Dragii mei: Laura şi Răzvan,
Titlul pe care l-am pus acestei scurte expuneri se referă la faptul că am luat hotărârea, în 1996, de a nu mai participa la meditaţii conduse (dirijate), după o experienţă destul de neplăcută, petrecută în conmpania unui grup: fiind invitată să particip, conducerile în sine nu au fost atât de nepotrivite – cât starea mea s-a dovedit a fi nepotrivită cu o astfel de activitate. Sunt obişnuită să mă afund repede, în câteva secunde, în cercetare şi să nu mă opresc decât atunci când nu mai am impuls de înaintare. În cadrul meditaţiilor conduse (dirijate), trecerea bruscă de la un subiect la altul sau chiar şi numai de la o subtemă la alta a temei generale, mi s-a dovedit greu de suportat şi am renunţat la o asemenea participare.
Iată însă că acum am hotărât să particip la atelierul vostru, întrucât ştiam că există o compatibilitate foarte mare cu voi, cu modul vostru de a percepe şi a urmări realităţile lumii în care trăim: astfel încât am fost de acord, după mulţi ani, să particip la acest fel de meditaţie condusă. Nu contest că şi tehnicile noastre s-au perfecţionat mult în ultimii cel puţin 15 ani, căci pentru mine a fost foarte clar că răbdarea, liniştea sufletească, căldura sufletească şi mai ales înţelegerea fenomenologiei expuse contează mult pentru participanţi.
Nu mi-a părut de loc rău, dimpotrivă, am ajuns la câteva concluzii care cred că vor fi bune pentru toată lumea, căci voi prezenta în viitor câteva subiecte pe care le-am dezvoltat cu acest prilej. Tocmai acest lucru este necesar a fi punctat acum: am discutat cu mai mulţi clarvăzători în ultimii ani pe această temă, oameni cu experienţă în căutarea propriilor lor percepţii, şi am auzit întotdeauna, invariabil, acelaşi comentariu – „Nu mai particip de mult la aşa ceva...” (fără dispreţ, ci doar ca o ocolire a subiectului)...
Am reflectat asupra faptului că meditaţia condusă fin şi atent, cu multă căldură sufletească din partea celor care desfăşoară conducerea activităţii, contează foarte mult în acomodarea – sau re-acomodarea – celor care s-au obişnuit să lucreze pe cont propriu. Sincer! De câteva ori aş fi dorit să continui tema de lucru, atmosfera fiind foarte bună, plăcută, locul ales fiind de vibraţie optimă pentru liniştirea omului. Mai ales că din punctul de vedere al uneia dintre temele alese – aceea a împământării – pregătesc un articol pentru blog, iar meditaţia condusă de tine, Răzvan, m-a determinat să ajung la câteva concluzii cu totul deosebite – pe loc chiar, dar şi continuând acasă cercetarea în direcţiile respective. Este drept, de asemenea că am avut un moment în care intrarea pe natura propriilor mele particularităţi existenţiale m-a împiedicat să desfăşor câteva minute de meditaţie, în care ar fi trebuit să caut culoarea potrivită pentru structura mea de înpământare. Ea însă era vizualizată de la bun început natural – astfel încât căutând o altă culoare, propria mea natură s-a împotrivit şi a trebuit să rămân la percepţia mea, fără să mai continui 2-3 minute de meditaţie. Am stat cuminte până la finalul temei, monitorizând însă alte repere care mi-au apărut în liniştea stării de moment.
De aceea recomand tuturor celor care se pot confrunta cu astfel de fenomene – de incompatibilităţi, de exemplu – să facă la fel: să lase natura să se dezvăluie, dacă de la început se intră spontan, direct, pe existent, şi nu pe o stare indicată ca mod de pornire, de imaginare ce poate ancora până la urmă imaginaţia în real.
Un alt exemplu: direcţia de energizare.
În meditaţia atelierului: coborând de sus, mergând pe linia spatelui şi apoi urcând prin faţa corpului, mi s-a părut mai odihnitoare decât alte moduri – spre exemplu pornirea din tantien de la qi gong, mergând pe spate şi continuând de-asupra capului şi pe partea din faţă a corpului: după câteva zile de exerciţiu al micului circuit ceresc am renunţat, căci nu-mi „mergea”, chiar dacă am păstrat alte repere de qi gong până în ziua de azi.
Punând această idee în discuţia grupului, ea a mai fost susţinută şi de altcineva. Acum... fiecare cum simte, însă ar trebui să ţinem cont întotdeauna de semnalele pe care ni le oferă propriul nostru sistem corporal, pentru a ajunge la rezultate bune.
În plus, pe mine, personal, fiecare temă în parte care s-a abordat în cadrul atelierului, m-a „obligat” să-mi amintesc de promisiuni făcute altora pentru detalierea unor astfel de teme – în special împământarea, discuţie începută anul trecut pe facebook, pe grupuri; dar şi despre selectorii-amplificatori de vibraţii pe care îi avem în cadrul sistemului nostru corporal. Se poate discuta astfel pe larg despre faptul că nu numai începătorii ar avea nevoie de astfel de seminarii, de ateliere aplicative, ci şi cei care au oarecare sau multă experienţă în domeniul cercetării mental-astrale. Se poate obţine în acest fel îmbogăţirea, diversificarea, reîmprospătarea şi consolidarea cunoaşterilor. Ceea ce nu este tocmai puţin...
Voi lua parte cu plăcere, ori de câte ori voi putea, la atelierele voastre, dragii mei !!
