Ceea ce scriu acum este – în felul meu, al scrierilor mele – un gând de pozitivizare faţă de încredinţările ezoterice brute, fără subtilităţile necesare etapei spirituale pe care o traversăm, ale multor semeni care se auto-intitulează „treziţi”. Ar trebui să nu ne considerăm niciodată perfecţi, ci doar mergători pe un drum pe care deschiderile au loc permanent, învăţăturile se dezvoltă, se ramifică, se aprofundează mereu…
Este necesar să nu mai credem că ar fi vorba despre o „karmă negativă”, care ar fi marcat destinul cuplului prezidenţial polonez.
Sunt încredinţată că sarcina lor de destin a fost sensibilizarea complexă a opiniei publice, cu privire la diverse evenimente agresive care ne-au marcat, şi ne marchează mereu existenţa ca oameni, ca spirite întrupate pe Pământ pentru învăţături deosebit de complexe. Evenimente care, indiferent dacă s-au petrecut în trecut sau se petrec în prezent, se constituie în învăţături în continuare pentru cei care încă mai ascund – oriunde în lume – adevăruri politice, sociale şi chiar religioase. Care încă ne împiedică să conştientizăm responsabilitatea noastră privind construcţia unor evoluţii cu respect pentru suferinţele de orice fel ale oricăror semeni, ale oricăror fiinţe, vieţuitoare cu care împărţim încă această planetă.
Căci numai în acest fel sensibilizaţi vom putea deveni cu toţii miloşi în faţa greutăţilor de orice fel cu care fiecare fiinţă se confruntă în evoluţiile sale. Numai în acest fel vom putea participa la modelarea felurilor de ajutor pe care le vom acorda generaţiilor viitoare de evoluanţi, muncind cu dăruire alături de marii Făuritori ai tuturor evoluţiilor noastre: adică cei dintâi care se sacrifică oriunde, cu durerile trupurilor şi sufletelor lor, pentru a sesiza ce căi sunt cele mai puţin dureroase, obositoare pentru fiecare viaţă din universuri. CĂCI LOR NOI LE SUNTEM SFINŢI ŞI NE ÎNVAŢĂ MEREU SĂ-I CONSIDERĂM SFINŢI PE CEI MAI MICI DINTRE NOI – ŞI NU PE CEI MAI ÎNALŢI…
Este necesar să nu mai credem că ar fi vorba despre o „karmă negativă”, care ar fi marcat destinul cuplului prezidenţial polonez.
Sunt încredinţată că sarcina lor de destin a fost sensibilizarea complexă a opiniei publice, cu privire la diverse evenimente agresive care ne-au marcat, şi ne marchează mereu existenţa ca oameni, ca spirite întrupate pe Pământ pentru învăţături deosebit de complexe. Evenimente care, indiferent dacă s-au petrecut în trecut sau se petrec în prezent, se constituie în învăţături în continuare pentru cei care încă mai ascund – oriunde în lume – adevăruri politice, sociale şi chiar religioase. Care încă ne împiedică să conştientizăm responsabilitatea noastră privind construcţia unor evoluţii cu respect pentru suferinţele de orice fel ale oricăror semeni, ale oricăror fiinţe, vieţuitoare cu care împărţim încă această planetă.
Căci numai în acest fel sensibilizaţi vom putea deveni cu toţii miloşi în faţa greutăţilor de orice fel cu care fiecare fiinţă se confruntă în evoluţiile sale. Numai în acest fel vom putea participa la modelarea felurilor de ajutor pe care le vom acorda generaţiilor viitoare de evoluanţi, muncind cu dăruire alături de marii Făuritori ai tuturor evoluţiilor noastre: adică cei dintâi care se sacrifică oriunde, cu durerile trupurilor şi sufletelor lor, pentru a sesiza ce căi sunt cele mai puţin dureroase, obositoare pentru fiecare viaţă din universuri. CĂCI LOR NOI LE SUNTEM SFINŢI ŞI NE ÎNVAŢĂ MEREU SĂ-I CONSIDERĂM SFINŢI PE CEI MAI MICI DINTRE NOI – ŞI NU PE CEI MAI ÎNALŢI…
Cred că acum se va înţelege mai bine poziţia mea faţă de soarta acestor oameni...
6 comentarii:
E frumos ca gandest astfel. Mi-am pus intrebarea daca cuplul nu ar fi fost prezidential, ar mai fi avut loc toata mascarada de condoleante internationale. In fata lui Dumnezeu nu cred ca este atat de important daca ai fost presedinte... :)
Multumesc, Dan!
La ultima fraza as face un articol mai amplu, caci am explicat prietenilor mei acest lucru, de-a lungul multor ani, si cred ca este nevoie sa explic pe larg, acum, si pe bloguri.
O sa fac un articol pe Jurnal, ca sa dau drumul maine la Iluminarea (4).
Consider ca pentru ceilalti aflati in avion, adevaratele minti luminate ale Poloniei ,valori inestimabile ,nu
s-a facut mai nimic.
Da, de-a lungul intregii ceremonii m am gandit de multe ori la acest lucru si eu, Luz... Poate e politica, poate ca asa le cerea ceremonia... suntem atat de strans legati de faţadă, de aparenţe... Poate ca nu stim noi lb. poloneză, s-o fi spus acolo mai multe, nu stiu ... M-a izbit insa si pe mine acest lucru.
Este drept ca suntem si noi supusi aparenţelor, dar daca facem ceva pt. cineva, ar trebui sa fie la fel pt toata lumea... Totusi, daca e sa gandesc la ce discutam mai sus... faţada cu funeralii nationale nu o poate face nimeni pt fiecare om in parte. Daca nu ar fi faţa aceasta - ar fi mult mai normal...
Dar nu traim inca epoca echilibrului, deocamdata traim dupa alte reguli...
Si totusi raman multe intrebari fara raspuns ,dar ca oameni si buni crestini ce suntem putem deduce ca este totusi o pedeapsa DIVINA?
Si de ce?
Parerea mea este expusa in textul prezentat, eu nu cred in pedeapsă divină. Numai oamenii folosesc pedeapsa.
Evolutiile se sprijina pe ceea ce isi fac oamenii unii altora, astfel ca ei se invata reciproc sa-si respecte durerile si bucuriile deopotriva. Suntem pusi fata in fata si astfel intelegem ce trebuie sau ce putem sa facem.
Voi mai dezvolta aceasta idee, despre pedeapsa divina....
Trimiteți un comentariu