Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

vineri, 11 noiembrie 2011

CÂTEVA CUVINTE DESPRE 11.11.2011

Nu vreau să insist asupra celor legate de această zi - 11 noiembrie 2011. Nu sunt nici un om indiferent, după cum ştiţi acum, nici exaltat, chiar dacă privesc exaltaţii cu bunăvoinţă - în fond cu toţii am fost cândva, este o treaptă, o etapă necesară pentru înţelegerea propriilor noastre rădăcini, dezvoltări şi îmbogăţiri spirituale, de evoluţie permanentă. Normal că am şi eu exaltările mele, decepţiile mele, şi dacă le înţeleg pe ale mele - le înţeleg şi pe ale altora… Dar echilibrarea se face repejor, tocmai pentru că iau în considerare lucruri pe care le-am aflat, indiferent pe ce cale: comunicări astrale, cercetare sub îndrumarea ajutătorilor mei astrali, informare din mass media, cele povestite de oameni direct sau/şi pe reţelele de comunicare virtuală. Nu vreau să urmez permanent calea numită "aici şi acum" - pentru că am considerat reală ideea conform căreia cine nu ia trecutul în considerare, se va confrunta mereu cu propriile greşeli, nu-şi va ajuta semenii să nu le mai facă pe ale lor, iar limitarea la spaţio-temporalitatea momentului este necesară pentru odihnă (a trupului şi a gândului), redirecţionarea gândului pe alte cărări de cercetare, planificare a viitorului atâta cât este întruchipat de cunoaşterile noastre. Cu toate la un loc trăim experienţa lui Acum (în timpul planetar, cu variaţiile de vibraţie planetară specifice timpului acordat secvenţei temporale actuale) şi Aici (pe Pământ, în locul de pe Pământ unde ne ducem sarcinile de destin), Aici unde suntem, împreună cu - aşadar "împreună" - experienţa trecutului propriu şi al întregii umanităţi, cu informaţii privind viitorul, privnd universul în mijlocul căruia trăim, a cărui cunoaştere ne ajută să înţelegem întreaga fenomenologie pe care o trăim azi.

(Tocmai de aceea prezint activitatea mea nu numai sub formă teoretică, descriptivă, ci - şi voi avea încă în vedere şi mai mult în perioada următoare - aplicând cele cunoscute la încercările mele de a înţelege universul şi mai ales, aproape de sufletul meu, lumea umană. Chiar dacă aparent mă pierd în mărunţişuri şi nu mă ocup constant de site, de multe ori cunoascând confuziile şi neînţelegerile pe care le întâlnesc pe bloguri, forumuri, facebook, etc., încerc să acopăr pe cât posibil plaja înţelegerilor, atâta cât îmi permite şi mie timpul acordat cercetărilor).
Şi acestea fiind spuse, mi se pare normal să scriu câteva cuvinte despre ceea ce trăim în aceste zile.

Sigur că am citit şi eu comunicările publicate de Ed. For You cu privire la ziua 11.11.2011 ora 11.11 a.m. (să avem bunăvoinţă faţă de dna care nu s-a orientat să comunice diferenţele de fus orar, dar este bine, corect, ca noi să ţinem cont de acest lucru şi să ne orientăm undeva prin jurul orei 1 p.m.). Consider că, asemenea multor alte comunicări publicate astfel, asemănătoare cu felul de comunicări astrale pe care şi noi le-am primit prin anii '90, ele sunt oferite în acest fel pentru atenţionarea, cu răbdare şi încredere cu privire la potenţialul uman, asupra fenomenelor şi structurilor care ne înconjoară: să le cunoaştem şi să le cercetăm în dezvoltarea lor.
Şi nu vreau decât să încurajez oamenii să meargă pe această cale echilibrată, cu cât mai puţine confuzii, rezultatele fiind remarcabile: cei care iau legătura cu mine, aici sau prin mail, îmi povestesc despre lucruri reale, care îmi dovedesc clar că au perceput corect realitatea în mijlocul căreia trăim cu toţii. Începem să vedem structuri planetare, structuri corporale cu mecanismele lor de funcţionare, aspectul mişcării structurilor astfel detectate (înduioşător de frumos descrise, indiferent dacă este poetic sau pragmatic, în funcţie de exprimarea obişnuită, de înclinaţiile lumeşti ale fiecăruia. Foarte frumos, încurajator şi pentru mine - şi mulţumesc din tot sufletul! - încurajator pentru ei, încerc să ajut şi eu cu studiile mele cât pot mai mult).

Azi…
Cele care se spun despre ziua de azi sunt atenţionări cu privire la o serie de fenomene trecute, prezente şi viitoare perceptibile pentru om, cu puţină seninătate şi mai ales cu echilibru interior între: impulsuri din partea ajutătorilor astrali şi dimensionali - şi cercetările pe care ar trebui să le facem cu toţii acum, şi de acum încolo...
Şi comunicările primite din partea altor popoare formează o forţă de impulsionare pe această cale. Să căutăm şi noi să spunem părerea, ca urmare a propriei noastre activităţi - preluare de comunicări şi, în plus, studii personale. Sau, dacă nu avem posibilităţi, să urmărim impulsionarea altora, care au deja posibilităţi de studiu prin clarsimţuri, de a cerceta cele despre care auzim, pe care le citim - informaţii privind relităţile din lumea în care trăim: universică, nu numai planetară, nu numai umană.
Şi eu personal mulţumesc acelora care îmi aduc în faţă diferite fenomene, atitudini, informaţii, păreri şi încredinţări proprii, în urma cărora s-au născut nenumărate etichete ale acestui blog.
Ni se dau îndemnuri, impulsuri clare să ne îndreptăm privirea către aceste realităţi, lăsând teoriile conspiraţioniste şi conspiratorii care se vor alinia şi ei adevăratelor noutăţi, omeneşte, după puterile lor, văzând că sunt depăşiţi de evenimentele universului. Deocamdată avem nevoie şi de activitatea lor, de descoperirile lor, pentru a ne echilibra din încredinţările pe care alţii, de-a lungul mileniilor, ni le-au format prin obligaţie şi nu prin încurajarea propriilor percepţii, din interesul lor personal - nicidecum pentru binele întregii omeniri. Îi privim cu îngăduinţă şi ne vedem de drum. Dacă ne vor cere ajutorul cândva, având deja experienţa acestor zile, ani, cunoaşteri, îl vom da cu bunăvoinţă, căci asta învăţăm: să fim ajutători.

Concret, pentru mine un asemenea mesaj a fost îndemnul de a privi către elementele matriceale planetare - căci nu stau toată ziua să privesc la ele. Am venit pe Pământ să fac multe lucruri şi ajutătorii spun: "Bun, acum priveşte către ansamblul elementelor structurale matriceale pământene şi vezi ce se petrece de fapt !!" Şi am lăsat ceva ce făceam deoparte şi am stat serios la perceperea acestor elemente.
Întrucât cunoşteam, şi am prezentat în fel şi chip structurile matriceale planetare (şi stelare, şi galactice - dar să ne oprim deocamdată la cele planetare, pământene), mi-am îndreptat privirea interioară către Pământul complex în sânul căruia noi, oamenii, dar şi întreg biosistemul planetar (toate vieţuitoarele planetare, de la viruşi la oameni) trăim, desfăşurăm evoluţiile noastre momentane.

Şi mi-am dat seama, urmărind mesajele primite din literatura momentului, că este un fel de a spune (depinde acum şi de cel care a luat comunicarea, şi de traducere) cum masa radiaţiilor cosmice de vibraţie ridicată a devenit deja majoritară şi se poate percepe în jurul planetei, ca de altfel în întreaga noastră galaxie. Ni se sugerează o capsulă, un fel de încapsulare spaţio-energo-temporală.
Dar aceasta este ceea ce se poate observa clar - dacă ne-am îndrepta privirile noastre, personale, către matricea eteric-astrală a Pământului: manşoanele sau capsulele planetare - la fel ca şi în cazul oricărei stele şi oricărei planete - sunt deja spre întindere, formând sfericitatea la care ştiu bine că trebuie să se ajungă cândva. Planeta - de fapt TOATE PLANETELE întregului sistem planetar al Soarelui, aşadar nu numai Pământul, primesc toate felurile de materii şi energii specifice acestei părţi a universului. Iar corpurile noastre, sistemele noastre corporale de fapt, merg pe aceeaşi linie de primire, la fel ca şi corpul planetar, întregindu-şi treptat sfericitatea pe care au avut-o cândva, până imediat după ultima glaciaţiune: ca atlanţi şi ca lemurieni deopotrivă.
Mai discutăm.
Voi face acum, în week end, nişte desene, ca să fie totul mai clar. Deocamdată v-aş sugera să intraţi pe eticheta Jurnalul unui om cuminte, articolul "Un altfel de mandala" - nu am posibilităţi de aici, de pe acest computer, să vă dau adresa, dar intraţi la Căutare şi puneţi titlul. Acolo se află desenul care arată ceea ce doream să explic.

Sigur că cei care nu au alte posibilităţi de cunoaştere au de luat în considerare aceste comunicări, cu sfatul de a rămâne deschişi şi la intrarea proprie pe făgaşul simţirilor lor avansate (clarsimţuri), dar şi primitori de informaţii din partea celor care au posibilităţi de cercetare proprie, conştientizându-şi percepţiile şi operând cu ele.

Suntem pe drumul timpurilor noi de 2000 de ani, şi nu o spun religios, ci pentru că s-au realizat lucrări de ajutorare a omenirii - a tuturor evoluanţilor planetari, adică ceea ce numim biosistem - a planetei şi întregii noastre galaxii. Nu sunt chiar 2000 de ani fix, am mai discutat despre acest lucru, dar să ne exprimăm pe înţelesul tuturor. Începem să conştientizăm în proporţie de masă ceea ce s-a petrecut permanent, în tot acest timp, la întretăierea efectelor acelor lucrări cu efectele schimbărilor naturale universice, în variaţiile lor normale, zonale.

5 comentarii:

Unknown spunea...

Cristiana, felicitări pentru balansul extraordinar pe care perspectiva personala ţi-o oferă. E extraordinar că există suflete deasupra valului şi care pot lupa mai profund evenimentele. Dar ştii la fel de bine ca mine ce înseamnă adunarea. în simplitatea lor, lucrurile complexe sunt foarte clare şi uşor de intuit dacă ştii să deschizi ochii. pentru unii e foarte bun exerciţiul iniţial de azi, conştiinţa încheiată ca un feromoar, umflând balonul iubirii pentru gaya. atât cât stă în puterea şi capacitatea de iubire manifestată în planul conştiinţei fizice. oricare ar fi nivelul fiecăruia, e minunat să vezi că există UN scop, O unime, prima pală de vânt ce anunţă noua epocă. şi aşa cum oamenii învaţa şi în fizic să împletească caracteristici ale dimensiunilor superioare la fel şi liniile timpului se încolăcesc ca cei doi kundalini (nu neapărat văzuti cu poalritate ci ca manifestare naturală a ceee ce este). sunt detalii care scapă, lucrări de făcut, iubire de coborât şi manifestat în vibraţia minimă a existenţei fizicului.
e o zi specială, aşa e, în acelaşi timp e la fel ca toate celelalte, doar că suntem de cealaltă parte a recipientului, de data asta cu dopul scos.

nu trebuie să fii hipersensibil să simţi că presiunea acumulată devine palpabilă şi celor mai puţin intraţi în fluxul adevărului, realitatea îşi croieşte încet încet paşii către noi.

nutrienţii simetriei iubirii să te poarte şi mai departe întru primul val de creatori conştienţi!

AMIRA spunea...

Felicitari, Cristiana! Te imbratisez cu drag.

Cristiana spunea...

(Flipi... doamnele mai întâi !!)

Amira, draga şi scumpa mea Amira !! Îţi mulţumesc pentru întărire şi nu pot decât să te felicit şi eu, la rândul meu, pentru întreaga muncă pe care o depui !! Şi să te îmbrăţişez cu mult drag, la rândul meu !!!

Cristiana spunea...

Flipi, recunosc că mă gândeam la tine atunci când vorbeam în eseul meu de cei care percep corect realitatea subtilă şi se exprimă artistic, artistic dar cu o precizie pe care cândva am arătat-o cuvânt cu cuvânt cuiva care are de asemenea un "ochi" foarte perceptiv, corect, înţelegând perfect realitatea din punctul de vedere al poetului - asemenea ţie - şi al instructorului formator, aplecat asupra oamenilor cărora nu le doreşte decât binele...

Cu toţii mergem mai departe, chiar dacă uneori este greu, îmbrăţişarea aceloraşi profunzimi şi frumuseţi care rodesc mereu ne fac splendid drumul-împreună, al tuturor...
Şi drumul ne ajută, şi noi îl ajutăm pe el, căci sub ţărână bate o inimă caldă, care nu se opreşte nici ea vreodată: din înţeles, din aprofundat...
Mulţumesc pentru toate cele aduse, Flipi !!!

Cristiana spunea...

Am reuşit să scot în sfârşit şi adresa la care făceam referire în text:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/09/un-anumit-fel-de-mandala.html
Maine să fac desenul definitivării, în decursul secolelor viitoare, sub influenţa creşterii puternice a vibraţiei planetei noastre, a întregii galaxii de fapt.