Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 29 iunie 2010

FRĂMÂNTĂRI...

Framantarea nu ne-o poate lua nimeni, pana ce nu se umple lumea de ea... Sau pana ce nu trece lumea asta in care suntem... Pana ce nu intelegem cum vine asta, doar timpul o mai poate ostoi, din cand in cand, dar numai pentru o clipa.. Adica atata cat sa ne odihnim si sa mergem mai departe.
Pentru ca lumea se oglindeste in sufletul nostru, cu toate framantarile ei, si pana cand lumea asta nu se va umple si ea de tot ce-i trebuie, noi nu putem decat sa o traim. Altfel nu stim nici pe ea ce o framanta, si nici cat..
Linistea aceea de o clipa este a noastră, aceea care traieste in noi, nu in lume. Dar lumea se odihneste si ea, o clipa, cand ne odihnim noi. Nu este o metafora. Fiecare om care reuseste sa se linisteasca o clipa - linisteste lumea in acea clipa.
Multi dintre noi isi reusesc clipa. Si astfel sprijinim o lume intreaga...

Sigur ca ne dorim linistea pe care sufletul nostru o cunoaste: ne-am dori-o etern. Si o recunoastem numai in oglindirile noastre de o clipa in dunele desertului pe care numai apele sufletului nostru le pot inflori: doar pentru o clipa.

Ce putem face noi este sa ne odihnim in clipa aceea si sa mergem mai departe. Pentru ca suntem aici pentru a fi sprijin lumii, si nu pentru a ne sprijini de ea. Poate ne sprijinim de ea doar ca sa stim ce sa facem mai departe: cand va fi framantata - framantarile ei ne sunt jaloanele de drum. Asa vom sti ce trebuie sa facem, pentru a o ajuta. Cand este linistita, ii traim linistea si i-o protejam. Si in linistea aceea, a unor timpuri pe care azi nici nu le credem a fi existat vreodata, irumpe framantarea noastra, adevarata si propria nostra framantare, din care lumea stie ca drumul nu i s-a terminat, ci doar i-a inceput. Si ii trebuie ceva timp sa inteleaga acest lucru.
Iar cand intelege - ne intelege pe noi: cu grijile pe care le-am avut pentru ea, cu cautarile noastre, obositoare, pentru ca ea sa nu oboseasca inainte de a-i fi batut ceasul cautarilor, pentru ea.
Si ne va iubi mai mult, si dragostea ei pentru noi ne va mangaia sufletele obosite...
Dar ne vom da seama, in bucuria aceea de sfarsit de inceput, cat de multa nevoie avem cu totii de iubire….

8 comentarii:

happyendstory spunea...

Da, Cris, ai spus iar cuvânt de încurajare.
E adevărat ce spui. Şi e nelinişte fiindcă-i prea puţină iubire. Ele se leagă, iar neliniştea dispare pe loc, dacă e prinos de iubire.

Offf, Cris, dar pentru cei ce s-au pierdut pe sine ce sfat ai avea să le dai?
:(

Cristiana spunea...

Multumesc, Povestea mea Minunata!! Chiar tu mi-ai spus un cuvant de incurajare!! inca o data multumesc, sincer, cuminte, deschis!!

Stai sa vezi ceva!! Uite, vezi?? Ai gasit singura raspunsul universal!! Pana la urma, orice poveste are un sfarsit minunat!! HAPPYENDSTORY!!
Cateodata merita sa ne minunam cum purtam raspunsurile in noi, cum le spunem pe nume chiar daca parca nu sunt in fata noastra...
Asa si cu tine!! uite SUBCOSTIENTUL cum ti a trimis raspunsul, sa-l porti mereu cu tine si sa-ti aduci aminte ca orice poveste are un sfarsit frumos!!

Bineinteles ca si eu stiu ca dincolo de nori este mereu cerul senin, dar si eu ma intristez, disper, ma framant... Dar disperarile noastre SUNT DIN IUBIRE, Blue, DIN IUBIRE si de aceea nici o disperare si nici o framantare nu este rea, in esenta ei... Asa simt eu, asta este incredintarea mea!! Doar sa ne aducem aminte ca iubim si ca suntem iubiti, ca am fost iubiti si iubirea ne va imbratisa din nou!!
Orice poveste are un final fericit, aici sau pe alte meleaguri universice. Iisus nu a mintit. Nu sunt neaparat religioasa, cred ca sunt un pic credincioasa!!
Ca vorbim de oameni sau de Dumnezeu - este la fel!!

Nu te ai pierdut pe tine, doar te-ai luat cu altele si acum ti-e dor sa te gandesti un pic la tine, eu asa cred. Daca asa simti tu, atunci ti as da un sfat: acorda-ti atentie putin cate putin, cand nu ai treaba de facut; unui dialog cu tine insati. Fa-ti o cafea sau un ceai, asaza te in balcon sau in curte, si vorbeste cu tine, ca si cu un prieten vechi, bun si drag. Nu-ti fie teama de ceea ce ar spune unul-altul daca te-ar auzi, caci nu e nici o rusine... Multe lucruri ne alieneaza din cauza ca lumea zice "rusine".. Si nu e decat departare de noi, neingrijire de noi, neiubire de noi...
Trateaza-te ca pe un prieten drag, dar stiind bine ca esti tu insati. Treptat iti vei da seama ca, de fapt, totul a fost fals, nu te-ai pierdut, nu te-ai regasit. La fel ca si trezirea si reconectarea... Suntem treziti... Suntem conectati... Nimic nu ne-a facut altfel decat suntem, doar constiinta merge mai sus, urca trepte. Invatam. Atat.
Nimeni nu se pierde, TOTI URCAM CATE O TREAPTA, de acolo se vede acelasi peisaj, doar mai larg, mai clar, cu siguranta mai frumos.. ADICA NE VEDEM CA SUNTEM MAI FRUMOSI!!
NE VEDEM ASA CUM SUNTEM.

Asadar, traieste cu tine insati, TRAIESTE-TE PE TINE INSATI!!!

Cristiana spunea...

Am recitit ceea ce am scris... sa stii ca am vorbit foarte serios, chiar daca asa, mai literar... Chiar avem tendinta sa nu ne mai recunoastem, din cauza ca constientizam ceva in plus fata de cele obisnuite de pana acum. Multe lucruri pe care le faceam inainte nu le mai facem acum, avem mai mult curaj pentru ca ne vedem mai clar, chiar daca altii nu ne vad de loc asa cum ne simtim noi, avem intelegerea ca aveam prea mari sau prea mici pretentii...
Multe se schimba si e bine sa stim bine acest lucru, ca SCHIMBARILE NU SE VOR SFARSI ACUM... DE FAPT, ABIA AU INCEPUT!!
Si asta este o chestie foarte imbucuratoare, cred eu!!
Eu cel putin ma bucur de mine deseori!! Si de cei din jur, si ii sfatuiesc la fel, sa se descopere prieteni cu ei insisi, sa se vada , sa se urmareasca, sa se inteleaga, sa se mire, sa se admire !!!
Gata, la culcarica !!!
Curaj si succes !!

happyendstory spunea...

Da, Cris, dar eu simt că am pierdut prea multe lucruri frumoase. Nu mai simt ca înainte, nu mai am aceeaşi capacitate de a iubi, sunt mai rece, mai indiferentă, mai neimplicată. Empatizez tot mai rar şi tot mai puţin... Sunt retrasă într-un munte de sare, am uitat bucuria şi părtăşia. Mie rău aşa, mi-e greu să fiu "altfel" decât eram. Şi asta mă întristează peste măsură. Sunt atât de departe de ceea ce eram... E un declin, e o pierdere, oricât aş vrea să mă mint.
:(

Cristiana spunea...

Ce bine imi pare ca ai adus in discutie acest lucru..
Caci discut cu multa lume aspecte care insa trebuiesc reluate ori de cate ori este nevoie, chiar daca unora le sare tandara ca ma repet! Nu operam cu astfel de cunoasteri tot timpul - tocmai de aceea ne trebuie des amintirea lor.Voi scrie pe blogul Drumurilor despre felul in care trebuie sa aplicam cunoasterile despre trecut, in conditiile in care chiar ii spuneam doamnei NiMa cat adevar poate sa fie in acele cuvinte din deschiderea blogului ei... Nimic nu este nou sub soare, doar ca trebuie sa valorificam cunoasterile, aplicandu-le in spiritul vremurilor noi.
As vrea sa ma crezi acum, dar vei crede atunci cand tu insati te vei incredinta. Tot ceea ce ai scris este de fapt o imprastiere a simturilor in toate directiile, care tulbura pe cel care nu stie ca este spre orientare. Stii cum este puiul nou nascut? un pisoi de exemplu. Vezi labutele larg deschise, pana ce se obisnuieste sa le manevreze. Asa suntem si noi acum: ca un bec, luminam si primim din toate partile. Dupa putin timp vom fi din nou orientati pe toate aspectele obisnuite, plus.. PLUS!! cele noi!
Si vom ajunge sa ne dam seama ca tulburarea a fost spre inaltare. Ca avem mult mai multe decat inainte. Apele se linistesc, intra in matca, dar pamantul este mult mai fertil decat inainte. Egiptenii au creat un imperiu pe mâlul Nilului.. stim bine asta.
Asa suntem si noi acum. In ianuarie spuneam si eu la fel. Acum ma observ cate au putut sa mi se clarifice: sa prinda un volum mult mai mare, profunzime, claritate... Si inca simt ca totul este doar la inceput.
Asa si cu tine. Daca incepi sa te studiezi, sa fii atenta la tine ACUM, nu neaparat la felul incare erai inainte, decat in final, comparand rezultatele, treptat cred ca vei intelege la propriu despre ce vorbesc.
Este sfatul pe care il dau tuturor.
Voi mai scrie pe Drumuri... ceva in acest sens, bineinteles păstrând sensul tematicii in curs.
Nu te minti daca ai incredere in tine. Nefericirea este ca ne auto-deziluzionam prea repede, pentru ca nu avem incredere in noi insine. De fapt, ne formam acum increderea. Sunt conditii mai grele dar tocmai ele ne intaresc mai mult.
Este o reluare a increderii de noi insine. Am avut-o, am pierdut-o, o regăsim. Deocamdata suntem mai tematori, mai neincrezatori... e normal, nu? Ca la orice regasire, reluare. Este un fel de inceput, dar nu e chiar inceput, nu o facem pt. prima data. De aceea ne recalibram repede. Dar se repeta, caci schimbarile vin in valuri, ca sa nu obosim dintr-o data.
Incearca sa iti regasesti increderea si toate celelate vor reveni. Stii bine ca esti ajutata, ai incredere in Dumnezeu si in tine deopotriva. Dumnezeu ne ajuta daca ne ajutam si noi, pe noi insine.
Nu stiu daca este un sfat neaparat acesta, oricum nu este din partea mea. L-am primit si eu, la randul meu, periodic, si de fiecare data ceva s-a intarit si in mine. Acum stiu si merg inainte fara sovaire.
Doamne ajuta!!

happyendstory spunea...

Mulţumesc, Cris.
Am încredere în Dumnezeu, dar, probabil că nesiguranţa vine din această perturbare a vechilor filoane. Eram o perceptivă şi mi-am pierdut o parte din percepţiile obişnuite. Abia când mă învăţasem că ele sunt stâlpi de susţinere în existenţa mea, apoi au dispărut... Sunt dezorientată. Dar, aşa cum spui, trebuie să am răbdare. Încrederea rămâne oricum, fiindcă de Dumnezeu mi-e imposibil să mă îndoiesc vreodată.
Fiecare intrare pe pagina ta mă ajută să-mi redefinesc anumite situaţii. Îţi mulţumesc pentru tot!

hera mariana spunea...

Dragă Cristiana,
deşi nu s-ar părea şi eu sunt o fiinţă plină de "frământări", tu ai înţeles asta din scurta noastră întâlnire.
Sunt convinsă că orice fel de frământare este spre DEVENIRE, spre un început, cum zici tu.
DEVENIREA, presupune EVOLUŢIE şi astfel ne depăşim pe noi înşine, dacă suntem dispuşi să recunoaştem asta...trebuie doar să privim în urmă şi să constatăm.
Oare ţine de caracterul fiecăruia...cum îşi gestionează "frământările"?
Treptele sunt de cele mai multe ori, de pietre reci, urcuşul cu "greutatea frământărilor" este greu, dar roadele trebuie să fie şi sunt bogate! Depinde de fiecare ce şi cum culege!
Te îmbrăţişez cu drag!:)

Cristiana spunea...

Buna dimineata, Mariana!
Ai multa dreptate in tot ceea ce ai scris, de la framantarile tale - la framantarile tuturor..
Suntem croiti sa simtim si framantarile noastre si ale altora, sa nu devenim niciodata indiferenti la framantarile altora. Pentru ca asta este, de multe ori, directia pe care o avem, sa ne protejam prin a trage cortina intre noi si lume. Dar lumea ramane in sufletul nostru, chir daca nu ne dam seama decat la un moment dat al vietii. Putem sa inchidem temporar usa, pentru ca sa facem ceva in liniste, dupa care folosim si oferim prin usa larg deschisa. Nu suntem niciodata, oricat ar dori omul obosit, fara framantarile lumii in noi. Daca nu direct, tot prin cineva iubit, canal pentru lumea dinafara..
Si este un ajutor, un mare ajutor..
Daca intelegem ne este de folos sa primim lumea asa cum este ea, castigam enorm. In primul rand prin propria noastra linistite mica, dar puternica. E puternica, pentru ca este autentica, reala.
Daca tragem cortina intre noi si lume, nu mai suntem decat ascunsii speriati.
Nu putem ajuta altfel. Ajutam prin ceea ce suntem si facem noi. Fiecare dam lumii din ceea ce am castigat noi, si asta ajuta. Am vrea cateodata sa ne dam si viata , dar nu merge asa.. trebuie sa sustinem viata care este, s-o inaltam si asta inalta lumea.
Vreau sa te sprijin cu caldura sufletului meu, pentru ca da, uneori treptele sunt reci.. asa am simtit si eu de multe ori.
Credinta, putere si curaj, bucurie pentru cat avem si cat putem - si nu lacrimi pentru ceea nu avem sau nu putem.
Asta este deviza mea.
O impart si cu tine!! Cu cat o impart mai mult, cu atat ea creste mai mult!!
Imbratisari, Mariana!!

PS. am vazut fotografiile!! Foarte fain !! Mi-ai luminat ziua!!
Uite, traim si frumusetile bucuriilor lumii !!
De fapt fiecare discutie, contact cu tine este un vartej de energie revigoranta!! O duc si eu mai departe, asta e sigur!!