Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 2 august 2009

DIVERSE DETALII PRIVIND EVOLUŢIILE (2)

Problematica în curs:
2/ Spiritul uman deoarece este intrupat, coabiteaza in trupul omului cu alte spirite mai neevoluate intrupate la randul lor in acarieni, virusi, bacterii, viermi paraziti. Pana aici nici o problema. Cum crezi ca reactioneaza spiritele acestor paraziti la strigatele de disperare ale tuturor vietuitoarelor care cad sub cutitul omului. Strigatele nu trebuie intelese neaparat fonic, sunt informatiile e spaima si cerere de ajutor pe care le emit vibrational, informatii percepute de intreg mediul ambiant.
Emisia vibratiilor spiritului uman se impleteste cu emisiile de vibratii ale celorlalte spirite care il paraziteaza dand o rezultanta sau sunt separate. De exemplu: tenia mea (pe care o am virtual) cred ca simte o mare satisfactie cand imi intelege gandul ca intentionez sa omor o gaina si chiar se bucura la strigatele (mute) ei de ajutor. Si-atunci vibratiile ei de bucurie la iminenta uciderii nu imi altereaza si mai tare vibratiile spiritului meu, nu-mi potenteaza vibratia generala negativa in acel moment?

3/Sa nu mancam carne?
Sa nu participam la genocidul animalelor?
Dar si vegetalul ar trebui sa aiba spirit, nu?
Trebuie sa ne cerem iertare de la tot ce misca, inainte de a le sacrifica?

Poate intrebarile iti par puerile dar provin din existenta schemei trofice a spiritelor intrupate care pier pentru a salva de la pieire alte spirite intrupate. Cel putin temporar.

Exista o regula, o invatatura a ajutatorilor cu care ei pregatesc celelalte spirite intrupate pentru sacrificiu?

