Am discutat la un moment dat despre „Posedare”.
Întrucât se discută acum mult despre aşa ceva, în fel şi chip, pe toate canalele de socializare, cred că este cazul să dezvoltăm subiectul şi să creăm legături cu dezvoltări încă şi mai mari, în viitor.
Mă refer la ceea ce se numeşte posedare demonică – nu a poseda, a obţine elemente materiale (bogăţie materială). Iată, şi acesta este un subiect care ar trebui dezvoltat – bogăţia materială: căci dispreţuim materia, însă Creatorii-Coordonatori ai evoluţiilor noastre au toată bogăţia imensităţii Creaţiei lor, dar ei nu o folosesc în interes propriu, în imaginea acelui Dumnezeu care stă, îşi priveşte Creaţia şi nu mai face nimic, aşteptând din partea spiritelor doar să stea în eternitate la picioarele sale şi să-i aducă osanale... Creaţia nu este nici iluzie: Creaţia în sine este trecătoare, însă numai pentru că este mereu remodelată, pentru a fi bază de trăire şi învăţătură valurilor de spirite care intră mereu în evoluţii. Fiecare popor spiritual are particularităţile sale de înaintare în evoluţii, iar Creatorii-coordonatori ţin cont de acest lucru, pentru a le uşura mereu condiţiile de trai pe parcursul primelor etape ale evoluţiilor. Ulterior, când gradul de conştiinţă devine mare, fiecare spirit în parte va participa la o astfel de recomodelare, adaptând totul în mod armonios, după cum au învăţat de la marii lor ajutători. O fac ţinând seama de faptul că armoniile sunt cele în care se ţine cont şi de necesităţile proprii, şi de grup local, şi de împletirea necesităţilor tuturor spaţiilor universice. Experienţa creşte şi spiritele învaţă mereu să-şi diversifice căutările, realizările, căile de protecţie a vieţii şi de dezvoltare a învăţăturilor. Faptul că au de unde alege, din multitudinea formelor diverse ale experienţei lor, schimbă totul în calea spiritelor.
Creaţia noastră, umană, poate fi considerată măruntă şi trecătoare, căci fiecare epocă în parte arată modul în care spiritele se adaptează mereu la condiţiile de vibraţie cosmică şi planetară. Vibraţia impulsionează mereu îmbogăţirea experienţei umane, pe măsura creşterii puterii energetice interioare a spiritelor creatoare. Ajutătorii cu experienţă bogată sunt pretutindeni, tocmai pentru a ajuta la aplicarea învăţăturilor.
Trăirea în mijlocul unei diversităţi uluitoare de spirite, aflate pe trepte foarte diferite de evoluţie creează îmbogăţirea experienţei totale a tuturor. Iată de ce suntem puşi, pe măsura creşterii puterii noastre interioare, în faţa călătoriilor regresive: una dintre necesităţile târziu conştientizate ale unor astfel de călătorii în mijlocul unor grupuri foarte numeroase de spirite, este aceea de a îmbogăţi experienţa proprie şi de grup, prin diversitatea căilor de manifestare a aceluiaşi element. Nu are loc o uniformizare niciodată, dezvoltările şi diversificările în continuare pornesc de la adaptarea experienţei propriilor la conjuncturile social-spirituale locale. După care schimbul de experienţă continuă, prin împletirea tuturor manifestărilor, fără ca vreun spirit să-şi piardă vreodată individualitatea, autenticitatea...
Dar la început este greu să facem faţă în primul rând la o asemenea aglomeraţie planetară – ceea ce nu presupune abandonarea unor asemenea căi de autocunoaştere. Căci da! spiritele nu-şi conştientizează la început forţele şi experienţa în folosirea forţelor lor, sunt dezorientate, însă coordonatorii evoluţiilor lor ştiu bine că pot susţine asemenea experienţe, din care se vor cunoaşte pe ele înseşi. Mai mult: vor putea în viitor să înţeleagă bine şi alte spirite care ajung să se manifeste în acest fel. Şi mai ales: să le ajute.
Să avem în vedere acest lucru, când discutăm despre neputinţele de început ale spiritelor aflate în evoluţii.
Modul în care reuşim să ne adaptăm la variaţiile vibraţiei medii planetare arată experienţa totală a grupurilor de spirite care evoluează pe pământ, ca oameni. Dar şi a oricăror alte vieţuitoare planetare, care au şi ele înaintările lor, chiar dacă omul nu le studiază şi astfel le înţelege mai greu sau aproape de loc.
Tocmai despre o formă a acestor feluri de adaptări este vorba acum, în această expunere.
Ce numim posedare este de fapt cu totul altceva.
Mai întâi să discutăm la modul general, apoi o să aduc în discuţie câteva elemente care fac o deschidere către studii ulterioare, ample, mult mai profunde, ale realităţii noastre de întrupare şi trăire aici, pe Pământ.
Astfel de manifestări apar cu siguranţă în anumite condiţii de evoluţie, însă foarte rar, şi numai în evoluţiile de început ale spiritelor. Dar orice spirit trebuie să trăiască în astfel de condiţii, măcar şi o singură dată în viaţa sa eternă, pentru a înţelege ce trebuie să facă, cum trebuie să procedeze pentru a căuta învăţături, aplicaţii, obişnuiri ; pentru ca, trăind oricând în astfel de condiţii, să nu mai aibă astfel de manifestari – hai să le numim: haotice. Astfel de condiţii sunt următoarele de regulă, în aceasta zonă a universului:
– vibraţia medie planetară joasă, cu variaţii foarte puternice de la o perioadă scurtă de timp la alta: anual, luna, săptămânal, zilnic, chiar de la o perioadă a zilei – imedial la cea următoare;
– o aglomeraţie planetară nu numai la nivel de biosistem planetar (vegetale şi animale, după cum le cunoaştem şi noi, azi), ci şi o aglomeraţie de blocuri spirituale în întrupare în acelaşi fel de corpuri, în cadrul aceleiaşi specii ; de grupuri în cadrul blocurilor spirituale cu diferenţe foarte mari de comportament, dar suportabile.
Spiritele care se află pentru prima dată într-o astfel de situaţie îşi pot pierde repede încrederea de sine şi în astfel de situaţie există două perspective: dezolarea şi agresivitatea. Majoritatea devin agresive şi, confundând toleranţa spritelor care şi-au învăţat lecţia cu slăbiciune spirituală din care cauză nu ucid, nu mint, nu înşeală, nu dispreţuiesc, agresivitatea le creşte proporţional cu amploarea condiţiilor dezorientante;
– structurile sociale ale societăţii în mijlocul căreia s-au născut, nu creează şi nu susţin toleranţa, înţelegerea, răbdarea: toate aceste atitudini sunt lăsate în latenţă de conducerile unor astfel de societăţi. După agresivitatea obişnuită, mai mare sau mai mică, a spiritelor, nu numai că uneori o astfel de societate nu le încurajează, dar alteori ajunge chiar să le submineze. Cu o mână construiesc de ochii lumii, cu cealaltă mai putenică distrug. Într-o asemenea societate, pe de o parte mulţi membrii nu îşi pot dezvolta propria personalitate, pe de altă parte nu au experienţă pentru a-şi croi o viaţa normală, liniştită, omenească, în orice fel de condiţii s-ar naşte.o astfel de experienţă este de abia în formare. Dacă s-ar naşte în familii bogate, totul – până la a fi spălat, încălţat, îmbrăcat de alţii, de servitori – s-ar rezolva, ştim bine asta. În acest fel s-a dezvoltat societatea omenească în ultimele milenii, pe munca furată din cauza neacceptării propriei prestări de muncă fizică, dispreţuită profund: dar preţuind produsele ei, într-o lume în care fără ele nu se poate supravieţui.
Împletirea pretenţiilor excesive cu necesităţile exacerbate şi ele din intuiţii ale unor timpuri trecute de care însă nu-şi mai aduc aminte, conduce la mecanisme ale adevăratei alterări ale conştiinţei umane. Căci omul nu este pe deplin conştient de manifestările sale haotice într-o astfel de situaţie. Legile, poruncile aşa-zis dumnezeieşti, au la bază o medie de manifestare umană, dar ceea ce a alterat societatea umană nu se află cuprins în interiorul lor: să nu obligi pe altul să muncească pentru tine. A fost ocolită cu grijă, căci toate legile umane sunt realizate de conducători care dispreţuiesc munca, „năduşeala” ca atare...
Multe spirite îşi pierd încrederea la un moment dat în astfel de condiţii, urmând însă să şi-o recupereze pe măsura liniştirii condiţiilor de trai. Manifestările sunt diferite, în funcţie de înclinaţiile spiritelor. Pe de altă parte, structurile corporale pot fi sănătoase, stabile, dar unele spirite nu sunt obişnuite încă să lucreze cu ele, să trăiască cu ele în conjuncturile zilnice. Destinul le cere s-o facă, în situaţia în care ei chiar au condiţii optime pentru astfel de desfăşurări. Intrat cu hotărâre în întrupare în astfel de conditii, conştientul diurn însă poate refuza complet să trăiască în asemenea condiţii planetare, sociale şi corporale în acelaşi timp. De aceea spiritul puternic se manifestă după voinţa lui, în pofida corpului şi împotriva seturilor de ordonări ale societăţii, prin care aceasta îl obligă la un fel de trăire neacceptat de el.
Astfel de oameni nu se pot adapta condiţiilor de sărăcie, de stres, de muncă manuală, de acoperire a voinţei de către voinţa altor semeni. Alţii pot fi apatici, şi pot rămâne în acest fel mare parte sau chiar toată viaţa lor – indiferent de lungimea ei.
Astfel de evenimente în viaţa omului se petrec chiar dacă vibraţia medie planetară mică devine cu timpul o stare obişnuită, cum era în acele timpuri pe care le numim antice. Ulterior ea a început să crească, ca urmare a lucrării energetice realizată de Iisus Christos. Însă spiritele se confruntă cu o altă greutate – variaţiile puternice care survin la creşterea vibraţiei planetare: variaţii mici sau mari de la o perioadă scăzută de timp la alta crează nesiguranţă şi stres. Comparaţia interioară apare faţă de obişnuinţele de trăire din alte timpuri pământene (societatea de „rai” anterioară ultimei glaciaţiuni) şi din alte zone ale universului, de unde vin spiritele pe Pământ.