Cu mult drag, Cristiana
Titlul pe care l-am pus acestei scurte expuneri se referă la faptul că am luat hotărârea, în 1996, de a nu mai participa la meditaţii conduse (dirijate), după o experienţă destul de neplăcută, petrecută în conmpania unui grup: fiind invitată să particip, conducerile în sine nu au fost atât de nepotrivite – cât starea mea s-a dovedit a fi nepotrivită cu o astfel de activitate. Sunt obişnuită să mă afund repede, în câteva secunde, în cercetare şi să nu mă opresc decât atunci când nu mai am impuls de înaintare. În cadrul meditaţiilor conduse (dirijate), trecerea bruscă de la un subiect la altul sau chiar şi numai de la o subtemă la alta a temei generale, mi s-a dovedit greu de suportat şi am renunţat la o asemenea participare.
Iată însă că acum am hotărât să particip la atelierul vostru, întrucât ştiam că există o compatibilitate foarte mare cu voi, cu modul vostru de a percepe şi a urmări realităţile lumii în care trăim: astfel încât am fost de acord, după mulţi ani, să particip la acest fel de meditaţie condusă. Nu contest că şi tehnicile noastre s-au perfecţionat mult în ultimii cel puţin 15 ani, căci pentru mine a fost foarte clar că răbdarea, liniştea sufletească, căldura sufletească şi mai ales înţelegerea fenomenologiei expuse contează mult pentru participanţi.
Nu mi-a părut de loc rău, dimpotrivă, am ajuns la câteva concluzii care cred că vor fi bune pentru toată lumea, căci voi prezenta în viitor câteva subiecte pe care le-am dezvoltat cu acest prilej. Tocmai acest lucru este necesar a fi punctat acum: am discutat cu mai mulţi clarvăzători în ultimii ani pe această temă, oameni cu experienţă în căutarea propriilor lor percepţii, şi am auzit întotdeauna, invariabil, acelaşi comentariu – „Nu mai particip de mult la aşa ceva...” (fără dispreţ, ci doar ca o ocolire a subiectului)...
Am reflectat asupra faptului că meditaţia condusă fin şi atent, cu multă căldură sufletească din partea celor care desfăşoară conducerea activităţii, contează foarte mult în acomodarea – sau re-acomodarea – celor care s-au obişnuit să lucreze pe cont propriu. Sincer! De câteva ori aş fi dorit să continui tema de lucru, atmosfera fiind foarte bună, plăcută, locul ales fiind de vibraţie optimă pentru liniştirea omului. Mai ales că din punctul de vedere al uneia dintre temele alese – aceea a împământării – pregătesc un articol pentru blog, iar meditaţia condusă de tine, Răzvan, m-a determinat să ajung la câteva concluzii cu totul deosebite – pe loc chiar, dar şi continuând acasă cercetarea în direcţiile respective. Este drept, de asemenea că am avut un moment în care intrarea pe natura propriilor mele particularităţi existenţiale m-a împiedicat să desfăşor câteva minute de meditaţie, în care ar fi trebuit să caut culoarea potrivită pentru structura mea de înpământare. Ea însă era vizualizată de la bun început natural – astfel încât căutând o altă culoare, propria mea natură s-a împotrivit şi a trebuit să rămân la percepţia mea, fără să mai continui 2-3 minute de meditaţie. Am stat cuminte până la finalul temei, monitorizând însă alte repere care mi-au apărut în liniştea stării de moment.
De aceea recomand tuturor celor care se pot confrunta cu astfel de fenomene – de incompatibilităţi, de exemplu – să facă la fel: să lase natura să se dezvăluie, dacă de la început se intră spontan, direct, pe existent, şi nu pe o stare indicată ca mod de pornire, de imaginare ce poate ancora până la urmă imaginaţia în real.
Un alt exemplu: direcţia de energizare.
În meditaţia atelierului: coborând de sus, mergând pe linia spatelui şi apoi urcând prin faţa corpului, mi s-a părut mai odihnitoare decât alte moduri – spre exemplu pornirea din tantien de la qi gong, mergând pe spate şi continuând de-asupra capului şi pe partea din faţă a corpului: după câteva zile de exerciţiu al micului circuit ceresc am renunţat, căci nu-mi „mergea”, chiar dacă am păstrat alte repere de qi gong până în ziua de azi.
Punând această idee în discuţia grupului, ea a mai fost susţinută şi de altcineva. Acum... fiecare cum simte, însă ar trebui să ţinem cont întotdeauna de semnalele pe care ni le oferă propriul nostru sistem corporal, pentru a ajunge la rezultate bune.
În plus, pe mine, personal, fiecare temă în parte care s-a abordat în cadrul atelierului, m-a „obligat” să-mi amintesc de promisiuni făcute altora pentru detalierea unor astfel de teme – în special împământarea, discuţie începută anul trecut pe facebook, pe grupuri; dar şi despre selectorii-amplificatori de vibraţii pe care îi avem în cadrul sistemului nostru corporal. Se poate discuta astfel pe larg despre faptul că nu numai începătorii ar avea nevoie de astfel de seminarii, de ateliere aplicative, ci şi cei care au oarecare sau multă experienţă în domeniul cercetării mental-astrale. Se poate obţine în acest fel îmbogăţirea, diversificarea, reîmprospătarea şi consolidarea cunoaşterilor. Ceea ce nu este tocmai puţin...
Voi lua parte cu plăcere, ori de câte ori voi putea, la atelierele voastre, dragii mei !!
Cu mult drag, Cristiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu