Fiecare eveniment, fie planetar, fie social are darul de a ne forma, mai presus de toate, reactie de orientare, de descurcare, de intr-ajutorare. De a ne educa spaimele, care nu au o baza reala in majoritatea cazurilor. De a ne educa curajul si demnitatea umana. Fiecare dupa cat si cum poate: e drept, putin la inceput, dar apoi, treptat, totul se intareste, se mareste doar in aceasta directie.
Nu stim ca putem, nimeni nu ne dezvolta aceasta latura: societatea nu are interesul sa o faca. Putem in schimb noi, sa ne intarim intre noi.
Am scris asta a propos de cutremurul de acum, de la ora 5siCeva. Parerea mea este ca ne speriem de functionarea tulburata a organelor noastre interne, de la faptul ca o ia razna magnetismul interior, creierul si inima au o clipa - dar suficienta! - de tulburare, o constientizam si ne speriem de inima care bate haotic, multi simt o caldura (o ploaie fierbinte) pe creier, pe care nu stiu cu ce s-o asocieze rapid, lichidul de la incheieturi se misca si ni se "moaie" mainile si picioarele... toate la un loc se asociaza cu dezastrul, etc. De asemenea, emisiile de infrasunete au darul de a ne speria pe loc.
Suntem ca o busola care care o ia razna intr-un nod de anomalie magnetica. De fapt, daca stim ca toate tulburarile nu au urmari imediate, imediat ce toate isi regasesc megnetismul potolit, ne putem continua activitatea nestingheriti de ceva anume. Asta de cele mai multe ori, cand nu e cazul de cutremur mare. In plus, sa fim multumiti de faptul ca asemenea cutremure sunt marisoare, caci se rearanjeaza placile si imprastie energia acumulata anterior.
Dar sa nu uitam ca putem sa profitam de fiecare moment de panica pentru a ne reorienta in regasirea curajului in orice situatie. Un pas pe aceasta linie in orice situatie ajuta toate situatiile asemanatoare din viata noastra.
Sa ne invatam copiii, nepotii sa infrunte viata cu curaj. De cele mai multe ori transferam panica noastra asupra celor mici sau celor mai tineri (adolescentii sunt foarte sensibili, chiar daca ii credem crescuti deja), in loc sa ii invatam ce ar trebui sa faca in asemenea situatii si cum sa priveasca totul luand hotarari, cu voce tare, pentru a-i incuraja si reorienta pe cei din jur.
Nu stim ca putem, nimeni nu ne dezvolta aceasta latura: societatea nu are interesul sa o faca. Putem in schimb noi, sa ne intarim intre noi.
Am scris asta a propos de cutremurul de acum, de la ora 5siCeva. Parerea mea este ca ne speriem de functionarea tulburata a organelor noastre interne, de la faptul ca o ia razna magnetismul interior, creierul si inima au o clipa - dar suficienta! - de tulburare, o constientizam si ne speriem de inima care bate haotic, multi simt o caldura (o ploaie fierbinte) pe creier, pe care nu stiu cu ce s-o asocieze rapid, lichidul de la incheieturi se misca si ni se "moaie" mainile si picioarele... toate la un loc se asociaza cu dezastrul, etc. De asemenea, emisiile de infrasunete au darul de a ne speria pe loc.
Suntem ca o busola care care o ia razna intr-un nod de anomalie magnetica. De fapt, daca stim ca toate tulburarile nu au urmari imediate, imediat ce toate isi regasesc megnetismul potolit, ne putem continua activitatea nestingheriti de ceva anume. Asta de cele mai multe ori, cand nu e cazul de cutremur mare. In plus, sa fim multumiti de faptul ca asemenea cutremure sunt marisoare, caci se rearanjeaza placile si imprastie energia acumulata anterior.
Dar sa nu uitam ca putem sa profitam de fiecare moment de panica pentru a ne reorienta in regasirea curajului in orice situatie. Un pas pe aceasta linie in orice situatie ajuta toate situatiile asemanatoare din viata noastra.
Sa ne invatam copiii, nepotii sa infrunte viata cu curaj. De cele mai multe ori transferam panica noastra asupra celor mici sau celor mai tineri (adolescentii sunt foarte sensibili, chiar daca ii credem crescuti deja), in loc sa ii invatam ce ar trebui sa faca in asemenea situatii si cum sa priveasca totul luand hotarari, cu voce tare, pentru a-i incuraja si reorienta pe cei din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu