Am discutat despre Obiceiuri florale, Spălarea cu rouă şi consumul de rouă – ca obiceiuri în care se folosesc elementele naturii înconjurătoare, care ne apropie de iubirea naturii şi respectul pentru tot ceea ce ea ne oferă nouă, oamenilor – dar de fapt tuturor vieţuitoarelor planetei. În completare, să avem în vedere şi aspectul enunţat în titlu – obiceiul de a sări peste un foc de vreascuri.
Aş dori să facem o scurtă paranteză.
SĂ NU UITĂM faptul că toate aceste obiceiuri, datini, tradiţii sunt forme de transmitere spre ne-uitare a unor manifestări concrete, a unor percepţii pe care omul le-a avut cândva, sau transpuneri ale unor elemente de cunoaştere din viaţa curentă a omului din epoca mentală a omenirii – adică dinainte de ultima glaciaţiune. Azi, conştientizarea şi acceptarea percepţiilor în lumina cunoaşterii unor aspecte legate de ele conduce la deschiderea lor, din nou, în această perioadă – urmând ca din viaţa următoare, cca.100-150 de ani în viitor, să ne reluăm viaţa normală, obişnuită, pe care am avut-o pe Pământ milioane de ani până la ultima glaciaţiune.
Tocmai de aceea, chiar dacă nu ne vine să credem aceste lucruri, e bine să le cunoaştem măcar ca informaţie, căci multe aspecte ale percepţiilor şi intuiţiilor încep să-şi desfăşoare de pe acum calea, şi ne confruntăm (ne vom confrunta) cu fenomene altfel inexplicabile, pe care azi tindem să le asociem bolilor trupeşti, mentale sau emoţionale: lucru care nu este câtuşi de puţin adevărat, dar de care putem scăpa cu uşurinţă, fiind în deplină cunoştinţă de adevărata cauză.
Obiceiurile rămase din generaţie în generaţie ne întăresc în percepţiile noastre noi, specifice dezvoltării sistemelor noastre corporale: care sunt în curs de dezvoltare de la forme elipsoidale (ovoidale) către forme sferice, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare, care determină creşterea percepţiilor multisenzoriale, conştientizate mai ales în astfel de perioade cum este aceea a Sânzienelor, deşi nu numai.
Să mai atenţionăm şi asupra unui alt aspect: complementaritatea manifestărilor – în emisfera sudică are loc desfăşurarea Zilelor Mijlocului de iarnă, moment planetar de o însemnătate deosebită: întrucât ne ocupăm acum de alt subiect, de detalii privind acest aspect al complementarităţii luând în atenţie întreaga planetă ne vom ocupa probabil la viitorul echinocţiu, în septembrie – ne-am ocupat până acum mai ales de solstiţii, în timp ce echinocţiilor nu prea le-am acordat atenţia deosebită pe care o merită.
Aşadar: săritura peste foc de vreascuri este un obicei folosit şi de Sânziene, dar şi în alte situaţii, în alte perioade ale anului, cu prilejul altor sărbători. Chiar voi urmări diverse aspecte ale obiceiurilor noastre când vor apare în presă şi voi comenta la momentele respective.
Tematica purificării prin foc este vastă. Să fim serioşi, nu abordăm aici agresiuni criminale ale unor instituţii de-a lungul timpului. Nici folosirea focului pe diferite suporturi sau alte forme de încălzire. Totuşi va trebui să discutăm despre obiceiul aprinderii de lumânări nu neapărat pentru a „da” lumină celor decedaţi – care însă la origini era un obicei binecunoscut de purificare vibraţională a spaţiului în care se depuneau cei decedaţi, chiar îngropaţi în incinta clădirilor (biserici, catedrale), cu atât mai mult cimitirele care azi sunt lăsate de izbelişte sau, culmea necunoaşterii, se pun beculeţe cu baterie ca să fie de lumina celor decedaţi. Bineînţeles că nu este omul de vină, mă feresc să numesc cu ton de acuză la adresa celor care ar trebui să înveţe corect oamenii – dar este bine să se sesizeze instituţiile care gestionează asemenea locuri şi să explice oamenilor de rând despre ce este vorba.
Tematica focului este vastă, aşa cum spuneam la început – la fel ca şi cea a apei, despre care am discutat în articolul anterior. Apa de pe Pământ, ca orice alt fel de lichid natural, este o stare de agregare pe care o produce planeta asupra fluxurilor energo-materiale pe care structura sa matriceală le atrage şi le compactizează: sub puterea energetică fundamentală, reunită, a spiritelor care se întrupează la un loc în corpul comun pe care îl numim planetă. Sub această putere energetică radiantă a spiritelor planetei, concentrată prin anumite forme specifice ale canalelor de întrupare, precum şi sub puterea radiaţiei nucleului şi manşoanelor matriceale, fluxurile materiale compactizate se transformă în materii compacte, aflate în diferite stări de agregare. Aşadar, apa nu a venit din cosmos, prin ciocnirea cu altă planetă (apoasă) nici din comete de gheaţă topite la impactul cu Pământul care ar fi fost destul de fiebinte după un anumit timp de la „ruperea” din Soare: aceasta fiind varianta oficială de formare a planetelor, pe care am lămurit-o ca nefiind valabilă în studiile de Energetică stelar-planetară. Fiecare planetă s-a format în noduri naturale ale corzilor stelare, noduri în care sunt create condiţii pentru întruparea comună a unui întreg popor de spirite. În funcţie de gradul de înaintare în evoluţii a poporului spiritual astfel întrupat, deci a puterii sale energetice cumulată, materiile formate pe straturi de diverse compactizări se strâng şi, sub forme fizico-chimice pe care le cunoaştem acum, intră în combinaţie unele cu altele. În plus, intră în combinaţii superioare materiile fizice, dense, cu materiile fluidice cu vibraţii foarte înalte, şi foarte diferite, materii fluidice care intră pe două căi în componenţa straturilor planetei şi le determină modificări substanţiale:
– pe de o parte sunt fluxuri atrase de nucleul format de coarda stelară şi se formează astfel structura fluidică a planetei, care devine matriceală pentru partea fizică a planetei: pământoasă-apoasă-gazoasă a planetei, adică cu materii fizice (cu vibraţiile cele mai joase ale componentelor materiale din acest loc din univers). Prin coarda stelară şi partea matriceală a planetei: nucleul, canalele interioare şi manşoanele planetei încep să circule, după formarea tuturor, fluxuri energo-materiale care vin de la nucleul galaxiei: neamprentate, curate, şi tocmai de aceea având vibraţiile cele mai înalte ale segmentului din acest loc din univers;
– pe de altă parte, toată planeta astfel constituită atrage fluxuri energo-materiale din cosmos, din câmpurile interioare ale galaxiei. Datorită amprentării fluxurilor în timpul circulaţiei lor prin cosmos, dinafara şi din interiorul galaxiei, nivelele vibraţionale ale acestor fluxuri sunt ceva mai joase, dar chiar dacă nu cu mult – totuşi este suficient ca din tangenţele cu cele neamprentate care vin prin corzile stelare, să se formeze stări de agregare ce vor alimenta mereu planeta. Sub influenţa energetică a spiritelor întrupate, organizate în locaşuri aşezate mai strâns sau mai lejer, şi astfel şi radiaţia lor este mai densă sau mai lejeră (în funcţie de sarcinile lor de destin), se creează condiţii materiale diverse pentru biosistemul care se va forma pe planetă (cu corp fizic de manifestare) şi în jurul planetei (entităţi astrale).
Toate structurile radiante ale planetei astfel menţionate, la care se adaugă radiaţia spiritelor tuturor speciilor planetare, în condiţiile create de circulaţiile fluxurilor la nivele de vibraţie variate de la o perioadă de timp la alta (crescătoare şi descrescătoare, aşa cum ştim acum că se derulează variaţiile vibraţiei zonale) vor forma straturi diverse în diferite stări de agregare:
1. Ceea ce numim azi pământuri, cu diferite forme de compactizare – de la luturi la metale şi cristale;
2. Ceea ce numim azi lichide: ape, lichide mai dense (petroluri);
3. Ceea ce numim azi gaze: interioare – gaze aşa-numite naturale, şi exterioare (din atmosferă): gaze medii şi rare;
4. Ceea ce azi numim plasmă, cu impact asupra tuturor formelor de agregare amintite mai sus, cunoscută mai ales sub numele de foc. Impactul focului planetar asupra materiilor solide conduce la formarea unui manşon interior de lavă. Astfel să înţelegem de ce se spune, în primul rând, că focul este purificator – nu neapărat că ar arde ceva din atmosferă, ci pentru că răspândeşte vibraţii cu frecvenţă foarte înaltă, care acoperă vibraţia de mai joasă frecvenţă a materiilor din mediul în care arde. Să înţelegem că nu numai focul este cel ce arde, în atmosferă, ci şi focul interior – cercul de lavă de sub scoarţa pământoasă, care purifică permanent planeta, lăsând să se împrăştie în acelaşi timp fluxurile neamprentate care vin din circulaţia prin corzile matriceale şi nucleul planetei, ridicând nivelul vibraţiilor planetare şi astfel protejând planeta de persistenţa vibraţiilor foarte joase care provin din trăirile tuturor vieţuitoarelor de pe planetă: mai ales ale mamiferelor care au emoţii foarte puternice susţinute de corpurile spirituale pe care le au, comparativ cu restul vieţuitoarelor care nu au corpuri spirituale (toate speciile de la viruşi la mamifere).
În asemenea situaţii vom înţelege nu numai de ce există practica aprinderii de lumânări mai ales în cimitire şi biserici vechi: care adăpostesc de cele mai multe ori osemintele unor ctitori sau preoţi locali – şi de regulă nu au şi nu păstrează vibraţii foarte ridicate. Un caz aparte îl constituie cel al moaştelor din vechime, dovedite prin simţirile oamenilor că au fost, şi sunt purtătoare de vibraţii foarte înalte. Nu este o practică nesănătoasă, dimpotrivă, asemenea oseminte (moaşte) fiind pe acelaşi nivel vibraţional foarte înalt, prin apartenenţa unui spirit extrem de avansat, care a trăit şi în atitudini, şi în comportamente elevate spiritual.
Însă ar fi necesar orice biserică să accepte arderea de lumânări în incinta sa pentru păstrarea unei vibraţii înalte; dar orice incintă ar trebui astfel purificată, indiferent dacă este casă particulară sau birou de serviciu.
De asemenea, şi astfel revenim la cele ale subiectului nostru, purificarea prin foc a fost o metodă tradiţională, vădind cunoaşterea avansată a omenirii în vechime. Să nu facem aici confuzii privind sadicul procedeu al arderii pe rug, care numai vibraţii înalte nu răspândea ci, dimpotrivă, era menit înspăimântării oamenilor care ar fi avut un comportament asemănător celui al pedepsiţilor. Legate sau nu de sărbătorile planetei, aşa cum sunt sânzienele, pot fi numite două procedee deosebit de sănătoase:
1. Trecerea vitelor şi oamenilor care le îngrijesc – dar în general a întregii populaţii din aşezare, printre două focuri uriaşe dezvoltate pe două dealuri (coline) apropiate: focurile aveau rolul de a curăţi vitele de insecte dăunătoare (paraziţi), de a dezamprenta oameni şi vite de amprentele joase din perioadele friguroase anterioare. Aveau loc întotdeauna primăvara, cam prin aprilie când vânturile duc scânteile până departe şi pe de altă parte straturile atmosferice sunt într-o mişcare permanentă antrenând, purtând cu ele vibraţiile în toate mediile, de jur-împrejur.
2. Nu numai trecerea printre focuri – obişnuită şi de sânziene pentru bătrâni şi bolnavi – dar şi săritura peste foc de vreascuri, foc aprins fără materiale chimice inflamabile (aşa cum era la originile sănătoase ale vremurilor din urmă). Un asemenea procedeu are conotaţii foarte profunde. Astfel poate asigura o dezamprentare prin săritura peste foc, bună mai ales pentru fetele ce doreau să se mărite, dar şi pentru flăcăii ce urmau să se însoare. Pe de altă parte, săritura peste foc de vreascuri conduce oricând la purificarea zonelor de funcţionare a plexurilor: codal, rădăcină şi splenic, care susţin activităţile permanente ale canalului de împământare. O asemenea purificare, mai ales după energiile stagnante ale iernii, dar şi în condiţiile unei lipse de activităţi echilibrate ale oamenilor care azi nu se mai preocupă de lucrări în gospodărie, ar fi necesară şi pentru noi, în aceste vremuri, mai ales oamenilor care trăiesc în marile aglomeraţii urbane, în medii cu vibraţii joase pe care, fiind în exces dar şi în obişnuinţa oamenilor, nu mai sunt percepute ca atare, obişnuinţa cu ele nu mai alertează omul – mai ales pe cel necunoscător.
De Sânziene se poate practica săritura peste focuri naturale, şi natural aprinse, unde vreascurile sunt rupte cu mâna şi nu tăiate cu toporul sau cu cuţitul, ci rupte cu mâinile curate şi omul fiind curat în toată persoana lui, îmbăiat şi cu straie curate, nepurtate decât în ziua evenimentului. Purificarea are loc astfel asupra întregului organism, ceea ce conduce în continuare la primirea fluxurilor din zilele Mijlocului de Vară într-un mod calitativ superior, întărind omul şi dându-i astfel forţe bune pentru a se adapta mult mai uşor şi complex la energiile şi vibraţiile viitoare ale planetei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu