Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

CU ADEVĂRAT HRISTOS A ÎNVIAT !

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 23 ianuarie 2014

SUB SEMNUL SOLSTIŢIULUI (3): ÎMPĂCAREA UNIVERSALĂ

Am discutat îndelung anterior despre puterea solstiţiului. 
Pentru ca puterea lui să se reverse integral asupra omului în starea greoaie de trăire pe care o presupunea perioada de vibraţie joasă a planetei, era necesar ca el să păstreze integral - dar pe cât se putea fără oboseli majore - ca reguli generale de trai, direcţiile principale de vieţuire anterioară: ale lui însuşi, apoi cele faţă de lumea înconjurătoare: atât faţă de semeni, cât şi faţă de vieţuitoarele Pământului.
Am mai discutat şi despre faptul că ceea ce azi facem ca un fel de obligativitate – în trecut omul făcea din încredinţare. Iar pe fondul acestor trăiri deosebite, vibraţiile înălţătoare ale Zilei Milocului (Miezului) de Iarnă se aşezau creator, determinând omul să simtă şi să înţeleagă desfăşurările care se pregăteau, care aveau să-l ajute la aplicarea şi consolidarea învăţăturilor sale. 
Era felul de a trăi al tuturor oamenilor, din care ne-au rămas azi intuiţii, conform cărora ne formăm idealuri (pe care nu le atingem), legi pe care însă nu reuşim să le respectăm… Dar ne străduim şi de multe ori reuşim, alteori nu reuşim, din cauza încărcăturii cu amprentele lumii în care trăim: dacă devenim conştienţi de cele pe care le facem sub impulsurile exterioare, de cele mai multe ori ajungem să înţelegem astfel de lucruri, precum şi rostul lor – acela de a ne consolida experienţa de trăire calmă, caldă, lucidă, deschisă, în orice situaţie, comunicând relaxat şi plăcut cu cei din jur, împletindu-ne acţiunile spre crearea unui fond general de rezolvări în vremurile pe care le trăim. 

Şi nicidecum nu am discutat degeaba înainte despre post şi rolul său în echilibrul nostru vital şi pe drumul înălţărilor noastre spirituale ( http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/12/despre-indrumarile-religioase-2-despre.html  ). 
Despre orice am discuta rămâne foarte important, reiau, să considerăm simultan trecutul nostru pământean (deocamdată să ne ocupăm doar de el, nu şi de tecutul nostru evoluţionist în alte locuri din univers – deşi nu pierdem din vedere nicicând acest lucru), prezentul care conservă liniile directoare ale trecutului (tot pământean) şi pregăteşte pentru viitor: reîntoarcerea – şi pentru cei care vor pleca de pe Pământ în curând, spre a se întoarce acasă la ei, de unde au venit, şi pentru pământeni: ajutători întrupaţi şi azi, care se vor întrupa în viitor nu pentru încercări nelimitate de a rezolva prezumtive păcate, ci pentru a ajuta în continuare rezidenţii ce vor intra din nou la întrupări, în flux continuu de acum încolo, pe drumul finalizării evoluţiilor lor pământene. 
În câteva cuvinte să aducem câteva generalităţi pentru cei care simt nevoia de astfel de precizări: 

1. Trecutul se oglindeşte permanent în viaţa noastră, aducând cu el particularităţile pe care azi începem să ni le amintim, dar încă necrezute azi de majoritatea oamenilor, din cauza lipsei lor de experienţă în folosirea memoriilor spirituale la nivele de vibraţie joasă a universului. Asemenea particularităţi pot fi asociate cu unele aspecte ale vieţii noastre contemporane, dar fără conotaţiile lor negative: şi tocmai aceste lucru să încercăm să le înţelegem, căci semnele lor au fost şi sunt peste tot, mulţi oameni le iau în consideraţie, în timp ce alţii le dispreţuiesc. Astfel, avem în vedere:
– hrana era în străvechimi o raritate absolut necesară numai în perioade în care ritmurile planetare şi biologice proprii se aflau în perioade de frecvenţe joase a vibraţiei medii pământene: în orice timpuri ritmurile vibraţiilor planetare şi personale au creşteri şi diminuări faţă de o medie a timpului planetar. Nu este astfel vorba despre foamete, înfometare, lipsă de posibilităţi de hrănire, ci de ne-necesitate, întrucât funcţionarea corpurilor omeneşti determina o hrănire naturală constantă prin circulaţie osmotică între tegumente şi mediul exterior, din care circulaţie fiecare corp în parte îşi lua necesarul de elemente hrănitoare: fluxuri energo-materiale, elemente din componenţa planetei (praf, microorganisme, vapori, gaze). Acest proces de osmoză nu este întrerupt în vremurile noastre, în această perioadă cu vibraţie planetară joasă, doar volumul este mai redus între tegumente şi mediul exterior, şi mult mai puternic la nivelul structurilor interioare – organelor – corpului fizic. Comparativ cu corpul fizic, la nivelele celorlalte corpuri fluidice o astfel de circulaţie osmotică este mult mai fluidă, rapidă şi în volum mult mai mare. Însă la orice nivel, comparativ cu circulaţiile corporale din străvechimi, circulaţiile fluidice sunt şi ele mult încetinite datorită vibraţiei planetare diminuate mult – acesta fiind principalul motiv pentru o astfel de circulaţie încetinită şi nicidecum motive personale, pur omeneşti, de natură să conducă la modificări de foarte mare anvergură. O asemenea situaţie, referitoare la corpul fizic, corpul principal de manifestare a spiritului, poate fi echilibrată prin consum de hrană exterioară: vegetală şi, din nefericire încă pentru noi, animală (vom discuta şi despre aportul de carne în alimentaţia noastră);
– deplasarea avea loc prin mers plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor, un mers pe care îl putem numi astral-mental (unii îl numesc solomonar, christic, sfânt, etc.): prin intermediul corpului astral-mental chiar corpul fizic se ridica de la pământ, eliberat de orice altă activitate, realizat doar prin voinţa omului liniştit şi hotărât, cu stabilitate spaţială în funcţie de reperele fizice existente între corpul fizic şi desfăşurările fizice înconjurătoare, cu orientare în funcţie de necesităţile de destin şi nu din plăcerea derizorie de “plimbare” fără rost;
– activitatea sexuală se derula doar între cuplurile care aveau în destin sarcina de a avea un urmaş – maximum doi, întreţinând raporturi sexuale doar pentru a procrea (1-2 urmaşi într-o viaţă de cca.10-15.000 ani);
– comunicare exclusiv mentală, peisagistică: prin trasfer de peisaj (cu toate cele cuprinse în viaţa fundamental-energetică şi de trăire a vieţuitoarelor cuprinse în el): un transfer de la un om la altul sau de la om la un ajutător astral şi invers, entitate astrală care îl învăţa oferindu-i exemplu la nevoie;
– austeritate privind posesiuni materiale, căci omul nu trăia pe principiul acumulării materiale – ci al creaţiei prin materializare şi remodelare la necesitate. Aşadar nu era vorba despre sărăcie, mizerie, ci doar de folosirea unor creaţii exact atâta timp cât era necesar, după care se dematerializau sau se remodela un obiectiv creat anterior. 

2. Prezentul, sub formele pe care le cunoaştem acum, de fapt este purtător al intuiţiilor umane din viaţa spirituală dinainte de ultimul destin: fie ea o manifestare fizică (sub formă de individ) sau o manifestare astrală (sub formă de entitate astrală). Prezentul creează puterea de a conştientiza propriile percepţii, desfăşurate sferic (de jur împrejurul individului), trăiri (răspunsuri la factorii din mediul înconjurător) tot de tip sferic, învăţături din toate direcţiile (aşadar tot sferice), înaintări permanente de acest fel în eternitatea vieţii monadei. 
Prezentul deschide mereu conuri de manifestare în baza cunoaşterilor noi, consolidând mereu diferite forme de trăire nu numai în vibraţiile asemănătoare cu cele din acest punct universic, ci trăiri în orice punct, consolidând chiar dorinţa spiritului de înaintare cu nădejde în orice situaţie l-ar conduce drumul devenirilor sale;

3. Viitorul nu are nici un fel de incertitudine. Dacă trecutul, perceput prin prisma prezentului, aduce direct sau pe cale intuitivă permanent cele acumulate în memoriile monadice sub formă directă de manifestare, la care se adaugă efectul total de experienţă spirituală, viitorul aduce planificarea evoluţiilor, cunoaşterea felurilor de evoluţie de la cei care le-au percurs deja. Chiar dacă nu ne cunoaştem propriile clar-intuiţii, intuiţiile ne spun că există întotdeauna o formă de ajutor pentru a merge mereu mai departe, care ne va susţine mereu propriile forţe pentru a parcurge propriul drum şi pentru a ajuta pe alţii să participe. Drumul trece prin evoluţiile parcurse de sine şi de toţi ajutătorii anteriori, cunoaştem clar acest lucru în cea mai mare parte a evoluţiilor noastre; dar nu le recunoaştem direct, şi în întreaga lor complexitate în anumite perioade planetare, de vibraţie foarte joasă, dar care perioade au o mare importanţă pentru noi: ele ne vor ajuta să evoluăm şi în alte cicluri de vieţi desfăşurate în astfel de vremuri în acest loc din univers, dar şi în locuri din univers de vibraţii chiar mai joase decât cele trăite acum, pe Pământ. Nu numai în vibraţii mai înalte, aşa cum avem mereu tendinţa să ne raportăm, dispreţuind sau înfricăşându-ne de vibraţii mai joase decât cele particulare Pământului. Suntem, în calitate de creatori conştienţi universalizaţi, ajutători de nădejde pentru evoluanţii cu mult mai puţină experienţă decât noi, pe care astfel îi putem ajuta noi, cei care am trecut deja prin evoluţiile lor, indiferent unde s-ar afla ei în acest univers. 

Pentru asemenea evoluţii, pentru a le putea face faţă, mai avem nevoie de ceva în plus faţă de cele discutate anterior: de acceptarea semenilor noştri cu experienţă mult mai puţină decât noi înşine, care ne creează nouă înşine drumul în viitor spre evoluţii mult mai puternice decât pot crede azi mulţi dintre noi. Este de fapt o dublă acceptare: 
– să-i acceptăm noi pe cei care au evoluţie mai puţină, experienţă mai puţină, pe cei ai căror ajutători dorim să devenim, fără să-i privim cu dispreţ, sau cu indiferenţă, sau cu jinduire pentru aparenta putere şi avere pe care o au;
– să ne accepte şi ei pe noi, pentru ca relaţiile dintre toţi să curgă fluid, calm, degajat, coparticipativ. 
Chiar dacă la început pare greu de acceptat faptul că unii pot accepta – dar alţii nu pot accepta desfăşurarea tuturor felurilor de relaţii umane neînţelegând rosturile cele mai profunde ale evoluţiilor noastre, manifestările omeneşti nu se sprijină pe cele pe care le trăim acum, ci pe o bază solidă de manifestare înaintată, formată anterior. Ele ne apar în conştient sub forma idealurilor noastre actuale (cel mai înalt nivel pe care ne-am dori să-l aibe manifestările tuturor oamenilor de pe Pământ), idealuri rămase în sinea noastră prin evoluţii anterioare, intrate în memoriile noastre spirituale şi consolidate la nivele de vibraţie înaltă. Creşterea permanentă a vibraţiei planetare este raza de lumină care scoate la suprafaţă această temelie solidă, care ne ajută să înlocuim treptat – dar tot mai conştient – manifestările vechi, agresive, dure, cu manifestări pline de iubire, altruism, adevărată demnitate umană: nicidecum rafinament dispreţuitor şi nicidecum situarea propriei persoane de-asupra societăţii în mijlocul căreia ne-am întrupat. Cei care au experienţă mai multă au şi sarcini mai bogate de ajutător, mai ales în această perioadă de trecere de la vibraţii joase la vibraţii înalte, mai ales în aglomeraţii planetare uriaşe, în care ne influenţăm reciproc – şi nu întotdeauna în bine…

DE LA SPOVEDANIE – LA PRIETENIA CU SEMENII
Da, despre spovedanie vorbim azi, printre altele. Desigur, nu din punct de vedere pur religios, dar avem în vedere atingerile iubirii de oameni cu rădăcinile ei, cuprinse în practicile religioase chiar dacă preoţii nu explică asta desfăşurat. 
Deşi ar trebui.
Mare parte din viaţa creştinilor a urmat legea talionului din Vechiul Testament, ea a fost bună până la un moment dat în mod majoritar – este bună şi azi însă din anumite puncte de vedere. Să urmărim câteva fire.
A fost bună la începutul relaţiilor interumane, din acea epoca a vibraţiilor foarte joase, când s-a format ea: greu de dus de către oameni, în acele vremuri. Majoritatea grupurilor spirituale întrupate pe planetă au experienţă foarte puţină ca manifestare în situaţii de variaţii mari şi foarte mari de la o zonă la alta a universului (de la o zonă de vibraţie foarte mare, de unde vin pe Pământ – la o zonă cu vibraţii foarte joase, aşa cum este vibraţia pământeană). Suportarea unor asemenea diferenţe este grea, simţirea lipsurilor începând chiar de la cea de mişcare liberă în cosmos, liberă pe o planetă, liberă ca şi spaţialitate, liberă de pretenţii din partea celor din jur – puţini de altfel în lumi dense pe planete – nu de vieţuitoare pe planete, aşa cum este cazul aglomeraţiei planetare pământene. 
Greutatea provine apoi din virarea obiceiurilor de trai de înaltă şi optimă spiritualitate – pe care azi nici nu le-am crede măcar a le fi avut absolut toţi oamenii cândva, şi nu într-un trecut foarte îndepărtat totuşi, din zona de unde vin pe Pământ, ci chiar de pe Pământ, înainte de ultima glaciaţiune. Astfel de obiceiuri le numim azi idealuri, intuite ca venind din străfundul sufletelor noastre, chiar dacă nu ne mai amintim ce înseamnă asta. Diferenţa dintre evoluţiile în vibraţii înalte/în vibraţii joase conduce la frici, apoi agresiuni, apoi la premeditări de agresiuni pentru asigurarea unui viitor comod, având termene de comparaţie undeva în interiorul din care nu poate scoate încă decât alte temeri şi căutări agresive de suplinire a lipsurilor potenţiale (rareori reale) proprii. 
Legea talionului nu impunea ceva – o răutate pentru o altă răutate – răspunsul cu aceeaşi monedă (asta înseamnă legea talionului), ci doar permitea, aşa cum permitea multe alte lucruri pe care azi le numim păcate. Şi nu sunt lăsate acolo doar ca să ne ispitească, cât să existe un termen de comparaţie pentru cei care azi ne numim creştini (şi noi nu prea ştim asta). Noi îl avem şi nu prea îl folosim. Este acolo, spre atenţionarea noastră, pentru a înţelege că, aşa cum oamenii între ei se pot ajuta, şi popoarele între ele se pot ajuta – fără să-şi impună ceva, prieteneşte, oferit exemplul pozitiv pe care îl au: şi ţinând cont că fiecare are ceva bun de oferit ca exemplu altor popoare. Nu putem cere – dar putem da exemplu altora, mai ales celor ale căror religii le numim abrahamice (căci avem religii înfrăţite prin rădăcina abrahamică): să fie oameni buni, permisivi, răbdători, înţelegători, să fie altruişti; să înţelegem fără să-I blamăm că, atâta vreme cât ei nu au direcţionate clar, prin legile lor religioase, asemenea linii de învăţătură, fără a da un exemplu care să înlocuiască legea talionului. Alte religii nu le au în mod distinct, clar, trasate, dar se bazează pe multe intuiţii pe care le ajută să le desfăşoare explicit – chiar dacă nu expică direct şi rădăcinile lor.
Creştinismul ne leagă explicit de viitor: trecem cu prea mare uşurinţă peste o afirmaţie a lui Iisus, fără să dăm atenţie atenţionărilor – care de fapt se referă la tot ceea ce a făcut şi a spus dânsul: ne-a spus că vom putea face şi noi ceea ce a făcut dânsul, şi încă mult mai mult. Nu pentru că noi am deveni în stare să facem ceea ce nu a făcut dânsul (nicidecum), ci pentru că nu a a avut pentru cine, şi pentru ce să facă tot ceea ce facem noi azi. Cei care au avut de primit o învăţătură specială – în calitate de ajutători planetari retraşi – au primit-o în acei ani despre care ni se spune că nu le-a ştiut nimeni cuprinsul în aceste vremuri. Le vom şti şi noi, şi le vom înţelege bine într-un viitor apropiat: şi cuprinsul acţiunilor, şi segmentul de întrupaţi cărora s-a adresat în călătoriile sale. 
Nouă, mulţimilor, ne-a trasat calea vremurilor ce vor veni, şi ea nu s-a referit numai la poporul în mijlocul căruia s-a întrupat, nu s-a referit numai la timpurile sale, nu s-a referit numai la oamenii de rând – dar în principal la ei atunci când toate s-au făcut în văzul tuturor. Dar ca să ajungem acolo, mai avem de conştientizat câţiva paşi pentru a ne angrena în firele care duc prin mijlocul drumului, pentru a avea un rod bogat: şi pentru propria noastră viaţă, şi pentru aceea a celor din jurul nostru. 
Ca să ajungem să conştientizăm căile christice, avem nevoie să înţelegem şi căile antemergătorului – Ioan Botezătorul. Nu intrăm în amănunte, însă spovedania este ea însăşi calea pregătitoare pentru crearea legăturilor prieteneşti între oameni. Mărturisirea greutăţilor sufletelor noastre în faţa lui Dumnezeu conduce invariabil la uşurarea vieţii noastre, ştiind că facem ceea ce Dumnezeu ne cere. Nu omul ne cere, ci oboseala sufletului nostru. Că numim păcat sau că numim ruperea relaţiilor cu cei din jur, înţelegem că încălcăm nişte reguli care protejează viaţa şi creaţia altora, că stricăm legăturile dintre oameni, că alterăm întreaga societate din jurul nostru – substratul rămâne acelaşi şi noi înţelegem bine asta, chiar dacă nu ne gândim explicit la astfel de direcţii. Sufletul le înţelege. 
Relaţiile dintre noi se bazează pe iertarea reciprocă a celor care nu pot să nu se supere şi nu pot trece uşor pentru supărarea lor; măcar încearcă, iar până la urmă vor reuşi nici măcar să se mai supere, nemaiavând nevoie de iertare. Pentru că există o bază, o temelie profundă în sinea noastră, care ne şopteşte mereu că de fapt nu suntem duşmani, ci de-mult-prieteni pe căile sufletelor noastre. 
Şi avem nevoie de pasul iertării, care începe cu pasul acceptării reciproce. Chiar şi unilaterale la început, căci sufletele noastre îşi vorbesc fără vorbe, ci doar prin blândeţea răspândirilor în lume. Oricât de adânc ar fi îngropate prieteniile sufletelor noastre, ceva puternic decopertează azi treptat stratul împietrit de de-asupra lor. Atitudinile noastre sunt creatoare de poteci între trupurile noastre şi de multe ori ne dăm seama de acest adevăr. 

De la acceptare la prietenie este numai un pas. Trecem prin iertare şi vom vedea cât de importantă este această iertare, pe care mulţi dintre noi nu o acceptă nici azi – încă; şi iar aduc în vizorul cititorului acel lucru esenţial: numai în vibraţii joase se petrec astfel de comportamente care produc acte reprobabile cu nevoi de iertare, căci în vibraţii înalte nici nu se pune problema de aşa ceva. Aşadar să nu uităm că această iertare stă la baza unor evoluţii azi uluitoare pentru mulţi dintre noi, neiertătorii… Şi deschide conuri uriaşe de trăiri, de realizări splendide în eternitatea vieţii noastre spirituale…
Iertarea oricui… pe toate direcţiile de manifestare, pe toate liniile genetice (iertare de neam), pe toate liniile istoriei de neam şi ale întregii umanităţi…

Rugăciunea pentru iertare creează fire emoţionale şi mentale reale către omul neiertător. Să nu uităm asta…
Iertarea de sine – este poate cea mai subtilă şi totodată cea mai puternică… Şi ştim asta deja…

Iertarea nu presupune însă şi lipsa analizei cauzelor care au condus la supărări, mânii, neînţelegeri, tulburări, la analiza efectelor pe care ele le-au generat, creând duşmănii puternice în timp, care au antrenat nu numai indivizi sau familii, ci popoare întregi… Vom discuta  detaliat despre tot felul de duşmănii şi efectelor lor în timp, cuprinsul analitic acum al fricilor care nu despart, ci leagă mai departe pe omul agresiv de cel care a primit agresiunea şi a prins frică de agresor. 

Dar toate acestea sunt faze de învăţătură, etape şi subetape de evoluţie care ne călăuzesc pe drumul înaintărilor noastre. Ajungem să înţelegem faptul că toate manifestările noastre agresive şi efectele lor sunt rezultatele neputinţelor noastre împletite cu cele ale altor grupuri spirituale aflate azi în evoluţie alături de noi, pe Pământ. 
Toate felurile de iertări, inclusiv cea de sine, sunt necesar a fi înţelese sub aspectul efectelor lor, căci asemenea efecte cresc în timp şi creează reveniri la diverse aspecte peste care am sărit din lipsa unei analize conştiente. 
Dar de fapt analiza de acest fel are loc – chiar dacă nu pe loc: căci mulţi oameni nu vor să se mai gândească măcar la cele petrecute, crezând astfel că vor avea neşansa de a reveni la forma anterioară, neconsolidaţi fiind pe manifestarea pozitivă actuală. După finalizarea destinului prin corp fizic, primul eveniment care are loc după trecerea noastră dincolo este exact acest fel de analiză: calmă, detaşată, chiar dacă plină de păreri de rău. Suntem ieşiţi de sub influenţa corpului fizic, cu puterea sa de a aduna vibraţii joase şi a impulsiona spiritul să-şi folosească şi razele de vibraţie mai joasă, şi mai ales să înveţe să le folosească pentru o manifestare, o atitudine interioară şi exteriorizată de cea mai înaltă calitate: asemănătoare cu aceea pe care o are folosind razele de înaltă vibraţie. 
Punerea în practică a rezultatelor analizelor de acest fel va avea loc într-un ciclu de vieţi ulterior, până la care au loc consolidări de toate felurile în vibraţii foarte înalte, acasă, în locurile de unde spiritele au venit pe Pământ. 

DINCOLO DE IERTAREA PĂMÂNTEANĂ…
Iertarea conduce la acceptare, la îngăduinţă, la înţelegere, la prietenie. Odată înţelese resorturile (destul de simple, de altfel, cu toate că implicaţiile lor sunt foarte complexe), toate devin înţelegeri în cascadă, iar mişcările inerţiale au deja o bază solidă de schimbare, rând pe rând. Nu numai că o asemenea prietenie are urmări incalculabile în planurile superioare ale evoluţiilor noastre, dar pe loc, prin ocolirea celor care dau naştere şi volum la agresiune, mânie, intoleranţă, neîncredere, ceartă, dispreţ, ne formăm:
– atitudini deschise la adresa semenilor şi, treptat, la adresa tuturor vieţuitoarelor planetare;
– înţelegerea etapelor de evoluţie: şi ale noastre, şi ale celor din jurul nostru;
– abilitatea de a căuta cele mai frumoase comportamente în orice situaţie grea, cizelând la infinit propriile noastre manifestări, oferind în acelaşi timp un exemplu deosebit celor din jur, ajungând astfel să se influenţeze o masă din ce în ce mai mare de spirite întrupate în locul propriu de întrupare. Continuăm astfel întotdeauna evoluţiile proprii de manifestare prin împletirea lor cu evoluţiile de ajutător, căutând mereu alte forme superioare de vieţuire în condiţii grele, oriunde am fi în univers;
– flexibilitatea de modulare a razelor, forţelor noastre spirituale, variindu-le intensitatea, lungimea, împletirile, căutările şi folosirile lor. 

Este o cale care conduce pe termen mai lung sau mai scurt la o socializare de grup şi globală din ce în ce mai flexibilă; conduce la acceptarea spiritelor care urmează alte linii de evoluţie – aşadar au alte feluri de manifestare, corespunzătoare particularităţilor de înaintare în evoluţii ale spiritelor, diferite unele de altele la început. Urmează acceptarea spiritelor aflate pe trepte diferite de evoluţie – cu diferenţe mari de manifestare de la un grup la altul şi chiar de la un individ la altul. Asemenea acceptări conduc la protejarea vieţii ca atare – a tuturor spiritelor evoluante oriunde în universuri, la protejarea creaţiei lor, de orice fel, de orice calitate – în loc de dispreţ şi distrugere. 

Totul conduce la învăţături superioare, corespunzătoare universurilor spirituale în care monadele ajung să se poată manifesta între ele fără intermedierea corpurilor, direct – de la monadă la monadă. Cu toate aceste, şi ele se vor întrupa atunci când va fi nevoie să ajute direct, din mijlocul lor, grupuri şi popoare spirituale aflate în evoluţiile lor primare, de început. 
Mai mult însă, învăţăturile superioare conduc la creaţii universice de o amploare uriaşă, crearea de condiţii de manifestare pentru spiritele micuţe care intră în evoluţii val după val: CHIAR ŞTIIND BINE, CLAR, CĂ CEI PENTRU CARE LUCREAZĂ NEÎNCETAT VOR DISPREŢUI, VOR DISTRUGE, VOR UCIDE CU CRUZIME, VOR MINŢI, VOR ÎNŞELA: DAR ASEMENEA AJUTĂTORI, CUM VOM FI ŞI NOI PRIN EVOLUŢIILE NOASTRE VIITOARE, ŞTIU BINE CĂ ACEASTA ESTE CALEA ÎNĂLŢĂRILOR SPIRITUALE DE PRETUTINDENI…

Şi totul merită a fi făcut, cu orice sacrificiu, în “ochii” unor asemenea ajutători infinit înălţaţi, ştiind că şi ei au privit cândva Viaţa, Creaţia şi Creatorii prin “ochii” de acelaşi fel cu ai noştri, de acum, “ochi” care s-au schimbat şi prin drumul iertărilor – aşa cum învăţăm şi noi, acum…

Niciun comentariu: