PE SCURT: ETAPELE ÎNVĂŢĂTURILOR SPIRITUALE

Am citit în mai multe părţi o astfel de exprimare:
"Suntem plini de lecţii neînvăţate"
iar tonul – din încredinţare – este de reproş, de acuzare. Şi ea vine din partea celor care au păşit pe această cale, a învăţăturilor – aşadar a unor preluări conştiente, o cale pe care mergem cu toţii, fără a fi vina nimănui – şi nici meritul cuiva – că unii suntem pe o treaptă şi alţii pe altă treaptă de învăţătură. Orgoliul ne determină să nu acceptăm că suntem pe trepte diferite de învăţătură, iar această formă de orgoliu se trage din manifestări specifice celor care au o învăţătură, se cred superiori altora, fără să intuiască însă că a conştientiza acest lucru înseamnă a oferi ajutor – şi nu a reproşa, a acuza că unii nu se ridică la nivelul altora. În anumite etape, chiar ajutorul este refuzat, din frica de a nu fi influenţat de cel care cere prezenţă şi ajutor.
Când atenţionăm asupra unui lucru ar fi bine să avem şi de oferit, în continuare – dacă se poate – ceva cu care să completăm sau chiar să înlocuim în manifestare, pentru ca lumea să înţeleagă că este o expunere de subiect de discuţie, şi nu un reproş. Dacă nu avem ceva de arătat în loc, de explicat, o atenţionare poate oferi înţelegere de reproş, reacţie agresivă sau doar revoltă din partea celor care primesc atenţionarea.
De fapt şi reproşul este justificat într-o primă etapă, căci cel care se află pe treapta sa abia obţinută prin eforturi destul de mari – intuite şi ele – se teme în străfundul sufletului său, să nu fie influenţat de ceilalţi, care pot deveni agresivi în faţa unor noi învăţături. Lipsa de experienţă şi de consolidare ar trebui să nu fie subiect de ruşine, însă de cele mai multe ori lucrurile se derulează chiar aşa. Şi apare astfel un efort destul de mare de a face faţă unor situaţii aflate: între a face ceva şi a face faţă celor care nu doresc să facă; între a cere ajutor şi a face faţă celor care nu-l doresc; între a lucra şi a fi lăsat (a i se permite) să lucreze. Şi încă mult mai multe aspecte de acelaşi fel…
Astfel, părerea mea este că ar trebui să fim acum, în aceste timpuri, conştienţi de câteva lucruri.
Nu toată lumea este azi în situaţia de a conştientiza complexitatea celor care ne înconjoară, care vin din noi înşine, care ne vin de la alţii, care vin în valuri din exteriorul planetei, care se răspândesc din mijlocul nostru în exterior şi modul în care se estompează radiaţiile înainte de a se răspândi însă în mediul cosmic.
Necunoaşterea şi sărirea peste etape neaprofundate, datorate societăţii noastre cu un segment foarte îngust de concentrare pe căutare, conduce la acuze sau concluzii care nu explică şi nu ajută. Da, venim toţi oamenii – ca spirite întrupate – din Lumină: este o expresie care înseamnă că venim din cunoaşteri mari, adâncite prin parcurgerea multor etape de evoluţie, după parcurgerea cărora suntem azi în stare să facem faţă tututor celor cu care ne confruntăm pe Pământ. Am venit la învăţătură, la conştientizarea unor aspecte ale universurilor care nu ne sunt suficient consolidate sau pe care le-am mai uitat concentrându-ne pe diverse alte elemente de trăire, pe alte meleaguri ale universului.

Însă mai înseamnă că unii au o cunoaştere consolidată mai mult decât alţii şi ne aduce Dumnezeu pe aceeaşi planetă pentru a ne învăţa tocmai acest lucru: să ne ajutăm reciproc, în loc să ne dispreţuim sau să ne preţuim doar prin prisma unui segment îngust de practică. Aşadar nu sunt lecţii neînvăţate pentru că unii nu ar fi vrut să le înveţe: la fel ca şi copiii de clasa I care nu pot rezolva integrale - pentru că nu ştiu, nu pentru că nu vor...
Astfel ajungem să înţelegem că fiecare dintre noi se află pe câte o treaptă de învăţătură cu etape aflate într-o succesiune anume. Deocamdată – căci studiul lor conduce cu siguranţă către conştientizarea altor etape sau subetape – pot să creionez următoarele:
1. Trăirea (întruparea) în mediul celor care au învăţat deja;
2. Trăirea evenimentelor care ne dovedesc că a şti nu este egal cu a pune fără probleme în practică, în orice fel de condiţii;
3. Conştientizarea neputinţelor şi conştientizarea posibilităţii de revenire din memorii, în astfel de condiţii, a rezolvărilor celor mai echilibrate după puterile proprii, după cunoaşterile proprii, care şi ele sunt înmagazinate în memorii, dar nu au fost folosite suficient, în orice fel de condiţii, pentru a se putea consolida. Fiecare spirit trebuie să-şi acorde el însuşi – şi ar trebui să primească din mediul propriu de trai – înţelegerea primului impuls; să aibă, şi să primească înţelegere şi acordare a timpului necesar revenirii din memorii a rezolvărilor, manifestărilor cele mai echilibrate, care sunt ajutate de vibraţii, de percepţiile multisenzoriale asupra mediului, de ajutorul oferit de alte spirite din mediul de trai;
4. După conştientizări vine etapa de practică nouă, cu ajutor venit din jur: desfăşurate în câmpul mental-emoţional al celor deja de mult timp practicanţi; se consolidează astfel cunoaşterea, practica în mijlocul unor grupuri spirituale diferite, se îmbogăţeşte propria experienţă şi se consolidează fluxurile de manifestare adiacente – lucru foarte puţin valorificat de cunoaşteri în ziua de azi;
5. Oferire de ajutor altora, care vin şi ei din urmă pentru a învăţa, cu aceleaşi neputinţe, parcurgând în linii mari aceleaşi etape. Prin această oferire de ajutor chiar "învăţătorii" îşi consolidează propriile cunoaşteri, pe rând, atunci când vibraţiile planetare aduc timpuri specifice fiecărui tip de manifestare-învăţătură-consolidare.

Toate acestea nu sunt etape care să se desfăşoare pe zile, luni, ani. O singură etapă poate să dureze mai multe cicluri de vieţi, căci fiecare manifestare este un cristal cu 1000 de feţe, care trebuiesc şlefuite fiecare în parte şi toate la un loc, adică: conştientizate, lucrate, integrate în manifestările grupale din diverse zone ale universului, la diferite nivele de vibraţie.
Atunci când un om pare a le realiza pe toate într-o viaţă sau într-o perioadă scurtă a vieţii nu înseamnă altceva decât că spiritul face o recapitulaţie, învăţând astfel să le integreze, şi să se integreze în învăţăturile totale la nivelul de vibraţie de întrupare.
Dar asta înseamnă că a trecut deja prin toate etapele anterioare şi se pregăteşte de intrarea în etapa următoare. Derularea sintezei în văzul lumii înseamnă că societatea are nevoie de experienţa lui, iar el are nevoie să cunoască experienţa societăţii, prin temele de discuţie care vin, la care poate face sau nu faţă, care trebuiesc completate cu alte elemente ce pot fi integrate în cunoaşterea generală.
Iată aşadar ce uşor ne vine să spunem că suntem plini de lecţii neînvăţate, cu revoltă – mai mult sau mai puţin justificată, căci dacă unii dintre noi primesc justificare pentru neputinţele lor, alţii ajung repede la concluzia personală că nu îşi poate justifica aşa ceva. Dar nici altuia nu trebuie să impună conştientizarea sa, iar consolidarea acestei manifestări echilibrate îi va aduce puterea de a face următorul pas, ajutându-şi semenii să facă fiecare pasul lui – şi nu al său, şi nu al altora.

EXPERIENŢA SPIRITUALĂ
Experienţa spirituală înseamnă adunarea tuturor manifestărilor spiritului, şi nu aruncarea, distrugerea, aneantizarea celor care par a nu mai fi de folos la un moment dat.
Este cel mai important element, cea mai profundă subtilitate a existenţei noastre, a eternităţii vieţii noastre protejată de creatorii universurilor şi coordonatorii evoluţiilor noastre. Şi astfel fiind spre învăţătură eternă pentru noi înşine şi pentru toate generaţiile înfinite care ne calcă cu încredere pe urme.
Spuneam la un moment dat că entităţile cele mai evoluate nu sunt cele care nu pot şi nu ştiu să facă rău altora, ci acelea care pot, şi ştiu să facă orice, dar ALEG să facă bine în permanenţă, etern. Numai aşa pot fi învăţătorii noştri eterni, înţelegătorii cei mai profunzi: pentru noi şi pentru toate fiinţele nemuritoare de pretutindeni.
Numai în acest fel putem fi ajutaţi, coordonaţi şi învăţaţi pe calea aceasta, pentru a ajunge să le cunoaştem pe toate, să le facem pe toate,să le înţelegem pe toate, la fel ca şi învăţătorii noştri.
Toate manifestările noastre – trecute, prezente şi viitoare – construiesc experienţa noastră din ce în ce mai profundă. Toate se bazează pe două forme eterne de fiinţare a monadelor, a întregului lor potenţial activ şi pasiv etern:
– pe înmagazinarea tuturor celor trăite: în memoriile spirituale;
– pe faptul că, mergând progresiv către înălţare spirituală, simpla creştere de energie interioară, de vibraţie interioară, conduce la întărirea experienţei de punere în practică a tuturor celor învăţate şi trăite anterior.
Manifestarea are loc prin folosirea în bloc a întregii experienţe, ceea ce conduce la îmbogăţirea tuturor elementelor care formează întregul, mai mult sau mai puţin – dar cu siguranţă a tuturor. Şi fiecare element poate fi manifestat cu prioritate, în funcţie de impulsul majoritar din mediul de trai, de segmentul de vibraţie (adică cumulul vibraţiilor apropiate) din mediul local.
În acest fel, evoluţiile pot fi, şi sunt coordonate astfel încât nici un spirit să nu “cadă”, să nu involueze, ci doar să varieze în manifestare, în limitele segmentului local, după puterea fiecărui grup spiritual în parte. Şi tot după puterea spiritelor, timpul de manifestare este variat astfel încât să nu existe o reală oboseală a spiritelor, care să conducă în scurt timp la ieşirea spontană din întrupare, oriunde s-ar afla întrupat spiritul.
Aşadar, de aceea putem să discutăm pe Pământ despre sublimări, pentru că avem în vedere faptul că venim din evoluţii înaintate, pentru a ne cunoaşte manifestările pe care le-am trecut – nicidecum superficial, ci doar în limita posibilităţilor proprii de trăire momentană. Avem o eternitate pentru a ne reîntoarce – nu numai pe Pământ, ci în orice loc din univers, pentru a trăi mai profund, mai elevat, pentru a accepta mai mult, pentru a ajuta mai mult: de la o călătorie la alta, de la un ciclu de vieţi în acest unvers – la altul.

Şi acestea fiind spuse, ne vom reîntoarce la intuiţii, clarintuiţii şi clarsimţuri.