Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 25 decembrie 2008

O ALTA POVESTE...

Se spune din ce in ce mai des in ultima vreme ca trebuie sa intelegem ca alegerea Craciunului, ca zi de nastere a Marelui Invatator si Coordonator de evolutii (intrupat printre noi ca Iisus din Nazaret) a fost o zi aleasa de Biserica Crestina pentru a demonta incredintarile locale ale popoarelor crestinate. Nu folosind constrangerea, ci montand (caci cunoasterea unor foarte profunde lucruri era atunci mult mai avansata decat vrem sa acceptam in ziua de azi) un continut nou pe un piedestal vechi, lasand apoi sa vireze totul catre o devenire de normalitate care avea sa uite treptat de la ce a pornit, pastrand ceea ce s-a adus nou in lumea de abia in formare, atunci.
Sarbatoarea Nasterii - indiferent la ce data s-a petrecut ea - este una dintre zilele care ne vor aminti mereu ca s-a implinit ceea ce se astepta inca din timpul babilonienilor: schimbarea timpurilor, puterea luminii celei noi, pe care o asteptau ei - la randul lor - cunoscuta din invataturile cele mai stravechi, dinainte de potop. Stiau ca lumina avea sa se schimbe, schimband intreaga fire, cerurile si pamanturile deopotriva, si mai stiau ca cel care conduce lumea si o indruma pas cu pas in toate noutatile ei vine si schimba tot ceea ce este in trupul, si in mintea, si in sufletele oamenilor. Asteptau astfel noua invatatura, asteptau Omul - adica omul nou care sa le dea stiinta si invatatura pe care omul vechi nu o mai cunostea, chiar daca multe repere le avea deja. Ei nu aveau notiunea abstracta de OM, se numeau fiecare dupa cum ii era numele, tagma, clasa sociala. Aveau uneltele Omului - dar nu stiau cum sa le foloseasca. Banuiau. Aveau nevoie de o directionare... Stiau ca lumea va primi invatatura abia atunci cand va fi atat de plina de lectiile cele vechi (dar nu si stravechi, pierdute si de multe ori neintelese in ceea ce se mai afla astfel in lume) incat nu se va mai suporta om cu om, popor cu popor, pamant cu pamant si cer cu cer... Asta era invatatura cea veche, pe care omul trebuia s-o cunoasca, pentru a o urma, pentru a-si cunoaste bine neputintele si a sti apoi cum sa si le indrepte, cum sa se ridice din tot ceea ce cunostea - catre alta cunoastere. Cum nu intelegeau ce se poate impleti din invatatura veche si cea actuala lor, simteau bine ca trebuie sa traiasca totul pana la capat si atunci sa primeasca cunoasterea pe care Marele Invatator o pregatise de la pornirea timpurilor, pentru toti oamenii lumii.
Preotii dintai ai Babilonului nu au luptat si nu au vrut sa lupte contra egiptenilor (numeau acest popor - poporul lui Kern sau Kem). Ei au acceptat totul. Urmasii lor cei de pe urma au inceput sa-si foloseasca cunoasterea impotriva egiptenilor, dar nu cu convingerea si viclenia cu care preotii egipteni au furat cunoasterea de la ei si au transformat-o in arme contra propriilor lor invatatori. Pe care ii credeau slabi tocmai pentru ca nu doreau sa li se alature. Pentru ca secretele sa fie pastrate, trebuiau sa fie toti la fel, sa accepte TOTUL sau NIMIC: adica infratirea totala cu egiptenii sau moartea.
Au ales ca unii sa se retraga (oricum nu prea stia nimeni ce se petrecea in spatele portilor inchise) si sa piara in salbaticie, altii sa ramana si sa duca mai departe o societate pe care ei nu o vedeau deocamdata sa fiinteze dupa vechile reguli. Vedeau salbaticirea popoarelor si impotriva a ceea ce era nu vedeau decat venirea Marelui Invatator.
O astfel de venire nu avea nevoie sa fie la o zi mare, caci Invatatorul era un puternic al lumilor de intuneric si lumina deopotriva. Pentru El orice lumina era buna pentru o cunoastere, o aplicatie, o infratire, o improfunzire... Numai un Creator putea sa iubeasca asa... Cunostea ca nimeni altul regulile Luminii Intunecate si ale Luminii Albe, numai El le putea amesteca astfel incat sa nu faca rau lumii. Numai El trebuia asteptat, iar acest lucru putea sa fie in orice clipa a lumii, in orice regat al ei.Toti invatatorii si mosii cei ascunsi ai lumii intuiau ca in special lumea din miazanoapte are nevoie de El, stiau ca se vor strange toate popoarele in jurul Marii celei Albastre (pentru ca existau mari verzi, mari galbene, mari rosii si mari albe), adica in locurile in care mai traisera o data si de unde se imprastiasera in vechime, dusi de furtunile noilor lor vieti - pe unde nici gandul si nici sufletul nu ajungea de placere...
Nu avea nevoie de nimic. Dar avea sa formeze oameni care sa ii duca invatatura mai departe, oameni care, daca aveau sa inteleaga misiunea, constructia urma sa fie gata. Babilonienilor nu le era frica de egipteni, pentru ca stiau ca egiptenii vor pieri. Stiau atunci (mai tarziu aceasta cunostere li s-a pierdut) ca cine ii va ucide pe babilonieni, ucisi vor pieri. Dar poporul lui Kem nu se lasa usor infrant si stiau bine babilonienii ca vor incerca sa-i supuna chiar si Batranii popoarelor, Nestiutii si Nenumitii lumii care ii ingaduiau doar pentru ca aceia iubeau pe toti oamenii, ii tineau in viata si erau gata sa isi lase nemurirea pentru un fir de viata a celor dragi de pretutindeni..
Istoria apoi o cunoastem. Iisus nu avea nevoie sa vina intr-un loc anume pentru misiunea lui, dar avea sa vina in lume intr-un loc anume ales, pentru a ajuta acel popor care sa ofere mai tarziu puterea mintii lui ca exemplu de gandire noua. Iudeii formau numai poporul ales , dintre alte popoare asemenea lor, care ar fi putut sa duca o astfel de sarcina la bun sfarsit; dar alte popoare erau antrenate in acel moment in alte sarcini sau erau departe de locul in care lumea trebuia sa se uneasca pentru a trai mai departe, dupa regulile cele noi. Aceste alte popoare aveau sa vina, in goana, in mileniul ce va urma, pentru a regasi mai mult sau mai putin constient drumul care locul venirii Marelui Invatator, catre lumea care incerca sa aplice invataturile Lui.
Invatatorii si Mosii neamurilor care, prin hotararea lor, aveau in sarcina preluarea invataturilor Lui, urmau sa se stranga acolo unde avea sa vina El. Stiau cu totii ca vor fi trimisii in lume ai Marelui Invatator. Stiau si ca vor fi oameni care sa stea in fata, in vazul lumii, si sa colinde lumea cu invatatura de Cumintenie pe care o vor primi de la Cel Inalt prin viu grai; mai stiau ca ei, Invatatorii si Mosii cei stravechi vor primi invatatura cea Inalta, de Facere, prin care aveau sa foloseasca Lumina cea Noua, atragand-o in continuare, asa cum avea s-o faca Cel Inalt. El nu mai putea sa stea, in trupul lui cel dumnezeiesc, croit pentru Lucrare, de aceea era nevoie de trupuri umane, nu dumnezeiesti, pentru a chema Lumina pe pamanturile lor, pe apelor lor, in padurile si pentru binele tuturor vietuitoarelor mari si mici ale lumii.

Mosii si Invatatorii si-au lasat asadar puterilelor, s-au facut mici si slabi, au intrat in lume si s-au lasat in voia ei. S-au inleprozit, s-au supus biciului, durerilor, bolilor - s-au supus lumii, intr-un cuvant.
In multimea de oameni care umpleau cararile lui Iisus erau si Ei, Mosii si Invatatorii nostri... alegand cararile dupa Iisus, dupa cum le punea El semn in fata Lor. Prin insanatosirea lor, cu puterea Cerurilor si pamantului deopotriva, ei au invatat si au primit Puterea din partea Celui Inalt.
Dar nu a stiut-o nimeni. Sau - prea putini. Acum - din ce in ce mai multi..
Povestea Magilor este parte din povestea lor. Unii au iesit sa fie cunoscuti, altii s-au impanzit printre necunoscuti. Toti au invatat lectia Marelui Invatator. Tot ceea ce El a pus in fata Lor.
Au plecat si si-au revazut neamurile, le-au dat ultimele invataturi, au pus pietre de hotar de invatare in lumile lor. Si apoi au plecat.
Dar sunt si ei acum, prin lume. Unii cu trupurile lor stravechi, de dinainte de potop, sau de numai putin dupa potop, oameni simpli pe care lumea ii vede sau nu ii vede, care traiesc prin muntii nostri sau ai altora, prin insulele nordului sau ale sudului... Ei "canta" sau "viseaza" in limbajul universal al sunetului si luminii, pentru toate popoarele lumii - nu pentru unul anume... pentru bunii si raii lumii pe care ei ii tin astfel sa nu decada si mai rau..
Solstitul de Iarna ramane insa - asa cum spuneam si in cuvantul de mai 'nainte - sarbatoarea, punctul nodal al intregii noatre ierni, asa cum cel Vara este punctul nodal al intregii noastre veri.
Nu conteaza ca Iisus s-a nascut sau nu in aceasta zi, nu trebuie sa ne afecteze faptul ca cercetatorii au lucrat si au descoperit ca, dupa semnele cerurilor puse in Biblie, Iisus nu putea sa se nasca atunci... Nu conteaza ca a trait sau nu cu cine a vrut, nu conteaza ca a avut sau nu copii - ceea ce conteaza este ca, intr-adevar, a adus Lumina cea Alba pe Pamant, a impletit-o cu ceea ce era obisnuinta oamenilor si tuturor celorlalte vietuitoare ale pamenturilor si cerurilor... Conteaza invatatura pe care a lasat-o in lume. Ce nu ar fi dat preotii Babilonului sa traiasca vremurile pe care le traim acum... Oricum sunt si ei prin lume, sau prin jurul lumii, dar ei ar fi dorit s-o aiba in cunoasterea lor de atunci...
Conteaza ca Lumina este bucuria noastra de acum, ca o putem deja sesiza cu ochii nostri in stralucirea ei, care face sa paleasca treptat acea Lumina Intunecata ale carei ultime fire se impletesc acum prin lume - dar nu si pentru mult timp...

Intre noi fie zis - eu obisnuiesc sa spun ca, daca nu venea Iisus in lume, noi nu am fi putut sa privim acum la TV, nu aveam computere.. nu prea aveam nimic din ceea ce formeaza lumea noastra de azi.. Chiar daca se impletesc in ea arme cu flori, cruzime cu ingenuitate, durere cu bucurie...

Povestea Iernii este asadar o poveste a tuturor popoarelor, asa cum stim acum, gratie internetului.. Suntem cu totii Fiii Luminii celei Noi, ai Luminii celei Albe, nascute din aducerea tuturor segmentelor de lumina, pe toate vibratiile aferente sectoarelor fiecarui corp/camp planetar in parte. Iisus a prefigurat tot ceea ce aveam sa cunoastem mai departe in lumea care se va schimba, cu de la El pornire. Unii dintre noi au nevoie de aceasta permisiune, caci inca nu sunt obisnuiti cu ideea ca totul ne este permis in lumea noastra, pentru ca noi sa ne dam seama unde gresim, cu ce gresim, pentru ca apoi sa lucram - impreuna cu coordonatorii evolutiilor noastre - catre virarea comportamentelor noastre catre ceea ce a adus nou in lume Marele Invatator: sacrificiu, altruism, iubire neconditionata...

2 comentarii:

IULIUS spunea...

Zile minunate mereu, in fiece zi in care se naste si pentru care invie Dumnezeu!
Prefer a crede ca Dumnezeu, fiind dincolo de spatiu si timp, nu trebuie serbat intr-o zi anume, fixata in calendar, nastere si inviere, El insusi legat fiind astfel unei zile sau perioade anume.
Ma gandesc, si de altfel incerc acest exercitiu mai intai eu insumi, a ma gandi la cele doua momente deosebit de importante, in acelasi timp, in fiece zi. (nastere si inviere, intruparea cuvantului si impacarea cu Tatal)

Cristiana spunea...

Eu am incredintarea ca de fapt Tatal nostru nu s-a impacat in vreun anume fel cu omenirea. Pentru ca niciodata nu a fost suparat cu omenirea. Or fi fost iudeii suparati neintelegandu-si soarta prin lume... Caci, daca este sa ne luam dupa istoria iudeilor - dupa scrierile lor, sigur ca ei au fost neimpacati cu soarta pe care le-a dat-o Dumnezeul lor. Adica acel Dumnezeu asa cum il vedeau, intelegeau, constientizau ei. Nordicii nu-L vedeau asa. Dacii si Celtii nu aveau o astfel de conceptie, ei nu se suparau ca Creatorul Universal oranduia lucrurile dupa o ratiune din care ei putea intelege doar fragmente. Erau constienti ca trebuie sa fie ei particele, unde fiecare particica era la fel de importanta ca cealalta, la fel de importanta ca si intreg universul pe care il cunosteau cat de cat si ei.
Dar s-a generalizat parerea iudeilor, innecandu-se incredintarile originale ale popoarelor crestinate in durere si in sange. Oamenii locurilor de aici nu se puteau supara cu Creatorul, din moment ce intelegeau ca Creatorul nu are cum sa fie suparat pe copii sai. Asa cum tracii credeau in creatie, mai la nord oamenii credeau in Cantec. Oamenii faceau parte din Marele Cantec. Toate pamanturile dintre cele doua Mari - de la Apus si de la Rasarit - isi impleteau astfel cunoasterile si totul la un loc ofereau spectacolul uluitor ar Lumii.
De fapt... am sa fac un eseu cu privire la parerea mea vis a vis de acest lucru...Inainte de a demonstra pas cu pas cum intr-adevar incredintari de acest fel isi aveau radacini mult mai adanci decat cele care le credem azi.. Deh!! Softul!!
Da, din nefericire purtam prin lume ceea ce s-a explicat la nivelul oamenilor de acum 4-5-6 mii de ani!! Avem senzatia ca am ramas aceiasi - pentru ca ne raportam la acelasi fel de neintelegere a lumii. Am crescut, avem nevoie de oase tari - dar pentru ca am fost intemnitati de mii de ani, "muschii", "dintii" s-au atrofiat, slabit.. Nu stim ca totul poate inca functiona bine, si ne poate ajuta sa intelegem ceea ce ni s-a prefigurat deja: putem face, putem intelege mult mai multe decat ceea ce se putea face si intelege cu mii de ani in urma...
Sta numai in puterea noastra sa ne intarim acum.