Timpurile biblice descriu o omenire aflată la începuturile trărilor sale în vibraţii foarte joase. Timpul vieţii lui Iisus este timpul în care omul ajunsese deja la limita puterii crezute de el a fi imposibil de surmontat, în condiţiile existente în acel moment.
Omenirea nu ştia că poate îndura încă şi mai mult, dar nu numai ca suferinţă, căci nu numai suferinţa doare. Doare mult mai mult ceea ce ascundem în suflet: ruşinea de a nu face faţă neputinţelor pe care le conştientizăm deja – nemaivorbind despre cele pe care le scoate la suprafaţă chiar ceea ce conştientizăm, dacă ne recunoaştem măcar şi o mică parte din toate.
De aceea există spovedania bisericească. Să ne obişnuiască să recunoaştem, să analizăm, să nu mai procedăm ca atare... La început doar în faţa lui Dumnezeu şi a preotului, apoi în faţa familiei, a prietenilor, a colegilor de muncă, a lumii întregi !!! Treptat, de la un ciclu de vieţi la altul. De la un încpeut până la obişnuinţa permanentă.
(Cei care doresc să cunoască modul în care vibraţia medie planetară creşte şi descreşte în moduri puţin percepute în zilele noastre, adresa studiului este: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )
Vibraţia în creştere oferă spiritului condiţii să se alinieze la comportamentul uman local şi momentan, la trăiri şi lucrări de orice fel, obişnuite felului general al epocii de destin. Nu este necesar ca acest comportament să fie de un nivel foarte înalt, ci mediu dezvoltat: spiritual-mental-emoţional, conform cu înţelegerile epocii şi ale sale personale în contextul epocii trăite.
Ştim bine că de-a lungul mai multor mii de ani s-au consemnat astfel de evenimente în viaţa societăţilor, pe care azi le numim psihoze, boli psihice: o gamă largă de manifestări prin care s-a dezvoltat, pe baza neştiinţei şi neadaptării la cerinţele sociale, o întreagă „industrie” speculativă de profil. De fapt, se profită de oameni care nu se împacă nici acum, după destul de multe întrupări în condiţii totuşi decente, cu societatea la a cărei formare au contribuit ei înşişi, şi nu numai ca conducători, ci şi ca susţinători ai conducătorilor, de o parte sau de alta a “baricadelor” sociale.
Într-o societate echilibrată, nu au loc astfel de evenimente spirituale, iar spiritele vor şti acest lucru, indiferent dacă înţeleg în timpul întrupării – sau dincolo de ea – problematica legată de tot felul de greutăţi de adaptare.
Întrucât se discută acum mult despre aşa ceva, în fel şi chip, pe toate canalele de socializare, cred că este cazul să dezvoltăm subiectul şi să creăm legături cu dezvoltări încă şi mai mari, în viitor.
Mă refer la ceea ce se numeşte posedare demonică – nu a poseda, a obţine elemente materiale (bogăţie materială). Iată, şi acesta este un subiect care ar trebui dezvoltat – bogăţia materială: căci dispreţuim materia, însă Creatorii-Coordonatori ai evoluţiilor noastre au toată bogăţia imensităţii Creaţiei lor, dar ei nu o folosesc în interes propriu, în imaginea acelui Dumnezeu care stă, îşi priveşte Creaţia şi nu mai face nimic, aşteptând din partea spiritelor doar să stea în eternitate la picioarele sale şi să-i aducă osanale... Creaţia nu este nici iluzie: Creaţia în sine este trecătoare, însă numai pentru că este mereu remodelată, pentru a fi bază de trăire şi învăţătură valurilor de spirite care intră mereu în evoluţii. Fiecare popor spiritual are particularităţile sale de înaintare în evoluţii, iar Creatorii-coordonatori ţin cont de acest lucru, pentru a le uşura mereu condiţiile de trai pe parcursul primelor etape ale evoluţiilor. Ulterior, când gradul de conştiinţă devine mare, fiecare spirit în parte va participa la o astfel de recomodelare, adaptând totul în mod armonios, după cum au învăţat de la marii lor ajutători. O fac ţinând seama de faptul că armoniile sunt cele în care se ţine cont şi de necesităţile proprii, şi de grup local, şi de împletirea necesităţilor tuturor spaţiilor universice. Experienţa creşte şi spiritele învaţă mereu să-şi diversifice căutările, realizările, căile de protecţie a vieţii şi de dezvoltare a învăţăturilor. Faptul că au de unde alege, din multitudinea formelor diverse ale experienţei lor, schimbă totul în calea spiritelor.
Creaţia noastră, umană, poate fi considerată măruntă şi trecătoare, căci fiecare epocă în parte arată modul în care spiritele se adaptează mereu la condiţiile de vibraţie cosmică şi planetară. Vibraţia impulsionează mereu îmbogăţirea experienţei umane, pe măsura creşterii puterii energetice interioare a spiritelor creatoare. Ajutătorii cu experienţă bogată sunt pretutindeni, tocmai pentru a ajuta la aplicarea învăţăturilor.
Trăirea în mijlocul unei diversităţi uluitoare de spirite, aflate pe trepte foarte diferite de evoluţie creează îmbogăţirea experienţei totale a tuturor. Iată de ce suntem puşi, pe măsura creşterii puterii noastre interioare, în faţa călătoriilor regresive: una dintre necesităţile târziu conştientizate ale unor astfel de călătorii în mijlocul unor grupuri foarte numeroase de spirite, este aceea de a îmbogăţi experienţa proprie şi de grup, prin diversitatea căilor de manifestare a aceluiaşi element. Nu are loc o uniformizare niciodată, dezvoltările şi diversificările în continuare pornesc de la adaptarea experienţei propriilor la conjuncturile social-spirituale locale. După care schimbul de experienţă continuă, prin împletirea tuturor manifestărilor, fără ca vreun spirit să-şi piardă vreodată individualitatea, autenticitatea...
Dar la început este greu să facem faţă în primul rând la o asemenea aglomeraţie planetară – ceea ce nu presupune abandonarea unor asemenea căi de autocunoaştere. Căci da! spiritele nu-şi conştientizează la început forţele şi experienţa în folosirea forţelor lor, sunt dezorientate, însă coordonatorii evoluţiilor lor ştiu bine că pot susţine asemenea experienţe, din care se vor cunoaşte pe ele înseşi. Mai mult: vor putea în viitor să înţeleagă bine şi alte spirite care ajung să se manifeste în acest fel. Şi mai ales: să le ajute.
Să avem în vedere acest lucru, când discutăm despre neputinţele de început ale spiritelor aflate în evoluţii.
Modul în care reuşim să ne adaptăm la variaţiile vibraţiei medii planetare arată experienţa totală a grupurilor de spirite care evoluează pe pământ, ca oameni. Dar şi a oricăror alte vieţuitoare planetare, care au şi ele înaintările lor, chiar dacă omul nu le studiază şi astfel le înţelege mai greu sau aproape de loc.
Tocmai despre o formă a acestor feluri de adaptări este vorba acum, în această expunere.
Ce numim posedare este de fapt cu totul altceva.
Mai întâi să discutăm la modul general, apoi o să aduc în discuţie câteva elemente care fac o deschidere către studii ulterioare, ample, mult mai profunde, ale realităţii noastre de întrupare şi trăire aici, pe Pământ.
Astfel de manifestări apar cu siguranţă în anumite condiţii de evoluţie, însă foarte rar, şi numai în evoluţiile de început ale spiritelor. Dar orice spirit trebuie să trăiască în astfel de condiţii, măcar şi o singură dată în viaţa sa eternă, pentru a înţelege ce trebuie să facă, cum trebuie să procedeze pentru a căuta învăţături, aplicaţii, obişnuiri ; pentru ca, trăind oricând în astfel de condiţii, să nu mai aibă astfel de manifestari – hai să le numim: haotice. Astfel de condiţii sunt următoarele de regulă, în aceasta zonă a universului:
– vibraţia medie planetară joasă, cu variaţii foarte puternice de la o perioadă scurtă de timp la alta: anual, luna, săptămânal, zilnic, chiar de la o perioadă a zilei – imedial la cea următoare;
– o aglomeraţie planetară nu numai la nivel de biosistem planetar (vegetale şi animale, după cum le cunoaştem şi noi, azi), ci şi o aglomeraţie de blocuri spirituale în întrupare în acelaşi fel de corpuri, în cadrul aceleiaşi specii ; de grupuri în cadrul blocurilor spirituale cu diferenţe foarte mari de comportament, dar suportabile.
Spiritele care se află pentru prima dată într-o astfel de situaţie îşi pot pierde repede încrederea de sine şi în astfel de situaţie există două perspective: dezolarea şi agresivitatea. Majoritatea devin agresive şi, confundând toleranţa spritelor care şi-au învăţat lecţia cu slăbiciune spirituală din care cauză nu ucid, nu mint, nu înşeală, nu dispreţuiesc, agresivitatea le creşte proporţional cu amploarea condiţiilor dezorientante;
– structurile sociale ale societăţii în mijlocul căreia s-au născut, nu creează şi nu susţin toleranţa, înţelegerea, răbdarea: toate aceste atitudini sunt lăsate în latenţă de conducerile unor astfel de societăţi. După agresivitatea obişnuită, mai mare sau mai mică, a spiritelor, nu numai că uneori o astfel de societate nu le încurajează, dar alteori ajunge chiar să le submineze. Cu o mână construiesc de ochii lumii, cu cealaltă mai putenică distrug. Într-o asemenea societate, pe de o parte mulţi membrii nu îşi pot dezvolta propria personalitate, pe de altă parte nu au experienţă pentru a-şi croi o viaţa normală, liniştită, omenească, în orice fel de condiţii s-ar naşte.o astfel de experienţă este de abia în formare. Dacă s-ar naşte în familii bogate, totul – până la a fi spălat, încălţat, îmbrăcat de alţii, de servitori – s-ar rezolva, ştim bine asta. În acest fel s-a dezvoltat societatea omenească în ultimele milenii, pe munca furată din cauza neacceptării propriei prestări de muncă fizică, dispreţuită profund: dar preţuind produsele ei, într-o lume în care fără ele nu se poate supravieţui.
Împletirea pretenţiilor excesive cu necesităţile exacerbate şi ele din intuiţii ale unor timpuri trecute de care însă nu-şi mai aduc aminte, conduce la mecanisme ale adevăratei alterări ale conştiinţei umane. Căci omul nu este pe deplin conştient de manifestările sale haotice într-o astfel de situaţie. Legile, poruncile aşa-zis dumnezeieşti, au la bază o medie de manifestare umană, dar ceea ce a alterat societatea umană nu se află cuprins în interiorul lor: să nu obligi pe altul să muncească pentru tine. A fost ocolită cu grijă, căci toate legile umane sunt realizate de conducători care dispreţuiesc munca, „năduşeala” ca atare...
Multe spirite îşi pierd încrederea la un moment dat în astfel de condiţii, urmând însă să şi-o recupereze pe măsura liniştirii condiţiilor de trai. Manifestările sunt diferite, în funcţie de înclinaţiile spiritelor. Pe de altă parte, structurile corporale pot fi sănătoase, stabile, dar unele spirite nu sunt obişnuite încă să lucreze cu ele, să trăiască cu ele în conjuncturile zilnice. Destinul le cere s-o facă, în situaţia în care ei chiar au condiţii optime pentru astfel de desfăşurări. Intrat cu hotărâre în întrupare în astfel de conditii, conştientul diurn însă poate refuza complet să trăiască în asemenea condiţii planetare, sociale şi corporale în acelaşi timp. De aceea spiritul puternic se manifestă după voinţa lui, în pofida corpului şi împotriva seturilor de ordonări ale societăţii, prin care aceasta îl obligă la un fel de trăire neacceptat de el.
Astfel de oameni nu se pot adapta condiţiilor de sărăcie, de stres, de muncă manuală, de acoperire a voinţei de către voinţa altor semeni. Alţii pot fi apatici, şi pot rămâne în acest fel mare parte sau chiar toată viaţa lor – indiferent de lungimea ei.
Astfel de evenimente în viaţa omului se petrec chiar dacă vibraţia medie planetară mică devine cu timpul o stare obişnuită, cum era în acele timpuri pe care le numim antice. Ulterior ea a început să crească, ca urmare a lucrării energetice realizată de Iisus Christos. Însă spiritele se confruntă cu o altă greutate – variaţiile puternice care survin la creşterea vibraţiei planetare: variaţii mici sau mari de la o perioadă scăzută de timp la alta crează nesiguranţă şi stres. Comparaţia interioară apare faţă de obişnuinţele de trăire din alte timpuri pământene (societatea de „rai” anterioară ultimei glaciaţiuni) şi din alte zone ale universului, de unde vin spiritele pe Pământ.
Timpurile biblice descriu o omenire aflată la începuturile trărilor sale în vibraţii foarte joase. Timpul vieţii lui Iisus este timpul în care omul ajunsese deja la limita puterii crezute de el a fi imposibil de surmontat, în condiţiile existente în acel moment.
Omenirea nu ştia că poate îndura încă şi mai mult, dar nu numai ca suferinţă, căci nu numai suferinţa doare. Doare mult mai mult ceea ce ascundem în suflet: ruşinea de a nu face faţă neputinţelor pe care le conştientizăm deja – nemaivorbind despre cele pe care le scoate la suprafaţă chiar ceea ce conştientizăm, dacă ne recunoaştem măcar şi o mică parte din toate.
De aceea există spovedania bisericească. Să ne obişnuiască să recunoaştem, să analizăm, să nu mai procedăm ca atare... La început doar în faţa lui Dumnezeu şi a preotului, apoi în faţa familiei, a prietenilor, a colegilor de muncă, a lumii întregi !!! Treptat, de la un ciclu de vieţi la altul. De la un încpeut până la obişnuinţa permanentă.
(Cei care doresc să cunoască modul în care vibraţia medie planetară creşte şi descreşte în moduri puţin percepute în zilele noastre, adresa studiului este: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )
Vibraţia în creştere oferă spiritului condiţii să se alinieze la comportamentul uman local şi momentan, la trăiri şi lucrări de orice fel, obişnuite felului general al epocii de destin. Nu este necesar ca acest comportament să fie de un nivel foarte înalt, ci mediu dezvoltat: spiritual-mental-emoţional, conform cu înţelegerile epocii şi ale sale personale în contextul epocii trăite.
