EFORTURI (1): SĂ NU MAI FACEM EFORT??!!… OARE??!!...

…Efortul cotidian şi efortul de cunoaştere…

…Efortul de a căuta mereu noutatea, de a ajunge acolo unde au ajuns şi alţii, sau chiar acolo unde nimeni dintre oamenii obişnuiţi din generaţia noastră nu a mai ajuns…

…Efortul de a decela subtilităţile şi efortul de a înţelege că există o mare diferenţă între diferitele aspecte pe care nu ni le indică nimeni, din care rezultă că generalizarea este cea mai comodă – chiar în spiritul ideii în sine: ca uniformizare, ca generalizare a unei idei, unui principiu, unei proprietăţi – tuturor elementelor cu care ne confruntăm, pe care unii o fac fără gândire prea multă, potrivire, de-a valma… 

…Efortul de a înţelege că direcţia comună nu este acelaşi lucru cu uniformizarea, iar pe calea direcţiei comune variaţiile, personalizările, individualizările sunt căi de îmbogăţire şi cantitativă, şi calitativă. 

Să discutăm despre aceste aspecte din diverse unghiuri de vedere.

EFORT NATURAL DE PORNIRE ŞI EFORT NATURAL DE ÎNTREGIRE

Există articole care circulă azi pe net privind o anumită lege a efortului minim, care nu este de fapt nici un fel de “lege”, ci o observaţie naturală prin care mulţi doritori orgolioşi îşi doresc legarea numelor lor de tot felul de numiri care mai de care mai bombastice. Vom ajunge oare să dăm şi o lege a respiraţiei în care, dacă cineva nu respiră de 3 ori pe minut nu are ce căuta la cunoaşteri de un anumit fel??… Ar trebui să ne unim pentru normalitatea fiecăruia în parte şi nu să dăm o Lege a UniculuiFelDeTrăireŞiSimţire care miroase mai curând a asuprire, a impunere, în loc de libertate a simţirilor, a trăirilor, a încurajărilor ca fiecare om să meargă pe un drum propriu, care să-i valorizeze aptitudinile şi chiar eforturile de a merge pe un drum drept şi bun, atât pentru sine, cât şi pentru cei din jurul său…

Efortul minim nu spune că trebuie să nu facem efort pentru a ajunge la o performanţă ci că, odată ajunşi în pragul performanţei, când semnele sunt evidente, un simplu impuls în acel moment ne va conduce la performanţa intuită. Ceea ce este cu totul altceva. Chiar şi aşa, dacă avem înclinaţia de a merge pe un drum care merită informare şi formare de un anumit fel, nimic nu trebuie să oprească omul din hotărârea lui de a face toate eforturile pe care le doreşte, le simte ca fiindu-i necesare. A descuraja un om spunându-i că nu trebuie să facă nici un efort pentru cunoaştere seamănă cu ceva ce s-ar traduce: nu lupta tu pentru libertatea ta, ci doar plăteşte-mă pe mine să te apăr. Or, ştim bine că aşa se asupreşte azi mai mult din jumătate din omenire… La fel se petrec lucrurile şi în domeniul comercializării elementelor de cunoaştere, iar consecinţele sunt la fel de dezastruoase. Pentru că, în fond, toate sunt aspecte ale manifestărilor noastre ca spirite întrupate, aflate în evoluţii complexe. 

Este însă la fel de drept că orice trăim este o experienţă din care învăţăm enorm de multe lucruri… 

Tocmai de aceea informăm şi lăsăm pe cei din jur să aleagă drumul pe care simt nevoia să meargă mai departe, fără să anatemizăm faptul că, dacă cei din jur nu simt şi fac asemenea nouă înşine, asta ar însemna că este ceva în neregulă cu ei. 

Obişnuinţa de a crea “reguli” se dovedeşte a fi necesară pentru mulţi oameni azi a se estompa până la pierdere, ea rămânând însă în peisajul celor care mai au multe lucruri de făcut pentru a-şi duce sarcinile spirituale proprii, pământene, la bun sfârşit. 

Pentru cunoaştere trebuie făcut efort azi: pentru a compensa o stare de lucruri pe care în mod normal nu există, într-o societate creatoare tipică creatorilor de nivelul oamenilor azi. Şi totul se leagă de idealurile noastre, total opuse celor cu care ne confruntăm în mod obişnuit. Dar pentru asta trebuie să luptăm în primul rând cu obişnuinţele pe care proprii noştri semeni ni le-au incumbat în ultimele milenii. 

Greutatea pe care o simţim este o realitate legată de faptul că “şcoala” nu ne învaţă decât modul în care a evoluat societatea umană spre interesul stăpânirilor. Şi nu a fost, şi nu este de loc uşor să ne ocupăm tinereţea cu studii inuntile, de multe ori având bazele cunoaşterilor parţial/total deviate. Pentru că şcoala ne învaţă doar să devenim supuşi, să mergem pe drumuri care prea puţin ne valorizează forţele spirituale proprii. Devenim şi rămânem sătui de efortul obligaţiei de “a face” şcoală, de a învăţa o meserie, de a ne situa mereu prin învăţătură de acel tip la un nivel “performant”, care ajută mai curând patronatul decât salariaţii morţi de oboseală şi impuneri agresive până la mortale; suntem minţiţi cu “cursuri de dezvoltare personală” pornite (şi prea puţini ştiu asta) din impulsurile patronatului care a considerat la un moment dat al anilor ’90 că munca salariaţilor “nu este eficientă” din cauza ideilor moştenite din familie şi a deformărilor social-religioase, drept pentru care s-a născut NLP: care ne reprogramează nu pentru binele personal, aşa cum ne declară, ci pentru eficienţă în muncă, şi nu pentru ca noi să câştigăm chiar şi numai experienţă. Ci să câştigăm un anumit fel de rezistenţă, de putere, printr-un anume fel de antrenament permanent (cursuri care mai de care) doar pentru a deveni “mai sclavi” în continuare: până când va crăpa şi acest sistem, şi vom înţelege că nu avem nevoie decât de prea puţine lucruri pentru a trăi decent şi liber, în mijlocul unei societăţi decente şi libere pentru toată lumea, nu numai pentru patroni.

Şi atunci – şi nu este mult până atunci !!! – viitorul nu va mai avea nevoie nici de şcoală de acest tip, şi nici de serviciu social de un astfel de tip. 

…CU TOATE ACESTEA…

Viitorul ne rezervă o viaţă dedicată cunoaşterii, din perspectiva unei universalităţi de condiţii de trai absolut creator. Ne este greu să acceptăm asta, acum. Dar mulţi dintre noi facem de pe acum efortul de a ne informa, de a cunoaşte apoi în profunzime anumite lucruri legate de viaţa noastră şi de universul în care trăim. 

Ne-am dorit şi am văzut cum generaţii de-a rândul de popoare de pe toate continentele au fost lipsite de cunoaştere şi cât s-a răspândit durerea asupririi – tocmai în lipsă de cunoaştere – ca o plagă de neoprit asupra majorităţii oamenilor. Suntem şi din acest punct de vedere asemenea păsărilor care trăiesc în cuşcă o viaţă întreagă neştiind ce este dincolo de ochiurile plasei care le înconjoară. 

Există gene care ni se dezvoltă prin efortul de lărgire a orizontului cunoaşterii noastre: ceea ce moştenim de la părinţii şi, în general de pe liniile genetice care se reunesc în corpurile noastre, sunt de fapt gene subdezvoltate ale corporalităţii noastre întregi, nu numai ale corpului nostru fizic. 

Doar vibraţia planetară în permanentă creştere acum reformulează amintirile spirituale prin care cerem, dorim, năzuim unii dintre noi, mai puternici, cu experienţă spirituală mai bogată: către cunoaştere, formând prin ajutor mental şi cauzal un câmp sprijinitor către cei care au experienţă mai puţină. Dacă nu corporalitatea ne ajută azi – măcar vibraţia şi câmpurile planetare pe care începătorii de azi le reformatează, să ajute să ne redescoperim cu toţii, cât mai repede şi total puterile, cunoaşterile, înţelegerile, DREPTUL de a fi OMUL COMPLET de care cea mai mare parte a omenirii a fost privată în ultimele milenii. 

Ce n-ar fi dat oamenii de pretutindeni să nu fie sustraşi de la cunoaştere de-a lungul timpurilor din urmă… O cunoaştere pentru care mulţi au plătit cu viaţa, arşi pe rug, decapitaţi, traşi pe roată… aşa cum ştim bine acum.

În paranteză fie spus, ar fi corect ca fiecare om care neagă necesitatea cunoaşterii să se gândească la asta măcar şi câteva minute… 

Dincolo de paranteze, să ne rămână în minte faptul că, folosind impulsurile câmpurilor astfel reformatate – ajutăm propria noastră corporalitate să redevină canale curate, complexe, ajutătoare, sprijinitoare ale radiaţiilor noastre spirituale, consolidându-ne manifestările de calitatea, moralitatea şi libertatea cea mai înaltă a timpurilor noastre. 

Aşadar, să facem efort azi chiar pentru informare – căci efort se numeşte, chiar dacă nu transpirăm şi nu icnim din greu, nici mintea nu ni se poticneşte şi nici sufletul nu ni se răneşte !!… Un efort propriu de cercetare, de aprofundare, de căutare, de înţelegere. Care să ne conducă mai departe la un timp alocat deschiderii către cunoaştere, către noi cercetări, către noi înţelegeri.

Da, acest lucru presupune înţelegere şi un timp alocat pentru înţelegerea existenţei confuziilor inerente şi recalibrării permanente a cunoaşterii momentului, prin tot ceea ce presupune aprofundare, expansiune, pătrunderea înţelesurilor dincolo de ceea ce am crezut cândva a fi limitele noastre de pătrundere, pe noi scări ale valorilor lumii în care trăim. 

Presupune iarăşi un timp alocat înlocuirii unor surse de informare: parţial/total TV, anumite cărţi (beletristică cu cărţi de dezvoltare ştiinţifică, spirituală), folosirea altor canale de informare din aceleaşi surse: actualităţi, banalităţi, politică - cu canale de tip NGC, Discovery, History, unele feluri de articole de pe internet cu altele de altă natură a informaţiei, etc. 

Ceea ce ar fi necesar să se precizeze aici, privind un anumit tip de efort, se leagă de efortul natural: nu dau 500-1000 euro pe cursuri de călătorii astrale dacă nu am nici un semnal natural că am trecut vreodată prin aşa ceva; dacă curiozitatea este foarte mare şi am posibilităţi, o fac, dar aştept să se producă un declic şi mă interesez oriunde pot de tot ceea ce mi-ar fi util ca să înţeleg de ce totuşi nu pot face ceva în continuare, caut să ştiu de ce nu se explică corect că o astfel de activitate „se deschide natural”, fapt pentru care cel ce ţine cursuri, îndrumătorul plătit (am mari reţineri în a-l numi maestru sau învăţător, pentru că se dovedeşte de multe ori – cu tot respectul – că nu este) ar trebui să ştie că doar teoretic oricine poate face călătorii astrale conştiente în zilele noastre, că toate fenomenele care însoţesc începuturile unei astfel de activităţi sunt pline de confuzii şi, dacă el însuşi le-a făcut şi nu a păţit nimic, ar putea oricine să treacă prin ele fără să păţească ceva grav... Să ştie ce este decent şi ce nu este, ce poate face şi ce nu poate face prin propria experienţă fiecare călător astral în parte, să ştie să răspundă la întrebări privind percepţiile şi puterea de pătrundere spaţio-temporală, etc. 

Ceea ce înseamnă eforturi permanente şi pentru îndrumători, şi pentru cei care doresc o asemenea – sau altă cunoaştere.

Aşadar, în fiecare moment al vieţii noastre ştim bine când să facem un efort propriu pentru pornirea unei activităţi: simţim şi înţelegem că avem o atracţie pentru o informare-cercetare – căci despre cercetare proprie este vorba aici, şi nu despre efortul de a spăla geamurile sau efortul susţinerii unei meserii la serviciu. 

Tema eforturilor este extrem de delicată. Dacă avem atracţie către meditaţie, vom vedea că la început este greu să stăm jumătate de oră nemişcaţi şi să mai urmărim în plus ceva în minte, atunci când gândurile nu ne dau pace. Că este un efort sâcâitor să căutăm să ajungem la performanţe de acest fel când alţii în jurul nostru, mai mult sau mai puţin ajung „să poată”. Cel care nu are curiozitatea, înclinaţia să „mediteze”, va spune de la bun început „E o tâmpenie!” sau pentru un om stilat „Este clar că nu este aşa ceva pentru mine...” şi va lua calea altor activităţi pentru a-şi petrece timpul liber.

La astfel de teme mă gândeam când discutam despre a avea sau nu impuls de derulare a unor alte activităţi decât cele obişnuite până acum.

Uneori, unii dintre noi chiar simţim nevoia de a face un efort (dincolo de cel fizic, gimnastică la sală sau o excursie în munţi !!!), fără de care viaţa devine plictisitoare sau, până la urmă, ajungem la concluzia că nu ne putem refuza curiozităţi doar pentru că am auzit că „Nu trebuie să faci efort!” sau că ar exista o „lege a minimului efort”, atunci când simţim nevoia ca, pentru a ajunge la un rezultat dorit, să facem ORICE efort ne stă în putere... 

Există apoi un alt fel de efort: efortul de a ne menţine pe un drum: îmi doresc, îmi rezolv viaţa astfel încât să pot face ceva în continuare, cât de puţin – dar nicidecum intenţionat puţin – pentru a mă menţine pe drum. Ajung să discut chestiuni interesante cu oameni serioşi – nu cu oameni care spun: „Eu nu am nevoie de nimic, eu doar iubesc !!”, care vor cere, ne vor atrage, şi îşi vor dori să ne tragă pe calea lor. Dar vom avea în jurul nostru şi oameni care ne vor oferi toată libertatea de a ne întări puterile interioare, fără să ne ceară neapărat ceva. 

Şi rămâne astfel dreptul nostru la alegere!!...

…Şi alegerea activităţilor noastre, şi alegerea oamenilor cu care ne înconjurăm. 

Permanent ne întregim, prin efort propriu, ceva în viaţa noastră, indiferent de cale şi de direcţie. Orice alegem – este alegerea proprie şi pentru ea nu trebuie să ne fie niciodată ruşine. Alegem să facem bani şi să călătorim, să avem haine frumoase, maşină, alte lucruri asemănătoare. Fiecare avem sarcinile noastre de destin, pentru că da! a face toate acestea sunt SARCINI DE DESTIN PROPRIU FIZIC, şi nici nu se pune problema să nu le ducem la bun sfârşit. 

De fapt avem sarcini de destin pe care le urmăm fără să ştim prea bine acest lucru: nu avem numai sarcini de învăţătură la şcoală, apoi sarcini familiale, de serviciu, de comportament civilizat. Toate au la bază anumite feluri de sarcini de destin, indiferent dacă baza de pornire merge prin refuz sau prin acceptare. Iar un asemenea lucru este deosebit de important în acest loc din univers. Timpul nostru liber este şi el presărat cu sarcini spirituale, de destin, conform cărora urmăm drumuri diferite şi nimeni nu are dreptul să ne numească „netreziţi” sau altcumva – dar asemănător...

DEZVOLTAREA UNOR CÂTEVA IDEI...

Da, de fapt facem eforturi şi tocmai asta nu ne convine multora. Negăm efortul fără specificarea conform căruia ar trebui să înţelegem că lucrurile trebuiesc făcute în anumite condiţii, şi fără a gândi asupra lor nimic nu conduce pur şi simplu la o echilibrare a situaţiei generale din ultimele milenii, de impunere agresivă, obligatorie, a ceea ce numim sclavie, de robie cu toate formele ei grosiere sau subtile ale vremurilor noastre. Omenirea a avut parte de impunerea unor direcţii limitative de viaţă, dar a luptat îndelung pentru libertatea sa şi şi-a cucerit-o oarecum. Tocmai acest “oarecum” este ceea ce azi este o confruntare cu alte forme limitative, greu perceptibile, induceri subtile în eroare, în erori imense şi nenumărate, împotriva cărora omul nu mai luptă, complăcându-se să ofere locul altora pentru a gândi în locul lor. Fără să vrem ne creăm proprii sclavi – cei din jur care nu au decât să lupte, să gândească, noi vom profita de lupta lor mândrindu-ne cu acel “Noi nu gândim – noi iubim!”… Se creează astfel ameţitor variantele pentru “public” la vechiul şi muncitorescul “Noi nu gândim – noi muncim!!!” înlocuită cu mai noua formulare new-age-istă “Noi nu gândim – noi iubim!!!” Aceiaşi care indică să nu se gândească nu sunt decât noii stăpâni, noii doritori de stăpânire ai oamenilor, cu minţi ascuţite şi blândeţi perverse, cu care reuşesc să menţină lumea într-un fel de non-acţiune care perverteşte sufletele şi nicidecum nu le luminează. 

Toate acestea conduc, din nefericire, la o apatie existenţială care ne arată clar că cei de la care provin chiar folosesc propriile îndrumări, dorind să împărtăşească cele pe care le fac chiar ei. O doresc în delir şi celor care… încă gândesc. 

Sub un astfel de scut întotdeauna conducătorii au făcut şi au folosit exact ceea ce au interzis celor conduşi, pentru păstrarea supremaţiei asupra lor. În acest fel, s-au infiltrat în lume multe dintre cele cu care oamenii ţinuţi în întuneric nu au ştiu de unde provin, sau dacă au ştiut cât de cât – nu au ştiut multe lucruri despre cei de la care provin… 

Şi astfel s-a condus lumea: nu numai grosier, aşa cum credem azi, partea văzută a lucrurilor fiind de fapt doar partea vizibilă a aisbergului cu rădăcini adânci şi mai ales active în lumea de loc conştientă de multe aspecte ale propriei realităţi. Dominarea presupune întotdeauna o muncă subtilă de mult mai mari proporţii decât îşi imaginează mulţi, prea mulţi oameni în ziua de azi. Dar este şi aceasta o experienţă din care cu toţii vom trage concluziile şi vom urma învăţăturile necesare pentru a privi lumea cu luciditate şi nu cu acuzare.

Însă există două linii de discuţie cel puţin aici:

– despre ce formă de efort este vorba;

– unde poate fi plasată în viaţa curentă o asemenea idee. Căci orice idee are rădăcini bune, dezvoltări bune – sau dezvoltări deviate de diverse condiţii aspre de trai planetar.

Se poate discuta, bineînţeles, şi despre tendinţele de manifestare umană a viitorului, tendinţe pe care le putem vedea clar în manifestările noastre actuale. 

Tocmai pentru că nu există în mod curent o delimitare clară de linii de discuţie, ci o generalizare rapidă, superficială, comodă a ideii (a multor idei contemporane, cu arie foarte largă de răspândire), apar nu numai confuzii, ci se ajunge la instalarea unei stări de letargie, de neputinţă acceptată a valorificării potenţialului uman, care conduce la disperare şi la lipsă de autocontrol. Orice încercare de a ajuta astfel de oameni eşuează, fiind departe de a fi înţeleasă. Ajutătorul însuşi înţelege, mai devreme sau mai târziu, acest lucru: ajutorul rămâne să vină numai pe calea oferirii ideii în acţiune, a efortului propriu de a se rupe de lipsă de acţiune, a reînceperii unei activităţi care de multe ori atinge însăşi supravieţuirea omului. Ajutătorul trebuie să dea exemplu, iar punerea în practică a altora să nu fie efortuI lui. Efortul lui să fie menţinerea proprie în activitate omenească de calitate, plină de demnitate, liberă, să nu cedeze celor pe care le simte a nu fi normale, a nu fi drepte. 

În timp ideile de un anumit fel, luate de-a valma, fără gândire, se dovedesc a nu avea nici un fundament concret, chiar dacă este clar că un asemenea lucru – dar pe alte baze spirituale – se va petrece undeva într-un viitor, dar în cu totul alt mod. Învăţăm astfel să departajăm acum confuzia de realitate, să folosim cele existente în societate exact la timpul, şi la locul potrivit. Acel fundament concret se dovedeşte a exista doar la momentul şi în locul potrivit. 

Altfel nu facem decât să punem mâncare în ghete şi să aşteptăm ca familia să dorească să plece la plimbare ca să descopere că are şi ce mânca… 

Vreau să dau şi un alt exemplu. Unii au spus cândva: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta va cădea sistemul actual de viaţă!” (apărut în circulaţie europeană – prin comunicări americane – prin 2007 cel puţin şi nu degeaba tocmai atunci cu arie largă de răspândire mai ales în Europa atât de greu încercată de criză); sau, în 2012: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta vor veni extratereştri şi ne vor cupla la energia universală şi vom avea totul de-a gata!” 

Sigur că se va schimba cândva întreg modul nostru de viaţă şi oricât am dori nu grăbim câtuşi de puţin venirea acelui moment, chiar dacă ni se inoculează ideea că noi schimbăm faţa Pământului. 

Este odihnitor să ştim – dar nu schimbător. 

Ca să se petreacă aşa ceva, trebuie să plece majoritatea spiritelor de pe Pământ – de aceea învăţăm despre călătoriile înterzonale: ca să nu mai facem confuzii. 

Dacă va cădea sistemul financiar înainte de diminuarea populaţiilor nimic nu poate opri haosul şi deznădejdea. Ne omorâm singuri. Să mulţumim lui Dumnezeu că nu a picat de tot sistemul financiar atunci, în 2007-2008 şi să înţelegem că totul se va schimba mult – dar la timpul şi în locul potrivit. Mai întâi trebuie să se departajeze aşezările umane în rurale de un anumit tip, şi urbane de un anumit tip, oamenii să o facă simţind clar ce vor să facă, să ajungem să ne ajutăm reciproc să fie toate făcute, şi abia apoi vom discuta despre RENUNŢAREA LA SISTEMUL FINANCIAR GLOBAL – şi nu despre căderea lui. DE BUNĂ VOIE ŞI NESILIŢI DE NIMENI. Pentru întotdeauna pentru omenire, pe Pământ.

Sigur că extratereştri nu ne vor cupla la nici o energie universală, pentru a ne continua industrializarea, căci de fapt nu vom avea nevoie de nici o industrializare mai departe, treptat: mentalul uman şi schimbarea fiziologiei corpului fizic nemaiavând nevoie de 99% din toate cele necesare azi. De aceea învăţăm adevărata istorie a omenirii, să ştim că am mai trecut prin asta şi avem un potenţial uriaş, şi experienţă  - amândouă incredibile azi: dar ele apar rapid dacă folosim corpurile noastre permanent. Altfel ne trezim ca omul care a stat la pat 5 luni şi nu mai are muşchii dezvoltaţi, trebuind să facem eforturi uriaşe – acelea da! eforturi… - pentru a reintra în ritmul normal… 

Aşadar…

Calea de schimbare reală a vieţii oamenilor presupune un efort considerabil din partea generaţiilor de azi şi a celor care ne vor urma: dar un efort de un anume fel, mult mai subtil – de alt fel decât cred încă mulţi dintre noi: efortul depus pentru susţinere, atunci când schimbarea are loc efectiv, perceptibil şi coerent – şi nu efortul de a produce schimbarea în sine. Iar acesta este un lucru deosebit de important pentru întreaga noastră înţelegere în acest moment. Cred că mulţi dintre noi am înţeles deja asta, în decembrie anul trecut. 

Dar mai avem mult de trăit pe Pământ... Şi vom avea o viaţă aşa cum ştim mulţi acum, în viitor, fără şcoală superficială, fără serviciu în profitul unor semeni încă – dar nu definitiv – superficiali, cunoaşterea noastră se va diversifica exponenţial şi se va aprofunda în moduri cu adevărat nebănuite azi. Şi vom dori din tot sufletul să facem orice efort pentru a reveni la înţelegerile noastre vechi, la care să adăugăm multe altele noi, după toate cele petrecute între timp.

Continuăm această discuţie, ne trebuie...