ILUZII, CONFUZII, VISE ŞI CELE TRECĂTOARE ALE VIEŢII NOASTRE PĂMÂNTEŞTI

Acest subiect a ponit de la titlul unei cărţi: „iubirea infinită este singurul adevăr, restul este iluzie” (David Icke).

Începusem să scriu câte ceva despre vampirismul energetic în accepţiunea sa contemporană, aşa cum promisesem la finalul postării trecute. Scriam despre transferurile energetice naturale, active mai mult sau mai puţin, după variaţia sinusoidală a ritmurilor vitale proprii şi cele ale grupurilor spirituale care formează biosistemul natural planetar, societatea umană desfăşurată în mijlocul lui. Şi mi-am dat seama că este necesar să dezbatem puţin acest subiect, pe care am promis că îl voi dezvolta pe Facebook, la Notes. Dar este necesară dezvoltarea lui în contextul celor pe care le dezbatem şi aici.

Am pornit, cum spuneam, de la titlul acestei cărţi, dar multe scrieri ne spun acelaşi lucru: că trăim în mijlocul unei iluzii, că viaţa noastră este o iluzie şi că scopul nostru trebuie să fie trezirea şi trăirea unei realităţi pe care omul ar fi uitat-o de mult timp.
Aş face câteva precizări, care formează încredinţările mele personale:
– să nu confundăm iluziile cu ceea ce este trecător, schimbător; apoi chiar cu rapiditatea schimbărilor. Sunt două lucruri complet diferite. Toate sunt trecătoare în viaţa noastră pământeană. VIAŢA SPIRITULUI ESTE ÎNSĂ ETERNĂ (acesta l-aş numi eu elementul fundamental al cunoaşterilor noastre), IAR MANIFESTAREA CEA MAI ÎNALTĂ A SPIRITULUI (din perspectiva pământeanului de azi), PE CARE ÎNVĂŢĂM ACUM S-O FACEM NEPIERITOARE ÎN SUFLETELE NOASTRE ESTE IUBIREA. Unii dintre noi învaţă acum ce este iubirea – primind-o în fel şi chip, alţii o consolidează şi îşi ajută semenii s-o înţeleagă, s-o aplice şi să privească lumea prin intermediul complexităţii sale. Dacă limităm totul la iubire, nu vom face decât să învăţăm să o primim, neînţelegând cum să o oferim, cum susţine ea astfel universurile – pe lângă multe alte simţiri ale spiritelor de pretutindeni: cum acţionează ea dincolo de orizontul simţirilor umane, unde se expandează în simţiri superioare, pe care le vom numi cândva altfel, după locul şi cerinţele momentului conştientizării lor;
– să nu confundăm trăirea inerţială – care are şi ea, până la un punct, avantajele ei – cu somnul conştiinţei înalte. Multe de spus aici, avem tot timpul să dezvoltăm astfel de subiecte.
Să ne dăm seama că am trăit în trecut într-un anume fel, legat de necesităţile spirituale ale epocilor care s-au derulat, fără de care însă nu am fi consolidat: curajul, gândirea alternativă, altruismul, sacrificiul, iubirea. Toate vin în valuri, în funcţie de „vânturile” cosmice care ne aduc o situaţie stelar-planetară, apoi alta, şi alta, iar noi trebuie să ne obişnuim să le primim, să le privim cu curaj în faţă, să găsim soluţii de adaptare, de folosire, să-i ajutăm şi pe alţii să şi le găsească pe ale lor, să ne unim puterile să creăm, să lucrăm, să aplicăm, să utilizăm, să mergem apoi mai departe. Valurile schimbărilor vin în funcţie de schimbările (de variaţia) vibraţiei medii planetare, stelare – zonale, de fapt: se poate studia complexitatea acestui fenomen la adresa:
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/
Dacă se doreşte, pot fi studiate călătoriile astrale din punct de vedere spiritual:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/CALATORII%20ASTRALE

Aşadar, ideile principale sunt următoarele:
– câteva cuvinte despre iluzii, lucruri trecătoare şi confuzii;
– lumea visului existenţial şi a călătoriilor astrale.

1. ILUZII, CONFUZII: EXPERIENŢE TRECĂTOARE ÎNTR-O VIAŢĂ ETERNĂ
Sunt multe scrieri contemporane care, mai mult sau mai puţin voalat, ne trimit către dispreţ – sau cel puţin nepăsare la adresa corpurilor noastre, trăirilor noastre actuale. Se pune accent pe iluzia pe care am trăi-o, făcându-se confuzie între două elemente: “iluzie” şi “trecător”.
Aş fi dorit să fac eu o descriere a celor două elemente, însă mi-ar lua prea mult spaţiu. În plus, cred că fiecare dintre noi are o părere foarte clară despre ce poate fi iluzie, ce poate fi trecător şi ce poate fi confuzie.
Greutatea pe care astfel de scrieri o creează vine de la faptul că mulţi oameni chiar cred, la propriu, că viaţa noastră, totul este o iluzie, că nimic nu ar avea importanţă până la urmă, aducând omul către nepăsare, chiar dispreţ, cum spuneam, la adresa multor lucruri care fac la un loc viaţa noastră cea de toate zilele.
Aşadar, rămâne la gândirea fiecărui cititor să mediteze asupra fiecărui cuvânt în parte, dintre cele ale titlului: eu aici aş face doar o atenţionare asupra unor sensuri legate de subiectul postării. Doar câteva idei.
Iluziile sunt destul de puţine în viaţa noastră. mai multe sunt aşteptările neîmplinite, pe care nu le-aş confunda cu iluziile. Sunt oameni care şi-au făcut însă unele iluzii în, sau despre viaţa lor şi, pentru că au sesizat că nimic nu li s-a împlinit, au mers mai departe stând drepţi în faţa vieţii. Alţii nu s-au putut rupe de ele, au sperat în continuare, apoi, într-un târziu, s-au deziluzionat – dar nu au renunţat, extinzând mereu aria deziluziilor lor către grupuri de oameni asemănători cu cei pe care nu i-au putut atinge cândva. Care au dat vina pe alţii – şi dau în continuare: mereu ACEIA I-au deziluzionat, din cauza LOR ajung să nu mai aibă încredere, ajung acriţi de viaţă şi invidioşi pe cei care nu sunt asemenea lor. Mai mult, numesc asta realism – în timp ce restul s-ar zbate în iluzii sau cel mult un idealism mai mult sau mai puţin naiv: adică s-ar lăsa conştienţi în braţele unor idei plăcute, comode pentru ei înşişi, indiferent de realitatea de care ar fi mai mult sau mai puţin conştienţi. Mai bine ar fi ca şi alţii să sufere la fel ca şi ei înşişi, sau să devină indiferenţi şi reci, decât să fie atât de naivi…
Alţii s-au deziluzionat, au acuzat, s-au moderat, s-au echilibrat şi au mers mai departe, luând din viaţă partea pozitivă, încercând să-i determine şi pe alţii să procedeze la fel de echilibrat. Dar au văzut că şi asta este o iluzie: fiecare om este informat – dar singur schimbă drumul sau vehiculul cu care merg – propriile picioare, sau autobuzul (la comun), sau maşina condusă de partenerul de viaţă. Sau toate la un loc, dar folosindu-le pe rând, după cum este cazul.

Şi toţi suntem de acord că majoritatea celor cu care ne confruntăm sunt trecătoare: faze de viaţă, oamenii din viaţa noastră, sentimente, stări, situaţii materiale, informaţii, încredinţări… Trecătoare sunt şi acele încredinţări pe care le păstrăm, dar ele se dezvoltă atât de mult pe parcursul vieţii, încât avem impresia că cele de la care am pornit s-au schimbat întrutotul. De fapt natura lor rămâne, şi dacă avem răbdare, putem relua anumite aspecte ale începuturilor, le putem dezvolta cu cunoaşterea prezentului şi putem ajunge la împletirea aspectelor sale cu cele ale prezentului: în acest fel, prin convergenţa lor, se poate observa uşor că sunt de același fel, că sunt de aceeaşi natură.
De altfel, chiar aspectele complementare, la un anumit moment dat al înţelegerilor noastre, se dovedesc a fi de aceeaşi natură, mergând către dezvoltarea aspectului pe care în acest moment îl considerăm bun, benefic, luminos – în comparaţie cu celălalt aspect, pe care îl percepem complementar. De aceea putem spune azi că se poate trece dincolo de orice… chiar şi de bine, frumos, fericire – în acelaşi fel ca şi dincolo de orice sentiment negativ, nebenefic, întunecat. Totul devine necesar, în ultimă instanţă, pentru înţelegerea profunzimilor fiecărui aspect al vieţii noastre eterne. Nimic nu se opreşte undeva anume, nimic nu este pe Pământ ultimul aspect şi ultima cauză.
Confuziile pot fi privite ca fiind diferite cunoaşteri care pornesc dintr-o rădăcină corectă, dar pe parcurs sunt influenţate de alte cunoaşteri, de percepţia mai mult sau mai puţin superficială a unor aspecte care pot crea distorsiuni, de cursul unor evenimente, de interese umane de diferite forme şi naturi, deviind parcursul din rădăcină, ajungând să nu mai semene decât vag cu ceea ce arăta corect la vremea primilor paşi ale expunerilor. Apar în volum foarte mare la începutul dezvoltării fiecărui domeniu al cunoaşterii, când explicaţii sunt puţine în lume, părerile personale sunt alterate de bogăţia percepţiilor domeniilor cunoscute deja, cu care se fac comparaţii nu prea fericite: dar este necesar, totuşi, pentru a face trecerea sau a permite grefarea unui domeniu în mulţimea celor anterioare. Dar interesaţii şi oportuniştii sunt peste tot. De multe ori apar confuzii privind obiectul domeniului nou, datorate modului de manifestare a spiritelor care se folosesc de el. Avântul este destul de mare în orice noutate, oamenii sunt avizi de cunoaştere; distorsiunile sunt inerente (ceea ce se numea cu ani în urmă “telefonul fără fir” – adică vorba dusă de la om la om, “peste gard” sau “la colţ de stradă” – ca să nu se înţeleagă telefonia mobilă din ziua de azi!!!); puterile de înţelegere şi de corecţie ale purtătorilor de informaţie sunt reduse – chiar dacă sunt în permanentă urcare.
Acesta este domeniul ezoteric de azi. Mulţi purtători de informaţie – puţin cercetători, conjunctura religioasă şi politică a ultimelor milenii fiind mereu aceea care a limitat, şi limitează încă, o cunoaştere normală: NORMAL-UMANĂ.

Mai devreme sau mai târziu toţi ne facem iluzii, toţi facem confuzii, toţi prindem sensuri mai mult sau mai puţin profunde ale celor care sunt trecătoare. Toate ne sunt însă necesare, este bine să înţelegem acest lucru. Ele formează experienţa personală a fiecăruia dintre noi, singura avere pe care o păstrează fiecare spirit, fiecare monadă: din valurile trecătoare ale vieţilor de întrupat. Fiecare întrupare este trecătoare – dar nu este o iluzie. Viaţa spiritului este eternă. Întruparea prin constituirea de corpuri în radiaţia spiritului este necesară în primele trepte ale evoluţiilor noastre, pentru ca orice spirit să înveţe să conserve viaţa de orice fel, manifestată oricum, în orice condiţii. Renunţarea parţială (nicidecum definitivă) la corpurile de manifestare a spiritului are loc în momente înaintate de dezvoltare a forţelor spirituale, când este totală conştientizarea lor, folosirea lor în mod diferenţiat, dar fluid şi bogat reprezentată prin creaţie şi relaţionare, înţelegând în mod complex ajutorul oferit şi primit. Este momentul în care se conştientizează dorinţa consolidată pentru progres spiritual, folosind creaţia şi întreţinând relaţii inter-spirituale bazate pe demnitate, respect, altruism, într-ajutorare. Este momentul în care experienţa de viaţă adunată ridică spiritul pe treapta renunţării totale la distrugerea de orice fel a vieţii – dar concomitent înţelege necesitatea complexităţii folosirii învăţăturii vechi de mânuire, utilizare a corpurilor pentru generaţiile noi de spirite care intră în evoluţii mereu. Pentru care cei mai vechi în evoluţii devin mereu ajutători, din ce în ce mai experimentaţi în oferirea de ajutor celor mai mici, mai neexperimentaţi, dar primind ei înşişi ajutor specializat din partea celor mai experimentaţi decât ei înşişi. Tot ceea ce au primit ca ajutor la rândul lor, de-a lungul evoluţiilor proprii nu se pierde nicicum, totul este păstrat în memoriile spiritului, creând o bază permanentă de comparaţie între diferite stări, în diverse locuri, în diverse universuri.
Totul creşte abilitatea de adaptare a cunoaşterilor la specificul situaţiilor momentane, locale, creează maleabilitatea de a se apleca către semeni de orice evoluţie, acceptându-le felul limitat încă de a fi, dar fără a-şi schimba încredinţările privind respectul faţă de viaţa ca atare.
Dar, aşa cum spuneam mai sus, este doar o renunţare parţială (nicidecum definitivă) la corpurile de manifestare a spiritului: căci pentru a oferi ajutor semenilor care învaţă la rândul lor aceleaşi repere ale vieţii eterne, pentru a primi ajutor chiar în formele din care oferă ajutorul necesar altora, cei care au mai multă experienţă se întrupează în mijlocul celor lipsiţi de experienţă, pentru a le porni cunoașterile noi chiar din mijlocul celor vechi, oferind astfel o curgere fluidă a evoluţiilor din orice locuri, din orice condiţii de trai curent. Astfel încât ajutătorul care înţelege viaţa corect, la fel şi misiunea sa nobilă de a oferi ajutor semenilor săi, se va întrupa deseori alături de ei pentru a-şi duce la bun sfârşit orice misiune, în orice loc, în sânul oricărui popor spiritual. În acest fel oferă ajutorul său – dar în acelaşi timp îşi creşte, îmbogăţeşte şi experienţa sa personală de ajutător, ceea ce îi va face manifestarea din ce în ce mai fluidă, mai înţelegătoare, acceptând misiuni din ce în ce mai grele, mai sacrificiale. În acest fel nu vom mai discuta despre sensul actual al karmei – dinte pentru dinte, ochi pentru ochi – ci despre sensul lărgit, şi în continuă lărgire, privind misiunea de a ajuta grupuri spirituale din ce în ce mai largi.
Să ne oprim deocamdată aici, pentru a nu ne risipi dincolo de subiectul de la care am pornit. Cele de mai sus marchează doar teritoriul de înţelegere pentru sensul explicaţiei privind faptul că nu trăim o iluzie corporală şi social-spirituală, aflată înafara evoluţiei spirituale.

Din asemenea explicaţii, precizări, putem să ne dăm seama că ne confruntăm cu multe confuzii, ajungând să nu înţelegem corect anumite aspecte ale vieţii noastre. Să mai vedem şi alte precizări, la obiectul discuţiilor de acum. Din formularea de acest fel doresc să accentuez ideea de precizare – şi nu folosirea acuzelor sau corecţiilor agresive.

Dacă extindem sfera exprimărilor (considerăm că ar fi util) se mai foloseşte expresia „vis”. Am trăi un vis şi nu o viaţă adevărată. Într-un fel, rădăcina acestei idei aduce cunoaşterea străveche conform căreia ar exista mai multe feluri de vise:
– visul existenţial, ca formă a înţelegerii întrupării spiritului în universurile materiale;
– visele întrupaţilor sub forma unei părţi a călătoriilor astrale, a somnului nostru de fiecare zi;
– visele ca expresie a speranţelor pe care oamenii şi le fac, a dorinţelor care se pot transforma în realitate total sau numai parţial.

Să le luăm pe rând, subliniind că astfel de subiecte sunt vaste; voi veţi adăuga multe alte aspecte în funcţie de experienţa proprie.

2. LUMEA VISULUI: VISUL SPIRITUAL, PROFUND EXISTENŢIAL
Aduce cunoaşterea faptului că manifestarea spiritului s-ar putea face direct, fără intermedierea corpurilor materiale şi indirect, prin intermedierea lor. Necesitatea corpurilor a fost înţeleasă bine până acum câteva mii de ani, când toată lumea ştia acest lucru, fără excepţie.
Corpurile constituite material în radiaţia spiritului îi oferă acestuia posibilitatea de a se proteja de distrugere efectivă în cursul primelor etape ale evoluţiilor sale: adică până la conştientizarea necesităţii protecţiei vieţii de orice fel + până la însuşirea învăţăturilor spiritului de a-şi folosi radiaţia proprie după voinţă, direct, clar şi cu siguranţă, desfăşurând cu ele toate activităţile pe care le-a învăţat anterior. Iar aceasta are loc până când folosirea diverselor raze din cumulul celor care formează radiaţia spirituală totală se poate realiza în diverse feluri, după cum cer necesităţile lucrărilor spirituale: simultan sau consecutiv, sau simultan pe grupuri de faze cu sub-faze consecutive, etc. Manifestarea ajunge, în urma învăţăturilor primite şi consolidate de-a lungul evoluţiilor: sigură, clară, fluidă, precisă, atunci când spiritele de acelaşi fel trăiesc împreună, alături de ajutători mai evoluaţi. Însă, atunci când este necesar să ajute alţi semeni, aflaţi în treptele de evoluţie care nu au ajuns la nivelul lor, se vor întrupa din nou şi vor trăi alături de cei ajutaţi, după cum ştim acum.
O asemenea conştientizare comparând două feluri de manifestare a spiritelor (prin corpuri şi fără corpuri) conduce la folosirea expresiei „vis”: ar fi un vis viaţa manifestată prin radiaţia canalizată prin corpuri. Ar fi visul spiritului care stă la punct fix (într-un loc, numit de noi acum univers – Universul Spiritual Primar) – manifestându-se doar prin radiaţia sa, conservându-şi astfel o parte din energiile sale interioare. În acelaşi timp este protejat astfel de distrugere directă, inconştientă, pe timpul primelor trepte de evoluţie (adică: treptele evoluţiilor primare), când spiritele se ucid inconştient între ele: în cazul întrupărilor, îşi strică corpurile sau se ucid pentru a se hrăni sau din ură ori diverse alte motive personale.
O astfel de situaţie, de întrupat, este asemănătoare cu timpul perioadei umane de somn, de dormire: corpul stă în pat visând activităţi diverse.
Dar orice astfel de activitate, la modul general numind: manifestare a spiritului, este o formă de trăire profundă, totală, implicând toate felurile forţelor sale spirituale – chiar dacă mai mult sau mai puţin pentru fiecare în parte. Ceea ce nu înseamnă că spiritul nu se mobilizează total, ci îşi canalizează forţele în mod diferenţiat pentru desfăşurarea unora sau altora dintre elementele participative la fiecare manifestare în parte.
Fiecare manifestare, trăire, creează experienţă, iar experienţa este aceea care, chiar dacă este la început mai mult sau mai puţin conştientizată, este singura avere nepieritoare a spiritului. Ea este intens folosită la toate nivelele de vibraţie cu care spiritul este obişnuit, iar complexitatea folosirii ei creşte cu cât este mai bogată şi mai clar conştientizată. Iar în acest context este bine să înţelegem că activităţile spiritelor evoluate, superioare nouă, se ramifică şi se aprofundează prin întrupări în toate universurile, în mijlocul tuturor popoarelor spirituale aflate în evoluţii, în orice condiţii de trai, aducându-şi aportul la derularea  tuturor acestor evoluţii.
A fi entitate superioară nu înseamnă a avea o atitudine de superioritate dispreţuitoare faţă de cei care au experienţă mai puţină şi necesită ajutor pentru înaintările proprii. Experienţa se capătă prin ofertă de slujire şi nu prin primire de slujire. Entităţile superioare nu au finalizat pentru eternitate întrupările lor – chiar dacă ele, individual, au finalizat necesităţile individuale de întrupare, oriunde în universuri. Ele se pot manifesta prin întrupare în corp fizic, sau în corp astral, sau în corp spiritual, sau direct, prin fixarea propriei radiaţii în locul de desfăşurare a lucrării proprii: în creaţii de nivel macro-universic, de întreţinere şi de adaptare a creaţiilor de interes universic sau inter-universic: fixarea are loc direct din Universul Central – universul celor mai înaintaţi, al Creatorilor tuturor universurilor.
Până la un asemenea nivel, întrupările au loc în cicluri, iar după ajungerea la acest nivel, lucrările proprii devin mai largi, implicând în plus manifestarea directă a radiaţiei în locurile care cer o asemenea lucrare. Dar nicidecum renunţând la celelalte forme de manifestare – adică prin întrupare. Numai în acest fel se poate oferi un exemplu complex pentru fiecare lucrare pe care spiritele învaţă s-o desfăşoare, PE MĂSURA ÎNŢELEGERILOR celor mai mici, privind direcţiile de utilizare a propriilor forţe, mai departe, pe drumul lor şi cu particularităţile lor de manifestare: ale celor mai mici, pe care astfel – doar treptat – cei experimentaţi îi aduc la nivele din ce în ce mai profunde de manifestare.
În acest fel, nici cei mici nu rămân fără exemplu, preluat de la aceşti adevăraţi părinţi, nici aceştia din urmă nu rămân vreodată rupţi de realitatea celor pe care îi cresc cu toată dragostea lor: infinită şi eternă.
Superioritatea entităţilor evoluate constă aşadar în obţinerea unei fluidităţi în manifestarea deosebit de complexă şi profund iubitoare, atunci când entităţile ajung să se manifeste cu multă abilitate şi în universurile de manifestare directă (de la spirit la spirit: mai corect – de la monadă la monadă), pe lângă toate abilităţile obţinute în universurile de întrupare prin corpuri materiale.
Astfel de entităţi – numite de noi, pe Pământ, Fii de Dumnezeu – înţeleg cel mai bine că evoluţiile sunt fără de sfârşit! Până la obţinerea unor astfel de abilităţi complexe, nu complete – aşadar, este o scară a încercărilor şi astfel a obţinerilor de cunoaşteri pe care o străbatem, fără teamă, înainte şi înapoi, ca înaintări şi reveniri pentru consolidări şi îmbogăţiri, pentru înălţări ale propriilor noastre atitudini, comportamente: global spus – manifestări spirituale.

3. VISE ÎNTRE GHILIMELE…
Sigur că noi, pe Pământ, avem tot felul de expresii care folosesc comparaţii şi metafore privind „visul”. Am văzut câte ceva din „visul” spiritual – existenţial. Dar mai numim „vise” şi alte elemente pe care le primim din partea semenilor noştri:
– promisiuni: ne sunt făcute fără cunoaștere deplină privind modul lor de realizare, le primim făcându-ne speranţe care se pot împlini sau nu, sau doar parţial, sau doar cândva, într-un viitor greu sau imposibil de determinat. De regulă vrem totul – şi dacă nu este totul, atunci nu e nimic!! De fapt trebuie să lucrăm, să muncim, pentru a obţine ceva, trebuie să înţelegem că putem avea nevoie de mai mult în mod treptat sau chiar nu avem nevoie decât de ceva parţial. Învăţăm astfel să avem şi să gestionăm, după o scară a valorilor între „0” şi „Tot”. Vom relua acest subiect.
Acestea sunt promisiuni şi speranţe conştientizate. Sunt doar un exemplu, voi veţi găsi multe altele;
– induceri psihotronice: da, multe sunt reale (deşi nu toate, ceea ce ne împarte, pe noi – cei potenţial-supuşi acestor presiuni: în încrezători şi neîncrezători, după experienţa concretă sau intuitivă pe care o avem). Sunt acţiuni conştiente ale semenilor noştri, care învaţă că pot face multe lucruri cu forţele lor spirituale, că au libertatea de a le face, chiar dacă fac un lucru rău. Utilizând rezultatele muncii altora şi dispreţuindu-i în acelaşi timp, considerându-i servitorii lor. Ulterior învaţă că astfel de forţe trebuie folosite pentru alte feluri de lucrări, şi mai ales: altruist şi nicidecum interesat, nicidecum pentru a folosi activităţi umane în scopuri personale, detaşându-se cu dispreţ de munca omenească, de altruism, de iubire dezinteresată…
Departe de a desconsidera asemenea lucruri, departe de a dispreţui la rândul nostru asemenea oameni, trebuie să le cunoaștem resortul interior şi să ne învăţăm propriul conştient să se manifeste prin gândirea care are la bază cunoaşterea + omenia, demnitatea şi bunătatea omenească în acelaşi timp. Să conştientizăm ceea ce ne apare străin în minte şi să îndreptăm gândul, atitudinea, faptele noastre către modelele de încredinţare proprie.
Da, toate există. Noi trebuie să ne orientăm manifestările către cele mai înalte moduri cunoscute de noi, păstrând bucuria vieţii: o bucurie împletită însă cu conştienţa realităţilor în mijlocul cărora trăim.

4. CĂLĂTORIILE ASTRALE
Despre ele, cunoscute şi conştientizate, conduse volitiv, există o literatură întreagă în lume. Am scris şi eu (a se vedea eticheta Călătorii astrale, adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/search/label/CALATORII%20ASTRALE )
(actualizare în 2018: continuare despre Călătorii astrale pe blogul http://calatoriiastrale.blogspot.ro/)
De remarcat pe scurt un lucru: multe scrieri consideră visul ca fiind călătoria astrală: şi eu am considerat cândva acest lucru. Se face însă confuzie între aceste două noţiuni, unde visul ca atare este doar o mică parte din economia somnului nostru. Întregul somn este călătorie astrală.
Şi încă ceva: întreaga călătorie astrală poate fi conştientă, conştient condusă, cu exerciţiu, dacă există necesitatea unei astfel de lucrări pentru cel care îşi doreşte. Căci în această perioadă, de vibraţie planetară şi corporală încă foarte joasă, sunt greu de realizat şi sarcinile curente de destin al fiecăruia dintre noi, şi alte sarcini care se realizează prin intermediul călătoriilor astrale conştiente.

Dincolo de toate ciudăţeniile vieţii noastre… este o realitate care aşteaptă să fie cunoscută… re-cunoscută de fapt!! Căci am ştiut cu toţii astfel de lucruri cândva, dar o astfel de cunoaştere venea din vibraţia foarte înaltă a vremurilor de dinainte de potop (de ultima glaciaţiune). A trebuit să trăim o perioadă fără cunoaştere avansată, pentru ca, în acest moment, cei care încheiem acum, şi în următorii 100-120 de ani acest ciclu de vieţi, să ne obişnuim să facem trecerea de la vibraţie mică către vibraţie înaltă, recuperându-ne cunoaşterile pentru care azi avem doar intuiţii. Să cunoaştem şi ce confuzii facem, fără să ne facem iluzii că adevărurile cunoscute acum sunt şi ultimele posibile chiar aici pe Pământ. Nemaivorbind de cele care se profilează dincolo de orizonturile strâmte (oricât ni s-ar părea de largi!) ale cunoaşterilor noastre de azi…