştea, echilibrul, moderaţia, bucuria şi deschiderea către nou şi calitate mereu înălţată a spiritualului cunoscut de fiecare dintre noi, toate fluxurile au cale dreaptă de curgere, fără blocaje; ele se compactizează (se întăresc) şi întreţin la cote maxime vitalitatea corpului dublu-eteric (vital), ajutându-ne să facem faţă tuturor evenimentelor. Evenimente care pentru alţii par a fi îngrozitoare, cumplite, chiar şi numai grele – dar care pentru cei care privesc viaţa cu curaj nu este decât o continuare a trăirilor lor. Şi acest lucru trebuie să-l urmărim: nu neapărat pentru a ne situa de-asupra altora, ci pentru a oferi sprijin altora, atunci şi acolo unde este cazul. Să oferim exemplu de trăiri moderate, de conservare a energiilor proprii, concentrându-ne cu bucurie asupra celor pe care le avem de făcut, învăţând şi pe alţii să-şi deruleze sarcinile lor prin forţe proprii şi să apeleze la ajutor abia după ce au încercat singuri să rezolve situaţiile apărute în cale.

Să ne oprim deocamdată aici, cred eu, şi să continuăm cu alte subiecte, tema însă rămânând deschisă. Voi crea o etichetă – Vampirismul energetic – şi voi dezbate exemplele pe care le-am primit, şi le voi primi în continuare din partea voastră.

OAMENI.........