Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 26 septembrie 2010

DESPRE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Răspund cu plăcere la întrebări. Este uşor, în situaţia când interlocutorul a acceptat fenomenul şi doreşte să ştie mai multe detalii pe care eu personal pot să le ofer, din punctul de vedere al studiilor mele. Sau dacă interlocutorul poate să tolereze şi alte idei decât cele proprii. 
Întotdeauna ţin cont de faptul că omul – la modul general, nu neapărat interlocutorul meu – are inteligenţa să-şi pună întrebări şi puterea să-şi răspundă la întrebările proprii din punctul său de vedere: al culturii sale, al accesului său la informaţii de diferite feluri. 
Ţin cont de faptul că unii oameni sau alţii pot sau nu pot să accepte modul de simţire şi de gândire al altora.
Ţin cont de faptul că mulţi oameni doresc să ştie, la fel ca şi mine, şi mulţi nu doresc să li se răspundă la întrebări, chiar dacă le pun… Pare paradoxal – dar se pare că este numai o formă a conştiinţei umane, care se apără de greu, de rău, de schimbare, de înţelegerea care generează alte modificări, la rândul lor altele şi tot aşa mai departe. 
Nu am orgoliul de a schimba încredințări. Poate că am voinţa de a căuta pentru că am şi instrumente, în felul meu, pentru care nu m-am simţit niciodată superioară altora. Dar înţeleg că alţii şi le doresc, pentru a se simţi superiori – sau tocmai pentru că se simt superiori şi vor să găsească un instrument prin care să dovedească ceea ce simt în interiorul lor.
Eu m-am simţit multă vreme intimidată (vorba prietenei noastre NiMa), dar a trecut! Căci am purces la căutări personale şi a găsit un univers, la propriu, într-o singură suflare pământeană!! Dar nu ca metaforă, ci ca realitate. Am ajuns la concluzia că cei care o spun ca metaforă – intuiesc ceva real care apare ca efectul de aisberg, dar mai departe consideră că acea ultimă şeptime pe care o vedem la suprafaţă este suficient. Restul ar fi mister şi mai mult, unii consideră că privitul în adâncuri este pedepsit: ori chiar aici, în această viaţă, ori dincolo de barierele nevăzute ale vieţii…
Iar eu am descoperit că nimic nu este mister, ci doar neputinţa omului de a căuta: şi doar pentru că semenul său i-a spus, i-a impus, l-a obişnuit să gândească aşa. L-a obişnuit să fie reticent chiar şi cu simţirile sale, l-a determinat să creadă că ceea ce nu vede cu ochii, nu aude cu urechile, nu atinge cu mâna este iluzie. Nu l-a învăţat despre schimbare, nu l-a învăţat să se adapteze schimbării, să privească viaţa cu curaj, cu demnitate, cu cele mai înalte standarde care sunt scrise doar pe hârtia legilor: jaloane pentru drumuri care arată duplicitar ce trebuie făcut pentru a le sfida şi a merge pe căile pe care poporul condus nu are curajul să meargă. Şi pentru asta îl consideră prost şi lipsit de curaj…
Am învăţat că ceea ce mulţi oameni numesc iluzie este de fapt parte neînţeleasă a unui univers aflat într-o continuă schimbare. 
A face faţă schimbărilor – este puterea omului. Este puterea de a se orienta în lumea în care trăieşte, a nu sta şi aştepta decât atât cât se odihneşte, pentru a merge mai departe, pentru a-şi valorifica forţele în alte căutări, în alte descoperiri, în alte orientări. 
Cu puterile pe care le are, fiecare om merge pe calea sa. Omul simte, intuieşte, apoi se încredinţează că are cu ce căuta şi descoperi, are putere să meargă mai departe pe calea sa. O cale care poate se sfârşeşte la un moment dat pentru a alimenta o altă cale sau pentru a da timp de odihnă, de sedimentare pentru a folosi totul în linişte mai departe, pentru a merge mai departe: chiar pe aceeaşi cale care i se va deschide puţin mai departe. 
Odihna poate fi implicită muncii, oricât de paradoxal poate părea acest lucru la prima vedere. Reţin – şi mă bucur că am găsit azi de dimineaţă, tot în ultima postare a dnei NiMa – următorul citat din Kafka: „Puterea pe care o câştig scriind…”
Prietenii mei şi apropiaţii cu care corespondez prin mail ştiu că mi-au pus întrebarea „Nu oboseşti?!” şi au primit rând pe rând, de ani de zile, răspunsul: „Nu. Lucrez în linişte. În pacea sufletului meu. Caut şi găsesc răspunsuri, primesc cu recunoştinţă ceea ce mi se oferă – fie oameni, fie îngeri. Caut să înţeleg şi să fructific ceea ce înţeleg aplicând noutatea la tot ceea ce am din cunoaşterea anterioară.”
Şi mulţumesc apoi, cu evlavie (ne-religioasă), acel tip de evlavie pe care îl port cu mine pe tot parcursul căutărilor, găsirilor mele – paşilor de drum, de fapt… Eu cred că atitudinea de evlavie mă odihneşte. Căutarea cu paşi mici mă odihneşte. Nu-mi propun paşi mari, revelaţii fulminante, ci doar ceva care sună aşa: „Ce este în spatele firului acestuia de iarbă?”

(Şi am descoperit, în spatele firului de iarbă, discutând cu o prietenă la telefon, ceea ce îmi doream de mult să se cristalizeze în privinţa acestui fir de iarbă. Conştiinţa firului de iarbă, transformarea, îmbogăţirea conştiinţei lui de la o lume la alta a universului. Că o numesc „zonă” sau loc, sau spaţiu – cam tot asta este. Este o lume, de fapt. Diferenţa unui fir de iarbă de la zonă la alta a universului constă în gradul său de conştiinţă. 
Înţelegerile cristalizate ne-au odihnit pe drumul cunoaşterilor noastre. Ne-am odihnit cercetând, înţelegând. Şi am fost amândouă bucuroase.
Oricând, oriunde, cu orice prilej putem înţelege ceva. Doar să vrem…)

Şi pentru că a venit vorba… Le numim pe toate în fel şi chip. Modernizăm expresiile pentru că trăim timpuri complexe. Ne adaptăm vorbele dezvoltării experienţei noastre, iar acest lucru ne este de un mare folos, chiar dacă în prima clipă nu ne dăm seama de acest lucru. Dar constatăm ulterior că este puterea cuvântului care dă forţă trăirilor noastre curente. Cuvintele vechi sunt bune pentru că activează linia rădăcinilor celor pe care le trăim azi. Ne trebuie să le folosim, cu măsură, pe toate. Şi mergem mai departe, punându-ne întrebări, fără să uităm să ne răspundem mai întâi singuri, atât cât putem. Fără să neglijăm că, în spatele lui „Nu există” – întotdeauna există ceva pe care personal nu-l acceptăm. Înţelegând că „iluzie” – înafară de minciună, dar şi speranţă neîmplinită, dar a spera nu este nimic rău – nu ne confruntăm decât cu fenomene neexplicate încă, şi nicidecum imposibil de explicat. 
În complexitatea lumii în care trăim avem mai multe schimbări decât iluzii, şi da!! avem dorinţe neîmplinite pe care le numim iluzii. Conştientizăm la un moment dat că lumea atingerilor cu mâna trăieşte într-o lume mult mai complexă decât credeam la început, alături de lumea atingerilor cu mintea şi cu emoţiile noastre. Adică în lumea în care toate spiritele o îmbogăţesc prin radiaţia lor puternică cu care se manifestă în ea. În care forţele mentale sunt foarte reale, dar sunt numai o parte din forţele spiritului. Cu toate forţele sale, spiritul cercetează şi înţelege lumea în care trăieşte. A le separa, mai greu: a le desconsidera, nu face decât să îngreuneze procesul de conştientizare profundă pe care îl aşteptăm, la care trebuie să fim direct participanţi, fără să aşteptăm o forţă dinafară care să ni le facă pe toate. Căci suntem ajutaţi doar în măsura în care suntem participanţi la splendida operă de Creaţie spirituală: a noastră şi a lumii în care trăim. O lume creată pe baza înţelegerii că toate coexistă, dar pentru a le folosi în complexitatea lor, trebuie să le cunoaştem detaliat, pe fiecare în parte. 

ŞI TOT PENTRU CĂ A VENIT VORBA…
Să facem şi un pic de studiu. Ca în orice postare!!
Tot o întrebare provenită de pe blogul prietenului nostru Dan, în ultima sa postare. O temă de gândire pe care am studiat-o şi eu mult timp: care este înţelesul cuvintelor din Legea Mentalismului:
“Totul este spirit, Universul este mental” 
Aş face o delimitare aici. Totul este spirit = totul este prin existenta, prin trăirea spiritului. 
Traducerea modernă este MENTAL , dar "mental" este numai ceva parțial, doar ceea ce percepem noi în ultimele secole, sub influenţa gândirii dogmatice religioase: poate de aceea azi mulţi se revoltă contra gândirii concrete, dar cred că este o revoltă contra gândirii dogmatice, unilaterale, care exclude noutatea şi schimbarea...
Ar fi vorba aici despre mult mai mult decât ceea ce înţelegem azi prin mental şi inteligent. Nu cred că numai la atât se referă, în orice timpuri, această lege. Respectiv, mai departe şi mult mai complex: radiant, spiritual, totul este prin radiaţia spiritului, prin puterea radiantă a spiritului. 
Trăim într-un univers care poate fi cercetat prin simţirea cu toate simţurile pe care le poate avea omul, orientat şi prin simţurile trupului, şi prin suprasimţurile sale: care dau volum şi profunzime cunoaşterii prin emoţii, prin vibraţie, prin care ajungem şi noi azi, dar nu suntem primii (ar fi bine să înţelegem asta): la ceea ce numim conştiinţă extinsă.
După care ne ordonăm, sistematizăm, centralizăm, sintetizăm cunoaşterile astfel primite: o facem cu ajutorul minţii. 

Strămoşii noştri cunoşteau foarte bine, foarte corect, foarte concentrat astfel de lucruri, pentru că lucrau cu ele. 
Când noi eliminăm puterea spirituală radiantă, deja ne îndepărtăm gândirea de esenţă. 
Ne înstrăinăm de noi înşine. 
Mileniile anterioare nu ne-au distrus puterile. S-a ascuns cunoaşterea – dar acest lucru era, şi este, întrucâtva normal pentru populaţia spirituală umană actuală. Dar nu şi moral…
Noi credem azi că este adevărat ce ni s-a inoculat şi ne acuzăm în continuare de „erezie”, ca pe vremea inchiziţiei. Şi asta este întrucâtva normal. Dar nu şi înalt-spiritual.
Cunoaşterea multiplă întăreşte spiritul şi îl înalţă de-asupra puterii de a fi sluga semenului. Îl determină să conştientizeze că nu este câtuşi de puţin robul lui Dumnezeu. Ci prietenul lui Dumnezeu.

Să reţinem că ceea ce numim cunoaştere cu gândul este o formă concentrată, sănătoasă, corectă, de cunoaştere. Este una dintre formele de întărire a spiritului.
Pe lângă emoţie. Pe lângă vibraţie.
Cel puţin aşa cred…

10 comentarii:

Antiignorantu spunea...

esenta , energiile ... etc. da

Cristiana spunea...

Salut, Antiignorantu !!
...si tu ai fost esenţă !! Multumesc frumos!!

Dan Ioanitescu spunea...

Draga Cristiana,

Eu cred ca nu in toate cazurile s-a ascuns cunoasterea, ci doar modul nostru specific de a cunoaste s-a modificat. De la cunoasterea echilibrata prin cele doua emisfere cerebrale s-a ajuns la cunoasterea (stiintifica) pur rationala, prin transferul acestei functii in emisfera stanga. Parca asa era, nu?

Apoi, in vechime, nu rare erau cazurile in care in lipsa unui limbaj stiintific consacrat, standardizat si acceptat de comunitatea stiintifica, asa cum este cel de azi, invataturile se transmiteau printr-un limbaj metaforic, care tinea locul celui stiintific. Ia in considerare chestiunea trezirii Sarpelui Kundalini, (el insusi un concept), care se ridica pe Sushumna si trezeste fecioara adormita la baza lotusului cu o mie de petale (alt concept). Acesta era normalul stiintific de atunci.

Putem merge chiar mai departe pornind de la cazul particular cu Kundalini si putem intelege de ce anumite povesti orale din culturile vechi, purtau mesaje stiintifice. Asa mergeau invataturile pe atunci. Tot asa trebuie privite si basmele biblice. Concepte intregi care se gasesc in dosul unor personaje si a interactiilor lor. Si nu cred ca este o criptare a unor cunostinte, pentru a nu le descoperi dusmanii, ci doar un alt limbaj si o alta perceptie in transmiterea informatiilor, in vremurile in care fiecare civilizatie incerca sa-si conserve si sa-si transfere urmasilor bruma de cunoastere.

Cristiana spunea...

Am sa ma axez pe un singur raspuns, ca un om cuminte ce sunt!
Accept si latura aristocratica a viziunii asupra vietii popoarelor in mileniul al II-lea d.Ch., dar prefer sa discut din mai multe puncte de vedere, astfel incat din perspectiva mea iti voi raspunde.
Si voi porni prin a nu te contrazice. Ceea ce ai revelat este un aspect. Pe langa care, din alta perspectiva, as adauga urmatoarele:
1. Cea mai sigura cale de a ascunde ceva este sa pui la lumina. Nu neaparat sa strigi in gura mare, ci sa nu-l ascunzi, DAR sa preocupi, sa ocupi, sa momesti cu alte lucruri, sa oferi putere pentru a exercita presiuni chiar asupra celor pe care i-ai imbogatit, sprijinit, ajutat, sa le ceri recompense de un anumit fel - atat de subtil, incat sa creada chiar ca le vrei binele. Este si asta un fel de inteligenta, diabolica o cam numim..
Asta pentru cei bogati.
2. Pentru restul: sa chinui, sa omori, sa ameninti,sa pedepsesti, sa impui legi cu forta armelor si cruzimii infinite in fata celor pe care ii deposedezi cu forta brutala a armelor de ultima farama de mancare. Sa instigi oamenii sa se ridice contra celor mai inalte valori spirituale ale semenilor lor si sa-i determini sa creada ca adevarul este de partea lor..
3. Sa creezi intrigi razboaie, sa speculezi latura animalica a omenirii si sa o acuzi apoi de propria ei animalitate.
4. Daca societatea - vrand-nevrand - inainteaza totusi din varii motive nedorite... dar treaca! chiar daca nu le mai poti controla) sa faci chiar din aceste inaintari parghii de continuarea a politicii de intunecare sa nu-i zic dictat, poate e mai mult decat atat..)
5. Mergand cu toate mai departe, folosindu-le si folosindu-te de faptul ca in noi teritorii, in noi timpuri nu se cunosc metode folosite si "invechite", sa reiei cu rafinament crescut si sa aplici fara nici un fel de mustrari de constiinta, fara mila, fara compasiune. Si sa numesti pe cei care nu procedeaza ca si tine> animale.
6. Resuscitand cunoasteri vechi, carora le raspandesti efecte negative posibile (asa cum orice element de cunoastere si aplicatie poate avea pe Pamant, in societatea umana); folosind perversitati in comunicarea umana, perversitati ale mintii umane - pentru mintea omului calata doar pe supravietuire , si nu pe cunoastere si intelegere (caci asta ai facut, si ai perpetuat de mii de ani, ai impus cu viclenie sfera supravietuirii intr-o lume care de fapt poate asigura TUTUROR conditii optime de trai!! si faci exact acelasi lucru si in prezent..)

Sa mai continui?
Si nu am discutat decat capitolul "Da, Dan! ai dreptate! chiar daca mai sunt si altele de spus!"
La capitolul "Pe de alta parte" vom mai discuta si alta data...

Cristiana spunea...

Pentru ca suntem in plin capitol de CALATORII ASTRALE, as mai spune ceva...
Sa nu numim biblia: basme biblice. Nu cred de loc ca sunt basme. Ca din ele s-a facut religie obligatorie – este de discutat. Ca azi ni se impun si la nunta, si la deces si din asta se mai face si afacere.. Dar suntem oameni... Oamenii gresesc.. Oamenii iarta…
Ca multor elemente le sunt ascunse radacinile, metodele prin care sunt expuse efectele, etc., sa le iertam celor care au intocmit Biblia, caci nu au facut decat ceea ce le dictau vremurile trairii lor...
De ex., sunt ascunse metodele lui Moise, dar sunt puse in seama lui Dumnezeu. S-a discutat mult in lume despre acest subiect. Efectele sunt reale - nicidecum basme, atentie!!, ascunderile sunt reale. Casapim miei, de ex., in fiecare an doar pentru ca din calatorie astrala, omul - nu Domnul - nu poate vedea uneori decat sangele pe perete, altfel nu deosebeste omul bun de omul rau, pentru ca toti oamenii sunt buni, fiecare in spiritul lui.
Si asta nu acceptam noi. Inca.

Cristiana spunea...

Este interesant de urmarit cum "mergeau" invataturile in vechime.
Ceva-ceva am urmarit si eu de prin mileniul I î.Ch. coborâre..
Nu se temeau de dusmani, nicidecum.. Se temeau de oamenii de peste tot, caci ii vedeau peste tot: aveau astfel de abilitati nerecunoscute oficial azi de noi. Preotii templelor vedeau si cantareau bine oamenii din popor, dintre cei le veneau in fata: sclavi, servitori si care ERAU OAMENI BUNI, IUBITORI. Aveau abilitati astral-mentale si, daca ar fi cunoscut adevarurile ascunse de ei, ar fi deschis ochii multora.
Cu dusmanii terminau iute. Pe vremurile in care s-a format sistemul acesta - nu aveau dusmani. Puterea lor era putere. Nu ne imaginam azi cat de puternici erau.
Dar puterile vin... si trec... Cand si-au dat seama era prea tarziu. Dar s-au recules repede. Istoria a fost exact asa cum o stim. Si e bine sa stim, dar sa si iertam. Sa nu ne punem mainile la ochi, ci sa deschidem ochii si, privind totul in fata - sa iertam. Si numai asa sa mergem mai departe.

Liliana spunea...

De acord intru totul cu casapirea mieilor care consider eu ca este o barbarie si nu asa putem onora marea sarbatoare a INVIERII "REGELUI"

Cristiana spunea...

Am incercat eu sa raspund mai devreme, de la serviciu - dar nu a mers!!
Incercasem sa scriu a cineva a spus odata ceva foarte frumos si adevarat totodata... Atata timp cat vom avea abatoare - vom avea si razboaie...
Cred ca a avut dreptate.

Nima spunea...

Buna ziua Pasare Maiastra !
Si multumesc ca ai permis gandului meu sa treaca prin timpul tau .

Cristiana spunea...

Draga Ni, eu ma consider - cu tot respectul pentru frumoasele oratanii din curtea romanului - o biata gaina care a gasit si ea o margica pe marginea drumului si, infocata nevoie mare, se duce repede s-o lepede stapanului!!!
Sau, cum spuneam mai zilele trecute, pe langa tine sunt un catelus care latra subtirel sa fie si el prin lume, ca deh!! asa se cade!!!
Eeei! si pentru ca am hotarat sa nu ne mai laudam, sa mergem cu drag una de alta mai departe, si amandoua alaturi de lumea intreaga, oferind din sufletul nostru tot ce putem pentru a o face mai buna, mai frumoasa!!!
Te imbratisez si iti doresc toate-toate cele bune!!
Tuturor!!