Într-o paranteză foarte utilă este necesar să precizez că, pentru un om serios, orice glumă se poate lua ca un capăt al multor înlănţuiri de înţelegeri. Şi de la o glumă se poate astfel ajunge la înţelegeri universale!!
Şi nu cred că există „pueril”. Mai ales pueril, copilăros adică – căci copilul care pune întrebare după întrebare ar trebui să mobilizeze părintele sau orice învăţător la reflecţii, la cercetare, la învăţătura generală pentru a răspunde chiar sieşi, şi apoi să adapteze cunoaşterea sa celor care pun întrebări. Copilul care vine după cel dintâi ar trebui să beneficieze de o astfel de înţelegere a părinţilor.
Din nefericire părinţii, educatorii, învăţătorii taie de regulă (cu excepţii care, sperăm, se vor generaliza) orice elan al copiilor, cerându-le să fie „cuminţi”, pentru a-i încadra ei în limitele lor proprii, în loc să-şi spulbere ei înşişi limitele astfel conştientizate. Căci şi le conştientizează, cu siguranţă, şi tocmai de aceea se tem – ca copiii lor să nu le sesizeze...
De reflectat...
Coabitarea unor spirite întrupate aflate în faze de început ale evoluţiilor lor ar trebui discutată din foarte multe puncte de vedere. Mă limitez doar la câteva aspecte, voi detalia mult în studiile despre sistemele corporale planetare.
Am discutat pe alocuri despre o serie de spirite primare care nu au suficientă putere pentru a-şi forma structural un sistem corporal. De aceea, corpurile lor de manifestare, în acest stadiu al evoluţiilor lor, sunt create de planeta care le găzduieşte. Le numim spirite intraplanetare. De fapt, cel mai corect, din punctul de vedere spiritual, ar fi ca să folosim termenul de co-abitare (locuire în acelaşi spaţiu) pentru aceste spirite, aflate în sânul poporului spiritual întrupat în planetă. Voi detalia în postările urmatoare (cu desene) despre reprezentările în 3D ale întrupărilor spiritelor, ale fiecărei monade din spirite mai evoluate. La fel are loc împletirea evoluţiilor planetei cu evoluţiile popoarelor de spirite pe care le ajută direct, gestionând nu numai formarea şi întreţinerea energo-materială a corpurilor lor, ci şi condiţiile generale ale fiecărui loc şi moment care le este necesar. Complexităţile unor astfel de forme de ajutor pornesc din distribuţiile ritmurilor planetare de existenţă – ceea ce se numesc „respiraţiile”: formele maxime şi minime ale unei sinusoidale care cuprinde la fiecare nivel spaţio-temporal o serie de alte sinusoidale, conform altor ritmuri, ale altor întrupări din exteriorul planetei şi de pe aceeaşi planetă.
Este o mare şi puternică formă de protecţie a acestor spirite micuţe, plăpânde, aflate la începuturile evoluţiilor lor spirituale.
Dar şi ele, la fel ca şi oamenii care nu-şi conştientizează protecţiile principale pe care le au, sunt protejate în feluri pe care nu le vor conştientiza multă vreme în evoluţiile lor. Când le vor conştientiza, vor înţelege că memoriile corpurilor pe care le-au folosit, mai mult sau mai puţin conştient până atunci, au păstrat elemente ale percepţiilor la nivelul dezvoltărilor din fiecare fază. Şi tot acest fel de memorări va constitui un sistem de jaloane pentru studiul din ce în ce mai aprofundat al realităţii evoluţiei lor. Cu care fiecare generaţie de evoluanţi se confruntă, la rândul său.
Mititeii viruşi, mititelele bacterii, puţin mai măriceii acarieni trăiesc într-o lume proprie protejată chiar de corpul uman, de corpul oricăror mamifere de pe planetă. Discutăm despre astfel de vieţuitoare specifice mamiferelor, dar subiectul este foarte vast, în condiţiile în care omul, în inconştienţa sa, poate să modifice structural mediul biotic planetar. Este un subiect delicat, în care nu este cazul să intrăm acum.
Mamiferele şi omul au corpurile cu vibraţiile cele mai mari de pe planetă – oferită de sistemul propriu al corpurilor spirituale – de aceea poartă cu sine cele mai dezvoltate populaţii de viruşi, bacterii, acarieni – de fapt multe alte forme de astfel de vietăţi până la viermi înclusiv, cu felul propriu de evoluţie spirituală momentană.
Pe de o parte acest lucru înseamnă că numai asemenea populaţii de vieţuitoare puternice în segmentul lor evolutiv pot ataca corpul fizic de manifestare al nostru, învingând bariera vibraţională a corpurilor noastre doar în anumite condiţii: create de însăşi spiritul care devine neatent sau este supus unor condiţii precare de trăire personală sau de grup.
Vibraţia mare a corpurilor spirituale crează o protecţie deosebită, aşadar, şi pentru corpurile sale de manifestare sau ajutătoare ale acestora, şi pentru întreg biosistemul planetar. Dacă populaţiile viral-bacteriene nu ar avea astfel de condiţii de existenţă asupra corpurilor mamiferelor şi omului, ele ar putea distruge – în forma în care ele se află azi pe Pământ – populaţii numeroase de vieţuitoare terestre. Crearea lor în acest fel, ca populaţie terestră, conduce la un impact unic asupra omului – în special, care poate prelua şi de la animalele cu care vine în contact diverse grupe virale – impunându-i astfel automat reguli de igienă corporală, alimentară, a locului de trai şi a întregii comunităţi în care trăieşte.
Discutăm însă despre astfel de lucruri în condiţii planetare de vibraţie foarte joasă. În epocile de înaltă vibraţie planetară ele se află în dezvoltări de populaţii numai acolo unde se află condiţii create special pentru vieţuirea limitată a lor. Căci ele au nevoie de perioade foarte lungi de odihnă, moştenire de obişnuinţe din evoluţiile lor anterioare, în filamente circulante de energii şi materii, prin atrageri şi respingeri ale fluxurilor sub imperiul forţelor stelare şi planetare, în spaţiile cosmice: sunt evoluţiile energiilor şi materiilor, ca monade aflate în interiorul filamentelor, de care asemenea evoluanţi sunt foarte apropiaţi. Învaţă acum să se stabilizeze ca întrupaţi individuali, dar au nevoie încă mult timp de un cadru automat de plasare şi de deplasare, precum şi lungi perioade – cum spuneam – de odihnă: chiar de nemişcare, chiar ca întrupaţi. Vom vedea că şi alte feluri de populaţii planetare au nevoie, din când în când, de o astfel de odihnire evolutivă. Fiecare treaptă de evoluţii are astfel de necesităţi, pe care coordonatorii de evoluţii le respectă întrutotul, corelând etapele de evoluţie ale întrupaţilor înaintaţi cu evoluţiile mititeilor planetari.
Ar fi multe de spus referitor la astfel de începuturi de evoluţii spirituale. Având în vedere faptul că aceste câteva exemple pot conduce la înţelegerea lor ca populaţii spirituale întrupate în mediile terestre, să mai adăugăm câte ceva despre epidemii, pentru oameni specifice doar epocilor de vibraţie medie planetară joasă, în ritmurile cosmice generale.

Atacul virulent – iată că omul a numit specificităţi ale vieţii sale după felul de dezvoltare al acestor vieţuitoare – sau exploziv al acestor populaţii corporale (umane, în cazul nostru) are loc atunci când vibraţia individuală sau de grup (de comunitate) scade până la atingerea unor valori bune pentru dezvoltarea lor. Bariera vibraţională este învinsă, căci condiţiile lor de vieţuire nu sunt legate de vibraţii înalte, mai înalte decât valoarea medie planetară locală: dar pentru om, aceasta înseamnă o scădere care nu i-ar fi alarmantă în vârtejul vieţii sale atât de complexă, dacă nu ar avea o asemenea solicitare asupra corpurilor sale.
Dezvoltarea lor are loc mai ales în sângele care poartă cu sine vitezele fluxurilor energo-materiale; sunt vitezele specifice necesităţilor de mişcare indirectă a unor asemenea vieţuitoare, ele fiind obişnuite, cum spuneam, cu acele faze imediat anterioare ale evoluţiilor lor, ca monade circulante involuntar în marile fluxuri energo-materiale din univers.
Vom reveni asupra acestor aspecte la discuţiile despre circulaţia universală a monadelor prin universurile de manifestare.
Evoluţiile lor, aflate în astfel de stadii incipiente de evoluţie, nu le permit încă emoţii, plăceri, satisfacţii de genul celor cunoscute de noi – dar rădăcinile acestor simţiri ale noastre se află în cele simţite prin lipsă puternică a unor lucruri cu care şi ele sunt obişnuite, încă din viaţa completă filamentară anterioară: ea stă la baza manifestărilor ulterioare, ale fazelor de evoluţie de mai târziu, în care diferenţele dintre cele obişnuite şi cele nou trăite le dezvoltă treptat nivelele de conştienţă şi, mai târziu – de conştiinţă spirituală complexă.
Simţirile lor nu merg, astfel, în spaţiile aflate dincolo de pielea noastră, dar volumul simţirilor lor se adaugă la cel care formează fondul de simţire simplă vegetal-animalică care impulsionează din neştiut manifestările noastre. Formează „ispita” aflată la purtător, este legătura noastră permanentă, directă, cu întregul biosistem planetar. Chiar dacă am sta retraşi din lumea umană, în peşteri, în deşerturi, în locuri cu puţină vegetaţie sau animale, tot am fi supuşi influenţelor lor, prin legăturile directe, corporale – nu numai prin câmpul astral (emoţional) şi mental local (chiar dacă extrem de diluate în astfel de locuri retrase).
Şi sfinţii, sihaştri, ştiau foarte bine acest lucru, chiar dacă nu ştiau să numească direct cele care se petrec astfel cu ei. Şi au numit ispita – satană şi de la ea nu au scăpat niciodată cu adevărat. Numai iubirea de Dumnezeu a estompat ceea ce au simţit mereu; şi au căutat să urmeze în drumul lor această lumină a iubirii.
Pe care ne-au transmis-o şi nouă, mereu. Şi cei ştiuţi, şi cei neştiuţi de noi...

Ceea ce este, de asemenea, specific vieţuitoarelor planetare (până la mammifrere, pe Pământ) este faptul că planeta preia mare parte din vibraţiile grele ale suferinţei şi morţii acestor vieţuitoare, ale căror corpuri le crează şi le gestionează parţial: adică în parte cu spiritul care se întrupează, care învaţă astfel să-şi gestioneze propriul corp de manifestare: în deplasare şi hrănire. Partea care revine planetei este mai mare pentru spiritele aflate la începutul drumurilor lor, treptat potenţându-se (prin senzorii corpurilor) trecerea la simţirea fricii şi apoi a gradelor diferite de durere.
Pe de o parte nu se cunosc prea bine asemenea lucruri pentru că, aşa cum spuneam, speciile pământene sunt doar momente ale evoluţiilor în liniile de evoluţie proprii, pentru fiecare populaţie spirituală în parte, astfel încât nu toate vieţuitoarele prezintă maximul de simţire din lungul treptei sale de evoluţie. Nu conştientizăm toate vârfurile treptei de evoluţie pe grup, iar pe de altă parte planeta estompează, aşa cum spuenam, mare parte a simţirilor grele ale vieţuitoarelor aflate în pericol de moarte. În cazul mamiferelor şi omului, o parte din astfel de simţiri sunt preluate de către entităţile ajutătoare ale spiritului – al grupului de monade din spirit care se întrupează individual, dar reunirea lor într-un spirit creşte mult puterea de a face faţă cerinţelor generale ale întrupărilor lor.
În funcţie de cumulul de vibraţii răspândit de vieţuitoarele planetare, spiritele poporului întrupat în planetă simt totul, sub forme pe care noi, oamenii, le-am asocia unui frig atroce, resimţit cu trupul gol la -30 _ -50grdC sau a unei călduri insuportabile de 50 – 60grdC înfofoliţi în blănuri groase. În plus, simţurile noastre curente nu cuprind frecvent segmente pe care le-am asocia stării sub tensiuni de câteva sute sau chiar mii de V(volţi) – care se degajă spasmotic din durerile vieţuitoarelor supuse chinurilor până la deces.
Şi să ne oprim aici.
Ceea ce am dorit să evidenţiez aici este faptul că, pe de o parte, nu este de mirare să credem că asemenea vieţuitoare fac parte din „decorul planetar”, unde şi ele, ca şi planeta însăşi, simt chinuitor toate felurile de dureri – şi încă mult mai multe, rezultate din toate evenimentele planetare pe care l cunoaştem... şi nu prea, de multe ori...
De reflectat...
Pentru omul care devine astfel, la un moment dat, conştient de toate acestea, durerea psihică şi părerile de rău sunt un iad de durere care, fără să dureze o eternitate, sunt memorate şi recunoscute pentru eternitate, îmbogăţite cu tot ceea ce se petrece mereu, cu fiecare generaţie de întrupaţi ajunşi în asemenea stadii de evoluţie.
De aceea într-adevăr iadul acesta ar putea ajunge distrugător la propriu pentru fiecare monadă în parte, dacă nu compensează aşa ceva cu dezvoltările de iubire pe care le învăţăm permanent, de la înainte-mergătorii noştri...
Numai iubirea de orice fel de viaţă contracarează la propriu simţirea durerilor universale. Cum nu există altă cale, entităţile care ajung la puteri superioare oferă învăţătură treptată de iubire – trecând prin trepte de toleranţă, moralitate, bunătate, încredere, altruism, milă, sacrificiu şi compasiune.
A dispreţui mila poate fi o treaptă: dispreţul faţă de INTENŢIA proprie de a crea în mod fals milă – ceea ce este cu totul altceva decât mila pentru suferinţa altei vieţuitoare şi compasiunea pentru situaţia de a fi ajuns în asemenea nevoie şi durere: compasiunea care naşte şi ajutor oferit, sau măcar sprijin moral, emoţional larg tuturor segmentelor populaţionale implicate.
Să nu dispreţuim mila, chiar dacă anumite segmente ale omenirii o dispreţuiesc. Să ne comportăm însă cu demnitate în orice situaţie grea, să nu respingem ajutorul venit din mila şi compasiunea celor care ne însoţesc drumul vieţilor noastre.
Aşadar există o astfel de învăţătură oferită de ajutătorii tuturor evoluţiilor noastre, prin exemplul personal pe care ni-l oferă, alături de preluarea multor segmente de vibraţii şi de simţiri ale noastre.
Fiecare conştientizare a răului pe care îl facem se materializează şi în durere+regrete pentru cele făcute, dar şi într-o ruşine uriaşă faţă de ajutătorii astrali, dimensionali, angelici şi dumnezeieşti – o întreagă verticală spirituală care simte durerea pe care o pricinuim fiecărei vieţuitoare în parte.
O parte din astfel de manifestări ni le asumăm, în învăţătura pe care o oferim celor întrupaţi împreună cu noi: după cum conştientizăm şi noi, mai mult sau mai puţin, învăţăm cu toţii să facem ceva şi apoi să ne estompăm pornirile, părăsim modul de manifestare care este bun doar la un moment dat, pentru formarea şi modelarea fondului general de simţiri comparative. Odată înţelese, astfel de manifestări trebuie să vireze către estompare şi nefolosire.

Aşadar, din momentul conştientizării unor asemenea lucruri nu trebuie să ne spună neapărat cineva să facem sau să nu facem ceva. Cunoaştem din experienţa altora, pentru că este util, este bun să ne împărtăşim înţelegerile. Simţirile, experienţa. Din toate învăţăm câte ceva, chiar să ne înţelegem poziţia faţă de cei din jurul nostru. Trebuie însă să facem ceea ce ne cere propria conştiinţă, căci unii evoluanţi au chiar misiunea de a participa la formarea acestui fond de cunoaştere pentru semenii lor – alţii au misiunea de a-i ajuta pe alţii să iasă dintr-o astfel de plajă comportamentală. Simultaneitatea ambelor feluri existente în fondul local general de manifestare poate părea contradictoriu, dar se formează în acelaşi timp şi rădăcina de ieşire din jetul emoţional manifest, aflat deja în curgere.
Pentru că unii membrii ai societăţii intră cu folos în curs, alţii ies – cu acelaşi folos.
Evoluţiile mai departe au grijă să ne formeze treptat moduri de manifesatre echilibrate, printre care – revenind la cazul nostru – şi acela de hrănire. Pământului îi sunt proprii diferenţe mari de vibraţie între punctele minime şi maxime ale ritmurilor sale specifice, iar vieţuitoarele planetare învaţă să li se adapteze în perioade lungi de timp local. Au nevoie de mâncare – cum am mai spus, au nevoie de învăţătură pe care le-o vor oferi la rândul lor altor generaţii de spirite în evoluţie, care le vor urma.
Omul a cunoscut hrana cu precădere osmotică, hrana vegetală cu dublă reprezentare prin fruct (sintetizând în mod majoritar energii solare) şi prin tubercul (sintetizând majoritar energii telurice), după care hrana de tip animal ar fi trebuit să se limiteze la produsele rezultate din ciclul lor vital: miere, lapte (şi produse lactate), ouă. Exagerările provenite din manifestări dezechilibrante au condus la devieri puternice, despre care am mai scris că, la nivelul actual al omului pe Pământ nu era nevoie de consum de carne de animal de sacrificiu. O muncă echilibrată ar fi avut nevoie doar de asemenea produse folosite ca hrană (cele de mai sus, ca provenienţă animală) şi totul ar fi fost mai departe echilibrat în stările de manifestare umană din astfel de timpuri.
Împletirea multor grupuri spirituale în întrupări de tip uman a condus la erupţii de manifestare atipică – normale însă pentru rarele evoluţii cu grupuri piramidale de provenienţe universice foarte diferite. Greu de suportat, ele însă au ca rezultat scoaterea la suprafaţă, din profunzimi nebănuite de fiecare spirit în parte, a multor elemente de manifestare grea, agresivă. Rezultatul unor astfel de evoluţii momentane este însă extrem de benefic în planul cunoaşterii profunde de sine. Oricât ar fi greu de suportat astfel de momente, ele sunt acceptate de la bun început de toate grupurile spirituale şi susţinute cu mult respect la nivelul cunoşterilor subconştiente.
Care vor deveni foarte curând conştiente. Şi omenirea va cuprinde acea minunată fază a aplecării cu respect spiritual a tuturor spiritelor – unele în faţa celorlalte. Cu mulţumire şi recunoştinţă.
După care fiecare îşi va urma drumul trăirilor întărire şi îmbogăţite cu cele trăite împreună aici, pe Pământ.
Urmând a se întâlni din nou, iar şi iar, în eternitate...

Niciun comentariu: