Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


luni, 23 august 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (3) (partea I)

"3/
Spiritele decedatilor "lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală"
Presupunand ca spiritistii cheama din astral spiritul lui Hitler sau al lui Attila, nimic neadevarat pana aici, caci se practica, oare cu ce treburi distructive si necurate s-or ocupa ei acolo, caci numai cu iubirea nu s-au ocupat in timpul vietii lor terestre. :))
Legea iubirii universale ar trebui, pentru echilibrarea energiilor in Univers, pe principiul Yin-Yang, sa aiba in contrapunere legea urii universale. Sa fie asa? Este doar un rationament si poate gresit. Poti sa-mi explici? "

Mă bucur ca ai pus problema exact în acest fel.
Este încă şi mai departe decât un raţionament. Este o învăţătură.
Dar să luăm lucrurile treptat. Căci şi eu am învăţat că astfel ne obişnuim să facem legături între cele pe care le cunoaştem. Le şi îmbogăţim, uneori le şi corectăm, de multe ori înţelegem legături pe care anterior nu le-am perceput în forme mai profunde. Sau mai ramificate, cu implicaţii uneori chiar nebănuite.

Aş discuta aici despre cel puţin trei aspecte, legate de suferinţele noastre şi de modul în care ele se reflectă în conştiinţa întrupaţilor – fie astrali, fie fizici:
– despre rădăcinile greutăţilor pe care noi, spiritele întrupate în acest moment pe Pământ sub formă corporală de oameni, le simţim ca urmare a împletirii trăirilor noastre cu cele ale altor spirite în bogata aglomeraţie planetară locală. Deşi suntem tentaţi să credem că greutăţile sunt foarte multe, la tot pasul, de neînşirat în lungul drum al fiecărui om în parte, totuşi ele au toate rădăcini comune, dintre care cel puţin eu pot să pun în discuţie câteva, specifice momentului nostru de azi, din punctul de vedere al acestor studii. Fiecare dintre noi vine din locuri universice de evoluţie înaintată, vaste şi neaglomerate populaţional pe o singură planetă: adică relativ aerisite, în care corpurile, câmpurile, activităţile şi câmpul lor de acţiune au posibilităţi vaste de desfăşurare, libertate de activitate, de influenţă asupra mediului în timp larg perceput, fără grabă, fără presiuni, cu posibilităţi chiar de extindere a timpului normal prin bule existenţiale (sau spaţii suplimentare de execuţie, probare, cercetare, modificare: de învăţătură şi de consolidare a învăţăturii primite). Spaţialitatea şi temporalitatea pământeană (de fapt a întregii zone I a universului) desfăşoară secvenţial toate posibilităţile pe care noi le avem SIMULTAN în alte locuri. Secvenţial le-am trăit atunci când am desfăşurat evoluţiile noastre progresive în aceste locuri din univers; după care am învăţat să ne manifestăm treptat, simultan, în spaţii şi timpuri paralele, acolo unde condiţiile cosmice şi corporale pot permite acest lucru.
Reîntoarcere prin călătorii regresive spre rădăcinile evoluţiilor noastre presupune recunoaşterea şi re-obişnuirea cu astfel de evoluţii pe care spiritele cred că le-au depăşit de mult şi că nu mai au nevoie de lucruri pe care la un moment dat le privesc dispreţuitor: la adresa propriilor lor începuturi. Dar evoluţiile nu se opresc la nivelele de manifestare şi îmbogăţire proprie a experienţei, ci şi la crearea atitudinii de ajutător pentru spiritele care păşesc pe aceleaşi drumuri – grele la început – ale evoluţiilor.
Greutatea oamenilor de azi constă tocmai în acestă formă de revenire şi de necesitate a acceptării unor necesităţi de trăire pe care spiritele nu şi le mai acceptă, ca fiind în încredinţarea sa trecută, învechită, de dispreţuit – pentru a nu se mai întoarce la ea vreodată. Îi este dragă trăirea simultană, cu graţie şi posibilităţi de depăşire a greşelilor fără ca altul să intervină, să-l deranjeze. Spaţiile simultane asta îi oferă: desfăşurări paralele de simţiri (percepţii detaliate, profunde), acţiuni cu simţirea spiritului atât în spaţiile create de el însuşi, pentru o cercetare, o lucrare proprie, cât şi în spaţiul planetar al timpului linear. Zonele Universului Fizic au această particularitate de linearitate şi de simultaneitate a unor spaţialităţi create de spiritele care pot trăi în acelaşi timp în spaţiul liniar şi simultan în spaţiile create de ele înseşi pentru învăţătură şi consolidarea învăţăturilor. Sunt învăţături primite din spaţii paralele (dimensiunile structurale – cum le numim noi): generale, dar şi cu posibilităţi de manifestare punctiformă, chiar dacă sunt structuri fixe ale întregului Univers Fizic. Sunt spaţii paralele extensibile, sau care se pot concentra într-un singur punct, parţial, în timp ce pot funcţiona în acelaşi fel – în alte puncte din orice altă zonă a universului.
