EXPLICAŢII PRIVIND SCHEMELE DIN POSTAREA ANTERIOARĂ

(adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/07/calatoria-astrala-cunoastere-prin_24.html )

Cu această ocazie voi răspunde şi altor întrebări primite din partea altor prieteni.

Deşi pe parcursul explicaţiilor mă voi referi şi la fig. nr. 1, voi începe aceste explicaţii referindu-mă direct la fig. nr. 3: Buclele evoluţiilor progresive şi proiecţiile lor în planul complementarului.

Fig.nr. 3: Buclele evoluţiilor progresive şi proiecţiile lor în zona complementarului.

Sigur că putem să ne gândim la complementarităţile de tipul: negativ/pozitiv, bun/rău, frumos/urât, agresiv/binevoitor care fac parte din viaţa noastră curentă. Însă acestea sunt elemente de contrast în mediul pământean, în timp ce eu am în vedere macro-mişcările spirituale în spaţiile universice:

– evoluţii pe direcţiile de creştere de vibraţie stelar-planetară / evoluţii pe direcţiile de diminuare de vibraţie;

– evoluţii prin care se învaţă primire (acceptare) de ajutor / evoluţii prin care se învaţă oferire altruistă de ajutor;

– evoluţii progresive (evoluţii pas cu pas, de la un punct universic de o anumită valoare a vibraţiei stelar-planetare – către alte puncte de vibraţie mereu mai înaltă) / evoluţii regresive (evoluţii de întoarcere pe linia de evoluţie proprie sau pe alte linii de evoluţie, pentru aprofundarea evoluţiilor anterioare, petrecute la nivele de experienţă proprie mult mai mică). Chiar dacă evoluţiile (călătoriile) regresive sunt de scurtă durată, complexitatea lor este foarte mare, cu efecte deosebit de puternice, fapt pentru care pot să fie considerate într-un anumit fel evoluţii progresive, completând fracturile, opririle inerente din evoluţiile progresive care, din lipsă de putere şi experienţă, pot strangula momentan evoluţiile progresive. În acest fel, evoluţiile regresive sunt de fapt veritabile evoluţii progresive, dar spiritele au nevoie de experienţa conştientizată a regresivului subtil, pentru a oferi mai multă atenţie elementelor locale de complementaritate: bine/rău, constructiv/distructiv, grosier/subtil.

Împletirea buclelor oferă spaţiul unei evoluţii curgătoare, iar aici trebuie să avem în vedere (deocamdată doar) că ne axăm în aceste studii pe împletirea elementelor de evoluţie în acest univers – Universul fizic. Dar planşa trăirilor spirituale cuprinde evoluţii în Universul Astral şi în Universul Cauzal – universuri paralele, speciale pentru derularea învăţăturilor de bază ale spiritelor. Să nu uităm că Universul Fizic este de fapt un univers de consolidare a învăţăturilor primite, la nivele de frecvenţe ale vibraţiei mai joase decât în celelalte universuri, cu derulări mai lente, care contribuie la fixarea în memoriile spiritelor a experienţei lor totale.

Întărirea şi îmbogăţirea experienţei are loc prin trăiri de felul unor astfel de bucle existenţiale. Evoluţiile prin complementaritate dezvoltă mult experienţa spiritelor, toate elementele lor cresc treptat în exacerbările, în depărtările lor (nu le numim devieri!) de la o axă a echilibrului pe care o sesizează doar coordonatorii evoluţiilor lor. Dezvoltările de acest fel au loc până când conştiinţa care se înalţă, ca urmare a învăţăturilor pe toate celelalte planuri spirituale, începe să sufoce exacerbările – limitându-le, diminuându-le, moderându-le din, şi prin convingere.

Când convingerile (încredinţările) încep să se cristalizeze şi să se adune, destinele încep să formeze linii de ajutor primit în mod conştient pentru continuarea moderărilor, echilibrărilor, până când spiritele înţeleg necesitatea unor evoluţii mai lungi – nu numai a unor puncte incluse în evoluţiile progresive: înţeleg necesitatea călătoriilor spirituale regresive în blocuri piramidale (cam la un sfert de drum din parcursul zonei a II-a a Universului Fizic). Acceptă astfel cunoaşterile tuturor subtilităţilor evoluţiilor proprii, pe care în evoluţiile anterioare generale, numai de cunoaştere, de până atunci, nu aveau cum să le sesizeze, cu puteri mici şi cu experienţă puţină. Fiecare călătorie de acest fel contribuie la estomparea exacerbărilor prin înţelegere proprie, nu prin constrângere sau impunere din partea coordonatorilor de evoluţii, pentru că la momentul călătoriilor regresive există deja formată puterea de înţelegere şi discernământul între tot ceea ce distruge: atât în plan material, cât şi în planul ideilor, apoi al încrederii spiritelor în forţele proprii. Toate s-au format din evoluţii la nivele mai înalte de vibraţie, toate sunt sesizate prin propriile forţe – chiar dacă ele nu se manifestă modelator chiar în timpul vieţii de descoperire a manifestărilor exacerbate – ci după terminarea destinului. Dar chiar şi conştientizarea ulterioară are darul de a auto-modela manifestările în direcţiile nepracticării elementelor de natura distructivă, înlocuindu-le cu cele constructive, de susţinere a încurajării vieţii, creaţiei, încrederii în forţele proprii pentru sine şi pentru cei din jur.

Referitor la schemele prezentate în fig. nr. 3 şi în fig. nr. 4, ar mai fi ceva de adăugat.

Fig.nr. 4. Simultaneitatea evoluţiilor în trăirile curente ale spiritelor

Înaintarea în evoluţii are loc de la simplu la complex, de la puţin la mult, de la mic la mare. Abstractizările sunt reprezentările acelei rafinări (sintetizări) a complexităţii cunoaşterii şi aplicaţiilor ei, pe care fiecare spirit are puterea, prin învăţătură şi experienţă dobândită, să o realizeze cu puterile sale, după specificul fiecărui loc în care evoluează.

De aceea am desenat buclele din fig. nr. 3 mai mici la început şi mai largi pe măsura înaintărilor lor.

În fig. nr. 4 am prezentat buclele mai mari la început şi mai mici pe măsura înaintărilor, gândind că astfel se estompează depărtările de la linia de echilibru, rămânând totul în limite moderate, şi ele echilibrându-se reciproc.

Toate evoluţiile primare înaintează prin diverse forme de înţelegere prin complementaritate, canalizând cunoaşterile către dezvoltări, îmbogăţiri pe care spiritele le conştientizează pe toată calea lor de trăire – de la momentul sesizării lor până la maxima lor deschidere, apoi spre estompare. Dar şi în modurile în care ele acţionează ca motor de dezvoltare sau de frânare a multor alte elemente de trăire care se dezvoltă simultan sau doar cu secvenţe simultane în planul local al evoluţiilor.

Astfel facem trecerea către detalierea explicaţiilor de la fig. nr. 5.

Fig.nr. 5: dezvoltarea unei bucle complexe de evoluţie

Detaşând una dintre buclele duble din şirul evoluţiilor, se pot urmări cum apar dezvoltările prezentate în figura nr. 1: inserarea noului pe linia vechiului.

Bucla dublă, luată separat aşadar, este intersectată de o linie dreaptă. Dreapta poate să fie parte a unei alte bucle mai mari, care pe o porţiune restrânsă poate lua aspectul de linie dreaptă.

Imaginile de creştere a simbolului “Omega” au mai fost folosite, însă personal nu am mai văzut folosirea despărţirii semnului infinit în “Alfa” şi “Omega” (până acum 2 ani, când am folosit eu prima dată). Cine întâlneşte o asemenea despărţire şi în altă parte, rog frumos să îmi transmită, ar fi interesantă o discuţie pe această temă.

Aşadar, din infinit: “Alfa” şi “Omega”. Începutul şi sfârşitul biblic.

Însă sfârşitul nu este aici, chiar dacă el nu este perceptibil din perspectiva pământeanului. Dar pentru pământean, Iisus a spus că El este “Începutul” – pentru că a fost într-adevăr martorul tuturor evoluţiilor tuturor celor care evoluează acum pe Pământ, cu referire nu numai la oameni, ci la toate vieţuitoarele Pământului, la întreaga galaxie, la întregul Univers Fizic, în componenţa lui de acum: în calitate de coordonator central de evoluţii, învăţat la rândul său de Creatorii tuturor celor înconjurătoare. A fost, este şi va fi martor al tuturor devenirilor noastre, mai mult sau mai puţin conştientizate, iar noi va trebui să ajungem la fel ca şi El. Calea este aceea pe care ne-o prefigurează tot El, adică tot aşa cum a parcurs şi El evoluţiile până în momentul coordonărilor noastre. O cunoaște perfect, este coordonatorul perfect, calea este sigură şi ţelul magnific.

Calea este un şir neîntrerupt de aparente sfârşituri, care se deschid din ce în ce mai puţin gâtuite, prin creşterea experienţei noastre, prin care ne simţim tot mai puţin constrânşi la acţiuni – dar mărind volumul acţiunilor noastre prin libertatea de a alege să le facem, spre binele tuturor comunităţilor din care facem parte. Să le facem prin libertate şi conştiinţă.

Până când nimic, nici durerea (reală), nici colivia trupului (tot atât de reală) nu ne va mai fi piedică pentru spiritul care se înalţă spre binele semenilor săi.