Ştim bine că de-a lungul mai multor mii de ani s-au consemnat astfel de evenimente în viaţa societăţilor, pe care azi le numim psihoze, boli psihice: o gamă largă de manifestări prin care s-a dezvoltat, pe baza neştiinţei şi neadaptării la cerinţele sociale, o întreagă „industrie” speculativă de profil. De fapt, se profită de oameni care nu se împacă nici acum, după destul de multe întrupări în condiţii totuşi decente, cu societatea la a cărei formare au contribuit ei înşişi, şi nu numai ca conducători, ci şi ca susţinători ai conducătorilor, de o parte sau de alta a “baricadelor” sociale.
Într-o societate echilibrată, nu au loc astfel de evenimente spirituale, iar spiritele vor şti acest lucru, indiferent dacă înţeleg în timpul întrupării – sau dincolo de ea – problematica legată de tot felul de greutăţi de adaptare.
SĂ DESCHIDEM CÂTEVA CĂI DE CUNOAŞTERE ÎN PLUS CĂTRE STUDII APROFUNDATE
De ce este un astfel de fenomen considerat, din cele mai vechi timpuri: posedare?
Noi am discutat aici despre ceea ce se numeşte posedare demonică (manifestare urâtă, dizgraţioasă, lipsită de demnitate), însă literatura ezoterică menţionează şi posedări benefice pentru umanitate – aşa cum descrie Rudolf Steiner o schimbare de spirit pentru acelaşi corp al lui Iisus Christos, în preajma vârstei adolescenţei. Lucru care, iertată să fiu, pe mine nu m-a convins atunci când am pătruns în lumea mai profundă.
Ce se numea de fapt „posedare”: manifestarea unui alt spirit în locul în locul celui care s-a întrupat iniţial, după forţele sale interioare şi conform moştenirii sale parentale. O asemenea idee denotă multe lucruri referitoare la cunoştinţele reale – chiar dacă pe alocuri cu confuzii, după multe milenii de la pierderea capacităţilor plenare, general-populare (ale întregii omeniri) care formaseră cândva cunoaşterea lumii:
– cunoaşterea străveche a întrupării spiritului – negată sau ocolită de ştiinţele contemporane;
– cunoaşterea existenţei mai multor canale de convergenţă către acelaşi trup: părţi extrem de subtile ale unor structuri adiacente universurilor care participă la întrupare;
– denotă însă în aceeaşi măsură confuzie între folosirea canalelor de convergenţă la întrupare şi structura proprie de autostabilizare vibraţională (bandă, calotă, pată, punct de autostabilizare vibraţională). Conform funcţionării acestei structuri planetare – parte a sistemului matriceal planetar – mai multe spirite de vibraţie asemănătoare îşi stabilizează vibraţia proprie prin călătorie astrală (prin somn) în structura proprie: prin desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, atunci când sistemul îşi pierde din vibraţia lui medie optimă pentru derularea activităţilor curente (oboseşte). O asemenea structură este folosită în mod unitar de toate spiritele aceluiaşi grup spiritual, dar şi de către grupuri spirituale cu vibraţie asemănătoare: de regulă parcurgând aceeaşi treaptă de evoluţie personală. (câteva detalii în plus se pot studia la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/autostabilizare-vibrationala/ )
Dar o asemenea confuzie era cât se poate de normală la vremea în care apar informaţiile biblice, spre exemplu. Preoţii egipteni ştiau multe lucruri legate de acţiunile spiritului uman şi al mamiferelor în general. Aveau o cunoaştere destul de precisă, moştenită din trecutul în care capacităţile umane mentale erau încă mari. Dar folosirea ei fusese unilaterală, în folosul personal şi politic, departe de ceea ce azi numim: omenie, moralitate, cinste şi corectitudine, pentru dezvoltarea armonioasă, frumoasă, a omenirii. Ceea ce condusese în timp la reducerea cunoaşterii plenare, universale a fenomenelor. Confuziile se datorau experimentărilor pe animale, până să se ajungă la oameni, şi sunt cunoscute în istorie sub numele de mumificare: de fapt legarea spiritului de corpul defunct în scopul folosirii sale, pentru o perioadă scurtă de timp, în interesul propriu (derularea de acţiuni astrale agresive, preluarea cunoştinţelor memorate în corpul astral de către preotul iniţializator, şi altele).
Conform cunoaşterilor epocii, preoţii ştiau bine cel puţin următoarele lucruri legate de spiritualitate:
– fiecare vieţuitoare de pe Pământ reprezenta întruparea unui spirit. Vieţuitoarele mărunte (plante, gâze, păsări) fiind întruparea unui spirit întreg – spiritul fiind ştiut ca fiind o formaţiune de monade care susţin întregul corp, până când fiecare monadă ajunge să aibă şi putere de a-şi susţine propriul corp de materie densă, şi să susţină activităţi complexe. Unele chiar de anvergură galactică – aşa cum erau zeii: entităţile care erau, după părerea lor, atât de elevate, încât nu se oboseau să aibă în vedere oamenii de pe Pământ. Ceea ce spuneau însă oamenilor, poporului îngrădit în cunoaştere şi libertate deopotrivă, era însă total opus. Confundau însă, în încredinţarea lor, nepăsarea cu manifestarea liberului arbitru, drept pentru care considerau că nimeni şi nimic nu le poate reproşa vreodată, ceva;
– ştiau bine că o asemenea împletire de monade era perceptibilă mental ca un mănunchi de raze (de formă conică) cu vârful în „Cer”, la capătul opus, dinspre pământ, aflându-se corpurile umane. Era lăsată pentru ca toate monadele din spirit, la un loc, să capete aceeaşi experienţă, pentru uşurinţa derulării activităţilor, pentru a învăţa să se ajute reciproc.