Spaţiile mici, restrânse, pe care spiritele primare învaţă să le creeze şi să le utilizeze în felul lor, după puterile lor încă mici, sunt spaţii care pregătesc treptat spiritele pentru lărgirea conştienţei lor zonale, multizonale, universice şi multi-universice, până la simţirea şi trăirea efectivă, simultană, în absolut toate spaţiile tuturor universurilor Creaţiei.
Dacă în alte zone sau universuri astfel de lucruri sunt posibile, la îndemâna tuturor, reglabile şi cu posibilităţi de diversificare pe măsura primirii învăţăturilor, aici, pe Pământ, secvenţialitatea le pune pe toate una după alta, unde timpul liniar este perceput predominant, fără posibilităţi de întoarcere. Şi unde chiar posibilităţile de lucru sunt reduse, tocmai pentru că aglomeraţia planetară şi varietatea treptelor de evoluţie ale semenilor şi ale biosistemului planetar conduc la dezorientarea tuturor. Dar cu cât spiritul este mai evoluat, cu atât el poate accepta reducerea generală a activităţilor, însă cu extinderea celor mai grele: spre obişnuirea cu ele şi crearea acceptărilor de a oferi ajutor şi altora, la nevoie. Treptele diferite de acceptare a realităţii înconjurătoare de către fiecare spirit în parte ne determină greutatea de a ne orienta într-un astfel de mediu planetar – dar exact pentru asta suntem azi, aici. Avem putere să le cunoaştem acum pe toate cele pe care cândva doar le-am privit la alţii. Azi le trăim şi noi, efectiv.
Pe Pământ avem “sfera” gândurilor noastre, dar fiecare om care ajunge să-şi rafineze gândirea şi percepţia proprie ajunge repede la concluzia că nu este ceva suficient. Chiar şi numai intuiţia – fără gândire articulată – creează senzaţia de limitare, cu care majoritatea spiritelor nu se pot încă împăca. Simpla intuiţie nu este de ajuns şi atunci omul caută explicaţii în mediul înconjurător, găsind sau nu ceva care să îi satisfacă căutările. Uneori este satisfăcut, dar de cele mai multe ori satisfacţia nu apare, căci nimic nu pare a-i da răspunsul căutat. Alteori satisfacţia este doar o odihnă de moment, revenirea îl pune din nou pe jar.
Şi, de cele mai multe ori satisfacţia că şi alţi semeni sunt pe un “jar” asemănător, chiar şi mai dureros decât al său propriu este, de asemenea, un punct de satisfacţie şi odihnă. Şi el momentan.
Şi astfel ajungem la rădăcinile răutăţii.
– despre rădăcinile răutăţii putem să discutăm din multe puncte de vedere. Este un subiect vast, complex, cu multe ramificaţii, dar câteva linii putem să le aspectăm din punctul de vedere al abordării tale); ea are ca bază rădăcinile greutăţilor şi ale durerii, fie ea de orice fel: fizică şi sufletească deopotrivă; însă fiecare element în parte se constituie când cauză, când efect, într-o permanentă influenţare reciprocă – aşa cum bine ştim acum; 
– despre entităţile astrale: despre acea latură de înţelegere a faptului că noi, ca oameni, suntem azi supuşi trupului în manifestare, în timpuri de vibraţie joasă, trăim sub influenţele lor, retrăim propriile noastre foarte vechi experienţe: şi astfel trăim o nouă-foarte-veche simţire, din nou sub legile supravieţuirii. Dar dincolo de scăparea de sub jugul trupului ne revenim complet la conştientizarea evoluţiei noastre. Dacă nu mă credeţi pe mine (nici nu impun, normal) – sunt multe lucrări de specialitate care arată aceste lucruri. Dar şi multe care spun că suntem pedepsiţi: pentru că nu credem că venim pe Pământ din evoluţii avansate, doar pentru a ne conştientiza din ce în ce mai profund ceea ce avem de îndreptat din memoriile spiritului: care nu se pierd niciodată, dar putem să accentuăm partea înălţată a experienţei noastre prin consolidări repetate, din ce în ce mai înălţate. Ca ajutători, ne vom întrupa şi în evoluţiile unor spirite mult mai neexperimentate, pentru a le ajuta să înainteze şi ele, de aceea ne vor trebui toate manifestările noastre, din toate timpurile. Vom înţelege mult mai bine acest lucru, pe măsura înaintărilor noastre proprii.

Există un anumit fel de conştientizare pe care o au cei care se supun unor forme de regresie mental-temporală, indusă, pentru a-şi vedea vieţile anterioare: ei doresc să nu li se spună cele constatate la „întoarcere”, pentru a-şi urma programul de neplăceri, din care vor învăţa cu siguranţă multe lucruri. Este dovada unei puteri de conştientizare deosebite, pe care o avem în corp astral, o intuim în fizic şi putem ajunge la remodelarea comportamentului nostru. Chiar dacă obişnuinţa ne determină să ne repezim la un răspuns dur, ironic, dispreţuitor, e bine să ne conştientizăm ceea ce tocmai suntem pe cale a face şi să ne oprim la timp, remodelându-ne gândurile şi faptele. Căci de multe ori spunem că ne-a părut rău că ne-am repezit cu vorba sau cu fapta.
Alt aspect este acela că nu înţelegem cum multe gânduri sunt reflectările vieţii noastre, chiar dacă sunt influenţate de alţii, şi aşa ajungem să ne lepădăm chiar de mentalul pe care credem că nu ar fi al nostru. Mintea noastră este sub influenţa exteriorului, sigur că da, dar ea creează răspunsuri pe baza celor care sunt în noi: lucruri (plăcute sau neplăcute) care ni se petrec, lucruri pe care le credem, lucruri pe care nu le credem cu obstinaţie chiar, împotrivindu-ne lor sau căutând cu disperare soluţii de rezolvare – şi tocmai de aceea fiind foarte uşor de „agăţat”.

Marii criminali ai lumii, până la inofensivii de noi (de cele mai multe ori chiar inofensivi…) au fost influenţaţi de experienţa anterioară sau curentă a lumii, dar au acţionat după reacţii proprii anterioare. Lumea – aşa cum o vedem noi – este creată şi întărită (consolidată) de fiecare gând şi faptă a noastră pe care o credem îndreptăţită, dar inofensivă. Mic cu mic se face mare: dacă însă nu facem o obsesie din fiecare nemulţumire a noastră pe care o nu putem rezolva pe loc – ci ne preocupăm de ceea ce putem face în mod curent, vom constata pe de o parte că viaţa noastră se mai uşurează puţin. Mintea şi sufletul devin mai uşoare, avem mai multă claritate în gândirea legată de activităţile personale. Nici mulţumirea, plăcerea, nu acţionează pozitiv pe bază de obsesie: de aceea simţirea momentului şi continuarea altor activităţi fac din plăcere şi mulţumire doar momente de odihnă, întărirea puterilor de lucru, de rezolvare a celor curente. Starea de bucurie ar trebui să ne facă un fond general de linişte sufletească, de înţelegere şi acceptare a lumii cu toatele bune şi rele ale sale.
Azi sunt oameni care îşi dau seama de influenţele nefaste din jur şi judecă gândul de care s-au agăţat influenţele. Şi merg curajoşi mai departe. Oameni care nu s-au gândit niciodată de rău cu privire la cineva, dar gândul rău le vine, chiar şi cu imagini, şi intuiesc că este o influenţă, şi alungă influenţa. Cu curaj şi cu puterea de a înţelege lumea în care trăim.
Cred că nu trebuie să ne alungăm mintea şi gândurile, ci să le modelăm spre înţelegere, bunăvoinţă, pozitivizare prin voinţa noastră, chiar dacă vedem reziduuri (ale unor comportamente învechite) la cei din jur. Un gând (dacă nu suntem în tangenţă cu omul respectiv, chiar dacă nici nu ne cunoaşte – nici nu-l cunoaştem personal: cum sunt conducătorii pe care îi hulim, întărindu-le partea negativă) aşadar un gând în care îi spunem că nu este bine cum procedează face mai mult decât hula permanentă.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Am scris de nenumărate ori aici că nu mă consider perfectă şi nici perfecţionistă. Consider că suntem cu toţii pe calea evoluţiilor către manifestări superioare. Şi eu sunt supusă influenţelor, imediat cum conştientizez acest lucru încep să mă redresez. Aşa consolidez partea aceea de înaintare, cunoscând ce este în mine, ce vine dinafară şi mă “agaţă”. Nu cred că este vreo ruşine să recunosc acest lucru. Îmi este greu, mă lupt cu mine, o frază proprie supărată, necăjită – mă necăjeşte mult, mult mai mult decât ceea ce a necăjit altul în mine. Dar merg mai departe, mă lupt cu cei care încearcă să mă influenţeze, să mă denigreze pentru conştienţele mele, să interpreteze la infinit ceva din cele spuse, să-mi arunce în spate chiar gândurile proprii. Îi înţeleg, mă doare, mă necăjesc, mă corectez, iar şi iar, şi merg mai departe.
Toate sunt ale noastre. Este normal să fie aşa.
Cine se crede unic sau perfect… e dreptul să o facă. Aş sugera însă că e bine să reflecteze asupra acestui lucru.
Cine crede că nu greşeşte de loc… e dreptul lui să o facă. Eu încerc să nu gândesc măcar că nu aş greşi. Uneori reuşesc să-mi fac corectura pe loc, înainte de deschide gura, şi să-mi deschid mintea şi sufletul către un gând bun pentru interlocutor, chiar dacă severitatea mă inundă. În timp, orice om care face eforturi observă schimbări, înaintări.
Asta ne dă putere să mergem mai departe.
Fiecare are o misiune. Uneori ne negăm misiunile, reciproc. Daca ne negăm misiunea unul altuia, atunci nu ajungem să trăim ceea ce avem de trăit. Nu trebuie să facem toţi acelaşi lucru, ci fiecare să-şi depene misiunea sa, folosind acelaşi segment de unelte, de ustensile. De locuri, de timpuri. Dacă ne obligăm să facem acelaşi lucru, ajungem la concluzia că nu avem loc sub acelaşi soare.
Dar avem, şi nu ne încurcăm unul pe altul, pentru că nu ne ţesem unul peste altul.

Să revenim.

CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE GREUTATEA DE A TRĂI
Trăim într-un mediu, spiritual format din grupuri spirituale care vin şi pleacă mereu în, şi din întrupări care remodelează mereu universurile. Permanent planete, stele, galaxii se creează şi mor, se distrug şi îşi creează mereu drumuri în lumile astfel mereu înnoite. Noi înşine, ca oameni – ca absolut orice vieţuitoare – trăim evoluţii diverse bazate pe acelaşi ritm al construcţiei şi distrugerii materiale. Singurul element care nu este distructibil în lumile Create este monada, spiritul: grup de monade în evoluţii, protejat tocmai în acest fel, în această direcţie, până când fiecare monadă în parte înţelege că distrugerea trebuie înlocuită mereu în manifestarea proprie cu construcţia, cu creaţia. Că totul se raportează la viaţa monadei, a sa însăşi şi a celor din jurul său. Că respectarea vieţii merge mai departe, chiar şi în planul creaţiei oricărei monade, o creaţie care nu trebuie deosebită de Creaţia Divină care îi protejează viaţa. Că, pentru Creatorul Absolut – CREAŢIE ABSOLUTĂ ESTE VIAŢA ŞI ÎNĂLŢAREA ETERNĂ A CELEI MAI SIMPLE MONADE – ŞI ACEASTA ESTE PROPRIA SA OPERĂ, PROPRIA SA CREAŢIE. Şi ne arată acest lucru, remodelând mereu după principiile imuabile – aici da! imuabile! – ale adaptării Creaţiei Sale la necesităţile de viaţă şi manifestare ale fiecărei monade din Braţele Sale !!!
Învăţăm atât de multe despre complexităţile universurilor materiale – dar şi despre uluitoarea complexitate a evoluţiilor noastre. De aceea am pus şi foarte mare accent asupra diversităţii şi complexităţii spirituale a oamenilor pe Pământ, a grupurilor spirituale cu toate necesităţile lor în această cu-totul-specială-călătorie pe Pământ a blocurilor spirituale piramidale. Pe complexitatea motivelor pentru care ele pornesc în călătoriile lor spirituale aşa numite “regresive”, prin diminuarea vibraţiei corporale, treptat: pentru a nu obosi, pentru a nu se dezorienta de la o trecere mare a vibraţiei – la alta.
Noi suntem aceste spirite întrupate acum pe Pământ, nouă ni se creează această complexitate uriaşă de condiţii de îndreptare, de învăţătură pentru noi înşine, dar şi pentru a învăţa să ajutăm şi noi, la rândul nostru, alături de marii noştri învăţători înălţaţi.
Sunt conştientă de faptul că mulţi dintre dvs. poate nu au avut timpul necesar concentrării la aceste adevărate cursuri univers-itare (!), dar poate veţi avea vreodată curajul să le abordaţi: ele rămân aici şi vor fi chiar sintetizate, spre o mai bună orientare. Căci toate cele explicate, oricât ni s-ar pare de complexe, nu sunt nici pe departe mai mult decât schiţate. Vremurile care vor veni ne vor deschide mintea, inimile, ne vor da putere de pătrundere fiecăruia dintre noi în parte, pentru a cerceta încă mult mai multe decât am putut eu creiona acum.
Vom vedea cum s-au reflectat astfel de blocuri spirituale piramidale în sosirile şi întrupările lor de-a lungul mileniilor, cu necesităţile proprii de evoluţie, de adaptare la viaţa pământeană, de la o perioadă la alta a variaţiei vibraţiei medii planetare, până în zilele noastre.
Este foarte greu pentru noi toţi să ne aflăm în astfel de călătorii regresive. Unii suportă mai uşor – căci au venit aici de multe ori – alţii suportă mai greu sau chiar de loc: sunt cei care vin pentru prima dată aici, care sunt mulţi, sunt chiar foarte mulţi; iar cei care sunt astfel consideraţi inferiori – se simt superiori celorlalţi, într-un copilăresc “Ba eu!!” – “Ba eu!!” şi nu înţeleg că toţi sunt consideraţi de alţii inferiori altora cărora însă nici prin cap nu le-ar trece acum să se considere superiori cuiva! Sunt realităţi care pot să creeze suferinţe sufleteşti nebănuite, dar şi trăiri liniştite celor care şi-au depăşit aceste frustrări. Sunt realităţi piramidale, spiritual-piramidale, prin care toate spiritele trec treptat, rând pe rând, prin evoluţiile care le formează încet experienţa, acoperind pe rând toate  aspectele conştientizate cu înţelegeri din ce în ce mai profunde.

În linii mari, să reţinem că toţi ce care suntem acum oameni pe Pământ sau entităţi astrale umane în jurul Pământului, suntem SPIRITE ÎNAINTATE ÎN EVOLUŢII. Am ajuns în evoluţia noastră progresivă în zone înaintate de vibraţie universică, unde evoluţiile sunt cu mult mai înaintate comparativ cu ceea ce cunoaştem azi, aici, pe Pământ. Venim din alte universuri, unde evoluţiile nu se mai fac prin corpuri, căci monadele nu mai au nici o intenţie de distrugere, indiferent cât de neplăcute ar fi cele pe care le văd în toate universurile Creaţiei Divine. Venim cu toţii aici, căci evoluţiile merg de la general – când puterile sunt mici – la particular şi pătrunzător, când puterile cresc şi se consolidează pe linii de creaţie şi înţelegere, la vibraţii din ce în ce mai mari. Dar numai aici, în această zonă a Universului Fizic, putem să ne descoperim ceea ce evoluţiile ne-au protejat cu grijă şi iubire infinită să nu ne distrugem şi chiar să nu obosim. Aşa merg evoluţiile, doar în pas cu creşterile de putere, în perioade foarte mari de timp, după care treptat toate monadele au suficientă putere pentru a reveni din ce în ce mai des aici, pentru a peria toate manifestările lor, în vederea consolidării celor mai înaintate, mai constructive manifestări, făcând din spirite entităţi ajutătoare şi învăţătoare, la rândul lor, veritabil şi bun exemplu celor care intră mereu în urma noastră, în evoluţii.
Am înţeles acum, aşadar, că noi suntem doar ajutătorii celor care abia acum fac pentru prima dată evoluţie în acest punct numit Pământ. Toti venim cel puţin a doua oară. Toţi avem experienţa trăirii cel puţin încă o dată, în trecuturi îndeărtate: nu în acest ciclu de vieţi de acum, ci cu multe, foarte multe cicluri de vieţi în urmă – timp în care am evoluat până în acele locuri înaintate din care am venit acum, aici.
Rezidenţii pe care i-am ajutat şi îi ajutăm fără să ştim chiar, care acum se află în corpuri astrale în jurul nostru, nu au puterea – în inocenţa lor – să facă faţă răutăţii, agresivităţii unei părţi importante a populaţiilor spirituale umane actuale. Vor intra din nou masiv la întrupări abia după ce vom pleca noi de pe Pământ. Ei, de acolo de unde sunt, ne înţeleg extrem de bine – numai noi nu ne înţelegem acum, unii pe alţii. Dar ei înţeleg, de asemenea, că pentru a ne cunoaşte astfel strâmtorările simţirilor noastre suntem aici, aşa cum vor fi şi ei, cândva, la rândul lor.
Iată aşadar, că suntem astfel de spirite-sperietoare pentru cei micuţi. Însă cu toţii purtăm în subconştientul nostru modul în care i-am ajutat şi i-am învăţat înainte de ultima glaciaţiune, când condiţiile de trai ne erau mult superioare, când nevoile corporale erau mult reduse: şi pentru hrănire, şi pentru adăpostire, şi ca modalităţi de călătorie. Condiţiile ne erau deosebit de uşoare, prin corpurile noastre umane special create pentru creaţie mentală 100%, pentru cercetare planetar-stelară mentală şi călătorie astrală, pentru deplasare în astfel de condiţii astral-mentale. O viaţă relativ uşoară – căci avea o complexitate deosebită a creaţiei, a detaliului, de o calitate şi un rafinament cu totul special, în orice moment al vieţilor umane.
Dar spiritele înaintate nu vin pe Pământ pentru astfel de vieţi uşoare. Pentru noi acesta este fondul general al derulărilor unor cunoaşteri avansate, format din cunoaşterile anterioare şi obişnuinţele neplăcute de a trăi în acest punct al universului – care astfel ni se pare greu de trăit, comparativ cu cele de unde venim. Greul – ca şi uşorul – se formează întotdeauna comparativ cu ceva cunoscut anterior. În cazul oamenilor greul s-a format trecând de la creaţia mentală (rapidă, uşoară, curată, de calitate înaltă uşor de atins) la creaţie manuală folosind structuri corporale greu de obţinut, prin muncă manuală multă, brută sau ucigând pentru folosire şi supravieţuire.
A doua mare greutate pentru spiritele care fac prima lor astfel de călătorie regresivă este imposibilitatea deplasărilor stelare: pentru ei libertatea la care au ajuns în evoluţiile proprii era totul. Aici – doar puţinul pe care au ajuns să-l urască, dar şi să-l dorească, atât cât poate fi el aici. Mulţi numesc Pământul: „închisoare cosmică” sau „iad”, iar aici ar fi ajuns doar o parte dintre spirite – cele rele. Adevărul este, şi se va dovedi, că nu sunt decât normalităţi ale evoluţiilor, prin care trec absolut toate spiritele, fără nici o deosebire, mai devreme sau mai târziu.
Greutatea este reală. Cei care azi spun că nu ar mai trebui să mai spunem că ne este greu încă nu ştiu – sau au uitat – ce este greul. Uitarea este bună pentru odihna sufletului, de aceea ni se şi dă, dar să respectăm pe cel care se confruntă cu ea în continuare. Să nu facem o obsesie din gândul greutăţii, dar să nu facem obsesie nici din înlăturarea lui. Căci din toate învăţăm şi cu toate mergem mai departe. Înţelegând, respectând – indiferent dacă un om pare mai evoluat, mai cunoscător decât altul. Căci cei care par mai înaintaţi au sarcini mult mai mari şi greutăţile lor personale de înaintare în evoluţii sunt puţin înţelese. Astfel încât chiar suntem egali în faţa lui Dumnezeu – chiar dacă nu suntem egali între noi. iar cei care au impresia că sunt superiori altora să nu uite că au obligaţii mult mai mari decât cei care lor le par inferiori.
De reflectat…
Vom mai discuta despre un alt fel de greutate, care însă nu caracterizează această majoritate a celor care vin pe Pământ, în călătorie regresivă, pentru prima lor dată. Este greutatea de a accepta distrugerea fiinţelor umane, indiferent dacă sunt oameni sau iarba călcată în picioare, sau muşte şi gândaci, ori vite de tăiat pentru mâncare. Este un subiect cu implicaţii foarte largi, de aceea să-l lăsăm pentru un studiu ulterior. Pentru cei care suportă acest lucru relativ bine, lupta pentru supravieţuire este încă supremaţia propriei vieţii. Şi nu este de loc greu de înţeles.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂUTATE
Nu vreau să discut foarte mult despre sensul răutăţii, deşi este şi acesta un subiect de abordat în viitor: de unde provine, pe liniile evoluţiilor, cum se dezvoltă, cum apare în diferite stadii ale evoluţiilor – dintre care acela de creator conştient oferă o cu totul altă perspectivă oricărui fenomen legat de manifestările creatorului.
Să ne oprim deocamdată la alte aspecte. De regulă răutate este numită tot ceea ce este caracterizat ca fiind de nefăcut pentru cel care o numeşte astfel: indiferent dacă este sau nu este ceva bun în felul lui. Tot ceea ce devine neplăcut cuiva este numit, la un moment dat al conştientizărilor: distrugător, rău, malefic, nedrept, neplăcut, de neînfăptuit, de înlocuit.
Şi intenţia sufletului care se simte atacat este aceea de a distruge, îndepărta, alunga, scăpa definitiv de răul întâlnit. Pentru ca nimic să nu mai distrugă, în veci, ceea ce el însuşi a înfăptuit. Conştientizarea Creaţiei Divine conduce temporar la încredinţarea că tot ceea ce este Creaţie Divină, înfăptuit de Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute este etern, imuabil. Ceea ce, atunci când vom vedea cu toţii încă şi Creaţiile nevăzute – mult mai ample şi mai puternice decât cele văzute – va fi de înţeles bine că sunt refăcute, remodelate mereu, în funcţie de necesităţile unor noi şi noi popoare spirituale care vin la alte mereu noi evoluţii, în diferite părţi ale universurilor materiale.
Greutatea – căci de aceea am discutat atât despre rădăcinile ei generale pentru noi, oamenii – reactivează răutatea şi agresivitatea dinainte de consolidarea manifestărilor creatorului conştient. Ele provin din învăţăturile din vremea plantelor şi animalelor, ca metode rudimentare de supravieţuire. Până când nu vor fi înlocuite cu alte metode, superioare, şi acelea consolidate în absolut toate condiţiile de trai, pe toate meleagurile universului, spiritele vor avea mereu câte ceva de înlocuit, de cizelat.
Răutatea şi agresivitatea sunt două lucruri diferite, chiar dacă mulţi oameni le confundă. Omul poate fi bun – dar agresiv în bunătatea cu care obligă pe altul să-i primească bunătatea. Răutatea poate fi inconştientă comparativ cu conştienţa (dorinţa expresă) a altuia de a face rău. Chiar şi ceea ce am putea numi răutate conştientă are gradul său inerent de inconştienţă. Răul ca atare poartă cu el sensul de distrugere a vieţii sau a condiţiilor de susţinere a vieţii, şi se sprijină pe o necesitate acută de supravieţuire inconştientă. Apare ca atare şi se consolidează la mamifere, după care spiritele învaţă să conştientizeze distrugerea ca atare: făcând-o – pentru ca ulterior să înveţe să conştientizeze preţuirea vieţii. Durează destul de mult până ce oamenii ajung să înveţe şi să consolideze preţuirea vieţii în orice condiţii.
Aşadar răutatea nu este încă specifică animalului: ea devine specifică însă creatorului conştient. Căci pentru creatorul conştient aflat la începuturile drumurilor sale într-o astfel de creaţie, cel mai greu lucru devine acceptarea distrugerii creaţiei sale. Căci la început spiritul o face cu greu şi mai este destul de mult timp până ce va fi gata să înfrunte cu seninătate disocierea sa de propria operă. Atunci abia va putea să o dea pe mână oricărui micuţ, spre a face orice doreşte cu ea.
Aşadar, răutatea apare din existenţa greutăţii. Este o împletire între frica animalică de supravieţuire şi greutatea în sarcină de creator conştient. Cu atât mai mult cu cât în cursul învăţăturilor sale trece de la creaţia materială mentală desfăşurată în alte universuri, cu corpuri şi în forme mult mai uşor de trăit, la creaţia mentală în Universul Fizic, cu sistem corporal cu corp fizic de manifestare. Este momentul în care spiritul pune accent aici pe VALOAREA GÂNDULUI, MINŢII pe care şi-o conştientizează astfel.

În acest moment produsele trupului, minţii sau folosirii gândului articulat (din secvenţe ale experienţei de creaţie proprie) devin toate acelaşi palier de valoare creativă.

Iar distrugerea se va regăsi în toate aceste planuri, la un loc, construind un pachet distructiv greu de suportat.
Mai mult, rafinamentul creaţiei de care devine spiritul mereu tot mai conştient, din ce în ce mai doritor a-l folosi pe toate planurile existenţei sale, conduce la rafinamentul distrugerii. Se formează nefericitul rafinament al durerii, al durerii provocate urmărind satisfacerea unor interese personale – ele înseşi din ce în ce mai rafinate.
Şi astfel ajungem, după cât se observă, în zilele durerilor noastre…
De la durere la pedeapsă nu a fost decât un pas. Şi el nu s-a petrecut pe Pământ. Dar revenirea spiritelor aici, la acest nivel de vibraţie unde au apărut ele, în general pentru toate liniile de evoluţie din univers, conduce la irumperea din memoriile spirituale ale unor astfel de manifestări cărora le-a venit rândul să fie conştientizate ca fiind realmente distructive – şi nu metode pentru supravieţuire. Pentru supravieţuire, în calitate de spirite creatoare conştiente, se pot găsi permanent alte metode, despre care vor învăţa în evoluţiile viitoare: existente deja în bagajul spiritual, dar spiritele nu sunt obişnuite să le folosească în orice fel de situaţii. Ele nu folosesc deocamdată decât ce au folosit cândva şi nu mai ştiu că au uitat. Cred mereu că descoperă ceva nou. Nu şi-au învins teama de a nu muri, dacă folosesc altceva decât se află în obişnuinţa lor. Învaţă de fapt să facă ALTE CONEXIUNI. Iar acest lucru se face mai greu, căci şi trăirile inconştiente, animalice cum le numim noi (deşi şi lumea plantelor funcţionează pe aceleaşi principii) sunt mult mai vechi, mai puternic înrădăcinate decât credem acum. Fiecare spirit a fost întrupat în forma oricărui fel de vieţuitoare de pe Pământ – dar şi milioane de alte feluri de vieţuitoare în plus. Avem o experienţă deosebit de bogată, puternic consolidată: ne luptăm cu toate deodată şi avem toate şansele să ne câştigăm liniştea şi priceperea.
Dacă au reuşit alţii, înseamnă că vom reuşi şi noi!

CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE DURERE
Avem acum câteva noţiuni privind monadele, spiritele ca formaţiune de ajutor oferit de coordonatorii evoluţiilor noastre, precum şi modul în care, la un moment dat ale creşterii lor, radiaţia lor energetică puternică poate atrage fluxuri de filamente de materii şi energii, formând corpuri.
Prin corpuri radiaţia puternică se manifestă, după voinţa dezvoltată a fiecărei monade în parte. Păturile care ţin monadele împreună în formaţiunea lor de ajutor (pe care o numim spirit) se întăresc la rândul lor şi se dezvoltă pe măsura creşterii puterii interioare a fiecărei monade în parte. Mai mult, aceste pături care protejează şi hrănesc fiecare monadă devin repede parte componentă a monadei, a structurii sale totale, întărind câmpurile prin care monada întrupată atrage, în spaţiile de manifestare corporală, noi fluxuri energo-materiale din mediul fizic. Toate capătă putere de compactizare, toate formează protecţii naturale puternice, chiar dacă uneori corpurile ca atare dovedesc slăbiciuni inerente diferitelor faze de evoluţie.
Orice gâtuire de flux spiritual, de radiaţie spirituală – nu numai blocare, cum credem în general azi – formează dureri reale ale monadei care nu se poate astfel manifesta complex, după cum are ea posibilitatea în fiecare moment al trăirii sale. Durerile corporale sunt de fapt reacţii ale unor astfel de gâtuiri ale radiaţiei, care slăbeşte până la a pierde contactul cu corpul constituit. Fluxul radiant pierde legătura punctiform, sau în structură largă, sau generală la nivelul unui corp sau altul din sistem, timp în care radiaţia se concentrează însă la nivelul superior din sistemul corporal. De aceea corpul fizic, spre exemplu, care suferă distrugere parţială îşi poate reface structura prin acţiunea corpului superior – dublul eteric, dacă elementele sale matriceale nu sunt distruse: îndepărtarea unei secvenţe întregi a corpului fizic, împrenă cu elemente din matricea eterică.
Pe de altă parte, energiile din radiaţia spirituală se îndreaptă instinctiv către protejarea structurilor interioare ale monadei, şi mai puţin către exterior, fără ca fluxul total să se întrerupă. Astfel are loc retragerea treptată sau rapidă a fluxului către corpul astral, desprinderea lui de corpul eteric – adică decesul întrupatului ca individ, dar continuarea vieţii lui ca entitate astrală: viguroasă, neafectată de evenimentul care i-a finalizat întruparea.
Dacă distrugerea sau presiunea mediului asupra întrupatului nu este înaintată, întrerupând astfel funcţionarea corpurilor, a fluxurilor vitale care întreţin totul, durerea este un stimul pentru acţiune de căutare, de zbatere pentru găsirea unei soluţii de normalizare a situaţiei corporale. Întrupaţii învaţă de la ajutătorii lor – alte spirite care au depăşit faza în curs şi ştiu cum să-şi folosească experienţa pentru a restabili normalul. Acest lucru l-au realizat Creatorii, deveniţi ulterior coordonatorii de evoluţii, îndrumătorii celor care sunt astfel sprijiniţi să ajungă la înţelegerea, folosirea şi dezvoltarea Creaţiei – la fel ca şi Creatorii ei. Experienţa celor ajutaţi nu va putea niciodată să o ajungă pe aceea a Celor Dintâi – dar cei ajutaţi astfel pot ajunge să înţeleagă şi să realizeze, să creeze, alături de coordonatori, ce poate fi de folos direct fiecărui spirit din vastele universuri care structurează unitatea Creaţiei.

Întrucât ne-am lansat în lucruri interesante, propun să încheiem aici prima parte. Era necesar să abordăm toate acestea, ca să înţelegem DE CE DISTRUGEREA A DOMNIT ŞI ÎNCĂ DOMNEŞTE PE PĂMÂNTUL NOSTRU SCUMP ŞI DRAG…

Niciun comentariu: