Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


sâmbătă, 18 februarie 2012

ALTE PERCEPŢII CU SENZORII ALTOR CORPURI

Ar fi bine, în acest moment să pornesc de la câteva precizări, de care cred că ar trebui să ţinem cont, mai ales că voi pune aici în articolele viitoare părerea mea privind cele vehiculate pe internet: prin articole, filme, citate şi preluări din comentariile de pe diverse motoare de socializare (forumuri, facebook, alte reţele de socializare etc).
Eu nu rezonez cu o parte din cititorii mei decât atunci când spun rezultatele cunoaşterii proprii: efortul de cunoaştere nu-l doreşte încă multă lume. Cred că o explicaţie sumară ar putea fi aceea conform căreia nu gândim deocamdată decât prin excludere - nu prin acumulare: adică ce am aflat anterior este un aspect pe care mă sprijin ca să pot primi ceva nou. De aceea şi obosim, şi nu mai vrem să aflăm. Atunci când faci cercetare ceea ce cunoşti anterior este doar orientativ - de felul: chiar dacă au spus mulţi nu au luat de fapt unul de la altul? dacă sunt nuanţe aici, dacă este ceva mai complex în spate? mă sperie complexitatea? atunci de ce sunt în această lume atât de complexă? Mă sperie oare părticelele de adevăr, atunci când credeam că adevărul este unic?...
Cunoaşterea cred că trebuie să se caute în orice moment, dar nu cu titlu de ultim adevăr. Ci sub formă de căutare şi adăugare permanentă. Noi o credem la fiecare moment neperfectibilă şi de aceea ne dezorientăm. Credem că rezonăm cu ceva pentru că ar fi cu totul adevărat, dar de fapt rezonăm cu părţi din informaţie şi prin asociere, sau doar din obişnuinţă, având multe puncte comune cu o mulţime de alte expuneri, care îşi preiau şi duc mai departe aceleaşi idei. Nu e de loc rău, se formează un fundament de cunoaştere, dar nu e totul. Cunoaşterea lumii se face adăugând şi prezentarea ca paşi pe drum bătătorit, şi prin defrişare, desţelenire, muncă de pionierat. Noi, azi, asta ar trebui să facem - ţinând cont de experienţa generală care orientează şi prin DA, dar şi prin NU, de asemenea prin NU NUMAI ATÂT.
Concret, dacă intru în lumea "nevăzutelor", înţeleg armoniile universale, le cercetez - nu numai le admir şi nu numai mă scald în ele. Înţeleg foarte bine că unii dintre oameni se vor odihni aşa o lungă perioadă de timp... Admiraţia, bucuria, plăcerea de a le întâlni (de ce nu?! atâta timp cât nu e patimă şi nu mă opresc la plăcere) mă ajută şi pe mine să înaintez neobosită pe cale. Apoi le cercetez. Acolo văd marile construcţii universice, concrete, reale, percep munca de diferite feluri ale creatorilor, percep circulaţiile din univers şi interuniversice, funcţiunile adevăratelor dimensiuni = lumi structurale de vibraţii diferite, care nu sunt universuri - sunt structuri paralele - dar prin funcţiuni: simultane şi împletite - care ajută doar acest univers. Alte structuri, mult mai mari, asemănătoare celei în care mă aflu acum sunt dincolo de ele. Le studiez funcţiunile, modul fundamental de creaţie şi existenţă, ce fac spiritele în fiecare loc şi cum se revarsă ajutorul creaţionist, de atitudine, comportamental al Creatorilor : în acelaşi timp creatori şi coordonatori ai evoluţiilor.
Cercetarea pe care o fac, ajutorul pe care îl primesc, direct şi majoritar prin comunicare se manifestă în această direcţie: ajutor pentru cercetare. Acesta este destinul meu actual, pentru care am primit condiţii de mediu şi corporale în deschiderea lui, la naştere.
Când vorbim despre destin văd două căi existenţiale: CONDIŢIILE pe care coordonatorii mi le oferă pentru înaintarea în evoluţiii +ajutorul pe care îl primesc de la mulţi evoluanţi mai înaintaţi decât mine + ajutorul pe care învăţ să-l ofer altora de acelaşi fel cu mine, primind şi eu ajutorul lor; pe de altă parte, CE FAC, CUM FOLOSESC CONDIŢIILE CARE MI SE OFERĂ pentru viaţa mea şi dacă le folosesc, cum, şi cât mă ajută ele, cum le ajut eu să fiinţeze mai departe.

Un alt aspect se leagă poate – ar trebui spuse aici 2 3 cuvinte – de adevărul pe care îl cred. Să vă dau un mic exemplu concret.
I-am scris cu tot respectul şi cu toată consideraţia doamnei Monica Vişan, patroana editurii For You, săptămâna asta un răspuns la newsletterul în care răspândise un mesaj superb al prietenului noastru Daniel Roxin, în care dânsul ruga frumos românii să înţeleagă că avem nevoie de fiecare minte, inimă şi mână pentru ţara noastră... Sublim... Am îndrăznit să o rog să pună accent pe faptul că fiecare dintre noi trebuie să fim participativi la viaţa curentă, să ne implicăm CU MINTEA, CU MÂNA ŞI CU INIMA noastră în tot ceea ce ne înconjoară, căci mulţi oameni chiar au crezut că vor veni extratereştrii care – conform filmului difuzat prin newsletter anterior – ne-ar rezolva problemele acute ale societăţii... Filmul circulă, creează iluzii, confuzii... Nu zic tuturor – dar multora... Mulţi s-au supărat pe mine că nu cred că vor veni extratereştrii: tocmai de aceea am scris şi aici – să nu creadă cineva că mă tem să scriu. Decât să umblu după imagine şi rating – mai bine pentru sufletul meu este să scriu adevărul aşa cum îl cred eu.
Citez pe cineva scriind că NU-mi "asum benevol presiunea unei imagini pe cât de perfectă, pe atât de iluzorie"...
Dar totul trebuie spus cu respect, căci şi aşa unele adevăruri sunt greu de dus, în sine, să nu le mai adăugăm şi greutatea dispreţului... Şi să învăţăm permanent din orice primim, indiferent dacă nu credem sau credem: să luăm din orice tot ce se poate învăţă – şi prin DA şi prin NU...
Dar să revin... Dânsa mi-a scris că nu crede că vreun român aşteaptă extratereştrii...
Eu ştiu bine că unii chiar cred... Bine, deja au trecut cele „câteva săptămâni” cineva s-a străduit să apară şi o veste că undeva s-a prăbuşit un „OZN” – care probabil era tot vreun balon meterologic sau ceva asemănător, căci mulţi oameni încă mai cred că filmarea sateliţilor în lumină mascată este Nibiru sau OZN-uri – aşa cum s-au petrecut lucrurile cu un film primit chiar de mine prin 2007 sau 2008 în care se arăta modul în care NASA urmăreşte evoluţia sateliţilor, intitulat umoristic „Halloween” şi care acum circulă în zeci de manipulări pe You Tube privind planeta Nibiru... Dacă am îndrăznit să atrag atenţia asupra acestui fapt, oamenii m-au privit cel puţin cu neîncredere. E dreptul lor, sigur că e de înţeles, dar e bine să primim din când în când şi corecţii. Una dintre persoanele respective – o doamnă cu adevărat deosebită, m-a înţeles.
Voi pune filmele şi voi analiza pas cu pas ceea ce este în prezentare. Doar să am puţin timp – serviciul îmi ia mult timp acum şi ceva oboseală în plus. Dar se rezolvă şi toate vor fi bune !! 
Cu cei care răspândesc nu am nimic, îi înţeleg bine de tot – nu am scris cele petrecute acum decât să vă arăt ce înseamnă comercial. Atât. Cu tot respectul, cu toleranţă şi mai ales cu tot dragul pentru tot şi toţi.

...ŞI ACUM SĂ CONTINUĂM...
Ţinând cont de explicaţiile de la articolul pecedent
(cu adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2012/02/perceptii-cu-senzorii-altor-corpuri.html),
vă voi povesti acum o altă experienţă personală, pe care mi-am explicat-o, cu ajutorul ajutătorilor mei astrali, ca fiind o percepţie cu corpul mental – datorită felului de lumină în care s-a desfăşurat percepţia, dar din decorporalizare spontană. Totul a fost foarte complex şi neobişnuit pentru mine. Foarte des mi se întâmplă decorporalizarea, de multe ori chiar în stradă, uneori am căzut „într-un mod ciudat” în ochii trecătorilor (cineva mi-a spus cândva că ... parcă aş fi urcat pe o treaptă invizibilă, dar corpul s-a rotit „ciudat” şi nu mi s-a întâmplat nimic rău, chiar dacă s-au spart ochelarii).
Dar de data aceasta totul s-a petrecut cu încetinitorul, în timp îndelungat, nu am căzut, dar totul a fost derutant. Dacă nu aş fi obişnuită să-mi observ percepţiile, precis m-aş fi dus direct la doctor...
Tocmai acest lucru este motivul pentru care vă scriu: să nu intraţi în panică, să vă observaţi, să vă analizaţi, să întrebaţi... Precis vă va ajuta cineva...
Eram într-un magazin alimentar, seara, lipsă aglomeraţie, linişte, eram liniştită şi odihnită. O seară deosebit de plăcută. La un moment dat m-am întors brusc – uitasem să iau ceva. În loc să percep partea din spatele meu, către care mă sucisem, aşa cum se vede în mod normal, m-am trezit că priveam magazinul din colţul din diagonala opusă locului unde mă aflam. Sus, şi privind gondolele invers, de sus în jos, de parcă aş fi fost cu capul în jos.
Lumina era extrem de puternică – nicidecum lumina destul de palidă a magazinului.
Priveam magazinul de sus în jos, printre urmele de gând din spaţiul magazinului; unele se estompau deja, în timp ce priveam liniştită, fără teamă, din acel loc, ca un păianjen în colţul unei camere. Îmi era parcă un fel de teamă să nu mă mişc, ca să nu stric farmecul acestui moment !! Dar timpul trece lent şi nu se estompa de loc imaginea. Toate erau puternic luminate, aşa cum spuneam, dar nu am perceput nici un om în acest răstimp, pentru a-l privi în acest fel, ca vieţuitoare în peisaj. Într-un final, imaginea a prins să se rotească lent, şi pe parcursul unei jumătăţi de minut poate – ceea ce mi s-a părut foarte lung, ameţitor de lung, deşi frumos şi liniştitor – am revenit perfect, sigur, liniştită în poziţia observatorului din locul corpului fizic. Abia atunci mi-am dat seama de rumoarea din magazin, lume era – dar puţin mai îndepărtată, iar lumina era tot la fel ca şi atunci când priveam de sus, doar se estompaseră de tot traseele aurii. Încă câteva secunde bune am perceput locul în acest fel, alb-auriu strălucitor, după care culorile au revenit, lumina slabă la fel – totul reintrând în normalul cotidian.

De fapt, aşa cum vă spuneam în articolul precedent, percepem realitatea înconjurătoare cu senzori ai corpurilor fluidice amplasaţi pe tot cuprinsul corpurilor. Indiferent cum m-am rotit, percepţia a rămas aceeaşi, prin acelaşi grup de senzori.

Dar mi-am dat seama imediat că priveam prin senzorii corpului mental, căci ştiu foarte bine cum se percepe acest mediu – cel al câmpului mental: într-o lumină foarte albă, cu o strălucire specifică, de un alb ireal pentru lumea noastră fizică, în care se aflau regiuni tubulare sau sferice, globulare, sau punctiforme, sau ca nişte burlane (canale grosuţe care schimbă direcţia prin articulaţii) de culoare aproximativ aurie – culoarea este mult mai strălucitoare, dar asemănătoare auriului: este traseul activităţilor noastre mentale în câmpul mental, care apare nu neapărat ca urme ale gândirii, cât forme ale compactizării câmpului mental sub acţiunea gândurilor – ceea ce este altceva decât gândul propriu-zis, care este vibraţie. Astfel de urme apar şi dispar estul de repede, cam după 1 2 maximum 3 minute: dar dacă omul se poate concentra în acest câmp, chiar dacă iese din câmp – a sunat telefonul, să zicem – şi apoi se concentrează din nou la câmpul mental din cameră, poate vedea aceleaşi urme în decursul celor 1 – 3 minute (poate mai mult sau poate mai puţin, după intensitatea activităţii).
Toate acestea sunt specifice câmpului de vibraţie mai mare decât cel astral (emoţional) şi mai mic decât cauzal: cauzal care apare galben auriu – asemănător acelor „urme” grosuţe din câmpul mental.
Câmpul eteric şi astral sunt câmpuri asemănătoare celui fizic, doar foarte luminos indiferent de lumină – zi, noapte, lumină de bec, fluorescentă, colorată, etc. În câmpul astral se percep traseele, ca aţele fine ale gândurilor şi emoţiilor noastre: porţiuni din câmpul care înconjoară corpul, expulzate prin puterea radiaţiei spirituale concentrate, departe de corp, către corpul astral al celui la care se gândeşte.
În călătoriile astrale nu am perceput aţele, ci doar peisajele cu strălucirile aurice uneori, la concentrarea prin voinţă, dar dacă se priveşte – tot voind în mod expres, intenţional – câmpul astral, sau mental, sau cauzal din (atenţie!) călătorie astrală, se pot percepe toate la fel ca şi din mentalizare fără călătorie astrală. Omul este conştient că mentalizează alt spaţiu, sau alt timp, atunci când face cercetare: poate percepe totul din conştienţa corpului fizic, putând derula diverse activităţi din când în când: eu scriu, apoi cercetez alt loc sau alt timp, apoi scriu din nou, desenez, revin la studiu pentru un anume fragment, etc.
Până mâine aş vrea să vă mai pregătesc un grupaj de câteva percepţii cu care s-au confruntat şi alţi oameni şi am discutat cu dânşii pe facebook sau în particular, după care să intrăm puţin într-un set de articole legate de energiile noi.

Un comentariu:

De vorba cu mine... spunea...

Servus!
Astept linkul catre comentariul la "Odiseea spatiala"!
Duminica placuta!