UNIVERSUL ESTE SAU NU ESTE FINIT?

În primul rând este necesar să vă scriu că am continuat aspectele dezbătute în articolul “Copiii şi viaţa astrală” pe blogul de Călătorii astrale, căci pe aici avem încă multe altele de discutat. Aşadar să urmăriţi acolo continuarea “Despre copii şi viaţa lor astrală”, şi „Omul adult şi viaţa sa astrală”, iar când voi scrie continuări acolo, vă voi anunţa, la fel ca şi acum. La începutul acestei noi etichete vă propun o trimitere către studii personale privind universurile în care ne desfăşurăm evoluţiile:
– Studii generale: Universuri ;
– Sinteza treptelor şi subtreptelor de evoluţie ale monadelor.    
În viitor vor fi adăugate multe astfel de studii, până atunci să discutăm despre diverse teme culese din mass media cu referire la universul în care trăim în acest moment.

I. PE SCURT:
Universul nostru face parte dintr-un set de universuri create de monadele cele mai evoluate din lumea noastră. El nu se dezvoltă din el însuşi, ca o întrupare alimentată de însăşi sursa care ar fi creat-o (radiaţie spirituală/monadică): nu este vorba de vreo întrupare, ci de o creaţie; şi nu este o creaţie de la “zero”, ci în rădăcină a existat o suprapunere şi/sau alăturare a unor straturi ale energiei fundamentale, dintre care unele au fost deja folosite: universurile pe care le ştim acum, altele nu au fost folosite decât foarte rar, şi numai de spirite foarte puternice: nicidecum de începători pe drumul evoluţiilor. Pe straturile cu vibraţii medii şi înalte s-au constituit deja universurile pe care le folosim în evoluţii, straturile cele mai profunde sunt pregătite treptat de folosire, pe măsura apariţiei necesităţilor spiritelor aflate în evoluţii în acest univers. 

II. DISCUŢII
Citesc undeva: “În acest moment, nu se ştie dacă universul este sau nu finit, dacă există viaţă extraterestră sau ce sunt de fapt găurile negre.”Să discutăm puţin despre universul nostru: este finit sau infinit ?...Luat ca structură actuală, în acest moment universul nostru este o creaţie finită în energia fundamentală infinită: numai energia fundamentală poartă cu sine infinite potenţialităţi care se pot dezvolta în funcţie de infinite posibilităţi. Universul este o creaţie cu funcţiuni multiple, cu o structuralitate foarte profund gândită de creatorii săi, astfel încât cele pe care le cuprinde în interiorul său să fie bine echilibrate în împletirile lor; şi toate structurile sale sunt într-o multitudine de moduri de acces, şi în diferite sensuri, cu un număr finit de alte universuri, creaţii asemănătoare acestuia şi totuşi foarte diferite unul de celălalt. Creaţia tuturor universurilor este stabilă prin însăşi ideea pentru care au fost create: aceea de a asigura spaţii finite, dar foarte largi pentru derulări de trăiri de acelaşi fel necesare unor valuri infinite de monade care intră mereu în evoluţii. Toate evoluează învăţând forme din ce în ce mai complexe de manifestare, şi învăţând la rândul lor cum să ofere aceleaşi învăţături noilor valuri de monade care pot parcurge acelaşi drum cu cele care le-au învăţat şi pe ele. Deşi existenţa lor este eternă, universurile nu-şi schimbă vibraţia medie chiar dacă pe spaţii reduse din interior vibraţia poate fi variabilă, şi variind în continuare în funcţie de necesităţile evoluanţilor. Dar vibraţia lor rămâne în totalitate constantă, căci ele sunt create pe straturi ale energiei fundamentale – fiecare strat având vibraţia sa proprie eternă, ca şi luminiscenţa şi sunetul fundamental propriu: în funcţie de compactizarea energiei fundamentale în fiecare strat. Universurile nu-şi schimbă forma generală – chiar dacă structurile lor interioare se vor modifica în funcţie de puterea energetică medie a tuturor evoluanţilor din univers şi de necesităţile de ordonare a manifestărilor lor în perioade foarte mari de timp. Ele nu se modifică – dar se creează treptat, iar modificările sunt avute în vedere de la începutul creaţiei lor şi desfăşurate treptat, lin, fără ca pe parcurs intrarea în funcţiuni a părţilor interioare să perturbe vieţile şi activităţile evoluanţilor. Coordonatorii au în vedere mai ales vieţile acelor spirite care au încă o putere energetică proprie mică, o fragilitate înaintată a folosirii propriilor radiaţii spirituale şi astfel sensibilităţi pe care cele înaintate nu le mai au de mult. Asemenea părţi, creaţii noi, care apar pe parcurs în interiorul unui univers (deocamdată să avem în vedere Universul Fizic) doar aşteaptă să intre în rolul lor, pregătite îndelungat, dar fără ca restul părţilor componente să piardă din funcţionalitatea lor momentană. Orice structură nouă apare în profunzimea celor vechi sau completează o structură mai veche, fără ca întreg universul să-şi schimbe particularităţile: la fel ca şi sâmburii unui fruct, care are potenţialul de a dezvolta o nouă formă în interior – cu deosebirea că restul nu dispare, ci îşi creşte potenţialul activ. Totul este folosit pe parcursul creării sau remodelării în funcţie de necesităţile diverselor grupuri de spirite aflate în evoluţii. Orice fel de astfel de creaţii nu trebuie să se realizeze brusc, căci o creaţie de asemenea anvergură ar crea valuri energetice covârşitor de puternice, ele fiind realizate pe baza alăturării sau împletirii straturilor uriaşe ale energeiei fundamentale, şi nu în mijlocul straturilor – ca un strat crescut în mijlocul altui strat, ceea ce ar denatura mult însăşi împletirea straturilor, denaturându-i şi capacităţile interioare. Acest fapt face ca existenţa lor totală să fie practic eternă, chiar dacă modificările trecătoare sunt, şi vor fi întotdeauna necesare: creaţiile universice fixează împletirile de straturi ale energiei fundamentale, păstrând totuşi o elasticitate necesară existenţei mişcărilor altor straturi, altor structuri naturale din straturi, care oferă mai departe posibilităţi infinite de autoconstituire de noi monade înafara unui astfel de Centru de evoluţie – de “casă a universurilor”, cum este acesta în care evoluăm noi. Pentru aprofundare se poate urmări studiul “Formarea universurilor pe straturile energiei fundamentale” .
Dar... Conform celor gândite de matematicieni şi fizicieni, există un POTENŢIAL uriaş de formare structurală de straturi ale energiei fundamentale, cu legături potenţial stabile între ele, întrucât altfel ele ar putea irumpe spontan şi proporţional cu forţele care le pot natural iniţia. Dar ideile acestea, care au şi ele un anumit statut de raţiune pe care nu oricine le înţelege de la prima vedere (de cele mai multe ori nici măcar citindu-le şi înţelegându-le valorile) sunt preluate de ezoterişti care nu au studii aprofundate, care pun în circulaţie cel puţin câteva feluri de gândiri – dar nu şi percepţii reale de creaţie: ca o creaţie gândită profund PENTRU TOATE SPIRITELE – MARI ŞI MICI – aflate în evoluţii, în timp ce omul nu se gândeşte decât la el însuşi, nepăsător la vieţuitoarele planetei, ai căror musafiri suntem de fapt noi, oamenii, şi nici decum invers. Şi în niciun caz nu sunt “covor, tablou, peisaj fără viaţă” aşa cum stipulează însăşi biserica ce ar trebui să le aibă cu iubire pe toate în vedere. Să enumăr numai câteva asemenea idei care îmi sunt acum la îndemână:– ar exista deja o infinitate de universuri (nu de potenţialităţi), care se creează şi se distrug permanent: pe acelaşi principiu (nu este exclusă extrapolarea) cum apar şi dispar stelele şi planetele, galaxiile din acest univers – ale căror apariţii şi dispariţii nu sunt cunoscute decât vizual;
– atlanţii ar fi distrus o serie de universuri, apoi ar fi venit şi în universul “nostru” ca să-l distrugă şi pe acesta;
– noi, oamenii, cu gândirea noastră am crea universuri pe bandă rulantă şi tot noi, tot cu gândul nostru, le-am distruge. Este o mare diferenţă între speculaţii pe baza unor presupuneri (şi se dovedeşte permanent că sunt presupuneri, înseşi ideile variind de la un cercetător la altul şi variind şi în timp, când apar alte idei). Metafizica arată în mod concret stabilitatea principiilor şi formelor, structurilor rezultate din aplicarea principiilor: create exclusiv de creatorii înalţi, cu o evoluţie incomparabil de înaintată faţă de care cei pe care îi numim azi “atlanţi”; sau faţă de noi, cei care evoluăm azi pe Pământ, ajutaţi şi coordonaţi de marii creatori ai universurilor. Este evident că asemenea oameni nu conştientizează acum, din postura lor (întrupaţi cu puteri limitate) decât cele pe care le pot vedea cu ochii trupului şi cu intrumentele create după puterea limitată a ochiului uman; restul nu intră în cunoaşterea lor, structuri şi întrupări de o mare complexitate, aflate în profunzimea spaţiului care ne înconjoară. Pe baza acestor prezentări limitate (limitate oricum faţă de ceea ce cunosc ei înşişi acum, obligaţi de oficialul contemporan) se fac multe alte speculaţii cu iz ezoteric sau, în euforii sentimentale, diverse metaforizări care dovedesc de multe ori că se confundă “metafora” cu “metafizica”. 
E bine să cunoaştem adevărul, dar să nu dispreţuim pe necunoscători, ştiind că trăim fiecare conform evoluţiei proprii şi necesităţilor de pătrundere în diverse domenii: mai devreme sau mai târziu. 
Dar este necesar să adăugăm ceva, cu referire la faptul că fiecare univers este o creaţie stabilă, finită, oricât de uriaş ar fi el, iar din postura pământeanului nu-i putem percepe mariginile, oricât de sofisticate ar fi aparatele noastre actuale şi viitoare: căci ele percep materiile fizice şi nu cele de vibraţie mai înaltă decât acestea prin însăşi constituirea lor, din materii fizice. Iar cei care concep astfel de aparate azi au sesizat de mult care este necunoaşterea lor – deşi nu întotdeauna natura lor, găsind exprimări generaliste (materia neagră, gaură neagră) şi asigurând omul de rând că ei sunt pe calea controlării unor asemenea necunoaşteri, pe drumurile descoperii “esenţei” făcându-se mereu “paşi importanţi”. Dar ei ştiu bine că până când nu vor avea libertatea de a spune că acolo trebuie altfel cercetat, nu vor putea face paşi în profunzime, ci paşi importanţi în diversificarea aplicărilor celor deja cunoscute mai mult sau mai puţin. Adică în acelaşi plan – planul fizic – şi nu în alte planuri mai profunde. Iar acum ei ştiu bine că în planuri mai profunde alţi cercetători, cu capacităţi corporale proprii – observatori deocamdată – sunt sprijiniţi să cerceteze, cu tot alaiul de confuzii care apar, ascunse de false euforii ale unor decopertări mai vechi, pe care sunt nevoiţi să le prezinte drept descoperiri, “paşi importanţi”. În asemenea sensuri s-au realizat cercetări foarte vechi, ascunse omului de rând, neinstruit decât în direcţiile lui “Crede şi nu cerceta!” veche de cel puţin 2000 de ani, studiul doctrinelor care au păstrat adevăruri profunde şi a multor documente şi artefacte furate din toată lumea. Important este ca cel ce pătrunde în mod natural în astfel de sfere ale cunoaşterii, mental şi astral, să nu dispreţuiască, blameze astfel de oameni perverşi. Dar să ştie clar, fără echivoc despre ce este vorba în societatea noastră – despre cei care aşa au apucat structurile societăţii umane, aşa le-au folosit, fiiind mai important să cerceteze lumea decât să o schimbe. Se ajunge azi să se ştie bine că structurile corporale umane pot să ofere spiritelor percepţii dincolo de materiile fizice, căci în structurile lor intră de la bun început segmente de materii (celule şi structuri mai complexe) care fac posibile – prin legături indestructibile, aflate în curs de dezvoltare – percepţii ale lumilor eterice, astrale, precum şi cu câmpuri de vibraţie încă mult mai mare: mentală, cauzală, spirituală. Este de remarcat faptul că putem percepe numai cele care sunt în galaxia noastră, dincolo de care putem să intuim cele ce se petrec dincolo de materiile fizice sau să ne amintim cele percepute şi trăite cândva, în trecutul nostru, înmagazinate perfect în memoriile spirituale (monadice). Toate acestea şi încă mult mai multe lucruri le vom conştientiza treptat, dar repede, pe măsura creşterii vibraţiei: şi în galaxie, şi în corpurile noastre. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE EXTINDEREA SFERELOR NUCLEULUI UNIVERSULUI FIZIC
Aşa cum am mai discutat şi în alte studii, universul fizic are un nucleu, însă vibraţia lui nu este cea mai înaltă – aşa cum, spre exemplu, este nucleul unei planete, sau al unei stele, sau al unei galaxii. Cea mai înaltă vibraţie din univers o are zona  de la periferia acestuia – am numit-o zona a III-a – iar zona I are vibraţia cea mai joasă dintre cele trei zone: zone care se înfăşoară în jurul nucleului universului. Nucleul are aşadar vibraţia cea mai joasă din univers, iar zona a III-a vibraţia cea mai înaltă, unde această ultimă zonă este susţinută şi de straturile inter-dimensionale cu vibraţii mult mai înalte decât universul în totalitatea lui, şi de straturile pe care le numim dimensiuni structurale paralele ale universului, cu vibraţii încă şi mai mari decât cele inter-dimensionale. Cu o asemenea distribuţie de straturi, Universul Fizic se află într-un echilibru vibraţional perfect. Şi eu, şi alte persoane cu care am corespondat pe această temă, ne-am amintit – cu imagini clare în călătorii astrale, de faptul că, din exterior, şi în condiţii optime, se poate observa o activitate bogată: entităţi extrem de puternice, care lucrează în interiorul a ceea ce numim nucleul universului, în condiţii de vibraţii extrem de joase, sunt cele care au creat universul şi care lucrează în continuare acolo, nonstop chiar de la crearea acestuia. Aşadar, lucrările care se desfăşoară acolo au în vederea pregătirea nucleului pentru departajarea încă a unei zone, cu vibraţii mai joase decât zona I (care actualmente este zona de evoluţii cu vibraţiile cele mai joase – dar numai bune pentru spiritele micuţe, aflate la începutul dezvoltărilor lor spirituale). Rămâne în mod spaţial, în continuare, nucleul universului, care rămâne de asemenea şi partea universului cu vibraţia cea mai joasă. În consecinţă, atunci când va deveni funcţională, noua zonă va deveni zona I a Universului Fizic, aici va fi zona a II-a şi tot aşa, progresiv numerotate cu vibraţie din ce în ce mai înaltă. Aşadar, în viitor – un viitor totuşi extrem de îndepărtat comparativ cu vieţile noastre de acum – universul va avea patru zone cu vibraţii diferite şi nucleul său. Nucleu care poate avea la râdul său alte structuri înglobate, căci se simte că de acolo vin vibraţii diferite, care se înfăşoară unele pe altele, altele se alătură unele cu altele, altele par a avea nişte sâmburi care pot fi folosiţi în funcţie de necesităţile evoluţiilor tuturor – entităţi aflate la începutul drumului lor de evoluţie sau care cunosc potenţialul energiei fundamentale, fără să ajungă însă la cunoaşterea întregului ei potenţial. Dar vorbim aici de eternitate, de valuri de eternităţi (poetic exprimat)... Şi da! avem o eternitate să aflăm, să învăţăm, să evoluăm şi să luăm parte la asemenea lucrări, şi încă multe altele. Aşadar, universul nu se dezvoltă din el însuşi, ca o întrupare alimentată de însăşi sursa care a creat-o (radiaţie spirituală/monadică), căci nu este vorba de vreo întrupare, ci de o creaţie: şi nu este o creaţie de la “zero”, ci în rădăcină a fost o suprapunere şi/sau alăturare a unor straturi ale energiei fundamentale, dintre care unele au fost deja folosite: universurile pe care le ştim acum, altele nu au fost folosite decât foarte rar, şi numai de spirite foarte puternice: nicidecum de începători pe drumul evoluţiilor. Însă este necesar să reţinem: creatorii universurilor – şi totodată coordonatorii evoluţiilor noastre – pot efectua asemenea lucrări astfel încât nimeni să nu simtă schimbările: şi nicidecum pentru că cineva nu ar vrea ca noi să ştim ceva, în mod meschin, ci pentru a proteja permanent toate spiritele micuţe cum suntem noi şi toate celelalte vieţuitoare din jurul nostru. Iar în viitorul evoluţiilor noastre vom şti absolut totul şi vom participa la toate lucrurile de pe întinsul Centrului de evoluţie – şi la încă altele în curs de constituire.