Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 11 iunie 2017

SÂMBURELE ORIGINAR AL TRADIŢIILOR

Este necesar de accentuat diferenţa dintre acest sâmbure originar din care toate au plecat, care a cuprins urzeala pe care urmau să se ţeasă toate cele ale vremurilor următoare şi toate ţesăturile vremurilor pe această urzeală. Această urzeală era – este – chiar manifestarea oamenilor care au participat la formarea conştientă a sâmburelui cu toate formele sale interioare. 
Urzeala nu a fost aşezarea sau casa omului din aşezare, sau acţiunile de întreţinere a vieţii. Ele au fost întotdeauna necesare omului pe Pământ în orice vremuri, în orice condiţii. 
Sâmburele nu era totuşi capacitatea pierdută a omului de a percepe neperceputele cu corpul fizic: ele erau uneltele de cunoaştere şi apropiere de natura în toată complexitatea sa. Acest sâmbure a fost principiul suprem care s-a manifestat prin diverse forme – dar forme care păstrau nealterată tiparele de trăire umană pe Pământ. Pentru acest lucru era necesar ca orice formă să se creeze pentru apropierea omului de natură: şi natura reală, umană, şi natura pământeană, cosmică laolaltă cu ea. Omul a avut întotdeauna nevoie să o cunoască, şi nu de puţine ori în modul ei cel mai complex, pe care azi nu-l mai ştie: o pătrundere adâncă a complexităţii lumii. 
Este necesar să se înţeleagă faptul că atunci când s-au croit aceste baze omul cunoştea degenerarea viitoare a lumii, care nu se manifestase încă până atunci. Dar lumea voia să-şi cunoască profund toate cele ce ar fi contribuit la devieri atât de cumplite pe care deja ştia că le va avea, iar durerea lumii era profundă şi totală: nu o durere care ar fi dat, ca azi, o lamentare, o depresie nevolnică, ci o durere care zămislea curajul de a trăi pentru ca omul să se înţeleagă pe sine însuşi, precum şi puterea de a se analiza cândva, după ce toate aveau să treacă, pentru a se corecta în cele mai depline chipuri, după puterile ce aveau să crească cu fiecare altă venire după fiecare corecţie. 
Tocmai pentru că ştie, şi pentru a minimaliza efectele pe care planeta şi vieţuitoarele ei aveau să le suporte, mai mult sau mai puţin conştient, omul şi-a redus puterea de manifestare lăsând-o doar pe fizic – cel mai puţin atacant mod uman de a trăi pe Pământ, chiar dacă azi vedem cât de cumplit poate fi: tocmai pentru că revine conştiinţa cea veche a omului – mai întâi a spiritelor obişnuite cu călătoriile spirituale regresive şi au nevoie de cunoaşterea unor subtilităţi neluate în seamă anterior, la alte veniri anterioare. De aceea primii veniţi dintre cei care nu fac evoluţii aici, ci în alte locuri din univers dar nefiind totuşi foarte evoluaţi, au fost cei care finalizau trepte superioare de evoluţie individuală, având nevoie de subtilităţi de evoluţie pe care le necesitau în următoarele lor etape de evoluţie, de “acasă”: mult mai puţin prin manifestare fizică, şi mult mai mult mentală, de atitudine, de mişcare, de comunicare şi de creaţie mentală. Cunoaşterile lor reflectau diferenţa dintre ceea ce trăiau în acel moment şi ceea ce ştiau că avea să vină în viitorul lor – un viitor pentru care veniseră pe Pământ. 
Astfel privind lucrurile, crearea sâmburelui la care au participat se baza pe toată viaţa lor anterioară, pe toată experienţa lor din cele înţelese în evoluţiile lor şi din cele pe care le mai trăiseră, la alte călătorii regresive în această zonă a universului. Se bazau nu numai că tradiţiile aveau să îi ajute, şi pe ei, care aveau experienţă, dar şi pe alţii care erau fără nici un pic de experienţă în astfel de călătorii, fiind la prima lor călătorie regresivă: în egală măsură se bazau şi pe ordonările tradiţiilor, şi pe Moşii care îi coordonau, îi îndrumau şi ajutau direct, efectiv – şi în crearea tradiţiilor, şi să le fie în continuare sprijin chiar şi după ce majoritatea Moşilor aveau să se retragă din mijlocul lumii. Numai Moşii aveau puterea de a trăi, benevol, deplin conştienţi, la toată capacitatea forţelor umane de odinioară: echilibraţi, fără să aducă prejudicii naturii şi vieţii umane, fără să le consume hrana energetică şi subtil-materială, de vibraţii înalte, care mai rămăsese în lume. Moşii aveau să-şi facă lucrările şi apoi să se retragă, pendulând doar pentru lucrările de ajutor între stratul interdimensional al lor şi stratul nostru, în care facem noi evoluţii. În plus, această pendulare avea să creeze şi să păstreze în lume amprenta existenţei lor, ca şi a altor entităţi interdimensionale care aveau să ajute omenirea şi toată planeta. 
Tradiţia originară a fost aceea preluată de la transcedentalii creatori de specii planetare şi primul, şi cel mai important nivel al său se referea tocmai la această legătură între Ceruri şi Pământ: între entităţile din alte straturi ale universului, binecunoscute în trecut de întreaga omenire, şi noi, oamenii, alături de toţi întrupaţii din acest loc din univers care beneficiază mai mult sau mai puţin conştient de ajutorul lor. Un nivel inclus al moştenirii transcedentale se referea la organizarea vieţii oamenilor, aşa cum fusese lăsată de ei şi conlucrarea cu entităţile astrale, cele interdimensionale şi cele dimensionale, chiar dacă acestea nu trăiau în mijlocul lor, dar comunicând permanent mental şi astral cu ele. 
Chiar dacă omenirea a ajuns la excesele religioase de azi, majoritatea oamenilor au rămas fideli unei asemenea legături. Întrebările unora, care pun problema nonsensului păstrării credinţelor în divinitate, atestă faptul că sunt destule cazuri în care asemenea încredinţări au dispărut, deşi mulţi care se declară necredincioşi au în sufletul lor încredinţări privind o formă de Creaţie a universului şi omului de către entităţi care se relevă mult mai bune şi iubitoare decât felul în care sunt promovate de religii. 
A doua rădăcină – tradiţia rămasă după ultima glaciaţiune a fost păstrarea atitudinii de protecţie a viului, a vieţii, chiar în condiţiile grele actuale, pământene. O asemenea temă de încredinţare umană nu-şi avea rostul înainte de ultima glaciaţiune, întrucât nu exista nici un om pe Pământ care să distrugă intenţionat orice formă a viului. Entităţile transcedentale nu au omorât nici o vietate, omenirea care trăia şi se manifesta prin forţele mentale în principal se ferea să nu cumva să o facă: dar dacă în deplasare acest lucru era inerent pentru oameni – oamenii fiind în principal spirite umane rezidente întrupate – nu-şi făceau procese de conştiinţă pentru că se fereau în mod ideal pentru evoluţia lor: întotdeauna cu cea mai bună formă de atenţie din partea lor. Pădurenii – spirite mult evoluate, ajutători prin excelenţă – aveau însă toată grija şi dacă se petrecea ceva asemănător, chiar îşi făceau procese de conştiinţă, şi nu numai: învăţau profund să nu o mai facă – şi nu o mai făceau nicicând.
Cunoaşterea lumii însemna protecţia ei. Armonizarea cu întreaga lume, prin intuiţii, clar-intuiţii şi clar-simţuri (cum le numim azi, progresiv) însemna păstrarea vieţii în limitele puterilor şi greutăţilor vieţii pământene a omului, ajunsă într-un asemenea moment, a atitudinii de respect şi de protecţie a vieţii, din orice punct de vedere. În moştenirea de viaţă umană după ultima glaciaţiune, omul trebuia să aibă grijă, sub toate formele, să-şi modeleze, echilibreze acţiunile: oricât de multă nedreptate venea din partea celor care nu puteau ţine aşa ceva – dar foloseau, şi folosesc şi azi cunoaşterea pentru a controla şi stăpâni lumea la toate nivelele ei, încercând chiar să găsească Moşii şi să-i corupă în favoarea lor. Aşadar indiferent cât de greu ar fi fost şi cât de puţină cunoaştere ajungea la oameni din orice popor, fiecare om avea datoria spirituală să nu cedeze presiunilor şi să nu desconsidere viaţa ca atare. Dar nici un Moş nu a fost vreodată corupt – aşadar nu la dânşii se referă ideea îngerilor căzuţi, ci la cei veniţi “din cer” (din cosmos) şi întrupaţi ca oameni: care au fost ajutători extrem de buni, iubitori, altruişti înainte de ultima glaciaţiune, care au fost corupţi în noile condiţii, în vibraţiile extrem de joase ale ultimelor milenii. Au fost şi ajutători secundari veniţi pe Pământ după ultima glaciaţiune, cu sarcini puţin înţelese de ultimele generaţii ale vremurilor noastre, lăsând ca lucrurile să se petreacă, pentru ca oamenii să-şi cunoască neputinţele. Ei vor fi ajutătorii cei mai buni în viitor şi vor fi ultimii secundari care vor pleca de pe Pământ, înainte de revenirea transcedentalilor care au creat specia umană şi care au ca sarcină închiderea totală a acesteia. 
Aşa ar trebui să privim lucrurile şi să le analizăm, cunoscându-le devenirile. Toate cele care au urmat s-au realizat ţinând cont de acest principiu: al păstrării şi protecţiei vieţii, la care treptat se adaugă şi principiul transcedental – pe măsură ce se instalează revenirea omului la toate cunoaşterile sale, prin intuiţii, apoi prin clar-intuiţii şi prin clar-simţuri. În acest fel vom înţelege sensul pe care cu toţii trebuie să-l avem, oameni şi entităţi deopotrivă – acea grijă pentru a păstra atitudinea corectă faţă de complexitatea vieţii şi a lumii. 
Restul este umplere cu forme, pe diferite nivele, în funcţie de fiecare etapă în parte prin care a trecut omenirea. Dar analizând şi formele, şi percepţiile pe care le avem primind formele, ajungem să cunoaştem şi să respectăm lumea pe care o priveam înainte superficial – oricât ne-am fi străduit să nu o facem... 

Niciun comentariu: