CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (4): DRUMUL DE LA VIS LA ÎNŢELEPCIUNE

1. CÂND VISELE BAT LA POARTA INIMII...
Pe drumul către înţelepciune, eu sunt încredinţată că visele sunt jaloane dumnezeieşti…
Sigur ca fiecare om are dreptul să creadă exact ceea ce simte de cuviinţă, important este însă să extragem - cred eu - o învăţătură din orice moment al trăirilor noastre.
De fapt, toate visele noastre sunt reale, în felul lor. Sunt informaţii diverse, mai simple sau mai complexe, doar noi nu avem capacitatea de a le conştientiza integral, de a le înţelege de cele mai multe ori mesajele, indiferent de gradul lor de subtilitate.
De ce sunt ele atât de alambicate?.. De unde atâta subtilitate, de ce atâta complexitate…
Foarte pe scurt: chiar aceasta este cea dintâi informaţie care ar trebui să ne dea mult de gândit: omul nu este o simplă vieţuitoare care, printr-un ciudat şir de accidente ale naturii, s-a desprins de celelalte vieţuitoare, într-un soi de ilegalitate în faţa unor forţe care oricum îl depăşeau, devenind rapid altceva. Ceva de o complexitate uluitoare, pe care nu ştim s-o catalogăm şi atunci chiar această idee o considerăm atât de complicată, încât nu vrem să ne gândim măcar la ea, agăţându-ne de orice altceva, alungând de multe ori cu brutalitate orice fel de idee nouă.
Omul este o fiinţă foarte complexă, indiferent dacă este un om simplu, care mătură strada, sau un cercetător la NASA.
Visele noastre ne spun asta, şi când vom avea înţelegerea completă asupra acestor aspecte, ele ne vor lumina cu adevărat calea înţelegerilor noastre de mai departe.
Dar…
Dacă nu putem să credem decât că ceea ce visăm este un simplu vis, adică o descărcare electrică rezultată din combinaţia de funcţionare a organismului (aşa simplu cum îl crede majoritatea oamenilor, azi) cu rezultanta percepţiilor, emoţiilor şi gândirilor trăite de-a lungul unei perioade de timp (zi sau perioada de la ultima descărcare): măcar să învăţăm ceva din această experienţă (căci până la urmă asta putem să facem în viaţa pe care o desfăşurăm).
Să mai gândim ceva. Este destul de greu de crezut uneori că există un Dumnezeu. Un Dumnezeu viu şi conştient - nu o formă de conştienţă de neînţeles, cumva legată de materia în sine care devine inteligentă: nu animată de un spirit, ci prin ea însăşi.
Materia nu devine inteligentă sub ochii noştri, ci devenim noi conştienţi de diferite feluri de percepţie proprie, de manifestare proprie, de diferite feluri de existenţe înconjurătoare. Este bine să credem în conştiinţă şi elevarea ei: o elevare pe care unii dintre noi o dorim cu orice preţ moral, un preţ al demnităţii, al onoarei mai presus de orice.
Mai departe este drumul fiecăruia să creadă în felul său, în orice doreşte să creadă. Dacă putem crede că universul este creat, ordonat, coordonat şi ajutat de evoluanţi superiori, creatorii şi coordonatorii evoluţiilor noastre, care ne împărtăşesc din experienţa lor, respectând experienţa proprie care ni se formează şi nouă, celor ajutaţi, pe baza cunoaşterii preluate de le ei, înţelegem că lucrurile sunt şi mai complexe, că există complexităţi pe care le descoperim treptat: răbdare numai să avem.
Detaliind "tainele vieţii şi ale universului" - şi eu am aflat prima dată de la Scarlat Demetrescu, binecuvântat să fie, şi binecuvântată să-i fie întreagă muncă - totul ar putea să devină şi mai greu de crezut.
Şi detaliind în continuare viaţa noastră - trecutul, prezentul şi viitorul ei - ar putea deveni totul şi mai greu de crezut.
Dar din tot felul de cunoaşteri ni se formează treptat o nouă viziune asupra vieţii, asupra celor din jurul nostru şi treptat descoperim multe lucruri pe care intuitiv le acceptăm. Uneori, unii dintre noi spun (unii pe gânduri, alţii entuziasmaţi): "Este scris parcă din gândurile mele (!)… Dar în această carte scrie aşa cum eu nu m-aş fi putut exprima vreodată…"

(Hm!.. da, aşa este fac introduceri cam lungi… Stau de vorbă cu voi, aşa cum aş sta pe o bancă, sau o bucată de izopren pe o coastă de munte, sau la asfinţitul soarelui pe o plajă liniştită… Aşa am fost obişnuită de către ajutătorii mei, iar introducerile spun, prietene, şi ele ceva, pe lângă încercarea de a ne detaşa un picuţ de gândurile casei, serviciului, pieţei, străzilor… Să intrăm într-o lume în care, poate, putem câştiga măcar atât: liniştea şi curăţenia sufletului, infinitul armoniilor universale. Să cunoaştem şi să aprofundăm echilibrul şi moderaţia, când luăm un picuţ din cunoaşterea acelor entităţi care PENTRU NOI au creat totul şi aşteaptă să le descoperim creaţia, pornind din cunoaşteri uneori, sau chiar din necunoaşteri - alteori. Să ne ajutăm reciproc să cunoaştem, să ne ajutăm să căutăm, fiecare după puterile sale, fiecare din, sau de pe lângă cele pe care ştim bine că le avem de făcut în mod curent, pentru întreţinerea vieţii noastre şi a celor aflaţi în îngrijirea noastră. )

Dacă din şcoala pe care o facem de-a lungul copilăriei şi adolescenţei (adică atunci când suntem de regulă în perioada cea mai receptivă a vieţii noastre, ca om, pe Pământ, însă numai în această perioadă planetară), primim învăţături oficiale de un anumit fel, şi suntem tentaţi să le păstrăm integral. Rar începem să departajăm cele care sunt învăţături de bază, de cele care - prin cercetări mai mult sau mai puţin oficiale, se schimbă permanent, ca urmare a descoperirilor celor mai noi. Apar domenii noi, care influenţează un anume fel de percepţii mai vechi, altele mai vechi se reactualizează şi se dezvoltă, şi/sau creează cale, drum de dezvoltare altora: vechi şi noi deopotrivă.
Dacă am învăţat (sau auzit) că visele vin de la stomac (dacă ne culcăm cu stomacul mai mult sau mai puţin plin - teorie normală atunci când oamenii se culcau ori flămânzi şi înfriguraţi, ori îndopaţi din prea-plinul cămărilor lor), sau din dorinţele noastre sexuale (într-o vreme în care omul începea să devină conştient de nonsensul ruşinii sexuale, impus drastic şi fără drept de apel de religii), sau din orice fel de frustrări din dorinţe neîmplinite - când lumea începea, şi continuă de altfel, să ştie că există practic un număr infinit de lucruri pe care nu le poate obţine întotdeauna: căci le-ar dori pe căi onorabile, morale, departe de felul celor care dispreţuiesc pe cei care nu au "curajul" de a sparge pe şest legile sociale morale, constructive, spirituale.
Sigur, creierul nostru le ordonează conform unor priorităţi pe care ni le conştientizăm mai mult sau mai puţin, unor priorităţi organice, apoi cele de conştiinţă, ca urmare a unor priorităţi pe care le oferim noi înşine, conştient, impulsurilor pe care le primim din exterior.
Şi lista ar putea continua, şi fiecare dintre noi am avea câte ceva de adăugat, conform culturii, profesiei sale.
Toate - dar toate! cred eu - au o cotă de participare la visele noastre. Nu cred că este just să înlăturăm ceva din aceste lucruri. Cele pe care le studiem aici vin să se adauge celor de mai sus.
Creierul procesează însă nu numai impulsurile lumii fizice: acea lume percepută cu simţurile corpului nostru fizic: măsurabile, interpretabile cu simţurile noastre şi cu aparatele de măsură, control şi verificare create ca extensii ale simţurilor umane şi a celor colaterale lor, din planul de tangenţă format de construcţia şi perfecţionarea celor anterior create. Şi nu numai emoţiile noastre, care ne tălăzuiesc permanent viaţa…
(Se va studia şi cele scrise în articolul cu adresa:
 http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2008/10/510-sau-cat-din-capacitatea-creierului.html )

2. CÂT DE FRAGILI PUTEM FI, ŞI NU ÎNŢELEGEM PREA DES ACEST LUCRU…
Trebuie să avem în vedere o asemenea activitate complexă a creierului uman, împletind funcţionarea corpului de manifestare directă cu coordonarea manifestărilor dorite de spirit, lucrând în câmpuri diferite şi armonizând funcţionarea corpului fizic cu energiile, vitalizante şi informative deopotrivă, venite de la celelalte corpuri ale sistemului nostru întreg. El procesează prioritar impulsurile venite de la corpul fizic de manifestare curentă - atunci când vibraţiile corpurilor fluidice au o valoare relativ mică, dar în permanentă modificare, creştere, păstrând însă compoziţia de materii vechi, cu vibraţie mult mai mică decât aceea a materiilor noi, aduse de stelele galaxiei treptat, până la nivelul fiecărei planete în parte. Păstrăm astfel ŞI conştiinţa sarcinilor spirituale vechi, sarcinilor executate conform obiceiurilor vechi, antrenate încă de materiile noastre corporale, până la schimbarea totală a materiilor lor şi obişnuirea circulaţiei energetice noi, antrenată de corpurile cele noi. În plus, apar astfel în programul destinelor noastre sarcini noi - chiar dacă nu toţi avem sarcini de lucru efectiv în, şi cu energiile noi - ci doar acomodarea cu cunoaşteri noi. Şi nu orice fel de acomodări, ci acel fel de acomodări privite din perspectiva celui care trăieşte această perioadă de trecere: pornind din cunoaşterea veche să primească elementele care se relevă azi percepţiilor noi. Restul au ca sarcină învăţarea acceptării în societatea de naştere doar a existenţei unor asemenea înaintări, de orice fel: de la acceptarea noutăţilor materiale, tehnologice, ştiinţifice - până la noutăţile spirituale, de cuplare a conştientului cu armoniile universice privite din perspectiva pământeanului creator conştient universal. Astfel de lucruri trebuiesc tolerate - până la înţelese total, fiecare evoluant având de acceptat în felul său diverse elemente de noutate pământeană. Subconştientul fiecăruia dintre noi preia tot ceea ce îi trebuie pentru deschiderea din vieţile următoare, astfel încât este necesar să înţelegem că sarcinile sunt diferite acum, dar evoluţiile următoare au majoritatea punctelor lor comune. Nu este nimeni pierdut pe drum, aruncat de pe drum, părăsit sau pedepsit.
Sunt cele mai puternice învăţături ale acestui sfârşit de etapă, iar cei care ne naştem acum avem - fiecare din perspectiva evoluţiei sale - câte ceva foarte complex de învăţat.
 
Detaliind puţin tematica schimbării energiilor şi materiilor  corpurilor noastre, aceasta înseamnă că vibraţia materiilor corpurilor noastre creşte mereu, căci creşte cuantumul materiilor noi în compoziţia corpurilor noastre (mai întâi a celor fluidice şi apoi, treptat, şi a corpului fizic).
Corpurile preiau fluxuri energetice cu vibraţie din ce în ce mai ridicată, prin ceea ce numim plexuri (sau chakre). Mai departe, impulsurile pe care le primeşte creierul se împart pe diferite proporţii la nivele tot mai înalte de vibraţie, activând manifestări conştiente ale spiritului prin corpurile de vibraţie în creştere. Nimic nu se modifică brusc de la o stare la alta, ci totul variază încet, după o sinusoidală aflată ea însăşi acum într-o curbă în creştere, obişnuind treptat vieţuitoarele cu variaţii mici şi simple, cuprinse însă în variaţii ample, care nu obosesc prin suprapunerea lor celor mici.
Schimbările au loc astfel treptat, începând cu corpurile de vibraţia cea mai înaltă dintre cele moştenite de la părinţii noştri, adică: începând cu corpul cauzal. El procesează materiile şi energiile de vibraţia cea mai înaltă dintre aceste corpuri moştenite. O vibraţie care se menţine foarte înaltă, chiar dacă are şi ea variaţiile ei fireşti, antrenând repede schimbarea celorlalte corpuri (mental, astral, vital (dublu eteric) şi fizic). Căci corpul cauzal primeşte şi influenţele vibraţionale de la corpurile spirituale, cu care se învecinează: corpuri cu vibraţie mare şi puţin schimbată chiar şi pe parcursul etapei de cea mai joasă vibraţie a planetei: de la corpul spiritual (sau budhic), apoi corpul dumnezeiesc (sau atmic) şi, pentru ajutătorii înaintaţi: corpul enesic şi supraenesic. Nu numai aceste corpuri păstrează vibraţia relativ înaltă a corpului cauzal (creat astfel încât să faciliteze în orice fel de condiţii înţelegeri profunde ale realităţii înconjurătoare), ci şi o serie de structuri corporale special create pentru a se păstra o stabilitate vibraţională a sistemului corporal de-a lungul acestei etape planetare destul de greu de îndurat, de oameni mai ales. Sunt selectorii de vibraţii, setaţi pe destinul individual, dar şi în marele grup al întrupaţilor de tip uman, pe Pământ, astfel încât să faciliteze revenirea la conştiinţa deosebit de înaltă a vremurilor de înaltă vibraţie.
De aceea, primele care se manifestă astfel la un nivel ridicat de conştienţă sunt înţelegerile noastre: dintre ele, primele pe care le conştientizăm sunt cele de la nivelul câmpului fizic (mediul general perceput cu senzorii corpului fizic), apoi cele provenite din câmpul eteric (vital), apoi cel astral (emoţional). Se observă că ceea ce numim conştientul nostru merge de la fizic către spiritual, în timp ce activităţile noastre se impulsionează venind de la valorile cele mai înalte (ale corpurilor spirituale) către fizic.
Se păstrează astfel un echilibru al experienţei spirituale anterioare şi al experienţei în curs de formare, care va avea un rol deosebit de important în etapa viitoare, de activitate mentală - dar conştientizând în mod complex spaţiul fizic-vital (eteric) al planetei şi al tuturor vieţuitoarelor sale.
Însă impulsurile care ajung la creier prezintă variaţii de intensitate: mai slabe sau mai puternice - după cum sunt ritmurile biologice proprii + cele ale biosistemului planetar, pe lângă impulsurile radiante primite de la planetă şi stelele înconjurătoare. Vom vedea cât de puternice sunt astfel de impulsuri, provenind de la elementele matriceale ale planetei, ale stelei şi ale legăturilor galactice prin care planeta este racordată la totalitatea macrostructurilor zonale.
În funcţie de activitatea astrală pe care o avem în timpul somnului, creierul va decodifica totalitatea impulsurilor, în funcţie de factorii biologici apropiaţi şi de gradul de activare a corpurilor fluidice din sistem. Însă corpurile noastre sunt parţial deteriorate din cauza condiţiilor de viaţă ale generaţiilor trecute (obiecţia mea ar fi să ne gândim foarte serios la cele vehiculate conform cărora egoul nostru este acela care ne-a distrus până acum… Sunt oare speranţele neamurilor noastre: de mai bine, de mai decent, de libertate… păcate sau ego-uri??..). Circuitele energetice nu sunt înaintat-deteriorate decât în rare cazuri, şi tocmai de aceea vieţile oamenilor în perioada de vibraţie planetară joasă sunt scurte: pentru a nu se deteriora mai profund decât au suferit ele în aceste timpuri.
Vibraţia planetară în creştere a menţinut cât de cât o vitalitate a corpurilor noastre, însă, cu toate acestea, deteriorări există şi le cunoaştem bine. Gradul înaintat de oboseală datorat acestor deteriorări conduce la boli manifeste în corpul fizic, şi nu numai. Imaginile interioare (din mintea noastră) sunt cele dintâi afectate, iar coerenţa lor presupune un efort mental înaintat, pe care în acest moment nu toţi oamenii îl pot depune. Căci întârzierile de destin şi goana după a face faţă dezvoltărilor societăţii actuale sunt până la un punct normale, în condiţiile în care astfel de întârzieri îşi au rădăcinile în perioadele mileniilor trecute, din impuneri dincolo de limitele corecţiilor de abatere de la sarcini omeneşti normale. Cu alte cuvinte se datorează impunerii muncii forţate, sărăciei: nu austerităţii echilibrate, ci mizeriei, înfometării, folosirii agresivităţii dincolo de orice normă morală, din orice timpuri. Totul a fost în detrimentul legării unor relaţii umane normale, cunoaşterilor legate de muncă, viaţă, societate - viaţa sub toate aspectele ei. Toate şi-au pus o amprentă puternică la toate palierele existenţei umane, iar acest lucru nu este normal să fie pierdut din vedere.
Însă acum, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, senzorii celorlalte corpuri fluidice, precum şi structurile lor de redare, care transmit conştientului informaţii pe diverse căi, sub diverse forme, uşurează treptat activitatea creierului, care procesează cu prioritate informaţii de la corpurile de mişcare, de deplasare:
- în primul rând corpul fizic: pentru susţinerea lui, mai mult sau mai puţin adăugând şi voinţa, con?tienţa necesităţii de mişcare, impulsionat mult de voinţa spiritului în derularea activităţilor de destin.
- apoi şi corpul astral, pentru mişcarea sa nocturnă (pentru stabilizare vibraţională în primul rând) sau în oricare moment necesar spiritului: odihna prin somn, care presupune de fapt desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, de care rămâne prins doar printr-o prelungire a plexului central - denumit şi solar: aşa-numitul „cordon de argint", care de fapt nu este de loc cordon, şi nu este de loc de argint! Este, aşadar o prelungire a acestui plex (cunoscut sub numele de manipura), o structură complexă de legătură multi-vibraţională între corpul astral şi restul sistemului corporal, căci plexul central culege energii din toate corpurile sistemului şi este influenţat de toate câmpurile corpurilor noastre. Astfel de activitate este impulsionată de energiile şi structurile corpurilor, dar o parte importantă a sa se poate derula în mod accentuat prin voinţă: meditaţie, călătorie astrală conştientă.

Să reţinem, printre altele, faptul că acest „cordon de argint" nu este de loc impur - cum se acreditează în unele scrieri şi nu este de loc o piedică pentru călătorii astrale în spaţii de vibraţie înaltă. În studiile viitoare voi detalia structurile de legătură - fie ele între corpuri, între planete, între stelele unei galaxii şi între galaxiile unei zone a universului în care ne aflăm. Imediat după ce voi detalia cele mai importante lucruri pe care le consider nediscutate pe larg în literatura de specialitate (cel puţin eu nu le-am citit în limba română) voi spune şi alte păreri proprii privind cunoştinţele vehiculate azi pe această temă, a călătoriilor astrale, lucruri care m-au izbit parcurgând şi eu câteva dintre articolele accesate prin Google.

Trăim în vremuri destul de grele pentru obişnuinţele noastre de creatori conştienţi universali, dar ne-am obişnuit până acolo încât nu ne mai credem în stare de un trecut luminos, conştient universalizat şi creator de mare anvergură. Sunt ultimele noastre „clipe grele". Să luăm în considerare faptul că suntem protejaţi în tot ceea ce facem, chiar şi pentru lucruri rele care ni se fac, pentru ca spiritul să nu fie atacat şi nici să nu suporte ceva dincolo de puterile proprii de suportare. De aceea spuneam la început că, în astfel de condiţii, ajungem până acolo încât să nu mai credem că există un Dumnezeu în altă formă decât cel mult ca univers care se echilibrează prin legile sale proprii, fără ca să existe cineva conştient, care să se aplece cu grijă asupra durerilor noastre. Şi totuşi, în epoca durerii, oricât ne-ar fi de greu să acceptăm, suntem enorm de mult ajutaţi, protejaţi, învăţaţi. Îndreptaţi în primul rând să învăţăm din experienţa noastră.
În acest context, o activitate astrală conştientă, moderată, este necesară pentru protejarea multor componente ale sistemului nostru corporal, prin care putem să derulăm absolut toate sarcinile noastre de învăţătură şi de consolidare a unor învăţături cu grade diferite de subtilitate. Moderaţia este necesară pentru protejarea creierului nostru, în aceeaşi măsură ca şi pentru protejarea senzorilor şi aparatului de transmitere de energii şi, prin ele, de acces către informaţii în volum mare şi informaţie neobişnuită pentru conştientul nostru. Sunt plexurile, canalele energetice de transmitere, structurile de amplificare/diminuare a intensităţii sunetului şi luminiscenţei, a vibraţiilor: după necesităţile destinului în curs de derulare. Abia după ce intrăm în lumea astrală, chiar dacă ne-am dorit de mult acest lucru, înţelegem că intrarea în timpi diferiţi în diverse feluri de activităţi astrale şi mentale au fost pe de o parte participări ale noastre la:
- protejarea vitalităţii noastre şi a urmaşilor noştri, căci copiii pe care îi avem de născut trebuie să beneficieze de tot aportul energetic pe care corpul nostru îl poate oferi acum. În condiţii normale de vitalizare a corpurilor noastre, activitatea astral-mentală nu ar influenţa vitalitatea noastră totală, dar în condiţiile degradării unor structuri ale corpurilor noastre, efortul energetic total poate influenţa structuri ale corpului fluidic de care nu suntem conştienţi în mod normal. Vom studia structuri ale corpurilor fluidice şi vom vedea modul subtil în care ele se pot influenţa, mai ales în situaţia în care avem de făcut faţă unor variaţii intense şi rapide de vibraţii din mediul înconjurător. Ştim cum vorba multă, mersul mult, eforturile fizice intense ne obosesc, de multe ori până la degradarea „văzând cu ochii" a corpului nostru: acelaşi proces se poate derula şi la nivelul corpurilor fluidice, mai ales în condiţiile în care însuşi corpul astral - corpul nostru emoţional - este în mod deosebit solicitat în cursa istovitoare, de multe ori, a activităţilor noastre curente.
- protejarea mediului exterior, a biosistemului planetar, care are nevoie de multă energie provenită din exteriorul planetei. Şi legăm acest lucru în special de faptul că omul este acela care a schimbat în modul cel mai semnificativ, şi subtil până a fi de loc înţeles - echilibrul natural energetic şi vibraţional al biosistemului planetar, prin scoaterea la suprafaţă a minereurilor care conferă solurilor o emisie radiantă de lumină, sunet şi vibraţie pe care azi, din nefericire, nu le înţelegem chiar de loc. Rădăcinile plantelor au de suferit, căci nu mai sunt supuse unei anumite luminiscenţe interioare, necesare - chiar într-o mică măsură (din punctul nostru de vedere) - dar mare măsură, pentru ele. Nu mai sunt hrănite cu complexul organic-anorganic natural, în timp ce, la suprafaţă, sunt bombardate cu efectele folosirii tuturor materialelor scoase din pământurile şi oceanele planetei. Este necesar să mă opresc aici, voi vă puteţi gândi, pe parcursul altor studii, la astfel de aspecte regretabile.
Dar totul este o mare învăţătură pentru oameni, în primul rând. Şi nu numai…

3. NE DORIM MĂCAR ÎNŢELEGEREA VISELOR…
Spuneam că primele activităţi ale corpurilor noastre fluidice care se modifică prin creşterea vibraţiei medii planetare sunt corpurile de cea mai înaltă vibraţie: corpul cauzal, în primul rând. De aceea, legat de subiectul nostru, ne dorim în primul rând să înţelegem visele. Visele noastre sunt crâmpeie de activitate emoţională, provenite din activitatea corpului astral (emoţional) - adică acel corp care procesează toate emoţiile noastre. De aceea sunt de acord cu cele spuse de către diferiţi oameni, cercetători, care nu cred că au greşit - decât că au universalizat, au generalizat ceea ce nu era decât ceva parţial.
Şi eu detaliez aici ceva, care este doar o bucăţică din ceea ce este, de fapt, întregul. O bucăţică pe care o considerăm azi „subtilă", pentru că ţine de corpurile noastre fluidice, nevăzute, greu perceptibile la modul general. Dar în condiţiile trecutul - şi, de altfel, ale viitorului nostru planetar şi uman - subtilul era planul fizic, nefolosit la propriu decât în activităţi susţinute puternic de corpurile fluidice: creaţia - mentală, deplasarea (mersul) susţinut de corpul astral foarte puternic energizat (azi numit: mersul solomonar). Astral-mentalul uman ajuta de altfel şi deplasarea aeriană prin nave-capsule de protecţie (nicidecum propulsate tehnologic). Aşadar, depinde din ce unghi de vedere privim timpul studiat, şi nu trebuie generalizat un anume fel de privi viaţa (proprie sau a restului planetar), prin prisma celor cu care percepem, simţim, gândim şi creăm noi, momentan.
Călătoria astrală, dublată de activitatea mentală - chiar dacă la început doar ca percepţie vizuală, auditivă şi olfactivă - rămâne o metodă eficientă de cunoaştere avansată, atâta timp cât era rămâne morală, protectivă şi la adresa persoanei proprii, şi la adresa mediului înconjurător. Ar trebui să reţinem asta.
Dar mai presus de toate ne dorim în primul rând să ne înţelegem visele. Ştim din experienţa umană că creierul nostru poate procesa şi informaţiile care croiesc viitorul trăirilor noastre, împletind rezultatele activităţilor desfăşurate prin toate forţele spirituale. Le numim vise premonitorii.
Visele pot cuprinde fleşuri din memorii accesate mai curând prin corpul astral, atunci când este necesar: când activităţile curente cuprind linii de formare cu rădăcini care se evidenţiază prin impulsuri de vibraţii corespunzătoare perioadelor trecute. Chiar dacă în trecut vibraţia planetară era în descreştere, valorile asemănătoare lor din acest moment trezesc amintiri care ne ajută să ne redescoperim pe noi înşine: aşa cum trăiam în trecut. Dezvoltarea actuală a plexului retrocognoscibilităţii ajută la procesarea unui volum de informaţii mult mai mare decât în trecutul apropiat, de aceea mulţi oameni îşi văd în vis, sau în stare de meditaţie (unde cerebrale alfa) crâmpeie din vieţile anterioare, formându-şi înţelegeri din ce în ce mai clare despre viaţa şi activitatea spiritului prin corpurile sale.
Să avem încredere în vise. Ele ne pot spune multe despre sănătatea noastră, despre activitatea noastră, despre trecutul şi despre viitorul nostru. Să avem încredere în aspectul de învăţătură, căci de multe ori emoţiile noastre excesive se moderează prin trăire. Ne descoperim experienţe sau preluăm din experienţa prietenilor noştri astrali. Spre exemplu, ne obişnuim cu trăirea pe timp de cutremur şi cu încredinţarea că, dacă nu mi-e foarte frică, pot găsi soluţii în jur. Personal am visat ani de-a rândul cum trebuia să cobor o scară extrem de abruptă, de care îmi era cumplit de frică; după ani de zile de trezire înfricoşată, am descoperit cum se poate coborî: numai cu spatele la prăpastie, şi nu cu faţa spre ea. Alpiniştii ştiu de mult!! Nu şi eu!! Peste câteva luni de la acest deznodământ, aveam să ajung la Peştera Ialomicioarei… cine a fost acolo ştie bine cât de abrupte sunt acolo unele porţiuni ale scărilor. M-am simţit ca peştele în apă!! ŞTIAM… De 10 ani învăţ toţi oamenii care au nevoie de acest lucru şi mulţi au spus că vor învăţa şi ei, la rândul lor, pe alţii.
… Spre bucuria mea !!!

Aşa cum spuneam de la bun început, visele pot să ne jaloneze viaţa către înţelepciune în fel şi chip. Important este să le primim, şi să le privim cu inima deschisă către învăţătură, în primul rând. Pe urmă, atunci când ne va veni timpul, să fim pregătiţi pentru călătorii desfăşurate cu multă moralitate, în adevăratul sens al spiritualităţii. Cei care desfăşurăm acum deja călătorii astrale conştiente, să le facem în continuare cu moderaţie. Nu este de loc adevărat că, dacă nu faci aşa ceva susţinut, adică în fiecare zi, „abilitatea" se pierde.
Să ne protejăm şi pe noi înşine, ca oameni, şi natura în mijlocul căreia trăim.
Să ne păstrăm dorinţa de a cunoaşte, dar să o moderăm şi să ne folosim înţelegerile din fiecare crâmpei de cunoaştere, analizând totul prin prisma cunoaşterilor anterioare. Apoi să verificăm cele cunoscute, cu prilejul următoarei călătorii. Să înţelegem că Dumnezeu nu ne opreşte din cunoaştere, ci doar vrea să avem infinită grijă de orice fel de viaţă din jurul nostru.
Să învăţăm să fim, şi să rămânem adevăraţi ajutători, nu numai pentru familiile noastre, sau pentru oameni în general, ci pentru orice formă de viaţă pe care o putem întâlni, în eternitatea vieţii noastre spirituale.