Cunoaşterea rămasă în ultimele timpuri ale egiptenilor, puţin şi deformat răspândită în popor, preluată şi de iudei în timpul lui Moise, era lacunară şi de aceea făcea loc la numeroase confuzii.
Într-adevăr, spiritele se întrupează în grup de monade, numit spirit şi apoi individual, atunci când ajung la o putere energetică şi experienţă mare de folosire a unui sistem corporal propriu fiecărei monade în parte. Dar în momentul în care încep întrupările individuale, se consolidează numai acea formă de evoluţie pentru multă vreme. Numai ajutătorii foarte înaintaţi au sarcini să ajute spirite fără multă înaintare (pe Pământ: vieţuitoarele până la mamifere). Ei se vor întrupa şi în acest fel, adică într-un singur sistem corporal, alături de vieţuitoarele mărunte, pe care le ajută fără ca acest lucru să dăuneze evoluţiilor lor.
Ceea ce nu este cazul, repet, pentru spiritele care sunt venite pe Pământ prin călătorii spirituale, pentru a-şi cunoaşte neputinţele şi pentru a-şi remodela manifestările către stări calitative superioare. Cele despre care discutăm aici sunt neputinţe de orientare şi de adaptare la condiţiile descrise mai sus.
Astfel erau formate, prin generalizare – şi nu prin aprofundare spirituală – încredinţări eronate în acele timpuri, preluate şi duse din popor în popor, de-a lungul timpurilor, până în zilele noastre.
Am spus că acum doar deschidem discuţiile despre canalele de convergenţă spirituală, prin care se direcţionează radiaţia spiritelor, monadelor către universul material de întrupare. Ele constituie o parte a structurilor material-spirituale de legătură între Universul Spiritual Primar (unde se află, în profunzimea spaţiilor, spiritele care se întrupează) şi universurile materiale de întrupare a spiritelor aflate în evoluţiile lor de început. Vom studia în detaliu, separat, complexitatea sistemelor spirituale formate din: spirit + structura ajutătoare de întrupare (canalele de convergenţă spirituală) + sistemul corporal de reprezentare a forţelor energetice radiante ale monadelor.
Pentru oameni, astfel de canale sunt unice la întrupare, chiar dacă în profunzimile întrupărilor se pot percepe, în anumite condiţii, canalele de întrupare ale fraţilor spirituali cu care fiecare monadă îşi împleteşte strâns activităţile, sarcinile pe parcursul întregului destin.
Vom mai discuta despre toate acestea.
Noi am discutat aici despre ceea ce se numeşte posedare demonică (manifestare urâtă, dizgraţioasă, lipsită de demnitate), însă literatura ezoterică menţionează şi posedări benefice pentru umanitate – aşa cum descrie Rudolf Steiner o schimbare de spirit pentru acelaşi corp al lui Iisus Christos, în preajma vârstei adolescenţei. Lucru care, iertată să fiu, pe mine nu m-a convins atunci când am pătruns în lumea mai profundă.
Ce se numea de fapt „posedare”: manifestarea unui alt spirit în locul în locul celui care s-a întrupat iniţial, după forţele sale interioare şi conform moştenirii sale parentale. O asemenea idee denotă multe lucruri referitoare la cunoştinţele reale – chiar dacă pe alocuri cu confuzii, după multe milenii de la pierderea capacităţilor plenare, general-populare (ale întregii omeniri) care formaseră cândva cunoaşterea lumii:
– cunoaşterea străveche a întrupării spiritului – negată sau ocolită de ştiinţele contemporane;
– cunoaşterea existenţei mai multor canale de convergenţă către acelaşi trup: părţi extrem de subtile ale unor structuri adiacente universurilor care participă la întrupare;
– denotă însă în aceeaşi măsură confuzie între folosirea canalelor de convergenţă la întrupare şi structura proprie de autostabilizare vibraţională (bandă, calotă, pată, punct de autostabilizare vibraţională). Conform funcţionării acestei structuri planetare – parte a sistemului matriceal planetar – mai multe spirite de vibraţie asemănătoare îşi stabilizează vibraţia proprie prin călătorie astrală (prin somn) în structura proprie: prin desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, atunci când sistemul îşi pierde din vibraţia lui medie optimă pentru derularea activităţilor curente (oboseşte). O asemenea structură este folosită în mod unitar de toate spiritele aceluiaşi grup spiritual, dar şi de către grupuri spirituale cu vibraţie asemănătoare: de regulă parcurgând aceeaşi treaptă de evoluţie personală. (câteva detalii în plus se pot studia la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/autostabilizare-vibrationala/ )
Dar o asemenea confuzie era cât se poate de normală la vremea în care apar informaţiile biblice, spre exemplu. Preoţii egipteni ştiau multe lucruri legate de acţiunile spiritului uman şi al mamiferelor în general. Aveau o cunoaştere destul de precisă, moştenită din trecutul în care capacităţile umane mentale erau încă mari. Dar folosirea ei fusese unilaterală, în folosul personal şi politic, departe de ceea ce azi numim: omenie, moralitate, cinste şi corectitudine, pentru dezvoltarea armonioasă, frumoasă, a omenirii. Ceea ce condusese în timp la reducerea cunoaşterii plenare, universale a fenomenelor. Confuziile se datorau experimentărilor pe animale, până să se ajungă la oameni, şi sunt cunoscute în istorie sub numele de mumificare: de fapt legarea spiritului de corpul defunct în scopul folosirii sale, pentru o perioadă scurtă de timp, în interesul propriu (derularea de acţiuni astrale agresive, preluarea cunoştinţelor memorate în corpul astral de către preotul iniţializator, şi altele).
Conform cunoaşterilor epocii, preoţii ştiau bine cel puţin următoarele lucruri legate de spiritualitate:
– fiecare vieţuitoare de pe Pământ reprezenta întruparea unui spirit. Vieţuitoarele mărunte (plante, gâze, păsări) fiind întruparea unui spirit întreg – spiritul fiind ştiut ca fiind o formaţiune de monade care susţin întregul corp, până când fiecare monadă ajunge să aibă şi putere de a-şi susţine propriul corp de materie densă, şi să susţină activităţi complexe. Unele chiar de anvergură galactică – aşa cum erau zeii: entităţile care erau, după părerea lor, atât de elevate, încât nu se oboseau să aibă în vedere oamenii de pe Pământ. Ceea ce spuneau însă oamenilor, poporului îngrădit în cunoaştere şi libertate deopotrivă, era însă total opus. Confundau însă, în încredinţarea lor, nepăsarea cu manifestarea liberului arbitru, drept pentru care considerau că nimeni şi nimic nu le poate reproşa vreodată, ceva;
– ştiau bine că o asemenea împletire de monade era perceptibilă mental ca un mănunchi de raze (de formă conică) cu vârful în „Cer”, la capătul opus, dinspre pământ, aflându-se corpurile umane. Era lăsată pentru ca toate monadele din spirit, la un loc, să capete aceeaşi experienţă, pentru uşurinţa derulării activităţilor, pentru a învăţa să se ajute reciproc.
Cunoaşterea rămasă în ultimele timpuri ale egiptenilor, puţin şi deformat răspândită în popor, preluată şi de iudei în timpul lui Moise, era lacunară şi de aceea făcea loc la numeroase confuzii.
Într-adevăr, spiritele se întrupează în grup de monade, numit spirit şi apoi individual, atunci când ajung la o putere energetică şi experienţă mare de folosire a unui sistem corporal propriu fiecărei monade în parte. Dar în momentul în care încep întrupările individuale, se consolidează numai acea formă de evoluţie pentru multă vreme. Numai ajutătorii foarte înaintaţi au sarcini să ajute spirite fără multă înaintare (pe Pământ: vieţuitoarele până la mamifere). Ei se vor întrupa şi în acest fel, adică într-un singur sistem corporal, alături de vieţuitoarele mărunte, pe care le ajută fără ca acest lucru să dăuneze evoluţiilor lor.
Ceea ce nu este cazul, repet, pentru spiritele care sunt venite pe Pământ prin călătorii spirituale, pentru a-şi cunoaşte neputinţele şi pentru a-şi remodela manifestările către stări calitative superioare. Cele despre care discutăm aici sunt neputinţe de orientare şi de adaptare la condiţiile descrise mai sus.
Astfel erau formate, prin generalizare – şi nu prin aprofundare spirituală – încredinţări eronate în acele timpuri, preluate şi duse din popor în popor, de-a lungul timpurilor, până în zilele noastre.
Am spus că acum doar deschidem discuţiile despre canalele de convergenţă spirituală, prin care se direcţionează radiaţia spiritelor, monadelor către universul material de întrupare. Ele constituie o parte a structurilor material-spirituale de legătură între Universul Spiritual Primar (unde se află, în profunzimea spaţiilor, spiritele care se întrupează) şi universurile materiale de întrupare a spiritelor aflate în evoluţiile lor de început. Vom studia în detaliu, separat, complexitatea sistemelor spirituale formate din: spirit + structura ajutătoare de întrupare (canalele de convergenţă spirituală) + sistemul corporal de reprezentare a forţelor energetice radiante ale monadelor.
Pentru oameni, astfel de canale sunt unice la întrupare, chiar dacă în profunzimile întrupărilor se pot percepe, în anumite condiţii, canalele de întrupare ale fraţilor spirituali cu care fiecare monadă îşi împleteşte strâns activităţile, sarcinile pe parcursul întregului destin.
Vom mai discuta despre toate acestea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu