Mă simt datoare să fac câteva precizări privind subiectul cercetării în curs, după care voi răspunde detaliat la întrebările privind relaţia spirit-suflet-corp, relaţia noastră cu decedaţii şi cu ajutătorii astrali desprinşi din rândurile populaţiilor întrupate în sisteme corporale cu corp fizic.
Citiţi şi comentariile de la postarea cu adresa
https://www.blogger.com/comment.g?blogID=2209419348485102612&postID=2848815753527961423
Ambele căi sunt pregătite şi impulsionate azi, prin dezvoltarea sistemului nostru corporal. Să înţelegem că acest sistem corporal este mult mai mult decât credem noi acum, o încredinţare răspândită şi menţinută constant în lume, inconştient de cele mai multe ori. Mulţi terapeuţi au posibilitate de clarviziune şi clarauz, şi au datoria de a cerceta dincolo de cele văzute în planul cunoscut în mod obişnuit: planul luminii radiate prin structurile noastre corporale. Încă ne mai uităm la soarele de pe cer, considerându-l un “zeu”. Încă ne mai uităm la un bec şi credem că Dumnezeu îl aprinde. Bine, nimic nu ar fi fără Dumnezeu, dar nimic nu ar fi în viaţa noastră acum, fără cunoaşterea dusă cu curiozitate de bună credinţă mereu mai departe. Dar sunt multe deosebiri, mai mult sau mai puţin subtile: spunem că subtilul este greu de decelat, dar să nu uităm niciodată că pornind de la grosier, studiind aspectele sale, ajungem treptat către percepţia tuturor subtilităţilor lumii în care trăim.
Să înţelegem că avem un sistem corporal, cu corpuri materiale de diferite frecvenţe ale vibraţiei proprii, însoţit de numeroase alte structuri ajutătoare – şi ele cunoscute, dar confundate cu tot felul de lucruri care depărtează de adevăr şi de împlinirea tuturor sarcinilor sale. Nu avem un singur corp şi până când nu vom accepta acest lucru, nu vom putea accepta şi alte adevăruri privind propria noastră existenţă. Şi propriile noastre activităţi.
Într-adevăr, astazi se consideră de regulă că avem un singur corp care radiază lumină – doar lumină pe diferite frecvenţe, într-un singur câmp, toate cuprinse holografic – e drept – dar unic-structurat într-o hiperstructură globală care mai cuprinde şi subdimensiunile de vibraţii diferite. Astfel se explică faptul că noi înşine suntem matematic cuprinşi în nemişcare într-o spaţio-temporalitate care ne solidifică într-un “noi-în-diferite-ipostaze: inflexibil legaţi în spaţiul strâmt al propriei noastre trăiri singulare.
Este drept, acest lucru îşi are partea sa de adevăr, dar exclude pe rând: memorii active şi latente – cu un graţios joc vălurit de apariţii, retrageri, întăriri, ridicări, folosiri şi refolosiri, apoi spaţii de circulaţie şi circulaţiile în sine – cu evoluţii care se bazează pe libertatea fiecărei monade în parte, îi dezvoltă creativitatea (şi creaţia, bunînţeles) prin diversitate şi profunzime; elimină secvenţialul deosebit de important în evoluţiile micilor noştri confraţi şi ajutorul pe care îl primesc de la noi printr-un du-te-vino etern, pe lângă simultaneitatea felurilor de ajutor prin care are loc, de fapt, îndumnezeirea noastră, hăruirea ale cărei pătrunderi nici nu le putem sesiza din acest univers.
O astfel de viziune poate crea un super-zeu – universul, eliminând Creatorii-dezvoltatori şi mereu-remodelatori după cum cer necesităţile celor ajutaţi: Învăţătorii tuturor, care îşi propun să facă din fiecare monadă un alt creator-dezvoltator, un remodelator priceput şi învăţător pentru mereu alte monade care îi urmează în evoluţii.
Adică acestea fiind tocmai Calea şi Obiectivul (Ţelul) magnific despre care discutăm.
Cu toate acestea, nu discutăm despre noi-în-mai-multe-ipostaze aici, pe Pământ: noi la sfârşitul drumului, noi la începutul drumului, noi în puncte diferite ale aceluiaşi drum. Însă este drept că marii Creatori au disponibilitatea de a fi simultan în mai multe universuri deodată – în toate universurile deodată. Dar noi, spiritele care ne aflăm la începutul evoluţiilor noastre, avem posibilităţi de conştientizare treptată a lumii în care trăim, mai întâi în universurile de trăire foarte uşoară, în timpul învăţăturilor noastre în Universul Astral (separat de corpul nostru astral aflat chiar în acest univers – Universul Fizic, dar cu care se aseamănă şi evidenţiem acest lucru mereu, ca să ajungem să înţelegem deosebirile şi să le folosim ca atare) şi apoi în cel Cauzal (separat de corpul nostru cauzal tot de aici, din Universul Fizic, cu aceleaşi specificări ca şi la Universul Astral). Apoi învăţăm treptat să ne extindem conştiinţa la diferite nivele de vibraţie, în acest univers – Universul Fizic. Însă mai avem multă experienţă de căpătat pentru a ajunge la dimensiunea cunoaşterilor şi aplicaţiilor Fiilor de Dumnezeu (organizatorii, coordonatorii evoluţiilor noastre), mergând însă în pasul pe care ni-l călăuzesc ei, armonizându-ni-l cu ceilalţi din jurul nostru, învăţând astfel să-i ajutăm, şi să ne lăsăm ajutaţi de toţi cei cu care mergem pe acelaşi drum.
Puterea de acest fel se formează astfel treptat, pe calea evoluţiilor progresive: şi primare, şi secundare. Experienţa harică se formează treptat, şi cuprinde învăţătura de deosebire a modestiei – de formarea încrederii în forţele proprii. Amândouă ni se dezvoltă permanent, dar individual, împletindu-se armonios. Ne trebuie amândouă, şi ne trebuie să le înţelegem esenţa şi dezvoltările. Ele merg mână în mână cu formarea încredinţării despre necesitatea creaţiei materiale (foarte important, iar acest aspect se remarcă bine în călătoriile astrale) şi a folosirii ei pe drumul tuturor învăţăturilor noastre. Fără ea nu vom putea niciodată să înaintăm, să oferim experienţa noastră şi celor care vin în urma noastră, în evoluţii. Şi până când nu vom renunţa total la distrugere de orice fel nu vom putea să ne modelăm pe linia simultaneităţii de manifestare în 2 sau mai multe universuri.
Suntem individualităţi care ne mişcăm liber în mediul universic şi inter-universic, cu mişcarea liberă a trupului, a minţii, a sufletului.
Călătoria astrală este un proces complex, care ne relevă multe aspecte ale universurilor şi ale evoluţiilor noastre. Ea se dezvoltă după un anumit program, particular în felul ei fiecărui individ, oferit de sănătatea tuturor corpurilor sale. Corpuri care nu au puteri foarte mari, dar care îşi capătă treptat aceste puteri. Pe de o parte prin însănătoşirea structurilor corporale ca urmare a creşterii vibraţiei medii galactice (stelare şi planetare), o vibraţie crescută care oferă în mod arhetipal (din structuri existente în stare latentă – ca un balon neumflat) posibilitatea de a se dezvolta pe măsura aprovizionării cu fluxuri de vibraţie din ce în ce mai înaltă. Dar totul se petrece treptat, obişnuind spiritele care au mai puţină experienţă să se adapteze transformărilor încet, pe măsura asimilărilor transformărilor la nivel mediu-planetar: adică incluzând aici absolut toate vieţuitoarele planetare – nu numai omul.
Să ţinem astfel cont că nu suntem singuri pe Pământ. Iar coordonatorii de evoluţii, precum şi ajutătorii noştri astrali ţin cont de tot ceea ce se află în jurul nostru: văzute şi nevăzute de noi.
Iubite şi neiubite de noi.
Ceea ce trebuie să facem este să ne folosim de toate stadiile de dezvoltare a corpurilor noastre. Să folosim tot ceea ce putem fiecare dintre noi, în orice moment, fără să ne forţăm şi fără să sărim peste etape. Să ne pregătim pentru etapele următoare, dacă aflăm despre ele. Să nu le negăm, să nu obligăm pe alţii să şi le înăbuşe – fie grosolan, fie subtil.
Să facem permanent o folosire totală a forţelor pe care le avem: şi cele cunoscute bine, obişnuite, şi cele aflate pe cale să se dezvolte. Încă nu sunt cele noi în formă de utilizare? Nu are nimc, ne interesăm de ele, de diferite aspecte ale lor, de tot felul de învăţături complexe care există cu siguranţă în mediul nostru de trai. Cele cunoscute şi folosite de noi le folosim corect şi complet? Suntem siguri de acest lucru? Să ne interesăm, poate avem şi alte lucruri de învăţat…
Vom mai discuta despre acest aspect.
Citiţi şi comentariile de la postarea cu adresa
https://www.blogger.com/comment.g?blogID=2209419348485102612&postID=2848815753527961423
Ambele căi sunt pregătite şi impulsionate azi, prin dezvoltarea sistemului nostru corporal. Să înţelegem că acest sistem corporal este mult mai mult decât credem noi acum, o încredinţare răspândită şi menţinută constant în lume, inconştient de cele mai multe ori. Mulţi terapeuţi au posibilitate de clarviziune şi clarauz, şi au datoria de a cerceta dincolo de cele văzute în planul cunoscut în mod obişnuit: planul luminii radiate prin structurile noastre corporale. Încă ne mai uităm la soarele de pe cer, considerându-l un “zeu”. Încă ne mai uităm la un bec şi credem că Dumnezeu îl aprinde. Bine, nimic nu ar fi fără Dumnezeu, dar nimic nu ar fi în viaţa noastră acum, fără cunoaşterea dusă cu curiozitate de bună credinţă mereu mai departe. Dar sunt multe deosebiri, mai mult sau mai puţin subtile: spunem că subtilul este greu de decelat, dar să nu uităm niciodată că pornind de la grosier, studiind aspectele sale, ajungem treptat către percepţia tuturor subtilităţilor lumii în care trăim.
Să înţelegem că avem un sistem corporal, cu corpuri materiale de diferite frecvenţe ale vibraţiei proprii, însoţit de numeroase alte structuri ajutătoare – şi ele cunoscute, dar confundate cu tot felul de lucruri care depărtează de adevăr şi de împlinirea tuturor sarcinilor sale. Nu avem un singur corp şi până când nu vom accepta acest lucru, nu vom putea accepta şi alte adevăruri privind propria noastră existenţă. Şi propriile noastre activităţi.
Într-adevăr, astazi se consideră de regulă că avem un singur corp care radiază lumină – doar lumină pe diferite frecvenţe, într-un singur câmp, toate cuprinse holografic – e drept – dar unic-structurat într-o hiperstructură globală care mai cuprinde şi subdimensiunile de vibraţii diferite. Astfel se explică faptul că noi înşine suntem matematic cuprinşi în nemişcare într-o spaţio-temporalitate care ne solidifică într-un “noi-în-diferite-ipostaze: inflexibil legaţi în spaţiul strâmt al propriei noastre trăiri singulare.
Este drept, acest lucru îşi are partea sa de adevăr, dar exclude pe rând: memorii active şi latente – cu un graţios joc vălurit de apariţii, retrageri, întăriri, ridicări, folosiri şi refolosiri, apoi spaţii de circulaţie şi circulaţiile în sine – cu evoluţii care se bazează pe libertatea fiecărei monade în parte, îi dezvoltă creativitatea (şi creaţia, bunînţeles) prin diversitate şi profunzime; elimină secvenţialul deosebit de important în evoluţiile micilor noştri confraţi şi ajutorul pe care îl primesc de la noi printr-un du-te-vino etern, pe lângă simultaneitatea felurilor de ajutor prin care are loc, de fapt, îndumnezeirea noastră, hăruirea ale cărei pătrunderi nici nu le putem sesiza din acest univers.
O astfel de viziune poate crea un super-zeu – universul, eliminând Creatorii-dezvoltatori şi mereu-remodelatori după cum cer necesităţile celor ajutaţi: Învăţătorii tuturor, care îşi propun să facă din fiecare monadă un alt creator-dezvoltator, un remodelator priceput şi învăţător pentru mereu alte monade care îi urmează în evoluţii.
Adică acestea fiind tocmai Calea şi Obiectivul (Ţelul) magnific despre care discutăm.
Cu toate acestea, nu discutăm despre noi-în-mai-multe-ipostaze aici, pe Pământ: noi la sfârşitul drumului, noi la începutul drumului, noi în puncte diferite ale aceluiaşi drum. Însă este drept că marii Creatori au disponibilitatea de a fi simultan în mai multe universuri deodată – în toate universurile deodată. Dar noi, spiritele care ne aflăm la începutul evoluţiilor noastre, avem posibilităţi de conştientizare treptată a lumii în care trăim, mai întâi în universurile de trăire foarte uşoară, în timpul învăţăturilor noastre în Universul Astral (separat de corpul nostru astral aflat chiar în acest univers – Universul Fizic, dar cu care se aseamănă şi evidenţiem acest lucru mereu, ca să ajungem să înţelegem deosebirile şi să le folosim ca atare) şi apoi în cel Cauzal (separat de corpul nostru cauzal tot de aici, din Universul Fizic, cu aceleaşi specificări ca şi la Universul Astral). Apoi învăţăm treptat să ne extindem conştiinţa la diferite nivele de vibraţie, în acest univers – Universul Fizic. Însă mai avem multă experienţă de căpătat pentru a ajunge la dimensiunea cunoaşterilor şi aplicaţiilor Fiilor de Dumnezeu (organizatorii, coordonatorii evoluţiilor noastre), mergând însă în pasul pe care ni-l călăuzesc ei, armonizându-ni-l cu ceilalţi din jurul nostru, învăţând astfel să-i ajutăm, şi să ne lăsăm ajutaţi de toţi cei cu care mergem pe acelaşi drum.
Puterea de acest fel se formează astfel treptat, pe calea evoluţiilor progresive: şi primare, şi secundare. Experienţa harică se formează treptat, şi cuprinde învăţătura de deosebire a modestiei – de formarea încrederii în forţele proprii. Amândouă ni se dezvoltă permanent, dar individual, împletindu-se armonios. Ne trebuie amândouă, şi ne trebuie să le înţelegem esenţa şi dezvoltările. Ele merg mână în mână cu formarea încredinţării despre necesitatea creaţiei materiale (foarte important, iar acest aspect se remarcă bine în călătoriile astrale) şi a folosirii ei pe drumul tuturor învăţăturilor noastre. Fără ea nu vom putea niciodată să înaintăm, să oferim experienţa noastră şi celor care vin în urma noastră, în evoluţii. Şi până când nu vom renunţa total la distrugere de orice fel nu vom putea să ne modelăm pe linia simultaneităţii de manifestare în 2 sau mai multe universuri.
Suntem individualităţi care ne mişcăm liber în mediul universic şi inter-universic, cu mişcarea liberă a trupului, a minţii, a sufletului.
Călătoria astrală este un proces complex, care ne relevă multe aspecte ale universurilor şi ale evoluţiilor noastre. Ea se dezvoltă după un anumit program, particular în felul ei fiecărui individ, oferit de sănătatea tuturor corpurilor sale. Corpuri care nu au puteri foarte mari, dar care îşi capătă treptat aceste puteri. Pe de o parte prin însănătoşirea structurilor corporale ca urmare a creşterii vibraţiei medii galactice (stelare şi planetare), o vibraţie crescută care oferă în mod arhetipal (din structuri existente în stare latentă – ca un balon neumflat) posibilitatea de a se dezvolta pe măsura aprovizionării cu fluxuri de vibraţie din ce în ce mai înaltă. Dar totul se petrece treptat, obişnuind spiritele care au mai puţină experienţă să se adapteze transformărilor încet, pe măsura asimilărilor transformărilor la nivel mediu-planetar: adică incluzând aici absolut toate vieţuitoarele planetare – nu numai omul.
Să ţinem astfel cont că nu suntem singuri pe Pământ. Iar coordonatorii de evoluţii, precum şi ajutătorii noştri astrali ţin cont de tot ceea ce se află în jurul nostru: văzute şi nevăzute de noi.
Iubite şi neiubite de noi.
Ceea ce trebuie să facem este să ne folosim de toate stadiile de dezvoltare a corpurilor noastre. Să folosim tot ceea ce putem fiecare dintre noi, în orice moment, fără să ne forţăm şi fără să sărim peste etape. Să ne pregătim pentru etapele următoare, dacă aflăm despre ele. Să nu le negăm, să nu obligăm pe alţii să şi le înăbuşe – fie grosolan, fie subtil.
Să facem permanent o folosire totală a forţelor pe care le avem: şi cele cunoscute bine, obişnuite, şi cele aflate pe cale să se dezvolte. Încă nu sunt cele noi în formă de utilizare? Nu are nimc, ne interesăm de ele, de diferite aspecte ale lor, de tot felul de învăţături complexe care există cu siguranţă în mediul nostru de trai. Cele cunoscute şi folosite de noi le folosim corect şi complet? Suntem siguri de acest lucru? Să ne interesăm, poate avem şi alte lucruri de învăţat…
Vom mai discuta despre acest aspect.
CERCETAREA MENTALĂ – ECUAŢIE CU MULTE NECUNOSCUTE
Cunoaşterea diferenţelor dintre călătoria astrală şi cercetarea mentală este una dintre aceste pregătiri. Nu sunt deosebite prea mult, de către mulţi oameni care se interesează de călătorii astrale, pentru că în general călătoria astrală are un aspect puţin cunoscut: datorită faptului că structurile corpului astral sunt în obişnuinţa noastră să fie folosite mai mult, mai des, în activităţi emoţionale curente, ieşirea în spaţiul se face în cazul unor oameni mult mai rapid decât la alţii. Trecerea prin acel mult-discutat “tunel” este de fapt o trecere percepută lent – chiar dacă ea este totuşi relativ rapidă – cu o percepţie secvenţială, prin intermediul senzorilor corpului astral. Cele percepute astfel sunt câmpurile energo-materiale stratificate, de vibraţie diferită, ale corpurilor noastre fluidice. Este ca şi cum ai filma cu încetinitorul deplasarea în secţiunea unui vraf de pături, observând schimbările de la una la alta. Atenţia se distribuie de la un strat la altul, percepându-se o trecere lentă, cu aspect de tunel, însoţită de sunet prelung, grav.
Amprentările cuprinse în acest “vraf”, set de “pături” – de care unii oameni trec mai repede, alţii mai lent (de fapt, după cum îi trebuie fiecăruia) – apar în mişcare, aşa cum un film este realizat din secvenţe derulate cu viteze diferite. În acest caz, nu secvenţele se derulează, ci corpul astral, perceptiv, cu selectorii săi de vibraţie (vorbim mai târziu despre ei) care modifică rapid (ca şi în orice moment al trăirilor noastre, dar noi nu conştientizăm acest lucru) vibraţia corpului astral: de la o clipă la alta a acestui parcurs.
Corpurile astrale care au straturi de vibraţii echilibrate şi câmpuri protectoare-hrănitoare de vibraţii armonizate cu corpurile, oferă o trecere rapidă, fără să încetinească cursul rapid al ieşirii. De aceea, în astfel de situaţii, ieşirea nu este percepută “ca la carte”, nici nu este însoţită de sunete, mai ales dacă este linişte în jur. Sunetul, ca şi imaginea distorsionată prin prelungire anormală a cadrelor (ca în filmul în care apar în acelaşi plan toate secvenţele unei mişcări, dezorientarea fiind şi mai puternică atunci când apar doar fragmente de imagine, nerecunoscute de conştient), poate apare de la amprentări, la fel ca şi distorsionările de imagine. La fel ca şi în cazul imaginilor, înregistrarea, memorarea poate să aibă loc pe secvenţe, fragmente fără înţeles pentru conştient. Filmele horror le folosesc, preluate din descrierile sau percepţiile proprii ale realizatorilor, speculând neînţelegerea fenomenelor şi încercarea firească a omului de a găsi răspunsuri la întrebările conştienţei sale.
Sunetul de dangăt de clopot (a înmormântare, “într-o dungă” cum spune românul) este prelungirea normală (chiar dacă anormală pentru obişnuinţa omului din stare de trezie) la vibraţii mai lente, în cadrul aceleiaşi forme de deplasare. Atenţia conştientului este atrasă de cele văzute şi auzite astfel, de aceea are loc o încetinire la intervale mici, dar neregulate, mărind starea de anxietate care poate să întrerupă chiar ieşirea. De aceea este bine să ne descriem experienţele şi înţelegerile, pentru a înlătura semenilor noştri starea de confuzie, frică, încredinţările religioase care pomenesc de păcat şi pedeapsă, etc.
Aşadar – nimic terifiant de fapt. Sunetele din jur, sunetele amprentărilor – toate se împletesc într-un mod fizic foarte normal, oferind o rezultantă normală. Omul însă cunoaşte prea puţin în acest moment din fizica câmpurilor noastre, şi chiar dacă învaţă ceva fizică la şcoală, nu face legături între fenomenele cu care se confruntă şi suma cunoaşterilor sale din societatea în care s-a născut. Astfel rezultă frică, speculată intens, cu mai mult sau mai puţină conştienţă, de diverse facţiuni sociale şi politice.
Să iertăm şi să mergem mai departe, explicând şi altora, demontând frica – fără să uităm să fim echilibraţi chiar în planul curajului, în viaţa fizică: căci putem da peste urs în pădure şi nu suntem atât de înaintaţi ca şi părintele Arsenie Boca, să vorbim ursului să-şi vadă de drum!!!
În schimb, dacă avem grijă să fim curaţi, să ne înconjurăm de lumină şi culoare, să avem lucruri curate toate aceste percepţii se vor diminua considerabil. Dacă oamenii cu care trăim sau lucrăm sunt şi ei la fel de curaţi, atunci amprenta va fi de vibraţie armonizată cu amprenta noastră şi nu vom fi deranjaţi. Este drept, mediul social este aşa cum îl ştim – destul de neprielnic armoniei pe care ne-o dorim. De aceea nu trebuie să ne speriem de astfel de situaţii, ci doar să recepţionăm informaţiile şi să ne luăm noi înşine măsuri de precauţie pentru o purificare periodică de înaltă vibraţie.
Mergeţi cu o legătură de clopoţei de vânt prin toată casa, periodic (la fel cum merge preotul cu cădelniţa prin biserică), mergeţi prin toată casa cu un vas în care ardeţi tămâie (ca să nu fie necesar să se umple chiar toată casa cu fum dintr-un singur colţ, în situaţiile în care în familie avem oameni sensibili) şi puneţi pastile-lumânări în colţurile mai întunecate ale casei (apartamentului).
Să trecem şi la activitatea mentală.
Foarte importantă.
Cei care fac meditaţie de relaxare ştiu bine că li se spune să aducă lumina în spaţiul minţii şi al locului lor de şedere. De fapt: să o perceapă clar – pentru că, de regulă, nu conştientizăm că lumina este permanent în spaţiile care ne înconjoară. Doar senzorii corpului nostru fizic nu îi percep rapid existenţa. De aceea clopoţeii de vânt, tămâia (atenţie, nu orice beţişoare parfumate sunt de vibraţie înaltă! Ele sunt asfalt aromatizat, pot să miroasă bine, estompând mirosurile naturale ale trupurilor noastre, dar nu le lăsaţi mult timp să ardă, maximum un centimetru din ele, după care vă sfătuiesc să le stingeţi. Sau să folosiţi tămâie, smirna). Lumânările şi clopoţeii (nu muzica orchestrală, fie ea plăcută, liniştitoare) purifică spaţiul fizic şi eteric, maximum astral (emoţional) dar de cele mai multe ori se estompează undeva între spaţiile astral-mental, din cauza gălăgiei şi poluării urbane de fond.
Activitatea mentală însă linişteşte puternic emoţionalul, căci corpul mental are vibraţie mai înaltă decât corpul astral, şi ele sunt de aceeaşi natură, influenţându-se rapid şi total. De aceea este greşit să se considere corpul mental şi percepţiile mentale o activitate derizorie a spiritului. Vom discuta îndelung în acest an despre cercetarea mentală umană în diferite epoci pământene şi vom înţelege pe îndelete multe lucruri care îi sunt specifice.
Ea face legătura cu vederea oculară (fizică), căci se sprijină pe percepţiile vizuale în primul rând, ca experienţă vizuală generală a spiritului şi în sine, ca activitate de foarte mare complexitate: obişnuită în etapele anterioare de evoluţie a omenirii, chiar aici pe Pământ, milioane de ani înainte de ultima glaciaţiune – şi chiar o vreme după glaciaţiune, deşi în descreştere rapidă. Din obişnuinţă, omul foloseşte instinctiv vederea, apoi auzul, mirosul şi vibraţia.
Viziunea mentală a luminii este de fapt o conştientizare şi o intensificare a folosirii luminii mentale în momentul conştientizării ei, care purifică astfel şi ea: căci aduce vibraţii puternice: şi ca intensitate, şi de înaltă frecvenţă a vibraţiei. Ea formează imagini nu numai pe un ecran mental, care poate concentra fluxul de radiaţie doar pe o porţiune, care să radieze şi să se împrăştie la rândul său sferic. Mergeţi mai departe cu exerciţiul în percepţie sferică direct, de jur-împrejur, unde sfericul trebuie să cuprindă şi pământul de sub picioare (pentru cei care stau la bloc, extindeţi sfera percepţiei voastre până când ea pătrunde în pământ, dar faceţi acest lucru înafara orelor de somn obişnuit, căci riscaţi să perturbaţi somnul celor din raza voastră de acţiune). Trebuie să conştientizăm un lucru deosebit de important: nu noi creăm – ci doar conştientizăm, ne conştientizăm percepţiile în mediul înconjurător – în câmpul astral-mental pe care începem să-l cunoaşte, să-i cunoaştem particularităţile, funcţionările şi modul în care putem să-l folosim personal.
Ne oprim deocamdată aici – ar fi multe de discutat, dar fiecare postare deschide o linie de atenţionare asupra unui element, care va fi reluat şi dezvoltat ulterior.
Întotdeauna vizunea mentală porneşte instinctiv înaintea călătoriei astrale, şi este un lucru bun, căci ne obişnuieşte din nou cu activitatea mentală – cu care vom face multe, special de multe lucruri în viitor. Ne-am dezobişnuit de ea, în ultimele milenii, dar aceasta nu a fost de loc un lucru rău, greşit răspândit ca urmare a unor prezumtive păcate sau drumuri deviate, ci un lucru, o realitate asumată şi protectoare a vieţii întregii planete – urmare a obişnuinţelor anterioare de înaltă performanţă şi calitate spirituală a omenirii.
Să ne folosim cu încredere de ea în continuare, să nu o desconsiderăm şi să o preţuim ca fiind, la rândul ei, deschizătoare de drumuri astrale. Până când vom ajunge, în viitorul apropiat, ca această activitate mentală să fie unica sursă a creaţiei materiale umane sau, în general, spirituale, pe alte meleaguri ale universului.
Confuzia între cercetarea mentală şi călătoria astrală este un lucru obişnuit, căci ambele au nevoie de starea de frecvenţă cerebrală “alfa” a creierului (frecvenţa de liniştire) şi ambele se pot derula fără conştiinţa mediului în care se află corpul fizic. Percepţiile mentale şi astrale acoperă percepţia fizică (senzaţia biblică de a fi fost “furat” de Dumnezeu la cer). Principalele două deosebiri, din acest punct de vedere al declanşării s-ar trasa pe următoarele linii:
– cercetarea mentală poate să se desfăşoare cu ochii închişi/deschişi, după cum este şi experienţa de concentrare a cercetătorului;
– cercetarea mentală poate să evolueze, în cadrul unei sesiuni de lucru, prin experienţă de lucru până la percepţia unui detaliu din mareea de detalii ale unei viziuni întregi. Poate fi cercetare de eveniment – perceput în direct, dar poate fi menţinută o imagine ca şi o fotografie, în cercetare de detalii, în timp ce restul acţiunilor se derulează natural. Se pierde percepţia în direct, dacă cercetătorul se opreşte la un detaliu, dar se poate reveni ulterior pe firul evenimentului sau în cercetarea obiectului, pentru studiul altor detalii. Călătora astrală urmăreşte evenimentul în direct şi doar dacă este întreruptă datorită unor necesităţi mai mult sau mai puţin voite, se poate relua vizionarea mental prin revenire şi se poate cerceta totul pe îndelete.
Se poate cerceta din călătorie astrală orice eveniment petrecut în spaţiile galactice: pentru majoritatea oamenilor azi şi, cu menţinere la punct fix în spaţiu, orice cercetare în timp. Vom discuta separat despre posibilităţile de accesare a vieţilor anterioare din călătorie astrală. Cercetarea mentală presupune menţinerea în corp fizic cu obişnuinţa perceperii mentale (cu ochii închişi sau deschişi) a universului înconjurător sau a timpurilor trecute, prezente şi viitoare.
De aceea vieţile anterioare se pot viziona mai uşor din călătorie astrală. O astfel de cercetare nu este o călătorie în trecutul efectiv al planetei, ci este o rememorare în detaliu, cursiv, a evenimentelor care au avut loc în trecut. De fapt, este o cercetare mentală din corp astral, şi este necesar să înţelegem bine acest lucru. Voi detalia modul în care au loc cercetările în alte zone ale Universului fizic, apoi din alte universuri: cu alte puteri, specifice unor spirite mult mai evoluate.
Suntem aici pentru a învăţa ce este specific acestei zone, acestui loc, punct din univers. Dar în acelaşi timp este necesar să înţelegem şi simultaneitatea unor lucrări, şi nu derulări cu schimbări reale ale timpului trecut. Există cunoaşteri ale unor asemenea elemente de evoluţie, care însă nu ni se potrivesc tuturor. Iar existenţa cunoaşterilor despre ele, în viaţa noastră, deschide drumul înţelegerilor despre continuarea evoluţiilor către alte etape, despre care aflăm la un moment dat: pentru a ne susţine cu avânt, cu curiozitate pe calea care ni se pare acum limitată pe Pământ, despre care oameni interesaţi în stăpânirea prin frică şi deznădejde ne creează în continuare senzaţii de limitare.
Să reflectăm bine, cu modestie, la acest lucru: ce putem şi ce nu putem face aici, pe Pământ, cu puterile pe care le avem acum şi aici. Căci modestia nu limitează – ci echilibrează.
Pe de altă parte, cunoaşterea evenimentelor pe această cale comportă câteva specificităţi. Este foarte adevărat faptul că fiecare eveniment influenţează într-un anumit fel mediul, câmpul. De asemenea, fiecare spirit primeşte informaţii despre eveniment, mai mult sau mai puţin conştient: în calitate de participant la eveniment sau primind informaţii din mediul înconjurător, de la oamenii din jur. Astfel fiecare spirit îşi face o imagine holografică a evenimentelor în cursul, la viteza normală, incluzând şi modurile de percepţie ale celor care au participat fizic în direct sau astral la eveniment. Este drept că nu în orice moment al etapelor planetare corpurile noastre pot departaja realitatea obiectivă de trăirile înregistrate ale celor care au trăit evenimentul. Dar ele sunt înregistrate în toate câmpurile planetare, stratificat, un eveniment peste altul, însă fără să se distrugă unul pe altul. Fiecare câmp înregistrează evenimentele din câmpul universal, ca o funcţionare a unui creier uriaş: a fost denumit biblioteca Akasha – în lb. sanscrită. Furnizează în fiecare clipă informaţii din toate corpurile planetare, în latura obiectivă – nu prin prisma experienţei şi emoţiilor participanţilor.
De aici apare şi confuzia conform căreia cel ce “citeşte” obiectiv o înşiruire de evenimente – o crede personală, o viaţă trăită personal. Vom discuta astfel şi despre cunoaşterea vieţilor noastre anterioare, ca mod de cunoaştere personală, nu obiectiv-structurată în câmpurile care îl formează pe cel general-universal.
– călătoria astrală se detaşează de cercetarea mentală nu numai prin continuitatea trăirii, ci şi prin simţirea mediului de călătorie de la bun început. Călătoria astrală are puterea de a oferi percepţii simultane care, la cercetarea mentală se formează treptat. Liniştirea treptată conduce la detaşarea de corpul fizic, dar totuşi nu până la somnul profund care reprezintă intrarea corpului astral în banda – zona, punctul propriu de autostabilizare vibraţională: acolo unde corpul astral îşi recalibrează mereu, în mod natural, vibraţia medie personală.
Desprinderea corpului astral, călătoria sa înafara sistemului corporal este o formă reală şi clară de activitate a corpului astral, necesară autostabilizării vibraţionale proprii, fără de care spiritul şi-ar pierde repede puterea de menţinere în viaţă şi în funcţiunile sale vitale un timp îndelungat.
Astfel de activităţi sunt specifice numai acestei zone a Universului Fizic în care ne aflăm acum, unde 95% din derularea evoluţiilor de pretutindeni este proprie popoarelor rezidente. Evoluăm acum în mediul lor de trai, folosind corpurile lor fizice ca şi cum ar face-o ei, iar pentru acest lucru viaţa noastră este structurată pe calapodul celor cu care ei sunt obişnuiţi – nu noi. Nu asemănător cu ceea ce cunoaştem de „acasă”, din locurile de unde venim noi aici, pe Pământ. Şi învăţăm astfel să facem diferenţierile care ne vor ajuta să cunoaştem specificul fiecărei zone în parte, să ne amintim să facem astfel de diferențieri mereu, indiferent de frecvenţele diferite ale vibraţiei planetare, de-a lungul epocilor planetare. Şi treptat vom reuşi.
Doar aprox. 5% din timpul total de evoluţii rezidenţii ies din linia de evoluţii proprii prin corp fizic, pentru a rămâne în corp astral, de unde urmăresc manifestările noastre, ale ajutătorilor lor. În acest fel, ajutătorii lor evoluează singuri, îşi derulează trăirile între ei, trăiri pentru care vin din străfundurile universului sau din alte universuri, aşa cum tot discutăm.
Corpurile pe care le folosim noi sunt corpurile constituite special pentru rezidenţi, iar prin intermediul acestor corpuri ne-am îmbogăţit cunoaşterile, experienţa noastră – cu modul lor de manifestare, din care i-am ajutat mult timp: până doar cu puţin timp după ultima glaciaţiune. Astfel de situaţie este creată special pentru a menţine o linie de legătură permanentă cu ei. Căci din corpurile lor astrale, ca entităţi astrale, ne urmăresc şi fac cunoştinţă cu manifestările noastre: şi astfel învaţă din experienţa noastră să NU facă ceea ce facem noi rău, acum. Învaţă – şi vor învăţa în continuare în multe alte feluri, să se ferească să ajungă la conflictele care ne-au măcinat pe noi timp de câteva milenii: să nu-şi distrugă semenii, să nu distrugă natura, să protejeze toate vieţuitoarele planetare.
De aceea corpurile noastre au o calitate medie a deschiderilor – după cum sunt şi înţelegerile spiritelor rezidente – dar spiritele mai înaintate cum sunt ajutătorii au o calitate mai înaltă a puterilor spirituale. Folosind astfel de corpuri, noi, ajutătorii, avem o rezistenţă în trăire mult mai mare decât ar fi avut rezidenţii, dacă ar fi trăit în condiţiile pe care le-am trăit noi, de-a lungul ultimelor milenii. Pentru că rezidenţii ar fi desfăşurat doar activităţi normale, desfăşurate doar creativ şi relaţional, dacă ar fi evoluat doar ei, alături numai de o parte a ajutătorilor lor – primarii galactici şi secundarii. Ar fi avut manifestări conştiente, echilibrate, normale chiar pentru etape de vibraţie planetară joasă. Gama activităţilor ar fi fost restrânsă, la tot ceea ce este creativ azi din cele cunoscute de noi, şi nimic distructiv, iar acest lucru este propriu doar rezidenţilor din această zonă a Universului Fizic, căci ei nu ştiu acum decât să lucreze pentru a crea. Vom mai discuta în cursul anului despre acest aspect.
Structurile planetare (zona de autostabilizare vibraţională, celulele de stabilizare vibraţională din matricile galactice) ajută şi ele spiritele să-şi prelungească viaţa şi activitatea pe Pământ. De aceea este bine să înţelegem clar că există chiar o astfel de desprindere a corpului astral şi, indubitabil, de călătorie ca termen natural complex de echilibrare vibraţională periodică. Există astfel de structuri, există posibilităţi naturale de folosire, care – pentru un cunoscător, nu mai formează nici un dubiu privitor la astfel de structuri şi manifestări. Este drept, sunt puţin perceptibile în mod curent pentru noi acum, dar ele sunt cunoscute şi înţelese de milenii. Şi chiar din ultimele milenii au fost lăsate moştenire astfel de informaţii despre ele pentru noi, urmaşii, pe diferite căi: bazoreliefuri, picturi, elemente de arhitectonică, etc.
Vom dezbate astfel de moşteniri, pas cu pas şi vom înţelege mult mai clar cele pe care le-am moştenit şi pe care le-au interpretat unii dintre noi drept legături cu fiinţe fizice extraterestre sau dovezi ale unor posedări ale oamenilor de către fiinţe astrale venite din străfundurile unui cosmos puţin înţeles deocamdată.
Astfel înţelegem cum stau lucrurile aici, în acest punct al universului, departajând existenţial lucrurile de intuiţiile şi memorările noastre din alte diverse locuri din univers: din călătoria noastră până aici, pe Pământ sau chiar de acasă. Căci vibraţia din ce în ce mai înaltă ajută la regăsirea unor amintiri mai vechi, iar cele pe care astfel le învăţăm acum ne vor ajuta să deosebim amintirile de realitatea obiectivă din teritorii.
(Pentru studii:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html)
Este bine să facem călătorii astrale odihniţi, altfel corpul astral se va duce automat către zona de autostabilizare vibraţională proprie, pentru ca acest corp astral, cu funcţionalitate multiplă, să-şi recupereze vibraţia după activităţile zilei. După somn, sau în condiţiile omului odihnit, călătoria astrală poate să se susţină singură. Cercetarea mentală poate să conducă şi ea, în stare de oboseală, la traversarea rapidă a secvenţelor: mental, astral, de autostabilizare vibraţională – şi să ne trezim… după un pui somn sănătos!!
Însă treptat se formează experienţă solidă prin observarea propriilor simţiri şi reacţii. Mulţi oameni – mai ales aceia care practică meditaţia – fac călătorii astrale destul de des, nu întotdeauna, dar destul de des: fără să ştie, fără să creadă că le fac, căci… nu au perceput nici o trecere prin “tunel”, nu au auzit nici un dangăt de clopot, nu şi-au văzut corpul fizic şi nu au trecut prin zid, admirându-l de sus, aşa cum au auzit/citit că se petrec lucrurile îndeobşte. De fapt, mulţi nu au trecut prin aceste faze, dar ei ştiu bine că au văzut lucruri reale şi doresc sincer să ofere o notă de autenticitate descrierilor lor. Ele sunt oricum autentice. Că avem sau nu avem încredere în noi înşine şi în cei din jur – este altă poveste.
Voi scrie şi câteva sfaturi privind călătoriile astrale şi modul în care trebuie să înţelegem că vedem multe, şi nu mai contează că totul este ceva sau altceva. Cel mai important lucru este că putem vedea ceva, iar în continuare să învăţăm – aşa cum învăţăm întotdeauna să facem primii paşi în orice lucru din viaţa noastră: să notăm, să descriem, să corespondăm, să învăţam din propria experienţă – dar şi a altora – şi încrederea se va forma cu siguranţă, treptat.
Lumea se schimbă, noi putem s-o ajutăm.
Un segment destul de restrâns de oameni pot face – sau vor putea face în viitor – diferenţa între aceste lucruri. Cei care pot face cercetare mentală cu ochii închişi şi cu ei deschişi pot să-şi dea seama repede despre asemenea diferenţe.
SĂ NU UITĂM
Să avem mereu în vedere faptul că nici un fel de cercetare nu se reduce la genul de activitate pe care îl presupune doar călătoria astrală. Fără folosirea echilibrată a tuturor forţelor noastre spirituale nu vom ajunge să derulăm şi să înţelegem (ceea ce este foarte important) ceea ce avem în dorinţele noastre să facem.
Călătoria astrală este un acordaj fin al trăirilor fizice şi mentale deopotrivă. Ea face trecerea de la mintea raţională, rece şi calculată (pe care însă trebuie s-o preţuim, folosind-o la locul şi momentul potrivit) către simţirea, emoţia umană. Este timpul să înţelegem că ceea ce numim “Coborârea minţii în inimă” nu schimbă mentalul cu emoţionalul – exacerbând astfel emoţiile, aşa cum păţesc cei care cred că mintea e rea, mintea nu-i bună, mintea nu-i spirituală. Cei ce-şi preţuiesc mintea vor observa că ea se “înmiluieşte” – adică se umple de milă (milă care şi ea este, Doamne!!.. atât de frecvent dispreţuită..) şi astfel ele ajung să se echilibreze reciproc.
Aşa este. Dacă ne preţuim în egală măsură şi mintea, şi emoţiile, ajungem să ne dăm seama că ele se pot echilibra permanent. Dacă nu – emoţia se aruncă deseori în plăcere exacerbată, dând în patimă şi se susţine, puternică şi agresivă, acaparând mintea care ajunge să o susţină, chiar rafinându-i căile de împătimire, şi nu ne dăm seama prea repede de acest lucru.
Echilibrul mlădiază şi mintea, şi inima. Nu neapărat… creierul şi inima – funcţionarea organelor, funcţionarea tuturor organelor corpului fizic. Sunt unii oameni care alungă aceste expresii, aducând ca argument că spiritualitatea se sprijină pe concepte false, discutând despre o inimă care nu este decât un organ, impulsionat de o chimie aridă + impulsuri electrice provenite de la un creier a cărui activitate se cunoaşte foarte bine acum. Şi atât. Să-i înţelegem şi să-i lăsăm să înţeleagă treptat tot ceea ce se petrece în lumea noastră, a tuturora, pe lângă cele pe care ei le pot azi accepta.
Omul se raportează de regulă mereu la cele văzute, chiar dacă acceptă şi planul celor nevăzute. Nici orientalii nu vorbesc toată-ziua-bună-ziua despre chakre, dar arată undeva pe corpul fizic dacă simt intensificarea energiilor proprii.
Noi vorbim, de fapt, despre plexul corpului eteric (vital) din regiunea inimii şi despre plexurile de aceeaşi natură din regiunea capului: al frunţii şi al coroanei. Activarea lor puternică influenţează întreaga activitate a corpului, a tuturor organelor interne, a tuturor sistemelor de funcţionare interioară şi exterioară: prin activitatea cerebrală şi prin activitatea inimii – centrul propulsor şi susţinător al întregului organism.
Dar nu e numai atât, o impulsionare a funcţiunilor corporale; căci corpul fizic captează energii şi materii de la toate celelalte corpuri fluidice, fără de care corpul fizic nu ar putea nici exista, nici funcţiona. Astfel simţim modul în care ne armonizăm sau nu cu simţirile lumii care ne înconjoară, fie semeni, oameni, fie orice fel de alte vieţuitoare din jurul nostru: fie ele plante sau animale. Percepem cum funcţionează, da! dar mai percepem şi ce simte această lume din jurul nostru. Nu numai că simţim, ci reacţionăm după simţirile altora, chiar dacă nu ştim asta bine. Mintea şi inima nu merg în acelaşi timp, dar se pot ajuta reciproc. Putem simţi furie – dar putem raţiona că nu e furia proprie, căci nu există un motiv atât de mare pentru a avea o reacţie atât de puternică. Şi atunci ne echilibrăm imediat, înainte de a da răspunsul furios. Veţi mai găsi singuri alte înţelegeri.
Călătoria astrală, şi chiar cercetarea mentală, cu experienţă suficientă, conduce la înţelegerea firelor de provenienţă şi de dezvoltare a sentimentelor noastre, fără ca ceva să fie văzut, ci doar „simţit”. Călătoriile astrale pot să fie percepute doar ca simţire, fără să vedem neapărat ceva. Ca un somn din care ne trezim cu senzaţia inefabilă de înţelegere a unei emoţii, a unui sentiment.. Spunem: „Ciudat… m-am trezit cu sentimentul că iubeam…”
Şi asta e călătorie astrală. Dar nu ştim.
Ceea ce se echilibrează, este adevărat (pe lângă funcţionarea chiar a organelor corpului nostru fizic) este însă planul de radiaţie spirituală: care, prin activitatea concertată a minţii şi a inimii, nu se concentrează decât în direcţiile în care este cazul şi momentul. Şi simţim intuitiv din activitatea senzorilor celorlalte corpuri. Echilibrul, conştiinţa necesităţii sale nu permite să facem, să gândim, să simţim „altceva”. După cum şi spunem: din lipsă de altă ocupaţie, căutând o ocupaţie. Adică împrăştierea – în locul concentrării. Ne ajută să nu ne împrăştiem în frici şi temeri,în loc să căutăm mereu ceva de făcut pentru că nu ne simţim bine în propria noastră piele. Căutând soluţii din exterior, pentru propriile teme de viaţă. Echilibrul ne permite să găsim liniştea necesară căutării unor soluţii cu propriile noastre forţe, cu experienţa pe care o avem, completând ceea ce ne trebuie din informaţiile pe care le primim din jurul nostru.
Căutând mereu propriile noastre puteri, pe care le avem, cu siguranţă!!..
Învăţând să le folosim, să ne folosim de toate condiţiile pe care le avem la dispoziţie
Să acceptăm că, pe de-asupra, suntem ajutaţi.
Suntem ajutaţi – dacă ne ajutăm şi noi: pe noi înşine. Dar oricum suntem ajutaţi şi asta este de natură să ne ajute, să ne valorificăm calităţile proprii, forţele proprii.
Şi să ajutăm pe alţii să o facă, la rândul lor.
Amprentările cuprinse în acest “vraf”, set de “pături” – de care unii oameni trec mai repede, alţii mai lent (de fapt, după cum îi trebuie fiecăruia) – apar în mişcare, aşa cum un film este realizat din secvenţe derulate cu viteze diferite. În acest caz, nu secvenţele se derulează, ci corpul astral, perceptiv, cu selectorii săi de vibraţie (vorbim mai târziu despre ei) care modifică rapid (ca şi în orice moment al trăirilor noastre, dar noi nu conştientizăm acest lucru) vibraţia corpului astral: de la o clipă la alta a acestui parcurs.
Corpurile astrale care au straturi de vibraţii echilibrate şi câmpuri protectoare-hrănitoare de vibraţii armonizate cu corpurile, oferă o trecere rapidă, fără să încetinească cursul rapid al ieşirii. De aceea, în astfel de situaţii, ieşirea nu este percepută “ca la carte”, nici nu este însoţită de sunete, mai ales dacă este linişte în jur. Sunetul, ca şi imaginea distorsionată prin prelungire anormală a cadrelor (ca în filmul în care apar în acelaşi plan toate secvenţele unei mişcări, dezorientarea fiind şi mai puternică atunci când apar doar fragmente de imagine, nerecunoscute de conştient), poate apare de la amprentări, la fel ca şi distorsionările de imagine. La fel ca şi în cazul imaginilor, înregistrarea, memorarea poate să aibă loc pe secvenţe, fragmente fără înţeles pentru conştient. Filmele horror le folosesc, preluate din descrierile sau percepţiile proprii ale realizatorilor, speculând neînţelegerea fenomenelor şi încercarea firească a omului de a găsi răspunsuri la întrebările conştienţei sale.
Sunetul de dangăt de clopot (a înmormântare, “într-o dungă” cum spune românul) este prelungirea normală (chiar dacă anormală pentru obişnuinţa omului din stare de trezie) la vibraţii mai lente, în cadrul aceleiaşi forme de deplasare. Atenţia conştientului este atrasă de cele văzute şi auzite astfel, de aceea are loc o încetinire la intervale mici, dar neregulate, mărind starea de anxietate care poate să întrerupă chiar ieşirea. De aceea este bine să ne descriem experienţele şi înţelegerile, pentru a înlătura semenilor noştri starea de confuzie, frică, încredinţările religioase care pomenesc de păcat şi pedeapsă, etc.
Aşadar – nimic terifiant de fapt. Sunetele din jur, sunetele amprentărilor – toate se împletesc într-un mod fizic foarte normal, oferind o rezultantă normală. Omul însă cunoaşte prea puţin în acest moment din fizica câmpurilor noastre, şi chiar dacă învaţă ceva fizică la şcoală, nu face legături între fenomenele cu care se confruntă şi suma cunoaşterilor sale din societatea în care s-a născut. Astfel rezultă frică, speculată intens, cu mai mult sau mai puţină conştienţă, de diverse facţiuni sociale şi politice.
Să iertăm şi să mergem mai departe, explicând şi altora, demontând frica – fără să uităm să fim echilibraţi chiar în planul curajului, în viaţa fizică: căci putem da peste urs în pădure şi nu suntem atât de înaintaţi ca şi părintele Arsenie Boca, să vorbim ursului să-şi vadă de drum!!!
În schimb, dacă avem grijă să fim curaţi, să ne înconjurăm de lumină şi culoare, să avem lucruri curate toate aceste percepţii se vor diminua considerabil. Dacă oamenii cu care trăim sau lucrăm sunt şi ei la fel de curaţi, atunci amprenta va fi de vibraţie armonizată cu amprenta noastră şi nu vom fi deranjaţi. Este drept, mediul social este aşa cum îl ştim – destul de neprielnic armoniei pe care ne-o dorim. De aceea nu trebuie să ne speriem de astfel de situaţii, ci doar să recepţionăm informaţiile şi să ne luăm noi înşine măsuri de precauţie pentru o purificare periodică de înaltă vibraţie.
Mergeţi cu o legătură de clopoţei de vânt prin toată casa, periodic (la fel cum merge preotul cu cădelniţa prin biserică), mergeţi prin toată casa cu un vas în care ardeţi tămâie (ca să nu fie necesar să se umple chiar toată casa cu fum dintr-un singur colţ, în situaţiile în care în familie avem oameni sensibili) şi puneţi pastile-lumânări în colţurile mai întunecate ale casei (apartamentului).
Să trecem şi la activitatea mentală.
Foarte importantă.
Cei care fac meditaţie de relaxare ştiu bine că li se spune să aducă lumina în spaţiul minţii şi al locului lor de şedere. De fapt: să o perceapă clar – pentru că, de regulă, nu conştientizăm că lumina este permanent în spaţiile care ne înconjoară. Doar senzorii corpului nostru fizic nu îi percep rapid existenţa. De aceea clopoţeii de vânt, tămâia (atenţie, nu orice beţişoare parfumate sunt de vibraţie înaltă! Ele sunt asfalt aromatizat, pot să miroasă bine, estompând mirosurile naturale ale trupurilor noastre, dar nu le lăsaţi mult timp să ardă, maximum un centimetru din ele, după care vă sfătuiesc să le stingeţi. Sau să folosiţi tămâie, smirna). Lumânările şi clopoţeii (nu muzica orchestrală, fie ea plăcută, liniştitoare) purifică spaţiul fizic şi eteric, maximum astral (emoţional) dar de cele mai multe ori se estompează undeva între spaţiile astral-mental, din cauza gălăgiei şi poluării urbane de fond.
Activitatea mentală însă linişteşte puternic emoţionalul, căci corpul mental are vibraţie mai înaltă decât corpul astral, şi ele sunt de aceeaşi natură, influenţându-se rapid şi total. De aceea este greşit să se considere corpul mental şi percepţiile mentale o activitate derizorie a spiritului. Vom discuta îndelung în acest an despre cercetarea mentală umană în diferite epoci pământene şi vom înţelege pe îndelete multe lucruri care îi sunt specifice.
Ea face legătura cu vederea oculară (fizică), căci se sprijină pe percepţiile vizuale în primul rând, ca experienţă vizuală generală a spiritului şi în sine, ca activitate de foarte mare complexitate: obişnuită în etapele anterioare de evoluţie a omenirii, chiar aici pe Pământ, milioane de ani înainte de ultima glaciaţiune – şi chiar o vreme după glaciaţiune, deşi în descreştere rapidă. Din obişnuinţă, omul foloseşte instinctiv vederea, apoi auzul, mirosul şi vibraţia.
Viziunea mentală a luminii este de fapt o conştientizare şi o intensificare a folosirii luminii mentale în momentul conştientizării ei, care purifică astfel şi ea: căci aduce vibraţii puternice: şi ca intensitate, şi de înaltă frecvenţă a vibraţiei. Ea formează imagini nu numai pe un ecran mental, care poate concentra fluxul de radiaţie doar pe o porţiune, care să radieze şi să se împrăştie la rândul său sferic. Mergeţi mai departe cu exerciţiul în percepţie sferică direct, de jur-împrejur, unde sfericul trebuie să cuprindă şi pământul de sub picioare (pentru cei care stau la bloc, extindeţi sfera percepţiei voastre până când ea pătrunde în pământ, dar faceţi acest lucru înafara orelor de somn obişnuit, căci riscaţi să perturbaţi somnul celor din raza voastră de acţiune). Trebuie să conştientizăm un lucru deosebit de important: nu noi creăm – ci doar conştientizăm, ne conştientizăm percepţiile în mediul înconjurător – în câmpul astral-mental pe care începem să-l cunoaşte, să-i cunoaştem particularităţile, funcţionările şi modul în care putem să-l folosim personal.
Ne oprim deocamdată aici – ar fi multe de discutat, dar fiecare postare deschide o linie de atenţionare asupra unui element, care va fi reluat şi dezvoltat ulterior.
Întotdeauna vizunea mentală porneşte instinctiv înaintea călătoriei astrale, şi este un lucru bun, căci ne obişnuieşte din nou cu activitatea mentală – cu care vom face multe, special de multe lucruri în viitor. Ne-am dezobişnuit de ea, în ultimele milenii, dar aceasta nu a fost de loc un lucru rău, greşit răspândit ca urmare a unor prezumtive păcate sau drumuri deviate, ci un lucru, o realitate asumată şi protectoare a vieţii întregii planete – urmare a obişnuinţelor anterioare de înaltă performanţă şi calitate spirituală a omenirii.
Să ne folosim cu încredere de ea în continuare, să nu o desconsiderăm şi să o preţuim ca fiind, la rândul ei, deschizătoare de drumuri astrale. Până când vom ajunge, în viitorul apropiat, ca această activitate mentală să fie unica sursă a creaţiei materiale umane sau, în general, spirituale, pe alte meleaguri ale universului.
Confuzia între cercetarea mentală şi călătoria astrală este un lucru obişnuit, căci ambele au nevoie de starea de frecvenţă cerebrală “alfa” a creierului (frecvenţa de liniştire) şi ambele se pot derula fără conştiinţa mediului în care se află corpul fizic. Percepţiile mentale şi astrale acoperă percepţia fizică (senzaţia biblică de a fi fost “furat” de Dumnezeu la cer). Principalele două deosebiri, din acest punct de vedere al declanşării s-ar trasa pe următoarele linii:
– cercetarea mentală poate să se desfăşoare cu ochii închişi/deschişi, după cum este şi experienţa de concentrare a cercetătorului;
– cercetarea mentală poate să evolueze, în cadrul unei sesiuni de lucru, prin experienţă de lucru până la percepţia unui detaliu din mareea de detalii ale unei viziuni întregi. Poate fi cercetare de eveniment – perceput în direct, dar poate fi menţinută o imagine ca şi o fotografie, în cercetare de detalii, în timp ce restul acţiunilor se derulează natural. Se pierde percepţia în direct, dacă cercetătorul se opreşte la un detaliu, dar se poate reveni ulterior pe firul evenimentului sau în cercetarea obiectului, pentru studiul altor detalii. Călătora astrală urmăreşte evenimentul în direct şi doar dacă este întreruptă datorită unor necesităţi mai mult sau mai puţin voite, se poate relua vizionarea mental prin revenire şi se poate cerceta totul pe îndelete.
Se poate cerceta din călătorie astrală orice eveniment petrecut în spaţiile galactice: pentru majoritatea oamenilor azi şi, cu menţinere la punct fix în spaţiu, orice cercetare în timp. Vom discuta separat despre posibilităţile de accesare a vieţilor anterioare din călătorie astrală. Cercetarea mentală presupune menţinerea în corp fizic cu obişnuinţa perceperii mentale (cu ochii închişi sau deschişi) a universului înconjurător sau a timpurilor trecute, prezente şi viitoare.
De aceea vieţile anterioare se pot viziona mai uşor din călătorie astrală. O astfel de cercetare nu este o călătorie în trecutul efectiv al planetei, ci este o rememorare în detaliu, cursiv, a evenimentelor care au avut loc în trecut. De fapt, este o cercetare mentală din corp astral, şi este necesar să înţelegem bine acest lucru. Voi detalia modul în care au loc cercetările în alte zone ale Universului fizic, apoi din alte universuri: cu alte puteri, specifice unor spirite mult mai evoluate.
Suntem aici pentru a învăţa ce este specific acestei zone, acestui loc, punct din univers. Dar în acelaşi timp este necesar să înţelegem şi simultaneitatea unor lucrări, şi nu derulări cu schimbări reale ale timpului trecut. Există cunoaşteri ale unor asemenea elemente de evoluţie, care însă nu ni se potrivesc tuturor. Iar existenţa cunoaşterilor despre ele, în viaţa noastră, deschide drumul înţelegerilor despre continuarea evoluţiilor către alte etape, despre care aflăm la un moment dat: pentru a ne susţine cu avânt, cu curiozitate pe calea care ni se pare acum limitată pe Pământ, despre care oameni interesaţi în stăpânirea prin frică şi deznădejde ne creează în continuare senzaţii de limitare.
Să reflectăm bine, cu modestie, la acest lucru: ce putem şi ce nu putem face aici, pe Pământ, cu puterile pe care le avem acum şi aici. Căci modestia nu limitează – ci echilibrează.
Pe de altă parte, cunoaşterea evenimentelor pe această cale comportă câteva specificităţi. Este foarte adevărat faptul că fiecare eveniment influenţează într-un anumit fel mediul, câmpul. De asemenea, fiecare spirit primeşte informaţii despre eveniment, mai mult sau mai puţin conştient: în calitate de participant la eveniment sau primind informaţii din mediul înconjurător, de la oamenii din jur. Astfel fiecare spirit îşi face o imagine holografică a evenimentelor în cursul, la viteza normală, incluzând şi modurile de percepţie ale celor care au participat fizic în direct sau astral la eveniment. Este drept că nu în orice moment al etapelor planetare corpurile noastre pot departaja realitatea obiectivă de trăirile înregistrate ale celor care au trăit evenimentul. Dar ele sunt înregistrate în toate câmpurile planetare, stratificat, un eveniment peste altul, însă fără să se distrugă unul pe altul. Fiecare câmp înregistrează evenimentele din câmpul universal, ca o funcţionare a unui creier uriaş: a fost denumit biblioteca Akasha – în lb. sanscrită. Furnizează în fiecare clipă informaţii din toate corpurile planetare, în latura obiectivă – nu prin prisma experienţei şi emoţiilor participanţilor.
De aici apare şi confuzia conform căreia cel ce “citeşte” obiectiv o înşiruire de evenimente – o crede personală, o viaţă trăită personal. Vom discuta astfel şi despre cunoaşterea vieţilor noastre anterioare, ca mod de cunoaştere personală, nu obiectiv-structurată în câmpurile care îl formează pe cel general-universal.
– călătoria astrală se detaşează de cercetarea mentală nu numai prin continuitatea trăirii, ci şi prin simţirea mediului de călătorie de la bun început. Călătoria astrală are puterea de a oferi percepţii simultane care, la cercetarea mentală se formează treptat. Liniştirea treptată conduce la detaşarea de corpul fizic, dar totuşi nu până la somnul profund care reprezintă intrarea corpului astral în banda – zona, punctul propriu de autostabilizare vibraţională: acolo unde corpul astral îşi recalibrează mereu, în mod natural, vibraţia medie personală.
Desprinderea corpului astral, călătoria sa înafara sistemului corporal este o formă reală şi clară de activitate a corpului astral, necesară autostabilizării vibraţionale proprii, fără de care spiritul şi-ar pierde repede puterea de menţinere în viaţă şi în funcţiunile sale vitale un timp îndelungat.
Astfel de activităţi sunt specifice numai acestei zone a Universului Fizic în care ne aflăm acum, unde 95% din derularea evoluţiilor de pretutindeni este proprie popoarelor rezidente. Evoluăm acum în mediul lor de trai, folosind corpurile lor fizice ca şi cum ar face-o ei, iar pentru acest lucru viaţa noastră este structurată pe calapodul celor cu care ei sunt obişnuiţi – nu noi. Nu asemănător cu ceea ce cunoaştem de „acasă”, din locurile de unde venim noi aici, pe Pământ. Şi învăţăm astfel să facem diferenţierile care ne vor ajuta să cunoaştem specificul fiecărei zone în parte, să ne amintim să facem astfel de diferențieri mereu, indiferent de frecvenţele diferite ale vibraţiei planetare, de-a lungul epocilor planetare. Şi treptat vom reuşi.
Doar aprox. 5% din timpul total de evoluţii rezidenţii ies din linia de evoluţii proprii prin corp fizic, pentru a rămâne în corp astral, de unde urmăresc manifestările noastre, ale ajutătorilor lor. În acest fel, ajutătorii lor evoluează singuri, îşi derulează trăirile între ei, trăiri pentru care vin din străfundurile universului sau din alte universuri, aşa cum tot discutăm.
Corpurile pe care le folosim noi sunt corpurile constituite special pentru rezidenţi, iar prin intermediul acestor corpuri ne-am îmbogăţit cunoaşterile, experienţa noastră – cu modul lor de manifestare, din care i-am ajutat mult timp: până doar cu puţin timp după ultima glaciaţiune. Astfel de situaţie este creată special pentru a menţine o linie de legătură permanentă cu ei. Căci din corpurile lor astrale, ca entităţi astrale, ne urmăresc şi fac cunoştinţă cu manifestările noastre: şi astfel învaţă din experienţa noastră să NU facă ceea ce facem noi rău, acum. Învaţă – şi vor învăţa în continuare în multe alte feluri, să se ferească să ajungă la conflictele care ne-au măcinat pe noi timp de câteva milenii: să nu-şi distrugă semenii, să nu distrugă natura, să protejeze toate vieţuitoarele planetare.
De aceea corpurile noastre au o calitate medie a deschiderilor – după cum sunt şi înţelegerile spiritelor rezidente – dar spiritele mai înaintate cum sunt ajutătorii au o calitate mai înaltă a puterilor spirituale. Folosind astfel de corpuri, noi, ajutătorii, avem o rezistenţă în trăire mult mai mare decât ar fi avut rezidenţii, dacă ar fi trăit în condiţiile pe care le-am trăit noi, de-a lungul ultimelor milenii. Pentru că rezidenţii ar fi desfăşurat doar activităţi normale, desfăşurate doar creativ şi relaţional, dacă ar fi evoluat doar ei, alături numai de o parte a ajutătorilor lor – primarii galactici şi secundarii. Ar fi avut manifestări conştiente, echilibrate, normale chiar pentru etape de vibraţie planetară joasă. Gama activităţilor ar fi fost restrânsă, la tot ceea ce este creativ azi din cele cunoscute de noi, şi nimic distructiv, iar acest lucru este propriu doar rezidenţilor din această zonă a Universului Fizic, căci ei nu ştiu acum decât să lucreze pentru a crea. Vom mai discuta în cursul anului despre acest aspect.
Structurile planetare (zona de autostabilizare vibraţională, celulele de stabilizare vibraţională din matricile galactice) ajută şi ele spiritele să-şi prelungească viaţa şi activitatea pe Pământ. De aceea este bine să înţelegem clar că există chiar o astfel de desprindere a corpului astral şi, indubitabil, de călătorie ca termen natural complex de echilibrare vibraţională periodică. Există astfel de structuri, există posibilităţi naturale de folosire, care – pentru un cunoscător, nu mai formează nici un dubiu privitor la astfel de structuri şi manifestări. Este drept, sunt puţin perceptibile în mod curent pentru noi acum, dar ele sunt cunoscute şi înţelese de milenii. Şi chiar din ultimele milenii au fost lăsate moştenire astfel de informaţii despre ele pentru noi, urmaşii, pe diferite căi: bazoreliefuri, picturi, elemente de arhitectonică, etc.
Vom dezbate astfel de moşteniri, pas cu pas şi vom înţelege mult mai clar cele pe care le-am moştenit şi pe care le-au interpretat unii dintre noi drept legături cu fiinţe fizice extraterestre sau dovezi ale unor posedări ale oamenilor de către fiinţe astrale venite din străfundurile unui cosmos puţin înţeles deocamdată.
Astfel înţelegem cum stau lucrurile aici, în acest punct al universului, departajând existenţial lucrurile de intuiţiile şi memorările noastre din alte diverse locuri din univers: din călătoria noastră până aici, pe Pământ sau chiar de acasă. Căci vibraţia din ce în ce mai înaltă ajută la regăsirea unor amintiri mai vechi, iar cele pe care astfel le învăţăm acum ne vor ajuta să deosebim amintirile de realitatea obiectivă din teritorii.
(Pentru studii:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html)
Este bine să facem călătorii astrale odihniţi, altfel corpul astral se va duce automat către zona de autostabilizare vibraţională proprie, pentru ca acest corp astral, cu funcţionalitate multiplă, să-şi recupereze vibraţia după activităţile zilei. După somn, sau în condiţiile omului odihnit, călătoria astrală poate să se susţină singură. Cercetarea mentală poate să conducă şi ea, în stare de oboseală, la traversarea rapidă a secvenţelor: mental, astral, de autostabilizare vibraţională – şi să ne trezim… după un pui somn sănătos!!
Însă treptat se formează experienţă solidă prin observarea propriilor simţiri şi reacţii. Mulţi oameni – mai ales aceia care practică meditaţia – fac călătorii astrale destul de des, nu întotdeauna, dar destul de des: fără să ştie, fără să creadă că le fac, căci… nu au perceput nici o trecere prin “tunel”, nu au auzit nici un dangăt de clopot, nu şi-au văzut corpul fizic şi nu au trecut prin zid, admirându-l de sus, aşa cum au auzit/citit că se petrec lucrurile îndeobşte. De fapt, mulţi nu au trecut prin aceste faze, dar ei ştiu bine că au văzut lucruri reale şi doresc sincer să ofere o notă de autenticitate descrierilor lor. Ele sunt oricum autentice. Că avem sau nu avem încredere în noi înşine şi în cei din jur – este altă poveste.
Voi scrie şi câteva sfaturi privind călătoriile astrale şi modul în care trebuie să înţelegem că vedem multe, şi nu mai contează că totul este ceva sau altceva. Cel mai important lucru este că putem vedea ceva, iar în continuare să învăţăm – aşa cum învăţăm întotdeauna să facem primii paşi în orice lucru din viaţa noastră: să notăm, să descriem, să corespondăm, să învăţam din propria experienţă – dar şi a altora – şi încrederea se va forma cu siguranţă, treptat.
Lumea se schimbă, noi putem s-o ajutăm.
Un segment destul de restrâns de oameni pot face – sau vor putea face în viitor – diferenţa între aceste lucruri. Cei care pot face cercetare mentală cu ochii închişi şi cu ei deschişi pot să-şi dea seama repede despre asemenea diferenţe.
SĂ NU UITĂM
Să avem mereu în vedere faptul că nici un fel de cercetare nu se reduce la genul de activitate pe care îl presupune doar călătoria astrală. Fără folosirea echilibrată a tuturor forţelor noastre spirituale nu vom ajunge să derulăm şi să înţelegem (ceea ce este foarte important) ceea ce avem în dorinţele noastre să facem.
Călătoria astrală este un acordaj fin al trăirilor fizice şi mentale deopotrivă. Ea face trecerea de la mintea raţională, rece şi calculată (pe care însă trebuie s-o preţuim, folosind-o la locul şi momentul potrivit) către simţirea, emoţia umană. Este timpul să înţelegem că ceea ce numim “Coborârea minţii în inimă” nu schimbă mentalul cu emoţionalul – exacerbând astfel emoţiile, aşa cum păţesc cei care cred că mintea e rea, mintea nu-i bună, mintea nu-i spirituală. Cei ce-şi preţuiesc mintea vor observa că ea se “înmiluieşte” – adică se umple de milă (milă care şi ea este, Doamne!!.. atât de frecvent dispreţuită..) şi astfel ele ajung să se echilibreze reciproc.
Aşa este. Dacă ne preţuim în egală măsură şi mintea, şi emoţiile, ajungem să ne dăm seama că ele se pot echilibra permanent. Dacă nu – emoţia se aruncă deseori în plăcere exacerbată, dând în patimă şi se susţine, puternică şi agresivă, acaparând mintea care ajunge să o susţină, chiar rafinându-i căile de împătimire, şi nu ne dăm seama prea repede de acest lucru.
Echilibrul mlădiază şi mintea, şi inima. Nu neapărat… creierul şi inima – funcţionarea organelor, funcţionarea tuturor organelor corpului fizic. Sunt unii oameni care alungă aceste expresii, aducând ca argument că spiritualitatea se sprijină pe concepte false, discutând despre o inimă care nu este decât un organ, impulsionat de o chimie aridă + impulsuri electrice provenite de la un creier a cărui activitate se cunoaşte foarte bine acum. Şi atât. Să-i înţelegem şi să-i lăsăm să înţeleagă treptat tot ceea ce se petrece în lumea noastră, a tuturora, pe lângă cele pe care ei le pot azi accepta.
Omul se raportează de regulă mereu la cele văzute, chiar dacă acceptă şi planul celor nevăzute. Nici orientalii nu vorbesc toată-ziua-bună-ziua despre chakre, dar arată undeva pe corpul fizic dacă simt intensificarea energiilor proprii.
Noi vorbim, de fapt, despre plexul corpului eteric (vital) din regiunea inimii şi despre plexurile de aceeaşi natură din regiunea capului: al frunţii şi al coroanei. Activarea lor puternică influenţează întreaga activitate a corpului, a tuturor organelor interne, a tuturor sistemelor de funcţionare interioară şi exterioară: prin activitatea cerebrală şi prin activitatea inimii – centrul propulsor şi susţinător al întregului organism.
Dar nu e numai atât, o impulsionare a funcţiunilor corporale; căci corpul fizic captează energii şi materii de la toate celelalte corpuri fluidice, fără de care corpul fizic nu ar putea nici exista, nici funcţiona. Astfel simţim modul în care ne armonizăm sau nu cu simţirile lumii care ne înconjoară, fie semeni, oameni, fie orice fel de alte vieţuitoare din jurul nostru: fie ele plante sau animale. Percepem cum funcţionează, da! dar mai percepem şi ce simte această lume din jurul nostru. Nu numai că simţim, ci reacţionăm după simţirile altora, chiar dacă nu ştim asta bine. Mintea şi inima nu merg în acelaşi timp, dar se pot ajuta reciproc. Putem simţi furie – dar putem raţiona că nu e furia proprie, căci nu există un motiv atât de mare pentru a avea o reacţie atât de puternică. Şi atunci ne echilibrăm imediat, înainte de a da răspunsul furios. Veţi mai găsi singuri alte înţelegeri.
Călătoria astrală, şi chiar cercetarea mentală, cu experienţă suficientă, conduce la înţelegerea firelor de provenienţă şi de dezvoltare a sentimentelor noastre, fără ca ceva să fie văzut, ci doar „simţit”. Călătoriile astrale pot să fie percepute doar ca simţire, fără să vedem neapărat ceva. Ca un somn din care ne trezim cu senzaţia inefabilă de înţelegere a unei emoţii, a unui sentiment.. Spunem: „Ciudat… m-am trezit cu sentimentul că iubeam…”
Şi asta e călătorie astrală. Dar nu ştim.
Ceea ce se echilibrează, este adevărat (pe lângă funcţionarea chiar a organelor corpului nostru fizic) este însă planul de radiaţie spirituală: care, prin activitatea concertată a minţii şi a inimii, nu se concentrează decât în direcţiile în care este cazul şi momentul. Şi simţim intuitiv din activitatea senzorilor celorlalte corpuri. Echilibrul, conştiinţa necesităţii sale nu permite să facem, să gândim, să simţim „altceva”. După cum şi spunem: din lipsă de altă ocupaţie, căutând o ocupaţie. Adică împrăştierea – în locul concentrării. Ne ajută să nu ne împrăştiem în frici şi temeri,în loc să căutăm mereu ceva de făcut pentru că nu ne simţim bine în propria noastră piele. Căutând soluţii din exterior, pentru propriile teme de viaţă. Echilibrul ne permite să găsim liniştea necesară căutării unor soluţii cu propriile noastre forţe, cu experienţa pe care o avem, completând ceea ce ne trebuie din informaţiile pe care le primim din jurul nostru.
Căutând mereu propriile noastre puteri, pe care le avem, cu siguranţă!!..
Învăţând să le folosim, să ne folosim de toate condiţiile pe care le avem la dispoziţie
Să acceptăm că, pe de-asupra, suntem ajutaţi.
Suntem ajutaţi – dacă ne ajutăm şi noi: pe noi înşine. Dar oricum suntem ajutaţi şi asta este de natură să ne ajute, să ne valorificăm calităţile proprii, forţele proprii.
Şi să ajutăm pe alţii să o facă, la rândul lor.
Un comentariu:
In urma cu mai multi ani am avut un vis -am fost vizitata de fiinte care semanau cu niste stanci, si eu incercam sa-i insufletesc sa le dau sentimente , ei erau impietriti de fapt erau pietre -incercam cu gru sa-i incalzesc sa fac sa fie patrunsi de sentimente, ei m-au cercetat erau un grup...apoi am simtit ca parca in cercetarea lor m-au injectat in burta...eu continuam din raspueri sa-i fac oameni sau mai bine zis sa-i fac sa simta ce simtim noi...apoi s-au speriat si au plecat...au spus "sa plecam ca vin mai multi"
M-am trezit cu un sentiment de amaraciune ca nu am reusit sa-i schimb.
Dar de atunci viata mea s-a schimbat. Am trecut printr-o perioada gream dar apoi am reusit sa fac multe lucruri pe care pana atunci nu le reusisem.
Poate a fost o calatorie UNDEVA de unde m-am intors cu exeperienta- sau am fost vizitata si am primit eu "CEVA NOU"
Am avut acest vis de aproximativ 10 ani.
Trimiteți un comentariu